12 definiții pentru omenie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

omenie sf [At: PSALT. SCH. 527/3 / Pl: (rar) ~ii / E: om + -ie] 1 (Înv; îoc dumnezeire) Fire omenească (1) Si: omenire (10). 2-3 (Rar; îe) A scoate (pe cineva) din ~ A degrada pe cineva (fizic sau) moral. 4 Complex de calități alese, proprii unei persoane. 5 Purtare blândă, înțelegătoare. 6 Atitudine cuviincioasă, respectuoasă. 7 (Spc) Cinstire. 8 (Îla) De ~ Bun. 9 (Îal) Ospitalier. 10 (Trs; d. fete; îal) Fecioară. 11-12 (Îljv) Fără (de) ~ (Într-un mod) lipsit de onestitate. 13-14 (Îljv) Cu ~ Cu bunăvoință Si: binevoitor. 15 (Pfm; îe) Pe ~ia mea Pe cuvântul meu de onoare. 16 (Înv; îe) A da (cuiva) ~ A manifesta respect față de cineva Si: a cinsti, a onora. 17 (Pop; îe) A da pe ~ A da pe încredere. 18 (Înv; îe) A face ~ (cu cineva) A se arăta blând și înțelegător față de cineva. 19 (Pop; îe) A ști (la) ~ sau a ști ce-i ~a A cunoaște bunele moravuri. 20-21 (Trs) A învăța (pe cineva) ~ A pedepsi sau a certa pe cineva. 22 Reputație bună Si: cinste, renume. 23 (Trs) Ospitalitate. 24 (Îvp; îe) A merge (sau a se duce etc.) pe ~ A merge ca oaspete, de obicei la o rudă.

OMENÍE s. f. Complex de calități alese, care fac pe om să fie cinstit și iubit de semenii săi; purtare blinda, înțelegătoare. Mi-a rămas drag acest tîrg... cu omenia dintre amestecații lui cetățeni. GALACTION, O. I 13. Boierii numai de frică știu omenia. REBREANU, R. II 39. Puteți da [sangulie] și de mătase... Iar de nu, și d-arnici fie Cum veți avea omenie. TEODORESCU, P. P. 172. Lăcomia pierde omenia.Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade, ospitalier; cinstit, onorabil. Poate să fie sărac, poate să fie golan, cum zici d-ta, dar este om de omenie. ISPIRESCU, E. 388. Ciubuc era om de omenie; fiecare oaspe ce trăgea la odaia lui era primit cu dragă inimă. CREANGĂ, P. 19. Și ți-am fost bade și ție Dragă din copilărie Pin-ai fost de omenie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. ♦ Reputație bună, renume, cinste. Foaie verde de-o lalea, Mîndră, cît ai fost a mea, Toată lumea te cinstea Numa-n omenia mea. ȘEZ. IV 219. ◊ Expr. A-și mînca omenia = a-și pierde cinstea sau buna reputație, a se discredita, a se compromite. Omenia ți-ai mîncat Și pustiei te-am lăsat. HODOȘ, P. P. 120.

OMENÍE f. 1) Totalitate a celor mai bune însușiri ale unui om; însușirea de a fi omenos. 2) Atitudine respectuoasă și înțelegătoare. ◊ Om de ~ om cumsecade. A-și mânca ~a a-și pierde onoarea. [G.-D. omeniei] /om + suf. ~ie

omenie f. calitate de om și în special de om bine crescut: afabilitate, bunăcuviință, politeță.

omeníe f. (d. oamenĭ. V. omagiŭ). Bună creștere, bună cuviință, umanitate, afabilitate, politeță, blîndeță, milă: a te purta cu omenie. Om de omenie, om bine educat, amabil, milos.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

omenie s. f., art. omenia, g.-d. omenii, art. omeniei

omeníe s. f., art. omenía, g.-d. omeníi, art. omeníei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OMENÍE s. umanitate, (pop. și fam.) suflet, (înv.) omenire. (Om lipsit de ~.)

OMENIE s. (pop. și fam.) suflet, (înv.) omenire. (Om lipsit de ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OMENIE. Subst. Omenie, omenire (înv.), umanitarism, umanitate, dragoste de oameni. Bunătate, cumsecădenie, generozitate, noblețe, nobilitate (înv.), mărinimie, dărnicie, larghețe; altruism. Blîndețe, blajinătate (rar). Bunăvoință, îngăduială, îngăduință, îngăduire, indulgență, clemență (livr.), toleranță. Milă, milostivire, milosirdie (înv.), milostenie (înv.), mizericordie (livr.), compătimire, compasiune (livr.), înțelegere, îndurare; iertare, iertăciune (înv. și pop.). Caritate, binefacere, filantropie. Atenție, grijă, solicitudine. Umanitarist; filantrop, binefăcător. Adj. Omenos, omenit (înv.), uman, umanitar. Bun, cumsecade, generos, nobil, mărinimos, darnic, larg (fig.). Blînd, blajin. Binevoitor, omenesc (înv. și pop.), îngăduitor, indulgent, clement (livr.), tolerant. Milos, milostiv, mizericordios (livr.), compătimitor, înțelegător, îndurător, iertător. Caritabil, binefăcător, filantropic. Atent, grijuliu, grijitor (reg.), grijnic (înv.). Frățesc, patern. Vb. A fi omenos, a fi plin de omenie. A ști (la) omenie, a ști ce-i omenia. Adv. Omenește, cu omenie, frățește. V. atenție, bunătate, cordialitate, dărnicie, iertare, milă, politețe, prietenie.

Intrare: omenie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omenie
  • omenia
plural
genitiv-dativ singular
  • omenii
  • omeniei
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

omeniesubstantiv feminin

  • 1. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: neomenie
    • format_quote Mi-a rămas drag acest tîrg... cu omenia dintre amestecații lui cetățeni. GALACTION, O. I 13. DLRLC
    • format_quote Boierii numai de frică știu omenia. REBREANU, R. II 39. DLRLC
    • format_quote Puteți da [sangulie] și de mătase... Iar de nu, și d-arnici fie Cum veți avea omenie. TEODORESCU, P. P. 172. DLRLC
    • format_quote Lăcomia pierde omenia. DLRLC
    • 1.1. Reputație bună. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Foaie verde de-o lalea, Mîndră, cît ai fost a mea, Toată lumea te cinstea Numa-n omenia mea. ȘEZ. IV 219. DLRLC
      • chat_bubble A-și mânca omenia = a-și pierde cinstea sau buna reputație, a se discredita, a se compromite. DLRLC
        • format_quote Omenia ți-ai mîncat Și pustiei te-am lăsat. HODOȘ, P. P. 120. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De omenie = bun, cinstit, cumsecade, onorabil, ospitalier. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Poate să fie sărac, poate să fie golan, cum zici d-ta, dar este om de omenie. ISPIRESCU, E. 388. DLRLC
      • format_quote Ciubuc era om de omenie; fiecare oaspe ce trăgea la odaia lui era primit cu dragă inimă. CREANGĂ, P. 19. DLRLC
      • format_quote Și ți-am fost bade și ție Dragă din copilărie Pîn-ai fost de omenie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială Cu omenie = cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble regional A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble regional A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Om + sufix -ie. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.