Definiția cu ID-ul 414798:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
balamut (balamuți), adj. – 1. Înșelător, trișor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape ieșit din uz.