CHITI¹ (-tesc) l. vb. tr. Mold. Bucov. 1 A ochi, a lua la țintă, a ținti: ambiția noastră era de a ~ și a sburutăi cu pietricele... pe palamarul bisericii (I.-GH.) ¶ 2 Ⓕ A pune ochii pe cineva sau ceva: cum ajunge în pădure, chitește un copac care era mai mare (CRG.) ¶ 3 Ⓕ A judeca, a socoti: ai chitit să intri în neamuri, mojicule? (ALECS.). II. vb. refl. A se socoti, a se gîndi: mă chitesc eu în mine cum s’o dau ca să nu mă prindă (CRG.).