mediocru, ~ă [At: IC. LUM. (1841), 106 / P: ~di-o~ / Pl: ~ri, ~re / E: fr médiocre] 1-2 a, av (D. însușiri sau manifestări ale oamenilor) (Care se află) între două limite extreme Si: mijlociu (8-9), potrivit. 3-4 av, a (D. însușiri sau manifestări ale oamenilor) (într-un mod) care nu iese din comun, fiind lipsit de importanță sau de strălucire Si: banal, modest (6). 5 sm Om mediocru (4). 6-7 av, a (În mod) meschin (8). 8-9 sm, a (Om) care are puțină inteligență, capacitate ori cultură, puțin spirit sau talent Si: limitat, mărginit (5), slab.

MEDIOCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care nu iese din comun, la un nivel modest, mijlociu, comun. Dumnealui n-ar fi putut îngădui răspunsuri mediocre unui elev pe care-l socotea între elementele valoroase ale gimnaziului. SADOVEANU, N. F. 130. S-a supus prejudecăților și socotelilor strîmte, clocite într-o familie cu destin mediocru. C. PETRESCU, R. DR. 301. Două surori tinere au adus dulceață și cafea. Una din ele... frumoasă ca o zînă. Cealaltă de o frumusețe mai mediocră. BOLINTINEANU, O. 347. ◊ (Rar, adverbial) Găsisem locuință și întreținere... eram mediocru mulțumit. GALACTION, O. I 99. 2. (Despre oameni, despre calitățile și activitatea lor) Lipsit de strălucire, fără spirit, fără valoare. Peruianu era un avocat mediocru, dar învîrtea afaceri care nu mai erau mediocre. VLAHUȚĂ, O. A. III 44.

MEDIOCRU, -Ă adj. 1. Comun, obișnuit; mijlociu. 2. Fără strălucire, fără valoare, fără spirit. [Pron. -di-o-. / < fr. médiocre, cf. lat. mediocris].

MEDIOCRU, -Ă adj. 1. comun, obișnuit; mijlociu. 2. cu capacități intelectuale reduse, fără valoare. (< fr. médiocre, lat. mediocris)

MEDIOCRU ~ă (~i, ~e) 1) Care se află între două părți extreme sau între două lucruri de aceeași natură. Pasiune ~ă. 2) Care este insuficient (în cantitate sau calitate); lipsit de valoare cantitativă sau calitativă. Salariu ~. Hrană ~ă. 3) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care manifestă insuficiență intelectuală; mărginit; limitat; redus. Elev ~. Capacitate ~ă. [Sil. -di-o-] /<fr. médiocre

mediocru a. 1. care e între mare și mic, între bun și rău; 2. fig. de puțină inteligență, de puțin talent om mediocru. ║ n. ceea ce e mediocru, mijlociu.

*mediócru, -ă adj. (lat. medíocris și mediócris, d. médius, mediŭ; fr. médiocre, it. mediócre). Care e între mare și mic, între bun și prost, dar maĭ degrabă prost: carte mediocră, om mediocru. Adv. În mediocru, cam prost: a picta mediocru.

mediocru (desp. -di-o-cru) adj. m., pl. mediocri; f. mediocră, pl. mediocre

mediocru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediocri; f. mediocră, pl. mediocre

mediocru adj. m. (sil. -di-o-cru), pl. mediocri, f. sg. mediocră, pl. mediocre

mediocru, f. mediocră

MEDIOCRU adj. 1. comun, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 2. (fig.) obscur. (Un poet ~.) 3. modest, redus, scăzut. (Operă de valoare ~.)

MEDIOCRU adj. 1. comun, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 2. (fig.) obscur. (Un poet ~.) 3. modest, redus, scăzut. (Operă de valoare ~.)

Mediocru ≠ distins, eminent, ilustru, remarcabil, talentat

MEDIOCRU, -Ă adj. 1. (Mai ales despre însușiri sau manifestări ale oamenilor) Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit ; care nu iese din ccmun, care nu se distinge prin nimic, m o d e s t, b a n a l. Cf. IC. LUM. (1841), 106. Calea cea mediocră (de mijloc). CALENDAR (1856), 39/22. Mulți devin oameni de talente mediocre. BARASCH, I. 97/8. Două surori tinere au adus dulceață și cafea. Una din ele. . . frumoasă ca o zînă. Cealaltă de o frumusețe mai mediocră. BOLINTINEANU, O. 347. Acest om era în floarea anilor săi, de statură mediocră. FILIMON, O. II, 12, cf. F (1871), 445. Nu învățase multă carte ca să-și vatăme inteligența sa mediocră. DELAVRANCEA, T. 209. ◊ S-a supus prejudecăților și socotelilor strîmte, clocite într-o familie cu destin mediocru. C. PETRESCU, R. DR. 301, cf. id. Î. II, 58. Atitudinea estetică presupune o emotivitate mediocră. Se cere adică artistului să nu fie complet cutremurat de panică, înfiorat de spaimă ori de indignare. RALEA, S. T. III, 226. ♦ (Adverbial) Găsisem locuință și întreținere. . . eram mediocru mulțumit. GALACTION, O. 99. ♦ Meschin, mărunt. Îl doare inima că un astfel de om nu poate vedea limpede viitorul, că se împiedică în socoteli mediocre. CAMIL PETRESCU, O. II, 625. 2. (Despre oameni) Care are puțină inteligență, capacitate ori cultură, puțin spirit, puțin talent ; fără valoare, slab. Un scriitor foarte mediocru în propriele sale scrieri a fost cu toate aceste în stare să apere literatura în contra înjosirii ei din partea altora. MAIORESCU, CR. II, 90. Peruianu era un avocat mediocru. VLAHUȚĂ, D. 70. Badea. . . a încercat să intre în seminar, dar, fiind mediocru și ca învățătură și ca inteligență, n-a putut să izbutească. GALACTION, O. 113. Îți fac cunoscut că sînt un mediocru jucător de șah. SADOVEANU, O. IX, 571. Autoraș are numai înțelesul de „autor slab, mediocru”. IORDAN, STIL. 183. Face pictură, căci e plin de idei artistice ca o buruiană de gîze, e îndrăzneț și mediocru din cauza tinereții. CAMIL PETRESCU, T. II, 14. Cîțiva pictori mediocri. DEMETRIUS, A. 193. ◊ (Substantivat) A nu fi bun de nimic e pentru mediocru un noroc în viață. CĂLINESCU, S. 395. – Pronunțat: -di-o-. – Pl.: mediocri, -e. – Din fr. médiocre.