culme sf [At: URECHE, ap. LET. I, 141/33 / V: ~mă, ~mie / Pl: ~mi și (rar) ~muri / E: ml culmen] 1 Partea cea mai înaltă a unui munte sau deal Si: creastă, coamă, spinare, vârf (pop) culmiș. 2 Muchie orizontală formată de cele două planuri înclinate ale acoperișului. 3 (Reg) Grindă orizontală în care sunt fixați căpriorii acoperișului. 4 (Pan) Muchia de sus a unui zid. 5 (Pgn) Partea cea mai de sus. 6 (Reg; la cal) Coamă. 7 (Reg) Podoabă din vârful coifului. 8 (Fig) Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge Si: apogeu. 9 (Pfm; îlav) La (nob în) ~ Foarte mult. 10 (Pfm; îcs) ~a ~milor Nemaipomenit! 11 (Reg) Prăjină lungă (în casele țărănești), fixată de grinzi, de care se atârnă haine, țesături sau obiecte. 12 (Reg; spc; lpl) Două sau mai multe rânduri de bețe pe care se clădesc fagurii. 13 (Reg) Țesătură țărănească, colorată, în formă de fâșie, întinsă pe perete ca podoabă. 14 (Pfm; îe) Ce-i pe mine, și pe ~ Asta-i tot ce am! 15 Punctul cel mai înalt în traiectoria unui corp ceresc. 16 (Pfm; îe) A fi în ~a fericirii A fi foarte fericit. 17 (Pfm; îe) Asta-i ~a! Exprimă indignarea.