9 definiții pentru chitit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHITÍT, -Ă, chitiți, -te, adj. (Pop.; despre oameni) Chibzuit, socotit. – V. chiti1.

CHITÍT, -Ă, chitiți, -te, adj. (Pop.; despre oameni) Chibzuit, socotit. – V. chiti1.

chitit1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. II, 60 / Pl: ~uri / E: chiti1] (Îrg) 1-6 Chitire1 (1-6).

chitit2, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: chichit / Pl: ~iți, ~e / E: chiti1] 1 (Înv) Împodobit cu flori. 2 (Pop) Dichisit. 3 (Înv) Curat. 4 (Înv; d. mâncăruri) Gătit. 5 (Înv; d. lemne) Aranjat. 6 (Reg) Chibzuit. 7 (Reg) Plănuit.

chitit3 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: chiti2] (Înv) 1-3 Chitire2 (1-3).

chitit4, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. VI, 559 / Pl: ~iți, ~e / E: chiti2] (Reg) 1 (D. ființe sau lucruri) Remarcat. 2 Tras cu arma. 3 Nimerit.

CHITÍT, -Ă, chitiți, -te, adj. (Popular) Chibzuit, socotit. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142.

CHITIT1 adj. 1. (Ban.) Împodobit. Kitit. Ornatus. AC, 346; cf. LEX). MARS., 232. 2. (Mold.) Chibzuit, istet, priceput. Tu esti un om foarte chitit. B 1774, 36r. Etimologie: chiti. Vezi și chiteală, chiti, chitire, chitit2, chititură, nechitit, răschiti. Cf. h î t r u (1), o c o ș, r ă s ă j d u i t o r, s â m ă l u i t o r.

CHITIT2 s. n. (Mold.) Chiteală. Să țînu cu postul și cu ruga și cu chititul s(vi)ntelor scripturi. DOSOFTEI, VS. Etimologie: chiti. Vezi și chiteală, chiti, chitire, chitit1, chititură, nechitit, răschiti. Cf. c h i t e a l ă, c h i t i r e, c h i t i t u r ă, chiverniseală (1), chivernisire (1), sămăluință, sămăluire (2), s c h i v e r n i s e a l ă.

chitít, -ă (d. chitesc). Chibzuit, socotit, serios: om chitit la minte.

Intrare: chitit
chitit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chitit
  • chititul
  • chititu‑
  • chiti
  • chitita
plural
  • chitiți
  • chitiții
  • chitite
  • chititele
genitiv-dativ singular
  • chitit
  • chititului
  • chitite
  • chititei
plural
  • chitiți
  • chitiților
  • chitite
  • chititelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

chitit

etimologie: