14 definiții pentru invidie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

invidie sf [At: NEGRUZZI, S. I, 100 / P: ~di-e / Pl: ~ii / E: lat invidia] Sentiment de părere de rău, ciudă, necaz provocat de succesele sau situația bună a altuia Si: ciudă (5), pizmă.

INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.

INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.

INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau situația bună a altuia; pizmă. Numai dușmani de toate părțile. Plesnesc toți de invidie. DEMETRIUS, C. 10. Toți îmi admiră cu invidie mantaua. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. Invidia își găsește loc nu numai între oameni, dar și între flori. NEGRUZZI, S. I 100.

INVÍDIE s.f. Sentiment de părere de rău, de ciudă etc. provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă, ciudă. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia].

INVÍDIE s. f. sentiment de necaz și de ciudă provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă. (< it., lat. invidia)

INVÍDIE ~i f. Sentiment de nemulțumire egoistă provocat de succesele, situația sau calitățile cuiva; pizma; ciudă. [G.-D. invidiei; Sil. -di-e] /<lat. invidia

*invídie f. (lat. in-vidia, d. in-vidére, a invidia; fr. envie). Pizmă, zavistie, cĭudă p. norocu, succesu orĭ meritu altuĭa. V. gelozie, ură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)

invídie s. f. (sil. -di-e), art. invídia (sil. -di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (sil. -di-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INVÍDIE s. ciudă, gelozie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scârbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dâcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, râvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpânită față de...)

INVIDIE s. ciudă, gelozie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpînită.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INVIDIE. Subst. Invidie, pizmă, pizmuire, gelozie (rar), zavistie (înv.), zavistnicie /înv.); rîncoare (reg.). Necaz, ciudă, înciudare (rar). Șarpele invidiei (fig.), viermele invidiei (fig.). Invidios, pizmaș, pizmătarnic (înv.) Adj. Invidios, plin de invidie, pizmaș, pizmăreț (rar), pizmătáreț (înv. și reg.), pizmătăreț (rar), pizmuitor, gelos (rar), zavistnic (înv.), zavistios (înv.), zavistuitor (înv.); ciudos, plin de ciudă, înciudat. Invidiat, pizmuit, rîvnit. Vb. A invidia, a fi invidios, a privi cu invidie, a se uita cu invidie, a-l mușca pe cineva șarpele invidiei, a pizmui, a avea pizmă (pe cineva), a zavistui (înv.), a fi cuprins de invidie, a fi cuprins de ciudă, a se ciudi (reg.), a (se) înciuda, a muri (a plesni) de ciudă. V. dorință, dușmănie, gelozie, intrigă, răutate.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei expr. a fi cuprins de invidie.

Intrare: invidie
  • silabație: -di-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invidie
  • invidia
plural
  • invidii
  • invidiile
genitiv-dativ singular
  • invidii
  • invidiei
plural
  • invidii
  • invidiilor
vocativ singular
plural

invidie

  • 1. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: ciudă pizmă 3 exemple
    exemple
    • Numai dușmani de toate părțile. Plesnesc toți de invidie. DEMETRIUS, C. 10.
      surse: DLRLC
    • Toți îmi admiră cu invidie mantaua. CAMIL PETRESCU, U. N. 388.
      surse: DLRLC
    • Invidia își găsește loc nu numai între oameni, dar și între flori. NEGRUZZI, S. I 100.
      surse: DLRLC

etimologie: