9 intrări

Articole pe această temă:

60 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

albástru, -ă [At: (a. 1588), CUV. D. BĂTR. I, 199 / Pl: -aștri, -re / E: ml *albaster, -tra, -trum] 1 a Care are culoarea cerului senin. 2 a A cincea culoare din spectrul solar Cf azuriu, sineliu. 3 a (Îe) Cu sânge ~ De neam nobil. 4 a (D. cer, zare etc.) Senin. 5 a (Îvp) Cu luciu albăstrui. 6 a (Fig) Trist. 7 a Sumbru. 8 a (Îs) Inimă ~ ă Suflet trist. 9 a (Pex; îas) Jale. 10 a (Îs) Cântece de inimă ~ ă Cântece melancolice de dragoste. 11-12 a, av (Fam) Nefavorabil. 13 sn Culoarea albastră Si: albăstreală, albăstrime 14 sf (Bot; reg; lpl) Albăstrițe (Centaurea cyanus) 15 sf (Fig; iuz; lpl) Haine orășenești Si: (iuz) albăstrân. 16 a (Fam; îe) E (cam) ~ Situația e cam dificilă. 17 sn (Îs) ~ de metilen Colorant albastru întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. 18 sn (Îs) ~ de Prusia (sau de Berlin) Ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1).

ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus).

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

ALBÁSTRU1 s. n. 1. Culoare albastră (a cincea din spectrul solar, între violet și verde). O stea se desprinse și picură în albastrul nopții. C. PETRESCU, S. 188. În văzduh e-atît albastru! În senin e-atîta soare! IOSIF, PATR. 25. ♦ (Poetic) Cer senin, albăstriu. Cea dintîi rîndunică, venită de departe, tăie albastrul ca o săgeată. GÎRLEANU, L. 40. 2. (În expr.) Albastru de metilen = materie colorantă albastră, solubilă în apă, întrebuințată în experiențele de biologie și ca medicament dezinfectant al amigdalelor.

ALBÁSTRU2, -Ă, albaștri, -stre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. 2. Fig. Melancolic, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă; p. ext. tristețe; b) necaz, mânie, furie. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut. – Lat. *albaster (< albus).

ALBÁSTRU1 s. n. Culoare albastră. – Lat. *albastrum.

albástru1 adj. m., pl. albáștri, art. albáștrii; f. albástră, pl. albástre

albástru2 s. n., art. albástrul

albástru-azuríu adj. m., pl. albáștri-azuríi, art. albáștrii-azuríii; f. albástră-azuríe, pl. albástre-azuríi

albástru-deschís adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís

corb-albástru (pasăre) s. m., pl. corbi-albáștri

!múscă-albástră (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-albástre; pl. múște-albástre

scrumbíe-albástră (pește) s. f., g.-d. art. scrumbíei-albástre; pl. scrumbíi-albástre

albástru adj. m., pl. albáștri; f. sg. albástră, pl. albástre

albástru s. n., art. albástrul, g.-d. art. albástrului

corb-albástru s. m., pl. corbi-albáștri

scrumbíe albástră s. f. + adj.

ALBÁSTRU adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (Culoarea ~.) 2. adj. v. senin. 3. s. v. seninătate.

Intrare: albastru
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albastru albastrul albastră albastra
plural albaștri albaștrii albastre albastrele
genitiv-dativ singular albastru albastrului albastre albastrei
plural albaștri albaștrilor albastre albastrelor
vocativ singular
plural
Intrare: albaștri
albaștri
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: albastru-azuriu
albastru-azuriu adjectiv
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albastru-azuriu albastrul-azuriul albastră-azurie albastra-azuria
plural albaștri-azurii albaștrii-azuriii albastre-azurii albastrele-azuriile
genitiv-dativ singular albastru-azuriu albastrului-azuriului albastre-azurii albastrei-azuriei
plural albaștri-azurii albaștrilor-azuriilor albastre-azurii albastrelor-azuriilor
vocativ singular
plural
Intrare: albastru-deschis
albastru-deschis adjectiv
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albastru-deschis albastrul-deschis albastră-deschis albastra-deschis
plural albaștri-deschis albaștrii-deschis albastre-deschis albastrele-deschis
genitiv-dativ singular albastru-deschis albastrului-deschis albastre-deschis albastrei-deschis
plural albaștri-deschis albaștrilor-deschis albastre-deschis albastrelor-deschis
vocativ singular
plural
Intrare: corb-albastru
corb-albastru substantiv masculin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corb-albastru corbul-albastru
plural corbi-albaștri corbii-albaștri
genitiv-dativ singular corb-albastru corbului-albastru
plural corbi-albaștri corbilor-albaștri
vocativ singular
plural
Intrare: muscă-albastră
muscă-albastră substantiv feminin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular muscă-albastră musca-albastră
plural muște-albastre muștele-albastre
genitiv-dativ singular muște-albastre muștei-albastre
plural muște-albastre muștelor-albastre
vocativ singular
plural
Intrare: scrumbie-albastră
scrumbie-albastră substantiv feminin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular scrumbie-albastră scrumbia-albastră
plural scrumbii-albastre scrumbiile-albastre
genitiv-dativ singular scrumbii-albastre scrumbiei-albastre
plural scrumbii-albastre scrumbiilor-albastre
vocativ singular
plural
Intrare: spirea-albastră
spirea-albastră substantiv feminin articulat
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spirea-albastră
plural spireele-albastre
genitiv-dativ singular spireei-albastre
plural spireelor-albastre
vocativ singular
plural
Intrare: iarbă-albastră
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular iarbă-albastră iarba-albastră
plural
genitiv-dativ singular ierbi-albastre ierbii-albastre
plural
vocativ singular
plural

iarbă-albastră

  • 1. Plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea).
    surse: DEX '09

etimologie: