CLAROBSCUR s. n. Procedeu de distribuire a umbrei și luminii pe suprafața unui tablou, în așa fel încît raportul dintre ele să marcheze fie un echilibru, fie preferința pentru zona de umbră a obiectelor reprezentate. Rembrandt este un maestru al clarobscurului. ◊ (Adjectival) Și-n umbra Cea clarobscură-a stîlpilor de neauă Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. EMINESCU, O. IV 107. (Fig.) Subiectul nu reiese destul în relief pe fondul clarobscur al școalei germane. MACEDONSKI, O. IV 71.