Definiția cu ID-ul 965191:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OMENIE. Subst. Omenie, omenire (înv.), umanitarism, umanitate, dragoste de oameni. Bunătate, cumsecădenie, generozitate, noblețe, nobilitate (înv.), mărinimie, dărnicie, larghețe; altruism. Blîndețe, blajinătate (rar). Bunăvoință, îngăduială, îngăduință, îngăduire, indulgență, clemență (livr.), toleranță. Milă, milostivire, milosirdie (înv.), milostenie (înv.), mizericordie (livr.), compătimire, compasiune (livr.), înțelegere, îndurare; iertare, iertăciune (înv. și pop.). Caritate, binefacere, filantropie. Atenție, grijă, solicitudine. Umanitarist; filantrop, binefăcător. Adj. Omenos, omenit (înv.), uman, umanitar. Bun, cumsecade, generos, nobil, mărinimos, darnic, larg (fig.). Blînd, blajin. Binevoitor, omenesc (înv. și pop.), îngăduitor, indulgent, clement (livr.), tolerant. Milos, milostiv, mizericordios (livr.), compătimitor, înțelegător, îndurător, iertător. Caritabil, binefăcător, filantropic. Atent, grijuliu, grijitor (reg.), grijnic (înv.). Frățesc, patern. Vb. A fi omenos, a fi plin de omenie. A ști (la) omenie, a ști ce-i omenia. Adv. Omenește, cu omenie, frățește. V. atenție, bunătate, cordialitate, dărnicie, iertare, milă, politețe, prietenie.