Definiția cu ID-ul 949036:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

blidár, blidare, s.n. – Etajeră suspendată; suport pentru blide (= farfurii). „Blidaru din Țara Lăpușului, asemănător cu cel din Maramureș, Chioar sau Oaș, se confecționa dintr-o ramă-cadru sculptată din lemn de fag, la care se atașa un coș de forma unei iesle din nuiele sau șipci curbate («brățări») din arin, alun sau răchită. Blidarul își avea locul, de obicei, pe peretele median, în preajma cuptorului și servea atât pentru ținut blide, cât și pentru ținut linguri” (Mirescu, 2006: 124). ♦ (top.) Blidari, cascadă situată la confluența văilor Stur și Blidari, în Munții Ignișului, cu o înălțime de circa 10 m (Portase, 2006: 63); Valea Blidarului, pârâu ce izvorește din Munții Gutâi și se varsă în Firiza – colonie silvică (Meruțiu, 1936: 34); Blidari, vârf (1.011 m) la est de Igniș; Blidari, carieră de andezit, situată la 22 km nord de Baia Mare (Posea, 1980: 125). ♦ (onom.) Blidar, Blidaru, nume de familie frecvent în zona Codru, preponderent în loc. Băița de sub Codru (353 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007, cf. DFN). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din blid „farfurie” + suf. -ar.