opțiuni
  • info

14 definiții pentru balamut (persoană)

din care

Explicative DEX

balamut1, ~ă [At: MOXA, 387/30 / Pl: ~uți, ~e / E: ucr баламут] 1-2 smf, a (Înv) (Om) seducător. 3-4 smf, a (Om) mincinos. 5-6 smf, a (Înv) (Om) bârfitor. 7 a (Ljc) Măsluit1. 8-9 smf, a (Om) mut din naștere. 10-11 smf, a (Om) bâlbâit.

balamút, -ă adj., s.m., s.f. 1 (înv.) (Om) seducător. ◆ Ext. (pop.) (Om) mincinos. ◆ (adj.; despre cărțile de la jocurile de noroc) Care este măsluit. 2 (înv.) (Om) bîrfitor. 3 (pop.) (Om) care este mut din naștere. ◆ Spec. (Om) care este bîlbîit. • pl. -ți, -te. /<ucr., rus. баламут.

†BALAMUT I. sn. Flecar, bîrfitor: curînd risipi acea avuție toată cum nu se cădea balamuților, hoților, măscăricilor (MX.). II. adj. ♠️ Măsluit (vorb. de cărți de joc): parcă-s ~e... eu n’am mai văzut așa goană (VLAH.) 2 Trans. Nătîng; bădărănos (BUD.) [rus. balamut].

BALAMUT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătîng, prost. – Din rus. balamut.

balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler.

Ortografice DOOM

balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute

balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute

balamut s. m., adj. m., pl. balamuți; f. sg. balamută, pl. balamute.

Argou

balamut, balamuți, s. m. om naiv / ușor de păcălit; victimă predilectă a unui hoț

Sinonime

BALAMUT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, gângav, gângăvit, gângâit, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BALAMUT s., adj. v. ademenitor, amăgitor, înșelător, seducător.

balamut adj., s. v. BÎLBÎIT. BÎRFITOR. BLEG. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. GÎNGAV. GÎNGĂVIT. GÎNGÎIT. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PONEGRITOR. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

balamut s., adj. v. ADEMENITOR. AMĂGITOR. ÎNȘELĂTOR. SEDUCĂTOR.

Regionalisme / arhaisme

BALAMUT adj. și s.m. (Mold., ȚR) Amăgitor, înșelător; flecar, clevetitor, calomniator. A: Oare ce va să mai grăiască acest balamut? AP. 1646, 66v; cf. NCCD (gl.). B: Dară voi, balamuților, pentru ce rînjiți spre mine? CAZANIE 1642. Blędivyi. Cel bîrfitoriu, balamut. MARDARIE, 112; cf. ST. LEX., 273. Etimologie: rus., ucr. balamut. Vezi și balamuți, balamuție. Cf, alnic, amăgelnic, amăgeu, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz; blojeritor, ciocotniță (1, 2), mozavir, ocarnic (2).

Intrare: balamut (persoană)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamut
  • balamutul
  • balamutu‑
plural
  • balamuți
  • balamuții
genitiv-dativ singular
  • balamut
  • balamutului
plural
  • balamuți
  • balamuților
vocativ singular
  • balamutule
  • balamute
plural
  • balamuților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

balamut, balamuțisubstantiv masculin
balamută, balamutesubstantiv feminin

  • 1. învechit Om seducător. MDA2 DEXI
  • 2. Om mincinos. MDA2 DEXI
  • 3. învechit Om bârfitor. MDA2 DEXI
  • 4. Om mut din naștere. MDA2 DEXI
  • 5. Om bâlbâit. MDA2 DEXI
  • 6. regional Flecar. DLRM
    sinonime: flecar
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.