gurgoi, (gurgui, gurgâi), s.n. – 1. Vârful ascuțit al opincii: „La gurgâi cu floricele / Ți-om rădica până-n stele” (Bârlea 1924 I: 120). 2. Partea încovoiată de la tălpile saniei; botul saniei (ALR 1956: 359). 3. Vârf, culme. (top.) Gurguietu, munte în Botiza (Papahagi 1925). – Cf. lat. gurgulio „beregată” (DA, DEX); Gurgullus (Hasdeu).