2 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIERÍRE s. f. v. pieire.

PIEÍRE s. f. Acțiunea de a pieri și rezultatul ei. 1. Moarte (violentă, năprasnică); ucidere, omor. ♦ (În limbajul bisericesc) Pierdere a vieții veșnice ca urmare a degradării morale și a căderii în păcat. ♦ (Înv. și reg.) Pericol, primejdie de moarte; p. ext. necaz, supărare. 2. Distrugere, nimicire; dispariție; decădere, ruinare. ♦ Încetare, anulare, suprimare. [Var.: (reg.) pieríre s. f.] – V. pieri.

PIEÍRE s. f. Acțiunea de a pieri și rezultatul ei. 1. Moarte (violentă, năprasnică); ucidere, omor. ♦ (În limbajul bisericesc) Pierdere a vieții veșnice ca urmare a degradării morale și a căderii în păcat. ♦ (Înv. și reg.) Pericol, primejdie de moarte; p. ext. necaz, supărare. 2. Distrugere, nimicire; dispariție; decădere, ruinare. ♦ Încetare, anulare, suprimare. [Var.: (reg.) pieríre s. f.] – V. pieri.

PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare) Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat. 3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva. 4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊ Expr. Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [Imper. pers. 2 sg. și: piei] – Lat. perire.

pieire sf [At: PSALT. SCH. 359/13 / V: ~eri~, (înv) pii~ / Pl: ~ri / E: pieri] 1-2 Moarte (năpraznică, violentă) Si: masacru, pierzanie (1-2), pierzare (1-2), (înv) piericiune (1-2), (îvr) pierzăciune (1-2), (reg) pieiște (1-2). 3 Ucidere. 4 Masacru. 5 (Reg; îlav) În ~ Cu nici un chip. 6 (Îvr) Executare a unui condamnat la moarte. 7 Ofilire, uscare a unei plante sau a unei părți a plantei Si: piericiune (5). 8 (Bis; îoc mântuire, salvare) Pierdere a vieții veșnice ca unnare a degradării morale și a căderii în păcat Si: pierzare (8), (înv) pierdere, piericiune (6). 9 (Îrg) Pericol, primejdie de moarte. 10 (Pex) Necaz. 11 Dificultate mare. 12 (Reg; îs) ~ cu nevoie Se spune despre asocierea mai multor oameni de aceeași teapă. 13 Decădere morală Si: distrugere, nimicire, ruinare, (înv) piericiune (9), pierzare (9). 14 Încetare. 15 (Înv; îs) ~a soarelui Eclipsă de soare.

pieri [At: PSALT. HUR 41r/22 / Pzi: pier și (îrg) piei, (reg) pieu, 2 și (reg) piei, 3 și (înv) piare, 4 și (reg) pierem, 5 și (reg) piereți / Cj: 1, 2 și să piei, 3 și (îrg) să pieie, să piaie, (reg) să pieie / (Imt) 2 piei și (rar) pieri / C-o: 2 și (reg) ai piei / Grz: (îrg) pieind, (reg) pierin, / Par și: (reg) pierut / E: ml perire] 1 vi (D. ființe) A înceta să mai trăiască, a-și pierde viața, a muri, de obicei de moarte violentă nefirească. 2 vi (Pop; îe) A ~ după (sau pentru) cineva A fi foarte îndrăgostit de cineva, a-i plăcea foarte mult. 3 vi (Reg; îe) A ~ pe lângă cineva A-și pierde vremea în zadar alături de cineva. 4 vt (Îrg) A omorî. 5 vi (Înv; d. părți ale corpului) A se distruge, desprinzându-se de corp. 6 vi (Pop) A nu mai avea. 7 vi (Îvp; d. oameni) A deveni extrem de palid, din cauza suferinței, a supărării, a emoției etc. 8 vi (D. plante) A se ofili. 9 vi A se distruge. 10 vi (Bis; înv) A-și atrage pedeapsa divină pentru păcatele săvârșite. 11 vi (D. popoare, țări, orașe) A nu mai exista, fiind redus la nimic. 12 vi (Prc; d. țări, orașe etc.) A se ruina. 13 vi (Îe) Nu ~ lumea (sau târgul etc.) Se spune pentru a arăta că realizarea unei acțiuni nu este foarte importantă sau urgentă. 14 vi (D. abstracte) A lua sfârșit. 15 vi (D. fenomene) A înceta să se mai manifeste, să se mai producă. 16 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) graiul (sau glasul) ori a-i ~ (cuiva) cuvintele (de) pe buze A nu mai putea spune un cuvânt, de emoție, de uimire etc. 17 vi (Îae) A nu mai avea ce răspunde, din lipsă de argumente. 18 vi (Îae) A fi pus în încurcătură. 19 vi (Îae) A fi redus la tăcere. 20 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) graiul (sau limba) A muri. 21 vi (Spc; în imprecații) A se șterge din amintire. 22 vi (D. sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce treptat intensitatea, până la dispariția totală. 23 vi (Îvp; d. bunuri materiale, ființe etc.) A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. 24 (Spc; ccd) A i se fura. 25 (Reg; îe) A-i ~ de dinaintea ochilor A fi om foarte avar, căruia îi face impresia că este mereu jefuit. 26 (Cu determinări locale) A dispărea pe neașteptate din fața cuiva sau de undeva. 27 A ieși brusc din câmpul vizual al cuiva. 28 A se face nevăzut. 29 (Reg; euf; îc) piei-Iuda Diavol. 30 (Spc; d. soare) A dispărea trecând dincolo de orizont Si: a apune, a asfinți, a scăpăta. 31 A dispărea din cauza norilor care se întrepun, din cauza unei eclipse etc. Si: a se întuneca.

PIEÍRE s. f. 1. (Livresc, arhaizant) Moarte, omor, ucidere (uneori în masă, v. măcel). Și era prin șanț pieire și văzduhul tremura. Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era. COȘBUC, P. II 44. [Oastea] cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 148. El vrea a mea pieire? ALECSANDRI, T. II 116. ◊ (Pleonastic) Începe... să strige ca într-o pieire de moarte. CARAGIALE, O. III 98. ◊ (Precizat prin «capului») îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Iepurii și-au semănat ardei, pieirea capului lor, se zice despre cei care, prin faptele lor nechibzuite, se pun singuri în primejdie. ◊ Expr. A fi (sau a se afla) la pieire = a fi (sau a se afla) în primejdie de moarte. Bine-ai venit, moș Dane! ce-vînt ie-aduse-aice?Vînt rău și de jălire! Ne calcă iar păgînii, frate, și țara-i la pieire. ALECSANDRI, P. III 285. Dă lui pe loc de știre Că mă aflu la pieire. id. P. P. 126. 2. Fig. Dispariție, distrugere, prăbușire, nimicire. Ai crede că-i pieirea lumii. VLAHUȚĂ, R. P. 66. Un bîtlan pășind încet, Zice: «Nu-i pieirea lumii... vînătorul e poet!». ALECSANDRI, P. III 63. Boieria și domnia aducea pieirea țării. BĂLCESCU, O. I 351. – Variantă: (regional) pieríre (COȘBUC, P. I 236, RETEGANUL, P. III 24) s. f.

PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. A muri, a se prăpădi (de moarte năprasnică). Măcar că era cea mai mare știucă din balta lui Iftode, pierise. SADOVEANU, Î. A. 33. Vitele începură a pieri de foame. SANDU-ALDEA, D. N. 243. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, O. II 14. Iacob Eraclid pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137. Toată pasărea pe limba ei piere. ◊ (Prin exagerare) S-a oprit la vreo ușă să strige că piere de foame și frig. SADOVEANU, O. VIII 155. ♦ (În construcții negative) A fi în primejdie. Cu moș Nichifor Țuțuian nu piere nimene la drum. CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Nu piere lumea (dacă nu...) = nu se întîmplă nici o nenorocire, nu-i nici o catastrofă (dacă nu...). Ia mai pune-ți pofta la o parte, că doar nu piere lumea. CREANGĂ, P. 315. Vom merge altă dată [la teatru], că nu piere lumea. ALECSANDRI, T. 329. Fierul (sau lucrul) rău nu piere, se spune în ironie ca o consolare aceluia care se sperie și se vaită în împrejurări dificile. Lucrul rău nu piere cu una, cu două. CREANGĂ, A. 16. ♦ A se nimici, a dispărea din lume. Vai de acele nații unde un mic număr de cetățeni își întemeiază puterea și fericirea lor pe robirea gloatelor. Ele pier. BĂLCESCU, O. I 144. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. Floarea piere, viața trece! ALECSANDRI, P. I 123. Mi-a pierit iarba pe luncă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 369. 2. (Despre senzații, stări fizice etc.) A se micșora, a slăbi, a se stinge. Puterile acestuia piereau. PAS, Z. I 117. Zînei i-a părut d-aiunci Că i-a pierit norocul. COȘBUC, P. 69. Puterea din mine piere. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul = a nu mai putea spune o vorbă, de emoție; a nu mai avea ce spune din lipsă de argumente. 3. A dispărea pe neașteptate sau pe negîndite din fața cuiva, a se face nevăzut. Peste cîteva clipe expresul pieri în întunericul nopții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 8. Ale iernii flori măiestre au pierit ca încîntarea unui vis de pe ferestre. NECULUȚĂ, Ț. D. 124. Du-te de vezi unde e Ileana... A ieșit și nu știu unde a pierit. SLAVICI, N. I 74. Stelele piereau pe rînd. NEGRUZZI, S. I 57. fp (La imperativ, de obicei întărit prin «din fața mea», «din ochii mei» etc.) Piei dinainte-mi, spurcatule. SADOVEANU, O. VII 98. Du-te unde vrei, Pieri din ochii mei, Pieri-mi dinainte, Fată fără minte! COȘBUC, P. II 146. Pieriți din ochii mei că vă ieu de fugă cu calu. ALECSANDRI, T. I 171. – Forme gramaticale: imper. pers. 2 sg. pieri și (mai ales) piei.Prez. ind. și: (regional) piei, prez. conj. pers. 1 și 2 să piei (ISPIRESCU, L. 44), pers. 3 să pieie.

PIEÍRE ~i f. 1) v. A PIERI. 2) Încetare din viață; moarte; pierzanie. 3) Primejdie de moarte. 4) Nimicire totală; distrugere completă. [G.-D. pieirii] /v. a pieri

A PIERÍ pier intranz. 1) (despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri. 2) (despre oameni) A muri de moarte violentă. ~ de ciumă.Nu piere lumea nu se întâmplă nimic. 3) (despre vegetație) A-și pierde seva cu totul (de frig, de secetă etc.); a se usca; a muri. 4) (despre stări, senzații) A înceta de a mai persista; a lua sfârșit (subit). I-a pierit dorința de plecare.A-i ~ cuiva glasul (sau graiul) a pierde pentru un moment (de frică, de emoție etc.) darul vorbirii. 5) (despre sunete, lumină) A scădea treptat în intensitate; a deveni din ce în ce mai slab, dispărând complet; a se stinge. 6) A dispărea brusc; a se face nevăzut. ◊ Piei din ochii mei (sau fața mea)! să nu te mai văd! /<lat. perire

peire f. 1. acțiunea de a peri; 2. moarte, ruină: merg la peire.

perì v. 1. a înceta de a fi: totul piere; 2. a avea un sfârșit timpuriu sau violent: a peri într’un naufragiu; 3. fig. a cădea în ruină, în decadență, vorbind de lucruri: Imperiul roman peri în anul 476; 4. a muri, vorbind de animale: toți boii au perit; 5. a dispare: ea peri ca o măeastră de lângă dânsul ISP. [Lat. PERIRE].

peíre f. Acțiunea de a peri, moarte. Peire (saŭ peire, mă!) exclamațiune care arată grozăvia saŭ primejdia: -Cum e vremea? – Peire, mă! (adică: mare ger, viscol ș. a.). – Vechĭ perire.

per (est) și pĭer (vest), a v. intr. (lat. pĕr-eo, pĕr-ire, d. eo, ire, a merge, a te duce; it. perire, pv. cat. perir, fr. périr; sp. pg. perecer.Să peară [est], să pĭară [vest]. Se zice și eŭ pĭeĭ, tu pĭeĭ, să pĭeĭe, pĭeĭe! V. ĭes, suĭ, adițiune, inițial). Dispar, vorbind de ființe orĭ de lucrurĭ: el a perit din ochiĭ meĭ. Mor într’un războĭ, într’o catastrofă, într’o epidemie: regimente întregĭ aŭ perit la atac, pereaŭ vitele cu miile. Mor mizerabil: aĭ să perĭ, bețivule!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pieíre s. f., g.-d. art. pieírii

pierí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pier, 2 sg. pieri, 1 pl. pierím, imperf. 3 sg. piereá; conj. prez. 3 să piáră; imper. 2 sg. piei, neg. nu pierí, 2 pl. pieríți; ger. pierínd

arată toate definițiile

Intrare: pieire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pieire
  • pieirea
plural
  • pieiri
  • pieirile
genitiv-dativ singular
  • pieiri
  • pieirii
plural
  • pieiri
  • pieirilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pierire
  • pierirea
plural
  • pieriri
  • pieririle
genitiv-dativ singular
  • pieriri
  • pieririi
plural
  • pieriri
  • pieririlor
vocativ singular
plural
piire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: pieri
verb (V322)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pieri
  • pierire
  • pierit
  • pieritu‑
  • pierind
  • pierindu‑
singular plural
  • pieri
  • piei
  • pieriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pier
(să)
  • pier
  • pieream
  • pierii
  • pierisem
a II-a (tu)
  • pieri
  • piei
(să)
  • pieri
  • piei
  • piereai
  • pieriși
  • pieriseși
a III-a (el, ea)
  • piere
(să)
  • pia
  • pierea
  • pieri
  • pierise
plural I (noi)
  • pierim
(să)
  • pierim
  • pieream
  • pierirăm
  • pieriserăm
  • pierisem
a II-a (voi)
  • pieriți
(să)
  • pieriți
  • piereați
  • pierirăți
  • pieriserăți
  • pieriseți
a III-a (ei, ele)
  • pier
(să)
  • pia
  • piereau
  • pieri
  • pieriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)