27 de definiții pentru comun


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comun, ~ă [At: COD. ȚIV. 5/9 / Pl: ~i, ~e / E: fr commun, lat communis] 1-2 a Care aparține mai multora sau tuturor. 3-4 a Care privește pe mai mulți sau pe toți. 5-6 a Care interesează pe mai mulți sau pe toți. 7-8 a De care se folosesc mai mulți sau toți Si: obștesc. 9 a (Jur; îs) Drept ~ Parte a dreptului care are aplicare generală. 10 a (Jur; îs) Criminal de drept ~ Criminal care a comis o crimă obișnuită. 11 a (Grm; îs) Substantiv ~ Substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. 12 a (Mat; îs) Factor ~ Număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. 13 a (Mat; îs) Divizor ~ Număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. 14 a (Mat; îs) Multiplu ~ Număr care este divizibil cu mai multe numere întregi date. 15 a (Mat; îs) Cel mai mic multiplu ~ Cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. 16 a (Mat; îs) Numitor ~ Numitor care aparține mai multor fracții. 17 a (Rar; îs) An ~ An calendaristic. 18 a (Îs) Simț ~ Minte sănătoasă Cf bun simț. 19 a (Îe) A face cauză ~ă cu cineva A lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. 20 sn (Îe) A nu avea nimic (în) ~ cu cineva (sau ceva) A nu avea nici o legătură cu cineva (sau ceva). 21 a (Îe) A duce viață ~ă cu cineva A trăi sub același acoperiș Si: a conviețui. 22 sn Ceea ce aparține unei colectivități. 23 sn Ceea ce este alcătuit pe baze obștești. 24 av (Îlav) În ~ Laolaltă. 25 a Obișnuit. 26 a Frecvent. 27 a (Îs) Loc ~ Idee cunoscută de toată lumea Si: banalitate. 28 sn (Îe) A ieși din ~ A se prezenta ca ceva deosebit de ceilalți. 29 a Banal. 30 a De proastă calitate.

COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nicio legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis.

COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis.

COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. (În opoziție cu particular, individual) Care aparține tuturora sau mai multora; care privește, ține de sau interesează pe toți sau pe mai mulți; de care se folosesc toți sau mai mulți. V. obștesc, colectiv, public, general, universal. Curte comună. A avea interese comune.Bogățiile de orice natură ale subsolului, fabricile, uzinele și minele, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație de orice fel, transportul feroviar, fluvial, maritim și aerian, bănci le, poșta, telegraful, telefonul, radioul, mijloacele de tipar, cinematografia și teatrul, gospodăriile agricole de stat, stațiunile de mașini și tractoare, întreprinderile comunale și partea naționalizată a fondului de locuințe de la orașe constituie proprietate de stat, bun comun al poporului. CONST. R.P.R. 11. Jean Bart... are puncte comune cu literatura dintre 1880-1900... literatură cu caracter critic, literatură înclinată spre satiră. IBRĂILEANU, S. 89. ◊ (Jur.) Drept comun = totalitatea legilor fundamentale care guvernează legislația unui stat (și în care nu sînt cuprinse legile cu caracter special sau excepțional). Pedepse de drept comun.Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = (în opoziție cu substantiv propriu) substantiv care servește la indicarea obiectelor (ființe, lucruri, stări, acțiuni, însușiri, relații) de același fel. «Lup», «scaun», «frumusețe» sînt substantive comune. ▭ (Mat.) Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil prin mai multe numere întregi date. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ Expr. De comun acord = în perfectă înțelegere, în deplină armonie, în acord (unii cu alții). A face cauză comună (cu cineva) = a lua parte cuiva într-o chestiune sau într-o discuție, a se declara solidar cu el, a se alătura lui. V. identifica. Se vede treaba că și ceferiștii fac cauză comună cu ei [cu țăranii răsculați]. DUMITRIU, B. F. 86. A nu avea nimic comun cu cineva= a nu avea de-a face cu cineva, a nu avea nici un fel de relații cu cineva. A duce viață comună (cu cineva) = a trăi sub același acoperiș. ♦ (Substantivat, n. sg.) Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești sau pentru folos obștesc. Vaca și vițelul ne rămîn nouă... buhăieșul îl dăm la comun... așa spune mama. CAMILAR, TEM. 305. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. Colectiviștii muncesc pămîntul în comun. 2. Obișnuit, normal. V. răspîndit, frecvent. Cu cît va fi mai mare înălțimea morală, de la care observă artistul societatea descrisă, cu atîta mai adîncă înrîurire vor avea scrierile lui... Acestea toate sînt lucruri, putem zice, comune, și e de mirare numai că se găsesc oameni care nu pot să le înțeleagă. GHEREA, ST. CR. II 97. ◊ Loc comun = idee reprezentată de toți (sau de mulți) în același fel (și banalizată prin deasa ei întrebuințare). Limbaj comun v. limbaj. ◊ (Substantivat, în expr.) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, anormal. 3. Banal, de rînd. V. mediocru, ordinar, vulgar. Stil comun.

COMÚN, -Ă adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; folosit de toți sau de mai mulți; obștesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuție etc.). 2. Obișnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare. 3. Banal, de rând. // s.n. Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ În comun = laolaltă, împreună. ◊ A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

COMÚN, -Ă I. adj. 1. care aparține mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulți sau pe toți; obștesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor ~ = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ a face cauză ~ă cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obișnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rând. II. s. n. ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ în ~ = laolaltă, împreună. ◊ a ieși din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. (<fr. commun, lat. communis)

COMÚN ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține mai multor persoane. Casă ~ă. Pământ ~. 2) Care se face împreună; realizat de mai multe persoane; colectiv. Muncă ~ă. Operă ~ă. Acțiune ~ă. 3) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; obștesc; colectiv. Bun ~. Interes ~. Voință ~ă. Drept ~. 4) Care nu se deosebește prin nimic; lipsit de originalitate; obișnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metodă ~ă. Figură ~ă. Stil ~. Manieră ~ă.În ~ împreună. A ieși din ~ a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, lat. communis

comun a. 1. ce-i al tuturor: aerul, soarele, sunt comune; 2. abundant: argintul e mai comun decât aurul; 3. de puțină valoare, de rând: lucru, graiu, obiceiu comun; 4. Gram. nume care convine tuturor indivizilor din aceeaș specie.

*común, -ă adj. (lat. com-múnis, d. múnus, însarcinare. V. i-mun, muni-cipiŭ, re-munerațiune). La care ĭaŭ saŭ pot lua parte toțĭ: fîntînă comună. Ceĭa ce e propriŭ maĭ multora: interes comun. General, universal: limbă comună. Ordinar, obișnuit: întrebuințare comună. Abundant, frecŭent: merele-s poame comune. Ordinar, ignobil: obiceĭurĭ comune, față comună. Mediocru, ĭeftin: marfă comună. Viață comună, la un loc. Gram. Nume comun, care convine tuturor ființelor aceleĭașĭ speciĭ. S. n. Cel maĭ mare număr: comunu oamenilor. În comun, la un loc cu altu: a trăi în comun.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

común adj. m., pl. comúni; f. comúnă, pl. comúne

común adj. m., pl. comúni; f. sg. comúnă,pl. comúne

!ploiér-común (pasăre) s. m., pl. ploiéri-comúni

ploiér-común s. m. (sil. -ier-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMÚN adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (ieșit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. v. obișnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Pânză ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neînsemnat, obișnuit, sărac. (Viața pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obișnuit, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.)

COMUN adj. 1. colectiv, general, obștesc, public. (Problemă de interes ~.) 2. (GRAM.) (ieșit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. normal, obișnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Pînză ~.) 6. banal, standard, stereotip, șablonard. (Formule ~.) 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. banal, prozaic, (fig.) plat, (livr. fig.) tern. (Stil ~.) 9. banal, neînsemnat, obișnuit, sărac. (Viața pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obișnuit, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.)

cărăbaș-comun s. v. MARTIN. PESCAR RÎZĂTOR. PESCĂRUȘ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

común (comúnă), adj. – Care aparține mai multor sau tuturor. Lat. communis, fr. commun (sec. XIX). – Der. comună, s. f. (primărie), din fr. commune; comunal, adj., din fr. communal; comunism, s. n., din fr.; comunist, s. m.; comunica, vb., din lat. communicare (sec. XVIII), dublet al lui cumineca; comunicat, s. n.; comunicați(un)e, s. f.; comunicabil, adj.; comunicativ, adj.; comunicant, adj., din fr.; comunitate, s. f. (faptul de a fi comun, unire, grupare), din lat. communitas (sec. XVIII); comuniune, s. f., din fr. communion.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

COMÚN, -Ă adj. (< lat. communis, cf. fr. commun): în sintagmele gen comun, limbă comună, număr comun, nume comun, slavă comună și substantiv comun (v.).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DIFFICILE EST PROPRIE COMMUNIA DICERE (lat.) e greu să exprimi lucrurile comune într-un stil personal – Horațiu, „Ars poetica”, 128.

ORGANIZAȚIA COMUNĂ AFRICANĂ ȘI MAURITIANĂ (O.C.A.M.; în fr.: Organisation Commune Africaine et Mauricienne – O.C.A.M.), organizație guvernamentală regională, cu sediul la Bangui (Rep. Centrafricană), creată în 12 febr. 1965, în scopul întăririi cooperării și solidarității africane, accelerării dezvoltării lor economice, sociale și culturale și facilitării consultărilor reciproce în domeniul politicii externe. Între 1965 și 1971 s-a numit Organizația Comună Africană și Malgașă, iar între 1971 și 1974, Organizația Comună Africană, Malgașă și Mauritană. A funcționat până în 1985. Din O.C.A.M. au făcut parte: Benin, Republica Centrafricană, Côte d’Ivoire, Mauritius, Niger, Rwanda, Senegal, Seychelles, Togo și Burkina Faso.

PIAȚA COMUNĂ v. Comunitatea Economică Europeană.

PIAȚA COMUNĂ A AMERICII CENTRALE (P.C.A.C.; în engl.: Central American Common Market – C.A.C.M.; în sp.: Mercado Común Centroamericano – M.C.C.), organizație guvernamentală internațională, creată prin Tratatul General de Integrare Economică a Americii Centrale, semnat la 13 dec. 1960 și ratificat în sept. 1963, cu sediu la Ciudad de Guatemala (Guatemala), în scopul integrării economice prin liberalizarea comerțului interregional și crearea de zone libere și a unei uniuni vamale. Are cinci state membre (Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua).

PIAȚA COMUNĂ SUDICĂ (în sp.: Mercado Común del Cono Sur; în port.: Mercosul), organizație internațională interguvernamentală, creată prin Tratatul de la Asunción la 26 martie 1991 și intrată în vigoare la 1 ian. 1995, cu sediul la Montevideo (Uruguay), în scopul integrării economice a țărilor membre prin circulația de mărfuri și servicii, al stabilirii unui tarif extern comun și al adoptării unei politici comerciale comune. Este prima zonă de liber schimb din America de Sud. Are 4 state membre (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay) și doi membri asociați (Chile din 1996 și Bolivia din 1997). Principalele sale organe sunt Consiliul Pieței Comune, compus din miniștri de Externe și ai Economiei, și Secretariatul (cu sediul la Montevideo).

Fraxinus excelsior L., « Frasin comun ». Specie cu flori, mici, albe-verzui, negre-violacee, lipsite de corolă. și caliciu, au numai stamine și. pistile, de: obicei; poligame, dispuse în panicule. Apar înaintea frunzelor, la sfîrșitul lui apr., începutul lui mai. Frunze (cca 35 cm lungime) opuse, imparipenat-compuse, 7-13 foliole, aproape sesile, oblong- lanceolate, oblongi sau ovat-lanceolate, mărunt-dințate, glabre, baza cuneată, pe partea inferioară verzi, mai deschis decît pe cea superioară. Arbore (cca 38 m înălțime), ritidomul nu se exfoliază, scoarță cenușie, muguri negri, lujeri groși, verzi, măslinii, glabrii. Fructe, la vîrf, oblic-emarginate, samare de 4-5 cm lungime, relativ late. Aripa decurentă cuprinde sămînță în întregime. Are numeroase varietăți cu talie mică, globuloasă sau cu lăstari galbeni-aurii, cu ramuri pendule, frunze simple, adînc-dințate sau tripartite.

Juglans regia L. « Nuc comun ». Specie cu frunze alterne, cu 5-9 foliole ovate, întregi pe margini. Art»ore înalt de pînă la 30 m, scoarță cenușie, coroana sferică.

Sambucus nigra L. « Soc comun, Soc negru ». Specie care înflorește tîrziu, primăvara-vara, după ce apar frunzele. Flori albe-gălbui cu miros puternic ca și frunzele (caliciul cu 5 dinți scurți, corolă rotundă cu 5 petale patente, 5 stamine, stigmate sesile), așezate în cime umbeliforme, plane, pînă la 20 cm diametrul. Fructe mai întîi roșii, după aceea negre, lucioase. Frunze pînă la 15 cm lungime, cu 5-7 foliole eliptic-ascuțite, dentate, stipele verucoase, pe partea superioară verzi- închis, pe cea inferioară mai deschise și puțin pubescente. Arbust pînă la 6 m înălțime sau arbore pînă la 10 m înălțime. Scoarță groasă, cenușie, adînc-crestată, măduvă albă, ramuri gri.

Intrare: comun
comun adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comun
  • comunul
  • comunu‑
  • comu
  • comuna
plural
  • comuni
  • comunii
  • comune
  • comunele
genitiv-dativ singular
  • comun
  • comunului
  • comune
  • comunei
plural
  • comuni
  • comunilor
  • comune
  • comunelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)