Definiția cu ID-ul 504886:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pierí (piér, ít), vb.1. A dispărea. – 2. A muri. – 3. A muri năprasnic, a sucomba. – Var. mold. peri. Mr. cher, chirire, megl. per, periri. Lat. pĕrῑre (Pușcariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415), cf. it. perire, prov., cat. perir, fr. périr, sp., port. perecer. Cuvînt de uz general (ALR, II, 286-7). – Der. piericiune (var. periciune), s. f. (dispariție, moarte), pe care Candrea îl trimite, probabil fără motiv, la lat. peritiōnem; pericios (var. piericios), adj. (vătămător, stricător), pe care Tiktin îl consideră în mod echivoc ca format după lat. pernĭciōsus; pieire, s. f. (pierdere, moarte), infinitiv fals în loc de pierire, cu pierderea lui r ca în pieripiei; pierit (var. perit), adj. (dispărut, sfîrșit; palid); pierit, s. n. (sifilis); pieritor, adj. (mortal, caduc); nepieritor, adj. (imortal); pieritură, s. f. (căzătură, mortăciune; Trans., semănătură cu plante pipernicite, rare); răspieri, vb. (a dispărea), rar.