CHITI¹, chitesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz., intranz. și refl. A socoti, a chibzui; a crede, a gândi. ♦ Tranz. A pune la cale; a plănui. 2. Tranz. A potrivi, a aranja, a rândui bine. – Din sb. kititi.

chiti¹ [At: VARLAAM, C. II, 44/2 / V: (reg) chichi / Pzi: ~tesc / E: srb kititi, bg китити] 1-2 vtr (Înv) A (se) împodobi cu chite de flori. 3-4 vtr A (se) dichisi. 5 vt (Pop) A-și aranja hainele, podoabele sau lucrurile dintr-o casă. 6 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva A-i face cuiva un rău. 7 vt (Reg) A clădi. 8 vt (Reg) A repara. 9 vt (Fig; reg) A plănui. 10 vt (Reg) A potrivi (lucrurile) în așa fel încât... 11 vt (Mol) A chibzui. 12 vt (Pop) A crede. 13 vt (Pop) A propune. 14 vi (Înv) A-și aduce aminte. 15 vi (Înv) A medita. 16 vt (Înv) A observa. 17 vr (Buc) A se îngriji.

CHITI¹, chitesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz., intranz. și refl. A socoti, a chibzui; a crede, a gândi. ♦ Tranz. A pune la cale; a plănui. 2. Tranz. A potrivi, a aranja, a rândui bine. – Din scr. kititi.

CHITI¹, chitesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. (Urmat de o propoziție completivă) A crede, a socoti, a judeca. Se prinde-n joc lîngă o fată, care chitește că i-ar cam veni la socoteală. CREANGĂ, P. 163. ◊ Refl. Mă chitesc eu în mine, cum s-o dau ca să nu mă prindă. CREANGĂ, 47. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «spre») Nu chitea la altă decît numai ce să facă. SBIERA, P. 24. 2. A pune la cale, a plănui. Și de-aicea unde chitiți să mereți? HOGAȘ, M. N. 192. Da știi c-ai chitit-o bine, măi Chirică? CREANGĂ, P. 163. Nu-i rău, măi Ștefane, să știe băietul tău oleacă de carte, nu numaidecît pentru popie, cum chitește Smaranda. CREANGĂ, O. A. 43. ◊ Refl. unipers. Nu-i totdeauna cum se chitește, ce-i și cum se nemerește. CREANGĂ, P. 8. 3. A potrivi, a aranja. Prinse masa care o pusese jos, o chiti bine pe pămînt. RETEGANUL, P. I 63. ♦ A împături (un obiect de pînză). Chitește cămășile.

A CHITI¹ ~esc tranz. pop. 1) A prevede din timp, elaborând un plan; a planifica; a chibzui. 2) A găsi de cuviință; a socoti; a crede; a gândi; a considera. 3) (lucruri sau ființe) A face să devină (mai) frumos, adăugând elemente decorative; a împodobi; a înfrumuseța. /<sb. kititi

chitì v. Mold. 1. a, ochi, a trage la țintă: și cum zice, mi-l chitește, drept în frunte mi-l lovește AL.; 2. fig. a chibzui, a socoti: chiteam în mintea mea cea proastă CR. [Origină necunoscută].

chichi v vz chiti¹

chichésc, V. chitesc.

chitésc v. tr. (vsl. kytati, sîrb. kititi, a orna, a potrivi, kíta, chită, buchet. Cp. și cu ngr. kittázo, privesc, it. guatare, fr. guetter, vgerm. wahtên, ngerm. wachten, a păzi, a pîndi. Bern. 1, 679). Ochesc, țintesc, îndrept lovitura: aĭ chitit bine! Ochesc, pun ochiĭ, aleg: a chitit un copac, un ginere. Așez, aștern bine (un pat, un țol, niște snopĭ. În Olt. chichesc). Cuget, chibzuĭesc: Și tot chiteam și ne gîndeam Cum să ne cadă’n gheară (Al. Peneș). Cred, socotesc (fam. pop.): eŭ chiteam că-ĭ bine așa. V. refl. Mă potrivesc, cadrez: haĭnele se chitesc bine pe trupu luĭ. Mă gîndesc, chibzuĭesc: mă chiteam cum să scap. Mă arunc, mă răped (P. P.): el pe Turcĭ mi se chitea. Trans. (d. chită 1). Mă gătesc, mă dichisesc. V. pitesc.

chiti (a ~) (a socoti, a aținti, a împodobi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, 3 sg. chitește, imperf. 1 chiteam; conj. prez. 1 sg. să chitesc, 3 să chitească

chiti (a ~) (a socoti, a aținti, a împodobi) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, imperf. 3 sg. chitea; conj. prez. 3 să chitească

chiti (a socoti, a aținti, a împodobi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chitesc, imperf. 3 sg. chitea; conj. prez. 3 sg. și pl. chitească

CHITI vb. v. aprecia, aranja, arunca, așeza, avânta, azvârli, chibzui, clasa, clasifica, considera, crede, dispune, distribui, găsi, gândi, grupa, intenționa, împărți, întocmi, judeca, ochi, opina, ordona, organiza, orândui, plănui, potrivi, precipita, proiecta, pune, repartiza, repezi, rândui, sări, sistematiza, socoti, ținti, viza, zvârli.

chiti vb. v. APRECIA. ARANJA. ARUNCA. AȘEZA. AVÎNTA. AZVÎRLI. CHIBZUI. CLASA. CLASIFICA. CONSIDERA. CREDE. DISPUNE. DISTRIBUI. GĂSI. GÎNDI. GRUPA. INTENȚIONA. ÎMPĂRȚI. ÎNTOCMI. JUDECA. OCHI. OPINA. ORDONA. ORGANIZA. ORÎNDUI. PLĂNUI. POTRIVI. PRECIPITA. PROIECTA. PUNE. REPARTIZA. REPEZI. RÎNDUI. SĂRI. SISTEMATIZA. SOCOTI. ȚINTI. VIZA. ZVÎRLI.

chiti (-tesc, -it), vb. – 1. A lansa, a arunca, a a trage cu arma. – 2. A ținti. – 3. A arunca o privire. – 4. A nota, a observa. Sb. hitat, hititi „a trage, a slobozi”, contaminat și în mare parte confundat cu cuvîntul anterior (Pușcariu, RF, I (1928), p. 271; DAR). – Der. chitaci, s. m. (ochitor; care țintește bine), prost explicat de Löwe 9 pe baza bg. skitač „vagabond”; chitaș, s. m. (ochitor); chiteală, s. f. (ochire, țintire).

chiti (-tesc, -it), vb. – 1. A împodobi, a înfrumuseța, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orîndui. – 3. A organiza, a plănui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gîndi. Sb. kititi „a înfrumuseța”, sau bg. kyta „buchet” (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate că evoluția semantică este firească în toate fazele ei, este rar ca un cuvînt sl. să fi dezvoltat în rom., de la sine, o gamă atît de întinsă de sensuri. Este de presupus că în evoluția sa ar fi influențat vreun cuvînt ca a căta, sau poate ngr. ϰιττάζω „a vedea, a privi”. – Der. chiteală, s. f. (podoabă; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecată, părere; supoziție, idee). Cf. cuvîntul următor.