14 definiții pentru balamut (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

balamút1, ~ă [At: MOXA, 387/30 / Pl: ~uți, ~e / E: ucr баламут] 1-2 smf, a (Înv) (Om) seducător. 3-4 smf, a (Om) mincinos. 5-6 smf, a (Înv) (Om) bârfitor. 7 a (Ljc) Măsluit1. 8-9 smf, a (Om) mut din naștere. 10-11 smf, a (Om) bâlbâit.

balamút, adj., s.m., s.f. 1 (înv.) (Om) seducător. ◆ Ext. (pop.) (Om) mincinos. ◆ (adj.; despre cărțile de la jocurile de noroc) Care este măsluit. 2 (înv.) (Om) bîrfitor. 3 (pop.) (Om) care este mut din naștere. ◆ Spec. (Om) care este bîlbîit. • pl. -ți, -te. /<ucr., rus. баламут.

BALAMÚT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătîng, prost. – Din rus. balamut.

BALAMUT adj. și s.m. (Mold., ȚR) Amăgitor, înșelător; flecar, clevetitor, calomniator. A: Oare ce va să mai grăiască acest balamut? AP. 1646, 66v; cf. NCCD (gl.). B: Dară voi, balamuților, pentru ce rînjiți spre mine? CAZANIE 1642. Blędivyi. Cel bîrfitoriu, balamut. MARDARIE, 112; cf. ST. LEX., 273. Etimologie: rus., ucr. balamut. Vezi și balamuți, balamuție. Cf, alnic, amăgelnic, amăgeu, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz; blojeritor, ciocotniță (1, 2), mozavir, ocarnic (2).

balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute

balamút s. m., adj. m., pl. balamúți; f. sg. balamútă, pl. balamúte.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BALAMÚT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, gângav, gângăvit, gângâit, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BALAMÚT s., adj. v. ademenitor, amăgitor, înșelător, seducător.

balamut adj., s. v. BÎLBÎIT. BÎRFITOR. BLEG. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. GÎNGAV. GÎNGĂVIT. GÎNGÎIT. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PONEGRITOR. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

balamut s., adj. v. ADEMENITOR. AMĂGITOR. ÎNȘELĂTOR. SEDUCĂTOR.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

balamút (balamúți), adj.1. Înșelător, trișor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape ieșit din uz.

Intrare: balamut (adj.)
balamut1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balamut
  • balamutul
  • balamutu‑
  • balamu
  • balamuta
plural
  • balamuți
  • balamuții
  • balamute
  • balamutele
genitiv-dativ singular
  • balamut
  • balamutului
  • balamute
  • balamutei
plural
  • balamuți
  • balamuților
  • balamute
  • balamutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

balamut, balamuadjectiv

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.