13 definiții pentru flecar (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLECAR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.

flecar, ~ă smf, a [At: GORJAN, H. II, 217/29 / Pl: ~i, ~e / E: fleac1 + -ar] (Fam) 1-2 (Om) căruia îi place să vorbească mult, să spună fleacuri1 (5-8) Si: guraliv, limbut, palavragiu, (rar) flecarnic, (nob) flecătitor.

FLECAR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.

FLECAR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri, vrute și nevrute; guraliv, limbut, palavragiu. Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352. E vremea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198. Flecarul, cu vreme și fără vreme, trebuie să trăncănească. ♦ (Adjectival) Care flecărește. Om flecar.Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. V. 63.

FLECAR ~ă (~i, ~e) și substantival Care vorbește fleacuri; căruia îi place să flecărească; limbut; vorbăreț. /fleac + suf. ~ar

flecar a. și m. 1. care spune fleacuri; 2. care vorbește mult.

flecár, -ă adj. (d. fleac). Guraliv, limbut, vorbăreț, palavragiŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

flecar adj. m., s. m., pl. flecari; adj. f., s. f. fleca, pl. flecare

flecar adj. m., s. m., pl. flecari; adj. f., s. f. flecară, pl. flecare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FLECAR s., adj. clănțău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, logoreic, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță.

FLECAR s., adj. clănțău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tîndălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță.

Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz

Intrare: flecar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flecar
  • flecarul
  • flecaru‑
plural
  • flecari
  • flecarii
genitiv-dativ singular
  • flecar
  • flecarului
plural
  • flecari
  • flecarilor
vocativ singular
  • flecarule
  • flecare
plural
  • flecarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

flecar, flecarisubstantiv masculin
flecar, flecaadjectiv
fleca, flecaresubstantiv feminin

  • 1. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352. DLRLC
    • format_quote E vremea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198. DLRLC
    • format_quote Flecarul, cu vreme și fără vreme, trebuie să trăncănească. DLRLC
    • format_quote Om flecar. DLRLC
    • format_quote Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. V. 63. DLRLC
etimologie:
  • Fleac + sufix -ar. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.