chitit⁴, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. VI, 559 / Pl: ~iți, ~e / E: chiti²] (Reg) 1 (D. ființe sau lucruri) Remarcat. 2 Tras cu arma. 3 Nimerit.

chitit³ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: chiti²] (Înv) 1-3 Chitire² (1-3).

chitit², ~ă a [At: ANON. CAR. / V: chichit / Pl: ~iți, ~e / E: chiti¹] 1 (Înv) Împodobit cu flori. 2 (Pop) Dichisit. 3 (Înv) Curat. 4 (Înv; d. mâncăruri) Gătit. 5 (Înv; d. lemne) Aranjat. 6 (Reg) Chibzuit. 7 (Reg) Plănuit.

chitit¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. II, 60 / Pl: ~uri / E: chiti¹] (Îrg) 1-6 Chitire¹ (1-6).

CHITIT, -Ă, chitiți, -te, adj. (Popular) Chibzuit, socotit. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142.

chitít, -ă (d. chitesc). Chibzuit, socotit, serios: om chitit la minte.

CHITI¹, chitesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz., intranz. și refl. A socoti, a chibzui; a crede, a gândi. ♦ Tranz. A pune la cale; a plănui. 2. Tranz. A potrivi, a aranja, a rândui bine. – Din sb. kititi.

CHITI², chitesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A ținti (cu arma, cu piatra), a ochi; p. ext. a trage (cu o armă); a lovi, a nimeri (ținta). 2. A arunca o privire; a alege din ochi. – Din sb. hititi (prin apropiere de chiti¹).

chichi v vz chiti¹

chichit, ~ă a vz chitit²

chiti² [At: ALECSANDRI, P. P. 73/27 / Pzi: ~tesc / E: srb hititi (hitati)] (Reg) 1 vr A se repezi. 2 vr (Îlv) A se ~ pe fugă A fugi. 3 vt A ținti cu arma sau cu piatra. 4 vt (Pex) A trage cu o armă. 5 vt A remarca o persoană sau un lucru. 6 vt A nimeri (ținta).

chiti¹ [At: VARLAAM, C. II, 44/2 / V: (reg) chichi / Pzi: ~tesc / E: srb kititi, bg китити] 1-2 vtr (Înv) A (se) împodobi cu chite de flori. 3-4 vtr A (se) dichisi. 5 vt (Pop) A-și aranja hainele, podoabele sau lucrurile dintr-o casă. 6 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva A-i face cuiva un rău. 7 vt (Reg) A clădi. 8 vt (Reg) A repara. 9 vt (Fig; reg) A plănui. 10 vt (Reg) A potrivi (lucrurile) în așa fel încât... 11 vt (Mol) A chibzui. 12 vt (Pop) A crede. 13 vt (Pop) A propune. 14 vi (Înv) A-și aduce aminte. 15 vi (Înv) A medita. 16 vt (Înv) A observa. 17 vr (Buc) A se îngriji.

titi² v vz chiti

CHITI¹ (-tesc) l. vb. tr. Mold. Bucov. 1 A ochi, a lua la țintă, a ținti: ambiția noastră era de a ~ și a sburutăi cu pietricele... pe palamarul bisericii (I.-GH.) ¶ 2 Ⓕ A pune ochii pe cineva sau ceva: cum ajunge în pădure, chitește un copac care era mai mare (CRG.) ¶ 3 Ⓕ A judeca, a socoti: ai chitit să intri în neamuri, mojicule? (ALECS.). II. vb. refl. A se socoti, a se gîndi: mă chitesc eu în mine cum s’o dau ca să nu mă prindă (CRG.).

❍ CHITI² (-tesc) vb. tr. și refl. Trans. A (se) găti, a (se) dichisi, a (se) împodobi [srb. kititi].

CHITI¹, chitesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz., intranz. și refl. A socoti, a chibzui; a crede, a gândi. ♦ Tranz. A pune la cale; a plănui. 2. Tranz. A potrivi, a aranja, a rândui bine. – Din scr. kititi.

CHITI², chitesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A ținti (cu arma, cu piatra), a ochi; p. ext. a trage (cu o armă); a lovi, a nimeri (ținta). 2. A arunca o privire; a alege din ochi. – Din scr. hititi (apropiat de chiti¹).

CHITI², chitesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împodobi, a găti (cu chite de flori). Flori mîndre culegea Și-n cunună le făcea Și la Gruia le ducea Și lui din grai îi grăia: Frate, frățișorul meu, Cînd va fi ospățul, tău, Eu cu toate te-oi chiti. BIBICESCU, P. P. 311. Mireasa stă în cămăruță chitită ca de joc și așteaptă să-i vie rîndul. SEVASTOS, N. 56. Să știu că bade-ar veni, Casa mîndră o-aș chiti. POP.

CHITI³, chitesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A ținti (cu arma, cu piatra etc.), a ochi; p. ext. a lovi, a nimeri. Zvrr! de vreo două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chitește. CREANGĂ, A. 49. Mi-l chitește, Drept înfrunte mi-l lovește. ALECSANDRI, P. A. 49. ◊ Absol. Aduceți arce. Și voi, dragii mei, iscusință, chitiți bine. NEGRUZZI, S. III 211. Un șoiman mehedințel Care știe să chitească, Rîndurica s-o lovească. ALECSANDRI, P. P. 292. ♦ A învîrti o armă; a potrivi lovitura unei arme. Paloșul din sîn scotea, Ș-așa bine-l învîrtea, Ș-așa bine mi-l chitea, Că pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului. ALECSANDRI, P. P. 73. 2. A arunca o privire, o căutătură; a alege din ochi. El degrabă-n jur chitește Vrun ocol, căci e pierdut. COȘBUC, P. I 225. Cum ajunge în pădure, chitește un copac care era mai mare. CREANGĂ, P. 46.

CHITI¹, chitesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. (Urmat de o propoziție completivă) A crede, a socoti, a judeca. Se prinde-n joc lîngă o fată, care chitește că i-ar cam veni la socoteală. CREANGĂ, P. 163. ◊ Refl. Mă chitesc eu în mine, cum s-o dau ca să nu mă prindă. CREANGĂ, A. 47. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «spre») Nu chitea la altă decît numai ce să facă. SBIERA, P. 24. 2. A pune la cale, a plănui. Și de-aicea unde chitiți să mereți? HOGAȘ, M. N. 192. Da știi c-ai chitit-o bine, măi Chirică? CREANGĂ, P. 163. Nu-i rău, măi Ștefane, să știe băietul tău oleacă de carte, nu numaidecît pentru popie, cum chitește Smaranda. CREANGĂ, O. A. 43. ◊ Refl. unipers. Nu-i totdeauna cum se chitește, ce-i și cum se nemerește. CREANGĂ, P. 8. 3. A potrivi, a aranja. Prinse masa care o pusese jos, o chiti bine pe pămînt. RETEGANUL, P. I 63. ♦ A împături (un obiect de pînză). Chitește cămășile.

A CHITI² ~esc tranz. reg. 1) A lua drept țintă (pentru armă); a ținți; a ochi. 2) A alege din ochi; a arunca o privire. /<sb. hititi

A CHITI¹ ~esc tranz. pop. 1) A prevede din timp, elaborând un plan; a planifica; a chibzui. 2) A găsi de cuviință; a socoti; a crede; a gândi; a considera. 3) (lucruri sau ființe) A face să devină (mai) frumos, adăugând elemente decorative; a împodobi; a înfrumuseța. /<sb. kititi

chitì v. Tr. a găti, a dichisi. [Serb. KITITI].

chitì v. Mold. 1. a, ochi, a trage la țintă: și cum zice, mi-l chitește, drept în frunte mi-l lovește AL.; 2. fig. a chibzui, a socoti: chiteam în mintea mea cea proastă CR. [Origină necunoscută].

chichésc, V. chitesc.

chitésc v. tr. (vsl. kytati, sîrb. kititi, a orna, a potrivi, kíta, chită, buchet. Cp. și cu ngr. kittázo, privesc, it. guatare, fr. guetter, vgerm. wahtên, ngerm. wachten, a păzi, a pîndi. Bern. 1, 679). Ochesc, țintesc, îndrept lovitura: aĭ chitit bine! Ochesc, pun ochiĭ, aleg: a chitit un copac, un ginere. Așez, aștern bine (un pat, un țol, niște snopĭ. În Olt. chichesc). Cuget, chibzuĭesc: Și tot chiteam și ne gîndeam Cum să ne cadă’n gheară (Al. Peneș). Cred, socotesc (fam. pop.): eŭ chiteam că-ĭ bine așa. V. refl. Mă potrivesc, cadrez: haĭnele se chitesc bine pe trupu luĭ. Mă gîndesc, chibzuĭesc: mă chiteam cum să scap. Mă arunc, mă răped (P. P.): el pe Turcĭ mi se chitea. Trans. (d. chită 1). Mă gătesc, mă dichisesc. V. pitesc.

chiti (a ~) (a socoti, a aținti, a împodobi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, 3 sg. chitește, imperf. 1 chiteam; conj. prez. 1 sg. să chitesc, 3 să chitească

chiti (a ~) (a socoti, a aținti, a împodobi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, imperf. 3 sg. chitea; conj. prez. 3 să chitească

chiti (a socoti, a aținti, a împodobi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, imperf. 3 sg. chitea; conj. prez. 3 sg. și pl. chitească

chiti (-tesc, -it), vb. – 1. A lansa, a arunca, a a trage cu arma. – 2. A ținti. – 3. A arunca o privire. – 4. A nota, a observa. Sb. hitat, hititi „a trage, a slobozi”, contaminat și în mare parte confundat cu cuvîntul anterior (Pușcariu, RF, I (1928), p. 271; DAR). – Der. chitaci, s. m. (ochitor; care țintește bine), prost explicat de Löwe 9 pe baza bg. skitač „vagabond”; chitaș, s. m. (ochitor); chiteală, s. f. (ochire, țintire).

chiti (-tesc, -it), vb. – 1. A împodobi, a înfrumuseța, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orîndui. – 3. A organiza, a plănui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gîndi. Sb. kititi „a înfrumuseța”, sau bg. kyta „buchet” (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate că evoluția semantică este firească în toate fazele ei, este rar ca un cuvînt sl. să fi dezvoltat în rom., de la sine, o gamă atît de întinsă de sensuri. Este de presupus că în evoluția sa ar fi influențat vreun cuvînt ca a căta, sau poate ngr. ϰιττάζω „a vedea, a privi”. – Der. chiteală, s. f. (podoabă; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecată, părere; supoziție, idee). Cf. cuvîntul următor.

a chiti la piață expr. (intl.) a ieși la furat.

CHITI vb. v. aprecia, aranja, arunca, așeza, avânta, azvârli, chibzui, clasa, clasifica, considera, crede, dispune, distribui, găsi, gândi, grupa, intenționa, împărți, întocmi, judeca, ochi, opina, ordona, organiza, orândui, plănui, potrivi, precipita, proiecta, pune, repartiza, repezi, rândui, sări, sistematiza, socoti, ținti, viza, zvârli.

chiti vb. v. APRECIA. ARANJA. ARUNCA. AȘEZA. AVÎNTA. AZVÎRLI. CHIBZUI. CLASA. CLASIFICA. CONSIDERA. CREDE. DISPUNE. DISTRIBUI. GĂSI. GÎNDI. GRUPA. INTENȚIONA. ÎMPĂRȚI. ÎNTOCMI. JUDECA. OCHI. OPINA. ORDONA. ORGANIZA. ORÎNDUI. PLĂNUI. POTRIVI. PRECIPITA. PROIECTA. PUNE. REPARTIZA. REPEZI. RÎNDUI. SĂRI. SISTEMATIZA. SOCOTI. ȚINTI. VIZA. ZVÎRLI.

CHITIT¹ adj. 1. (Ban.) Împodobit. Kitit. Ornatus. AC, 346; cf. LEX). MARS., 232. 2. (Mold.) Chibzuit, istet, priceput. Tu esti un om foarte chitit. B 1774, 36^r. Etimologie: chiti. Vezi și chiteală, chiti, chitire, chitit², chititură, nechitit, răschiti. Cf. h î t r u (1), o c o ș, r ă s ă j d u i t o r, s â m ă l u i t o r.

CHITIT² s. n. (Mold.) Chiteală. Să țînu cu postul și cu ruga și cu chititul s(vi)ntelor scripturi. DOSOFTEI, VS. Etimologie: chiti. Vezi și chiteală, chiti, chitire, chitit¹, chititură, nechitit, răschiti. Cf. c h i t e a l ă, c h i t i r e, c h i t i t u r ă, chiverniseală (1), chivernisire (1), sămăluință, sămăluire (2), s c h i v e r n i s e a l ă.

CHITI vb. 1. (Ban.) A împodobi. Kitesk. Orno. Kitesku-mĕ. Ornor. AC, 346; cf., LEX. MARS., 232. ♦ (Trans. SV) A aranja, a rîndui. Stelele care l(e)-ai chitit frumos. VCC, 21; cf. VCC, 18, 42. 2. (Mold.) A gindi, a chibzui, a pune Ia cale. A: Nemică trupeaște să nu chitim, nice să ținem. VARLAAM. Cu vicleșug chiteaște. DP, 12^r. Chitiia preste puțină ... vreme să le vie culesul poamelor. DOSOFTEI, VS. Nu va socoti și va chiti precum de demoni ... îi iaste a se feri. CD 1698, 34^r. Oi chiti să fac aceaea. B 1774, 35^v; cf. DOSOFTEI, PS; CANTEMIR IST.; CD 1770, 41^v. // B: Cu dînșii va chiti într-o credință. PRAV. GOV. Și cugetam noaptea, cu inima mea, chiteam si se mîhnea duhul mieu. BIBLIA (1688). Etimologie: scr. kititi, bg. kitja. Vezi și chiteală, chitire, chitit¹, chitit², chititură, nechitit, răschiti. Cf. răsăjdui, răschiti, sămălui (2).