14 definiții pentru discredita


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

discreditá vtr [At: ASACHI, E. D. 23/12 / V: (înv) des~, dec~ / Pzi: ~tez / E: fr discréditer] (D. oameni) 1-2 A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, încrederea altora, buna reputație etc. Si: a (se) compromite.

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o persoană, o organizație, o concepție etc.) A face să-și piardă creditul, încrederea altora, considerația, a strica reputația. V. compromite, defăima. Prin pamflete... ai căutat să discreditezi pe membrii comitetului mîntuirii publice. CAMIL PETRESCU, T. II 603. Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze. CARAGIALE, O. III 211. ◊ Refl. S-a discreditat printr-o acțiune nejustă.

DISCREDITÁ vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea, creditul altora, a(-și) strica reputația. [< fr. discréditer, cf. it. discreditare].

DISCREDITÁ vb. tr., refl. a(-și) pierde reputația, a (se) compromite. (< fr. discréditer)

A DISCREDITÁ ~éz tranz. (persoane, teorii, organizații etc.) A face să se discrediteze; a compromite. /<fr. discréditer

A SE DISCREDITÁ mă ~éz intranz. A-și pierde creditul, reputația; a se compromite. /<fr. discréditer

discredità v. 1. a face să cază în discredit; 2. a pierde creditul.

* discreditéz v. tr. (fr. discréditer. V. a-creditez). Fac să cadă în discret, compromit, îm perd creditu: omu politic se poate discredita ca și negustoru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză

discreditá vb., ind. prez. 1 sg. discreditéz, 3 sg. și pl. discrediteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. discreditéze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISCREDITÁ vb. 1. v. calomnia. 2. v. compromite.

DISCREDITA vb. 1. a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (Îl ~ pe nedrept.) 2. a (se) compromite, (rar) a (se) pierde. (Nu putea ~ cauza revoluției.)

Intrare: discredita
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discredita
  • discreditare
  • discreditat
  • discreditatu‑
  • discreditând
  • discreditându‑
singular plural
  • discreditea
  • discreditați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • discreditez
(să)
  • discreditez
  • discreditam
  • discreditai
  • discreditasem
a II-a (tu)
  • discreditezi
(să)
  • discreditezi
  • discreditai
  • discreditași
  • discreditaseși
a III-a (el, ea)
  • discreditea
(să)
  • discrediteze
  • discredita
  • discredită
  • discreditase
plural I (noi)
  • discredităm
(să)
  • discredităm
  • discreditam
  • discreditarăm
  • discreditaserăm
  • discreditasem
a II-a (voi)
  • discreditați
(să)
  • discreditați
  • discreditați
  • discreditarăți
  • discreditaserăți
  • discreditaseți
a III-a (ei, ele)
  • discreditea
(să)
  • discrediteze
  • discreditau
  • discredita
  • discreditaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)