3 intrări

106 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata, a zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

minte sf [At: PSALT. HUR. 115V/13 / V: (înv) mente / Pl: ~nți / E: ml mens, -tis] 1 Facultate de a gândi, de a judeca, de a înțelege Si: rațiune. 2 (Îoc trup) Spirit. 3 (Îvp; detenninat prin „toată”, „întreagă” „bună”) Stare de integritate a facultăților mintale. 4 (Îla) Cu ~ Cu judecată normală, sănătoasă. 5 (Îal; pex) Cumpătat. 6-7 (Îls, îla) Fără (de) ~ sau fără minți (Om) lipsit de rațiune. 8-9 (Pex; îljv) Fără (de) ~ sau fără minți (În mod) nesocotit. 10 (Înv; îls) Fără de ~a Faptă nechibzuită. 11 (îrg; îe) A nu-și fi în ~ (sau în minți) A fi nebun. 12-13 (Îljv) Ieșit din minți (sau, rar, din ~) (Care este) nebun. 14-15 (Îal) (Care este) necontrolat. 16 (Îlv) A-și pierde ~a (sau mințile) sau a(-și) ieși din ~ (sau din minți) A înnebuni. 17 (Îal) A-și pierde cumpătul. 18 (Îlv) A-și rătăci ~a (sau mințile) A înnebuni. 19-20 (Îe) A (nu) fi în (sau, înv; cu) toată ~a sau în toate ~nțile A (nu) fi în deplinătatea facultăților mintale. 21-22 (Îae, pex) A (nu) fi matur. 23 (Îe) A lua (sau, rar, a fura, a răpi, a pierde cuiva) mințile (ori ~a) sau a scoate (sau a lua, reg, a știlbura) (pe cineva) din minți (ori din ~) A face pe cineva să nu mai raționeze, să-și piardă controlul, judecata Si: a zăpăci. 24 (Îe) A suci ~a (sau mințile cuiva), (reg) a lua de minți (pe cineva) A zăpăci. 25 (îae) A face să se îndrăgostească nebunește. 26 (Reg; îe) A se aluneca cu ~a A-și pierde judecata. 27 (Pfm; îe) A-și bea mințile A se imbeciliza din cauza băuturii. 28 (Îe) A se frământa cu ~a sau a-și frământa ~a (sau mințile) A se gândi mult, a-și bate capul. 29 (Înv; îe) A-și veni în ~ A deveni înțelept. 30 (Pop; îae) A-și recăpăta calmul Si: a se calma, a se liniști. 31-32 (Îe) A (nu) fî întreg la (sau de) ~ A (nu) fi cu judecata normală, sănătoasă 33 (Fig) Om, persoană care raționează. 34 Cuget. 35 Atenție. 36 Imaginație. 37 Memorie. 38 (Fam; îe) Unde mi-s ~nțile? Se spune pentru a scuza lipsa de atenție, o scăpare. 39 (Îe) Unde ți-e ~a (sau ți-s, vi-s etc.) -nțile? Se spune pentru a reproșa lipsa de atenție, neglijența în executarea unei acțiuni. 40 (Pfm; îe) Îți stă ~a-n loc Indică cel mai înalt grad de uluire, de surprindere. 41 (îlav) în ~ În gând, fără a vorbi sau a gesticula. 42 (Înv; îe) De ~a mea (sau a ta, a sa etc.) Din proprie inițiativă. 43 (lv) A-i veni (cuiva, ceva) în ~ A-și aminti de ceva. 44 (Îe) A-i trece (sau a-i trăsni, reg a-i pica cuiva, ceva) prin ~ A se gândi la ceva. 45 (Îae, îcn) A nu bănui. 46 (Îae) A-și imagina. 47 (Înv; îe) A avea (ceva) în ~ A intenționa. 48 (Îae) A fi preocupat de ceva sau de cineva. 49-50 (Îe; îcn) A (nu)-și pune ~a (cu cineva sau cu ceva) A (nu) lua în serios pe cineva sau ceva. 51 (Îe) A fl dus cu ~a (sau cu mințile) A fi cufundat în gânduri, a fî distrat, neatent. 52 (Îlv) A-și aduna mințile A se concentra. 53 Mod de a gândi, de a judeca. 54 (Înv; îe) A fi într-o ~ (cu cineva) A avea aceeași părere cu cineva. 55 (Îvp) Intenție. 56 (Pre) Inteligență. 57 Perspicacitate. 58 Discernământ. 59 Capacitate intelectuală Vz cap, creier. 60 (Reg; îe) A fi orb de ~ A fi prost. 61 (Înv; îe) A nu-I ajunge (pe cineva) ~a A nu fi în stare să înțeleagă ceva. 62 (Îe) A fi ( sau a ajunge, a da, a cădea) în ~a copiilor A nu mai judeca cum trebuie din cauza bătrâneții. 63 (Îe) La ~a omului (fam, a cocoșului) Ușor de înțeles, clar. 64 (Fig) Gânditor. 65 Înțelepciune. 66 Chibzuință. 67 Cumpătare. 68 Cumințenie. 69 (Pfm; îe) ~a românului (sau moldoveanului) cea de pe urmă Înțelepciune pe care o capătă cineva după ce a greșit acționând pripit. 70 (Pop; îe) Ai minte! Îndemn de a nu-și pierde cumpătul. 71 (Înv; îlav) Cu ~ bună Cu chibzuială. 72 (Fam; îe) A-i veni (cuiva) ~a (sau mințile) în (sau la) cap (sau acasă, la loc) A se cuminți. 73 (Îae) A deveni mai înțelept. 74 (Îae; pex) A se maturiza. 75 (Și la Imt; îe) A-și vârî (sau a-și băga) mințile-n cap A judeca cu seriozitate. 76 (Îae) A renunța la planuri nesocotite Si: a se cuminți. 77 (Reg; d. copii; îla) Ajuns de ~ Ajuns la vârsta înțelegerii. 78 (Înv) Învățătură. 79 (Îe) A (se) învăța ~ A trage învățături dintr-o întâmplare personală neplăcută. 80 (Îae) A se obișnui să fie prevăzător, atent. 81 (Îe) A învăța (pe cineva) ~ A face pe cineva să devină înțelept, chibzuit. 82 (Îae) A pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată. 83 (Îvr) Parabolă.

MINTE, minți, s. f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege; rațiune, intelect. ◊ Loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înțelept. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ◊ Expr. Ieșit din minți = nebun; care și-a pierdut cumpătul. A-și ieși din minți = a înnebuni; a-și pierde cumpătul. Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile = a înnebuni sau a fi nebun. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată. A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să zică. ♦ Gând, cuget; imaginație; memorie. ◊ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-o dată) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intenția să facă ceva. 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa; înțelepciune, chibzuință. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. A scoate pe cineva din minți = a) a face pe cineva să-și piardă judecata sănătoasă, a-l zăpăci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligență, istețime, iscusință. ◊ Expr. A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. 3. Imaginație, fantezie. – Lat. mens, -ntis.

MINTE, minți, s. f. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Facultatea de a gîndi, de a judeca, de a înțelege; gînd, cuget, rațiune, cugetare. Și pe veci aceeași groază port și-n minte și-n privire. MACEDONSKI, O. I 95. În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte. EMINESCU, O. I 133. Feciorași cu mintea crudă Și bărbați voinici la trudă. ALECSANDRI, P. P. 36. ◊ (Popular) Mult stau eu cîteodată și mă gîndesc în mintea mea. CREANGĂ, P. 162. ◊ Expr. A-i veni cuiva ceva în minte (sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte) = a se gîndi (dintr-o dată) la ceva, a bănui (ceva), a-i da (cuiva ceva) prin gînd. Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește spînului și se bagă în fîntînă, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întîmpla. CREANGĂ, P. 205. Nici nu-i trecea prin minte că pe el l-ar fi putut iubi cineva. EMINESCU, N. 41. I-au venit în minte o închipuire. DRĂGHICI, R. 58. A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai cu judecată, să se cumințească; a pedepsi în mod exemplar. A sărit să mă bată, pentru că nu vreau să mă duc fată-n casă la curte.Ia las’ că-l învăț eu minte! BUJOR, S. 92. A (se) învăța minte = a se cuminți. Te-i învăța tu minte altă dată. CREANGĂ, P. 146. A se frămînta cu mintea sau a-și frămînta mintea (sau mințile) = a se munci (cu gîndul), a se gîndi mult, a-și bate capul. Se frămîntă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. CREANGĂ, P. 310. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gînduri, a se gîndi aiurea. Nu vedea, nu auzea. Atîta era de dus cu mințile. ISPIRESCU, L. 34. A-și aduna mințile = a se concentra, a-și reveni din distrare, a se dezmetici. Toate mințile-și adună, Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atîta-i mai rămîne. EMINESCU, O. I 102. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune cînd cineva rămîne uluit și nu știe ce să facă sau să zică. A avea (ceva sau pe cineva) în minte a) a avea (ceva sau pe cineva) în gînd, în amintire; a fi preocupat de ceva (sau de cineva), a ține la cineva. Spune-mi, tinere, pe cine Fata are-acum în minte? EMINESCU, L. P. 147; b) a avea intenția să facă ceva. Nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. ȚICHINDEAL, P. 133. Aproape de mintea omului v. aproape. La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles, de aflat, pe înțelesul tuturor, clar. A ajunge (sau a intra, a cădea, a fi) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrîneții). E pur și simplu căzută în mintea copiilor. DUMITRIU, N. 133. Na! joacă-te. Tot ești în mintea copiilor. C. PETRESCU, Î. II 227. A-l ajunge (pe cineva) mintea sau a-i sta (cuiva ceva) în minte = a înțelege, a pricepe. (Mai ales în construcții negative) Nu-mi stă-n minte cum L-așa frumoasă fată Buturugă Statu-Palmă au putut să fie tată. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele așezate la extremitățile celor două șiruri de dinți și care apare la sfîrșitul adolescenței, fiind de obicei mai puțin rezistentă decît celelalte măsele. 2. Judecată sănătoasă, dreaptă; mod just de a raționa. Rudele susțin că i s-a cam slăbit mintea. C. PETRESCU, C. V. 76. Să-mi dedic a mele versuri la cucoane bunăoară, Și dezgustul cel din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I 138. De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. ◊ Loc. adj. În toată mintea (sau cu mintea întreagă) = (despre oameni) în toată firea, cu judecata sănătoasă, cu mintea echilibrată. Nu, Tomșa, romîn dintre străbuni, E om în toată mintea, ferit de gărgăuni. ALECSANDRI, T. II 116. ◊ Expr. A-și bea și mințile v. bea. A nu avea minte (sau a nu fi în toate mințile, a nu fi în mințile lui) = a fi nebun. Și fata și vodă, să juri că n-ar fi în mințile lor. DELAVRANCEA, O. II 221. A-și pierde mințile (sau mintea) = a înnebuni. Femeile au crezut că fratele lor și-a pierdut mințile din cauza norocului. PAS, Z. I 226. Lumea mă află atît de schimbat, că se teme să nu-mi pierd mințile. BOLINTINEANU, O. 355. A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, în cap, la cap), a prinde la minte = a se potoli, a se cuminți, a deveni mai înțelept. Apoi, dă!... bădiță! păn-aici, toate-au fost cum au fost; da de-acum ani prins eu la minte. CREANGĂ, P. 45. Cîntă cucu-n deal la vie, Inima ca să-mi învie, În cap mințile să-mi vie. BELDICEANU, P. 95. A-și ieși din minți v. ieși. A-și pune mintea cu cineva = a se coborî la nivelul cuiva, a lua în serios pe cineva care nu merită (sau credem noi că nu merită). N-am să-mi pun mintea cu vorbele ei. STANCU, D. 251. N-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatecă. CREANGĂ, P. 292. A-și pune mintea cu ceva = a se potrivi la... Nu cumva să vă puneți mintea cu toată mîncarea și băutura, c-apoi al vostru e dracul! CREANGĂ, P. 260. A lua (sau a fura, a răpi, a suci) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. Parcă dracul mi-a luat mințile. CREANGĂ, P. 44. Ele-n horă începură-a se-nvîrti Cu-o mișcare grațioasă, Luminoasă, Care mințile-mi răpi. ALECSANDRI, P. II 61. Te-ntreahă, te ispitește, Pînă mintea ți-o sucește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. A scoate din minți (sau din minte) = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată, a-l zăpăci. Măi Chirică, tare mai ești și tu nu știu cum; scoți omul din minți cu vorbele tale. CREANGĂ, P. 162. Nu-s frumoasă, nici n-am fost, Dar voinic din minte-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. 3. Înțelepciune, chibzuință, prudență, socotință. Doamne, moșule, doamne! multă minte îți mai trebuie! CREANGĂ, P. 82. Cantemir s-a purtat cu mare minte atunci. NEGRUZZI, S. I 184. ◊ Loc. adj. Fără (de) minte (sau minți) = lipsit de înțelepciune. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Bine!... Vă iert, ca pe niște copii fără minte și vă dau de știre că mîni vom pleca spre țara noastră. ALECSANDRI, T. II 37. Cît de fără minte eram eu în tinerețile mele. DRĂGHICI, R. 58. A-și băga mințile în cap v. băga (I 1). ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime, iscusință. Trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. Trebuie... cap bun și minte ascuțită și sănătoasă. ȘEZ. I 98. ◊ Fig. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decît orișice păpușă Să te facă mai presus. EMINESCU, O. I 100. 4. (Precedat de prep. «în») Amintire, memorie. Și dacă ramuri bat în geam Și se cutremur plopii E ca în minte să te am Și-ncet să te apropii. EMINESCU, O. I 193. Cuvintele lui Schiller ce le cetisem în tăblițele Olgăi îmi veniră în minte. NEGRUZZI, S. I 54. Aceasta, tată, o vom tipări-o în mintea noastră. DRĂGHICI, R. 141. ◊ Expr. A ține minte = a-și aminti de, a înregistra în memorie, a nu uita. Îl cunosc. Dar nu știu de unde. Pe front sînt mulți, ne întîlnim atîția și ziua și noaptea – dar nu ținem minte, SAHIA, N. 75. Ține tu minte, copile, ce-ți spun eu. CREANGĂ, P. 28. O sărmane! ții tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit? EMINESCU, O. I 134. ◊ Compus: ținere-de-minte = memorie, amintire; facultatea, posibilitatea de a-și aminti, de a păstra în memorie. Eu una credeam că ai pierdut cu totul ținerea-de-minte. GALACTION, O. I 135. Fiu-său are ținere-de-minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arăta. ISPIRESCU, la TDRG. 5. Imaginație, închipuire, fantezie. Toate cele povestite de mă-sa se desfășurau în mintea ei cu o putere amețitoare. BUJOR, S. 135. Dar toată-n tot Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. Mintea lui era departe cu atîția ani în urmă. VLAHUȚĂ, O. A. III 13.

MINTE ~ți f. 1) Facultate a omului de a gândi și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect; judecată; rațiune. * Cu ~ cu judecată sănătoasă; înțelept. Fără (de) ~ lipsit de rațiune; nebun. A-și ieși din ~ți a-și pierde cumpătul; a înnebuni. A învăța pe cineva ~ a dojeni pe cineva cu asprime. A-și frământa ~tea (sau ~țile) a se gândi mult la ceva; a-și bate capul. A-i sta cuiva ~tea în loc a rămâne uimit, uluit. La ~tea omului (sau a cocoșului) pe înțelesul oricui; de la sine înțeles. În toată ~tea (sau cu ~tea întreagă) cu rațiunea sănătoasă. A prinde la ~ a dobândi mai multă experiență; a se face mai înțelept. A-și pune ~tea cu cineva a lua în serios pe cineva care nu merită. 2) fig. Individ ca ființă națională. ~ sănătoasă. 3) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoașterea și reproducerea în conștiință a experienței din trecut (fapte, evenimente, senzații, cunoștințe etc.); memorie. * A avea în ~ a păstra în memorie. A ține ~ a nu uita. 4) Judecată sănătoasă; cap. * A-l (a nu-l) ajunge (sau a-l (a nu-l) duce) ~tea a avea (a nu avea) destulă înțelepciune. Fără (de) ~ (sau ~ți) lipsit de judecată, de înțelepciune. 5) rar Capacitate a omului de a-și închipui ceva; închipuire. A-i răsări ceva în ~. [G.-D. minții] /<lat. mens, ~ntis

minte f. 1. facultate de a cugeta, înțelege, concepe și judeca: om ager la minte; 2. dreapta judecată, înțelepciune: om cu minte; a pierde (lua) mințile, a înnebuni; a scoate din minți, fig. a amăgi, a momi; a învăța minte, a mustra aspru pe cineva, a-l bate; a se învăța minte, a se înțelepți singur din pățite; 3. atențiune: a-și încorda mintea;. 4. memorie: a aduce cuiva aminte; 5. pl. cunoștință sau simțire de sine: a-și ieși din minți. [Lat. MENTEM].

minte f. (lat. mens, mentis, minte, din răd. men, care e rudă cu vsl. pomĭenŭ, pomană; it. pg. menge, pv. fr. cat. ment, sp. miente. V. aminte, memorie, mint). Rațiune, inteligență, cuget, facultatea de a pricepe și judeca: om ager la minte. Judecată dreaptă: om cu minte, mintea nu învinge tot-de-a-una pasiunile. Atențiune, gînd: a fi cu mintea la arme, a-țĭ încorda mintea. Memorie: îmĭ vine în minte (îmĭ aduc aminte), îmĭ fuge din minte (uĭt). A perde mintea (saŭ mințile), a înebuni. A învăța minte pe cineva, a-l pedepsi ca să ție minte, ca să prindă minte. A te învăța minte, a prinde minte, a deveni maĭ deștept după o experiență, după o pățanie. A scoate din mințĭ, 1. a amăgi, a seduce, 2. a înfuria grozav, a scoate din fire. A ĭeși din mințĭ, a te înfuria grozav, a înebuni. A-țĭ băga mințile’n cap, a deveni ĭar cuminte, serios, atent. A fi aproape de mintea omuluĭ saŭ a fi la mintea omuluĭ (un lucru), a fi ușor de priceput. A ține minte, a nu uĭta: acest turn e vechĭ de nu se ține minte. A-țĭ pune mintea cu cineva, a-l lua în serios, a te supăra de faptele luĭ: nu-țĭ pune mintea cu copiiĭ. A te duce mintea, a te tăĭa capu, a te pricepe: fie-care face cum îl duce mintea. În minte, în gînd, în cuget: mĭ-am zis în minte. Din minte, din gînd, din cuget: această mașină e scoasă din mintea luĭ.

MENTĂ s. f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare; izmă (Mentha).Mentă creață = izmă creață. ♦ Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din planta definită mai sus. [Var.: mintă s. f.] – Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.

MENTĂ s. f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare; izmă (Mentha).Mentă creață = izmă creață. ♦ Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din planta definită mai sus. [Var.: mintă s. f.] – Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.

MINTĂ s. f. v. mentă.

MINTĂ s. f. v. mentă.

MINȚI, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

mânți v vz minți

mentă sf [At: ALECSANDRI, T. II, 196 / V: min~ / E: slv мѧта, lat mentha, fr menthe] 1 (Șîc minta-calului, mintă-de-câmpuri, mintă-sălbatică) Plantă erbacee cu fiori roz care crește sălbatică prin lunci, prin tufișuri umede, pe lângă izvoare și pe marginea apelor Si: izmă, (reg) voieștniță, izmă-proastă, izmă-sălbatică (Mentha silvestris). 2 (Șîc mintă-de-grădină, mintă-moldovenească) Plantă erbacee aromatică cu flori trandafirii sau violacee, cultivată în grădini, ce se folosește la prepararea unor produse medicinale, cosmetice și a unor băuturi Si: izmă, izmă-bună, (pop) izmă-de-leac, (reg) izmă-domnească (Mentha piperita). 3 (Bot; îc) ~-creață Izmă-creață (Mentha crispa). 4 (Bot; Mol; îc) Minta-broaștei (sau -broaștelor), (Trs) minta-lângorii Izma-broaștei (Mentha aquatica). 5 (Înv) Esență uleioasă, plăcut mirositoare, extrasă din mentă (1-4). 6 (Îs) Bomboană (sau pastilă) de ~ Bomboană aromată cu esență extrasă din mentă (1-4). 7 (Reg) Băutură spirtoasă preparată cu frunze de mentă (1-4). 8 (Bot; îc) Minta-mâței Cătușnică (Nepeta cataria). 9 (Bot; îc) Mintă-sălbatică Izma-pădurilor (Calamintha officinalis). 10 (Bot; Trs; îc) Mintă-turcească Roiniță (Melissa officinalis).

mente sf vz minte

menți v vz minți

mintă sf vz mentă

minți [At: CORESI, EV. 163 / V: (înv) mân~, men~ / Pzi: mint, (îvp) minț, mânt, ~țesc / E: ml mentire] 1 vi A susține, în mod voit, lucruri neadevărate. 2-4 vtri (Îe) ~nte de se opresc apele (în loc) (sau de-ngheață apele, de ia spumele de la gură, de stă soarele-n loc, de stinge, de-ți stă ceasul) Exprimă convingerea că un om este foarte mincinos. 5 vt A induce în eroare Si: a amăgi, a înșela, a păcăli. 6 vt (Spc) A înșela în dragoste Si: a trăda. 7 vt (D. simțuri) A denatura realitatea Si: a înșela. 8 vt (Pop; îe) A-și ~ foamea A-și potoli temporar foamea gustând ceva, mâncând puțin. 9 vz (Înv; ccd) A se dovedi mincinos, trădător față de cineva sau ceva. 10 vi A se lepăda de cineva sau de ceva. 11 vi A nu se ține de cuvânt. 12 vt (Îvr) A dovedi pe cineva drept mincinos.

FĂ-MINTE 👉 MINTE.

MENS SANA IN CORPORE SANO (lat.) = Minte sănătoasă în trup sănătos.

MINȚI, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de-ți stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri.

MENTĂ s. f. v. mintă.

MINTĂ s. f. (Și în forma mentă) Izmă. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. ◊ Bomboane (sau pastile) de mintă = bomboane aromate cu esență extrasă din această plantă. După fiecare țigară, băga în gură o bomboană de mentă. PAS, Z. I 285. Își dăduseră întîlnire toate miasmele... de cerneală de tipar și de pastile de mintă. C. PETRESCU, C. V. 129. Mintă-creață = izmă-creață. A, iaca mintă-creață, și cimbru și sulcină Și ierburi de cîmpie și plante de grădină. ALECSANDRI, T. II 196. Ș-apoi foaie mintă-creață, Puica badei cea isteață. ȘEZ. I 167. – Variantă: mentă s. f.

MINȚI, mint, vb. IV. 1. Intranz. A afirma în mod conștient un neadevăr, a denatura adevărul, a spune minciuni. De ce mă pune pe mine să mint în locul lui? Să mă fac de rîs? DEMETRIUS, C. 18. Nu, nu te iubesc, sărmană copilă! De ți-am și spus-o, am mințit. NEGRUZZI, S. I 55. Zis-a badea c-a veni Pînă-n fundul grădinii.. D-a mințit și n-a venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. ◊ Expr. Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de-ngheață apele) = spune minciuni foarte mari, gogonate. Minte de stă soarele-n loc, iar luna să bagă după nor de rușine. RETEGANUL, P. I 30. ◊ Tranz. (Rar) Te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute. Și mai mari și mai mărunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. ◊ Tranz. (Neobișnuit, cu privire la basme, snoave etc.) A povesti. (Atestat în forma regională minț) încordați-vă urechile, căscați-vă gurile și ascultați să vă mință nenea Ionuț o poveste asemenea căreia n-a fost, nici nu este. BOTA, P. 114. ◊ Tranz. A induce în eroare; a amăgi, a înșela. Vai de mine! cum poți minți oamenii astfel! SADOVEANU, Z. C. 254. Oare ochii ei o mint, Sau aievea-i, adevăru-i? Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. EMINESCU, O. I 103. Iepurile fricos și vulpea vicleană cari, fiecare dupe firea sa, se silesc a-și minți gonacii. ODOBESCU, S. III 41. ◊ Absol. Un tînăr – zmeu năprasnic cu ochi ce sorb și mint. MACEDONSKI, O. I 24. ◊ Fig. Ca să mai mintă așteptarea, Constantin a început să fumeze. GALACTION, O. I 146. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu puțină mîncare; a-și amăgi foamea. Îmi mai minții nițel foamea cu poamele ce găseam. GORJAN, H. I 133. – Prez. ind. și: mințesc (RETEGANUL, P.III 84), (învechit și regional) minț.

MENTĂ s.f. Plantă din familia labiatelor, ale cărei frunze conțin un ulei bogat în mentol; (pop.) izmă. [Var. mintă s.f. / < lat. mentha, cf. fr. menthe].

MINTĂ s.f. v. mentă.

MENTĂ f. Plantă erbacee perenă, cu frunze pețiolate, acoperite cu peri, cu flori mici, trandafirii, și cu miros plăcut, folosită în scopuri medicinale și în calitate de condiment. [G.-D. mentei] /<sl. menta, lat. mentha, fr. menthe[1]

  1. Var. mintă LauraGellner

A MINȚI mint 1. tranz. A induce în eroare (recurgând la minciuni); a face să ia un neadevăr drept adevăr; a înșela; a păcăli; a amăgi. 2. intranz. A spune minciuni; a fi mincinos; a amăgi. /<lat. mentiri

mentă f. numele științific al izmei.

mintă f. Bot. numele moldovenesc al izmei. [Lat. MENTA, printr’un intermediar slav].

mințì v. a nu spune adevărul. [Lat. MENTIRl].

*méntă, V. mintă.

mint și (est) -țésc, a v. intr. (lat. mentiri și mentire, it. mentire, pv. fr. cat. sp. pg. mentir. V. mincĭună). Spun mincĭunĭ. V. tr. Înșel pe cineva pin mincĭunĭ saŭ spun cuĭva mincĭunĭ. Fig. Urechea mea nu mă minte. – În est ob. spun mincĭunĭ.

míntă f., pl. e și țĭ (vgr. mintha și minthe, lat. mentha, it. pv. cat. menta, sp. mienta; vsl. menta, rus. mĕáta; germ. minze. Izmă, o plantă labiată mirositoare cu care se aromatizează licorurile, pastilele ș. a. (méntha piperita, crispa, silvéstris, aquática ș. a.). Se cultivă foarte mult în Anglia și Statele-Unite. Infuziunea de frunze de mintă face bine stomahuluĭ. Varietățĭ maĭ sînt: calamintha officinalis saŭ melissa calamintha, calamintha (saŭ melissa) népeta ș. a. – Și mentă (ca neol.). V. melisă și isop. corectat(ă)

mințésc, V. mint.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

minte s. f., g.-d. art. minții; pl. minți

minte s. f., g.-d. art. minții; pl. minți

minte s. f., g.-d. art. minții; pl. minți

mentă s. f., g.-d. art. mentei

minți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, 3 sg. minte, imperf. 1 mințeam; conj. prez. 1 sg. să mint, 3 să mintă; imper. 2 sg. afirm. minte

inere de minte (memorie) loc. s. f., g.-d. țineri de minte, art. ținerii de minte

mentă s. f., g.-d. art. mentei

minți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințea; conj. prez. 3 să mintă

mentă s. f., g.-d. art. mentei[1]

  1. Var. mintă LauraGellner

minți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințea; conj. prez. 3 sg. și pl. mintă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MINTE s. 1. gând, rațiune. (Când cu ~ n-ai gândit.) 2. deșteptăciune, intelect v. inteligență. 3. cuget, gândire, intelect, judecată, rațiune, spirit. (Operă a ~ții.) 4. v. judecată. 5. judecată, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală n-ar fi făcut asta.) 6. judecată, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (Iată o ~ sănătoasă!) 7. v. chibzuială. 8. v. amintire.

MINTE s. v. carte, cultură, cunoștințe, instrucție, învățătură, pregătire, studii.

MINTE s. 1. gînd, rațiune. (Când cu ~ n-ai gîndit.) 2. deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are o ~ de nivel mediu.) 3. gîndire, intelect, judecată, rațiune, spirit. (Operă a ~.) 4. gîndire, intelect, înțelegere, judecată, rațiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede, de lucidă.) 5. judecată, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală n-ar fi făcut asta.) 6. judecată, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (Iată o ~ sănătoasă!) 7. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.) 8. amintire, memorie. (I-au rămas în ~ toate acele zile.)

minte s. v. CARTE. CULTURĂ. CUNOȘTINȚE. INSTRUCȚIE. ÎNVĂȚĂTURĂ. PREGĂTIRE. STUDII.

MENTĂ s. 1. v. izmă. 2. (Mentha silvestris) izmă, (reg.) voieștniță. 3. menta broaștei v. izma broaștei; mentă creață v. izmă creață.[1]

  1. Var. mintă LauraGellner

MINTA LÂNGORII s. v. izma broaștei, menta broaștei.

MINTA-MÂȚEI s. v. cătușnică.

MINTĂ-TURCEASCĂ s. v. melisă, roiniță.

MINȚI vb. 1. (fam. fig.) a se bărbieri. (Nu mai ~ atâta!) 2. (reg. și fam.) a minciuni, (fam.) a tromboni. (Te rog să nu mă ~!) 3. v. înșela. (I-a ~ cu vorbe frumoase.)

MENTĂ s. (BOT.) 1. (Mentha piperita) izmă. 2. (Mentha silvestris) izmă, (reg.) voieștniță. 3. menta broaștei (Mentha aquatica) = izma broaștei, (reg.) minta lingorii; mentă creață (Mentha crispa) = izmă creață, (reg.) iarbă-creață.

minta lingorii s. v. IZMA BROAȘTEI. MENTA BROAȘTEI.

minta-mîței s. v. CĂTUȘNICĂ.

mintă-turcească s. v. MELISĂ. ROINIȚĂ.

MINȚI vb. 1. (fam. fig.) a se bărbieri. (Nu mai ~ atîta!) 2. (reg. și fam.) a minciuni. (Te rog să nu mă ~!) 3. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smoni, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

minte (minți), s. f. – Înțelegere, spirit, inteligență, rațiune. – Mr. minte, megl. minti. Lat. mentem (Pușcariu 1090; Candrea-Dens., 1132; REW 5496), cf. alb. mënt (Philippide, II, 647), it., sp., port. mente, prov., fr., cat. ment.Der. mintos, adj. (inteligent, înțelept, cu minte); aminte, adv. (în minte, în memorie), mr. aminte; aminti, vb. (a-și aduce în memorie; a menționa); amintire, s. f. (aducere-aminte; memorie); amintitor, adj. (care amintește); cuminte, adj. (înțelept, agil, prudent, avizat), cu prep. cu; cuminți, vb. (a fi cuminte); cumințenie (var. cuminție), s. f. (prudență, înțelepciune, înțelegere); mintesc, adj. (înv., mintal); cumințesc, adj. (înțelept).

mintă (-te), s. f. – Plantă (Mentha piperita, Mentha cripsa). – Mr. mentă. Sl. męta, în loc de mętva (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Byhan 319; Tiktin; Conev 44; Candrea; Berneker, II, 44). Mai puțin probabil der. din lat. menta (Koerting 6190; Pușcariu 1089), din gr. μίνθα (Diculescu, Elementele, 482) sau din mag. menta (Pușcariu, Dacor., VII, 117). E dubletul lui mentă, s. f., din fr. menthe.

minți (mințit, mințit), vb. – A spune minciuni. – Megl. mint, istr. mintu. Lat. mentĭre (Pușcariu 1088; Candrea-Dens., 1135; REW 5510), cf. it. mentire, prov., fr., cat., sp., port. mentir. Cf. minciună.Der. nemințit, adj. (care nu a fost dezmințit nici contrazis); desminți, vb. (a contrazice), format după fr. démentir; mințitor, adj. (mincinos), cuvînt rar, formație internă a rom., pe care REW 5511 o derivă din lat. mentitor.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FOAIE PENTRU MINTE, INIMĂ ȘI LITERATURĂ, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”, apărut cu intermitențe la Brașov între 2 iul. 1838 și 24 febr. 1865, sub conducerea lui Gh. Barițiu și a lui Iacob Mureșianu (singurul redactor din 1850). A susținut emanciparea culturală și politică a românilor. Colaborări din toate provinciile românești: V. Alecsandri, C. Bolliac, A. Mureșanu, I. Heliade Rădulescu, N. Bălcescu, T. Cipariu, D. Bojinca ș.a.

HOC CAVERAT MENS PROVIDA REGULI (lat.) mintea prevăzătoare a lui Regulus s-a gândit la asta – Horațiu, „Ode,” III, 5, 13. Elogiu adus clarviziunii senatorului Regulus, care a salvat astfel Senatul de la luarea unei hotărâri ce ar fi primejduit într-un viitor mai îndepărtat însăși existența statului roman.

HOMO DOCTUS IN SE SEMPER DIVITIAS HABET (lat.) omul învățat are totdeauna bogățiile în mintea sa – Fedru, „Fabulae”, 2, 7, 14.

IL FAUT BONNE MÉMOIRE APRÈS QU’ON A MENTI (fr.) trebuie o memorie bună după ce ai mințit – Corneille, „Le menteur”, act IV, scena 5.

MENS SANA IN CORPORE SANO (lat.) minte sănătoasă în corp sănătos – Iuvenal, „Satirae”, X, 356. Omul înțelept aspiră la o minte sănătoasă și un corp sănătos. Ulterior, aceste cuvinte au devenit deviza educației fizice.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.

PLUTÔT LA TÊTE BIEN FAITE QUE BIEN PLEINE (fr.) mai degrabă o minte organizată decât una încărcată – Montaigne, „Essaias”, I, 25. Reacție împotriva scolasticii medievale, care educa tineretul conform unei metode dogmatice și livrești, ruptă de realitate,. dând acestuia multe cunoștințe inutile, fără legătură între ele.

QUIDQUID DELIRANT REGES, PLECTUNTUR ACHIVI (lat.) orice le trăznește prin minte regilor se abate pe capul grecilor – Horațiu, „Epistulae”, I, 2, 14. Oamenii simpli au de suferit de pe urma nechibzuinței monarhilor.

TE HOMINEM ESSE MEMENTO (lat.) ține minte că ești om – Formulă prin care romanii atrăgeau atenția conducătorilor să acorde semenilor lor considerația cuvenită.

MONARDA L., MENTĂ DECORATIVĂ, fam. Labiatae. Gen originar din America, 12-7-20 specii, erbacee, perene. Înfloresc vara. Flori (caliciu cilindric cu 5 dinți, limbul corolei: bilabiat, 2 stamine fertile, exerte) albe sau purpur, cu multe bractee, în verticile dense. Frunze obișnuit dentate.

A (se) vinde pe un blid de linte – Expresia, foarte veche și răspîndită, vine din biblie, care era pe vremuri singura carte pe care o învățau și… neștiutorii de carte. Se povestește că Esau, întîiul născut al patriarhului Isac, revenind într-o zi acasă de la cîmp, obosit și înfometat, i-a cerut lui Iacob, fratele său geamăn, să-i dea și lui să mănînce din lintea pe care acesta o gătise. Iacob, care încă din pîntecele mamei (spune legenda) se afla într-o mare rivalitate cu Esau, fu de acord să-i dea un blid de linte, dar cu condiția ca fratele său să-i cedeze în schimb dreptul de primogenitură (de prim-născut), care la orientali, ca și la casele domnitoare, era legat de anumite privilegii. Tîrgul s-a făcut, și acel biet „blid de linte” a ajuns de atunci în multe limbi și în multe guri! Expresia înseamnă: a te vinde pentru o nimica toată, a-ți închiria serviciile pentru o bagatelă etc. BIB.

Il faut bonne mémoire après quon a menti (fr. „Îți trebuie memorie bună după ce ai mințit”) – Corneille, părinte al tragediei franceze, a lăsat și o comedie Le menteur (Mincinosul, act. IV, sc. 5), în care găsim aceste cuvinte. De cîte ori prindem pe cineva că a relatat ceva, ieri într-un fel și azi în alt fel, rezultînd deci că a spus o minciună, putem face apel la versul lui Corneille: mincinosului îi trebuie memorie bună! Iar dacă vrem să-i servim o lecție mai veche, putem să-i repetăm cuvintele lui Cicero, cu același sens: Mendacem memorem esse oportet (din De divinatione, II, 71) – Mincinosului îi trebuie memorie. LIT.

Mens divinior (lat. „Minte divină”) – în sensul de „har divin”, „foc sacru”, de inspirație. Horațiu, în Satira a IV-a din cartea întîi, versul 43 ș.u., susține că poezia e una și versificația e alta; nu oricine versifică se poate intitula și poet. Mai clar: nu-l poți considera poet nici pe acel care scrie apropiat de vorbirea obștească, nici pe acel care știe doar să închidă un vers în măsură. Nu-i de ajuns – spune Horațiu – din cuvinte comune închegat să ai versul. Fondul și forma trebuie să aibă suflu avîntat, putere și un anume ritm de vorbire. Poet este acela care vădește în vers o minte divină (mens divinior) și gură care să sune sublim (os magna sonaturum). Deci, în două cuvinte: har și dar. E o aluzie la vechea teorie estetică platoniciană după care poeții creează într-un delir sacru. Prin glasul poeților vorbesc zeii. LIT.

Mens sana in corpore sano (lat. „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”) – E deviza sportului. Aparține lui Iuvenal. Omul cu adevărat ințelept – spune poetul în Satire (X, 536) – nu cere cerului decît sănătatea spiritului dimpreună cu sănătatea corpului. Odată cu dezvoltarea sporturilor, cuvintele lui Iuvenal au căpătat și o altă interpretare: sănătatea trupească condiționează și asigură pe cea a minții. Marțial a mers mai departe și a pus semnul egalității între viață și sănătate (vezi: Non est vivere...).

Minte scurtă, haine lungi – hemistih din poezia Dalila a lui Eminescu. Versul complet sună astfel: „Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi!” Evident, poetul face această constatare, înrîurit de tema pe care o tratează, de Dalila, simbolul femeii trădătoare. Astăzi însă, expresia „minte scurtă, haine lungi” nu se mai referă numai la femei, ci în general la persoane cu veșminte arătoase, dar cu judecată puțină. Se mai folosește cîteodată și forma: „Poale lungi și minte scurtă”. LIT.

Pectus est (enim) quod disertos facit (et vis mentis) [lat. "Inima (și puterea minții) te fac elocvent] – Quintilian, De institutione oratoria (X, 7, 15). Dacă nu simți, atunci nu poți vorbi cu căldură, nu poți pleda cu elocință, nu poți mișca pe alții. Folosind această idee, Vauvenargues spune în Maximele sale: Les grandes pensées viennent du coeur (Gîndurile mari vin din inimă). LIT.

Prea multă minte strică (rus. „слишком много ума портит”) – e titlul ajuns proverbial, al comediei lui Griboedov[1], care satiriza teoria țarilor (consemnată de altfel și într-o faimoasă rezoluție a lui Nicolai I), că a da norodului cultură înseamnă a-l nenoroci. Griboedov a împrumutat vorba de la contemporanul său F.A. Coni, un autor de vodeviluri, care a folosit-o pentru prima oară în cupletele sale. Expresia a început să circule și a trecut hotarele. Servește pentru a-i ironiza pe cei care mai împărtășesc încă această teorie retrogradă, dar și pe cei care făcînd prea multă paradă de cunoștințele lor, îi stingheresc pe alții. LIT.

  1. Comedia lui Griboedov în limba rusă se numește „Горе от ума”, ceea ce poate fi tradus mot à mot ca „Necaz din cauza minții”. — Anonim

Quos vult Iupiter perdere, dementat prius (lat. „Cînd Iupiter vrea să piardă pe cineva, mai întîi îi ia mințile”) – Expresia a fost rînd pe rînd atribuită, cînd lui Homer, cînd lui Horațiu, cînd lui Vergiliu (vezi: On ne prête qu’aux riches). Dar nu s-a putut descoperi decît la Homer (în cîntul IX din Iliada) un vers (al 23-lea), avînd o vagă asemănare cu zicala de mai sus. Profesorul elenist Iosuah Barnes, de la universitatea din Cambridge, a publicat, în anul 1694, un text din Euripide, căruia i-a dat următoarea redactare latină: Deus quos vult perdere dementat prius. Versiunea actuală, în care Deus a fost înlocuit prin Iupiter, datează din 1825 și aparține filologului francez François Boissonade. Aceeași idee o găsim și în Antigona lui Sofocle (versul 620). Expresia, aplicată acelora care prin proiecte nesăbuite sau prin acțiuni lipsite de judecată își pregătesc eșecul, ruina lor, e întîlnită în literatura universală. Tolstoi, de pildă, scrie: „Karenin se înroși și începu să se plimbe prin odaie. Quos vult perdere Iupiter, dementat, își zise el”… (Ana Karenina, partea a IV-a, cap. 17). LIT.

Urechea te minte și ochiul te-nșală – Eminescu, Mortua est! Versul a devenit o expresie la adresa celor ce nu știu să vadă și să audă, un avertisment pentru cei ce se lasă înșelați de aparențe. Vezi: Ochi au, dar nu vor să vadă… LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a (nu)-l duce capu / mintea expr. a (nu) fi inteligent.

a avea mintea-n colțuri expr. (adol. perior.) a fi prost

a freca menta / mangalul / manganul expr. a fi leneș / puturos, a pierde timpul de pomană

a minți (pe cineva) de la obraz expr. a minți (pe cineva) cu nerușinare, fără a încerca să pară măcar convingător.

A MINȚI a aburi, a o arde în terțe, a arunca jargoane, a se bărbieri, a se căca pe el, a se căca împrăștiat, a o da în tango (cu cineva), a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul / cu zăhărelul, a se face broască la pământ, a îndruga verzi și uscate, a mânca căcat / ciuperci / praz / rahat, a minți de îngheață apele / de stinge, a minți (pe cineva) la obraz, a pune bărbi / calupul / perucă (cuiva), a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a răspândi bășini, a scoate panglici pe nas, a spune gogoși / ocabele, a tăia piroane, a tromboni, a turna gogoși, a se ține de goange / iordane, a umbla cu cioara vopsită, a vinde gogoși.

a minți de îngheață apele / de stinge expr. a spune minciuni foarte mari, a exagera.

a nu-l ajuta mintea expr. a fi înapoiat mintal; a fi prost

a scoate din minți (pe cineva) expr. 1. a enerva, a înfuria. 2. a entuziasma peste măsură.

a-i bese mintea expr. a vorbi prostii, a fi penibil.

a-i bubui (cuiva) mintea expr. (iron.) a avea idei sau propuneri extravagante; a vorbi prostii.

a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri expr. 1. a deruta, a zăpăci, a încurca. 2. a minți, a păcăli. 3. a cicăli, a sâcâi.

a-i veni mintea la cap expr. 1. a-și schimba în bine comportamentul, a se cuminți. 2. a începe să judece în mod direct / just lucrurile; a deveni înțelept.

a-și aduna mințile expr. 1. a se calma 2. a-și pune în ordine gândurile 3. a-și veni în fire

a-și bea mințile expr. a bea până la inconștiență sau nebunie.

a-și pierde mințile expr. a înnebuni.

a-și pune mintea (cu cineva) expr. a lua în serios pe cineva (care nu merită).

a-și pune mintea la contribuție expr. a gândi în mod creator.

a-și pune mintea pe bigudiuri expr. (șc.) a învăța pentru examene

în toate mințile expr. lucid, treaz; sănătos mintal.

la mintea cocoșului expr. logic; evident, vădit; de la sine-nțeles.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÍNTE s. f. 1. Facultatea de a gîndi, de a judeca, de a înțelege, rațiune; (în opoziție cu trup) spirit. V. c o n ș t i i n ț ă, p s i h i c. Nu fireți ca calul și mujdeiul cei ce n-au mente. PSALT. 55. Cum vrea fi cunoscut orbii, de nu vrea fi avut dereptătoriu mintea lor, să meargă după bunul păstoriu Hristos? CORESI, EV. 252, cf. 48, 52, 70, 83, 93. Această carte nu-i grăită de mente de om de pre pămînt. COD. TOD. 228. Făcu Dumnezeu omul. . . de lut. . . cu suflet viu și-i dărui minte slobodă și precepătoare, pre chipul obrazului său. MOXA, 346/19. Ce cu toată mintea, tnțelepția, arătarea, spunerea și îndreptarea a cuviosului întru ieromonaș (a. 1652). GCR I, 157/7. Biruia pre alalțíi nu numai cu postul. . . ce și cu de toată mintea cea de smerenie. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23r/8. Și marsără cu toții la craiul Avgust și-ncepură a-l îndemna să margă să ie cetatea Bigăi. . . și tulburară mintea craiului și s-apucă de gîlceavă cu craiul sfedzescu. NECULCE, L. 158, cf. 19. Iar și Pavel într-această cruce să laudă și toți sf[i]nții nu numai cu mintea, ci și cu trupul o cinstesc și o sărută pre dînsa (a. 1 765). GCR II, 80/39, cf. 20/22. Abătîndu-ne [de la căile tale] cu minte răzvrătită. MINEIUL (1776), 158v2/2. Pacea lui Dumnezeu care covîrșaște toată mintea. MARCOVICI,1/9. Patimile îi întunecă mintea. DRĂGHICI, R. 162/7, cf. 159/27. Un palat a cărui vedere îmi sperie mințile. GORJAN, H. IV, 88/33. Mintea lui nu este decît un vînt ce se umflă. CONACHI, P. 275, Va putea el să-și păstreze acest cumpăt sfieț și rece, cînd această băutură va arunca turburarea în mințile și în simțurile lui? FILIMON, O. I, 141. Mult stau eu cîteodată și mă gîndesc în mintea mea. CREANGĂ, P. 162, cf. 158, 310. Aceeași groază port și-n minte și-n privire. MACEDONSKI, O. I, 95, cf. 121. Gurile sînt mute și mințile pustii. VLAHUȚĂ, P. .1, cf. PETICÎ, O. 433. Își odihni mințile, recucerindu-se. GALACTION, O. 191. Rudele susțin că i s-a cam slabit mintea. CAMIL PETRESCU, C. V. 76. Avea memorie extraordinară și minte dornică de cunoștințe. CĂLINESCU, E.17. Mintea i se zbatea încleștată în contraziceri. BART, E. 189. Să mă păzească Sfîntul să pui la îndoială Puterea căpătată a minților la școală. ARGHEZI, S. P. 95. În mintea domnului prefect se făcea încet, încet, lumină. GALAN, Z. R. 94. Mintea lui era adeseori împovărată de gînduri grele. VORNIC, P. 192. Omul devine conștient, în mintea sa se oglindește propria sa existență ca om. CONTEMP. 1954, nr. 387, 6/2. Omul se împodobește prin cultivarea minții. V. ROM. noiembrie 1954, 145, cf. ZANNE, P. II, 706. Ce e în tobă? (Mintea). ȘEZ. XIII, 25. ◊ (Învechit și popular, determinat prin „toată”, „întreagă”, „bună”, indică starea de integritate a facultăților mintale) Cu tărie și cu . . . minte întreagă să ne protivim lor și să-i gonim de la noi. CORESI, EV. 76. Tot omul cine are avea înțelepciune și mente întreagă și s-are griji de viața de veaci cu cuviință are fi (a. 1632). GCR I, 76/33. Surdul și mutul, căndu-i va fi mintea întreagă și deplin și va putia cu măhăitul să arate fieștecăruia firea. . . atunci să va certa. PRAV. 293. Lipsirea minții ceii bune iaste mai rea decît toată sărăciile. ANTIM, ap. GCR II, 5/22. N-are toată mintea, I. CR. IV, 111. ◊ F i g. Mintea cu cumpăna-n mînă toate le drămăluiește. CONACHI, P. 277. ◊ L o c. a d j. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă ; p. e x t. înțelept, cumpătat. V.c u m i n t e. Dar ești tu cu minte, ce duci cinele în spate? ȚICHiNDEAL, ap. GCR II, 214/8. La bunul tată casă ticnită, Copii cu minte ș-ascultători. HELIADE, O. I, 110. Unul din cei mai cu minte și mai credincioși domni ai împărăției sale. GORJAN, I, 3/8. Judecînd între oamenii care au biblioteci și nu le citesc și între cei care le au numai zugrăvite, eu cred mai cu minte pe cei din urmă. FILIMON, O. I, 123. Drept să spun, Erai mult mai cu minte pe cînd erai nebun. ALECSANDRI, T. II, 157. C-am pierdut un fir de linte Ș-o mîndră tare cu minte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 152, cf. 307, 502, RETEGANUL, P. I, 59. ◊ Fără (de) minte sau fără de minți = a) l o c. a d j. lipsit de rațiune; p. e x t. nesocotit, nebun. Păsările pomeneaște Domnul, ca să ne arate că și decît acealea fără de minte sîntem. CORESI, EV. 220, cf. 243. O, voi fără minte și leaneși cu inima a creade toate carele au grăit prorocii. N. TEST. (1 648), 103v/9. Cine-ș lasi grija casăi asupra muierii, fâr' de minți esti (a. 1779). GCR II, 121/31. Nu ar fi dar fără minte cel ce ar avea mai multă grijă pentru suflet, care iaste nemuritoriu. MOLNAR, RET. 56/11. Cît de fără minte eram eu în tinerețile mele. DRĂGHICI, R. 58/15. Vă iert, ca pe niște copii fără minte. ALECSANDRI, T. II, 37, cf. i, 160, 326. Bine-ți pare să fii singur, Crai bătrîn fără de minți. EMINESCU, O. I, 83. Fărde minte. ȘEZ. III, 92. Omul fără minte, ca o corabie fără cîrmă. ZANNE, P. IX, 90; b) l o c. a d v. în mod nesocotit, nesăbuit. Că fără minte cerea ei acel lucru. CORESI, EV. 89; c) (substantivat) om nechibzuit. Dzise cel fără de mente. PSALT. HUR. 9r/2. O, nebunul și fără minte ce am fost! DRĂGHICI, R. 86/3. Cel fără de minte nici cum vede în urmă. ZANNE, P. VIII, 333; d) (învechit; substantivat) faptă nesocotită. Dzeu, știuși fără de mentea mea și prea greșirea mea. PSALT. HUR. 57v/17. ◊ E x p r. (Învechit și regional) A nu-și fi în minte (sau în minți) = a fi nebun. Că zicea că nu-și e în minte. N. TEST. (1648), 44r/25, cf. CIAUȘANU, GL. Ieșit din minți (sau, rar, din minte) = nebun; (cu sens atenuat) care și-a pierdut cumpătul. Unii rîdea ca niște ieșiți din minte. DRĂGHICI, R. 21/3. Răcnea ca un ieșit din minți, cu spume la gură. I. BOTEZ, ȘC. 76. A-și pierde mintea (sau mințile) sau a (-și) ieși din minte (sau din minți) = a înnebuni; (cu sens atenuat) a-și pierde cumpătul. Cum nu ț-ai ieșit tu din minte, stricîndu-te pre tine? HERODOT (1645), 206. Ei și-au pierdut mințile Tot îmblînd din casă-n casă (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 283/25. Mi-a necinstit fata cu sila, bătînd-o pînă și-a ieșit din minți. FILIMON, O. I, 162. Lumea mă află atît de schimbat, că se teme să nu-mi pierd mințile! BOLINTINEANU, O. 355. Faci să-mi ies din minți. EMINESCU, O. I, 211, cf. id. N. 80. Într-o clipă Leuștean și-a ieșit din minte și n-a mai știut ce face. GANE, N. III, 167. Femeile au crezut că fratele lor și-a pierdut mințile din cauza norocului. PAS, Z. I, 226. Grecul, banii cînd vedea, Mințile din cap pierdea. TEODORESCU, P. P. 566, cf. ȘEZ. III, 92, ALR II 3 718/157, 219, 279, 310, 325, 353, 365, 386. Omul mintea cînd și-o pierde, om nu se mai înțelege. ZANNE, P. VIII, 327, cf. V, 358, VI, 659. A-i rătăci mintea (sau mințile) = a înnebuni. De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. (A fi) în (sau, învechit, cu) toată mintea sau în toate mințile = (adesea în construcții negative) (a fi) în deplinătatea facultăților mintale ; p. e x t. (a fi) matur. Cînd nu-i omul cu toată mintia, ce să dzice, ieșit den fire-i, nebun. PRAV. 266. Nu, Tomșa, român dintre străbuni, E om în toată mintea, ferit de gărgăuni. ALECSANDRI, T. II, 116. Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd, parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. Nu știu, nebun ești ori nu ești în toate mințile, de vorbeai într-una că ieși la pensie. REBREANU, I. 430. Vezi copii. . . și oameni în toată mintea călări pe cai. . . de lemn. HOGAȘ, DR. II, 187. Atunci nu mai era în toate mințile. SAHIA, N. 92. A lua (sau, rar, a fura, a răpi, a pierde cuiva) mințile (ori mintea) sau a scoate (sau a lua, regional, a știlbura) (pe cineva) din minți (ori din minte) = a face (pe cineva) să nu mai raționeze, să-și piardă controlul, judecata; a zăpăci; a scoate din fire (pe cineva). Iar împăratul, îi luă Dumnăzău mintia și arătă pre ocna casăi soarile. HERODOT (1645), 464. O ! tăblițile astea ți-au luat mințile. NEGRUZZI, S. I, 46. Ar fi putut să piarză mințile celui mai stoic dintre filozofi. FILIMON, O. I, 116, cf. BARONZI. L, 48. Începură-a se-nvîrti Cu-o mișcare grațioasă, luminoasă, Care mințile-mi răpi. ALECSANDRI, P. II, 61. Suzană, ești belă, ești chiar florelinte, Ș-a tale belețe mă scoate din minte. id. T. I, 253, cf. id. T. 1724. Parcă dracul mi-a luat mințile. CREANGĂ, P. 44. Măi Chiricâ. . . scoți omul din minți cu vorbele tale. id. ib. 162. Tînărul lovan. . . Unde mi-o vedea. . . Ochii că-i lua, Mințile-i fura. TEODORESCU, P. P. 418. Nu-s frumoasă, nici n-am fost, Dar voinic din minte-am scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 66, cf. ALR II 3 457/64, 310. A suci mintea (sau mințile cuiva) sau (regional) a lua de minți (pe cineva) =a zăpăci, a amăgi. Umblă mereu să sucească mințile Anuții, că doar-doar m-o face să i-o dau. REBREANU, I. 71. Nu crede feciorului. . . Te întreabă, te ispitește, Pînă mintea ți-o sucește. TEODORESCU, P. P. 276, cf. CIAUȘANU, V.179. (Regional) A se aluneca cu mintea = a-și pierde judecata, a se rătăci (cu mintea). Îi spune codoșea cîte și mai multe ș-o face pe femeie să se alunece cu mintea. CREANGĂ, P. 172. A-și bea mințile = a bea pînă la inconștiență; a se imbeciliza din pricina excesului de băutură. O să-ți bei cămașa din spate. . . o să-ți bei mințile. DELAVRANCEA, ap. CADE. Cine be vin mult își be mințile. ZANNE, P. IV, 185, cf. III, 455, 457, 474, IV, 176, 184. A se frămîntă cu mintea sau a-și frămînta mintea (sau mințile) = a se gîndi mult, a-și bate capul. Cf. DL, DM. A-și veni în minte = a) (învechit) a deveni înțelept. Și întru întunearec fiind noi, să ne venim în minte. CORESI, EV. 270, cf. 21, 28, 87, 287; b) (popular) a-și recăpăta calmul, a se liniști, a-și veni în fire. Cf. ALRM I/I h 203. Întreg la (sau de) minte = cu judecata normală, sănătoasă. Să se vor posti trufașii, sau rugăciune să vor face, sau milostenie, sau de se vor face și întregi de minte. . . întru deșertu se ustenesc. CORESI, EV. 13, cf. ST. LEX. 171r1/9. Fost-ai fi întreg la minte? CONACHI, P. 267. ♦ F i g. Om, persoană (care raționează). Această veste mincinoasă care pentru cîtăva vreme s-au crezut au pus toate mințile la mirare. IST. CAROL XII, 37r/21. Unele minți luminate ale Apusului, savanți de seamă, în măsura în care cunoșteau filozofia materialistă rusă, o prețuiau, erau pătrunși de admirație față de ea. SCÎNTEAIA, 1 953, nr. 2 803, cf. I. CR. IV, 111. 2. Activitate a minții (1); gînd, cuget; atenție; imaginație; memorie. Celui ce feace ceriul cu mintea. PSALT. HUR. 115v/13. Deade pre ei Dumnezeu întru neispititî minte să facî nedestoinicie (a. 1569). GCR I, 12/34. Și toți amu cărei cu mintea văd pre Dumnezeu, Izraili cheamă-se. CORESI, EV. 230, cf. GCR I, 23/10, 50/26. Ce tăriia acelui cuvînt neîncetat boldind, pre sufletul mieu rădică pre stăpînul mintea spre aleagerea a mai binelui. (a. 1648). GCR I, 132/1. Da-voi legile meale întru mintea lor. N. TEST. (1648) 296v/18, cfd. CGR I 167/39, 168/19, II, 13/23, VARLAAM-IOASAF, 10r/18. Aceasta, tată, o vom tipări-o in mintea noastră, spre a o ave de pildă. DRĂGHICI, R. 141/18, cf. 58/26, 115/10. Încît o vedea-n tot ceasul prin mințile lui umblînd. PANN, E. i, 100/8. În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte. EMINESCU, O. I, 133. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. id.ib. 105, cf.42, 63, 98. Aveam în minte o istorioară de la țară. GANE, N. III, 144, cf. ISPIRESCU, L. 16. Sorbi în neștire. Mintea lui era departe, cu atîția ani în urmă. VLAHUȚĂ, O. A. III, 13. Eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I, 57. În mintea ei, moș Șărban lua proporții mari de tot. BUJOR, S. 68. Nu puteam avea în simțuri și deci în minte decît ora și locul nostru. CAMIL PETRESCU, U. N. 420. Unde mi-s mințile?, spune cineva pentru a-și scuza o lipsă de atenție, o scăpare. Cf. DELAVRANCEA, O. II, 212. Unde ți-s (sau i-s, vi-s etc.) mințile?, se spune cuiva (sau despre cineva) pentru a-i reproșa lipsa de atenție, neglijența în executarea unei acțiuni. Îți stă mintea-n loc, se spune pentru a indica cel mai înalt grad de uluire, de surprindere. Cimiligă, cimilea, Ocolesc lumea cu ea (Mintea). PAMFILE, C. 26. ◊ L o c. a d v. În minte = în gînd, fără a vorbi sau a gesticula. Mijlocul cel mai facil este de a bate tactul cu mîna, cu piciorul sau în minte. HELIADE, O. II, 168. ◊ E x p r. (Învechit) De mintea mea (sau a ta, a sa etc.) = din proprie inițiativă. Să va scula săngur de mintia (mintea MUNT.) sa, fără puteare de la giudeț. PRAV. 21. A-i veni (cuiva, ceva) în minte = a-i verii în gînd, a-și aminti (ceva). Și derept aceaia despărți o zi den săptămînă, ca toți să înveațe și să înțeleagă leagea. . . și să le vie în minte pururea. CORESI, EV. 408. Cuvintele lui Schiller ce le cetisem . . . îmi veniră în minte. NEGRUZZI, S. I, 54. Spusele furnicei i-au venit în minte. GÎRLEANU, L. 7, cf. ALR I/I h 72. A-i trece (sau a-i trăsni, regional, a-i pica cuiva, ceva) prin minte = a gîndi (ceva); (de obicei in construcții negative) a bănui, a-și imagina. Nici nu-i trecea prin minte. EMINESCU, N. 41. Fără să-i trăsnească prin minte ce i se poate întîmpla. CREANGĂ, P. 205. Ce i-a picat ei prin minte? . . . Să-și ieie și ea un vestmînt ca acesta. MARIAN, O. I, 359. Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte. DELAVRANCEA, H. T. 47. A avea (ceva sau pe cineva) în minte = a) (învechit) a intenționa. Nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. ȚICHINDEAL, F. 133/8; b) a fi preocupat (de ceva). Cf. DM. A ține minte (sau, învechit, în minte) v. ț i n e. (A avea) ținere de minte v. ț i n e r e. A-și pune mintea (cu cineva sau cu ceva) = (de obicei în construcții negative) a lua în serios (pe cineva sau ceva); a se pune cu tot dinadinsul. Oamenii surprinși de atîta cutezare a unui băiețel, nu-și puseră mintea cu el. BARIȚIU, P. A. I, 597. Nu-și mai pune mintea cu nebunul. PANN, P. V. I, 169/15. Nu cumva să vă puneți mintea cu toată mîncarea și băutura. CREANGĂ, P. 260, cf. id. A. 55. Dar vezi, ține-ți firea, nu-ți pune mintea cu bostanul. DELAVRANCEA, O. II, 12, cf. CONV. LIT. XLIII, 399. A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gînduri, a fi distrat, neatent. Se uita la dînsul, parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atîta era de dus cu mințile. ISPIRESCU, L. 34. A-și aduna mințile = a se concentra, a nu mai fi distrat. Mîna Ea la ochi și-o ține. Toate mințile-și adună Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atîta-i mai rămîne. EMINESCU, O. I, 102. ♦ Mod de a gîndi, de a judeca. Să nu înțeleagă una cu alalți, ce mai vîrtos ca să protivască mintia lui cu mintea altor oameni? (a. 1683). GCR, I, 272/20. Niciodată viața nu-i aceeași și nu stă pe loc și nici o minte nu este la fel cu cealaltă. ANGHEL, PR. 103. Cîte capete, atîtea minți. ZANNE, P. II, 43. ◊ E x p r. (Învechit) A fi într-o minte (cu cineva) = a avea aceeași părere (cu cineva). Muierile lor erea tot într-o minte ș-un cuget. GORJAN, H. I, 5/23. ♦ (Învechit și popular) Intenție, gînd ascuns. Cu ce minte și cu ce socotială, cuvînt ca aceasta zici? CANTEMIR, ap. GCR I, 324/32. Aseară mi-am prins drăguț. . . Și l-am prins la noi la poartă, Să vedem ce minte poartă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 67. 3. P. r e s t r. Inteligență, perspicacitate, discernămînt, capacitate intelectuală; cap. V. c r e i e r. Dă-mi minte de voiu ști mărturia ta. PSALT. HUR. 107v/11. C-am avut și noi minte nedestulă și întunecată. CORESI, EV. 6, cf. 30. Stă în mintia giudețului, să cunoască de pre lucrurile ce vor fi fost pren pregiurul aceii greșeale. PRAV. 267. Aceștea fură cu minte mai de frunte. N. TEST. (1648), 157v/34, cf. GCR I, 157/16, ST. LEX. 169r1/8. Blagoslovit să fii, Doamne sfinte, Ce mi-ai datu-mi știință și minte. DOSOFTEI, PS. 44/10. Vai, nepriceputule și străinule de minte! CSNTEMIR, ap. GCR I, 324/31. Am silit după putința mea și după proastă ajungerea minței mele, de am lucrat în via Domnului. ANTIM, P. XXV. Îi dau toate laudile pre cît poate sluji mintea omenească (a. 1 794). GCR II, 151/3. Mintea lui nu este decît un vînt ce se umflă. CONACHI, P. 275, cf. 109, 263, 270. Acest secret mintea omenească nu-l poate încă pătrunde. BĂLCESCU, M. V. 3, cf. 4. Dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I, 137, cf. id. N. 41. Iar fiul împăratului, cu agerimea minții lui. . . , domni în pace. ISPIRESCU, L. 40. Cum ar pătrunde mintea noastră unde nu pătrunde a d-voastră? DELAVRANCEA, O. II, 186, cf. SADOVEANU, O. VI, 602. Eu sînt bătrîn fără dinți, Dar copilul n-are minți. TEODORESCU, P. P. 327. Trebuie dar cap bun și minte ascuțită și sănătoasă, ca să poată duce treburile împărăției. ȘEZ. I, 98, cf. 277, ALR I/I h 17, ALR II 3695/102. Cap ar fi, dar minte nu-i. RETEGANUL, P. IV, 25. Bărbatul nu-i bai că-i puțintel, să. . . fie mintea la el. ZANNE, P. IV, Pe cît mă duce mintea, formulă de modestie folosită pentru a enunța o ipoteză, o gîndire personală. Cf. ALECSANDRI, ap. CADE. Un car de minte ș-un dram de noroc. I. CR. IV, 111. A strîns mintea de la toți proștii, se spune despre cei proști. Cf. CIAUȘANU, V. 179. Barbă lungă, minte scurtă, se spune la adresa bărbaților proști. Cf. ZANNE, P. II, 9, 10. Cap ai, minte ce-ți mai trebuie, se spune omului prost. Cf. id. ib. 41. De mare, mare, Dar minte n-are, se spune despre cei înalți și proști. Cf. id. ib. 605. Are minte de cal breaz. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Haine (sau poale, plete) lungi și minte scurtă (sau, rar, ușoară), se spune la adresa femeilor nechibzuite. Cf. EMINESCU, O. I, 159, MARIAN, SA. 52, ZANNE, P. II, 69, 281, 422, III, 183, 307, 336. ◊ (Pe lîngă adjective ca „ager”, „ușor”, „iute”, „greu” etc., ca complement de relație) O babă. . . avea trei feciori. . . tari de virtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. Oameni treji la minte. MARIAN, S. R. I, 29. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap; El e mare și stogos, Dar la minte mic și prost. JARNIK-BÎRSEANU, D. 180. Ager la minte. ALR II 3720/316, cf. 3720/310, 365. Curat la minte. ib. 3720/365. Deștept la minte. ib. 3720/192, cf. 3 720/349, 362, 414. Aspru la minte. ib. 3 720/334. Îi cuminte la minte. ib. 3 720/29. Ișor la minte. ib. 3 720/346. Iute la minte. ib. 3 720/157, cf. 3 720/260, 704. Subțire la minte. ib. 3 720/784. Greu la minte. ib. 3 721/272. ◊ E x p r. (Regional) A fi orb de minte = a fi prost. Cf. ZANNE, P. II, 665. A nu-l ajunge (pe cineva) mintea = a nu fi în stare să înțeleagă, să facă (ceva). Îmbla ca niște oameni hămeiți, neagiungîndu-i mintea să schivernisască. NECULCE, L. 122. A fi (sau a ajunge, a da, a cădea) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrîneții), a fi lipsit de judecată. Tot ești în mintea copiilor. C. PETRESCU, Î. II, 227, cf. ZANNE, P. II, 82. La mintea omului (sau, familiar, a cocoșului) = ușor de înțeles, clar. E doar la mintea omului că nu putem face aici, la Viena, cine știe ce ispravă. VORNIC, P. 141, cf. CIAUȘANU, GL. ♦ F i g. Gînditor. V. c a p. E tînăr . . . dar este o flacără. E mintea și inima revoluției. CAMIL PETRESCU, O. II, 717, cf. ALRM I/l h 17. 4. Înțelepciune, chibzuință, cumpătare, cumințenie. Dar avea minte de să păzie. NECULCE, L. 203, cf. 250. Cantemir s-a purtat cu mare minte atunci. NEGRUZZI, S. I, 184. Doamne, moșule, Doamne! multă minte îți mai trebuie. CREANGĂ, P. 82, cf. id. A. 124. Ia închipuie-ți că acum treizeci și șapte de ani, avînd mintea și experiența ce le ai astăzi, te-ai fi pomenit cu un tînăr. CARAGIALE, 0. IV, 236, cf. COȘBUC, P. I, 230. Alteori Norocul se împerechează cu Mintea. PAMFILE, DUȘM. 65. Degeaba a avut noroc, dacă n-are minte. H II 33. Bată-te pustia, minte, cum n-ai fost mai înainte. PAMFILE, J. II, 154. Ea are tri rînduri de copii și tot n-are minte bună. ALR II 2 960/102. Mintea românului (sau moldoveanului) cea de pe urmă (= înțelepciunea pe care o capătă cineva după ce a greșit acționînd pripit). Boagă-te zi și noapte să-ți dee Dumnezeu mintea moldoveanuluicea de pe urmă. NEGRUZZI, S. I, 251, cf. ZANNE, P. VI, 208. Ai minte!, se spune cuiva pentru a-l îndemna să nu-și piardă cumpătul, să se comporte rațional. Ai minte, bărbate! Șezi frumos și nu mă bate. MARIAN, SA. 3, cf. PAMFILE, J. II, 154. ◊ (Ironic) Odinioară am avut minte cît păr pe broască. SADOVEANU, O. III, 174. ◊ (În legătură cu verbele „a căpăta”, „a dobîndi”, „a prinde”, „a-i veni”) Socotesc că după aceasta va mai căpăta la minte. DRĂGHICI, R. 12/16. Să prindă și alții la minte, văzînd de patima voastră. CREANGĂ, P. 263, cf. 45, 220, 311. Am avut o mîndruliță Ș-am lăsat-o să mai crească, Minte-n cap să dobîndeascâ. JARNIK-BÎRSEANU, D. 99. A mîncat, sărmana, linte, Nu i-a venit încă minte. TEODORESCU, P. P. 272. ◊ L o c. a d v. (Învechit). Cu minte bună = cu chibzuială, înțelepțește. Vînatul Cu minte bună să-l împartă. ȚICHINDEAL, F. 22/1. ◊ E x p r. A-i veni (cuiva) mintea (sau mințile) în (sau la) cap (sau acasă, la loc) = a se cuminți, a deveni mai înțelept; p. e x t. a se maturiza. Cînd le lipsește puțină vreame să vie la măsura vrăstei, ce să dzice, să le vie mintia în cap. PRAV. 259. Cîntă cucu-n deal la vie, Inima ca să-mi învie, în cap mințile să-mi vie. BELDICEANU, P. 95. Mă bucuram că i-a venit și lui. . . mintea la loc. C. PETRESCU, Î. II, 238. Otilia rîse, strînse pe Felix în brațe, ca pe moș Costache, cu sensul: „nu-ți vine mintea la cap de loc”. CĂLINESCU, E. O. II, 120, cf. 9, I. CR. III, 376. A-și vîrî (sau a-și băga) mințile-n cap = (de obicei, cu verbul la imperativ) a judeca cu seriozitate, a renunța la planuri nesocotite, a se cuminți.Bagă-ți mințile în cap, măi băiete. FILIMON, O. I, 127. Vîră-ți, copilă, mințile în cap și nu-ți închipui că poți ieși vreodată din hotărîrea lui. SADOVEANU, O. X, 262. (Cu parafrazarea expresiei) Are să meargă băiatul într-o școală care-i pune mințile la loc. VORNIC, P. 39. (Regional) Ajuns de minte = (despre copii) mărișor (2). Cf. CIAUȘANU, V. 179. 5. (Învechit) Învățătură, cunoștință, știință. Să fie trimis. . . în țara grecească . . . să învețe minte. HERODOT (1645), 231. Acestor vechi gheografi minte urmează cești mai noi. CANTEMIR, HR. 63. Aceste scrise în istorii, văzîndu-le cei înțelepți pun minți în cap și cunoștință și știință (a. 1837). CAT. MAN. II, 55.* Expr. A (se) învăța minte = a trage învățătură dintr-o întîmplare personală neplăcută, a se obișnui să fie prevăzător, atent (la ceva). Să te înveți minte a nu mai băga zîzănii între dînsa și postelnicul. FILIMON, O. I, 130. Te-i învăța tu minte de altădată. CREANGĂ, P. 146. Cel puțin acum s-au mai învățat minte. C. PETRESCU, Î. II, 3, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A învăța (pe cineva) minte = a face (pe cineva) să devină înțelept, chibzuit; a pedepsi (pe cineva) pentru a-l face să fie mai cu judecată. Nevoia-l învață pe om minte. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (Ca formulă de amenințare) Așteaptă puțintel să te învăț minte l răspunse leul mînios. ȚICHINDEAL, F. 22/9. A sărit să mă bată, pentru că nu vreau să mă duc fată-n casă la curte. – Ia las' că-l învăț eu minte I BUJOR, S. 92. Lasă că vă învăț eu minte! GALACTION, O. 151. ♦ (Învechit, rar) Pildă, parabolă. Pentru aceaia în pildă grăiia Hristos, cum se zice, în minte. CORESI, EV. 414. - Pl.: minți. – Și: (învechit) mente s. f. – Lat. mens, -tis.

MENTĂ s. f. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare: a) (și în sintagmele minta calului, PANȚU, PL., mintă de cîmpuri, id. ib., mintă sălbatică, id. ib.) plantă erbacee cu flori roz care crește sălbatică prin lunci, prin tufișuri umede, pe lîngă izvoare și pe marginea apelor ; izmă, (regional) voieștniță, izmă proastă, izmă sălbatică (Mentha silvestris) ; b) (și în sintagmele mintă de grădină, PANȚU, PL., mintă moldovenească, id. ib.) plantă erbacee aromatică cu flori trandafirii sau violacee, cultivată în grădini ; se întrebuințează la prepararea unor produse medicinale, cosmetice și a unor băuturi ; izmă, izmă bună, (popular) izmă de leac, (regional) izmă domnească (Mentha piperita). Vai de voi, cărtulari și farisei fățarnici, că zeciuiți mintă, cimbrul și cheminul. N. TEST. (1648), 46v/11. Ierburile ceale mirositoare: săfranul, măgeranul, busuiocul, mintă. ECONOMIA, 124/13. Oale cu magioran, mintă, calapăr. NEGRUZZI, S. I, 323, cf. LM. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I, 84. Apa țîșnește cristalină pe culcușul de mentă cu frunza întunecată și cu parfumul amar. PETRESCU, S. 141. Rășina topită de căldură biruie mirosul răcoros al tufelor de mintă. id. Î. II, 203. Trecu pe cărărușa grădiniții, printre tufe de busuioc și mintă. SADOVEANU, O. IX, 34. Astăzi altă fată Și un alt băiat s-alintă Pe o pajiște cu mintă. BENIUC, M. 106. ◊ Mentă creață = izmă creață (Mentha crispa). A, iaca, mintă creață și cimbru și sulcină Și ierburi de cîmpie și plante de grădină. ALECSANDRI, T. II, 196, cf. BUJOREAN, B. L,. 385. Și din mine-o răsări. . . Din musteață Mintă creață. JARNIK-BÎRSEANU, D. 324. Ș-apoi foaie mintă creață, Puica badei cea isteață. ȘEZ. I, 167, cf. XII, 141, PĂSCULESCU, L. P. 132. (Mold.) Minta broaștei (sau broaștelor) sau (Transilv.) mintă lîngorii = izmă broaștei (Mentha aquatica). PANȚU, PL. 2. (Învechit) Esență uleioasă, plăcut mirositoare, extrasă din mentă (1). Vinars cu mentă. LM, cf. NICA, L. VAM. ◊ Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din mentă (1). Își dăduseră întîlnire toate miresmele. . . de cerneală de tipar și de pastile de mintă. C. PETRESCU, C. V. 129. După fiecare țigară, băga în gură o bomboană de mentă. PAS, Z. I, 285. ♦ (Regional) Băutură spirtoasă preparată cu frunze de mentă (1). Cf. H II 262, III 196, V 382, VII 172. 3. Compuse: minta-mîței = cătușnică (Nepeta cataria). PANȚU, PL. ; mintă-sălbatică = izma-pădurilor (Calamintha officinalis). id. ib. ; (Transilv.) mintă-turcească = roiniță (Melissa officinalis). id. ib. – Și: mintă s. f. Din v. sl. мѧта, lat. mentha, fr. menthe.

MÉNTE s. f. v. minte.

MENȚI vb. IV v. minți.

MÍNTĂ s. f. v. mentă.

MINȚI vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații neîntemeiate, a susține lucruri neadevărate, a spune minciuni (I 1). Și să nu mințim înaintea lu Dumnezeu și oamenilor. CORESI, EV. 163, cf. 385. Pare-mi că minți aiave. VARLAAM, C. 453. Iar, de ți să pare ție cum eu mințăsc, de altile eu de acum înainte voi tăcia. HERODOT (1 645), 392, cf. PRAV.. 241. Procleții aducînd înaintea spre minciuni numel(e) și semnele și vreamile cu arătare între carel(e) am mințit grăind (a. 1692). GCR I, 302/26, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 228. Nu minți, că omul mincinos nicăiri nu are omenie (a. 1821). GCR II, 234/21. Nu, nu te iubesc, sărmană copilă! De ți-am și spus-o, am mințit. NEGRUZZI, S. I, 55, cf. 161. Să fiu anatema dacă minț. FILIMON, O. I, 143. Neagă-mi, rege, să văd și eu o dată Pe-un rege cînd mințește. COȘBUC, S. 116, cf. 127. Voi ști îndată adevărul,. . . dar de mințești, dai de dracul cu mine. AGÎRBICEANU, A. 394, cf. 104. Vai de mine! cum pot minți oamenii astfel. SADOVEANU, Z. C. 254. Cine mi-a fost spus mie că el nici cînd a fost mire nu s-a culcat cu așa scumpeturi? Unde-i ăla? Să-i arăt că mințește. DAN, U. 177. În felul lui, Mihai nu mințea. CAMIL PETRESCU, N. 51. Mințea. Și tremura să nu fie prins cu minciuna. STANCU, R. A. III, 111. Să mă bată Dumnezeu dacă mințesc. T. POPOVICI, SE. 132. Zis-a badea c-a veni Pînă-n fundul grădinii. . . D-a mințit și n-a venit, Doamne, rău m-a celuit! JARNIK-BÎRSEANU, D. 97. Așa zice-on bădișor, Că de dor oamenii mor. Minte badea ca un cîne, Că de dor nu moare nime, Că moare că n-are zile. MÎNDRESCU, L. P. 47. Frații-l trăgeau de suman să nu mință așa tare. RETEGANUL, P. III, 44. Eu minț. ALR I 1 520/122. Gura zice, gura minte; omul tot rămíne om de omenie. ZANNE, P. II, 178. ◊ (În dialog, folosit pentru a contrazice categoric pe vorbitor) Iar Esop zisă; minți, că lui D[u]mnezeu nu e lipsă să inveațe de la om nimica. (a. 1812). GCR II, 209/41. Minți, mojicule, strigă țiganul îngimfat. ISPIRESCU, L. 203. Minți, dragă muierea mea. MARIAN, SA. 137. ◊ E x p r. Minte de se opresc apele (în loc) (sau de-ngheață apele, de ia spumele de la gură, de stă soarele-n loc, de stinge, de-ți stă ceasul), se spune despre un om foarte mincinos. ◊ (Construit cu dativul etic) Că așa-ți minte de stai a-l crede. RETEGANUL, P. I, 30. ◊ (Învechit, urmat de un complement în dativ sau introdus prin prep. „spre”, „către”, „asupra”, care indică persoana sau obiectul despre care se face o afirmație) Grămădescu păcate pre păcate. . . clevetescu și mîntu unii cătră alții (a. 1550). CUV. BĂTR. II, 418/10. Nu vă lăudareți și nu mențireți spre deadevăru. COD. VOR. 126/19. Dracii Domnului mențiră (mănțiră H) lui, și fi-va vreamia lor in veac. PSALT. 169, cf. 186. Întru multă silă a ta mint ție dracii tăi. CORESI, PS. 166/8, cf. 212/7. Nu mințireți unul spre altul. N. TEST. (1648), 271r/4. ◊ R e f l. i m p e r s. Vei vedea cum ni se minte în școală, în biserică. EMINESCU, N. 61. ◊ T r a n z. Multe mințind ci asupra me (a 1 692). GCR I, 302/1. Ascunse-și el fapta, mințindu-i Multe sărmanei femei și purtînd-o cu vorbe deșarte. COȘBUC, AE. 19. Fecioru-i mare cîne. . . Că te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute Și mai mari și mai mărunte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 276. Încordați-vă urechile, căscați-vă gurile și ascultați să vă mință nenea Ionuț o poveste asemenea căreia n-a fost nici nu este. BOTA, P. 114. 2. T r a n z. A induce în eroare, a înșela, a păcăli; a amăgi. Să nu minți pre roaba ta. BIBLIA (1 688), 2672/37. Întîlniiu pe doi bătrîni cari mă mințiră și mă luară în bătaie de joc. GORJAN, H. IV, 121/32. Iepurile și vulpea,. . . fiecare după firea sa, se silesc a-și minți gonacii. ODOBESCU, S. III, 41. Un tînăr, – zmeu năprasnic cu ochi ce sorb și mint. MACEDONSKI, o. i, 24. Eu nu v-am mințit niciodată și nici nu v-am ademenit. REBREANU, R. II, 89. De ce mă minți, De-atîția ani de-a rîndul, că tu ești cel mai mare. MINULESCU, V. 62. Minciuni! Scamatorul ne minte. Săbiile lui sînt false. SAHIA, N. 67. Eu nu vreau să te mint, ci ca să te liniștesc puțin iau din cerneala cu care au scris și dînșii. . . și acopăr caietul acesta cu slove. ARGHEZI, P. T. 78. De ce m-ai știut tu minți pe mine? RETEGANUL, P. I, 44, cf. id. TR. 153. El, ca să nu mință scorpia, căci era un om drept,. . . a tăiat de pe talpa picioarelor cîte o bucățică de carne. ȘEZ. V, 135, cf. ALR II 3 417/784, 848. (F i g.) Ca să mai mintă așteptarea, Constantin a început sa fumeze. GALACTION, O. 146. (A b s o l.) Gîndirea-i e infamă, Inșală, și-i soție, ea minte, și e mamă! COȘBUC, B. 144. (F i g.) Scutură din treacăt salbe, Deci podoabe care mint, Surpă bolți de ramuri albe Cu portaluri de argint. TOPÎRCEANU, B. 17. ◊ (Cu determinări arătînd mijlocul folosit) Cu apa i-a mințit. TEODORESCU, P. P. 544. Îl minți cu o bucată de pîne. ALR II 3417/182, cf. 3 417/702, 762, 899. ♦ S p e c. A înșela în dragoste, a fi infidel, a trăda. Cf. CAMIL PETRESCU, U. N. 213. ♦ (Despre simțuri) A denatura realitatea, a înșela. Oare ochii ei o mint, sau aievea-i, adevăru-i? Flori de tei el are-n păru-i și la șold un corn de-argint. EMINESCU, O. I, 103. ◊ E x p r. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea gustînd ceva, mîncînd puțin. Îmi mai mințiiu nițel foamea cu poamele ce găseam destule. GORJAN, H. I, 133/30. 3. I n t r a n z. (Învechit; urmat de determinări in dativ) A se dovedi mincinos, trădător față de cineva sau de ceva; a se lepăda de cineva sau de ceva; a nu se ține de cuvînt. Sînt mai bucuros a da turcilor. . . toată țara. . . decît să mințesc cuvîntului meu. NEGRUZZI, S. II, 141. A mințit titlului ce-l poartă. BOLLIAC, ap. DDRF. A mințit lui Isus Cristos vînzînd agarenilor o țeară creștină deoarece jurase a căuta să aducă la creștinătate pe păgîni. ISPIRESCU, M. V. 39. Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre. ODOBESCU, S. I, 504. 4. T r a n z. (Învechit, rar) A arăta drept mincinos. Cum s-au ivit cartea lui Topeltinus la lumină, îndată l-ar fi mințiit învățații și l-ar fi rușinat ca pre un viclean. MAIOR, IST. 41/31. - Prez. ind.: mint și (învechit și regional) minț, mint, mințesc. – Și: (învechit) mențí, mînți vb. IV. Lat. mentiri.

Intrare: minte
substantiv feminin (F109)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minte
  • mintea
plural
  • minți
  • mințile
genitiv-dativ singular
  • minți
  • minții
plural
  • minți
  • minților
vocativ singular
plural
Intrare: mentă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mentă
  • menta
plural
genitiv-dativ singular
  • mente
  • mentei
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mintă
  • minta
plural
genitiv-dativ singular
  • minte
  • mintei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: minți
verb (VT309)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • minți
  • mințire
  • mințit
  • mințitu‑
  • mințind
  • mințindu‑
singular plural
  • minți
  • minte-
  • mințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mint
  • mi
(să)
  • mint
  • mi
  • mințeam
  • minții
  • mințisem
a II-a (tu)
  • minți
(să)
  • minți
  • mințeai
  • mințiși
  • mințiseși
a III-a (el, ea)
  • minte
(să)
  • mintă
  • mință
  • mințea
  • minți
  • mințise
plural I (noi)
  • mințim
(să)
  • mințim
  • mințeam
  • mințirăm
  • mințiserăm
  • mințisem
a II-a (voi)
  • mințiți
(să)
  • mințiți
  • mințeați
  • mințirăți
  • mințiserăți
  • mințiseți
a III-a (ei, ele)
  • mint
(să)
  • mintă
  • mință
  • mințeau
  • minți
  • mințiseră
mânți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
menți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

minte, mințisubstantiv feminin

  • 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Feciorași cu mintea crudă Și bărbați voinici la trudă. ALECSANDRI, P. P. 36. DLRLC
    • format_quote popular Mult stau eu cîteodată și mă gîndesc în mintea mea. CREANGĂ, P. 162. DLRLC
    • 1.1. Cuget, gând, imaginație, memorie. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Și pe veci aceeași groază port și-n minte și-n privire. MACEDONSKI, O. I 95. DLRLC
      • format_quote În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte, Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte. EMINESCU, O. I 133. DLRLC
      • 1.1.1. Precedat de prepoziția «în»: amintire, memorie. DLRLC
        • format_quote Și dacă ramuri bat în geam Și se cutremur plopii E ca în minte să te am Și-ncet să te apropii. EMINESCU, O. I 193. DLRLC
        • format_quote Cuvintele lui Schiller ce le cetisem în tăblițele Olgăi îmi veniră în minte. NEGRUZZI, S. I 54. DLRLC
        • format_quote Aceasta, tată, o vom tipări-o în mintea noastră. DRĂGHICI, R. 141. DLRLC
        • chat_bubble A ține minte = a-și aminti de, a înregistra în memorie, a nu uita. DLRLC
          sinonime: aminti
          • format_quote Îl cunosc. Dar nu știu de unde. Pe front sînt mulți, ne întîlnim atîția și ziua și noaptea – dar nu ținem minte, SAHIA, N. 75. DLRLC
          • format_quote Ține tu minte, copile, ce-ți spun eu. CREANGĂ, P. 28. DLRLC
          • format_quote O sărmane! ții tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit? EMINESCU, O. I 134. DLRLC
        • chat_bubble compus Ținere-de-minte = facultatea, posibilitatea de a-și aminti, de a păstra în memorie. DLRLC
          • format_quote Eu una credeam că ai pierdut cu totul ținerea-de-minte. GALACTION, O. I 135. DLRLC
          • format_quote Fiu-său are ținere-de-minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arăta. ISPIRESCU, la TDRG. DLRLC
      • chat_bubble A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trăsni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-odată) la cineva sau la ceva. DEX '09 DLRLC
        sinonime: bănui
        • format_quote Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește spînului și se bagă în fîntînă, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întîmpla. CREANGĂ, P. 205. DLRLC
        • format_quote Nici nu-i trecea prin minte că pe el l-ar fi putut iubi cineva. EMINESCU, N. 41. DLRLC
        • format_quote I-au venit în minte o închipuire. DRĂGHICI, R. 58. DLRLC
      • chat_bubble A fi dus cu mintea (sau cu mințile) = a fi cufundat în gânduri. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Nu vedea, nu auzea. Atîta era de dus cu mințile. ISPIRESCU, L. 34. DLRLC
      • chat_bubble A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a fi preocupat (de cineva sau de ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Spune-mi, tinere, pe cine Fata are-acum în minte? EMINESCU, L. P. 147. DLRLC
      • chat_bubble A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a avea intenția să facă ceva. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Nici n-au avut în minte ca să ne înșale pre noi. ȚICHINDEAL, P. 133. DLRLC
      • chat_bubble Aproape de mintea omului. DLRLC
    • 1.2. Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele așezate la extremitățile celor două șiruri de dinți și care apare la sfârșitul adolescenței, fiind de obicei mai puțin rezistentă decât celelalte măsele. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă. DEX '09
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială Fără (de) minte = nebun, nesocotit, nesăbuit. DEX '09
    • chat_bubble Ieșit din minți = care și-a pierdut cumpătul. DEX '09
      sinonime: nebun
    • chat_bubble A-și ieși din minți = a-și pierde cumpătul. DEX '09 DLRLC
      sinonime: înnebuni
    • chat_bubble Întreg (sau zdravăn etc.) la minte = cu judecata normală, sănătoasă. DEX '09
    • chat_bubble A fi în toate mințile = a fi în deplinătatea facultăților mintale; a fi matur. DEX '09
    • chat_bubble A-și pierde mințile (sau mintea) sau a nu fi în toate mințile (ori în mințile lui) sau a nu avea minte = a fi nebun. DEX '09 DLRLC
      sinonime: înnebuni
      • format_quote Și fata și vodă, să juri că n-ar fi în mințile lor. DELAVRANCEA, O. II 221. DLRLC
      • format_quote Femeile au crezut că fratele lor și-a pierdut mințile din cauza norocului. PAS, Z. I 226. DLRLC
      • format_quote Lumea mă află atît de schimbat, că se teme să nu-mi pierd mințile. BOLINTINEANU, O. 355. DLRLC
    • chat_bubble A învăța pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai rațional. DEX '09 DLRLC
      sinonime: pedepsi
      • format_quote A sărit să mă bată, pentru că nu vreau să mă duc fată-n casă la curte. – Ia las’ că-l învăț eu minte! BUJOR, S. 92. DLRLC
    • chat_bubble A se frământa cu mintea sau a-și frământa mintea (sau mințile) = a se gândi mult, a-și bate capul. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Se frămîntă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. CREANGĂ, P. 310. DLRLC
    • chat_bubble A-și aduna mințile = a nu mai fi distrat, a se concentra. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Toate mințile-și adună, Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atîta-i mai rămîne. EMINESCU, O. I 102. DLRLC
    • chat_bubble A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva rămâne uluit și nu mai știe ce să facă sau ce să spună. DEX '09 DLRLC
  • 2. Judecată sănătoasă, mod just de a raționa. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Rudele susțin că i s-a cam slăbit mintea. C. PETRESCU, C. V. 76. DLRLC
    • format_quote Să-mi dedic a mele versuri la cucoane bunăoară, Și dezgustul cel din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I 138. DLRLC
    • format_quote De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. DLRLC
    • format_quote Doamne, moșule, doamne! multă minte îți mai trebuie! CREANGĂ, P. 82. DLRLC
    • format_quote Cantemir s-a purtat cu mare minte atunci. NEGRUZZI, S. I 184. DLRLC
    • 2.1. Deșteptăciune, inteligență, iscusință, istețime. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. DLRLC
      • format_quote Trebuie... cap bun și minte ascuțită și sănătoasă. ȘEZ. I 98. DLRLC
      • format_quote figurat Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decît orișice păpușă Să te facă mai presus. EMINESCU, O. I 100. DLRLC
      • chat_bubble A ajunge (sau a cădea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slăbită (din cauza bătrâneții). DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote E pur și simplu căzută în mintea copiilor. DUMITRIU, N. 133. DLRLC
        • format_quote Na! joacă-te. Tot ești în mintea copiilor. C. PETRESCU, Î. II 227. DLRLC
      • chat_bubble La mintea omului (sau a cocoșului) = ușor de înțeles. DEX '09 DLRLC
        sinonime: clar
    • chat_bubble locuțiune adjectivală În toată mintea (sau cu mintea întreagă) = (despre oameni) în toată firea, cu judecata sănătoasă, cu mintea echilibrată. DLRLC
      • format_quote Nu, Tomșa, romîn dintre străbuni, E om în toată mintea, ferit de gărgăuni. ALECSANDRI, T. II 116. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală Fără (de) minte (sau minți) = lipsit de înțelepciune. DLRLC
      • format_quote Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. DLRLC
      • format_quote Bine!... Vă iert, ca pe niște copii fără minte și vă dau de știre că mîni vom pleca spre țara noastră. ALECSANDRI, T. II 37. DLRLC
      • format_quote Cît de fără minte eram eu în tinerețile mele. DRĂGHICI, R. 58. DLRLC
    • chat_bubble A-și bea și mințile. DLRLC
    • chat_bubble A-i veni (cuiva) mințile acasă (sau la loc, la cap) sau a-și băga mințile în cap sau a prinde la minte = a deveni mai înțelept, mai chibzuit; a se cuminți. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Apoi, dă!... bădiță! păn-aici, toate-au fost cum au fost; da de-acum am prins eu la minte. CREANGĂ, P. 45. DLRLC
      • format_quote Cîntă cucu-n deal la vie, Inima ca să-mi învie, În cap mințile să-mi vie. BELDICEANU, P. 95. DLRLC
    • chat_bubble A (se) învăța minte = a se cuminți. DLRLC
      sinonime: cuminți
      • format_quote Te-i învăța tu minte altă dată. CREANGĂ, P. 146. DLRLC
    • chat_bubble A-și pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merită). DEX '09 DLRLC
      • format_quote N-am să-mi pun mintea cu vorbele ei. STANCU, D. 251. DLRLC
      • format_quote N-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatecă. CREANGĂ, P. 292. DLRLC
    • chat_bubble A-și pune mintea cu ceva = a se potrivi la... DLRLC
      • format_quote Nu cumva să vă puneți mintea cu toată mîncarea și băutura, c-apoi al vostru e dracul! CREANGĂ, P. 260. DLRLC
    • chat_bubble A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mințile) = a face pe cineva să-și piardă judecata, să nu mai știe ce face. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Parcă dracul mi-a luat mințile. CREANGĂ, P. 44. DLRLC
      • format_quote Ele-n horă începură-a se-nvîrti Cu-o mișcare grațioasă, Luminoasă, Care mințile-mi răpi. ALECSANDRI, P. II 61. DLRLC
      • format_quote Te-ntreabă, te ispitește, Pînă mintea ți-o sucește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. DLRLC
    • chat_bubble A scoate pe cineva din minți = a face pe cineva să-și piardă judecata. DEX '09 DLRLC
      sinonime: zăpăci
      • format_quote Măi Chirică, tare mai ești și tu nu știu cum; scoți omul din minți cu vorbele tale. CREANGĂ, P. 162. DLRLC
      • format_quote Nu-s frumoasă, nici n-am fost, Dar voinic din minte-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 66. DLRLC
    • chat_bubble A scoate pe cineva din minți = a enerva la culme. DEX '09
    • chat_bubble A-l ajunge (pe cineva) mintea sau a-i sta (cuiva ceva) în minte = pricepe, înțelege. DLRLC
      • format_quote Nu-mi stă-n minte cum L-așa frumoasă fată Buturugă Statu-Palmă au putut să fie tată. ALECSANDRI, la TDRG. DLRLC
  • 3. Fantezie, imaginație, închipuire. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Toate cele povestite de mă-sa se desfășurau în mintea ei cu o putere amețitoare. BUJOR, S. 135. DLRLC
    • format_quote Dar toată-n tot Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. DLRLC
    • format_quote Mintea lui era departe cu atîția ani în urmă. VLAHUȚĂ, O. A. III 13. DLRLC
etimologie:

mentăsubstantiv feminin

  • 1. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare (Mentha). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: izmă
    • format_quote Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. DLRLC
    • 1.1. Mentă creață = izmă creață. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A, iaca mintă-creață, și cimbru și sulcină Și ierburi de cîmpie și plante de grădină. ALECSANDRI, T. II 196. DLRLC
      • format_quote Ș-apoi foaie mintă-creață, Puica badei cea isteață. ȘEZ. I 167. DLRLC
    • 1.2. Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din planta definită mai sus. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote După fiecare țigară, băga în gură o bomboană de mentă. PAS, Z. I 285. DLRLC
      • format_quote Își dăduseră întîlnire toate miasmele... de cerneală de tipar și de pastile de mintă. C. PETRESCU, C. V. 129. DLRLC
etimologie:

minți, mintverb

  • 1. intranzitiv A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote De ce mă pune pe mine să mint în locul lui? Să mă fac de rîs? DEMETRIUS, C. 18. DLRLC
    • format_quote Nu, nu te iubesc, sărmană copilă! De ți-am și spus-o, am mințit. NEGRUZZI, S. I 55. DLRLC
    • format_quote Zis-a badea c-a veni Pînă-n fundul grădinii... D-a mințit și n-a venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. DLRLC
    • format_quote tranzitiv rar Te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute. Și mai mari și mai mărunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv neobișnuit Cu privire la basme, snoave etc.: povesti. DLRLC
      sinonime: povesti
      • format_quote Încordați-vă urechile, căscați-vă gurile și ascultați să vă mință nenea Ionuț o poveste asemenea căreia n-a fost, nici nu este. BOTA, P. 114. DLRLC
    • chat_bubble familiar Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Minte de stă soarele-n loc, iar luna să bagă după nor de rușine. RETEGANUL, P. I 30. DLRLC
  • 2. tranzitiv A induce în eroare pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vai de mine! cum poți minți oamenii astfel! SADOVEANU, Z. C. 254. DLRLC
    • format_quote Oare ochii ei o mint, Sau aievea-i, adevăru-i? Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. EMINESCU, O. I 103. DLRLC
    • format_quote Iepurile fricos și vulpea vicleană cari, fiecare dupe firea sa, se silesc a-și minți gonacii. ODOBESCU, S. III 41. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Un tînăr – zmeu năprasnic cu ochi ce sorb și mint. MACEDONSKI, O. I 24. DLRLC
    • format_quote figurat Ca să mai mintă așteptarea, Constantin a început să fumeze. GALACTION, O. I 146. DLRLC
    • chat_bubble A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Îmi mai minții nițel foamea cu poamele ce găseam. GORJAN, H. I 133. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: mințesc. DLRLC
  • comentariu învechit regional Prezent indicativ și: minț. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.