surpa [At: CORESI, EV. 298 / V: (îrg) ~rupa, (reg) ~pi, (îvr) ~ripa / Pzi: surp / E: ml *subrupare] 1-2 vtr (D. construcții, elemente de construcții sau maluri, forme de relief înalte etc.) A se lăsa sau a face să se lase spre bază (brusc, cu violență, cu zgomot etc.) dezmembrându-se, măcinându-se, ruinându-se etc. Si: a (se) risipi, (pop) a (se) hâi, (îvp) a (se) strica, (reg) a (se) hurui (6), a (se) îmburda, a (se) sodomi. 3-4 vrt (Pex, s.c.i. indică porțiuni de sol sau obiecte aflate la nivelul solului) A (se) deplasa sub nivelul solului Si: a (se) dărâma (1), a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli a (se) scufunda. 5-6 vrt (D. arbori sau obiecte în poziție verticală) A se lăsa sau a face să se lase brusc într-o parte Si: a (se) dărâma (2), a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) răsturna Vz: cădea (16), pica¹. 7-8 vrt (Înv; d. mai ales ființe) A cădea sau a face să cadă brusc, cu violență Si: a (se) arunca (57). 9-10 vtr (Fig; îvp; d. oameni) A răsturna (dintr-o poziție prrivilegiată). 11-12 vtr (Spc) A detrona (1). 13-14 vtr (Pex) A submina. 15 vt (Fig; pop; c.i. ranguri sau funcții înalte în ierarhia socială) A uzurpa. 16 vt (Fig; înv; c.i. obiceiuri, orânduieli, legi etc.) A desființa (5). 17 vt (Fig; c.i. oameni, manifestări, acțiuni ale lor, etc.) A distruge (1). 18 vr (Îvp; d. oameni) A se îmbolnăvi de hernie.

SURPA, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povîrnișuri) A se prăbuși rupîndu-se, măcinîndu-se, mîncîndu-se. Valurile lepăiesc ușor și la fiecare lovitură malul se surpă într-o fărîmare ușoară. SADOVEANU, O. VII 338. Să nu se surpe vreun mal? Ne înghețară inimele. DELAVRANCEA, H. T. 277. ♦ (Despre ziduri, clădiri) A se dărîma, a se nărui. Se surpă casa pe noi, cucoane, făcu Toader cu același glas. REBREANU, R. II 89. Meșterii grăbea... Dar orice lucra, Noaptea se surpa. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ (În contexte figurate) Toată această clădire de șubrede cartoane se surpase într-o singură clipă. C. PETRESCU, C. V. 355. ◊ Fig. Cerul, avalanșă de omăt, se surpă peste lumea-ntunecată. BENIUC, V. 39. ♦ A se prăbuși, a cădea, a se răsturna. Salcia de ani se surpă, iar stejarul se-ntărește. DAVILA, V. V. 38. ◊ Fig. Atunci ea n-are să-l revadă decît neînsuflețit omorît? – căci nu încăpea îndoială, un om ca dînsul... nu se surpă ușor dintr-o dată și ca oricare. MACEDONSKI, O. III 17. ♦ Tranz. A doborî la pămînt, a nărui; p. ext. a distruge, a nimici, a ruina. A întemeiat... beciuri gigantice, pre care oricît s-a încercat ciocanul vandalilor, tot nu le-a putut încă surpa de tot. NEGRUZZI, S. I 183. Cu suliți turnuri surpa. TEODORESCU, P. P. 53. ◊ Fig. Palaturile de strîmbătate se prăvălesc surpate de blăstămul norodului. RUSSO, O. 41. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la oameni) A răsturna dintr-o situație privilegiată; a submina, a săpa. Tot nimică nu s-a alege din toți aceia care îmblă cu nedreptate și caută să surpe pe alții și să li iaie ei binele lor. SBIERA, P. 164. Toți aceștia ieri seara s-adunaseră. Vorbiră să te surpe. BOLINTINEANU, O. 210. Numai după căderea sa din domnie, Alexandru Ghica a înțeles cine-l surpase. GHICA, S. 646. Odioși țării, bănuiți turcilor, ei sînt lesne surpați de fanarioți. BĂLCESCU, O. II 23. ◊ (Cu privire la abstracte) Prietiniile poate-i fuseseră surpate de uneltiri. SADOVEANU, Z. C. 259. Vrăjbile și prigonirile între boieri și domni deteră prilej turcilor a se amesteca în trebile țării... și a surpa cîte unul-unul toate vechile privilegii. NEGRUZZI, S. I 274. ♦ (Rar, cu privire la oameni) A lovi, a hărțui, a măcina, a roade. Surpat acum din două părți de necontenitele bănuieli și urmăriri ale mătușii mele... cum și de grija ce purta pentru llinca, bietul Ion se usca văzînd cu ochii. GANE, N. III 38. 3. Refl. (Popular) A se îmbolnăvi de hernie. Copilu care se surpă de mic. ȘEZ. IX 126. – Variantă:(regional) surupa (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 115) vb. I.

A SURPA surp tranz. 1) A face să se surpe. 2) (sănătatea, convingerile etc.) A face să slăbească tare. 3) fig. A răsturna prin uneltiri. /<lat. subrupare

A SE SURPA mă surp intranz. 1) (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se ponorî; a se dărâma. 2) și fig. A se răsturna la pământ (datorită pierderii punctului de sprijin); a se nărui. /<lat. subrupare

surpà v. 1. a doborî, a răsturna: copaci roși la rădăcină și casele vechi se surpă; 2. fig. a distruge: a surpa bazele societății. [Vechiu-rom. surupa = lat. *SURRUPARE (din RUPES, stâncă)].

suripa v vz surpa

surupa v vz surpa

surupi v vz surpa

SURUPA vb. I v. surpa.

surip, V. surp.

surp, a -á v. tr. (d. lat. súrpere, contras din surripere, a răpi pe furiș, deși schimbarea conjugăriĭ se cam opune). Fac să cadă luîndu-ĭ sprijinu, prăbușesc, nărui: apa surpă malurile. Fig. Anarhiștiĭ surpă temeliile societătiĭ. V. refl. Zidu s’a surpat de ploaĭe. Fig. Multe imperii s’aŭ surpat. – Vechĭ și suríp (ceĭa ce ne-ar duce la lat. *surripare, d. rîpa, mal, rom. „rîpă”). În Meh. și Maram. surúp (ceĭa ce ĭ-a făcut pe uniĭ să-l derive d. lat. *surrupare, d. rûpes, stîncă).

surúp, V. surp.

surpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. surp, 3 surpă; conj. prez. 1 sg. să surp, 3 să surpe

surpa (a ~) vb., ind. prez. 3 surpă

surpa vb., ind. prez. 1 sg. surp, 3 sg. și pl. surpă; conj. prez. 3 sg. și pl. surpe

surp.

SURPA vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbuși. 3. a se prăbuși, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.)

SURPA vb. v. abroga, anula, boșorogi, desființa, detrona, infirma, invalida, mazili, submina, suprima.

surpa vb. v. ABROGA. ANULA. BOȘOROGI. DESFIINȚA. DETRONA. INFIRMA. INVALIDA. MAZILI. SUBMINA. SUPRIMA.

SURPA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) dărîma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a se prăvăli, a (se) risipi, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. șl Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (O construcție care s-a ~ de tot.) 2. a cădea, a se dărîma, a se nărui, a pica, a se prăbuși, a se prăvăli, (reg.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe ei.) 3. a se prăbuși, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.)

surpa (-p, -at), vb. – 1. A prăbuși, a prăvăli, a arunca jos. – 2. A ruina, a distruge. – 3. (Refl.) A se ruina, a se prăbuși, a se nărui. – 4. (Refl.) A suferi de hernie. – Var. înv. surupa. Mr. surpu, surpare, megl. sărup(ari), istr. surpu. Lat. *subrūpāre (Cihac, I, 371; Meyer, Alb. St., IV, 74; Pușcariu 1702; Pascu, I, 42; REW 7451), cuvînt păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 171), sar cf., cu alte pref., it. dirupare, sp. derribar. Formele surripĭāre (Philippide, Principii, 148), subrumpĕre (Crețu 372), sau *surpĕre (Pascu, Beiträge, 12), nu sînt de preferat; der. din sb., cr. survati (Cihac, II, 381) este improbabilă. Der. surpăcios, adj. (care se surpă; abrupt); surpat (var. Olt. surupat), adj. (cu hernie); surpătură, s. f. (ruină, grămadă de moloz; aluviune, teren căzut; hernie); surpuș, s. n. (teren dărîmat); surupină (var. surupiște), s. f. (scufundare, prăbușire; lăsătură; groapă, gaură), în Olt. și Banat.

surupa, vb. refl. – (pop.) A se surpa, a se prăbuși: „Dealul de s-ar surupa, / Pădurea de s-ar usca” (Papahagi, 1925: 177; Giulești). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos). – Cf. surpa (< lat. surpere) (Scriban); lat. *subrupare (< rupes) (Șăineanu; Cihac, Meyer, Pușcariu, Pascu, cf. DER; DEX, MDA), cuvânt păstrat numai în rom. (Rosetti, cf. DER).