17 definiții pentru impune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

impune [At: RUSSO, S. 77 / V: (nob) îm~ / Pzi: impun / E: lat imponere] 1-2 vtr A (se) constrânge (pe sine însuși sau) pe cineva să accepte sau să urmeze ceva împotriva voinței sale Si: a (se) obliga. 3 vt A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptată și urmată Si: (rar) a impoza (1). 4 vt A face necesară îndeplinirea unei acțiuni Si: (rar) a impoza (2). 5 vt A aplica o pedeapsă, o prevedere etc. Si: (rar) a impoza (3). 6 vrim A trebui. 7 vt (Fin) A supune pe cineva unui impozit Si: (rar) a impoza (4). 8 vi A impresiona (prin dimensiuni, calități etc.) Si: (rar) a impoza (5). 9 vr A căpăta prestigiu Si: a se afirma. 10 vr A birui (1). 11 vt (În ritul catolic; îe) A ~ mâinile A pune mâinile pe capul cuiva pentru binecuvântare. 12 vt A face ca o persoană să devină respectată, stimată sau temută.

IMPÚNE, impun, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stimă, teamă etc. ♦ Tranz. A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva la plata unui impozit. [Perf. s. impusei, part. impus] – Din lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după fr. imposer).

IMPÚNE, impún, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stimă. ♦ Tranz. A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. – Din lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după fr. imposer).

IMPÚNE, impún, vb. III (Adesea construit cu dativul) 1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă, o conducere să fie acceptată și urmată (de bunăvoie sau prin constrîngere). Prin pacea de la Kuciuc-Kainargi (1774), Rusia reușește să impună Turciei slăbirea monopolului [asupra țărilor romînești]. IST. R.P.R. 236. Fieșicine are dreptul a cere răsturnarea chiar a unei legi, cînd aceea i se pare că a devenit neaplicabilă sau vătămătoare pentru institutul sau pentru societatea ce și-a impus-o. ODOBESCU, S. II 332. Fără a avea pretenție de a impune cuiva ideile noastre... NEGRUZZI, S. I 349. ◊ (Urmat de o completivă directă) Lupta popoarelor pentru pace poate impune ca spiritul tratativelor să triumfe asupra politicii de forță. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2734. ♦ A face ca o acțiune să devină necesară și să fie dusă la îndeplinire. Dezvoltarea continuă a forțelor de producție, trecerea lor de la o treaptă de dezvoltare la alta impune schimbarea corespunzătoare a bazei, impune caracterul istoric, trecător al bazei. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 90. 2. Intranz. A insufla (cuiva) respect (prin forță sau prin merite, valoare, prestigiu). Demoralizaseră oștile, care acum nu mai impuneau turcilor. NEGRUZZI, S. I 277. ◊ Fig. Pacea, resignarea, calmul serii... îmi impuneau și mă biruiau. GALACTION, O. I 348. ♦ Tranz. A face ca cineva să se afirme, să devină respectat, stimat sau temut. Îți mărturisesc că mi-a trebuit mare abilitate să te impun celorlalți. C. PETRESCU, C. V. 158. ♦ Refl. A-și deschide drum, a se afirma. Marx și Engels au dovedit că socialismul nu se va impune prin biruința «rațiunii eterne», ci prin lupta de clasă a proletariatului, care exprimă cerințele dezvoltării vieții materiale a societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 49. Se ímpune «Contemporanul», care apare între 1881 și 1891 la Iași. IST. R.P.R. 431. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit (în condițiile stabilite de lege). L-a impus pe anul în curs. – Forme gramaticale: perf. s. impusei, part. impus.

IMPÚNE vb. III. 1. tr. A face pe cineva să accepte ceva (o sarcină, o obligație etc.). ♦ A sili pe cineva la ceva. 2. intr. A inspira respect, stimă. ♦ refl. A se afirma. 3. tr. A constrânge (pe cineva) să accepte ceva. 4. tr. A supune unui impozit. [P.i. impún, perf.s. -pusei, part. -pus, conj. -pună. / cf. fr. imposer, lat. imponere, după pune].

IMPÚNE vb. I. tr. 1. a face pe cineva să accepte ceva. ◊ a constrânge (pe cineva) la ceva. 2. a supune unui impozit. II. intr. a inspira respect, teamă. III. refl. a căpăta prestigiu, a se afirma. (< lat. imponere, după fr. imposer)

A IMPÚNE impún 1. tranz. 1) (idei, măsuri, sarcini, obligații etc.) A prezenta (în mod autoritar) spre acceptare obligatorie și necondiționată. 2) (persoane) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a obliga; a constrânge; a forța. 3) (persoane) A supune unei obligații de plată. 4) (persoane) A face să se impună. 2. intranz. A inspira stimă datorită calităților inerente. /<fr. imposer

A SE IMPÚNE mă impún intranz. 1) (despre persoane) A se manifesta în mod deosebit; a se remarca; a se distinge; a străluci; a bria; a se evidenția; a excela; a se afirma. 2) (despre sarcini, obligații etc.) A aparține în mod firesc; a incumba; a reveni; a se cuveni; a se cădea. /<fr. imposer

impune v. 1. a pune pe: a impune mâinile spre a binecuvânta; 2. a obliga la: a impune sarcini, dări; 3. a insufla respect, a comanda: a impune tăcere; 4. a constrânge pe cineva de a fi primit: știe să se impună.

*impún, -pús, a -púne v. tr. (lat. impóno, -pónere. V. pun). Fig. Oblig la, supun la: a impune cuĭva o obligațiune. Inspir, comand: a impune respect, tăcere ș. a. cuĭva. V. intr. Impun respect, admirațiune ș. a.: vitejia, onestitatea, frumuseța impune. – Se zice și a impune pe cineva cu un bir îld. a impune cuĭva un bir saŭ a supune pe cineva la bir (saŭ biruluĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

impúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. impún; conj. prez. 3 să impúnă; ger. impunấnd

impúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. impún; conj. prez. 3 sg. și pl. impúnă; ger. impunând

impun, -pună 3 conj., -punător adj. v.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPÚNE vb. 1. (înv. și reg.) a supune. (Îl ~ la un impozit de...) 2. v. impulsiona. 3. v. trebui. 4. v. necesita. 5. v. afirma. 6. a dicta. (El a ~ condițiile.)

IMPUNE vb. 1. (înv. și reg.) a supune (Îl ~ la un impozit de...) 2. a determina, a imprima, a impulsiona. (A ~ unui mobil o mișcare.) 3. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a trebui, (înv. și pop.) a căuta. (Se ~ să procedezi astfel...) 4. a cere, a comporta, a necesita, a pretinde, a reclama, a solicita, (înv.) a nevoi. (Această acțiune ~ multe eforturi.) 5. a se afirma, a se evidenția, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

impúne (impún, impús), vb. – A constrînge, a obliga. Lat. imponere (sec. XIX), pe baza lui pune.Der. impunător, adj. (impozant), cu suf.tor; impozant, adj., din fr. imposant; impoza, vb. (înv., a impune), din fr. imposer; impozabil, adj., din fr. imposable; impozit, s. n., din lat. impositum (sec. XIX), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.

Intrare: impune
verb (VT637)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • impune
  • impunere
  • impus
  • impusu‑
  • impunând
  • impunându‑
singular plural
  • impune
  • impuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • impun
(să)
  • impun
  • impuneam
  • impusei
  • impusesem
a II-a (tu)
  • impui
(să)
  • impui
  • impuneai
  • impuseși
  • impuseseși
a III-a (el, ea)
  • impune
(să)
  • impu
  • impuie
  • impunea
  • impuse
  • impusese
plural I (noi)
  • impunem
(să)
  • impunem
  • impuneam
  • impuserăm
  • impuseserăm
  • impusesem
a II-a (voi)
  • impuneți
(să)
  • impuneți
  • impuneați
  • impuserăți
  • impuseserăți
  • impuseseți
a III-a (ei, ele)
  • impun
(să)
  • impu
  • impuie
  • impuneau
  • impuseră
  • impuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

impune

  • 1. tranzitiv A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: constrânge forța obliga sili 5 exemple
    exemple
    • Prin pacea de la Kuciuc-Kainargi (1774), Rusia reușește să impună Turciei slăbirea monopolului [asupra Țărilor Românești]. IST. R.P.R. 236.
      surse: DLRLC
    • Fieșicine are dreptul a cere răsturnarea chiar a unei legi, cînd aceea i se pare că a devenit neaplicabilă sau vătămătoare pentru institutul sau pentru societatea ce și-a impus-o. ODOBESCU, S. II 332.
      surse: DLRLC
    • Fără a avea pretenție de a impune cuiva ideile noastre... NEGRUZZI, S. I 349.
      surse: DLRLC
    • Lupta popoarelor pentru pace poate impune ca spiritul tratativelor să triumfe asupra politicii de forță. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2734.
      surse: DLRLC
    • Dezvoltarea continuă a forțelor de producție, trecerea lor de la o treaptă de dezvoltare la alta impune schimbarea corespunzătoare a bazei, impune caracterul istoric, trecător al bazei. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 90.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv A insufla cuiva respect, stimă, teamă etc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Demoralizaseră oștile, care acum nu mai impuneau turcilor. NEGRUZZI, S. I 277.
      surse: DLRLC
    • figurat Pacea, resignarea, calmul serii... îmi impuneau și mă biruiau. GALACTION, O. I 348.
      surse: DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Îți mărturisesc că mi-a trebuit mare abilitate să te impun celorlalți. C. PETRESCU, C. V. 158.
        surse: DLRLC
    • 2.2. reflexiv A căpăta prestigiu, a se afirma.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: birui învinge 2 exemple
      exemple
      • Marx și Engels au dovedit că socialismul nu se va impune prin biruința «rațiunii eterne», ci prin lupta de clasă a proletariatului, care exprimă cerințele dezvoltării vieții materiale a societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 49.
        surse: DLRLC
      • Se ímpune «Contemporanul», care apare între 1881 și 1891 la Iași. IST. R.P.R. 431.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A supune pe cineva la plata unui impozit.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • L-a impus pe anul în curs.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină imponere (refăcut după pune; cu sensuri după limba franceză imposer).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN