3 intrări

Articole pe această temă:

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș.Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere, concepție, idee, credință. ◊ Expr. A fi de părere = a crede, a socoti, a considera. A(-și) da cu părerea (ori câte o părere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de altă părere = a crede altceva, a nu fi de acord. Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Părere de rău = mâhnire, căință, regret, invidie. 2. Iluzie, închipuire. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară; la întâmplare. ♦ (Concr.) Arătare, nălucire, vedenie, fantomă. ◊ Expr. O părere de... = o cantitate infimă de... – V. părea.

PÁRE vb. III v. părea.

Este o formă greșită, trebuie evitată. - raduborza

PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș.Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.

PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere, concepție, idee, credință. ◊ Expr. A fi de părere = a crede, a socoti, a considera. A(-și) da cu părerea (ori câte o părere) = a opina; a crede, a considera, a aprecia. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord (cu cineva). A fi de altă părere = a crede altceva, a nu fi de acord. Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Părere de rău = mâhnire, căință, regret, invidie. 2. Iluzie, închipuire. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară; la întâmplare. ♦ (Concr.) Arătare, nălucire, vedenie, fantomă. ◊ Expr. O părere de... = o cantitate infimă de... – V. părea.

PĂREÁ, par, vb. II. 1. Intranz. (Cu funcțiune copulativă sau de semiauxiliar) A da impresia, a avea aparența de... Cel de-al do lea părea să fi fost un ins slab și cu fața suptă. CAMIL PETRESCU, N. 17. Un trandafir în văi părea; Mlădiul chip i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. ◊ Refl. (Construit cu dativul) O bucată de vreme lui moș Gheorghe i se par toate pe dos. SP. POPESCU, M. G. 52. Ei mergeau fără a simți că merg, părîndu-li-se calea scurtă. CREANGĂ, P. 276. ◊ Expr. A-i părea (cuiva) bine (de cineva sau de ceva) = a se bucura (de cineva sau de ceva), a fi impresionat în mod plăcut (de cineva sau de ceva). Auzind caprele din vecinătate de una ca asta, tare le-a mai părut bine. CREANGĂ, P. 34. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Mie-mi pare bine că eu te-am scăpat. BOLINTINEANU, O. 194. A-i părea (cuiva) rău (de cineva sau de ceva) = a regreta (pe cineva sau ceva), a fi nemulțumit (de cineva sau de ceva). Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins, Dar n-am făcut-o dinadins Și rău ce-mi pare-acum! COȘBUC, P. I 94. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar. EMINESCU, O. I 192. ◊ Impers. (Introduce o propoziție subiectivă) Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă, Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. EMINESCU, O. I 85. Părea că mă aflam într-un mare salon. NEGRUZZI, S. I 60. (Refl.) Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. EMINESCU, O. I 204. ♦ (Cu subiectul logic în dativ) A-și închipui, a avea impresia. Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai de mult, În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi. VLAHUȚĂ, O. A. 86. ◊ Refl. Ridicînd ochii și clipind, Vitoriei i se păru că brazii sînt mai negri decît de obicei. SADOVEANU, B. 20. Mi s-a părut c-aud la geam Cu degetul cum bate. COȘBUC, P. I 193. ◊ Expr. Pe cît se pare = pe cît se înțelege. 2. Refl. (Construit cu dativul) A socoti, a aprecia; a plăcea. Ei stăpîne, cum ți se pare ? – Cum să mi se pară, măi Chirică? CREANGĂ, P. 167. ♦ (Învechit și regional) A se sinchisi, a-i păsa. Pentru tine iaste mai mare cinstea că măgariului nu i se pare de cîntarea ta și nu-i place. ȚICHINDEAL, F. 168. – Prez. ind. pers. 2 sg. și: pai (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259), prez. conj. pers. 2 și 3 sg. și: să pai, să paie (CREANGĂ, O. A. 61).

PĂRÉRE, păreri, s. f. 1. Opinie, punct de vedere, convingere, credință, idee. Te-am întrebat... să-ți aud părerea. SAHIA, N. 39. Lăsați-l, mă, zice altul,- asta e părerea lui. CARAGIALE, P. 29. Aceste scrisori aruncară în deosebite păreri sfatul împărătesc. BĂLCESCU, O. II 271. Cîte capete, atîtea păreri = cîți oameni, atîtea idei; fiecare cugetă în felul său). ◊ Expr. A-și da (cu) părerea. v. d a3. A fi de părere = a crede. Unii sînt de părere că niciodată nu vom izbuti să ajungem acolo. CAMIE PETRESCU, U. N. 300. A fi de aceeași părere (cu cineva) = a fi de acord cu cineva. 2 Ceea ce ni se pare că vedem sau că auzim.; iluzie, închipuire. Iarna, oricît de grea, trece ca părerea, ca mîine se desprimăvărează și vin muncile. REBREANU, R. I 236. ◊ Loc. adv. Într-o părere = într-o doară, nu din toată inima, numai așa, nu cu tot dinadinsul. I s-a părut că necunoscuta-i surîde prietenos. A zîmbit și el, așa într-o părere, de bună-cuviință, întrebîndu-se cu cine-l confundă oare. C. PETRESCU, C. V. 19. Și doar mă și sileam eu, într-o părere, s-o fac a înțelege pe mama că pot să mă bolnăvesc de dorul ei. CREANGĂ, A. 119. Cu toate că m-am și uitat eu într-o părere, doar l-oi zări... Se vede că cuconașii Iorgu n-are de gînd să vie astăzi. ALECSANDRI, T. 1006. ♦ (Învechit) Arătare, nălucire, apariție. Iar pe patu-i de zăcere, Unde capul și-a turnat, Vede-a fratelui părere Ce-ocolește tristul pat. BOLINTINEANU, O. 97. Căprioara cum îl simte, Fuge, saltă, zboară, piere Ca un vis, ca o părere. ALECSANDRI, P. II 90. ◊ Expr. O părere de... se spune despre ceva abia vizibil. Romînul avea o părere de zîmbet sub mustața căruntă. SADOVEANU, O. VII 239. ♦ Senzație, închipuire. Nu știu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri? CREANGĂ, P. 24. 3. (Numai în expr.) Părere de bine = bucurie, satisfacție, mulțumire. Ipate, auzind aceasta, părerea lui de bine; ia banii... și se duce. CREANGĂ, P. 160. Părere de rău = regret, mîhnire, supărare, căință. Și păreri de rău trecute Cad pe inima-mi trudită, Ca un stol de pasări mute Pe-o grădină părăsită. TOPÎRCEANU, B. 71. Auzind aceste, s-a arătat cu mare părere de rău. CREANGĂ, P. 91.

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút

părére s. f., g.-d. art. părérii; pl. păréri

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău

păreá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém; conj. prez. 3 sg. și pl. páră; ger. părând; part. părút

părére s. f., g.-d. art. părérii; pl. păréri

PĂREÁ vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.)

PĂRÉRE s. 1. considerație, considerent, constatare, idee, observare, observație, opinie, reflecție, reflexie, remarcă. (Câteva ~ asupra...) 2. opinie, punct de vedere, (înv. și pop.) socotință, (înv.) proces, socoată. (Care e ~ ta în această problemă?) 3. v. concepție. 4. credință, idee, judecată, opinie. (După ~ mea...) 5. v. apreciere. 6. părere de rău v. regret. 7. v. impresie. 8. v. iluzie.

PĂRÉRE s. v. aparență.

păreá (par, – rút), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Pușcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer.Der. părere, s. f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariție, s. f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparați(un)e, s. f. (prezentare).

A SE PĂREÁ pers. 3 se páre intranz. (de regulă, urmat de o propoziție introdusă prin conjuncția ) A face impresia; a se crea aparența. Mi se pare că plouă. Cum ți se pare? /<lat. parere

A PĂREÁ par intranz. 1) A avea aparența; a fi în aparență; a se arăta. Pari bolnav. 2) v. A SE PĂREA. /<lat. parere

PĂRÉRE ~i f. 1) Considerație a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; judecată; opinie; poziție; cuvânt ◊ A fi de ~ a considera; a crede. A fi de altă ~ (sau a nu fi de aceeași ~ cu cineva) a crede altfel decât cineva. ~ de bine satisfacție; bucurie. Cu ~ de rău cu regret. 2) pop. Produs al perceperii denaturate a realității înconjurătoare; închipuire; iluzie. ◊ O ~ (de) ceva abia sesizabil. Într-o ~ într-un mod neserios. [G.-D. părerii] /v. a (se) părea

Intrare: părea
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) părea părere părut părând singular plural
pari păreți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) par (să) par păream părui părusem
a II-a (tu) pari, pai (să) pari, pai păreai păruși păruseși
a III-a (el, ea) pare (să) pară, paie părea păru păruse
plural I (noi) părem (să) părem păream părurăm păruserăm, părusem*
a II-a (voi) păreți (să) păreți păreați părurăți păruserăți, păruseți*
a III-a (ei, ele) par (să) pară, paie păreau păru păruseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) pare* singular plural
pareți*, păreți-*
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi) parem* (să) parem*
a II-a (voi) pareți* (să) pareți*
a III-a (ei, ele)
Intrare: părere
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular părere părerea
plural păreri părerile
genitiv-dativ singular păreri părerii
plural păreri părerilor
vocativ singular
plural
Intrare: părere de rău
părere de rău locuțiune substantiv feminin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular părere de rău părerea de rău
plural păreri de rău părerile de rău
genitiv-dativ singular păreri de rău părerii de rău
plural păreri de rău părerilor de rău
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)