VÂRFAR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza fânul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

ȚUGUI ~ie n. 1) Parte conică a unui vârf de deal sau de munte. 2) Vârf ascuțit al unor obiecte. Acoperiș cu ~. /Orig. nec.

VÂRFAR ~e n. 1) Furcă cu coada lungă cu care se poate ajunge în vârful unui stog. 2) Vârf de munte. /vârf + suf. ~ar

deltaplan s. n. (av.) Aparat individual de zbor, pe principiul planorului, cu aripile în forma literei grecești delta ◊ „Un pilot s-a încumentat să urce împreună cu o echipă de admiratori și reporteri pe vârful muntelui Kilimandjaro și, de acolo, de la înălțimea de 6010 m, pe un delta-plan, să se avânte într-un zbor pe distanța de 22 kilometri.” I.B. 6 IX 76 p. 8. ◊ „O spectaculoasă cursă Londra-Paris a fost angajată zilele trecute între două deltaplane cu motor.” R.l. 30 VIII 79 p. 6. ◊ „Specialiști ai Institutului de aviație din Moscova au experimentat [...] un aparat de zbor original – o motocicletă deltaplan, respectiv o motocicletă prevăzută cu o pânză asemănătoare deltaplanului și care poate zbura.” Sc. 5 II 84 p. 5; v. și 23 III 77 p. 5, R.l. 12 VIII 77 p. 6, Mag. 26 V 79 p. 8; v. și deltaplanist (din fr. deltaplan; DMC 1975, DTN 1976; DEX-S)

PACIFIC, Oceanul ~, cel mai întins și mai adânc ocean al Pământului, limitat de peninsulele Alaska și Ciukotka (la N), de Asia și Australia (la V), Americile de Nord și de Sud (la E) și Antarctida (la S). Comunică cu Oc. Arctic prin str. Bering, cu Oc. Atlantic prin str. Drake, str. Magellan și Canalul Panamá, iar cu Oc. Indian prin mările și strâmtorile din Arh. Malaez. În S comunică larg cu Oc. Indian și Oc. Atlantic. 165,3 mil. km² (179,7 mil. km² cu mările mărginașe – c. 50% din Supr. Oc. Planetar). Volum: 707,6 mil. km³ (iar cu mările mărginașe 723,7 mil. km³). Salinitatea medie: 34,9‰, max.: 36,5‰ și minimă: 32‰. Temp. apei este în febr. 28°C la Ecuator și -1°C la lat. mari, iar în aug. 29°C la Ecuator și +8°C în N și 0°C în S. Se întinde de la N la S pe 15,8 mii km, iar de la V la E pe 19,5 mii km. Ad. medie: 3.028 m; ad. max.: 11.033 (fosa Marianelor, cea mai mare adâncime oceanică). Țărmuri abrupte însoțite de lanțuri muntoase. Paralel cu țărmurile vestice se întind șiraguri de insule ce delimitează mări marginale. Regiunea sa periferică cuprinde zone cu seismicitate puternică și activitate vulcanică intensă („Cercul de foc al Pacificului”) și cu gropi abisale. În centru și SV se află numeroase insule care formează Oceania, iar în părțile marginale în N ins. Aleutine, în V Kurile, Sahalin, arhipelagul japonez, arh. Filipine, Noua Guinee, Noua Zeelandă, în E arh. Galápagos. Relieful fundului cuprinde cel mai mare număr de munți submarini (c. 1.400), în cea mai mare parte de origine vulcanică, formând o dorsală cu o lățime considerabilă și cu înălțimi de 2.000-3.000 m deasupra nivelului general al fundului; alt. max. se află în partea de E a arh. Tonga, respectiv de 8.325 m, vârful muntelui aflându-se la 365 m sub nivelul apei. În alte cazuri, vârfurile munților se ridică deasupra nivelului apei, apărând la suprafață ca insule vulcanice (ex. Mauna Kea, în Hawaii atinge 4.205 m deasupra nivelului mării) sau se află la mică adâncime, în jurul lor formându-se insule coraligene. Curenții formează două circuite: în emisfera nordică Curentul Ecuatorial de N, Kuroshivo (Kuroshio), Curentul P. de N și Curentul Alaskăi – curenți calzi și Oyashivo (Oyashio), Kamceatka și Curentul Californiei – curenți reci; în emisfera sudică Curentul Ecuatorial de S, Curentul Australiei de E – curenți calzi și Curentul P. de S, Curentul Perúlui (Humboldt) – curenți reci. În zona ecuatorială se formează contracurenții ecuatoriali de N și de S. Un fenomen natural aparte, care se manifestă în partea central-sudică a P., este El Niño. Străbătut de importante căi de navigație. Principalele porturi: Vladivostok, Vancouver, San Francisco, Los Angeles, Valaparaíso, Shanghai, Sidney. Floră și faună bogată și variată. Importante zone de pescuit (c. 60% din cantitatea de pește de pește pescuit pe glob). P. a fost descoperit la 29 sept. 1513 de conchistadorul spaniol Vasco Nuñez de Balboa, în urma expediției de traversare a istmului Panamá, care l-a numit Mar del Sur (Marea Sudului). Traversat pentru prima dată de Magellan, care i-a atribuit numele Mar Pacifico(Marea Liniștită). Este străbătut de meridianul de 180°, care constituie (cu mici abateri legate de împărțirea administrativă a arhipelagurilor) linia internațională de schimbare a datei. – Bătălia din ~, ansamblul operațiunilor militare duse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial între Japonia și S.U.A., asistată de aliații ei (1941-1945).

PEGAS 1. (În mitologia greacă) Car miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu. Dăruit de zeița Atena lui Belerofon, care, călare pe P., a ucis Himera; mai târziu a slujit, în Olimp, zeilor și muzelor. Lovind cu copita vârful muntelui Helikon, P. a făcut să țâșnească izvorul Hipokrene, din care își sorbeau poeții inspirația. Imaginea lui P. este simbolul inspirației poetice. 2. (Pegasus) Constelație din emisfera boreală, situată la N de constelația Vărsătorul. Se caracterizează prin patru stele strălucitoare (Markab, Scheat, Algenib, Andromeda sau Sirrah), dispuse în formă de pătrat.

colnic n. 1. colină, înălțime de pământ mai mică decât muntele: trecu dealuri, văi, colnice ISP.; 2. cărăruie îngustă pe vârful munților, potecuță într’o pădure. [Origină necunoscută].

mlacă f. mlaștină: sui mlaca Cernatului până în vârful muntelui OD. [Serb. MLAKA].

jepi m. pl. soiu de brad pitic ce se află numai pe vârful munților (Pinus pumilio). [Origină necunoscută].

țuguiu (țugluiu) n. 1. pisc de munte; 2. Vârf de stog ascuțit; 3. vârf în genere. [Dintr’un primitiv țuc (cf. țucluiu), înrudit cu cioc].

VÂRFAR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.

cioacă¹ sf [At: PONTBRIANT, D. / V: ciocă¹, șchioa~ / P: cioa~ / Pl: ~oace / E: nct] (Reg) 1 Deal. 2 Vârf de deal Vz (reg) chicioră, cornățel, cornet, grumuleu, mormondol, picui. 3 Vârf de munte. 4 Vârf de munte de unde s-a tăiat pădurea Si: cucă. 5 Cârlig. 6 Scoabă. 7 Bucată de lemn care, prin răsucire, ține ușile (la pridvor, la cramă) închise. 8 Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele Si: (reg) carafă. 9 Unealtă cu care se strâng cercurile la butoaie. 10 Unealtă de soc în formă de lulea, în care e introdus capătul interior al carabei de la cimpoi. 11 Capetele încrestate ale lemnului vertical al ferăstrăului unde se așază coarda sau sfoara de întins. 12 Partea de la scaunul văsarului care prinde lemnul ce trebuie netezit. 13 Ichi (la anumite jocuri de copii). 14 Jocul cu acest ichi. 15 (Lpl) Bucată de lemn astfel cioplită, încât să permită prelingerea rachiului sau a țuicii de la cazan în alt vas. 16 (Șîf șchioa~) Târnăcop. 17 Cazma. 18 Unealtă de tăiat și de scobit, ca un ciocan cu capetele lungi și ascuțite Si: (reg) ciuc, dihoroi, pupăză, sălmac, scobitor, sfeclă. 19 Căuș. 20 Cafa. 21 Vas de lemn din care beau ciobanii apă și lapte. 22 Copac uscat dezrădăcinat Si: butuc, buturugă, cioată, ciot. 23 Mlădiță de viță cu 3-4 ochiuri, care se răsădește toamna sau primăvara pentru a face rădăcini Si: cârlig. 24 Cuvânt de alint pentru copii. 25 Organul genital masculin. 26 (Arg) Balivernă. 27 (Fam; îe) A se ține de ~oace A se ține de glume. 28 (Fam; îae) A se ține de șmecherii.

creier sm [At: CORESI, EV. 277/32 / V: cleeri smp, clei smp, cleieri smp, cleri smp, clii smp, ~eer, ~eere snp, ~eeri smp, ~ei smp, ~eiere snp, ~eire snp, ~eiri smp, ~el, ~eri smp, criei smp, criel, crier, crieri smp, criili smp, criiri smp, crili smp, greier, greieri smp / Pl: ~i / E: ml cerebrum] 1 Cea mai importantă parte a sistemului nervos central la vertebrate, situată în cutia craniană Si: encefal. 2 Organ al gândirii și conștiinței la om. 3 (Îs) ~ mic Parte a creierului (2) situată în regiunea posterioară și inferioară Si: cerebel. 4 (Îs) ~ mare Parte a creierului (2) situată în regiunea anterioară și superioară, formată din două emisfere. 5 (Pfm; îe) A-i zbura cuiva ~ii A-i trage un glonț în cap. 6 (Pop; îs) Pielița ~ului Meninge. 7-8 (Îe) ~ii munților Vârfurile (inaccesibile ale) munților. 9 (Îe) ~ii codrilor Cea mai ascunsă parte a codrilor. 10 (Pex) Minte. 11 (Pex) Inteligență. 12 (Pex) Judecată. 13 (Pfm; îe) A-și frământa ~ii A se gândi intens la ceva. 14-19 (Fig) Persoană care (inițiază și) conduce (o afacere) (o mișcare sau) un complot. 20-23 (Fig) (Inițiator și) conducător (al unui proiect sau) al unei activități colective. 24 (Pan) Parte groasă a butucului roții, în care se înțepenesc spițele Si: căpățănă.

fractostratus sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: fr fractostratus] Fâșie de nori care provin dintr-un stratus rupt de vânt sau de vârfurile munților.

hățaș² sn [At: CREANGĂ, A. 72 / V: hataș, hătaș / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2 Plai unde pasc căprioarele. 3 Drum al turmelor de oi pe munte. 4 Drum mai lat, pe care merge cireada la păscut. 5 Potecă spre vârful muntelui. 6 Drum râpos, stricat de ploi.

mac³ sm [At: CANTEMIR, IST. 153 / Pl: maci, (nob, sn) ~uri / E: bg мак, srb mäk cf mg mäk] 1 (Șîc ~-de-grădină, ~-cultivat, ~-bun,~-involt,~-alb, ~-negru) Plantă din familia papaveraceelor cu miros și gust neplăcut, cu flori mari solitare, de culoare roșie, albă, violetă etc. Si: (reg) somnișor (Papaver semniferum). 2 (Șîc ~-de-câmp, ~-nebun, ~-negru, ~-rău) Plantă cu tulpina și frunzele păroase și cu florile roșii {Papaver dubium). 3 (Șîc ~-roșu, ~-de-câmp, ~-iepuresc, ~-sălbatic, ~-puturos) Plantă cu tulpina și cu frunzele acoperite de peri aspri perpendiculari, cu flori roșii, având la baza petalelor o pată neagră Si: înăcuț, păpădie, (reg) paparoană, paparună, somnișor {Papaver Rhoeas). 4-6 (Șîc ~-galben, ~-de-munte, ~-alpin, ~-pirenaic) Specii de mici plante erbacee cu frunzele păroase, cu florile galbene solitare în vârful tulpinii, care cresc pe vârfurile munților {Papaver pyrenaicum, Papaver surantiacum, Papaver alpinum). 7 (Îc) ~-roșu-de-grădină Plantă ornamentală cu frunzele de culoare verde-închis și cu florile mari, solitare, de culoare roșie (Papaver bracteatum). 8 (Pop; îe) Cât un fir (sau un sâmbure, un grăunțe) de ~ Foarte mic. 9 (Îlav) Nici cât un fir de ~ Foarte puțin. 10-1 (Îc) ~-cornut Specii de plante erbacee păroase, cu flori terminale solitare, roșii ca sângele și având la baza petalelor o pată neagră Si: (reg) paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). 10-11 (Îc) ~-cornut Specii de plante erbacee păroase, cu flori terminale solitare, roșii ca sângele și având la baza petalelor o pată neagră Si: (reg) paparoane, paparună (Glaucium corniculatum, Glaucium phoeniceum). 12 (Îc) ~-spinos Gen de papaveracee care cuprinde câteva specii de plante erbacee, cu suc caustic de culoare gălbuie, folosit în medicină. 13 Sămânță de mac³. 14 (Bot; reg; îc) ~ul ~cioarei Zămoșiță (Hibiscus trionum). 15 (Bot; reg; îc) ~ul ~cucului Planta Luzula campestris. 16 (Bot; reg; îc) ~-bătut, ~-porcesc, ~-înalt, ~-păsăresc Plante nedefinite mai îndeaproape.

obcină sf [At: (a. 1490), BOGDAN, D. ȘT. I, 420 / S și: opc~ / Pl: ~ni și ~ne / E: vsl обьчина] 1 Coamă de deal sau de munte care unește două piscuri. 2 Versant comun care formează hotarul între două proprietăți. 3 (Reg; pex) Înălțime acoperită cu pădure. 4 (Pex) Ridicătură pe un platou. 5 (Pex) Deal. 6 (Pex) Vârf al dealului. 7 (Reg) Cumpănă a apelor. 8 (Reg) Cărare pe vârful muntelui. 9 (Reg, gmț) Loc pe cuptor, unde dorm copiii. 10 (Reg; îe) Hai la ~ Hai la culcare.

pietrar [At: HERODOT (1645), 125 / V: (reg) pit~ / Pl: ~i / E: piatră + -ar] 1 sm Muncitor calificat în prelucrarea pietrei pentru construcții. 2 sm Cioplitor în piatră. 3 (Înv; Mol) Zidar în piatră. 4 sm (Mol) Sobar. 5 sm (Rar) Pavator care pavează cu blocuri cubice de piatră. 6 s (Trs) Porțiune de teren cu multe pietre sau acoperită cu piatră sfărâmată. 7 sn (Reg) Soclu de piatră sau de cărămidă la cuptoarele de pâine țărănești. 8 s (Reg) Adăpost din lespezi de piatră construit pentru oi pe vârful muntelui. 9 s (Reg) Vânt care bate dinspre nord. 10 sm Pește de mărime mijlocie, de forma unui fus, cu pete negricioase pe spate, cu burta și aripioarele bătând în gălbui, care trăiește în ape adânci cu fundul pietros sau nisipos Si: (reg) fus, râp, sula-ciobanului, sulă (Aspro zingel). 11-12 sm (Iht; reg) Porcușor (Gobio uranascopus și kessleri). 13 sm (Șîc ~-de-munte, ~-de-mare, ~-sur-comun) Pasăre de mărime mijlocie, cenușie pe spate și cu o pată albă pe frunte, care trăiește mai ales prin locuri stâncoase și nisipoase, hrănindu-se cu insecte Si: (rar) pietroșel-sur, (reg) codabiță, pietroaică (2)-sură, pițigoice (1) (Oenanthe oenanthe). 14 sm (Șîc ~-negru) Pasăre cu aripile și spatele negre, cu abdomenul alb Si: (reg) pietrean², pietroică (1)-neagră, pițigoice (2) (Oneanthe pleschanka). 15 sm (Orn) Pietroșel (Petronia stulta). 16 sm (Orn) Prundăraș (Charadrius dubius). 17 sn (Orn; reg) Lăstun (Delichon urbica). 18 sm (Orn) Prigorie (Meoops apiaster). 19 sm (Orn; reg) Pescărel (Cinclus cinclus). 20 sm (Orn; reg) Cânepar (Carduelis cannabina). 21 sm (Orn; reg) Codobatură (Motacilla alba). 22 sm (Mpl; în superstiții) Persoană despre care se crede că ar fi înzestrată cu puterea de a opri sau de a îndepărta grindina.

umblet sn [At: PSALT. 129 / V: (îrg) îm~, (reg) umbletă sf îmbletă sf / Pl: ~e / E: umbla + -et] 1 Deplasare dintr-un loc în altul Si: mers¹, umblare (1), umblat¹ , (pop) umblătură (1). 2 Mers repetat încolo și încoace Si: circulație (1), umblare, (pop) umblătură (2). 3 (Construit de obicei cu verbe ca „a asculta”, „a auzi”) Zgomot făcut de picioare în timpul mersului. 4 (Pop) Mișcare, deplasare a corpurilor cerești Si: umblare (3). 5 Curs (al unei ape curgătoare). 6 Cutreierat¹ (1). 7 Pribegit¹. 8 (Pex) Călătorie (1). 9 Alergătură (pentru a realiza ceva, pentru a obține ceva) Si: (pop) umblătură (3). 10 (Mun; îe) A se alege cu ~ul (sau ~ele) A nu se alege cu nimic din toată osteneala. 11 (De obicei urmat de determinări) Mod de a umbla Si: călcătură (1), mers¹, pas², pășit¹, umblat¹ (1), umblare (6). 12 (D. cai) Fel specific de a-și mișca picioarele în timpul mersului. 13 (Mol; îlav) La ~ (sau la ~e) În buiestru (3). 14 (Îvp) Comportare. 15 (Înv) Fel de a proceda, de a acționa, de a fi etc. (al cuiva) Si: acțiune (1), demers (1), umblare (8), (pop) umblătură (4). 16 (Înv) Uneltire. 17 (Înv) Evoluție a unui fenomen, a unui proces etc. Si: mers. 18 (Îvr) Întâmplare. 19 (îrg) Loc pe unde se umblă (1) Si: drum (1), cale (1). 20 (Reg) Loc unde pasc oile. 21 (Reg; îs) ~ul mânzărilor Poala muntelui. 22 (Reg; îs) ~ul mioarelor Coasta muntelui. 23 (Reg; îs) ~ul cârlanilor Vârful muntelui. 24 (Reg) Coridor (1). 25 (Reg) Tindă. 26 (Reg) Gang (1).

lungi vb. IV. I (predomină ideea de situare, de așternere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lățime pe o suprafață) 1 refl., tr. a (se) alungi, a (se) întinde, a (se) prelungi, <rar> a (se) elonga. Mansarda se lungește mult în părțile laterale. 2 refl. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a se alungi, a se întinde. Fusta s-a lungit după călcări repetate. 3 refl. (despre drumuri, distanțe etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „până la”, „până în”) a continua, a se întinde, a se prelungi. Trotuarul se lungește până la fântână. Poteca se lungește până în vârful muntelui. 4 tr. (compl. indică obiecte pliante sau strânse) a desface, a întinde, <fam.> a mări. Lungește masa din sufragerie numai când are musafiri. 5 refl. (despre așezări, ținuturi, suprafețe de apă etc.) a se întinde, <pop. și fam.> a se lăți, <fig.; rar> a se răsfăța. Satul se lungește la poalele muntelui. Lacul se lungește pe o suprafață mare. 6 refl. (despre grupuri, șiruri de ființe) a se întinde, a se prelungi, a ține. Rândul de la casa de bilete se lungește pe câțiva zeci de metri. 7 tr. fig. (compl. indică soluții, băuturi, mâncăruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a dilua, a îndoi, a subția, <fig.> a alungi. Negustorul a lungit vinul cu apă. II (predomină ideea de mișcare în spațiu care pornește de la un punct spre altul) 1 tr. (compl. indică părți ale corpului ființelor) a întinde, <înv.> a tinde. Când stă în pat, își lungește picioarele. Și-a lungit gâtul, ca să vadă mai bine. 2 refl. (despre ființe sau, p. ext., despre corpul lor ori despre părți ale acestuia) a se înălța, a se întinde, a se ridica, <fig.> a se deșira. Se lungește pe vârful picioarelor pentru a ajunge la creangă. 3 refl. (despre ființe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „pe”, „în”) a se așeza, a se așterne, a se culca, a se întinde, a se pune, <fam.> a se instala. Se lungește comod în pat. Se lungește pe nisip pentru a face plajă. 4 refl. (despre ființe) a se culca, a se întinde, a se tolăni, <fam.> a se trânti, <reg.> a se răbuni, a se răcăși, a se tologi, <înv.> a se tinde. Obosiți fiind, s-au lungit la umbra unui stejar. 5 tr. (compl. indică ființe sau obiecte aflate în poziție verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, <rar> a abate², <înv. și pop.> a detuna, <pop. și fam.> a așterne, <pop.> a păli², a răbufni, a turna¹, <înv. și reg.> a răntuna, <reg.> a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, <fig.> a secera, a zbura. L-a lungit la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul și-a lungit adversarul în ring. 6 refl. (despre păr, unghii etc.) a crește, <fam.> a se mări. I s-a lungit bretonul. 7 refl. (bot.; pop. și fam.; despre plante, arbori etc.) v. Crește. Înălța. Ridica. Urca. 8 refl. (biol.; fam.; despre oameni, animale și păsări) v. Crește. Dezvolta. Înălța. Mări. 9 refl. fig. (fam.; glum.) <fig.; fam.; glum.> a-i cădea, a-i pica². I s-a lungit fața când și-a văzut rivalul printre invitați. III (predomină ideea de desfășurare, de prelungire în timp) 1 refl. (despre zile, nopți, anotimpuri) a se mări, a se prelungi, <înv.> a se îndelunga. Ziua se lungește după echinocțiul de primăvară. 2 refl. (despre acțiuni, activități etc.) a continua, a se întinde, a se prelungi, a ține. Ancheta poliției se lungește. 3 tr. (compl. indică mai ales activități, acțiuni) a amâna, a tărăgăna, a temporiza, a tergiversa, <reg.> a îmbalansa. Nu mai lungi începerea lucrărilor! 4 tr. (compl. indică acțiuni, lucrări, fapte) a întârzia, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, <înv.> a prelungi. A lungit mult plata chiriei. Lipsa dovezilor concrete lungește ancheta. 5 refl. a se tărăgăna, a trena. Procesul în care este implicat se lungește de foarte mult timp. 6 refl. (despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin”) a întârzia, a zăbovi, <pop.> a pregeta, <înv. și reg.> a pești, <reg.> a astăvi, a băciui, a îngădui, <înv.> a apesti, <fig.> a se încurca, <fig.; înv.> a adăsta. S-a lungit cu prietenii la discotecă. 7 tr. (înv. și pop.; compl. indică viața, zilele cuiva) v. Prelungi. 8 tr. (fam.; compl. indică documente, legitimații, autorizații etc.) v. Înnoi. Prelungi. 9 refl. fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a insista, a stărui, <fig.> a se întinde. Nu vrea să se mai lungească cu acest subiect.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra țărilor române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

CREASTĂ s. 1. (GEOGR.) coamă, creștet, culme, muchie, spinare, sprânceană, (pop.) culmiș. (O ~ prelungă de munte.) 2. v. vârf. 3. v. coamă. 4. v. spinare. 5. (BOT.) creasta-cocoșului = a) (Clavaria flava) (reg.) meloșel, opintic, tocmăgel, barba-caprei, burete-creț, laba-mâței; b) (Celosia cristata) (înv.) amarantă. 6. (ANAT.) creastă epidermică v. creastă papilară; creastă papilară = creastă epidermică.

FALNIC adj. 1. grandios, impozant, impresionant, impunător, maiestuos, măreț, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mândru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vârfurile ~ ale munților.) 2. v. frumos. 3. glorios, strălucit, (înv.) fălos. (Un ~ viitor.)

CĂRUNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre păr) Care a început să albească; sur. 2) (despre oameni) Care are fire albe în păr; sur. ◊ Munți ~ți munți cu vârfurile înzăpezite. /<lat. canutus

CIUCĂ ciuci f. reg. 1) Vârf de munte (de formă rotundă). 2) Capăt îngroșat și rotunjit al unui obiect; gămălie; măciulie. [Sil. ciu-că] /Orig. nec.

COAMĂ ~e f. 1) (la unele animale) Păr lung și aspru pe partea superioară a gâtului sau de-a lungul șirei spinării. 2) Părul lung și aspru al unui om. 3) Partea cea mai înaltă a unui deal sau munte; creastă; vârf; culme; spinare; creștet; pisc. 4) Linie de intersecție a versantelor unui acoperiș. 5) fig. Coroana deasă a unui copac. [Sil. coa-mă] /<lat. coma

ȚICLĂU ~ri n. reg. Stâncă ascuțită pe vârful unui munte sau deal. /<ung. szikla

boldan, boldani, s.m. (reg.) 1. os, fluierul piciorului. 2. vârf de munte, colț.

ciucă¹, ciuci, s.f. (reg.) 1. vârf (de munte), pisc, măgură. 2. măciulie. 3. moț de păr.

stâlpnic, stâlpnici, s.m. (înv. și pop.) 1. pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt; sihastru. 2. persoană care constituie un sprijin de nădejde pentru cineva. 3. supranume pentru Sf. Simion (serbat la 24 mai).

șleau², șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.

turnean, turneni, s.m. (înv.) pustnic retras pe vârf de munte; stâlpnic.

țiclău, țiclaie și țiclăuri, s.n. (reg.) 1. vârf de munte sau de deal înalt; pisc. 2. alunecare de teren.

turnean, turneni s. m. (Înv.) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt sau pe capitelul unei coloane; stâlpnic. – Din turn + suf. -ean.

opcină, -e, s.f. – 1. Înălțime acoperită cu pădure. 2. Drum pe vârful unui munte. – Din obcină (< sl. občina).

stâlpnic m. 1. sfânt care și-a petrecut vieața ca sihastru pe vârful unui munte; 2. supranumele sf. Simion, care a trăit 45 de ani pe un vârf de munte lângă Antiohia (serbat la 24 Maiu): Stâlpnicul, după credința poporului, ține cerul și pământul. [Slav. sTLŬPĬNIKŬ, care stă pe un stâlp: devenit, prin etimologia populară, coloana universului, un fel de Atlas al mitologici moderne].

platou n. șes pe vârful unui munte (= fr. plateau).

vârf n. 1. partea de sus, partea cea mai ridicată: vârf de munte; 2. extremitate: vârful nasului, degetelor; 3. margine: plin cu vârf. [Vechiu-rom. vrâh = slav. VRUHŬ).

Arcan n. vârf de munte din culmea Vulcanului, în județul Gorjiu.

Ciudomir n. vârf de munte în județul Bacău, la hotarul către Ardeal.

Sisyph m. 1. Mit. rege din Corint, condamnat pentru crimele sale a rostogoli în Infern un bolovan enorm pe vârful unui munte, de unde recădea mereu; 2. fig. stânca lui Sisyph, sarcină grea ce reclamă opintiri continue.

STÂLPNIC, stâlpnici, s. m. (Înv. și pop.) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte sau în vârful unui stâlp. ♦ Supranumele Sfântului Simeon care a trăit 45 de ani pe vârful unui munte. – Din sl. stlăpĭnicŭ.

POARTĂ, porți, s. f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior și invers; deschizătura împreună cu tăblița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. ◊ Loc. adv. Poartă-n poartă cu cineva = față în față, vizavi, peste drum. ◊ Expr. A bate la toate porțile (sau la porțile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poartă de scăpare = mijloc de a ieși dintr-o situație dificilă. A sta (sau a rămâne, a se uita) ca vițelul la poarta nouă = a sta (sau a rămâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fața unei situații noi și neașteptate, căreia nu-i poți face față). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oraș. ♦ Regiune periferică din jurul unui oraș, al unui ținut, al unei țări; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Ușă la intrarea principală a unei clădiri; p. ext. casă, gospodărie. ◊ Expr. Din poartă în poartă = din casă în casă, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți; pas, trecătoare, defileu. ♦ Loc îngust între pereții de stâncă ai vârfurilor de munte prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra Țărilor Române) Reședința, curtea sultanului sau a unui pașă; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.

troian, troiene, s.n. – 1. Îngrămădire mare de zăpadă; nămete, morman, grămadă. 2. (top.) Troian, fânațe, deal în Groșii Țibleșului, Suciu de Sus (Vișovan, 2008: 245); pădure și deal în Săcel (Vișovan, 2005); Culmea Troianului, vârf de munte în Săliștea de Sus (Vișovan, 2005); Muntele Traianul (Troianul, în denumirea locală) din hotarul Săcelului, în amintirea împăratului care stăpânea o parte din Dacia (Filipașcu, 1940: 17). La sud de Moisei se află „muntele Traian, de unde izvorăște pârâul Dragoș” (Demeter, Marin, 1935, 99). Legenda spune că pe muntele Troian din Lăpuș trăiau mai demult uriașii: „Spuneau că pe Șes, pe Troian, între Groși și Suciu erau niște oameni foarte mari, față de cum suntem noi, cei de astăzi” (Bilțiu, 1999: 146). „Cimitirele tumulare propriu-zise apar în nordul Transilvaniei abia în bronzul târziu. Un astfel de cimitir se afla pe terasa înaltă, lungă de câțiva km și lată de mai multe sute de metri, numită Troian, din stânga râului Suciu (Țibleș), la aproximativ 1,5 km nord-est de localitatea Suciu de Sus” (Marmația, 2003: 123). 3. (astr.) Drumul lui Troian (Ieud, Rozavlea, Săcel) sau Cărarea lui Stroian (Giulești) – pentru Calea Lactee (ALRRM, 1973: 661). – 1. Din Traian, referitor la împăratul roman Marcus Ulpius Traianus, cuceritorul Daciei. „Cultul său a devenit obligatoriu și în noua provincie. Traian s-a păstrat în cultura mitică a românilor ca un fel de zeu, legat de ritualul Anului Nou, când se serba primăvara” (Kernbach, 1989). „Derivarea directă din lat. Traianus nu este posibilă fonetic. Amintirea lui Traian nu s-a păstrat în obiceiurile populare românești” (DER). 2. Din sl. trojanŭ (Cihac, Șăineanu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), cf. srb. trojan. 3. Acest cuvânt daco-român se aseamănă, după sens și formă, cu veneț. trodzo, friulan troi etc. și acoperă sinonime viabile în alte dialecte din regiunea Alpilor. Acestea derivă din preromanicele *trojiu-, *troiu-, „drum de picior, cărare”. În limba română, din baza autohtonă *troiu + suf. -an, s-a format der. troian (Giuglea, 1944).

boldan sn [At: HEM 1141 / Pl: ~e / E: bold¹ + -an] (Rar) 1 Vârf de munte inaccesibil. 2 (Atm) Os. 3 (Reg) Fluierul piciorului. 4 (Buc) Picior.

ciucă¹ sf [At: ANON. CAR. / V: ciuc sn / Pl: ~uci / E: nct] (Îvr) 1 Vârf de munte care de departe pare o movilă rotundă. 2 Măciulie.

clențuc s [At: DA ms / Pl: ? / E: nct] (Reg) Vârf de munte.

cornet² [At: LB / Pl: ~uri sn, ~eți sm / E: corn² + -et] 1 sn Pădure de corni² (1). 2 sn Loc acoperit cu cornet² (1). 3 sn (Reg) Pământ format din sfărâmături de stânci. 4 sn (Reg) Vârf de munte Si: pisc. 5 sm (Bot; reg) Scaiete (Carduus nutans).

crestău sn [At: CHEST. IV, 67 / Pl: ~taie / E: creastă + -ău] (Reg) 1 Crestălău. 2 Întindere de apă. 3 Lac pe vârful unui munte.

cucă⁵ sf [At: H IX, 3 / Pl: ~uce, ~uci / E: nct] (Reg) 1 Loc ridicat și izolat. 2 Deal înalt. 3 Vârf de deal mai ridicat decât locul din jur. 4 (Spc) Vârf de munte defrișat.

curat³, ~ă [At: COD. VOR. 116/1 / Pl: ~ați, ~e / E: cura¹] 1 a (Înv) Curățat de foi sau de boabe. 2 a (Înv) Sănătos. 3 a (Îvr; d. deal sau vârf de munte) Fără negură. 4 a (Îvr; d. deal sau vârf de munte) Fără zăpadă. 5 a (Pop; fig) Fără obstacole. 6 a (Pop; fig) Sărac. 7 a (Înv) Iertat. 8 a Lipsit de murdărie Si: nemânjit, nepătat, neprăfuit, nesoios. 9 a (Înv; fig) Neîntinat. 10 a (Îvr; în superstiții; îs) Lunea ~ă (sau marțea ~ă etc.) sau moșii cei ~ați Fiecare dintre zilele săptămânii care urmează după prima zi a fiecărei luni când se fac molitve și pomeni. 11 sn (Îe) A trece (a scrie etc.) pe ~ A transcrie ceva, fără greșeală sau corectură, pe altă foaie sau caiet. 12 a (D. substanțe, materii, metale prețioase) Care nu conține corpuri străine Si: adevărat, neamestecat, pur. 13 a (Îs) Piatră ~ă Piatră scumpă Si: nestemată. 14 a (Pop; îs) Vin ~ Vin veritabil, necontrafăcut. 15 a (Pop; fig; îs) Bani ~ați Bani obținuți prin muncă. 16 a (Pop; îs) Venit ~ Venit net. 17 a (Fig; d. comportament, ținută) Ireproșabil. 18 a (Fig; d. inimă, suflet, sentimente, cuget etc.) Sincer. 19 a (Fig; d. cer, văzduh) Senin. 20 a (Fig; d. glas, voce) Clar. 21 a (Fam; îs) Vorbă ~ă Vorbă spusă fără înconjur. 22 a (Pop; îs) Treabă ~ă Lucru clar. 23 a (Fig) Lămurit. 24 a (D. aer) Lipsit de impurități Si: proaspăt. 25 a (D. o încăpere, o casă) Îngrijit. 26 a (D. apă, lacrimi, pietre prețioase etc.) Transparent. 27 a (D. vase) Din care se poate mânca sau bea Si: (pop) nespurcat. 28 a (Fig; d. sânge) Nobil. 29 a (Fig; d. moarte) Naturală. 30 a (D. ființe) Care iubește curățenia. 31-32 a, av Ordonat. 33 a (Fig) Cinstit. 34 a (Fam; d. femei) Fără menstruație. 35 a (Pop; mai ales despre fete) Cast. 36 a (Fam) Care nu are sau nu a avut (în timpul din urmă) relații sexuale. 37 a (Pop; îs) Duh ~ Duh sfânt, benefic. 38 a (Pop; îs) Prea ~ (fecioară) Maica-Domnului. 39 a (Pop; în superstiții) Care nu este sub influența diavolului. 40 a (Pop; în superstiții) Asupra căruia nu apasă un blestem, o vrajă. 41 a (Fam; îe) A nu fi (lucru) ~ A fi ceva (anormal) la mijloc Si: blestemat, nefiresc. 42 a (Pop; d. ochi) Binevoitor. 43-44 a, av (Înv) Evident. 45 a (Muz) Care respectă (strict) principiile armoniei.

lopai sn [At: DLR ms / Pl: ? / E: mg lapály] (Reg) Loc plan pe vârful unui munte sau al unui deal.

măgură sf [At: CORESI, EV. 75 / V: (reg) ~ulă / A și: (Trs) măgură / Pl: ~ri / E: cf alb magullë] 1 Munte mai mic sau deal înalt, izolat în șes, având culmea ușor ondulată și de obicei împădurit. 2 Deal nu prea înalt și rotund. 3 Ridicătură mai mică decât dealul Si: colină. 4 Vârf de munte sau de deal bine împădurit. 5 Loc înalt pe care se poate cultiva vie. 6 Pădure situată pe un loc înalt. 7 Movilă. 8 Movilă de 3-5 m ridicată de oameni în preajma fântânilor, a drumurilor. 9 Tumul funerar. 10 (Reg; șîs ~ împietrată, ~ cu piatră) Semn de hotar între două proprietăți. 11 (Reg) Negură.

nedeie sf [At: HERODOT (1654), 14 / V: (înv) ~eaie, ~diaie / Pl: ~dei, ~ / E: slv нєдѣлꙗ „duminică”] 1 Serbare populară câmpenească organizată, de obicei, cu prilejul unei sărbători sau al unui hram. 2 (Reg) Târg ținut în zi de sărbătoare. 3 (Reg; spc) Târg săptămânal. 4 (Trs; pex) Loc unde se adună oamenii să petreacă și să danseze la nedeie (1). 5 (Trs) Vârf de munte fără vegetație sau acoperit cu iarbă și mușchi. 6 (Trs) Loc pe unde se trece, peste munte, în localitatea vecină.

ochi¹ [At: PSALT. HUR. 54^r/6 / Pl: (1-91, 124-165) ~, (92-123) ~uri / E: ml oc(u)lus] 1 sm Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului. 2 sm (Pex) Glob împreună cu orbita, pleoapele, genele. 3 sm Iris colorat al acestui organ. 4 sm Organ al vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. 5 sm (Reg; îs) Albul ~iului, albușul ~ului, ~iul alb Sclerotică. 6 sm (Reg; îs) ~iul mort, ~ chior Tâmplă. 7 sm (Reg; îs) ~iul ~iului Pupilă. 8 sm (Trs; îs) Dinții ~iului Dinți canini. 9 sm (Îs) ~ de sticlă (sau de porțelan) Ochi artificial, folosit ca proteză. 10 sm (Reg; îcs) De-a ~ii legați Baba-oarba. 11 sm (Îlav) Văzând cu ~i Foarte repede. 12 sm (Îlav) ~ în ~ Privind unul în ochii celuilalt. 13 sm (Îlav) Cu ~i închiși Orbește. 14 sm (Îal) Pe de rost. 15 sm (Îe) A arăta (pe cineva sau ceva) din ~ A semnala cuiva în mod discret pe cineva sau ceva, făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. 16 sm (Pfm; îe) A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult decât) ~i (din cap) sau a ține la cineva ca la ~i din cap A iubi sau a fi iubit din tot sufletul. 17-18 sm (Pfm; îe) A (nu) avea (sau lua pe cineva) la ~ buni sau a (nu) vedea (sau privi pe cineva, căuta la sau către cineva) cu ~ buni A (nu) simpatiza pe cineva. 19 sm (Pfm; îe) A privi (sau a vedea pe cineva sau a se uita la cineva) cu ~ răi sau a avea (pe cineva) la ~ răi A nu simpatiza pe cineva. 20 sm (Pfm; îe) A deschide ~i pe cineva A se îndrăgosti pentru prima oară. 21 sm (Pfm; îe) A păzi (sau a îngriji pe cineva) ca ~ sau ca doi ~) din cap A păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. 22 sm (Pfm; îcs) ~i și ... sau ... și ~i (din cap) Formulă prin care se recomandă grijă deosebită. 23 sm (Pfm; îe) A avea ~ la spate A vedea totul. 24 sm (Pfm; îe) A fi numai ~ și urechi A fi foarte atent. 25 sm (Pfm; îe) A deschide (sau a face) ~i mari A se mira tare de ceva. 26 sm (Pfm; îe) A da (sau a arunca cuiva) praf (sau colb, pulbere etc.) în ~ A înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 27 sm (Reg; îe) A i se întoarce (cuiva) ~i în cap (sau pe dos) A fi în agonie. 28 sm (Pfm; îe) A(-și) da ~i peste cap A fi pe moarte. 29 sm (Pfm; îae) A cocheta. 30 sm (Pfm; îae) A face mofturi. 31 sm (Pfm; îe) A face ~i mici A i se închide ochii de somn. 32 sm (Pop; îe) A dormi numai cu un ~ A avea un somn superficial. 33 sm (Pop; îe) A nu vedea (lumea) înaintea ~lor A fi foarte supărat. 34 sm (Reg; îae) A avea multe treburi. 35 sm (Pfm; îe) A nu avea ~ să vezi pe cineva A fi furios pe cineva. 36 sm (Pfm; îe) A se uita (sau a privi) pe sub ~ A se uita urât. 37 sm (Reg; îae) A închide ochii pe jumătate. 38 sm (Reg; îae) A întoarce ~i (sau a fi cu ~i întorși) pe dos A se uita urât. 39 sm (Pfm; îe) A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i sări cuiva) ~i (de rușine, de foame, de oboseală etc.) A nu mai putea de rușine, de foame, de oboseală etc. 40 sm (Reg; îe) Muncește, lucrează etc. de-și scoate ~i Muncește, lucrează etc. din răsputeri. 41 sm (Pfm; îlav) Încotro vede cu ~i sau unde îl duc ~i sau (reg) după ~ Indiferent unde. 42 sm (Îe) A vedea cu ~i altuia A judeca prin prisma altcuiva. 43-44 sm (Pfm; îe) A (nu) le fi dat ~ilor sau a (nu)-i fi dat cuiva de ~să vadă ceva A (nu) avea ocazia să vadă ceva. 45 sm (Îlav) Cât te-ai șterge (sau freca) la ~ sau cât ai clipi din ~ Foarte repede. 46 sm (Pfm; îe) A-și scoate ~i cu ceva A-și strica vederea cu un lucru migălos. 47 sm (Reg; îe) A da ca din ~i lui A fi zgârcit. 48 sm (Pfm; îe) A cheltui (sau a-l costa) și ~i din cap A cheltui sau a-l costa ceva foarte mult. 49 sm (Pop; îe) (A fi) om cu patru ~ A fi persoană instruită. 50 sm (Îe) A nu-i sta (cuiva bine) ~i în cap A avea privirea vioaie, jucăușă. 51 sm (Pfm; îe) A se uita cu un ~ la slănină și cu altul la făină A se uita cruciș. 52 sm (Îae; fig) A râvni la două lucruri deodată. 53 sm Privire. 54 sm (Îlav) Sub ~i noștri Acum. 55 sm (Îlav) De (sau pentru) ~i lumii Formal. 56 sm (Îlpp) În ~ii cuiva sau (înv) înaintea ~ilor cuiva După părerea cuiva. 57 sm (Îal) În fața cuiva. 58 sm (Îlav) Cu ~i pierduți Privind în gol. 59 sm (Îal) În extaz. 60 sm (Îe) A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ A nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează. 61 sm (Pop; îe) A i se prinde (cuiva) ~i de cineva sau de ceva A alege cu privirea pe cineva sau ceva din mulțime. 62 sm (Îe) A nu avea ~ decât pentru cineva A se uita numai la o anumită persoană. 63 sm (Pfm; îe) A i se scurge (sau a-i curge cuiva) ~i după cineva sau după ceva A se uita cu mult drag la cineva sau la ceva. 64 sm (Pfm; îe) A mânca (sau a înghiți, a sorbi pe cineva) cu ~ii (sau din ~) sau a pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ~ (de drag) A ține foarte mult la cineva sau la ceva. 65 sm (Pfm; îe) A-i fugi (sau a-i aluneca cuiva) ~i după (sau pe) cineva A privi insistent, cu admirație. 66 sm (Îe) A da cu ~i de cineva (sau de ceva) A vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale Si: a zări. 67-68 sm (Îe) A da ~i (sau ~) cu cineva A întâlni pe cineva (pe neașteptate). 69 sm (Îe) A-i râde (cuiva) ~i A fi bucuros. 70 sm (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ochi A avea bănuieli asupra cuiva Si: a suspecta. 71 sm (Îae) A remarca pe cineva. 72 sm (Fam; îe) A ține (pe cineva) sub ochi (sau a sta, a fi) cu ~i pe cineva A supraveghea îndeaproape. 73 sm (Pop; îe) A ieși din ~i cuiva A ieși din raza de vedere a cuiva. 74 sm (Îlav) Cât poate cuprinde ~iul (sau cât bate ~ul) Până la orizont. 75 sm (Reg; îe) A pune ~i în grindă sau a fi cu ~i stâlpiți după ușă A fi pe moarte. 76 sm (Fam; îe) A mânca (sau a înghiți ceva și) cu ~i A-i plăcea foarte mult o mâncare. 77 sm (Fam; îe) A avea ~ A fi priceput în a aprecia un lucru. 78 sm (Fam; îe) A măsura (sau a judeca etc.) din (sau după) ~ sau (cu ~i) A examina cu privirea. 79-81 sm (Pop; îe) A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ~ (A vinde) (a da sau) a cumpăra apreciind cu privirea. 82 sm (Fig) Putere de discernământ Si: judecată. 83 sm (Lpl) Față. 84 sm (Îlav) De la (sau din) ~ sau (verde) în ~ Cu îndrăzneală. 85 sm (Îal) Fără cruțare. 86 sm (Reg) Ochelari. 87 sm (Îs) ~ de pisică Disc de sticlă care reflectă razele de lumină, folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele. 88 sm (Îs) ~ magic Tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. 89 sm (Fig; îs) ~ul dracului Ban. 90 sm (Buc; îas) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 91 sm (Buc; îas) Melodie după care se execută acest dans. 92 sn (Îs) ~ de fereastră, ~ de geam etc. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile. 93 sn (Îas) Panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. 94 sn Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. 95 sn Laț. 96 sn Fiecare dintre golurile simetrice aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc. 97 sn (Reg) Za. 98 sn (Reg) Inel de metal fixat la capătul leucii carului. 99 sn Parte a ciocanului, a hârlețului etc. în care se fixează coada. 100 sn Orificiu în plita unei mașini de gătit, pe care se așează vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 101 sn Fiecare dintre găurile din pâine, caș etc., produse prin dospire. 102 sn (Reg) Celulă de fagure. 103 sn (Reg) Fiecare dintre găurile sitei. 104 sn Orificiu în partea superioară a fluierului, prin care iese aerul. 105 sn (Reg) Gaură făcută în urechea oilor ca semn de recunoaștere. 106 sn Gaură făcută în gheața unui râu sau a unei bălți Si: copcă. 107 sn Loc gol printre nori, printre ramuri etc. 108 sn Despărțitură într-o magazie, într-un hambar, într-un sertar etc. 109 sn (Reg) Nișă practicată în zidul pivnițelor. 110 sn Întindere de apă mlăștinoasă, în formă circulară, mărginită cu papură. 111 sn Loc unde se adună și stagnează apa. 112 sn (Reg) Lac pe vârful unui munte Si: iezer. 113 sn Vârtej de apă Si: (pop) bulboană. 114 sn Suprafață circulară de teren acoperită cu nisip, iarbă, apă etc. 115 sn Luminiș. 116 sn Pată de lumină. 117 sn Picătură de grăsime. 118 sn Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri. 119 sn (Reg) Pată colorată de pe coada păunului. 120 sn (Reg) Model colorat într-o țesătură. 121 sn (Lpl) Ouă prăjite sau fierte fără coajă și fară a amesteca albușul cu gălbenușul. 122 sn Mugur de viță. 123 sn (Reg) Bășică formată pe piele. 124 sm (Îrg; îs) ~ de găină, ~ul ciorii Bătătură. 125 sm (Îrg; îas) Herpes. 126 sm (Șîs ~i calului) Piele îngroșată de sub genunchiul calului. 127 sm (Reg; șîs ~ de sare) Sare cristalizată. 128 sm (Bot; îc) ~iul-boului Margaretă (Chrysanthenum leucanthenum). 129 sm (Îac) Planta Callistephus chinensis. 130 sm (Îac) Planta Leucanthenum vulgare. 131 sm (Îac) Planta Aster alpinus. 132 sm (Bot; îae) Steliță (Aster amellus). 133 sm (Bot; îae) Mușețel (Matricaria chamomilla). 134 sm (Bot; îac) Cinci-degete (Potentilla reptans). 135 sm (Bot; îac) Clopoței (Campanula persicifola^[1]). 136 sm (Bot; îac) Steluțe (Erigeron acer). 137 sm (Bot; îac) Brusture (Telekia speciosa). 138 sm (Bot; îac) Bulbuc (Trollius europaeus). 139 sm (Bot; îac) Spânz (Helleborus purpurascens). 140 sm (Bot; îac) Stânjeni galbeni (Iris pseudocorus). 141 sm (Bot; îac) Pitulice (Troglodytes troglodytes, troglodytes parvulus). 142 sm (Orn; îac) Aușel (Regulus cristatus). 143 sm (Orn; îac) Codobatură (Motacilla alba). 144 sm (Orn; îac) Măcăleandru (Erithacus rubecula). 145 sm (Orn; îac) Sticlete (Carduelis elegans). 146 (Ent; îac) Vaca-domnului (Lygaeus eguestris). 147 sm (Ent; reg; îac) Libelulă (Libellula quadrimaculata). 148 sm (Îc) ~ul-boului-albastru Plantă cu tulpina păroasă, cu frunze lunguiețe și cu flori liliachii sau albastre, care crește prin pășuni. Si: (reg) mușcatul-dracului (Knautia longifolia) 149 sm (Bot; îac) Mușcatul-dracului (Scabiosa columbaria). 150 sm (Îc) ~i-șarpelui Plantă erbacee cu frunze mici, acoperite cu peri albi, mătăsoși, cu flori albastre (Eritrichium nanum). 151 sm (Bot; îac) Nu-mă-uita (Myosotis arvensis). 152 sm (Bot; pop) Nu-mă-uita (Myosotis intermedia). 153 sm (Îc) ~ul-lupului Plantă erbacee cu flori mici, albastre (Lycopsis arvensis). 154 sm (Îac) Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formnă de spice (Plantago indica). 155 sm (Șîc ~ul-păsăruicii) Planta Myosotis palustris. 156 sm (Îc) ~i-șoricelului Plantă erbacee cu flori alburii (Saxifraga adscendens). 157 sm (Îc) ~ul-păunului Fluture de noapte cu pete rotunde, colorate pe aripi, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri). 158 sm (Bot; îc) ~ul-soarelui Vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 159 sm (Bot; Trs; îc) ~-galbini Filimică (Calendula officinalis). 160 sm (Reg; îc) ~ul-găinii Mică plantă erbacee, cu o singură floare, cu frunzele formând o rozetă la baza tulpinii (Primula minima). 161 sm (Bot; reg; îc) ~i cucului Cîrciumăreasă (Zinnia elegans). 162 sm (Buc; îc) ~ul-veveriței sau ~ul-mâței, ~ul-mâțului Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, roșii sau albe (Echium vulgare). 163 sm (Bot; reg; îs) ~-roș Boarță (Rhodeus sericeus). 164 sm (Mlg; îc) ~-de-pisică Calcedonie. 165 sm (Îc) ~ul-taurului Stea din constelația Taurului. corectat(ă)

padină sf [At: I. IONESCU, M. 22 / A și: padină / V: ~imă, ~ie, păd~^[1] / Pl: ~ni, ~ne, (reg) pădini / E: bg падина] 1 Loc aproape plan sau ușor scobit, acoperit cu iarbă, pe vârful unui munte sau al unui deal, între doi munți sau două dealuri, pe coastă ori la poalele muntelui sau dealului Vz plai, platou, zăpodie. 2 Mică depresiune circulară sau alungită, formată de obicei pe loess Si: crov. 3 (Reg) Ogor între două răzoare. 4 (Reg) Teren umed, mlăștinos, mocirlos. 5 (Reg) Jgheab la moară. 6 (Mun) Spărtură naturală la un lemn retezat. 7 (Bot; reg) Molid (Picea excelsa). corectat(ă)

șleau² [At: (cca 1635-1645) IORGA, D. B. I, 53 / V: (reg) jleaf, jl~, jlieu, șlah, șlau, ~af, ~ah, ~ec, ~eu, (înv) ~av, ~ev, (îvr) ~ac sn / Pl: ~ri / E: pn szlak, szlach, ucr шлях] 1 sn (Reg) Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe Si: (pop) șosea (5). 2 sn (Mol; înv; pex) Traseu. 3 sn (Îvr; îe) A ține ~l (cuiva) A pândi venirea cuiva spre a-l opri, a-l ataca etc. 4 sn (Mol; îe) A da (pe cineva) pe ~ A aduce (pe cineva) pe calea cea bună. 5 sn (Reg) Făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul. 6 sn (Trs; îe) A merge pe ~ A reuși. 7 sn (Trs; îae) A avea spor. 8 av (Ban; îe) A merge ~ A se desfășura în mod consecutiv. 9 sn (Reg) Jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 10 sn (Pop; rar) Curs al unei ape. 11-12 sn (Pfm; îe) A vorbi (sau a spune ori a scrie) pe ~ A vorbi (a scrie) deschis. 13 sn (Reg) Loc de trecere prin gard sau peste gard. 14 sn (Reg) Loc deschis, expus vântului. 15 sn (Reg; îf șleu) Loc plan pe vârful unui munte. 16 sn (Mun) Coamă de munte sau de deal.

tablă¹ sf [At: CORESI, ap. GCR. I, 23/27 / V: (reg) ~bulă, talbă / Pl: ~le, (reg) tăbli, tăble) / E: lat tab(u)la, mg tábla, fr table] 1 (Înv) Tăbliță (1). 2 (Bis; îs) ~lele legii (sau ~lele lui Moise, îvr, ~lele poruncilor, ~lele adevărului, -~lele adevărăturiei) Cele două lespezi de piatră pe care era săpat decalogul dat de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai. 3 (Bis; îas; și, rar, îs ~la legii) Cele zece porunci. 4 (Îs) Legea (sau legile) (celor) douăsprezece ~le sau cele douăsprezece ~le Prima legislație scrisă a romanilor, gravată pe douăsprezece plăci de aramă. 5 (Înv; îs) ~ cerată (sau cernită) Placă de lemn acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria prin zgâriere cu stilul, folosită în Antichitate de romani. 6 Placă de lemn, de piatră, de metal, pe care se scriu, se gravează sau se zugrăvesc anumite indicații, firme, date Si: panou, tăbliță (4), (reg) tăblie (2). 7 (Reg; pan) Pată albă, mare, pe care unii cai o au în frunte. 8 (Îvr) Icoană. 9 (Și determinat prin „neagră”, „mare”, „de lemn”) Placă dreptunghiulară, de obicei de lemn vopsit în negru, pe care se poate scrie cu creta Si: (reg) tabelă (15). 10 (Îe) A scoate la ~ A chema (un elev) la lecție (în fața tablei¹). 11 (Pop; și determinat „de piatră”) Tăbliță (6). 12 (Înv; astăzi numai în sintagme) Tabel (1). 13 (Îs) „la înmulțirii sau ”la lui Pitagora (rar pitagorică, înv, pitagoricească, îvr, ~la Țibeti sau Tibetului) Tablou care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere Si: (înv) tabel (7), tăblița lui Pitagora. 14 (Mat; îs) ~le trigonometrice Tabel trigonometric. 15 (Mat; îs) ~ de logaritmi Tabel de logaritmi. 16 (înv; șîs ~ de materii) Sumar. 17 Foaie de hârtie sau carton cu reproduceri de cărți, desene etc. Si: planșă. 18 (Reg; îf tabulă) Carte funciară. 19 (Înv) Scriere (cuprinzând tabele sau al cărei conținut este împărțit în capitole sau articole). 20 (Iuz) Planșă cuprinzând alfabetul și exerciții de citire, după care școlarii învățau odinioară să citească Si: (înv) tabel (5). 21 (Înv; pex) Temă școlară. 22 (Înv) Placă de lemn, de metal etc., având diverse întrebuințări Si: (înv) tăblie (1). 23 Placă (de lemn) pe care se desfășoară jocul de șah, de table² etc. 24 (Înv) Placă de lemn de care se prind coardele diferitelor instrumente muzicale. 25 (Ban; Trs) Oblon (la fereastră). 26 (Reg; lpl) Ochelari de cai Si: (reg) obloane. 27 (Mar; Trs) Fund de lemn pe care se taie legumele, carnea, pe care se răstoarnă mămăliga din ceaunul în care a fost fiartă etc. 28 (Reg) Tavă (1). 29 (Reg) Tabla¹ (1). 30 (Înv) Partea superioară, plană, a unor mobile. 31 (Înv) Masă¹. 32 (Reg) Pervazul ferestrei. 33 (Reg) Plită (1). 34 (Reg) Copertă de carte. 35 (Reg; pex) Carton (1). 36 (Înv; îlav) Din ~ în ~ De la prima până la ultima pagină. 37 (Înv) Clișeu gravat în lemn sau executat din metal pentru a fi imprimat pe hârtie. 38 (Înv) Pagină zețuită Si: (înv) tăblie (4) 39 (Rar) Panou (la saivan). 40 (Înv) Platformă pe care se așezau tunurile de calibru mare, în vederea executării tragerii. 41 (Reg) Fiecare dintre părțile din care se compune o plută¹, formată dintr-un rând de bușteni legați cu sârmă groasă unul de altul Si: (reg) căpătâi. 42 (Reg) Talpa casei. 43 (Atm; reg; îs) ~la pieptului Torace (1). 44 (Reg) Pânză a ferăstrăului. 45 (Reg) Fierul coasei. 46 (Reg) Fierul securii. 47 (Trs) Bucată de piele (din care se croiesc opincile). 48 (Reg) Bucată dintr-un aliment (slănină, unt, ciocolată) Si: halcă. 49 (Reg) Bulgăre de pământ. 50 (Mol; Trs) Suprafață îngustă de pământ (semănată cu același fel de plante sau aparținând aceluiași proprietar) Si: ogor, tarla (1). 51 (Reg) Strat (de legume, de flori). 52 (Reg) Platou situat pe vârful unui munte. 53 (Reg) Talpa piciorului. 54 (Îs) ~ dentară Suprafața orizontală a coroanei dintelui la cal. 55 Foaie de metal executată prin laminare, folosită la acoperișuri, la fabricarea unor ambalaje, rezervoare etc. Si: tinichea (1). 56 (Îs) ~ albă Tablă¹ (56) de fier cositorit. 57 (Reg; șîs ~ regească sau -la (de judecată) crăiască, ~la judecătorească, ~la septemvirală) Curte de apel. 58 (Iuz; îs) -la de sus (sau -la magnaților) și -la de jos (sau -la staturilor) For legislativ al Imperiului austro-ungar Si: cameră. 59 (Iuz) Consilier de conducere a districtelor din Imperiul austro-ungar. 60 (Trs; înv; îf tabulă) Tribunal (1).

poliță¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 24/1 / A și: (reg) poliță / Pl: ~țe, ~ți / E: slv полица] 1 Suport de scândură orizontal pe perete, ușă, într-un dulap etc. sau suspendat de grindă la stână, pe care se așază obiecte, alimente etc. Si: (reg) policer (1), polț. 2 (Pex) Obiect de mobilier cu polițe (1) Si: colțar, etajeră, raft, (reg) policer (2). 3 (Reg) Firidă. 4 (Reg; pan) Scândură pe care se stă într-un leagăn sau într-un scrânciob. 5 (Reg; pex) Scrânciob. 6 (Reg; pan) Raft pe care se așază stupii Si: (reg) scânduriță. 7 (Reg; pan) Bancă fixată afară la poarta caselor țărănești Si: (pop) laviță. 8 (Reg; pan) Pervaz. 9 (Reg; pan) Scândură pe care se sprijină și se învârtește prâsnelul morii. 10 (Pan) Parte de jos a jugului, pe care se sprijină gâtul boilor Si: (reg) plevicioară, podhorniță, plevioară (4). 11 (Reg; pan) Parte de jos a jujeului, care se trece pe sub gâtul porcului. 12 (Pop; pan) Cormană la plug. 13 (Înv) Piedestal. 14 Formă de relief pe versanții văilor erodate dintr-o regiune cu structură tabulară, care se prezintă ca o treaptă la o anumită înălțime deasupra fundului văii. 15 (Reg) Loc plan pe vârful unui munte. 16 (Reg) Strat plan de piatră într-o stâncă, în fața unei prăpăstii.

titilă sf [At: TDRG / Pl: ~le / E: nct] (Reg) 1 Vârf de munte sau de deal. 2 (Fam) Capul¹ (1) omului.

promontoriu sn [At: AR (1829), 171¹/29 / V: (înv) ~tor, promontorie sf, ~muntoriu^[1], ~muntorium / Pl: ~ii / E: lat promontorium^[2], it promontorio, fr promontoire] 1 (Înv) Munte. 2 (Pex) Vârf de munte. 3 Fâșie de pământ înaltă și stâncoasă care înaintează în mare Si: (îvr) promunte. corectat(ă)

tunzărie sf [At: AV, 14 / Pl: ~ii / E: tunde + -ărie] (Reg) Porțiune golașă de pe vârful unui munte.

turnean sm [At: (a. 1805) ap. GRECU, P. 414 / Pl: ~eni / E: turn + -ean] (Îvr) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt sau pe capitelul unei coloane Si: (îvp) stâlpnic.

țarină¹ sf [At: (a. 1400), cf. DERS / V: (înv) ~renă, țea~, (îvr) țer~, (reg) țarnă (Pl: țarnuri), țărnă / Pl: ~ni, ~ne / E: ns cf scr carina] 1 Bucată de pământ cultivat sau cultivabil (după o perioadă în care a fost lăsat necultivat) Si: ogor, (reg) ogradă, (înv) țară (3), (Mar) țarincă (1). 2 Câmp semănat cu același fel de plante, de obicei cereale Si: ogor. 3 (Mpl) Semănăturile de pe o porțiune de teren Si: ogor. 4 (Mpl) Totalitatea terenurilor aparținând unei localități Si: (reg) hotar (12), (îrg) ținut¹ (14). 5 (Pop) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.) 6 (Îc) Ciocârlie de ~ Ciocârlie (3) (Alauda arvensis cantarella). 7 (Îs) Poarta ~nii Loc (cu poartă) la marginea unui sat prin care se iese în țarină (1) sau se intră din țarină (1) în sat. 8-9 (Pex) Poartă făcută la intrarea (sau la ieșirea) unui drum într-un sat. 10 (Îs) Gardul ~nii sau gard de (ori la, de la) ~ Gard în jurul țarinii (1). 11 (Îas) Gard cu șanț de o parte și de alta, care împrejmuiește un sat, despărțindu-l de țarină (1). 12 (Îe) N-are a face banul birului cu gardul ~nei Nu există nici o legătură Si: n-are a face una cu alta. 13 (Reg; îs) Gard de ~ Gard care desparte locul cu arături de pășuni. 14 (D. pământ; îla) De ~ Care se cultivă. 15-16 (Reg; îe) A deschide (sau a închide) ~na A permite (sau a interzice) pășunatul pe terenul de fâneață sau pe cel cultivabil din apropierea satului. 17 (Îe) A face ~ A interzice pășunatul animalelor pe întreg teritoriul unei localități. 18 Loc în afara satului, folosit pentru pășunat sau pentru fâneață Si: imaș, islaz. 19 (Olt) Loc la marginea satului. 20 (Ban) Țelină² (2). 21 (Reg) Loc plan pe vârful unui munte. 22-23 (Reg) Gard sau șanț în jurul unui sat sau în jurul țarinei (1). 24 (Trs; Olt) Răzor¹ servind ca hotar între două ogoare sau între proprietățile a două comune. 25 (Olt) Șanț făcut la capătul unui teren pentru a opri vitele să treacă dintr-o parte în alta. 26 (Pex) Gard (din mărăcini). 27 (Pex) Gard făcut în jurul unei clăi de fân pentru a o feri de animale Si: țarc (10). 28 (Olt) Drum la marginea satului. 29 (Reg) Loc împrejmuit în care se păstrează nutrețul. 30 (Reg) Loc împrejmuit unde dorm mieii. 31 (Reg) Zăgaz la moară. 32 (Mai ales art ; șîs ~na de la Abrud, (rar) ~na Munților Apuseni, ~na mocanilor, ~na minerilor, ~na văsarilor) Dans popular de perechi, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate. 33 Melodie după care se execută țarina (32). corectat(ă)

țuhlos, ~oasă a [At: ALIL 1983-1984, 464 / Pl: ~oși, ~oase / E: țuhlă + -os] 1 (Mol; d. un vârf de munte) Stâncos, pietros. 2 (Reg; d. un teren) Cu desiș greu de pătruns.

vârfar [At: TDRG / V: (reg) ~for sn, ~rvar (Pl și: ~vari) snm, ~rvariu sn, ~rvor sn / Pl: ~e, ~i / E: vârf + -ar] 1 sn (Pop) Țăpoi cu care se așază fânul în vârful stogului Si: (reg) vârfor² (5). 2 sn (Reg) Vârf (24) la stog, la claie etc. 3 sm (Mol) Persoană care clădește vârful (24) la stog, la claie etc. 4 sn (Pop) Vârf (1) de munte. 5 sn (Mol) Creștetul capului. 6 sn (Reg) Trunchi de copac care alunecă pe uluc cu vârful înainte. 7 sn (Mar; csnp) Partea groasă a unui buștean. 8 sn (Trs) Parte superioară a unei plante textile (cânepă sau in) din care se obțin fibre de calitate inferioară Si: (îrg) vârfare (5), (reg) vârfor² (3). 9 sn (Trs; pex) Material textil obținut din vârfar (8) Si: (îrg) vârfare (6), (reg) vârfor² (4).

vârfare sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 129^r/21 / V: ~rie sf, ~rva~ (Pl: ~rvări, ~rvare, ~rveri) sf, ~rvăr sn / Pl: ~fări, (reg) ~fării / E: vârf + -are] 1 (Îrg) Vârf (1) de munte. 2 (Îrg; mpl) Creangă din partea superioară a coroanei unui arbore. 3 (Îrg; pex) Vârf (19) al unei plante. 4 (Îrg; pex) Inflorescență. 5-6 (Îrg; spc) Vârfar (8-9). 7 (Ban; Trs) Vârful degetului (de la picior). 8 (Olt) Panglică sau sfoară cu care se împletește capătul cozilor pentru a nu se desface părul. 9 (Îvr; îf vârvare) Literă mare cu care începe un vers.

țuțuleu sn [At: CHEST. IV, 91/106 / V: (Trs) țurț~ / Pl: ~eie, ~eauă / E: țuțui¹ + -uleu] 1 (Trs) Țuțudan¹ (2). 2 (Trs) Deal mai înalt, ascuțit. 3 (Trs) Vârf de munte sau de deal ascuțit. 4 (Trs) Dâmb de forma unei căciuli. 5 (Trs) Grămadă de pietre. 6 (Reg) Vârf de bubă.

stăuină sf [At: DR. II, 624 / V: stau~, stoai~ (A: nct), stoi~ / Pl: ~ni / E: ml *stabulina] 1 (Mun; Trs) Loc cu iarbă grasă (unde a fost o stână sau unde au stat oile sterpe). 2 (Reg) Saivan (2). 3 (Reg; îf stoină) Loc unde dorm noaptea vitele în timpul verii. 4 Sălaș (7). 5 (Reg) Vizuină. 6 (Reg; îf stoaină) Loc plan pe vârful unui munte.

stâlpnic [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 65^r/33 / Pl: ~ici / E: sl стлъпьникъ] 1 sm (Îvp) Pustnic care trăia retras pe vârful unui munte înalt sau pe capitelul unei coloane Si: (îvr) turnean V stilit. 2-3 sm, a (Rar) (Persoană) care constituie un sprijin de nădejde pentru cineva.

bardă, barde, bărzi, s.f. 1. Movila sau gruiul pe care se poziționează hăitașul atunci când dirijează vânatul (uneori în formă dim.). 2. Hăitaș așezat pe o movilă, cu scopul dirijării vânatului către țiitori: „Du-te de bardă pa bardica ačaie” (Idem). 3. Secure cu tăiș lat. ■ (top.) Bardău (1.850 m), munte cu vârful rotunjit, situat pe hotarul dintre Vișeul de Sus și Poienile de sub Munte. ■ (onom.) Barda, Bârda, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. bard (Scriban, Șăineanu, DER).

gârgălắu³, gârgălauă, (gărgălău), s.n. (reg.) Teren ridicat, ridicătură ascuțită pe un șes; deal, munte. ■ (top.) Gărgălăul, vârf în Munții Rodnei, șa în Borșa. – Et. nes., probabil var. a lui gurgoi, gârgoi + suf. -ălău.

nedéie, nedei, s.f. 1. Vârfuri montane goale, fără păduri, acoperite cu pășuni. 2. (înv.) Târg de țară în vârf de munte, la granița dintre regiuni. ■ „Bătrânii mai povestesc despre vestitele târguri de vite care se țineau pe munte (Rodna), pe la Sf. Ilie Proorocul. Pe Nedeia Grajdului (1.855 m), Nedeia Șasă (1.700 m), Nedeia Bârladelor și Nedeia Mică se pot urmări și acum drumurile pe care veneau maramureșenii și moldovenii cu carele. Acolo, sus, pe nedei, se făcea schimbul de mărfuri între locuitorii diferitelor provincii” (Morariu, 1937: 11). ■ Într-un document din 30 aprilie 1736 se pomenește despre existența „din timpuri străvechi” a unei întâlniri anuale care are loc de Sf. Petru și Pavel (29 iunie) la locul numit Stog (Știol) și unde „multă lume din Moldova și Polonia se adună sub formă de târg, vinde și cumpără diferite produse și se distrează”. În 1738, târgul se desființează printr-un ordin al autorităților comitatului Maram.; tradiția se reia în 1968 sub forma Festivalului Folcloric Hora de la Prislop (Borșa) (v. Tomi, 2005: 84). (Sec. XVI). – Din sl. nedélja „duminică” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA), ceea ce înseamnă că, la început, bâlciurile numite astfel se făceau duminica (Iordan, 1963: 52).

troián, troiene, s.n. Îngrămădire mare de zăpadă; nămete, morman, grămadă. ■ (top.) Troian, fânațe, deal în Groșii Țibleșului, Suciul de Sus; pădure și deal în Săcel; Culmea Troianului, vârf de munte în Săliștea de Sus; Muntele Traianul (Troianul, în denumirea locală) din hotarul Săcelului, numit astfel „în amintirea împăratului care stăpânea o parte din Dacia” (Filipașcu, 1940: 17). ■ (astr.) Drumul lui Troian (Ieud, Rozavlea, Săcel) sau Cărarea lui Stroian (Giulești) = Calea Lactee. – 1. Din Traian, referitor la împăratul roman Marcus Ulpius Traianus, cuceritorul Daciei. „Cultul său a devenit obligatoriu și în noua provincie. Traian s-a păstrat în cultura mitică a românilor ca un fel de zeu, legat de ritualul Anului Nou, când se serba primăvara” (Kernbach, 1989). ■ „Derivarea directă din lat. Traianus nu este posibilă fonetic. Amintirea lui Traian nu s-a păstrat în obiceiurile populare românești” (DER). 2. Din sl. trojanŭ (Șăineanu, Tiktin, după DER; DEX, MDA), cf. srb. trojan. 3. „Acest cuvânt daco-român se aseamănă, după sens și formă, cu veneț. trodzo, friulan troi etc. și acoperă sinonime viabile în alte dialecte din regiunea Alpilor. Acestea derivă din preromanicele *trojiu-, *troiu-, ”drum de picior, cărare". În limba română, din baza autohtonă *troiu + suf. -an, s-a format der. troian (Giuglea, 1944).

vârvár, vârvare, s.n. 1. Vârf de buștean. 2. Vârf de munte. – Var. a lui vârfar.

PLAI, plaiuri, s. n. 1. Versant al unui munte sau al unui deal; creastă, culme, vârf al unui munte sau al unui deal; p. gener. munte, deal mare. 2. Regiune de munte sau de deal aproape plană, acoperită în general cu pășuni. 3. Drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă. 4. Regiune, ținut; (la pl.) meleaguri. 5. Subîmpărțire administrativă a județelor și a ținuturilor (mai ales a celor de munte) în evul mediu, în Țara Românească; plasă. – Et. nec.

GRANDIOS adj. 1. impozant, impunător, maiestos, măreț, monumental, splendid, superb, (rar fig.) trufaș. (Un palat ~.) 2. v. fastuos. 3. impunător, maiestos, măreț, (rar) august. (Imagine ~oasă.) 4. măreț, splendid, strălucitor, (înv.) vederos. (Un spectacol ~.) 5. falnic, impozant, impresionant, impunător, maiestos, măreț, semeț, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mândru, (înv. și reg.) fălos, (fig.) trufaș. (Vârfurile ~oase ale munților.) 6. maiestos, măreț, solemn, (înv.) solemnel. (O noapte ~oasă.)

chiceră chicere, s.f. (reg., înv.) vârf, deal conic, munte.

creștet n. 1. mijlocul părții superioare a capului (de unde perii se împart în diferite direcțiuni): din creștet până’n talpă; 2. (poetic) cap, căpătâiu: la creștet să nu-mi plângi EM.; 3. vârf, muche: creștetul muntelui, arborelui; 4. fig. culme: ajunse la creștetul măririi [Formațiune din crește4: lit. ceea ce crește în sus].

baie, băi, s.f. – 1. Exploatare minieră subterană; mină; ocnă. ♦ (top.) Baia Mare, Baia-Sprie, Baia Borșa, Băița, Băița de sub Codru, Băiuț, Strâmbu Băiuț, Chiuzbaia (localități în județul Maramureș). ♦ (top.) Baia Piticilor, galerie de mină situată pe Valea Chiuzbăii, la cota +520 m, pe un versant al Dealului Herja. Urmărește filonul Clementina. Nu există urme de daltă sau șpiț pe tavan sau pe pereți; se presupune că s-au folosit icuri de lemn sau metal. Galerii cu denumiri și caracteristici asemănătoare (înălțimea între 0,50 și 1,20 m) se mai găsesc pe Dealul Crucii (Galeria de Fum), în Baia-Sprie (Crăpătura Zorilor), pe Valea Roșie (Galeria Galbenă), la Șurdești (Peștera Piticilor). 2. (înv.) Carieră de piatră (Borșa, Giulești). Baie de piatră = pietrărie (ALRRM, 1973: 675). 3. Peșteră: Baia lui Schneider, peșteră situată pe versantul sudic al Dealului Popii, la 1.200 m altitudine, în apropiere de Valea Vinului (în Munții Maramureșului). Galeria principală și ramificațiile au o lungime de 791 m (Portase, 2006: 15). 4. Slatină (Apșa de Jos, Biserica Albă). 5. Stațiune balneară sezonieră, de interes local. În Maramureș au funcționat, pe parcursul sec. XX, circa 28 de stabilimente balneare, în mai multe locații din județ, în jurul surselor hidrominerale. Apa era captată din izvoare cu ajutorul unor instalații improvizate și deversată, la început, în gropi săpate în pământ; încălzirea apei se făcea cu bolovani încinși în foc. Mai târziu s-au folosit ciubere, butoaie de lemn cu cep, căzi de lemn, vane de tablă etc. Localnicii se tratau, pe timpul verii, de diferite afecțiuni. Primele băi în județ au funcționat la Valea Vinului (1830), Măgureni (1860), Șuligu, pe Valea Vaserului (1879), Dănești (1883), Săpânța (1890), Stoiceni (1890), Usturoiu (1900), Apa Sărată (1904) (v. Nădișan, 2012: 176-177). ♦ (top.) Băița, vârf (1.670 m) în Munții Maramureșului (Culmea Roșușnei, masivul Pietrosu-Bardău) (Posea, 1980: 27). – Lat. *bannea (= balnea „cameră de baie, baie publică”), cf. it. bagno, fr. bain, sp. baño, port. banho (DER, MDA). Cuv. rom > magh. banya (DER).

prislop, prisloape, s.n. – Pas în formă de șa, situat la înălțime. ♦ (top.) Prislop, vârf (1.323 m) în Munții Lăpușului; Prislop, pas (1.416 m) situat între Munții Maramureșului și Munții Rodnei, care face legătura între Maramureș și Moldova (între Borșa și Iacobeni), prin DN 18; este cea mai înaltă trecătoare din România. Prislop, deal în Dragomirești, Glod, Nănești, Oncești, Poienile Izei, Săcel, Săliștea de Sus, Strâmtura, Valea Stejarului (Vișovan, 2005); Prislop, pârâu ce izvorăște de sub Mesteacăn, are o lungime de 5 km, un bazin de 16 kmp și se varsă în râul Lăpuș, în amonte de loc. Buteasa; Prispol, sat aparținând de comuna Boiu Mare (Chioar); Prislop, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din sl. prěslopǔ (Candrea, cf. DER; MDA).

corb, corbi, s.m. – (ornit.) Pasăre cu penaj de culoare neagră (Corvus corax). Specie ocrotită de lege. Semnalată în Maramureș, mai ales în zona de munte, pe Valea Izei și Vișeu. Localnicii îl mai numesc cronc, croncan sau croncău (Nădișan, 2000; 102). ♦ (top.) Corbul, unul din cele două pâraie ce alimentează lacul de acumulare Bodi-Ferneziu. La vărsare, pârâul se numește Valea Vicleană și este afluent al Firizei; Corbul, vârf (1.696 m) în Munții Maramureșului. ♦ (onom.) Corb, Corban, Corbea, Corbei, Corbescu, Corbu, nume de familie (24 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ (astr.) Corbul, numele unei constelații. – Lat. corvus „corb” (Șăineanu, Pușcariu, DA, DEX, MDA).

fluturaș (de stâncă), s.m. – (ornit.) Pasăre insectivoră cu penaj cenușiu, cu aripi roșu-negru-alb (Tichodroma muraria). Semnalată în Masivul Rodnei. În sezonul cald urcă în munți, până spre vârfuri, unde își construiește cuibul prin crăpăturile de stâncă; în sezonul rece se retrage spre văi (Lengyel, 2007: 27). – Din fluture (probabil lat. *flutulus; sau cuv. autohton, cf. alb. fluturë) + suf. -aș (DEX, MDA).

creștet sn [At: PALIA (1581), ap. GCR I, 36 / V: (reg) ~tit / Pl: ~e, ~uri / E: crește + -et] 1 (Atm; pfm) Sinciput. 2 Punctul cel mai înalt al capului. 3 (Pfm) Fontanelă. 4 (Îlav) Din (sau de la) ~ până-n tălpi (ori în talpă sau la picioare) ori din talpă (sau tălpi) până în ~ Peste tot corpul. 5 (Îlav) Din (sau de la) ~ până-n tălpi (ori în tălpi sau la picioare) De sus în jos. 6 (Îe) Nu-i trece (sau nu-i vine) nici prin ~ (ori ~ul) (capului) Nu-și poate închipui. 7 (Îae) Nu-i trece prin minte. 8 (Reg; îe) A-i scoate cuiva (ceva) prin ~ A cicăli. 9 (Reg; îae) A dojeni. 10 (Reg; îae) A tot aminti de-o binefacere pe care a facut-o. 11-12 (Părul din) vârful capului. 13 (Pop) Căpătâi. 14-16 Vârf ascuțit (de munte, de stâncă, de copac etc.) Si: cap, coamă, creastă, culme, pisc. 17 (Gmt) Punctul de întâlnire al laturilor Si: vârf. 18 (Reg; pex) Partea cea mai de sus și ascuțită a unei clăi Si: vârf 19 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 20 (Înv; pan) Personalitate. 21 (Înv; pan; d. o situație, o stare) Vârf.

plai¹ sn [At: (a. 1652) GCR I, 156/29 / V: (pop) ~urea (A: nct) / Pl: ~uri, (îvr) ~e, (înv) plai sm / E: slv плань cf bg планина, „munte”, svc, ceh pl’ań] 1 Versant al unui munte sau al unui deal. 2 Vârf al unui munte sau al unui deal Si: creastă, culme. 3 (Pgn) Munte. 4 (Prc) Deal mare. 5 Regiune de munte sau de deal, aproape plană, acoperită de pășune Si: luminiș, poiană. 6 (Pex) Câmpie înaltă Si: (înv) plăieț (1), (pop) plaiște. 7 (Pop; îlav) Prin (sau în) ~urea Prin sau în toate părțile Si: pretutindeni. 8 (Îal) În lung și în lat. 9 (Reg) Loc înalt pe care pasc vitele. 10 (Reg; urmat de determinări care arată planta cultivată) Suprafață de teren cultivată, în special cu vie. 11 (Pop) Drum sau cărare care urmează sau traversează o culme, o regiune muntoasă. 12 (Spc) Trecătoare. 13 (Pex; rar) Orice drum de pământ, nepietruit. 14 (Reg) Drum de munte, cu lemne puse de-a curmezișul, pe care se transportă buștenii la vale. 15 Subîmpărțire administrativă a județelor și ținuturilor, mai ales a celor de la munte, în Evul Mediu, în Țara Românească Si: plasă. 16 (Pex) Reședință a unui plai (16). 17 Întindere mare de pământ dintr-o țară, dintr-o zonă etc. Si: meleag, regiune, ținut, (îvr) plăiet. 18 (Reg) Pridvor încadrat de patru coloane. 19 (Reg) Plută.

țigmanău sn [At: ALIL 1983-1984, 464 / Pl: ? / E: țigmană + -ău] (Reg) Vârf ascuțit de munte.

țuhan² sn [At: ALIL 1983-1984, 464 / Pl: ~e, ~uri / E: țuh + -an] (Mol) Vârf pietros de munte, foarte înalt și foarte ascuțit.

vârfușor sn [At: CAZIMIR, GR. 115 / V: (pop) ~fș~, ~rvu~, (reg) sfârșor sm, ~rșor, vâlș~ sn / Pl: ~oare / E: vârf + -ușor] 1-2 (Pop; șhp) Vârf (1) (mic) de munte Si: (pop) vârfuț (1-2), (reg) vârșel. 3-4 (Pop; șhp) Vârf (19) (mic) de plantă Si: (pop) vârfuleț (1-2), (pop) vârfurel (1-2), (pop) vârfuț (3-4). 5-8 (Șhp) Vârf (45-46) (mic) al unui obiect Si: vârfuleț (3-6). 9-10 (Șhp) Vârf (63) (mic) al limbii, al degetului etc.

prislóp, prisloape, s.n. Pas în formă de șa, situat la înălțime. ■ (top.) Prislop, vârf (1.323 m) în Munții Lăpușului; pas (1.416 m) situat între Munții Maramureșului și Munții Rodnei, care face legătura între Maram. și Moldova (între Borșa și Iacobeni); deal în Dragomirești, Glod, Nănești, Oncești, Poienile Izei, Săcel, Săliștea de Sus, Strâmtura, Valea Stejarului; pârâu ce izvorăște de sub Mesteacăn, are o lungime de 5 km și se varsă în râul Lăpuș, în amonte de loc. Buteasa; loc. în Maram. din dreapta Tisei; sat aparținător de com. Boiul Mare, zona Chioar. – „Prislop, de pe teritoriul României, e un nume de loc creat de români din apelativul prislop, prisloape «loc mai jos de trecere dintr-o vale în alta, peste un șir de munți sau de dealuri; pas, șa, curmătură», de origine slavă daco-moesică (sud-slavă orientală = bulgară), prěslopŭ, cu același sens ca apelativul românesc” (Petrovici, 1970: 225-236); (v. și Candrea, după DER; MDA).

SPINARE ~ări f. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spate. Măduva ~ării. Șira ~ării. ◊ În (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) în spate. A cădea în ~area cuiva a reveni în sarcina cuiva. A arunca ceva în ~area cuiva a da vina pe o persoană (nevinovată). A trăi pe ~area cuiva a trăi pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai înaltă a unui deal sau a unui munte; creastă; coamă; pisc; vârf; culme; creștet. [G.-D. spinării] /<lat. spinalis

gurgoi, (gurgui, gurgâi), s.n. – 1. Vârful ascuțit al opincii: „La gurgâi cu floricele / Ți-om rădica până-n stele” (Bârlea 1924 I: 120). 2. Partea încovoiată de la tălpile saniei; botul saniei (ALR 1956: 359). 3. Vârf, culme. (top.) Gurguietu, munte în Botiza (Papahagi 1925). – Cf. lat. gurgulio „beregată” (DA, DEX); Gurgullus (Hasdeu).

pisc n. 1. vârf mai ascuțit de munte: vulturul ce pe piscuri sboară BOL.; 2. furca carului sau a saniei; 3. botul luntrei. [Redus din pițic = it. PIZZICO, extremitate].

Arișoaia f. munte în județul Putna, vârf al culmii Vrancilor.

Tabor n. munte în Palestina pe vârful căruia se făcu schimbarea la față a lui Isus.

cocoța, cocoțez, (cucuța), vb. refl. – A se cățăra (Faiciuc, 2008); a se urca (pe ceva mai ridicat). – Et. nec. (MDA); probabil din rădăcina coc, cf. cucă „culme, vârf”, cucuia „a se urca” (DER); lat. *cucutiare, der. de la cucutium „glugă”, a dezvoltat și sensul de „înălțime, vârf (de deal sau munte)”, cf. sin. gurguța (Pușcariu, Loșonți).

stog, stoguri, (stoh), s.n. – (reg.) Claie de paie, snopi de grâu, care se termină cu un vârf conic: „Di pă znop, pă cruce, / Di pă cruce, pă stog” (Bilțiu, 1996: 380). ♦ (top.) Stogu, vârf (1.651 m) situat în Munții Maramureșului (Posea, 1980). Pe vârful Stogul, se află o bornă din granit alb pe care sunt imprimate inițialele: R (România), C (Cehoslovacia) și P (Polonia). – Din vsl. stogŭ „grămadă” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

brad, brazi, s.m. – (bot.) Arbore conifer, rășinos (Abies alba). Frecvent în zona montană din Maramureș. ♦ (med. pop.) Se utilizează frunzele și mugurii de brad, în afecțiunile aparatului respirator. Scoarța se folosește la tăbăcitul pieilor. „E considerat copac-totem al protoromânilor” (Evseev, 2001: 23). Românii au dezvoltat un adevărat cult al bradului, fiind folosit în toate momentele importante ale vieții (nașterea, nunta, moartea). Exista credința că „în vârful bradului e scrisă soarta copilului”. ♦ (top.) Bradul, afluent al pârâului Suciu, ce se varsă în râul Lăpuș; Pârâul Brazilor, afluent de obârșie al râului Mara; Bradul, vârf (1.091 m) situat în Munții Ignișului, între pasul Huta și Săpânța; Poiana Brazilor, mlaștină situată pe Platoul Vulcanic Maramureșean, la SV de vf. Brazilor, la confluența a două pâraie ce formează Valea Brazilor. Zonă ocrotită. Este considerată unică în țară prin existența jnepenilor (Pinus mugo), care vegetează la cea mai joasă altitudine din Carpații României (Ardelean, Bereș, 2000: 34; Monumente, 1976: 59); Brodava, deal, vale și cătun în Bârsana, pe valea Izei („alipirea suf. -ava, specific slav, la o temă românească, reprezintă un fenomen care poate ține de bilingvism”, Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Brad, Bradea, Bradean, Brădean, Brădeanu, Bradia, Bradin, Bradu, Brăduț, nume de familie (139 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Pascu, Russu, Brâncuș, Rosetti, Vraciu, Miklosich, Cihac), derivat, la fel ca în albaneză (breth, art. bredhi „brad”), dintr-un rad. i.-e. *bhre-dh „vârf, ghimpe, colț” > *brado- > rom. brad (v. Russu, 1970); din alb. breth (Cihac, DA, DEX, Șăineanu, MDA); sg. refăcut din *braz, considerat formă de pl. (Frățilă, 2012).

bâtcă¹ sf [At: (a. 1800) DOC., ap. IORGA, S. D. VI, 9 / Pl: ~tce / E: cf mg botkó, bötk, bötök „măciulie”] 1 (Mol; Buc) Munte mai mic. 2 (Pre) Vârf al unui deal. 3 Loc arid de soare. 4 Pădure.

masiv, ~ă [At: AR (1829), 188 */21 / S și: (iuz) massiv / Pl: ~i, ~e, (rar, sn) ~uri / E: fr massifi, ger Massiv] 1 a Format dintr-un material compact, fără goluri Si: plin. 2 a Solid. 3 a (Pex) Impunător. 4 a Care este făcut pe scară amplă, în masă. 5 sn (Ggf) Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri, reunite în jurul unui vârf. 6 sn (Ggf; pex) Munte. 7 sn Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. 8 sn Arboret în care coroanele arborilor se ating. 9 sn Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel, făcută pentru a produce anumite efecte decorative. 10 sn Parte mai compactă dintr-un întreg. 11 sn Parte mai mare dintr-un întreg. 12 sn Parte mai importantă dintr-un întreg.

țicău sn [At: N. REV. R II, 225 / Pl: ~ri / E: țic⁴ + -ău] (Mol) 1 Vârf de deal, de munte Si: țiclău¹ (1). 2-3 Loc greu accesibil, izolat, ascuns (în pădure).

țiclău¹ [At: (a. 1759) URICARIUL VIII, 7 / V: (reg) țigl~ (Pl: țiglăi), ~cleu, țichileu (Pl: țichileie, țichileuri), țighileu sn, ~laură^[1] (Pl: țiclăuri) sf, țuc~, cic~ sn / Pl: ~ri / E: țiclă¹ + -ău] 1 sn (Mol; Trs) Vârf de deal, de munte, ascuțit și înalt Si: cucă⁵ (3), pisc², titilă, țanc³ (1), țăcălie (6), țicău (1), țiclă¹ (1), țiclet, țiclie (4), țicloi³ (2), ticlui (1), țicmă (1), țicmău (1), țicui (1), țifereie, țiflan (1), țiflă¹ (1), țifleică (1), țifleu¹ (1), țiflic (1), țigmandău (1), țiu³ (1), țucudan, țuculeu (2), țugui¹ (1), țuhan², țuhă (1), țuhău (1), țuțudan¹ (1), țuțui¹ (1), țuțulă (1), țuțur² (1). 2 sn (Mol; Trs) Creastă ascuțită a unui munte, a unui deal. 3 sn (Mol; Trs) Vârf ușor rotunjit de deal sau de munte Si: țanc³ (2), țic⁴ (2). 4 sn (Mol; Trs) Deal mai înalt decât cele din împrejurimi. 5 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă Si: țicmă (4), țiflan (3), țigmandău (3), țiu³ (2), țugui¹ (9). 6 sf (Reg; îe; îf țâclaură) A se duce la țâclaură A se duce undeva foarte departe. 7 sn (Reg; fam; îae) A se duce la dracu-n praznic. 8 smp (Glg; îf țiglăi) Alunecări de teren de mari dimensiuni, în formă de movile. 9 smp (Glg; îaf) Martor de eroziune diferențiată cu aspect de turn de cetate.

țiclet sn [At: DL / Pl: ~uri / E: ns cf țiclă¹] (Reg) Vârf de deal, de munte (de formă conică) Si: (reg) țiclă¹ (1), țiclău¹ (1).

țuțui¹ sn [At: LB / V: țurț~ sn / Pl: ~uri, ~e sn, ~ sm / E: ns cf țuț, țugui¹] 1 (Trs; Mun) Vârf de deal, de munte. 2 (Trs; Mun) Țurțan (2). 3 (Trs; Mun) Deal ascuțit și înalt. 4 (Trs; Mun) Movilă țuguiată. 5 (Mun; îe) A sta spânzurat (ca dracu) pe ~e A sta pe vârfuri. 6 (Reg) Parte ascuțită a unor obiecte (căciulă, încălțăminte etc.). 7 (Reg) Umflătură la cap Si: cucui¹ (1). 8 (Reg; îf țurțui) Negel. 9 (Reg) Moț¹ de păr Si: (reg) țuluc (1), țuțuluc (1). 10 (Reg) Coc². 11 (Reg) Moțul¹ ciocârlanului. 12 (Reg; art) Numele unui joc de copii cu arșice. corectat(ă)

țuțulă sf [At: SCL 1980, 93 / V: ~urlă (Pl: ~urle), ~ură / Pl: ? / E: țuță + -ulă] (Reg) 1 Vârf de deal, de munte. 2 Deal.

cocoțá, cocoțez, (cucuța), v.r. A se cățăra; a se urca (pe ceva mai ridicat). – Probabil din rădăcina coc, cf. cucă „culme, vârf”, cucuia „a se urca” (DER); lat. *cucutiare, der. de la cucutium „glugă”, a dezvoltat și sensul de „înălțime, vârf (de deal sau munte)”, cf. sin. gurguța (Pușcariu, Loșonți).

stog, stoguri, (stoh), s.n. (reg.) Claie de paie, snopi de grâu, care se termină cu un vârf conic: „Di pă znop, pă cruce, / Di pă cruce, pă stog” (Bilțiu, 1996: 380). ■ (top.) Stogu, vârf (1.651 m) situat în Munții Maramureșului; aici se află o bornă din granit alb pe care sunt imprimate inițialele: R (România), C (Cehoslovacia) și P (Polonia). – Din vsl. stogŭ „grămadă” (Conev, după DER; MDA).

ȚUGUI, țuguie, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. – Et. nec.

PISC², piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei ambarcații. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

CULME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.

PISC² ~uri n. 1) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; vârf; culme; creastă; coamă; spinare; creștet. 2) Capătul de dinainte, ascuțit și încovoiat în sus al unei luntre; bot. 3) pop. Parte a carului sau a saniei în care se fixează proțapul. /Orig. nec.

VULCAN ~i m. Ridicătură în formă de munte, cu un crater în vârf, prin care erup periodic flăcări, vapori, lavă. ◊ ~ activ vulcan care continuă să erupă. ~ stins vulcan care a încetat să erupă. 2) Situație în care în orice moment poate porni o primejdie; circumstanță periculoasă. ◊ A sta pe un ~ a fi urmărit în permanență de un pericol. /<it. vulcano, germ. Vulkan, fr. volcan

țigmandău, țigmandaie, s.n. (reg.) vârf ascuțit de deal de munte.

zigurat, zigurate s. n. Templu specific Mesopotamiei, cu șapte etaje, simbolizând cele șapte ceruri suprapuse, cu templu în vârf pentru observații astronomice, considerat munte cosmic. – Din fr. ziggourat.

țuțui, -e, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui. Țuțuiul, (top.) deal (648 m.) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin 1935). „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria 2001: 59). – Cf. țugui.

Calvar(iu) n. 1. numit și Golgota, munte aproape de Ierusalim, pe vârful căruia Isus fu răstignit; 2. ridicătură înfățișând Calvariul. V. Vocabular.

ȚUGUI, țuguie, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. – Et. nec.^[1] corectat(ă)

CULME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal și ușor înclinată, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ◊ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.

PISC², piscuri, s. n. 1. Vârf ascuțit (și golaș) de munte sau de deal, dominând o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capătul din față, ascuțit și încovoiat în sus, al unei luntrii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixează proțapul. – Et. nec.

țuțui, țuțuie, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui: „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria, 2001: 59). ♦ (top.) Țuțuiul, deal (648 m) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin, 1935). ♦ (onom.) Țuțui, Țuțuianu, nume de familie (14 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. țugui (DEX, MDA).

ciuhă sf [At: (a. 1833) IORGA, S. D. XXII, 201 / V: ~ucă, ~ufă, (Mol) ~hlă / Pl: ~he, ~hi / E: pbl bg чухъл] (Reg) 1 Sperietoare pentru păsări. 2 Semn de opreliște în lanuri contra păscutului vitelor. 3 (Fig; șîc ~-ca-dunii) Femeie foarte urâtă. 4 Semn care arată până unde a înaintat munca câmpului. 5 Bucată de ogor pe care o are de secerat un grup de oameni. 6 (Înv) Stâlp uns cu rășină sau cu smoală care se aprindea pe un deal când veneau dușmanii. 7 Semn (de orice fel) pus pe un vârf de deal sau de munte. 8 (Fig) Femeie slabă. 9 Semn pus la casa miresei, la nuntă.

creastă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~este / E: ml crista] 1 Excrescență cărnoasă (de obicei roșie), dințată, pe capul unor păsări. 2 (Bot; reg; îc) ~ta-cocoșului Plantă ierboasă (Celosia cristata) cu flori mici roșii sau galbene, reunite în vârful tulpinii pe o axă dilatată în formă de creastă ondulată. 3 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu flori roșii sau liliachii Si: brabăn (Dentaria grandulosa). 4-5 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu foi lanceolate, cu spori de mărime mijlocie, foarte bombați, sau cu spori foarte mici, aproape plani, dispuși pe fața interioară a frunzelor (Aspidium Braunit sau lobatum). 6 (Bot; reg; îae) Talpa-gâștei (Chenopodium rubrum). 7 (Bot; reg; îae) Ciupercă mare fragilă, comestibilă, cu tulpina cărnoasă, albă, care se pune la uscat Si: (reg) barba-caprei, burete-creț, meloșel, opintici, togmăgel (Dryodon carelloides). 8 (Bot; reg; îae) Rămurele (Ramaria borytis). 9 (Bot; reg; îae) Iarba-ficatului. 10 (Bot; reg; îae) Clocotici (Rhinantus alpinu). 11 (Bot; reg; îae) Moțul-curcanului (Amaranthus condatus). 12 (Bot; reg; îae) Spilcuțe (Tanacetum vulgare). 13 (Bot; reg; îc) ~ta-găinii Rămurele. 14 (Bot; reg; îc) ~-măruntă Togmăgel (Ramaria crispata). 15 (Pan) Moț de pene (de altă culoare) la capul unor specii de păsări. 16 (Pan) Pieptănătură în formă de creastă. 17 (Fig) Tăietură lungă și îngustă. 18 (Fig) Crestătură. 19 (Spc; șîs) ~estele crăcilor Fiecare dintre cele două scobituri în osia din spate a carului. 20 (Spc) Parte de jos a trunchiului de copac tăiat în unghi ascuțit. 21 Bucată tăiată din ceva crestat. 22 (Psr) Crestălău. 23 Parte superioară a unui zid acoperit de streașină. 24 Vârf al casei țărănești, adesea împodobit cu figuri sculptate în lemn. 25 Ornament în zigzag. 26 (Spc; îc) ~ta-găinii Ornament incizat pe mobile. 27 Parte a unei plante care prezintă crestături. 28 Parte de sus a unui obiect formată din colțuri, ca o creastă (1) de cocoș. 29 Vârfuri ale unui șir de munți, formând un contur cu ridicături și adâncituri. 30 Partea cea mai înaltă, în formă de linie, a unui val. 31 Vârf al unui arbore. 32 (Spc) Vârf al molidului, crescut în ultimul an. 33 Ridicătură lungă și îngustă. 34 (Atm) Proeminență osoasă. 35 Coamă de acoperiș. 36 (Îs) ~ de taluz Linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. corectat(ă)

teleleu, ~ea [At: AGÂRBICEANU, L. T. 243 / V: (reg) tălălău, tănănău, tărărău, ~lălău, ~lău, teneneu, tilil~, tiuliul~ / Pl: ~ei, ~ele / E: mg telelő] 1 smf (Pop) Om care își pierde vremea (umblând de colo până colo) fară nici o treabă. 2 sm (Pop; îe) A umbla ~ (Tănase) A umbla de colo până colo, fără rost. 3 sm (Reg; d. ființe; îe) A se ține tărărău-bărărău A se ține cârd. 4 smf (Reg) Prostălău. 5 sm (Reg; îe) A fi ~ Tănase A fi zăpăcit. 6 sm (Reg; îae) A fi prost. 7 sn (Mun) Copac înalt, curățat de toate crengile. 8 sn (Reg; d. pomi; îe) A rămâne ~ A rămâne fără crengi. 9 sn (Reg; îe) A se sui în vârful ~lui A sărăci. 10 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A jefui pe cineva de tot ce are. 11 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne singur. 12 sn (Reg; îae) A rămâne sărac. 13 sn (Reg; irn; îc) ~-Tănase Om sărac. 14 sn (Reg; fig) Om lung și deșirat. 15 sn (Reg) Vârf înalt de stâncă, de munte sau de deal. 16 sn (Reg; pex) Deal (1). 17 sn (Reg; pex) Munte.

tigvă sf [At: NECULCE, L. 387 / V: (reg) tibgă, ticvă, tidvă, tifdă, ~gbă, tihoacă, tioacă, tioagă, titvă, tiubgă, tiucă, tiugă, tiușă, tiuvgă, tivă, tivdă (Pl: ~duri), tivgâ, tugă / Pl: ~ve, (reg) -vi / E: bg, ucr тигва, srb tikva] 1 Plantă erbacee agățătoare sau târâtoare, din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructul de diferite forme (de obicei bombat), verde și zemos, care la maturitate devine gălbui și cu pereții tari, lemnoși Si: (reg) bostănei, cătrună, ciugai., curcubetă, heber, lupoaie, pere-curcubete, sămânțar, sărăboi, tărăni, tâlv (2), trăgace (14), trăgulă (4), triov, troacă (21) (Lagenaria siceraria). 2 (Bot; reg) Dovleac (Cucurbita maxima). 3 (Bot; reg) Bostan (Cucurbita pepo). 4 (Reg; îe) A sta ca tiuga peste gard A fi nehotărât. 5 (Reg; îae) A fi gata de ducă. 6 (Olt; îe) A fi alb ca floarea de tiugă A fi alb ca zăpada. 7-9 (Prc) Fructul (comestibil) al tigvei (1-3), utilizat uneori ca ornament. 10 (Pfm; îs) Cap de ~ sau ~ goală (ori seacă) Om prost. 11 (Reg; îe) A nu avea cap, ci ~ A fî prost. 12 (Pex) Vas făcut din fructul uscat și golit de miez al tigvei (1-3), care servește ca pâlnie de tras băutura din butoi, ca recipient în care se păstrează și se transportă diferite alimente, ca plută la pescuit etc. 13 (Pex) Conținutul unei tigve (12). 14 (Reg; îe) Și-a găsit hârbul capacul, -va dopul și lelea bărbatul Se zice când se asociază două persoane care au aceleași defecte. 15 (Reg; îe) A umbla cu tiuga cu minciuni A fi mincinos, intrigant. 16 (Reg; îe) S-a umplut ~va Se zice despre două persoane care nu mai sunt în relații bune. 17 (Mol;șîs poamă tidvă sau tivdă ori strugure de tiugă) Varietate de struguri de culoare albă, cu boabele mari, cărnoase și cu coaja groasă, dispuse rar pe ciorchine Si: (reg) tigveană, tigveasă, tigvoasă (2). 18 (Bot; reg; îc) Tidvă-de-pământ Mutătoare (Bryonia alba). 19 (Bot; reg; îc) Tidvă-de-apă Nufăr-alb (Nymphaea alba). 20 (Bot; reg; îc) ~-de-tină Pepene-verde (Citrullus vulgaris). 21 (Și, îrg; îs ~va capului) Craniu (de om sau de animal). 22 (Pfm; pex; irn) Cap¹ (1). 23 (Mol; dep; îf tioagă) Minte. 24 (Reg; șîs tidva dopului) Calota pălăriei. 25 (Reg; șîs tiugă de vârf) Capul¹ ascuțit al oului. 26 (Reg; șîs tiugă de cotor) Capul¹ rotunjit al oului. 27 (Reg; urmat de determinări) Vârf de deal sau de munte.

țiclă¹ sf [At: CADE / V: ~clu (Pl: țicluri) sn, țiglă, țihlă, țuclă, țuglă sf, țoglu sn / Pl: ~le / E: ns cf țic⁴, mg szikla] 1 (Reg) Vârf ascuțit de deal, de munte Si: pisc². 2 (Trs) Ridicătură înaltă de pământ. 3 (Mar; Trs) Vârf ascuțit de stâncă Si: stei, stâncă, țiclet, țiflă¹ (1). 4 (Reg; îf țuclă) Moțul de pe capul ciocârlanului Si: (reg) țugui¹ (11). 5 (Reg; îf țoglu) Țurțur¹ (1). 6 (Reg; îf țiclu) Unealtă de tăiat și de scobit, de forma unui ciocan, cu capetele lungi și ascuțite.

țicmă sf [At: CHEST. IV, 88/198 / V: (reg) țig~, țignă, țigmnă, țihmă, țijmă / Pl: ~me / E: ns cf țiclă¹] (Mol) 1 Vârf ascuțit de deal, de munte, mai înalt decât cele din jur Si: țiclău¹ (1). 2 Deal înalt și ascuțit. 3 Munte prăpăstios. 4 Țiclău¹ (5).