opțiuni
  • info

13 definiții pentru balamut (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

balamút1, ~ă [At: MOXA, 387/30 / Pl: ~uți, ~e / E: ucr баламут] 1-2 smf, a (Înv) (Om) seducător. 3-4 smf, a (Om) mincinos. 5-6 smf, a (Înv) (Om) bârfitor. 7 a (Ljc) Măsluit1. 8-9 smf, a (Om) mut din naștere. 10-11 smf, a (Om) bâlbâit.

balamút2 sm [At: BĂCESCU, P. 20 / Pl: ~uți / E: nct] (Pop) 1 Peștele Pneumotophorus (Scomber) colias. 2 Exemplar mare din specia Scomber scombrus.

balamút, -ă adj., s.m., s.f. 1 (înv.) (Om) seducător. ◆ Ext. (pop.) (Om) mincinos. ◆ (adj.; despre cărțile de la jocurile de noroc) Care este măsluit. 2 (înv.) (Om) bîrfitor. 3 (pop.) (Om) care este mut din naștere. ◆ Spec. (Om) care este bîlbîit. • pl. -ți, -te. /<ucr., rus. баламут.

BALAMÚT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătîng, prost. – Din rus. balamut.

BALAMUT adj. și s.m. (Mold., ȚR) Amăgitor, înșelător; flecar, clevetitor, calomniator. A: Oare ce va să mai grăiască acest balamut? AP. 1646, 66v; cf. NCCD (gl.). B: Dară voi, balamuților, pentru ce rînjiți spre mine? CAZANIE 1642. Blędivyi. Cel bîrfitoriu, balamut. MARDARIE, 112; cf. ST. LEX., 273. Etimologie: rus., ucr. balamut. Vezi și balamuți, balamuție. Cf, alnic, amăgelnic, amăgeu, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz; blojeritor, ciocotniță (1, 2), mozavir, ocarnic (2).

balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute

balamút s. m., adj. m., pl. balamúți; f. sg. balamútă, pl. balamúte.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BALAMÚT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, gângav, gângăvit, gângâit, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BALAMÚT s., adj. v. ademenitor, amăgitor, înșelător, seducător.

balamut adj., s. v. BÎLBÎIT. BÎRFITOR. BLEG. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. GÎNGAV. GÎNGĂVIT. GÎNGÎIT. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PONEGRITOR. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

balamut s., adj. v. ADEMENITOR. AMĂGITOR. ÎNȘELĂTOR. SEDUCĂTOR.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

balamut, balamuți, s. m. om naiv / ușor de păcălit; victimă predilectă a unui hoț

Intrare: balamut (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamut
  • balamutul
  • balamutu‑
plural
  • balamuți
  • balamuții
genitiv-dativ singular
  • balamut
  • balamutului
plural
  • balamuți
  • balamuților
vocativ singular
  • balamutule
  • balamute
plural
  • balamuților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

balamut, balamuțisubstantiv masculin
balamută, balamutesubstantiv feminin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.