IZMĂ s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și florile roșii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga plantă având un miros plăcut caracteristic; mentă (Mentha piperita). ◊ Izmă creață = specie de izmă cu frunzele pețiolate și crețe, folosită la prepararea unor medicamente; mentă creață (Mentha crispa). Izma-broaștei = plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica). – Et. nec.

IZMĂ f. Plantă erbacee perenă, mirositoare, cu frunze pețiolate și cu flori mici trandafirii, folosită în industria farmaceuticii și a parfumurilor; mentă. ◊ ~ creață izmă cu frunză creață; mentă creață. ~a-broaștei izmă care crește prin locuri mlăștinoase; menta-broaștei. /Orig. nec.

izmă s. f., g.-d. art. izmei

IZMĂ s. (BOT.) 1. (Mentha piperita) mentă. 2. (Mentha silvestris) mentă, (reg.) voieștniță. 3. izma broaștei (Mentha aquatica) = menta broaștei, (reg.) minta lângorii; izmă creață (Mentha crispa) = mentă creață, (reg.) iarbă-creață.

IZMĂ s. v. tămâiță.