balamút, -ă adj., s.m., s.f. 1 (înv.) (Om) seducător. ◆ Ext. (pop.) (Om) mincinos. ◆ (adj.; despre cărțile de la jocurile de noroc) Care este măsluit. 2 (înv.) (Om) bîrfitor. 3 (pop.) (Om) care este mut din naștere. ◆ Spec. (Om) care este bîlbîit. • pl. -ți, -te. /<ucr., rus. баламут.