12 definiții pentru omenie

OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

OMENÍE s. f. Complex de calități alese, care fac pe om să fie cinstit și iubit de semenii săi; purtare blinda, înțelegătoare. Mi-a rămas drag acest tîrg... cu omenia dintre amestecații lui cetățeni. GALACTION, O. I 13. Boierii numai de frică știu omenia. REBREANU, R. II 39. Puteți da [sangulie] și de mătase... Iar de nu, și d-arnici fie Cum veți avea omenie. TEODORESCU, P. P. 172. Lăcomia pierde omenia.Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade, ospitalier; cinstit, onorabil. Poate să fie sărac, poate să fie golan, cum zici d-ta, dar este om de omenie. ISPIRESCU, E. 388. Ciubuc era om de omenie; fiecare oaspe ce trăgea la odaia lui era primit cu dragă inimă. CREANGĂ, P. 19. Și ți-am fost bade și ție Dragă din copilărie Pin-ai fost de omenie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. ♦ Reputație bună, renume, cinste. Foaie verde de-o lalea, Mîndră, cît ai fost a mea, Toată lumea te cinstea Numa-n omenia mea. ȘEZ. IV 219. ◊ Expr. A-și mînca omenia = a-și pierde cinstea sau buna reputație, a se discredita, a se compromite. Omenia ți-ai mîncat Și pustiei te-am lăsat. HODOȘ, P. P. 120.

omeníe s. f., art. omenía, g.-d. omeníi, art. omeníei

omeníe s. f., art. omenía, g.-d. omeníi, art. omeníei

OMENÍE s. umanitate, (pop. și fam.) suflet, (înv.) omenire. (Om lipsit de ~.)

OMENÍE f. 1) Totalitate a celor mai bune însușiri ale unui om; însușirea de a fi omenos. 2) Atitudine respectuoasă și înțelegătoare. ◊ Om de ~ om cumsecade. A-și mânca ~a a-și pierde onoarea. [G.-D. omeniei] /om + suf. ~ie

omenie f. calitate de om și în special de om bine crescut: afabilitate, bunăcuviință, politeță.

omeníe f. (d. oamenĭ. V. omagiŭ). Bună creștere, bună cuviință, umanitate, afabilitate, politeță, blîndeță, milă: a te purta cu omenie. Om de omenie, om bine educat, amabil, milos.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

OMENIE s. (pop. și fam.) suflet, (înv.) omenire. (Om lipsit de ~.)

OMENIE. Subst. Omenie, omenire (înv.), umanitarism, umanitate, dragoste de oameni. Bunătate, cumsecădenie, generozitate, noblețe, nobilitate (înv.), mărinimie, dărnicie, larghețe; altruism. Blîndețe, blajinătate (rar). Bunăvoință, îngăduială, îngăduință, îngăduire, indulgență, clemență (livr.), toleranță. Milă, milostivire, milosirdie (înv.), milostenie (înv.), mizericordie (livr.), compătimire, compasiune (livr.), înțelegere, îndurare; iertare, iertăciune (înv. și pop.). Caritate, binefacere, filantropie. Atenție, grijă, solicitudine. Umanitarist; filantrop, binefăcător. Adj. Omenos, omenit (înv.), uman, umanitar. Bun, cumsecade, generos, nobil, mărinimos, darnic, larg (fig.). Blînd, blajin. Binevoitor, omenesc (înv. și pop.), îngăduitor, indulgent, clement (livr.), tolerant. Milos, milostiv, mizericordios (livr.), compătimitor, înțelegător, îndurător, iertător. Caritabil, binefăcător, filantropic. Atent, grijuliu, grijitor (reg.), grijnic (înv.). Frățesc, patern. Vb. A fi omenos, a fi plin de omenie. A ști (la) omenie, a ști ce-i omenia. Adv. Omenește, cu omenie, frățește. V. atenție, bunătate, cordialitate, dărnicie, iertare, milă, politețe, prietenie.

Intrare: omenie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular omenie omenia
plural
genitiv-dativ singular omenii omeniei
plural
vocativ singular
plural