obscur, ~ă a [At: EPISCUPESCU, O. Î. 138/8 / V: (înv) osc~ / Pl: ~i, ~e / E: fr obscur] 1 Care este lipsit de lumină Si: întunecos. 2 (Fiz; îs) Corp ~ Corp opac. 3 (Fig) Nedeslușit. 4 (Fig) Tainic. 5 (Fig; îoc celebru, faimos, vestit) Necunoscut sau puțin cunoscut. 6 (Îoc celebru, faimos, vestit) Lipsit de importanță. 7 (Îoc celebru, faimos, vestit) Fără merite sau calități deosebite Si: mediocru.

OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Lipsit de lumină, care nu e străbătut de lumină, întunecos. Intrarea pare cam obscură. TOPÎRCEANU, B. 96. ◊ Cameră obscură v. cameră (2). 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar; greu de priceput, neînțeles. Un instinct obscur îi spunea ei, se vede, că noul venit în casa lor nu e decît un parazit. ANGHEL, PR. 42. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. 3. Fig. (În opoziție cu celebru) Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. A venit împăratul Constantin cel Mare... cu prilejul unei expediții obscure împotriva goților. GALACTION, O. I 121. Miron a aflat mai tîrziu că Ionescu ar fi un bogătaș de origină obscură. REBREANU, R. I 49.

OBSCÚR, -Ă adj. 1. Întunecat, întunecos. 2. (Fig.) Nedeslușit, neclar, vag. 3. (Fig.) Necunoscut, neștiut; lipsit de merite, mediocru. [Cf. fr. obscur, lat. obscurus].

OBSCÚR, -Ă adj. 1. lipsit de lumină, întunecos. 2. (fig.) nedeslușit, neclar, vag. 3. (fig.) necunoscut; lipsit de merite deosebite, mediocru. (< fr. obscur, lat. obscurus)

OBSCÚR ~ă (~i, ~e) 1) Care este lipsit de lumină; fără lumină; întunecos; sumbru. Local ~. 2) fig. Care este greu de înțeles; de neînțeles; impenetrabil; ermetic. 3) fig. (în opoziție cu vestit, celebru) Care este puțin cunoscut sau chiar necunoscut; fără merite sau calități deosebite; de importanță redusă. /<fr. obscur, lat. obscurus

obscur a. 1. întunecos: coridor obscur; 2. fig. greu de înțeles: cugetare obscură; 3. puțin cunoscut: om obscur.

*obscúr, -ă adj. (lat. obscúrus). Întunecat, fără lumină: becĭ obscur. Închis, întunecat: colorĭ obscure. Fig. Ascuns, retras, necunoscut: vĭață obscură. De jos, din popor, plebeŭ: familie obscură. Încurcat, nelămurit: stil obscur. Adv. A trăi, a scrie obscur.

oscur, ~ă a vz obscur

obscur adj. m., pl. obscuri; f. obscură, pl. obscure

obscúr adj. m., pl. obscúri; f. sg. obscúră, pl. obscúre

obscur

OBSCÚR adj. v. mărunt, mediocru, neimportant, neînsemnat.

OBSCÚR adj. 1. v. întunecos. 2. v. sumbru. 3. v. confuz. 4. v. neclar. 5. neclar, (livr.) cabalistic. (Un stil ~.) 6. v. biet. 7. v. necunoscut.

OBSCUR adj. 1. întunecat, întunecos, negru. (O noapte ~.) 2. întunecat, întunecos, sumbru, (livr.) tenebros, (rar) nepătruns, (înv.) noptos. (Un salon ~.) 3. confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, încîlcit, încurcat, neclar, nedefinit, nedeslușit, neînțeles, nelămurit, neprecis, tulbure, vag, (fig.) întunecat, nebulos, neguros. (O situație ~.) 4. confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, (livr.) abscons. (O semnificație ~.) 5. neclar, (livr.) cabalistic. (Un stil ~.) 6. biet, neînsemnat, umil. (Un funcționar ~.) 7. necunoscut. (Poet ~.)

obscur adj. v. MĂRUNT. MEDIOCRU. NEIMPORTANT. NEÎNSEMNAT.

Obscur ≠ clar, limpede, luminos, renumit

BREVIS ESSE LABORO, OBSCURUS FIO (lat.) mă străduiesc să fiu scurt și devin obscur – Horațiu, „Ars poetica”, 25. O exprimare prea concisă devine uneori neclară.