pică³ sf [At: STAMATI, D. / Pl: pici / E: ger Pik, fr pique] 1 Semn de pe cărțile de joc, colorat în negru, în formă de frunză având o codiță sau de vârf de lance stilizat. 2 (Pex) Carte de joc care are acest semn.

pică¹ sf [At: STAMATI, D. / Pl: ? / E: ger Pike] 1 (Pop; în legătură cu verbele „a avea”, „a purta”, „a prinde”) Ură ascunsă, nemărturisită Si: ciudă, necaz, ranchiună. 2 Dușmănie împotriva cuiva Si: ciudă, necaz, ranchiună. 3 (Reg; îlpp) În ~a (cuiva) Pentru a necăji pe cineva. 4 (Îal) Pentru a-i crea neplăceri. 5 (Îal) Pentru a supăra pe cineva. 6 (Îal) Pentru a se răzbuna pe cineva.

pică² sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 454 / Pl: pice / E: ger Pike] 1 (Înv) Lance. 2 (Buc) Unealtă cu care se cojesc copacii tăiați.

PICĂ², pici, s. f. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc (purtînd desene în formă de inimă cu o codiță, colorate în negru). Doamna Vorvoreanu puse ultima carte pe fața de masă brodată: un zece de pică. DUMITRIU, B. F. 37. Sus, pe-un stîlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară... Neagră ca un as de pică Sub nemărginitul cer. TOPÎRCEANU, M. 9.

PICĂ¹ s. f. Ciudă, necaz, dușmănie; ură ascunsă. Așa creștea pica împotriva Sultănichii ca iarba rea și mulți îi purtau ură și-i dospeau gînd rău. DELAVRANCEA, S. 16. De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră, zice cu pică urîtul. CARAGIALE, O. II 161. N-ați văzut și n-ați aflat de viteazul Stanislav?... Numai una le spunea Și cu pică Mi-l pîra. TEODORESCU, P. P. 574. ◊ Loc. prep. În pica (cuiva) = în ciuda cuiva, cu intenția de a supăra pe cineva. Eu zic cucului să tacă, El se mută p-altă cracă, Cîntă hoțul de mă seacă, Tot în pica mea să facă. TEODORESCU, P. P. 345. Expr. A avea (sau a prinde) pică (pe cineva sau asupra cuiva) sau a purta pică cuiva = a avea necaz pe cineva, a purta vrăjmășie cuiva. Călugării au pică pe el, fiindcă e viclean și pizmătareț. STĂNOIU, C. I. 84. Prin această faptă Ercule ajunse și el să fie fără de moarte, ca zeii, și [Junona] prinse și mai multă pică pe dînsul. ISPIRESCU, U. 19. Soția lui Keleu prinse pică asupra mamei Demetre. ODOBESCU, S. III 283.

PICĂ² s.f. Unul dintre semnele de pe cărțile de joc, în formă de inimă sau de frunză colorată în negru și avînd o codiță. [< fr. pique].

PICĂ¹ s.f. Ciudă, pizmă. [< fr. pique].

PICĂ² s. f. unul dintre semnele de pe cărțile de joc, în formă de inimă sau de frunză cu codiță, colorată în negru. (< fr. pique)

PICĂ¹ s. f. ciudă, pizmă, ranchiună. (< germ. Pike)

PICĂ¹ f. Sentiment de animozitate ascunsă (față de cineva); pizmă; ranchiună. /cf. germ. Pike

PICĂ² pici f. 1) (la cărțile de joc) Semn distinctiv (unul din patru) având forma unei inimi sau a unei frunze de culoare neagră. 2) Carte de joc marcată cu acest semn. Valet de ~. /<germ. Pik, fr. pique

pică f. 1. ură mare și ascunsă: are pică pe tine; 2. una din cele patru colori în jocul de cărți: damă de pică (= fr. pique).

pică f. 1. Zool. bibilică; 2. materie de bumbac cu puncte colorate (ca penele păsării). [Onomatopee].

2) *pícă f., pl. ĭ (fr. pique, suliță). Una din cele doŭă figurĭ negre ale cărților de joc și care are forma unuĭ vîrf de lance.

1) *pícă f., pl. inuz. ĭ (fr. pique, cĭudă, ură, d. piquer, a împunge, d. pic, cazma, tîrnăcop, pisc. Zic și Rușiĭ píka și Sîrbiĭ pik a. î. Barb. Fam. Cĭudă, ură, animozitate: a avea, a prinde pică pe cineva.

PICA¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) =a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la. un concurs etc. ♦ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu niciun preț, nicidecum. ◊ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rari. ◊ Refl., intranz. și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

pica¹ [At: PSALT. HUR. 55^v/9 / Pzi: pic / E: pic¹] 1 vi (Îvp; d. lichide sau d. picături) A picura (1). 2 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) sânge din obraz A fi rumen la față. 3 vi (Îe) A nu-i fi ~at mucul (sau mucii) de la nas (sau cașul de la gură) A fi foarte tânăr și lipsit de experiență. 4 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) mucul (sau mucii) după cineva A-i plăcea cuiva mult cineva, a fi îndrăgostit de cineva. 5 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) mucul sau mucii undeva ori la cineva A se duce într-un loc mai des decât s-ar cuveni sau a zăbovi prea mult undeva ori la cineva. 6 vi (Pop; d. materii vâscoase) A se scurge Si: a se prelinge. 7 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) mierea-n păsat A i se ameliora situația în mod neașteptat și nemeritat. 8 vi (Reg; d. rouă, brumă etc.) A se lăsa Si: a se așeza, a se așterne, a cădea. 9 viim A ploua ușor, cu stropi rari Si: (pop) a picura, (reg) a picureza. 10 vt (Reg; subiectul e ploaia) A uda. 11 vt (Înv; subiectul e un corp îmbibat cu un lichid, un recipient care conține un lichid, o materie în curs de topire) A picura. 12 vi (Îvp; d. obiecte și ființe) A cădea de la o oarecare înălțime. 13 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) steaua A-i merge cuiva rău Si: a decădea. 14 vi (Îae) A muri¹. 15 vi (Îe) A ~ (sau a fl ~at) (ca) din cer (ori din lună, din nori, din stele etc.) (Fam) A veni pe neașteptate. 16 vi (Reg; fam; îae) A fi singur pe lume, a nu avea rude. 17 vi (Fam; îae) A fi dezorientat. 18 vi (Îae) A nu ști ce să facă. 19 vi (Îe) A ~ cerul pe cineva (Reg; fam) A. se supăra foarte rău. 20 vi (Fam; îae) A rămâne uimit. 21 vi (Fam; îae) A se simți rușinat. 22 vi (Îvp; d. elemente componente ale unui tot, d. părțile unui obiect etc.) A se desprinde din ansamblu, căzând. 23 vi (Reg; îe) ~că de coaptă Lucru din cale afară de exagerat, minciună prea evidentă. 24 vi (Trs; d. brațe, picioare etc.) A se scrânti. 25 vi (Reg; d. haine) A fi numai zdrențe. 26 vi (Reg; d. haine) A nu se mai ține pe corp Vz curge. 27 vi (Pfm; cu determinări locale) A cădea la pământ, a-și pierde poziția verticală, a se prăbuși, a se răsturna întins la pământ. 28 vi (Îe) A ~ în (sau, înv, la) genunchi (înaintea cuiva) A-i cădea cuiva în genunchi pentru a se ruga. 29 vi (Îe) A ~ de somn (sau de oboseală, de mers, de beat etc.) A fi foarte obosit sau beat etc. 30 vi (Îe) Frumos (sau frumușel) de ~ă Foarte frumos. 31 vi (D. construcții) A se nărui. 32 vi (Reg; d. plante) A se apleca spre pământ. 33 vi A se culca. 34 vi (Fig; îvp) A muri¹. 35 vi (Fam) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. 36 vt (Îvp; c. i. picături dintr-un lichid, sau, pex, obiecte stropite) A picura. 37 vi (Îcn; îe) (Nici) să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) Cu nici un chip, pentru nimic în lume. 38-39 vit A (se) păta cu ceva. 40 vt (Înv) A forma o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat Vz păta. 41 vtu (Fam; ccd) A intra în posesia unui lucru. 42 vtu (Fam; ccd) A dobândi ceva în mod întâmplător. 43 vtu A câștiga ceva în mod ilicit. 44 vtu (Înv; fam; îe) A-i ~ (cuiva) ceva în (sau sub) mână (ori mâini) sau a ~ ceva în mână (sau mâinile) cuiva A ajunge în posesia sau la îndemâna cuiva. 45 vtu (Reg; fam) A-i ~ (cuiva) cineva în (sau pe, reg; la) mână (sau mâini, reg; palmă, palme) sau a pica cineva în (sau pe, reg; la) mâna (sau, reg; mâinile, palma, palmele) cuiva A ajunge la discreția sau în puterea cuiva. 46 vtu (Îae) A prinde. 47 vi (Pfm) A veni pe neașteptate, din întâmplare într-un loc. 48 vi A se ivi. 49 vi (Reg; îlv) A ~ la învoială A se învoi. 50 vi (Reg; îlv) A-i ~ (cineva) drag A se îngrăgosti de cineva. 51 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) carte (sau hârtie) A primi o scrisoare, o adresă etc. 52 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) năpaste A avea un necaz neașteptat. 53 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) greu (sau rău) (la stomac) ceva A avea o indigestie. 54 vi (Îae) A avea dificultăți. 55 vi (Îae) A nu-i conveni ceva. 56 vi (Reg; fam; îe) A-i ~ (cuiva) bine (ceva) A-i fi de folos. 57 vi (Îae) A-i plăcea. 58 vi (îae) A-i prii. 59 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva, ceva) prin minte A-i veni o idee. 60 vi (Pop; d. zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.) A se nimeri la o anumită dată, într-o anumită perioadă. 61 vi A se apropia un termen. 62 vi (Îvp; udp „în”, reg, „la”) A ajunge într-o anumită situație, stare, împrejurare. 63 vi (Îvp; îae) A fi cuprins de... 64 vi (Îe) A ~ pe cugete A cădea pe gânduri. 65 vi (Pop; c. i. ființe) A lovi la țintă.

pica² vi [At: DL / Pzi: 3 ~chează / E: fr piquer] (Rar; d. avioane) A coborî în picaj.

PICA¹, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea de la o oarecare înălțime. ◊ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neașteptate; b) a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. A pica cerul pe cineva = a) a se simți foarte rușinat; b) a rămâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (căzând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrențe. ♦ (Despre ființe) A-și pierde poziția verticală (căzând la pământ); a se prăbuși, a se răsturna, a se prăvăli. ◊ Expr. A pica de somn (sau de oboseală) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cădea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumușel) de pică = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre clădiri) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. ♦ Fig. A muri (în luptă). ♦ Fig. (Fam.) A nu reuși la un examen, la un concurs etc. ◊ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A face să cadă în picături (un lichid, o materie topită). ◊ Expr. Să-l (sau să mă, să ne etc.) pici cu ceară (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un preț, nicidecum. ♦ Intranz. A cădea în picături; spec. (impers.) (sens curent) a ploua ușor, cu stropi rări. ♦ Refl., intranz., și tranz. A (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ◊ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neașteptate; a se ivi, a apărea. 5. Intranz. (Înv. și pop.) A cădea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumită dată; a cădea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (țintindu-l cu ceva). – Din pic¹.

PICA¹, pic, vb. I. Intranz. 1. A cădea (de la înălțime), a se deplasa (repede) spre pămînt; a se prăbuși. Paserea, drept mulțămită că o iertase cu viață, lăsă să-i pice din cioc pe oblîncul șelei voinicelului o piatră de zamfir mare și frumoasă. ODOBESCU, S. III 180. Meșterii gîndea Și ei își făcea Aripi zburătoare De șindrili ușoare. Apoi le-ntindea Și-n văzduh sărea, Dar pe loc cădea Și unde pica, Trupu-și despica. ALECSANDRI, P. P. 192. ◊ Expr. (Familiar) A-i pica cuiva mură în gură, se spune cînd cineva obține un bun, o favoare, un avantaj fără nici o osteneală. V. mură. Mihai știa că neamțul nu descărcase nici o pușcă, ca să apere aceste țări de neomeniile turcilor, și îi era ciudă cum să-i pice lui mură în gură o bucățică așa de bună din chiar senin. ISPIRESCU, M. V. 35. A pica cuiva nasul = a pierde mîndria, a se umili, v. nas. Nu i-a picat încă cașul de la gură = e încă copil nepriceput, fără experiență, v. caș. A pica cerul pe cineva = a) a se supăra rău; b) a rămîne stupefiat; c) a se simți rușinat (tare). ♦ (Despre brumă) A se lăsa, a se așterne. Iată storsul a trecut, Și badea încă n-o vint, Ba și bruma o picat, Badea-n cap nu m-o legat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 142. 2. (Despre lichide, mai ales despre ploaie) A cădea în picături. Ploaia peste case pică tot mai rar Și-n grămezi de neguri apele se strîng. TOPÎRCEANU, B. 78. Boabele de apă prelingîndu-se de pe streșini și picurînd în clipe ritmate... făceau un fel de cîntare. CARAGIALE, O. I 360. Sus la munte ninge, plouă, La Craiova pică rouă. ALECSANDRI, O. 128. ♦ Tranz. A face să cadă (pe cineva sau pe ceva) picături dintr-un lichid sau dintr-o materie topită; a picura. Peștișorii mărunți... înfipți în frigărui de lemn și fripți, după ce fuseseră picați cu unt proaspăt. MACEDONSKI, O. III 8. Să picați trei picături de sînge peste mortăciunea ce o plîngeți și va învia. ISPIRESCU, L. 345. ◊ Expr. (Întărind o propoziție negativă) Să-l pici (sau să-l fi picat) cu ceară (sau cu lumînarea) = să-i faci orice..., cu nici un preț... Grigoriță, care. nu mînca iute să-l fi picat cu ceară, gustă dintr-un ardei; ardeiul iute para focului. HOGAȘ, DR. 252. Hei, bădiță Costachi, zic eu în gîndul meu, dacă mă iai așa, nu-mi scoți tu vorbulița din gură să mă pici și cu luminarea. VLAHUȚĂ, O. AL. I 181. Nu-și astîmpăra gura cătră mai-marii săi, măcar să-l fi picat cu luminarea, CREANGĂ, A. 134. 3. A se desprinde (din locul său), a cădea (și a se pierde). Mai stăi de mă alintă Cu mîna ta cea mică, Și spune-mi de ce-i toamnă Și frunza de ce pică. BACOVIA, O. 82. Cîntă puiul cucului în mijlocul codrului Ș-așa cîntă de cu jale, De pică frunza pe cale; Ș-așa cîntă de duios, De pică frunzele jos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc, Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele. ALECSANDRI, P. P. 107. ◊ Expr. (Familiar) Pică de coaptă v. copt. ♦ (Familiar, despre îmbrăcăminte) A nu se mai ține (pe corp), a fi numai zdrențe. Amîndoi fost-ați la carte, De nici unul n-avui parte. Avui parte d-un mișel Pică țundra de pe el; El mi-o dă să i-o cîrpesc Eu o iau și o izbesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277. 4. A-și pierde poziția verticală, a se răsturna, a cădea întins (la pămînt). Vină, bădița, prin dos, Că-i portița de rogoz, Cum pui mîna pică jos. HODOȘ, P. P. 43. Măi bădiță, păr galbăn, De dorul tău mă leagăn Cum se leagănă iarba Cînd o taie cu coasa; Cum o taie pică jos Și cum pică-ngălbenește... Așa dorul mă topește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87. ◊ Expr. A pica de somn = a fi foarte somnoros, a moțăi. Ilinca își frecă ochii cu dosul palmei: pica de somn. AGÎRBICEANU, S. P. 36. Aș vrea să fiu un biet bunic, Adus din spate și pitic, Să-mi mîngîi barba albă; Să stau la foc, de somn să pic, Visînd la vremea dalbă. IOSIF, PATR. 29. A pica de oboseală = a fi foarte obosit, sleit, extenuat. A pica la (sau în) genunchi (înaintea cuiva) = a se pleca (înaintea cuiva) în semn de supunere sau admirație sau pentru a cere iertare, ajutor etc. Niciodată nu voi pica la genunchi înaintea domnului Hufeland sau înaintea oricui. KOGĂLNICEANU, S. 123. ♦ (Neobișnuit, despre clădiri) A se dărîma, a se surpa, a se nărui. Eu sînt ca omul acela care, după ce a clădit un pala! măreț.. vede picînd într-un minut edificiul său. BOLINTINEANU, O. 337. ♦ Fig. A cădea în luptă, a muri. [Ștefan cel Mare] dădu poruncă să alegem și să îngropăm pe morții noștri. Puțini picară, dar mari suflete. DELAVRANCEA, A. 46. Leul se întărîtase nevoie-mare. Acum nu mai era chip să-l lase în pace. Trebuia să pice unul din doi. ISPIRESCU, U. 31. Și nu mă lăsa să mor! Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. 5. A sosi (pe neașteptate); a se ivi, a apărea. Pică tocmai cînd Florica aprindea lampa, abia puțin după ce se ostoise discuția, și se luară cu vorba despre alte treburi. REBREANU, R. I 280. Domnul Mache șade la o masă în berărie și așteaptă să pice vreun amic. CARAGIALE, O. II 124. ◊ Expr. A pica în (sau, învechit, la) mîna sau în palma, în mîinile cuiva = a ajunge în puterea, la discreția cuiva. De mi-ți mai pica vrodată în mină, turbinca are să vă știe de știre. CREANGĂ, P. 311. Ah! talharul, cum m-a înșalat, zicea Tîndală. Dar las’, că-mi va pica el în palmă! ȘEZ. III 131. Eu la mînă ți-am picat, Tu de moarte m-ai scăpat. Cînd la mînă mi-i pica, Eu de moarte te-oi scăpa. ALECSANDRI, P. P. 209. 6. (Construit cu dativul; familiar) A dobîndi ceva întîmplător, a cîștiga ceva ocazional (de obicei în mod ilicit). Bică primește un leu și optzeci de bani pe săptămînă, leafă, și cu ce-i mai «pică» – vorba lui – ajunge la patru lei. PAS, Z. I 260. În port erau case, birouri de comerț, de unde știa el că-i pică în fiecare zi ceva. BART, E. 20. Poftește pe moș Fotea că, dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă așa din cînd în cînd cîte unul și ceva mai grosuț. CREANGĂ, A. 3. ◊ Expr. Dacă nu curge, pică v. curge. 7. (Învechit) A cădea (în... ), a da în..., a fi cuprins de... Nu pot să-ți spun ce părere de rău am simțit cînd am văzut în răvașul dumitale că bietul spătariul Alecsandri au picat într-o boală atîta de urîtă! KOGĂLNICEANU, S. 67. Armata romînească era supusă unei discipline strașnice. Neagoe-vv. ne arată că ostașii cari picau în vini se pedepseau. BĂLCESCU, O. I 18. Legislatorii Parnasului... neînțelegînd că viața nouă se tălmăcește prin literatură nouă, au apucat unii pe calea veche a pedantismului, alții au picat în pedantismul cuvintelor. RUSSO, S. 49. 8. (În expr.) Frumoasă (sau, rar, frumușică) de pică = frumoasă de n-are pereche, neînchipuit de frumoasă, ruptă din soare, frumoasă coz. Trana – șireata! – frumușică de pica, cu gropițe la colțurile gurei, dar cu chipul încă de copil, îi arunca priviri ce-l înnebuneau. MACEDONSKI, O. III 6. Tatăl lui Meleagru avea o fată... frumoasă de pica și tînără și fragedă ca un boboc de trandafir. ISPIRESCU, U. 72. (La masculin) Are ochii negri ca mura, frumoși de pică. DELAVRANCEA, S. 9.

PICA², pic și pichez, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A cobori vertical sau aproape vertical.

PICA vb. I. intr. (Av.) A face un picaj. [P.i. pic, pichez. / < fr. piquer].

PICA¹ vb. intr. (despre avioane) a face un picaj. (< fr. piquer)

A PICA² pichează intranz. (despre avioane sau piloți) A efectua un picaj. /<fr. piquer

A PICA¹ pic 1. intranz. 1) A se mișca de sus în jos sub acțiunea forței de gravitație; a cădea. ◊ A fi picat (sau căzut) din cer (sau din lună, din pod) a) a rămâne uimit, auzind lucruri foarte cunoscute; b) a fi dezorientat, buimăcit; c) a veni pe neașteptate. 2) A-și pierde poziția verticală (răsturnându-se); a înceta de a mai sta drept; a se prăvăli; a cădea; a se răsturna. ◊ ~ la examen a nu reuși la examen. ~ de somn a simți o dorință irezistibilă de a dormi. ~ de oboseală a fi foarte obosit. ~ în genunchi a se ruga cu umilință. 3) (despre zăpadă, grindină, ploaie, brumă sau rouă) A se așterne la suprafața pământului; a cădea. 4) (despre lichide) A curge în picături; a picura. 5) A ajunge pe neașteptate (într-un loc sau într-o situație); a nimeri; a cădea; a se pomeni; a se trezi. ◊ ~ în mâna (sau mâinile) cuiva a ajunge la discreția cuiva. 6) (construit cu dativul persoanei) A dobândi întâmplător; a cădea. 7) (despre sărbători, întâmplări, evenimente etc.) A coincide cu o anumită zi sau dată din calendar; a cădea. 2. tranz. 1) (lichide) A face să curgă în picături; a picura. 2) (medicamente lichide) A introduce picătură cu picătură; a administra printr-o instilație; a picura; a instila. /Din pic

picà v. 1. a picura: dacă nu curge, pică; 2. Mold. a cădea: a pica de oboseală, de somn; 3. a veni pe neașteptate: a picat tocmai acum. [Probabil onomatopee (v. țâră)].

2) pic, a -á v. intr. (imit. d. zgomotu picăturilor care cad. Cp. și cu vgr. pítylos, pleoscăit, cĭuruit). Cad picătură cu picătură, picur: apa pica pin acoperemîntu stricat. Cad: merele pică din pom, el a picat pe gheață. Îs foarte ostenit, nu maĭ pot: a pica de osteneală, de somn. Sosesc pe neașteptate saŭ răpede, îs aproape să sosesc: acuma am picat, trebuĭe să pice acuma. E frumoasă de (= în cît) pică (vest), e foarte frumoasă, vorbind de o femeĭe (V. coz). V. tr. Picur, fac să cadă picăturĭ pe cineva: nu voĭ spune chear să mă picĭ cu ceară. Tel. Lovesc.

pică² (semn pe cărțile de joc) s. f., g.-d. art. picii; pl. pici (as de pică, a tăia la pici)

pică³ (ură) (pop.) s. f., g.-d. art. picii (în: a avea/prinde/purta pică ș.a.)

+pică¹ (lance; unealtă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. picei; pl. pice

pică¹ (ură) (pop.) s. f., g.-d. art. picii

pică² (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. picii; pl. pici

pică (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. picii; pl. pici

pică (ură) s. f.

pica¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 1 sg. pic, 2 sg. pici, 3 pică; conj. prez. 1 sg. să pic, 3 să pice (și în: frumoasă de pică) corectat(ă)

pica² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 1 pichez, 3 pichează; conj. prez. 1 să pichez, 3 să picheze

pica¹ (a ~) (a cădea) vb., ind. prez. 3 pică

pica² (a ~) (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 pichează

pica (a coborî în picaj) vb., ind. prez. 3 sg. pichează

pica (a cădea) vb., ind. prez. 1 sg. pic, 3 sg. și pl. pică

pică (pici), s. f. – 1. Vîrf de lance, la jocul de cărți. – 2. Resentiment, ciudă, necaz. – Mr. pică „resentiment”. Fr. pique, sensul al doilea poate prin intermediul ngr. πίϰα și numai indirect din it. picca (Cihac, II, 254; Meyer, Neugr. St., IV, 71), ven. pica. – Der. picador, s. m. (la luptele cu tauri, asistent al toreadorului), din sp. prin intermediul fr.; picant, adj. (condimentat), din fr. piquant; picher, s. m. (vînător călare; cantonier), din fr. piqueur; pichet, s. n. (țesătură de bumbac), din fr. piqué, cf. rus. piket; pichet, s. n. (joc de cărți; par, țăruș; clădire de grăniceri), din fr. piquet, it. picchetto, ultimul sens cu var. bechet, din tc., rus. beket; picheta, vb. (a marca prin picheți, a trasa), din fr. piqueter; pichetaș, s. m. (soldat de la un post de frontieră).

pică, pichirisi Conform sistemului, pică „necaz” e explicat prin fr. pigue: DU, CADE, la care de astă dată se alătură și TDR și SCriban. Dar în franțuzește pique înseamnă „ceartă superficială” și este puțin folosit, iar în românește are și valoarea de „ură” și nu face impresia unui element prea recent (vezi expresiile ca a purta pică, a avea pică etc.). Ciorănescu pornește tot de la fr. pigue, dar admite un intermediar grecesc, πίϰα. Într-adevăr, în grecește există acest cuvînt e de origine italiană: picca), cu același înțeles ca în românește, deci de aici vine pică la noi. Cu această ocazie să-mi fie îngăduit să mă refer și la verbul a se pichirisi „a se simți jignit”, pe care în BL, IV, p. 103, l-am explicat prin gr. πιϰρίζω „a amărî”, destul de diferit ca sens. Punctul de plecare just gr. πιϰάρω (din it. piccare), aor. ἐπιϰάρισα, este dat de DLR (deși, în mod curios, pentru pică, din aceeași familie, același dicționar pornește de la germ. Pike !). Forma așteptată în românește este picarisi, care, dealtfel, este atestată; pichirisi se explică, desigur, prin asimilare. În orice caz, această ipoteză mi se pare mai verosimilă decît cea propusă de Scriban: fr. piguer cu sufixul -irisi.

PÍCĂ³ (< fr.; {s} lat. pica „coțofană”) s. f. Aberație a gustului la animale, manifestată prin tendința de a consuma obiecte necomestibile. Este un simptom în unele boli datorate carențelor minerale.

PIC(Ă) cf. subst. picui „vîrf” și pică = „bibilică”. 1. Pic (Moț); -u (IO 3); Picul aprod (16 A IV 146) și s.; -, -a și -ea b. olt (Sur VI; 16 A I 353); Picești, ioan (sic) (16 A II 81) și s. 2. Pica, ard, 1202 (11-13 C I 25); – 1688, ard. (Paș); – pren. (P Bor 103, 117). 3. Picurești s. < subst. picui. 4. Cf. Pichiul, N. (Sd XV 241). 5. + -oș: Picoșul și Picoșelul, oronime în munții Buzăului, cf. subst, picui, fără relație cu vreun antroponim.

a aștepta să-i pice mură-n gură expr. (pop.) a nu acționa pentru atingerea unui scop; a rămâne impasibil într-o situație în care s-ar impune o acțiune imediată

a pica cu ceva expr. a da.

a pica cu fapt expr. (intl.) a fi prins în flagrant delict.

a pica de fazan expr. a fi înșelat / escrocat; a fi păcălit, a rămâne despăgubit.

a pica de la coada vacii expr. (d. orășeni) a proveni din mediul rural.

a pica din cer / din senin expr. a veni pe neașteptate.

a pica în bot expr. 1. a fi obosit / istovit / epuizat 2. (d. un proiect) a eșua

a pica la așternut expr. (d. femei) a avea un raport sexual cu un bărbat.

a pica la fix / la țanc expr. a pica / a veni la momentul potrivit / oportun.

a pica la zar expr. (fig.) a face cinste, a plăti consumația cuiva într-un local.

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).

a-i pica (cuiva) fisa expr. a avea o revelație bruscă; a înțelege (brusc) cum stau lucrurile.

a-i pica fața expr. a rămâne mut de uimire / surprins / stupefiat.

a-i pica mucii (undeva / la cineva) expr. (vulg.) a merge foarte des undeva / la cineva, a frecventa asiduu un loc sau o persoană.

a-i pica mucii după cineva expr. (vulg.) a fi foarte îndrăgostit de cineva.

a-i pica nasul (cuiva) expr. a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat / umilit.

să mă pici cu ceară expr. (în propoziții negative) degeaba, zadarnic; cu nici un chip, în nici un caz.

PICĂ s. v. animozitate, bibilică, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

PICĂ s. v. invidie.

PICĂ s. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpînită pe...)

pică s. v. ANIMOZITATE. BIBILICĂ, DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

PICA vb. 1. v. cădea. 2. v. prăbuși. 3. a cădea, a se prăbuși, a se prăvăli, a se răsturna, (rar) a se poticni. (A ~ grămadă.) 4. a cădea, a eșua. (A ~ la examen.) 5. v. picura. 6. a se așeza, a se așterne, a cădea, a se depune, a se lăsa. (A ~ bruma peste câmpii.) 7. v. curge. 8. v. apărea. 9. v. sosi.

PICA vb. v. deceda, deplasa, dezarticula, disloca, dispărea, duce, luxa, muri, pieri, prăpădi, prelinge, răposa, scrânti, scurge, sfârși, stinge, suci, sucomba.

PICA vb. 1. a cădea. (Statueta a ~ de pe etajeră; a ~ o frunză.) 2. a cădea, a se dărîma, a se nărui, a se prăbuși, a se prăvăli, a se surpa, (reg.) a se îmburda. (A ~ casa pe ei.) 3. a cădea, a se prăbuși, a se prăvăli, a se răsturna, (rar) a se poticni. (A ~ grămadă.) 4. a cădea, a eșua. (A ~ la examen.) 5. a picura, (înv. și pop.) a roura. (Ploaia ~; streașina ~.) 6. a se așeza, a se așterne, a cădea, a se depune, a se lăsa. (A ~ bruma peste cîmpii.) 7. a-i curge, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 8. a apărea, a se arăta, a se ivi, (înv. și reg.) a se scociorî, (înv.) a se sfeti. (Chiar atunci a ~ și el acolo.) 9. a sosi, a veni. (A ~ la momentul oportun.) 10. a cădea, a se nimeri, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sărbătoarea a ~ într-o vineri.)

pica vb. v. DECEDA. DEPLASA. DEZARTICULA. DISLOCA. DISPĂREA. DUCE. LUXA. MURI. PIERI. PRĂPĂDI. PRELINGE. RĂPOSA. SCRÎNTI. SCURGE. SFÎRȘI. STINGE. SUCI. SUCOMBA.

A pica ≠ a ridica

pică³, pice, s.f. 1. (înv.) lance. 2. (reg.) unealtă cu care se cojesc copacii tăiați.

pică² s.f. (reg.) 1. câță, bibilică, pichere. 2. material textil cu buline, asemănător penelor bibilicii (picăi).

pica, pic, vb. I 1. (înv. și pop.; despre lichide) a picura. 2. (pop.; despre materii vâscoase) a se scurge, a se prelinge. 3. (reg.; despre rouă, brumă etc.) a se lăsa, a se așterne, a se așeza, a cădea. 4. (pop.; impers.) plouă ușor, picură, picurează, stropește, udă. 5. (înv. și pop.; despre obiecte și ființe) a cădea de la o oarecare înălțime. 6. (înv. și pop.; despre părțile unui obiect) a se desprinde, a se desface, a se detașa din ansamblu. 7. (reg.; despre brațe, picioare) a se scrânti. 8. (reg.; despre îmbrăcăminte) a fi numai zdrențe, a nu se mai ține pe corp; a curge. 9. (pop. și fam.) a cădea la pământ, a-și pierde poziția verticală, a se prăbuși, a se răsturna (la pământ); (despre construcții) a se nărui, a se dărâma, a se prăbuși. 10. (reg.; despre plante) a se apleca spre pământ, a se îndoi într-o parte, a se culca. 11. (fig.; înv. și pop.) a muri. 12. (pop. și fam.) a nu reuși la un examen, la un concurs. 13. (înv. și pop.) a (se) păta, a (se) murdări cu ceva. 14. (pop. și fam.) a intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplător; a câștiga ceva (ocazional sau ilicit). 15. (pop. și fam.) a veni, a sosi (pe neașteptate, din întâmplare) într-un loc; a se ivi, a apărea. 16. (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători) a se nimeri la o anumită dată, într-o anumită perioadă; a cădea, a fi; a veni. 17. (înv. și pop.) a ajunge într-o anumită situație, stare, împrejurare; a fi cuprins de..., a cădea în..., a da în... 18. (pop.) a lovi, a atinge (țintind).