șleau², șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.