15 definiții pentru blama


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

blamá [At: DA / Pzi: ~méz / E: fr blâmer] 1 vt A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un gest etc. considerate reprobabile Si: a condamna. 2 vr (Trs; Buc; gms) A se face de râsul lumii. 3 vr (Trs; Buc; gms) A se păcăli.

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile; a condamna. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane sau la fapte ale lor) A dezaproba (în public); a reproba, a condamna. ◊ (Refl. pas.) Chiar în adunările Societății literare... se blama vînzarea averii lui Hagi-Moscu în detrimentul creditorilor și în folosul familiei falitului. GHICA, S. A. 152.

BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A dezaproba (în public); a condamna, a reproba. – Fr. blâmer.

BLAMÁ vb. I. tr. A condamna; a defăima; a dezaproba, a reproba (public) o persoană, un fapt etc. [P.i. -mez. / < fr. blâmer].

BLAMÁ vb. tr. a condamna, a dezaproba, a reproba (public). (< fr. blâmer)

A BLAMÁ ~éz tranz. 1) A supune unui blam; a condamna în mod public; a stigmatiza; a înfiera; a osândi. 2) A vorbi de rău; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defăima. /<fr. blâmer

*blaméz v. tr. (fr. blâmer, vfr. blasmer, d. lat. blasphemare, a blasfema). Reprob, dezavuez. – Fars a se blama, „a se compromite” (cum zic Româniĭ germanizațĭ, după germ. sich blamieren).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

blamá (a ~) vb., ind. prez. 3 blameáză

blamá vb., ind. prez. 1 sg. blaméz, 3 sg. și pl. blameáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLAMÁ vb. 1. v. dezaproba. 2. v. calomnia.

BLAMA vb. 1. a condamna, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. 2. a (se) bîrfi, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) defăima, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (De ce îl ~ pe nedrept?)

Intrare: blama
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blama
  • blamare
  • blamat
  • blamatu‑
  • blamând
  • blamându‑
singular plural
  • blamea
  • blamați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • blamez
(să)
  • blamez
  • blamam
  • blamai
  • blamasem
a II-a (tu)
  • blamezi
(să)
  • blamezi
  • blamai
  • blamași
  • blamaseși
a III-a (el, ea)
  • blamea
(să)
  • blameze
  • blama
  • blamă
  • blamase
plural I (noi)
  • blamăm
(să)
  • blamăm
  • blamam
  • blamarăm
  • blamaserăm
  • blamasem
a II-a (voi)
  • blamați
(să)
  • blamați
  • blamați
  • blamarăți
  • blamaserăți
  • blamaseți
a III-a (ei, ele)
  • blamea
(să)
  • blameze
  • blamau
  • blama
  • blamaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)