chiti¹ [At: VARLAAM, C. II, 44/2 / V: (reg) chichi / Pzi: ~tesc / E: srb kititi, bg китити] 1-2 vtr (Înv) A (se) împodobi cu chite de flori. 3-4 vtr A (se) dichisi. 5 vt (Pop) A-și aranja hainele, podoabele sau lucrurile dintr-o casă. 6 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva A-i face cuiva un rău. 7 vt (Reg) A clădi. 8 vt (Reg) A repara. 9 vt (Fig; reg) A plănui. 10 vt (Reg) A potrivi (lucrurile) în așa fel încât... 11 vt (Mol) A chibzui. 12 vt (Pop) A crede. 13 vt (Pop) A propune. 14 vi (Înv) A-și aduce aminte. 15 vi (Înv) A medita. 16 vt (Înv) A observa. 17 vr (Buc) A se îngriji.

CHITI¹ (-tesc) l. vb. tr. Mold. Bucov. 1 A ochi, a lua la țintă, a ținti: ambiția noastră era de a ~ și a sburutăi cu pietricele... pe palamarul bisericii (I.-GH.) ¶ 2 Ⓕ A pune ochii pe cineva sau ceva: cum ajunge în pădure, chitește un copac care era mai mare (CRG.) ¶ 3 Ⓕ A judeca, a socoti: ai chitit să intri în neamuri, mojicule? (ALECS.). II. vb. refl. A se socoti, a se gîndi: mă chitesc eu în mine cum s’o dau ca să nu mă prindă (CRG.).

❍ CHITI² (-tesc) vb. tr. și refl. Trans. A (se) găti, a (se) dichisi, a (se) împodobi [srb. kititi].

CHITI², chitesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A împodobi, a găti (cu chite de flori). Flori mîndre culegea Și-n cunună le făcea Și la Gruia le ducea Și lui din grai îi grăia: Frate, frățișorul meu, Cînd va fi ospățul, tău, Eu cu toate te-oi chiti. BIBICESCU, P. P. 311. Mireasa stă în cămăruță chitită ca de joc și așteaptă să-i vie rîndul. SEVASTOS, N. 56. Să știu că bade-ar veni, Casa mîndră o-aș chiti. POP.

CHITI², chitesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi, a găti (cu chite). – Sb. kititi .

A CHITI¹ ~esc tranz. pop. 1) A prevede din timp, elaborând un plan; a planifica; a chibzui. 2) A găsi de cuviință; a socoti; a crede; a gândi; a considera. 3) (lucruri sau ființe) A face să devină (mai) frumos, adăugând elemente decorative; a împodobi; a înfrumuseța. /<sb. kititi

chitì v. Tr. a găti, a dichisi. [Serb. KITITI].

titi² v vz chiti

chiti (a ~) (a socoti, a aținti, a împodobi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, 3 sg. chitește, imperf. 1 chiteam; conj. prez. 1 sg. să chitesc, 3 să chitească

chiti (a ~) (a socoti, a aținti, a împodobi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, imperf. 3 sg. chitea; conj. prez. 3 să chitească

chiti (a socoti, a aținti, a împodobi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, imperf. 3 sg. chitea; conj. prez. 3 sg. și pl. chitească

chiti (-tesc, -it), vb. – 1. A împodobi, a înfrumuseța, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orîndui. – 3. A organiza, a plănui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gîndi. Sb. kititi „a înfrumuseța”, sau bg. kyta „buchet” (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate că evoluția semantică este firească în toate fazele ei, este rar ca un cuvînt sl. să fi dezvoltat în rom., de la sine, o gamă atît de întinsă de sensuri. Este de presupus că în evoluția sa ar fi influențat vreun cuvînt ca a căta, sau poate ngr. ϰιττάζω „a vedea, a privi”. – Der. chiteală, s. f. (podoabă; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecată, părere; supoziție, idee). Cf. cuvîntul următor.

CHITI vb. v. aprecia, aranja, arunca, așeza, avânta, azvârli, chibzui, clasa, clasifica, considera, crede, dispune, distribui, găsi, gândi, grupa, intenționa, împărți, întocmi, judeca, ochi, opina, ordona, organiza, orândui, plănui, potrivi, precipita, proiecta, pune, repartiza, repezi, rândui, sări, sistematiza, socoti, ținti, viza, zvârli.

chiti vb. v. APRECIA. ARANJA. ARUNCA. AȘEZA. AVÎNTA. AZVÎRLI. CHIBZUI. CLASA. CLASIFICA. CONSIDERA. CREDE. DISPUNE. DISTRIBUI. GĂSI. GÎNDI. GRUPA. INTENȚIONA. ÎMPĂRȚI. ÎNTOCMI. JUDECA. OCHI. OPINA. ORDONA. ORGANIZA. ORÎNDUI. PLĂNUI. POTRIVI. PRECIPITA. PROIECTA. PUNE. REPARTIZA. REPEZI. RÎNDUI. SĂRI. SISTEMATIZA. SOCOTI. ȚINTI. VIZA. ZVÎRLI.

CHITI vb. 1. (Ban.) A împodobi. Kitesk. Orno. Kitesku-mĕ. Ornor. AC, 346; cf., LEX. MARS., 232. ♦ (Trans. SV) A aranja, a rîndui. Stelele care l(e)-ai chitit frumos. VCC, 21; cf. VCC, 18, 42. 2. (Mold.) A gindi, a chibzui, a pune Ia cale. A: Nemică trupeaște să nu chitim, nice să ținem. VARLAAM. Cu vicleșug chiteaște. DP, 12^r. Chitiia preste puțină ... vreme să le vie culesul poamelor. DOSOFTEI, VS. Nu va socoti și va chiti precum de demoni ... îi iaste a se feri. CD 1698, 34^r. Oi chiti să fac aceaea. B 1774, 35^v; cf. DOSOFTEI, PS; CANTEMIR IST.; CD 1770, 41^v. // B: Cu dînșii va chiti într-o credință. PRAV. GOV. Și cugetam noaptea, cu inima mea, chiteam si se mîhnea duhul mieu. BIBLIA (1688). Etimologie: scr. kititi, bg. kitja. Vezi și chiteală, chitire, chitit¹, chitit², chititură, nechitit, răschiti. Cf. răsăjdui, răschiti, sămălui (2).