SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare) din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum.