14 definiții pentru surpa


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes).

SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnișuri etc.; la pers. 3) A se prăbuși prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desființa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes).

SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povîrnișuri) A se prăbuși rupîndu-se, măcinîndu-se, mîncîndu-se. Valurile lepăiesc ușor și la fiecare lovitură malul se surpă într-o fărîmare ușoară. SADOVEANU, O. VII 338. Să nu se surpe vreun mal? Ne înghețară inimele. DELAVRANCEA, H. T. 277. ♦ (Despre ziduri, clădiri) A se dărîma, a se nărui. Se surpă casa pe noi, cucoane, făcu Toader cu același glas. REBREANU, R. II 89. Meșterii grăbea... Dar orice lucra, Noaptea se surpa. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ (În contexte figurate) Toată această clădire de șubrede cartoane se surpase într-o singură clipă. C. PETRESCU, C. V. 355. ◊ Fig. Cerul, avalanșă de omăt, se surpă peste lumea-ntunecată. BENIUC, V. 39. ♦ A se prăbuși, a cădea, a se răsturna. Salcia de ani se surpă, iar stejarul se-ntărește. DAVILA, V. V. 38. ◊ Fig. Atunci ea n-are să-l revadă decît neînsuflețit omorît?căci nu încăpea îndoială, un om ca dînsul... nu se surpă ușor dintr-o dată și ca oricare. MACEDONSKI, O. III 17. ♦ Tranz. A doborî la pămînt, a nărui; p. ext. a distruge, a nimici, a ruina. A întemeiat... beciuri gigantice, pre care oricît s-a încercat ciocanul vandalilor, tot nu le-a putut încă surpa de tot. NEGRUZZI, S. I 183. Cu suliți turnuri surpa. TEODORESCU, P. P. 53. ◊ Fig. Palaturile de strîmbătate se prăvălesc surpate de blăstămul norodului. RUSSO, O. 41. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la oameni) A răsturna dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa. Tot nimică nu s-a alege din toți aceia care îmblă cu nedreptate și caută să surpe pe alții și să li iaie ei binele lor. SBIERA, P. 164. Toți aceștia ieri seara s-adunaseră. Vorbiră să te surpe. BOLINTINEANU, O. 210. Numai după căderea sa din domnie, Alexandru Ghica a înțeles cine-l surpase. GHICA, S. 646. Odioși țării, bănuiți turcilor, ei sînt lesne surpați de fanarioți. BĂLCESCU, O. II 23. ◊ (Cu privire la abstracte) Prietiniile poate-i fuseseră surpate de uneltiri. SADOVEANU, Z. C. 259. Vrăjbile și prigonirile între boieri și domni deteră prilej turcilor a se amesteca în trebile țării... și a surpa cîte unul-unul toate vechile privilegii. NEGRUZZI, S. I 274. ♦ (Rar, cu privire la oameni) A lovi, a hărțui, a măcina, a roade. Surpat acum din două părți de necontenitele bănuieli și urmăriri ale mătușii mele... cum și de grija ce purta pentru llinca, bietul Ion se usca văzînd cu ochii. GANE, N. III 38. 3. Refl. (Popular) A se îmbolnăvi de hernie. Copilu care se surpă de mic. ȘEZ. IX 126. – Variantă:(regional) surupá (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 115) vb. I.

A SURPÁ surp tranz. 1) A face să se surpe. 2) (sănătatea, convingerile etc.) A face să slăbească tare. 3) fig. A răsturna prin uneltiri. /<lat. subrupare

A SE SURPÁ mă surp intranz. 1) (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se ponorî; a se dărâma. 2) și fig. A se răsturna la pământ (datorită pierderii punctului de sprijin); a se nărui. /<lat. subrupare

surpà v. 1. a doborî, a răsturna: copaci roși la rădăcină și casele vechi se surpă; 2. fig. a distruge: a surpa bazele societății. [Vechiu-rom. surupa = lat. *SURRUPARE (din RUPES, stâncă)].

surp, a -á v. tr. (d. lat. súrpere, contras din surripere, a răpi pe furiș, deși schimbarea conjugăriĭ se cam opune). Fac să cadă luîndu-ĭ sprijinu, prăbușesc, nărui: apa surpă malurile. Fig. Anarhiștiĭ surpă temeliile societătiĭ. V. refl. Zidu s’a surpat de ploaĭe. Fig. Multe imperii s’aŭ surpat. – Vechĭ și suríp (ceĭa ce ne-ar duce la lat. *surripare, d. rîpa, mal, rom. „rîpă”). În Meh. și Maram. surúp (ceĭa ce ĭ-a făcut pe uniĭ să-l derive d. lat. *surrupare, d. rûpes, stîncă).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

surpá (a ~) vb., ind. prez. 3 súrpă

surpá vb., ind. prez. 1 sg. surp, 3 sg. și pl. súrpă; conj. prez. 3 sg. și pl. súrpe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SURPÁ vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbuși. 3. a se prăbuși, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.)

SURPÁ vb. v. abroga, anula, boșorogi, desființa, detrona, infirma, invalida, mazili, submina, suprima.

SURPA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) dărîma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a se prăvăli, a (se) risipi, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. șl Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (O construcție care s-a ~ de tot.) 2. a cădea, a se dărîma, a se nărui, a pica, a se prăbuși, a se prăvăli, (reg.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe ei.) 3. a se prăbuși, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.)

surpa vb. v. ABROGA. ANULA. BOȘOROGI. DESFIINȚA. DETRONA. INFIRMA. INVALIDA. MAZILI. SUBMINA. SUPRIMA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

surpá (-p, -at), vb.1. A prăbuși, a prăvăli, a arunca jos. – 2. A ruina, a distruge. – 3. (Refl.) A se ruina, a se prăbuși, a se nărui. – 4. (Refl.) A suferi de hernie. – Var. înv. surupa. Mr. surpu, surpare, megl. sărup(ari), istr. surpu. Lat. *subrūpāre (Cihac, I, 371; Meyer, Alb. St., IV, 74; Pușcariu 1702; Pascu, I, 42; REW 7451), cuvînt păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 171), sar cf., cu alte pref., it. dirupare, sp. derribar. Formele surripĭāre (Philippide, Principii, 148), subrumpĕre (Crețu 372), sau *surpĕre (Pascu, Beiträge, 12), nu sînt de preferat; der. din sb., cr. survati (Cihac, II, 381) este improbabilă. Der. surpăcios, adj. (care se surpă; abrupt); surpat (var. Olt. surupat), adj. (cu hernie); surpătură, s. f. (ruină, grămadă de moloz; aluviune, teren căzut; hernie); surpuș, s. n. (teren dărîmat); surupină (var. surupiște), s. f. (scufundare, prăbușire; lăsătură; groapă, gaură), în Olt. și Banat.

Intrare: surpa
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • surpa
  • surpare
  • surpat
  • surpatu‑
  • surpând
  • surpându‑
singular plural
  • surpă
  • surpați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • surp
(să)
  • surp
  • surpam
  • surpai
  • surpasem
a II-a (tu)
  • surpi
(să)
  • surpi
  • surpai
  • surpași
  • surpaseși
a III-a (el, ea)
  • surpă
(să)
  • surpe
  • surpa
  • surpă
  • surpase
plural I (noi)
  • surpăm
(să)
  • surpăm
  • surpam
  • surparăm
  • surpaserăm
  • surpasem
a II-a (voi)
  • surpați
(să)
  • surpați
  • surpați
  • surparăți
  • surpaserăți
  • surpaseți
a III-a (ei, ele)
  • surpă
(să)
  • surpe
  • surpau
  • surpa
  • surpaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)