afabil, ~ă a [At: HASDEU, I. C. VIII / Pl: ~i, ~e / E: lat affabilis, fr affable] (D. persoane și manifestările lor) 1 Binevoitor. 2 Primitor. 3 Cordial.

*AFABIL adj. Care primește cu bunăvoință (pe cineva), ascultă și vorbește cu blîndețe: se arată foarte ~ cu toată lumea [fr. < lat.].

AFABIL, -Ă, afabili, -e, adj. (Despre oameni și despre unele manifestări ale lor) Binevoitor, primitor, cordial. Domnul Meyer apăruse în ușă cu zîmbetul afabil. C. PETRESCU, A. 327.

AFABIL, -Ă, afabili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Binevoitor, cordial. – Fr. affable (lat. lit. affabilis).

AFABIL, -Ă adj. Cordial, binevoitor; primitor. [Cf. fr. affable, lat. affabilis].

AFABIL, -Ă adj. binevoitor, cordial, prietenos. (< fr. affable, lat. affabilis)

AFABIL ~ă (~i, ~e) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește politețe și bunăvoință cordială; tandru. Ton ~. /<lat. affabilis, fr. affable

afabil a. care primește și ascultă cu bunăvoință.

*afábil, -ă adj. (lat. affábilis, d. ad, la, și fari, a vorbi). Blînd, bine-voitor, prietenos. Adv. Cu afabilitate.

afabil adj. m., pl. afabili; f. afabilă, pl. afabile

afabil adj. m., pl. afabili; f. afabilă, pl. afabile

afabil adj. m., pl. afabili; f. sg. afabilă, pl. afabile

AFABIL adj. v. afectuos, amabil, binevoitor, cordial, prietenesc, prietenos.

afabil adj. v. AFECTUOS, AMABIL. BINEVOITOR. CORDIAL. PRIETENESC. PRIETENOS.