OBSCURA, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.

obscura [At: DN³ / Pzi: ~rez / E: obscur] 1 vt A face obscur (1) Si: a obscuriza. 2-3 vtr A (se) întuneca.

OBSCURA, obscurez, vb. I. Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din fr. obscur.

OBSCURA vb. I. tr., refl. A face obscur; a (se) întuneca. [Cf. it. obscurare].

OBSCURA vb. tr. 1. a face să devină obscur; a întuneca. 2. a face să devină neclar. (< it. obscurare)

A OBSCURA ~ez tranz. A face să devină obscur. /Din obscur

clarobscur [At: MACEDONSKI, O. I, 65 / Pl: ~uri, ~e sn / E: fr clair-obscur] 1 sn Procedeu grafic și pictural cu care se redau volumele prin distribuirea gradată a umbrei și a luminii sau prin efecte de contrast puternice. 2 sn Pictură sau gravură de lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. 3-4 smf, a (Spațiu) în care lumina se amestecă cu întunericul.

obscur, ~ă a [At: EPISCUPESCU, O. Î. 138/8 / V: (înv) osc~ / Pl: ~i, ~e / E: fr obscur] 1 Care este lipsit de lumină Si: întunecos. 2 (Fiz; îs) Corp ~ Corp opac. 3 (Fig) Nedeslușit. 4 (Fig) Tainic. 5 (Fig; îoc celebru, faimos, vestit) Necunoscut sau puțin cunoscut. 6 (Îoc celebru, faimos, vestit) Lipsit de importanță. 7 (Îoc celebru, faimos, vestit) Fără merite sau calități deosebite Si: mediocru.

oscur, ~ă a vz obscur

CLAROBSCUR s. n. Procedeu de distribuire a umbrei și luminii pe suprafața unui tablou, în așa fel încît raportul dintre ele să marcheze fie un echilibru, fie preferința pentru zona de umbră a obiectelor reprezentate. Rembrandt este un maestru al clarobscurului. ◊ (Adjectival) Și-n umbra Cea clarobscură-a stîlpilor de neauă Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. EMINESCU, O. IV 107. (Fig.) Subiectul nu reiese destul în relief pe fondul clarobscur al școalei germane. MACEDONSKI, O. IV 71.

OBSCUR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Lipsit de lumină, care nu e străbătut de lumină, întunecos. Intrarea pare cam obscură. TOPÎRCEANU, B. 96. ◊ Cameră obscură v. cameră (2). 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar; greu de priceput, neînțeles. Un instinct obscur îi spunea ei, se vede, că noul venit în casa lor nu e decît un parazit. ANGHEL, PR. 42. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. 3. Fig. (În opoziție cu celebru) Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. A venit împăratul Constantin cel Mare... cu prilejul unei expediții obscure împotriva goților. GALACTION, O. I 121. Miron a aflat mai tîrziu că Ionescu ar fi un bogătaș de origină obscură. REBREANU, R. I 49.

CLAROBSCUR, -Ă adj. (Pict.) Care cuprinde zone de umbră și de lumină în contrast puternic. // s.n. Efect artistic de contrast produs prin distribuția luminii și a umbrei profunde într-un tablou. ♦ Pictură monocromă care, pentru a obține efect, folosește contrastul dintre lumină și umbră. [După it. chiaroscuro, fr. clair-obscur].

OBSCUR, -Ă adj. 1. Întunecat, întunecos. 2. (Fig.) Nedeslușit, neclar, vag. 3. (Fig.) Necunoscut, neștiut; lipsit de merite, mediocru. [Cf. fr. obscur, lat. obscurus].

OBSCUR, -Ă adj. 1. lipsit de lumină, întunecos. 2. (fig.) nedeslușit, neclar, vag. 3. (fig.) necunoscut; lipsit de merite deosebite, mediocru. (< fr. obscur, lat. obscurus)

OBSCUR ~ă (~i, ~e) 1) Care este lipsit de lumină; fără lumină; întunecos; sumbru. Local ~. 2) fig. Care este greu de înțeles; de neînțeles; impenetrabil; ermetic. 3) fig. (în opoziție cu vestit, celebru) Care este puțin cunoscut sau chiar necunoscut; fără merite sau calități deosebite; de importanță redusă. /<fr. obscur, lat. obscurus

obscur a. 1. întunecos: coridor obscur; 2. fig. greu de înțeles: cugetare obscură; 3. puțin cunoscut: om obscur.

*clar-obscúr n., pl. urĭ saŭ e (după fr. clair-obscur și it. chiaroscúro). În pictură, imitațiunea efectuluĭ pe care-l produce lumina pe suprafețele pe care le bate și lăsînd în umbră pe cele pe care nu le bate. V. grafit 1.

*obscúr, -ă adj. (lat. obscúrus). Întunecat, fără lumină: becĭ obscur. Închis, întunecat: colorĭ obscure. Fig. Ascuns, retras, necunoscut: vĭață obscură. De jos, din popor, plebeŭ: familie obscură. Încurcat, nelămurit: stil obscur. Adv. A trăi, a scrie obscur.

obscura vb., ind. prez. 1 sg. obscurez, 3 sg. și pl. obscurează

obscur adj. m., pl. obscuri; f. obscură, pl. obscure

obscur adj. m., pl. obscuri; f. obscură, pl. obscure

obscur adj. m., pl. obscuri; f. sg. obscură, pl. obscure

clarobscur

obscur

clar-obscur, clar-obscuri pl. m., clar-obscure pl. f.

BREVIS ESSE LABORO, OBSCURUS FIO (lat.) mă străduiesc să fiu scurt și devin obscur – Horațiu, „Ars poetica”, 25. O exprimare prea concisă devine uneori neclară.

OBSCUR adj. v. mărunt, mediocru, neimportant, neînsemnat.

OBSCUR adj. 1. v. întunecos. 2. v. sumbru. 3. v. confuz. 4. v. neclar. 5. neclar, (livr.) cabalistic. (Un stil ~.) 6. v. biet. 7. v. necunoscut.

obscur adj. v. MĂRUNT. MEDIOCRU. NEIMPORTANT. NEÎNSEMNAT.

OBSCUR adj. 1. întunecat, întunecos, negru. (O noapte ~.) 2. întunecat, întunecos, sumbru, (livr.) tenebros, (rar) nepătruns, (înv.) noptos. (Un salon ~.) 3. confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, încîlcit, încurcat, neclar, nedefinit, nedeslușit, neînțeles, nelămurit, neprecis, tulbure, vag, (fig.) întunecat, nebulos, neguros. (O situație ~.) 4. confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, (livr.) abscons. (O semnificație ~.) 5. neclar, (livr.) cabalistic. (Un stil ~.) 6. biet, neînsemnat, umil. (Un funcționar ~.) 7. necunoscut. (Poet ~.)

Obscur ≠ clar, limpede, luminos, renumit