4 intrări

73 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PÍCĂ1 s. f. (Pop.) Ură ascunsă, nemărturisită, dușmănie (împotriva cuiva); ciudă, necaz, ranchiună. – Cf. germ. Pike.

PÍCĂ1 s. f. (Pop.) Ură ascunsă, nemărturisită, dușmănie (împotriva cuiva); ciudă, necaz, ranchiună. – Cf. germ. Pike.

PÍCĂ2, pici, s. f. Unul dintre cele patru semne distinctive de pe cărțile de joc, de culoare neagră, în formă de inimă sau de frunză cu vârful în sus și cu o codiță în partea de jos; p. ext. carte de joc cu acest semn. – Din germ. Pik, fr. pique.

PÍCĂ2, pici, s. f. Unul dintre cele patru semne distinctive de pe cărțile de joc, de culoare neagră, în formă de inimă sau de frunză cu vârful în sus și cu o codiță în partea de jos; p. ext. carte de joc cu acest semn. – Din germ. Pik, fr. pique.

pi2 sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 454 / Pl: pice / E: ger Pike] 1 (Înv) Lance. 2 (Buc) Unealtă cu care se cojesc copacii tăiați.

pi1 sf [At: STAMATI, D. / Pl: ? / E: ger Pike] 1 (Pop; în legătură cu verbele „a avea”, „a purta”, „a prinde”) Ură ascunsă, nemărturisită Si: ciudă, necaz, ranchiună. 2 Dușmănie împotriva cuiva Si: ciudă, necaz, ranchiună. 3 (Reg; îlpp) În ~a (cuiva) Pentru a necăji pe cineva. 4 (Îal) Pentru a-i crea neplăceri. 5 (Îal) Pentru a supăra pe cineva. 6 (Îal) Pentru a se răzbuna pe cineva.

pi3 sf [At: STAMATI, D. / Pl: pici / E: ger Pik, fr pique] 1 Semn de pe cărțile de joc, colorat în negru, în formă de frunză având o codiță sau de vârf de lance stilizat. 2 (Pex) Carte de joc care are acest semn.

PÍCĂ2, pici, s. f. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc (purtînd desene în formă de inimă cu o codiță, colorate în negru). Doamna Vorvoreanu puse ultima carte pe fața de masă brodată: un zece de pică. DUMITRIU, B. F. 37. Sus, pe-un stîlp de telegraf, S-a oprit din zbor o cioară... Neagră ca un as de pică Sub nemărginitul cer. TOPÎRCEANU, M. 9.

PÍCĂ1 s. f. Ciudă, necaz, dușmănie; ură ascunsă. Așa creștea pica împotriva Sultănichii ca iarba rea și mulți îi purtau ură și-i dospeau gînd rău. DELAVRANCEA, S. 16. De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră, zice cu pică urîtul. CARAGIALE, O. II 161. N-ați văzut și n-ați aflat de viteazul Stanislav?... Numai una le spunea Și cu pică Mi-l pîra. TEODORESCU, P. P. 574. ◊ Loc. prep. În pica (cuiva) = în ciuda cuiva, cu intenția de a supăra pe cineva. Eu zic cucului să tacă, El se mută p-altă cracă, Cîntă hoțul de mă seacă, Tot în pica mea să facă. TEODORESCU, P. P. 345. Expr. A avea (sau a prinde) pică (pe cineva sau asupra cuiva) sau a purta pică cuiva = a avea necaz pe cineva, a purta vrăjmășie cuiva. Călugării au pică pe el, fiindcă e viclean și pizmătareț. STĂNOIU, C. I. 84. Prin această faptă Ercule ajunse și el să fie fără de moarte, ca zeii, și [Junona] prinse și mai multă pică pe dînsul. ISPIRESCU, U. 19. Soția lui Keleu prinse pică asupra mamei Demetre. ODOBESCU, S. III 283.

PÍCĂ2 s.f. Unul dintre semnele de pe cărțile de joc, în formă de inimă sau de frunză colorată în negru și având o codiță. [< fr. pique].

PÍCĂ1 s.f. Ciudă, pizmă. [< fr. pique].

PÍCĂ1 s. f. ciudă, pizmă, ranchiună. (< germ. Pike)

PÍCĂ2 s. f. unul dintre semnele de pe cărțile de joc, în formă de inimă sau de frunză cu codiță, colorată în negru. (< fr. pique)

PÍCĂ1 f. Sentiment de animozitate ascunsă (față de cineva); pizmă; ranchiună. /cf. germ. Pike

PÍCĂ2 pici f. 1) (la cărțile de joc) Semn distinctiv (unul din patru) având forma unei inimi sau a unei frunze de culoare neagră. 2) Carte de joc marcată cu acest semn. Valet de ~. /<germ. Pik, fr. pique

pică f. 1. ură mare și ascunsă: are pică pe tine; 2. una din cele patru colori în jocul de cărți: damă de pică (= fr. pique).

pică f. 1. Zool. bibilică; 2. materie de bumbac cu puncte colorate (ca penele păsării). [Onomatopee].

2) *pícă f., pl. ĭ (fr. pique, suliță). Una din cele doŭă figurĭ negre ale cărților de joc și care are forma unuĭ vîrf de lance.

1) *pícă f., pl. inuz. ĭ (fr. pique, cĭudă, ură, d. piquer, a împunge, d. pic, cazma, tîrnăcop, pisc. Zic și Rușiĭ píka și Sîrbiĭ pik a. î. Barb. Fam. Cĭudă, ură, animozitate: a avea, a prinde pică pe cineva.

PICÁ2, pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

PICÁ2, pers. 3 pichează, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A coborî în picaj. – Din fr. piquer.

arată toate definițiile

Intrare: pică
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pi
  • pica
plural
  • pici
  • picile
genitiv-dativ singular
  • pici
  • picii
plural
  • pici
  • picilor
vocativ singular
plural
Intrare: Pică
Pică nume propriu
nume propriu (I3)
  • Pică
Intrare: pica (1 pic)
pica (1 pic) verb grupa I conjugarea I
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pica
  • picare
  • picat
  • picatu‑
  • picând
  • picându‑
singular plural
  • pi
  • picați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pic
(să)
  • pic
  • picam
  • picai
  • picasem
a II-a (tu)
  • pici
(să)
  • pici
  • picai
  • picași
  • picaseși
a III-a (el, ea)
  • pi
(să)
  • pice
  • pica
  • pică
  • picase
plural I (noi)
  • picăm
(să)
  • picăm
  • picam
  • picarăm
  • picaserăm
  • picasem
a II-a (voi)
  • picați
(să)
  • picați
  • picați
  • picarăți
  • picaserăți
  • picaseți
a III-a (ei, ele)
  • pi
(să)
  • pice
  • picau
  • pica
  • picaseră
Intrare: pica (3 pichează)
pica (3 pichează) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (V204)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pica
  • picare
  • picat
  • picatu‑
  • picând
  • picându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • pichea
(să)
  • picheze
  • pica
  • pică
  • picase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • pichea
(să)
  • picheze
  • picau
  • pica
  • picaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)