4 intrări

25 de definiții

din care

Explicative DEX

balamuți vt [At: PRAVILA (1652), ap. HEM 2370 / Pzi: ~țesc / E: balamut cf rs баламутить] (Înv) A bârfi.

balamuțí vb. IV. tr. (înv.) A bîrfi. • prez.ind. -esc. /balamut + -i; cf. ucr. баламуті.

BALAMUȚI (-uțesc) vb. intr. A flecări; a bîrfi; a vorbi într’aiurea: balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți (PRV.-MB.) [balamut].

balamut2 sm [At: BĂCESCU, P. 20 / Pl: ~uți / E: nct] (Pop) 1 Peștele Pneumotophorus (Scomber) colias. 2 Exemplar mare din specia Scomber scombrus.

balamut1, ~ă [At: MOXA, 387/30 / Pl: ~uți, ~e / E: ucr баламут] 1-2 smf, a (Înv) (Om) seducător. 3-4 smf, a (Om) mincinos. 5-6 smf, a (Înv) (Om) bârfitor. 7 a (Ljc) Măsluit1. 8-9 smf, a (Om) mut din naștere. 10-11 smf, a (Om) bâlbâit.

balamút, adj., s.m., s.f. 1 (înv.) (Om) seducător. ◆ Ext. (pop.) (Om) mincinos. ◆ (adj.; despre cărțile de la jocurile de noroc) Care este măsluit. 2 (înv.) (Om) bîrfitor. 3 (pop.) (Om) care este mut din naștere. ◆ Spec. (Om) care este bîlbîit. • pl. -ți, -te. /<ucr., rus. баламут.

BALAMUT I. sn. Flecar, bîrfitor: curînd risipi acea avuție toată cum nu se cădea balamuților, hoților, măscăricilor (MX.). II. adj. ♠️ Măsluit (vorb. de cărți de joc): parcă-s ~e... eu n’am mai văzut așa goană (VLAH.) 2 Trans. Nătîng; bădărănos (BUD.) [rus. balamut].

BALAMUT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătîng, prost. – Din rus. balamut.

balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler.

balamuțésc v. intr. (rut. balamútiti, a înșela, a încurca, rus. „a turbura, a încurca”). Vechĭ. Bîrfesc, flecăresc.

Ortografice DOOM

balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamu, pl. balamute

balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute

balamut s. m., adj. m., pl. balamuți; f. sg. balamută, pl. balamute.

Etimologice

balamut (balamuți), adj.1. Înșelător, trișor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape ieșit din uz.

Argou

balamut, balamuți, s. m. om naiv / ușor de păcălit; victimă predilectă a unui hoț

Sinonime

BALAMUȚI vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

balamuți vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

BALAMUT s., adj. v. ademenitor, amăgitor, înșelător, seducător.

BALAMUT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, gângav, gângăvit, gângâit, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BALAMUT adj. v. măsluit.

balamut adj., s. v. BÎLBÎIT. BÎRFITOR. BLEG. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. GÎNGAV. GÎNGĂVIT. GÎNGÎIT. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PONEGRITOR. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

balamut s., adj. v. ADEMENITOR. AMĂGITOR. ÎNȘELĂTOR. SEDUCĂTOR.

balamut adj. v. MĂSLUIT.

Regionalisme / arhaisme

BALAMUȚI vb. (ȚR) A bîrfi, a cleveti. Mai bîrfea, de zicea că nesfărșita muncă are sfărșenie…, mai balamuțea, zicînd că nu e raiul, nice e făcut de Dumnezău. ÎNDREPTAREA LEGII. Balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți. ÎNDREPTAREA LEGII, apud CADE. Etimologie: balamut + suf. -i. Cf. rus. balamutitĭ, ucr. balamutiti. Vezi și balamut, balamuție. Cf. amesteca, blojori, mozaviri, pohlibui. verb

BALAMUT adj. și s.m. (Mold., ȚR) Amăgitor, înșelător; flecar, clevetitor, calomniator. A: Oare ce va să mai grăiască acest balamut? AP. 1646, 66v; cf. NCCD (gl.). B: Dară voi, balamuților, pentru ce rînjiți spre mine? CAZANIE 1642. Blędivyi. Cel bîrfitoriu, balamut. MARDARIE, 112; cf. ST. LEX., 273. Etimologie: rus., ucr. balamut. Vezi și balamuți, balamuție. Cf, alnic, amăgelnic, amăgeu, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz; blojeritor, ciocotniță (1, 2), mozavir, ocarnic (2).

Intrare: balamuți
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • balamuți
  • balamuțire
  • balamuțit
  • balamuțitu‑
  • balamuțind
  • balamuțindu‑
singular plural
  • balamuțește
  • balamuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • balamuțesc
(să)
  • balamuțesc
  • balamuțeam
  • balamuții
  • balamuțisem
a II-a (tu)
  • balamuțești
(să)
  • balamuțești
  • balamuțeai
  • balamuțiși
  • balamuțiseși
a III-a (el, ea)
  • balamuțește
(să)
  • balamuțească
  • balamuțea
  • balamuți
  • balamuțise
plural I (noi)
  • balamuțim
(să)
  • balamuțim
  • balamuțeam
  • balamuțirăm
  • balamuțiserăm
  • balamuțisem
a II-a (voi)
  • balamuțiți
(să)
  • balamuțiți
  • balamuțeați
  • balamuțirăți
  • balamuțiserăți
  • balamuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • balamuțesc
(să)
  • balamuțească
  • balamuțeau
  • balamuți
  • balamuțiseră
Intrare: balamut (adj.)
balamut1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamut
  • balamutul
  • balamutu‑
  • balamu
  • balamuta
plural
  • balamuți
  • balamuții
  • balamute
  • balamutele
genitiv-dativ singular
  • balamut
  • balamutului
  • balamute
  • balamutei
plural
  • balamuți
  • balamuților
  • balamute
  • balamutelor
vocativ singular
plural
Intrare: balamut (persoană)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamut
  • balamutul
  • balamutu‑
plural
  • balamuți
  • balamuții
genitiv-dativ singular
  • balamut
  • balamutului
plural
  • balamuți
  • balamuților
vocativ singular
  • balamutule
  • balamute
plural
  • balamuților
Intrare: balamut (pește)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamut
  • balamutul
  • balamutu‑
plural
  • balamuți
  • balamuții
genitiv-dativ singular
  • balamut
  • balamutului
plural
  • balamuți
  • balamuților
vocativ singular
  • balamutule
  • balamute
plural
  • balamuților
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

balamuți, balamuțescverb

etimologie:

balamut, balamuadjectiv

etimologie:

balamut, balamuțisubstantiv masculin
balamu, balamutesubstantiv feminin

  • 1. învechit Om seducător. MDA2 DEXI
  • 2. Om mincinos. MDA2 DEXI
  • 3. învechit Om bârfitor. MDA2 DEXI
  • 4. Om mut din naștere. MDA2 DEXI
  • 5. Om bâlbâit. MDA2 DEXI
  • 6. regional Flecar. DLRM
    sinonime: flecar
etimologie:

balamut, balamuțisubstantiv masculin

popular
  • 1. Peștele Pneumotophorus (Scomber) colias. MDA2
  • 2. Exemplar mare din specia Scomber scombrus. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.