OBSCUR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Lipsit de lumină, care nu e străbătut de lumină, întunecos. Intrarea pare cam obscură. TOPÎRCEANU, B. 96. ◊ Cameră obscură v. cameră (2). 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar; greu de priceput, neînțeles. Un instinct obscur îi spunea ei, se vede, că noul venit în casa lor nu e decît un parazit. ANGHEL, PR. 42. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. 3. Fig. (În opoziție cu celebru) Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. A venit împăratul Constantin cel Mare... cu prilejul unei expediții obscure împotriva goților. GALACTION, O. I 121. Miron a aflat mai tîrziu că Ionescu ar fi un bogătaș de origină obscură. REBREANU, R. I 49.