balamuți vt [At: PRAVILA (1652), ap. HEM 2370 / Pzi: ~țesc / E: balamut cf rs баламутить] (Înv) A bârfi.

balamuțí vb. IV. tr. (înv.) A bîrfi. • prez.ind. -esc. /balamut + -i; cf. ucr. баламуті.

BALAMUȚI vb. (ȚR) A bîrfi, a cleveti. Mai bîrfea, de zicea că nesfărșita muncă are sfărșenie…, mai balamuțea, zicînd că nu e raiul, nice e făcut de Dumnezău. ÎNDREPTAREA LEGII. Balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți. ÎNDREPTAREA LEGII, apud CADE. Etimologie: balamut + suf. -i. Cf. rus. balamutitĭ, ucr. balamutiti. Vezi și balamut, balamuție. Cf. amesteca, blojori, mozaviri, pohlibui. verb

balamút² sm [At: BĂCESCU, P. 20 / Pl: ~uți / E: nct] (Pop) 1 Peștele Pneumotophorus (Scomber) colias. 2 Exemplar mare din specia Scomber scombrus.

balamút¹, ~ă [At: MOXA, 387/30 / Pl: ~uți, ~e / E: ucr баламут] 1-2 smf, a (Înv) (Om) seducător. 3-4 smf, a (Om) mincinos. 5-6 smf, a (Înv) (Om) bârfitor. 7 a (Ljc) Măsluit¹. 8-9 smf, a (Om) mut din naștere. 10-11 smf, a (Om) bâlbâit.

balamút, -ă adj., s.m., s.f. 1 (înv.) (Om) seducător. ◆ Ext. (pop.) (Om) mincinos. ◆ (adj.; despre cărțile de la jocurile de noroc) Care este măsluit. 2 (înv.) (Om) bîrfitor. 3 (pop.) (Om) care este mut din naștere. ◆ Spec. (Om) care este bîlbîit. • pl. -ți, -te. /<ucr., rus. баламут.

BALAMÚT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătîng, prost. – Din rus. balamut.

BALAMUT adj. și s.m. (Mold., ȚR) Amăgitor, înșelător; flecar, clevetitor, calomniator. A: Oare ce va să mai grăiască acest balamut? AP. 1646, 66^v; cf. NCCD (gl.). B: Dară voi, balamuților, pentru ce rînjiți spre mine? CAZANIE 1642. Blędivyi. Cel bîrfitoriu, balamut. MARDARIE, 112; cf. ST. LEX., 273. Etimologie: rus., ucr. balamut. Vezi și balamuți, balamuție. Cf, alnic, amăgelnic, amăgeu, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz; blojeritor, ciocotniță (1, 2), mozavir, ocarnic (2).

balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler.

balamuțésc v. intr. (rut. balamútiti, a înșela, a încurca, rus. „a turbura, a încurca”). Vechĭ. Bîrfesc, flecăresc.

balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute

balamút s. m., adj. m., pl. balamúți; f. sg. balamútă, pl. balamúte.

BALAMUȚÍ vb. v. bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ponegri.

balamuți vb. v. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. PONEGRI.

BALAMÚT s., adj. v. ademenitor, amăgitor, înșelător, seducător.

BALAMÚT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, gângav, gângăvit, gângâit, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BALAMÚT adj. v. măsluit.

balamut adj., s. v. BÎLBÎIT. BÎRFITOR. BLEG. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. GÎNGAV. GÎNGĂVIT. GÎNGÎIT. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PONEGRITOR. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

balamut s., adj. v. ADEMENITOR. AMĂGITOR. ÎNȘELĂTOR. SEDUCĂTOR.

balamut adj. v. MĂSLUIT.

balamút (balamúți), adj. – 1. Înșelător, trișor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape ieșit din uz.

balamut, balamuți, s. m. om naiv / ușor de păcălit; victimă predilectă a unui hoț