opțiuni
  • info

13 definiții pentru bâlbâit (adj.)

din care

Explicative DEX

BÂLBÂIT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu, gângav. – V. bâlbâi.

BÂLBÂIT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu, gângav. – V. bâlbâi.

bâlbâit2, ~ă [At: GHICA, S. 325 / V: -băit, bălbăit, bălbuit[1] / Pl: ~iți, ~e / E: bălbăi] 1-2 smf, a (Persoană) care se bâlbâie (1) Si: (înv) bălbău, gângav. 3 av Prin bâlbâire (1).

  1. Variantă care nu figurează ca intrare principală. — gall

bălbăit2, ~ă smf, a vz bâlbâit2

bălhuit2, ~ă[1] a vz bâlbâit2

  1. Variantă care nu figurează la intrarea principală. — gall

bâlbăit2, ~ă a, smf vz bâlbâit2

bîlbîit2, -ă s.m, s.f., adj. (Persoană) care (se) bîlbîie, care vorbește greu, gîngav. Găgăuții și gușații, Bîlbîiți, cu gura strimbă, sînt stăpînii astei nații (EMIN.). ◊ (adv.) Bietul preot, nu că nu știa să citească: vorbea cam bălbăit (ISP.). • pl. -ți, -te. /v. bîlbîi.

BÎLBÎIT, BĂLBĂIT I. adj. p. BÎLBÎI. II. sm. Cel ce bîlbîește: Bîlbîiți cu gura strîmbă, sînt stăpînii astei nații (EMIN.). III. sn. Faptul de a bîlbîi. IV. adv. Cu glas încurcat, cu vorba încîlcită: bietul preot... vorbea cam bîlbîit și se temea să nu rîză lumea de el (ISP.).

BÎLBÎIT, -Ă, bîlbîiți, -te, adj. Care bîlbîie, care vorbește greu. V. gîngav. ♦ (Adverbial) Un pipernicit de om... cu un glas pițigăiat, care mai vorbea și bîlbîit. D. ZAMFIRESCU, R. 203.

BÎLBÎIT, -Ă, bîlbîiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bîlbîie, care vorbește greu. – V. bîlbîi.

bălbăit a. și m. 1. care bălbăe: bălbăiți cu gura strâmbă EM.; 2. fig. gogoman.

bîlbîít, -ă adj. Care bîlbîĭe. Fig. Prost.

Sinonime

BÂLBÂIT adj., s. gângav, gângăvit, gângâit, (reg.) balamut, (prin Ban.) pâtcav, (Transilv.) șișcav, (prin Olt.) șișcăvit, (prin Transilv.) tântav. (Om ~.)

BÎLBÎIT adj., s. gîngav, gîngăvit, gîngîit, (reg.) balamut, (prin Ban.) pitcav, (Transilv.) șișcav, (prin Olt.) șișcăvit, (prin Transilv.) tîntav. (Om ~.)

Intrare: bâlbâit (adj.)
bâlbâit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitul
  • bâlbâitu‑
  • bâlbâită
  • bâlbâita
plural
  • bâlbâiți
  • bâlbâiții
  • bâlbâite
  • bâlbâitele
genitiv-dativ singular
  • bâlbâit
  • bâlbâitului
  • bâlbâite
  • bâlbâitei
plural
  • bâlbâiți
  • bâlbâiților
  • bâlbâite
  • bâlbâitelor
vocativ singular — —
plural — —
bâlbăit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlbăit
  • bâlbăitul
  • bâlbăită
  • bâlbăita
plural
  • bâlbăiți
  • bâlbăiții
  • bâlbăite
  • bâlbăitele
genitiv-dativ singular
  • bâlbăit
  • bâlbăitului
  • bâlbăite
  • bâlbăitei
plural
  • bâlbăiți
  • bâlbăiților
  • bâlbăite
  • bâlbăitelor
vocativ singular — —
plural — —
bălbăit2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălbăit
  • bălbăitul
  • bălbăită
  • bălbăita
plural
  • bălbăiți
  • bălbăiții
  • bălbăite
  • bălbăitele
genitiv-dativ singular
  • bălbăit
  • bălbăitului
  • bălbăite
  • bălbăitei
plural
  • bălbăiți
  • bălbăiților
  • bălbăite
  • bălbăitelor
vocativ singular — —
plural — —
bălbuit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălbuit
  • bălbuitul
  • bălbuitu‑
  • bălbuită
  • bălbuita
plural
  • bălbuiți
  • bălbuiții
  • bălbuite
  • bălbuitele
genitiv-dativ singular
  • bălbuit
  • bălbuitului
  • bălbuite
  • bălbuitei
plural
  • bălbuiți
  • bălbuiților
  • bălbuite
  • bălbuitelor
vocativ singular — —
plural — —
bălhuit2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălhuit
  • bălhuitul
  • bălhuită
  • bălhuita
plural
  • bălhuiți
  • bălhuiții
  • bălhuite
  • bălhuitele
genitiv-dativ singular
  • bălhuit
  • bălhuitului
  • bălhuite
  • bălhuitei
plural
  • bălhuiți
  • bălhuiților
  • bălhuite
  • bălhuitelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bâlbâit, bâlbâităadjectiv
bâlbâit, bâlbâițisubstantiv masculin
bâlbâită, bâlbâitesubstantiv feminin

  • 1. adesea substantivat (și) adverbial (Persoană) care (se) bâlbâie, care vorbește greu. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM
    sinonime: gângav
    • format_quote Găgăuții și gușații, Bîlbîiți, cu gura strimbă, sînt stăpînii astei nații. (EMIN.) DEXI CADE
    • 1.1. (și) adverbial Prin bâlbâire. MDA2 DEXI CADE
      • format_quote Un pipernicit de om... cu un glas pițigăiat, care mai vorbea și bîlbîit. D. ZAMFIRESCU, R. 203. DLRLC
      • format_quote Bietul preot, nu că nu știa să citească: vorbea cam bălbăit. (ISP.) DEXI
etimologie:
  • vezi bâlbâi DEX '09 DEXI DEX '98 DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „bâlbâit” (5 clipuri)
Clipul 1 / 5