CHITIT² s. n. (Mold.) Chiteală. Să țînu cu postul și cu ruga și cu chititul s(vi)ntelor scripturi. DOSOFTEI, VS. Etimologie: chiti. Vezi și chiteală, chiti, chitire, chitit¹, chititură, nechitit, răschiti. Cf. c h i t e a l ă, c h i t i r e, c h i t i t u r ă, chiverniseală (1), chivernisire (1), sămăluință, sămăluire (2), s c h i v e r n i s e a l ă.