18 definiții pentru obscur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus.

OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus.

obscur, ~ă a [At: EPISCUPESCU, O. Î. 138/8 / V: (înv) osc~ / Pl: ~i, ~e / E: fr obscur] 1 Care este lipsit de lumină Si: întunecos. 2 (Fiz; îs) Corp ~ Corp opac. 3 (Fig) Nedeslușit. 4 (Fig) Tainic. 5 (Fig; îoc celebru, faimos, vestit) Necunoscut sau puțin cunoscut. 6 (Îoc celebru, faimos, vestit) Lipsit de importanță. 7 (Îoc celebru, faimos, vestit) Fără merite sau calități deosebite Si: mediocru.

OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Lipsit de lumină, care nu e străbătut de lumină, întunecos. Intrarea pare cam obscură. TOPÎRCEANU, B. 96. ◊ Cameră obscură v. cameră (2). 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar; greu de priceput, neînțeles. Un instinct obscur îi spunea ei, se vede, că noul venit în casa lor nu e decît un parazit. ANGHEL, PR. 42. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. 3. Fig. (În opoziție cu celebru) Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. A venit împăratul Constantin cel Mare... cu prilejul unei expediții obscure împotriva goților. GALACTION, O. I 121. Miron a aflat mai tîrziu că Ionescu ar fi un bogătaș de origină obscură. REBREANU, R. I 49.

OBSCÚR, -Ă adj. 1. Întunecat, întunecos. 2. (Fig.) Nedeslușit, neclar, vag. 3. (Fig.) Necunoscut, neștiut; lipsit de merite, mediocru. [Cf. fr. obscur, lat. obscurus].

OBSCÚR, -Ă adj. 1. lipsit de lumină, întunecos. 2. (fig.) nedeslușit, neclar, vag. 3. (fig.) necunoscut; lipsit de merite deosebite, mediocru. (< fr. obscur, lat. obscurus)

OBSCÚR ~ă (~i, ~e) 1) Care este lipsit de lumină; fără lumină; întunecos; sumbru. Local ~. 2) fig. Care este greu de înțeles; de neînțeles; impenetrabil; ermetic. 3) fig. (în opoziție cu vestit, celebru) Care este puțin cunoscut sau chiar necunoscut; fără merite sau calități deosebite; de importanță redusă. /<fr. obscur, lat. obscurus

obscur a. 1. întunecos: coridor obscur; 2. fig. greu de înțeles: cugetare obscură; 3. puțin cunoscut: om obscur.

*obscúr, -ă adj. (lat. obscúrus). Întunecat, fără lumină: becĭ obscur. Închis, întunecat: colorĭ obscure. Fig. Ascuns, retras, necunoscut: vĭață obscură. De jos, din popor, plebeŭ: familie obscură. Încurcat, nelămurit: stil obscur. Adv. A trăi, a scrie obscur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre

obscúr adj. m., pl. obscúri; f. sg. obscúră, pl. obscúre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBSCÚR adj. 1. v. întunecos. 2. v. sumbru. 3. v. confuz. 4. v. neclar. 5. neclar, (livr.) cabalistic. (Un stil ~.) 6. v. biet. 7. v. necunoscut.

OBSCÚR adj. v. mărunt, mediocru, neimportant, neînsemnat.

obscur adj. v. MĂRUNT. MEDIOCRU. NEIMPORTANT. NEÎNSEMNAT.

OBSCUR adj. 1. întunecat, întunecos, negru. (O noapte ~.) 2. întunecat, întunecos, sumbru, (livr.) tenebros, (rar) nepătruns, (înv.) noptos. (Un salon ~.) 3. confuz, difuz, echivoc, haotic, imprecis, indefinit, încîlcit, încurcat, neclar, nedefinit, nedeslușit, neînțeles, nelămurit, neprecis, tulbure, vag, (fig.) întunecat, nebulos, neguros. (O situație ~.) 4. confuz, echivoc, imprecis, indefinit, neclar, nedefinit, neprecis, (livr.) abscons. (O semnificație ~.) 5. neclar, (livr.) cabalistic. (Un stil ~.) 6. biet, neînsemnat, umil. (Un funcționar ~.) 7. necunoscut. (Poet ~.)

Obscur ≠ clar, limpede, luminos, renumit


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BREVIS ESSE LABORO, OBSCURUS FIO (lat.) mă străduiesc să fiu scurt și devin obscur – Horațiu, „Ars poetica”, 25. O exprimare prea concisă devine uneori neclară.

Intrare: obscur
obscur adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obscur
  • obscurul
  • obscuru‑
  • obscu
  • obscura
plural
  • obscuri
  • obscurii
  • obscure
  • obscurele
genitiv-dativ singular
  • obscur
  • obscurului
  • obscure
  • obscurei
plural
  • obscuri
  • obscurilor
  • obscure
  • obscurelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obscur

etimologie: