ochi² [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ochea / Pzi: ochesc / E: ochi¹] 1 vt A distinge cu privirea Si: a observa, a zări. 2 vi A privi. 3 vt A urmări cu privirea pe cineva dintr-un grup, cu o anumită intenție. 4 vt A remarca dintr-un grup mai mare un obiect, pentru a și-l însuși sau a se folosi de el. 5 vt A cerceta insistent cu privirea pe cineva sau ceva Si: a scruta. 6 (Înv) vi A face cuiva semn cu ochiul. 7 vi A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta Si: a ținti. 8 vt A ținti un obiectiv cu o armă. 9 vt A lovi ținta. 10 vi (Reg) A picoti de somn Si: a moțăi, (reg) a miji. 11 vru (Mol; Trs; d. zăpadă) A se topi treptat, scoțând la iveală pete de pământ sau de verdeață. 12 vru (Reg; d. cer) A se însenina parțial Si: (îvp) a se răzbuna. 13 vi (Reg; d. fenomene naturale) A apărea. 14 vru (D. caș, aluat etc.) A face găuri. Si: a dospi.

OCHI (ochesc). ‼OCHIA (ochiez) vb. tr. și intr. A ținti, a lua la ochi, la cătare (cu arma): învăța ...cum să întinză arcul și să ochească (ISP.); am ochit adesea și în „ciocîrlia cea voioasă...” (ODOB.); m’a găsit un pădurar care o ochiat și-a dat cu pușca în mine (GR.-N.); pr. ext. a lovi cu un proiectil: începură a-i ochi cu pietre (DLVR.) ¶ 2 A trage cu ochiul, a privi cu coada ochiului, a-și arunca ochii, privirea pe ceva, a pune ochii pe ceva: șeful său care-l ochia pe sub sprîncene din cînd în cînd, cu privirea plină de mustrare (CAR.); cel mai mic dintre noi, ochind o firimitură de ciocolată pe masă (BR.-VN.); Merge, îl privește și tot îl ochește. Stă în loc, se uită, îl mai ocolește (PANN); Mitropolitul ochia mereu pe gaura cheii, să vază înăuntru (R.-COD.) ¶ 3 A zări: puiul vulturului ochie oare unde într’un lemn budugănos un ciuhurez (ȚICH.).

OCHI², ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a lua ținta. Un bun trăgător nu ochește atît de lung la șapte pași. CAMIL PETRESCU, U. N. 280. Iar cînd ochesc, cu hohot Tu rîzi căci plumbii moi S-au dus în piept de-a dreptul Spurcatului ciocoi! COȘBUC, P. I 217. Comandantul smuci arma din mîna unui soldat și ochi. VLAHUȚĂ, O. A. 156. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», arătînd ținta urmărită) Am ochit adesea și «în ciocîrlia cea voioasă». ODOBESCU, S. III 23. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă (sau cu un proiectil); a lua la ochi cu arma. Andrei, pe dinaintea căruia trecu animalul sălbatic, îl ochi. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ A lovi cu un proiectil, a nimeri ținta urmărită. Pe Turcalete și porcii lui n-ar fi putut să-i ochească turcii. GALACTION, O. I 295. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi (printre mai multe persoane) o ființă dorită sau plăcută; a-și pune ochii pe cineva, li era dragă Tudora... pe care-o ochise într-o zi la adunatul finului. MIRONESCU, S. A. 89. Pe coasta unei stînci, se mișcă un șarpe lung, pe care îl ochește de sus un vultur. ALECSANDRI, O. P. 350. Ce feată pe drum vedea, Cu privirea mi-o ochea. TEODORESCU, P. P. 578. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. El, Ponici, ochise o cameră tare bună. GALAN, B. I 408. Ochi un scaun, îl trase cu hotărîre în fața biroului și se instală nepoftit. C. PETRESCU, C. V. 146. Ochea un loc unde să se facă nevăzut o clipă, ca să poată ajunge pînă la Manolache. POPA, V. 176. Ioane, eu ți-am și ochit un potcapic, zise moș Vasile. CREANGĂ, A. 109. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes, a cerceta. Oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. ♦ A zări, a distinge cu privirea. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. ♦ A descoperi pe cineva care deșteaptă bănuieli, a lua la ochi, a suspecta. Domnule șef, îi știu, i-am ochit eu pe toți. DUMITRIU, B. F. 79. Dar dacă mă ochește comandantul? CAMILAR, N. I 363. ♦ Intranz. A cerceta cu privirea, a scruta. Îi mai spuse să ochească prin polițele cu haine. ISPIRESCU, L. 163. Și cum sta și cum ochea, Iată, nene, că zărea Un corb mare și rotat. ALECSANDRI, P. P. 198. 3. Refl. (Neobișnuit, despre întinderi acoperite cu zăpadă) A se acoperi cu petice de verdeață, a căpăta ochiuri (II 2). În poienile sorite pămîntul se ochise bine și înverzeau pajiști. SADOVEANU, B. 222.

A OCHI ochesc 1. intranz. A potrivi din ochi ținta pentru a putea nimeri; a ținti. 2. tranz. 1) A lua ca țintă; a lua la ochi; a ținti. 2) A atinge cu proiectilul sau cu ceva aruncat; a lovi drept în țintă; a ținti. 3) A fixa cu privirea ca pe ceva foarte dorit; a pune ochii. 4) A privi cu interes. /Din ochi

A SE OCHI pers.3 se ochește intranz. (despre suprafețe de teren înzăpezite) A se acoperi cu ochiuri negre sau ochiuri de verdeață (în urma topirii zăpezii); a face ochiuri. /Din ochi

ochì v. 1. a pune ochii pe cineva: se vede că el o ochise ISP.; 2. a lua la ochiu, a ținti.

ochea v vz ochi²

ochésc v. tr. (d. ochĭ). Ĭaŭ la ochĭ, îndrept pușca (tunu) spre o țintă, țintesc: a ochi un lup. Fig. Îmĭ aleg, caut să obțin: a ochi un post. V. intr. Îmĭ îndrept lovitura armeĭ de foc: a ochi la inimă. Fig. Îmĭ îndrept silințele spre: a ochi la efect.

ochi¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochesc, 3 sg. ochește, imperf. 1 ocheam; conj. prez. 1 sg. să ochesc, 3 să ochească

ochi³ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochesc, imperf. 3 sg. ochea; conj. prez. 3 să ochească

ochi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochesc, imperf. 3 sg. ochea; conj. prez. 3 sg. și pl. ochească

ochi (conj. ochească)

ochesc, -chiască 3 conj., -chiam 1 imp.

OCHI vb. 1. v. ținti. 2. v. îndrepta. 3. v. lovi.

OCHI vb. v. ațipi, dormita, moțăi, picoti, piroti.

ochi vb. v. AȚIPI. DORMITA. MOȚĂI. PICOTI. PIROTI.

OCHI vb. 1. a ținti, a viza, (rar) a aținti, (pop.) a chiti, (reg.) a țeli, a țelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. a îndrepta, a întinde, a întoarce, a ținti. (A ~ arma spre...) 3. a ajunge, a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tîlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.)

OCHI² vb. IV. I. (Acțiunea este săvîrșită de om) 1. tranz. A distinge pe cineva sau ceva cu privirea, a zări, a observa. Pre noi cum ne ochiiază; de departe înceape a striga ... u! măi! iaca lupul! ȚICHINDEAL, F 108/7. Au ochiat vînătoriul că să leagănă vița. id. ib. 124/9. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. Petru... se afla în un cot după cuptor unde Sanda nu-l ochise. F (1891), 165. Pe Turcalete și porcii lui n-ar fi putut să-i ochească turcii. GALACTION, O. 295. El ocheanu că și-a luat Și pe cîmp că s-a uitat, D-un ciungar nalt c-a ocheat. MAT. FOLK. 179. ◇ fig. Adevărata țîntă a cinstei nu bine ochindu-o, aiure ne lunecăm. ARHIVA R. I, 153/12. ◇ refl. pas. Directorul nu se ochea. CIAUȘANU, R. SCUT. 61. ♦ intranz. A privi, a se uita. Îi mai spuse să ochească prin polițile cu haine. ISPIRESCU, L. 163. [Radu] cum sta și cum ochea, Iată, nene, că zărea Un cort mare și rotat. ALECSANDRI, P. P. 198. Mă luai din casă, Di la masă, Cu ochii ochind... Nu vădzui nemic. MARIAN, S. R. I, 130. 2. tranz. A urmări, a fixa cu privirea pe cineva (dintr-un grup), cu o anumită intenție, a pune ochii pe cineva. O fată... pre care mai nainte vecinul o ochise. NEGRUZZI, S. II, 244. Tudora... Pin fereasta ei privește Pe Mihai învingător, Care trece ș-o ochește. ALECSANDRI, P. III, 249. Se apropie de Zăgreanu și-l pofti să joace, oferindu-i pe cea mai frumușică fată din Pripas... pe care și-o ochise dînsul s-o ia de nevastă. REBREANU, I. 483. Îi era dragă Tudora... pe care-o ochise într-o zi la adunatul fînului. MIRONESCU, S. a. 89. Ce feată pe drum vedea, Cu privirea mi-o ochea, Ceaușului poruncea, Logodnică o cerea. TEODORESCU, P. P. 578. O văduvă frumoasă și vicleană... îl ochi bine pe fecior... deci-și puse carul în petri să-l amăgească. RETEGANUL, P. III, 58. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. Ioane, eu ți-am și ochit un potcapic, zise moș Vasile. CREANGĂ, a. 109. Am ochit și eu un loc de comoară. MIRONESCU, S. a. 139. Ochi un scaun... și se instală nepoftit. C. PETRESCU, C. v. 146. Ochea un loc unde să se facă nevăzut. POPA, v. 176. El, Ponici, ochise o cameră tare bună. GALAN, B. I, 408. Ochează firul de iarbă, îl ia, îl pune în chimir. RĂDULESCU-CODIN, Î. 296. 3. tranz. A cerceta insistent cu privirea pe cineva sau ceva; a scruta. Grecii... încep să ochească Prutul, înnot pe unde vor da. BELDIMAN, E. 54/16. Oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. Ea din ochi că mi-l ochește Și din guriță-i vorbește. MARIAN, Î. 37. Mergi acasă și-o ochește Și-i vede-o ce plătește. id. SA. 25. Bine-mi place-a secera Pe holdă cu mîndra mea! Eu grîul să i-l cosesc Din ochi numai s-o ochesc. ANT. LIT. POP. I, 147. 4. intranz. A face cuiva semn cu ochiul; a trage cu ochiul. Bărbații, cum m-o zărit, Unul l-altul o ochit. MARIAN, S. R. I, 185. La fete din ochi nu trag Că odată am ochit Și de loc o nebunit. RETEGANUL, CH. 75. 5. intranz. A potrivi o armă (la ochi) pentru ca proiectilul să nimerească ținta, a stabili linia de ochire a unei arme, a ținti. cf. ANON. CAR. Colonelul... mă învăță cum s-o umplu [pușca], cum să ochesc și cum să trag. ODOBESCU, S. III, 22. Comandantul smuci arma din mîna unui soldat și ochi. VLAHUȚĂ, O. a. 156. Iar cînd ochesc, cu hohot Tu rîzi căci plumbii moi S-au dus în piept de-a dreptul Spurcatului ciocoi. COȘBUC, P. I, 217. Un bun trăgător nu ochește atît de lung la șapte pași. CAMIL PETRESCU, U. n. 280. Pe cînd ochea a treia oară... vedea lămurit cum scade unda și muierea iese de ceea parte, pe prund. SADOVEANU, O. VII, 331. M-a găsit un pădurar, care-a ocheat ș-a dat cu pușca-n mine. GRAIUL, I, 155. Se răsucește, ochește și trage încă o dată: tranc! v. ROM. iulie 1954, 73. Ochi multă vreme, atent, fără să-i pese de schijele care zburau în jurul lui. ib. ianuarie 1955, 111. ♦ tranz. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A ținti pe cineva sau ceva cu o armă (sau cu un obiect); a nimeri, a lovi ținta. De aceea-a lui unelte și ghibaciul laț întinde, Stă la pîndă, îl ochează, pe Amorul doar va prinde. ASACHI, S. L. I, 107. Andrei, pe dinaintea căruia trecu animalul sălbatic, îl ochi. BOLINTINEANU, O. 331. Începură a-i ochi cu pietre. DELAVRANCEA, ap. CADE. Copiii o ochiră cu pepeni și castraveți. CĂLINESCU, I. 169. M-ar ochea ciobanii cu bulgări de pămînt. STANCU, c. 63. Fu uimit... de măiestria călăreților, care ocheau cu săgeata, din goana juganilor, căciulile azvîrlite în sus. v. ROM. aprilie 1954, 110. Pe biet Pîntea mi-l ochește, Subsuoară-l nimerește. BALADE, II, 372. ◇ (Prin analogie) Musca... cu preciziune vrednică de cea mai desăvîrșită balistică, ochea și prindea nasul Pisicuții din zbor. HOGAȘ, m. n. 173. ◇ intranz. (Urmat de determinări introduse prin prepoziția „în”) Am ochit adesea și în ciocîrlia cea vioasă. ODOBESCU, S. III, 23. 6. intranz. (Regional) A picoti de somn, a moțăi, a miji. cf. ALR II 2024/325, 723. II. refl. unipers. (Acțiunea reprezintă un proces din natură) 1. (Mold. și Transilv., despre întinderi acoperite cu zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. În poienile sorite, pămîntul se ochise bine și înverzeau pajiști. SADOVEANU, O. X, 627. Poți scoate oile? – Poți, că s-a ochit! VICIU, S. GL. ♦ (Despre zăpadă) A se topi treptat, scoțînd la iveală pete, ochiuri de pămînt sau de verdeață. Cînd omătul se ochea, prevestind primăvara, tu mă făceai să simt împreună cu voi bucuria ce v-o aducea noul timp. CARDAȘ, C. P. 9. 2. (Regional; despre cer) A se însenina parțial; a se răzbuna. ALR I 1 264/69, com. din STRAJA – RĂDĂUȚI. ♦ intranz. A apărea, a ieși la iveală, a se arăta. Ochea cîteodată și soarele, dar tot mai mult ploua cu vînt. AGÎRBICEANU, L. T. 252. III. refl. unipers. (Despre caș) A dospi, a face găuri, ochiuri. cf. LB, A I 35. – prez. ind.: ochesc. – Și: (învechit și regional) ochea (prez. ind. ochez) vb. I. – v. ochi¹.