plectisit, ~ă a vz plictisit

plectisi v vz plictisi

plictisi [At: I. GOLESCU, C. / V: plec~, plih~, (reg) pric~ / Pzi: ~sesc / E: ngr πλήκτω] 1 vr A fi cuprins de plictiseală (1). 2 vr A nu-i mai face plăcere. 3 vr A se sătura de ceva sau de cineva. 4 vt A supăra. 5 vt A crea o stare de enervare, de iritare Si: a agasa, a enerva, a irita. 6 A bate la cap Si: a deranja, a sâcâi. 7 vr (Reg) A obosi.

plictisit, ~ă a [At: CARAGIALE, O. II, 95 / V: (înv) plec~ / Pl: ~iți, ~e / E: plictisi] 1 Care este cuprins de plictiseală (1). 2 Care exprimă plictiseală (1). 3 Care este dezgustat, scârbit, sătul de ceva sau de cineva. 4 Care exprimă dezgust, scârbă, lipsă de plăcere. 5 Care este enervat, agasat. 6 Supărat. 7 Deranjat. 8 (Reg) Obosit.

plihtisi v vz plictisi

prictisi v vz plictisi

PLICTISÍ, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi de plictiseală, a fi sătul de un lucru, a nu mai putea suporta o situație. Santinela de sus se plictisea de stat și începea iarăși să umble. DUMITRIU, B. F. 154. Pe podiș umblau șiraguri lungi în toate părțile, răsunau comenzi asurzitoare și ofițerii se plictiseau grozav. SADOVEANU, O. VI 210. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. Neculai, de cîte ori mai vine domnul acesta care a plecat, spui că nu sînt aci. A început să mă plictisească individul. C. PETRESCU, C. V. 135.

PLICTISÍT, -Ă, plictisiți, -te, adj. Cuprins de plictiseală. Am forțat uși deschise, se gîndi plictisit. VORNIC, P. 189. Căpitanul, plictisit, se plimba singur pe la marginea cîmpului, departe de roata celorlalți ofițeri. SADOVEANU, O. VI 211. ♦ Care exprimă, oglindește plictiseală. Amețea cu nesfîrșitele-i întrebări pe-un domn gras, cu figura plictisită. VLAHUȚĂ, O. A. III 45.

A SE PLICTISÍ mă ~ésc intranz. A cădea într-o ușoară depresiune sufletească (cauzată de lipsa de ocupație, de monotonie, de singurătate etc.). /<ngr. pliktisa

A PLICTISÍ ~ésc tranz. 1) A face să se plictisească. 2) A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a pisa; a necăji. /<ngr. pliktisa

plictisì v. a cauza plictiseală. [V. plicticos].

plictisésc v. tr. (ngr. plikto [aor. pliktisa], plictisesc, plixis, plictiseală, vgr. plêxis, lovire, plésso, lovesc. V. plagă). Pricinuĭesc plictiseală, satur, dezgust. V. refl. Simt, plictiseală.

plictisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 să plictiseáscă

plictisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisésc, imperf. 3 sg. plictiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. plictiseáscă

PLICTISÍ vb. 1. a se sătura, a i se urî, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (S-a ~ de moarte să stea în casă.) 2. v. enerva. 3. v. cicăli.

PLICTISÍT adj. 1. sătul, săturat, scârbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit, (înv. și fam.) sastisit. (Om ~.) 2. v. enervat.

PLICTISI vb. 1. a se sătura, a i se urî, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (S-a ~ de moarte să stea în casă.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a irita, a necăji, a sîcîi, a supăra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) scociorî. (Îl ~ cu insistențele.) 3. a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a sîcîi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bîrîi, a bîzîi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cîrîi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atîta!)

PLICTISIT adj. 1. sătul, săturat, scîrbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit, (înv. și fam.) sastisit. 2. agasat, enervat, iritat, sîcîit, supărat, (livr.) tracasat, (pop.) zădărît.