CLACĂ, clăci, s. f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka.

CONVINGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge.

SILĂ, sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila.

PORUNCEALĂ ~eli f. pop. v. A PORUNCI. ◊ De ~ a) din porunca cuiva; b) fără tragere de inimă; impus cu forța. După ~ la comandă. /a porunci + suf. ~eală

SILNIC¹ ~că (~ci,~ce) 1) Care se face în silă, cu neplăcere, fără tragere de inimă. 2) Care se face cu de-a sila, prin constrângere; forțat. 3) rar Care este greu (de făcut, de rezolvat); cu dificultăți; anevoios. /<sl. siliniku

SUFLET ~e n. 1) Totalitate a proceselor psihice, care caracterizează lumea internă a individului; latură psihică a omului; duh. * A-și pune tot ~ul a-și da toată silința. Din ~ (sau din adâncul ~ului sau din tot ~ul) cu toată dragostea; cu afecțiune. Cu trup și ~ în întregime; întru totul. A nu avea (pe cineva) la ~ a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). A-i scoate (cuiva) ~ul a sâcâi (pe cineva) întruna. A avea ceva pe ~ a fi chinuit de ceva; a avea o durere. 2) Atitudine plină de bunăvoință; omenie; mărinimie. ◊ Cu ~ a) bun la inimă; omenos; mărinimos; b) cu râvnă. Fără ~ a) nemilos; rău; câinos; b) fără tragere de inimă; în silă. 3) fig. Conținut principal; esență. ~ul unei doctrine. 4) (despre persoane) Figură centrală; însuflețitor; animator. ~ul unui colectiv. 5) fam. Om aparte; ins; individ. 6) pop. Ființă vie. Și el este ~. 7) filoz. rel. Forță veșnică, imaterială, dătătoare de viață, considerată de origine divină. ◊ Cu ~ul pe buze (sau la gură) a) aproape de moarte; în agonie; b) respirând foarte greu de emoție sau de oboseală mare. A da de ~ul cuiva a da de pomană în amintirea unui mort. A-i ieși (cuiva) ~ul a) a muri; b) a se istovi, muncind din greu; a se chinui. A lua (cuiva) ~ul a omorî (pe cineva). 8) Simbol al trăirilor, sentimentelor, dispozițiilor omului; inimă. ◊ A-i merge cuiva ceva la ~ a avea mare satisfacție de ceva; a-i plăcea mult. 9) Senzație de sufocare; năduf. Plin de ~. ◊ Într-un ~ foarte repede; într-o fugă. A-și trage ~ul a) a-și potoli respirația; a respira mai liber; b) a fi aproape de moarte. A se umple de ~ a respira greu (după un efort fizic). 10): A lua de ~ a adopta (un copil). Copil (sau fiu, fiică) de ~ copil (sau fiu, fiică) adoptiv. [Sil. su-flet] /<lat. suflitus

TÂNJALĂ ~eli f. Proțap (suplimentar) folosit pentru a uni jugul de uneltele agricole sau pentru a înjuga două perechi de boi. ◊ A se lăsa pe ~ a) a trage (cu greu și) foarte încet; b) a lucra încet, cu lene, fără tragere de inimă. [G.-D. tânjelii] /<sl. tenžalo

năcârcăli, năcârcălesc, vb. IV (reg.) a lucra fără tragere de inimă.

lălăială, lălăieli s. f. 1. fredonarea unei melodii cu înlocuirea textului prin silaba „la”. 2. indolență; pierdere de vreme. 3. treabă făcută încet, fără tragere de inimă.

clácă f., pl. ăcĭ (vsl. sîrb. tlaka, d. tlačiti, a izbi, tlešti-tlŭkon, tlŭknonti, a bătături; bg. tlŭka, rut. toloká și kláka, clacă, toloacă, tolóčiti, a călca ĭarba. D. rom. vine ung. kaláka, koláka. V. toloacă, tologesc, stîlcesc). Vechĭ. Corvadă, muncă gratuită pe care țăraniĭ și șerbiĭ o datoraŭ domnuluĭ, boĭerilor saŭ mînăstirilor: în Țara Rom. 12 zile pe an, în Mold. 24, (numită și boĭeresc și lucru, ĭar în Trans. robotă). La 1864, supt Cuza, fiind împroprietărițĭ țăraniĭ, s’a desființat claca. Azĭ. Ajutor mutual între țăranĭ la seceriș, la dezghĭocat fasole ș. a., cînd se adună în casa celuĭ care are nevoĭe de ajutor și care le dă în schimb mîncare și băutură, și ast-fel e sinonim cu șezătoare. Lucru de clacă, lucru gratuit și (fig.) fără tragere de inimă, decĭ prost. Vorbă de clacă, vorbă deșeartă, seacă. V. beĭlic, furcărie, govie, nedeĭe, zbor 3, ghĭuluș.

beilic n. 1. odinioară, palatul înalților demnitari ai Porții în București și Iași; 2. rechizițiune vexatoare, ridicare anuală a unui număr de oi pentru Constantinopole: oi de beilic; 3. clacă în folosul Domnului: poporul supus la beilicuri AL.; vită de beilic, supusă la munci grele; 4. fig. lucru gratuit și fără folos: a lucra de beilic, a munci fără tragere de inimă. [Turc. BEYLIK].

clacă f. 1. odinioară, zilele de muncă gratuită ce șerbul și țăranul erau datori a face Domnului, boierilor sau călugărilor: ea purta în Moldova numele de boieresc și în Ardeal cel de robotă. Claca a a fost desființată în 1864, odată cu împroprietărirea țăranilor; 2. azi, lucru de clacă, gratuit, fig. fără tragere de inimă, ordinar, prost; vorbă de clacă, vorbă deșartă, seacă; 3. muncă ce fac sătenii la sărbători mici ca o facere de bine; 4. șezătoare unde se lucrează și se petrece în acelaș timp: la o clacă de desghiocat păpușoiu CR. [Serb. TLAKA].

SILĂ, (2) sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila.

CLACĂ, clăci, s. f. 1. Muncă prestată de țăranii șerbi și liberi, fără pământ, în beneficiul stăpânilor de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka.

CONVINGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = în mod ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge.

DEZGUSTAT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Fără nici o plăcere pentru ceva, fără tragere de inimă, fără chef; scîrbit. Doisprezece ani de zile bătuse bulevardele Parisului și cafenelele pline de rătăciții lumii întregi... și dintr-o dată se trezise străin și dezgustat de toate. SADOVEANU, M. 177. Erai pornit să cucerești lumea și te regăsesc dezgustat. C. PETRESCU, C. V. 20. Voia să se însoare; se simțea dezgustat de viața singuratică, veșnic melancolică și tristă. IONESCU-RION, C. 69.

CLACĂ, clăci, s. f. 1. (În regimul feudal) Muncă pe care țăranul era obligat s-o presteze gratuit în folosul stăpînului moșiei; reprezintă forma cea mai caracteristică a rentei feudale, deci a raporturilor de producție care stau la baza orînduirii feudale. V. boieresc. Domnitorul mărește numărul zilelor de clacă la douăsprezece. IST. R.P.R. 283. Mai specialiști în chestiuni de clacă decît clăcașii, nu cunosc. CAMIL PETRESCU, B. 148. – Pribegi de bir și clacă, Copii fără noroc, Tu-i strîngi în codrii noaptea Sub brazi, pe lîngă foc. COȘBUC, P. I 217. Mă duela moșia mea, la Țălinoasa, și poroncesc țăranilor să-mi facă o clacă de vro cinci zile. ALECSANDRI, T. II 239. Claca și la noi, ca pretutindeni, este o urmare, un drept al feudalității, adus din țările occidentale în Ungaria și în Polonia și de acolo în Principatele Romîne. KOGĂLNICEANU, S. A. 140. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mîntuială, neîngrijit, prost. Muncă colectivă benevolă pe care o fac țăranii unii în folosul altora și care de obicei este însoțită de o mică petrecere cu povestiri, glume, jocuri etc. V. șezătoare. Să ne ducem sara unele la altele... cu toate că vremea clăcilor a cam trecut. CAMILAR, TEM. 60. La lelea Ilinca era clacă de tors în seara aceea. SANDU-ALDEA, U. P. 202. Și la clacă și la nunți Și la glume-n șezătoare Numai eu să nu fiu oare? COȘBUC, P. II 170. O dată, noaptea, la o clacă de dezghiocat păpușoi, i-am scos Măriucăi un șoarec din sîn. CREANGĂ, A. 63. Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă, fără miez; flecăreală. Dacă... ai poftă și vreme să mai schimbăm două vorbe de clacă, mă găsești, după amiezi, 1/2-5, la Gambrinus. CARAGIALE, O. VII 332. (Despre persoane) A ajunge de clacă = a ajunge de batjocură. 2. Prestație ocazională la diverse lucrări de interes public. În ziua de sfîntul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7.

DORMI, dorm, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A se găsi în stare de somn, a fi adormit. Sublocotenentul Măgură dormea totdeauna la un loc cu soldații. CAMILAR, N. I 31. Dormii zdravăn în noaptea aceea și aproape fără de visuri. HOGAȘ, M. N. 231. Cănuță dormea la căldură, în patul bunică-sii. CARAGIALE, P. 19. Cum îți vei așterne, așa vei dormi. ◊ Cameră de dormit v. cameră. Vagon de dormit v. vagon. ◊ Fig. (Despre morți) [Căpitanii] dormeau... în mormintele cele mari. SADOVEANU, D. P. 8. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. EMINESCU, O. I 151. O! dormi în pace pe-aceste maluri, Îngînat dulce, ca-n vis ușor, De glasul mării purtat de valuri, De glasul nostru uimit de dor. ALECSANDRI, P. A. 75. ◊ Expr. A dormi buștean (sau tun, butuc, ca pămîntul, dus, ca dus de pe lume, ca un mort) v. c. A dormi de-a-n picioarele (sau pe picioare) = a) a fi foarte obosit, a pica de somn; b) (fig.) a fi încet la treabă, a se mișca leneș; p. ext. a nu-i sta mintea la ceva, a fi absent. Ochii lui erau mai totdeauna coperiți de o ceață, așa că părea nepăsător pentru tot ce se petrece împrejuru-i și că umblă dormind pe picioare. MACEDONSKI, O. III 24. A dormi iepurește v. iepurește. A dormi numai cu un ochi v. ochi. ◊ Tranz. (Cu complementul «somn» sau «noapte») Murele au rămas neculese în codri și în vizuini își doarme sătul somnul ursul. ISAC, O. 210. Și unde nu să puse Ileana pe un somn dulce, de gîndeai că nu alta, fără de-ar fi șapte nopți legate laolaltă încă s-ar cumpăni să le doarmă. RETEGANUL, P. I 57. Voinicelul mi-o privea, Somnul dulce cum dormea... Și mereu se socotea: S-o deștepte-n grab’ au ba? TEODORESCU, P. P. 451. (Expr.) A dormi somnul (cel) de veci (sau cel lung, cel de pe urmă) = a) a fi mort; b) (în imprecații) a muri. Dormiți... dormire-ați somnul de veci! CAMILAR, N. I 335. Să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să dormi! CREANGĂ, A. 17. Dormi tu, bărbățelul meu, Ierte-mi-te-ar dumnezeu! Dormi, dormire-ai somnul lung, Că multe-am tras și-mi agiung! ALECSANDRI, P. P. 355. 2. A mînea, a rămîne peste noapte undeva; a trage în gazdă. Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. De n-ai gazdă-n sat, Să vii să dormi la noi. COȘBUC, P. I 230. 3. Fig. A fi lipsit de interes, a lucra fără tragere de inimă. Apoi dormi la abataj și scoți acord mic. DAVIDOGLU, M. 17. ♦ (În forma negativă) A veghea; a fi vigilent. Azi știu că duhul tău nu doarme, Că porți pistolul sub gheroc, Dar fii pe pace, avem arme Și ac de fiece cojoc. BANUȘ, B. 117. Producția crește mereu, și-acum cu secretarul ăsta nou, care intră peste tot... șeful fierbe. – Să fiarbă, că nici eu nu dorm. DAVIDOGLU, M. 47. 4. Fig. A sta nemișcat, neclintit, în amorțire. Cîmpiile dorm fericite și neștiutoare. BOGZA, C. O. 206. Dealuri galbene și ruginii dormeau în jurul nostru somnul după-amiezelor de toamnă. GALACTION, O. I 98. Cînd luna-n lacuri își scaldă fața, Cînd vîntul doarme în cîmp, pe flori... Eu șoptesc nopții un dulce nume. MACEDONSKI, O. IV 10. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ♦ A zăcea ascuns; a mocni. Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă. EMINESCU, O. I 137. ◊ Tranz. Păduri ce-și dorm foșnirea-n mica ghindă Se cer spre cer coroana să-și destindă. TOMA, C. V. 269. – Variantă: (Transilv.) durmi (RETEGANUL, P. I 47) vb. IV.

CONVINGERE, convingeri, s. f. 1. Acțiunea de a convinge, de a determina pe cineva să adopte o părere, să creadă în justețea unui lucru. Metoda de comandă nu poate înlocui niciodată metoda de convingere. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 35. Numai pe calea convingerii prin fapte vom putea să-l atragem pe țăranul mijlocaș pe drumul socialismului. REZ. HOT. I 96. 2. Părere fermă asupra unui lucru. V. credință, certitudine. Numai convingerea adîncă a țărănimii despre marile avantaje ale gospodăriei colective poate servi drept bază pentru crearea unor gospodării colective cu adevărat trainice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. Baza pentru transformarea socialistă a agriculturii trebuie să fie numai convingerea adîncă a țărănimii muncitoare despre avantajele gospodăriei colective. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 74. Convingerea adîncă de venirea unor vremuri mai bune nu l-a părăsit... niciodată. IONESCU-RION, C. 127. ◊ Loc. adv. Cu convingere = ferm, hotărît, răspicat. Fără convingere = a) în chip vag, nehotărît. Îi răspunse fără convingere că-și va termina lucrarea; b) fără entuziasm, fără tragere de inimă. Lucrează fără convingere.

TRAGERE, trageri, s. f. Acțiunea de a trage și rezultatul ei. I. 1. Efortul făcut pentru a mișca din loc un obiect, pentru a-l da la o parte, a-l aduce spre sine, a-l duce spre un punct voit etc. ◊ Expr. Tragere pe roată = omorîre prin torturare pe roată. Tragere pe sfoară = faptul de a păcăli; păcăleală, înșelătorie. Pun capul că e vreo tragere pe sfoară. C. PETRESCU, R. DR. 203. 2. Operație prin care țevile, barele, firele metalice sînt întinse și subțiate. 3. (Popular) Atracție, îndemn, înclinare. Somnul... să ivește cu o dulce simțire și tragere la odihnă. PISCUPESCU, O. 203. ◊ Expr. (Cu) tragere de inimă = (cu) zel, (cu) rîvnă, (cu) ardoare. Niciodată nu pusese Ismail în pregătirea lor atîta grabă, iscusință și tragere de inimă. TUDORAN, P. 332. Veți lucra toți cu tragere de inimă să facem ceva? Bine. Nu?... o să-nchidem prăvălia și... pace bună. VLAHUȚĂ, O. AL. II 25. E cîte unul pentru care simți din clipa ce l-ai văzut tragere de inimă, fără ca să-ți dai seama pentru ce. SLAVICI, O. I 138. Bietul băiat... noaptea învăța, căci avea tragere de inimă. BOLINTINEANU, O. 402. II. Scoatere, extragere. Tragerea vinului în sticle. ◊ Expr. Tragere la sorți = hotărîre prin sorți a unei împărțeli, a unui cîștig etc.; participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. III. Trasare, marcare, desenare. Tragerea unei linii. IV. Descărcare a unei arme; împușcare; tir. La ziuă trebuia să înceapă tragerea de război. SANDU-ALDEA, U. P. 127. ◊ Cîmp de tragere v. cîmp. Tragere indirectă v. indirect. Tragere la țintă = atingere a unei ținte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, cînd obiectivul asupra căruia se trage e în același plan orizontal cu gura țevii.

LENE. Subst. Lene, lenevie, lenevire, lenevit, trîndăveală, trîndăvie, trîndăvire, trîndăvit (rar), parazitism (fig.), trîntorire (rar), puturoșenie, puturoșie, tandur (turcism înv., fig.), chiul. Indolență, delăsare, nepăsare, indiferență, apatie, inactivitate, pasivitate, lîncezeală, lîncezire, inerție, comoditate, tembelism. Leneș, trîndav (pop.), trîntor, puturos, dugliș (reg.), molîu, parazit (fig.), propteaua gardului, chiulangiu (fam.), pierde-vară, fluierâ-vînt, taie-paie, burtăverde (ir.). Adj. Leneș, lenevior, lenevos (înv. și pop.), trîndav (pop.), puturos, torpid (livr.), tanduriu (înv.), dugliș (reg.), parazit (fig.); delăsător, tembel. Indolent, nepăsător, indiferent, apatic, inactiv, pasiv, inert. Vb. A lenevi, a trîndăvi, a trîntori, a zâcări (reg.), a lîncezi; a sta inactiv, a sta cu mîinile în sîn (subsuoară), a sta cu mîinile în șolduri, a sta cu mîinile încrucișate, a sta cu ochii în tavan, a cloci pe vatră, a rezema pereții, a-și pierde vremea, a pierde timpul de pomană, a se muta de pe vatră pe cuptor, a pune mîinile sub fălci, a sta (a ședea) cloșcă, a arde gazul de pomană (degeaba), a tăia frunze la cîini, a duce cîinii la apă, a sta pe cotlon, a căuta peri în palmă; a chiuli (fam.), a trage chiulul; a parazita (fig., rar), a strica mîncarea degeaba, a trăi ca un parazit, a trăi ca un trîntor, a sta la căldurică; a sta cu burta la pămînt, a sta cu burta la soare, a-și prăji burta la soare, a se lăsa pe tînjală, a tîndăli. A fi leneș, a face degeaba umbră pămîntului, a puți locul sub cineva, a-i puți cuiva și urma. Adv. Cu lene, cu trîndăvie; cu indolență, cu nepăsare, fără tragere de inimă; ca un trîntor, ca un parazit. V. hoinăreală, inactivitate, indolență, inerție, încetineală, moliciune.

beilic sn [At: NECULCE, ap. LET. II 461/30 / V: -lâc, (pop) beilei / Pl: ~uri / E: tc beylik] 1 Casă în care erau găzduiți beii sau alți demnitari turci, trimiși ai Porții în Țările Române. 2 Vânzare forțată de oi în țările românești, făcută în favoarea sultanului, la prețuri fixate de turci. 3 Dijmă (în oi). 4 Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al stăpânirii Cf angara, podvadă, havalea, robotă, clacă. 5 (Pex) Lucru gratuit (făcut fără tragere de inimă). 6 (Îe) A fi de~, a lua de ~ A lua pe nedrept. 7 (Îs) Vită de ~ Vită supusă la munci grele. 8 (Fig, îas) Om exploatat de toți.

cioară sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~re / Pl: ~re, ~ri / E: cf alb soŕe, pn ciura, ceh coura, cura, rrm cor „hoț”] 1 Nume dat mai multor specii de păsări din familia corvidelor^[1], cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic (Corvus). 2 (Șîs) ~-cenușie, ~-sură, ~-de-pădure, ~-vânătă, ~-bălțată Pasărea Corvus corone cornix. 3 (Șîs) ~-neagră Pasărea Corvus corone corone. 4 (Șîs) ~-fumurie, ~-sură-românească (Corvus cornix sardonius). 5 (Șîs) ~-de-sămănătură, ~-de-câmpie sau ~-de-holde, ~-neagră, ~-gulerată sau bălțată, vânătă, stăncuță Pasărea Corvus frugilegus frugilegus. 6 (Pfm; îe) l-a mâncat ~ra colacul A murit. 7 (Îlav) Cât (sau ca) ~ra-n par Foarte puțin timp. 8 (Îal) Pe apucate. 9 (Îe) A sta înfipt ca ~ra-n par A fi încrezut. 10 (Îe) A se da în laț ca ~ra A intra orbește într-un pericol. 11 (Îae) A-și face mendrele, dar a o păți. 12 (Îae) A lucra fără tragere de inimă. 13 (Îae) A-și crea dificultăți. 14 (Îlav) Ca ~ra-n laț Ca un neputincios. 15 (Îs) Marțea ~orilor Marțea din săptămâna brânzei. 16 (Reg; îcs) De-a ~ra Jocul „de-a pasărea zboară”. 17 (Îc) ~-pucioasă Dumbrăveancă. 18 (Îc) ~-de-mare Chirighiță. 19 (Fam; dep) Rrom. 20 (Îf cioarli^[2]) Ucigă-l-toaca. 21 (Îe) Ce sau cum ~rile Cum naiba? 22 (Trs) Sas îmbrăcat nemțește. 23 (Reg) Câine negru ciobănesc. 24 (Reg; îcs) De-a ~ra cu puișorii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

comandă¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 70/1 / V: (înv) ~men~, ~mendie / Pl: ~menzi, (înv) ~de, ~mănzi / E: ger Kommando, fr commande, pn komenda] 1-2 Ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu. 3 (Îs) Metodă de ~ Impunere a unei decizii personale colaboratorilor, fără a-i consulta în prealabil pe aceștia. 4 Autoritate superioară exercitată de cineva, în special de un șef militar. 5 (Înv; îs) ~da supremă Statul Major. 6 (Reg) Post de pază la graniță. 7 (Înv; îe) A fi de ~ A fi de strajă la graniță. 8 Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 9 (Îla) De ~ Executat după indicațiile date de client. 10 (Îlav) La ~ La cererea cuiva. 11 (Îal) La momentul potrivit. 12 (Îal) Intenționat. 13 (Îal) Fără tragere de inimă. 14 (Teh) Operație manuală, semiautomată (sau automată), prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. 15 (Îs) Post de ~ Loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. 16 (Îas) Loc unde stă comandantul trapelor și de unde transmite comanda operațiilor. 17 (Îs) Punct sau tablou de ~ Loc de unde se execută comenzile și se controlează funcționarea unui sistem tehnic. 18 Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 19 (Ban) Primărie. 20 (Buc; iuz) Grajduri pentru creșterea cailor de rasă. 21 (Reg) Șopron mare. 22 (Reg) Baracă de scânduri făcută de plugar la marginea terenului cultivat de el, în care își ține uneltele sau în care doarme. 23 (Top; reg) Loc pe culmile dealurilor și munților unde inginerii pun cruci ca puncte fixe. 24 (Buc; iuz) Femeie desfrânată. 25 (Reg) Morgă.

lene sfs [At: (a. 1550) GCR I, 3/22 / E: slv лѣнь] 1 Predispoziție pentm starea de inactivitate, caracterizată prin lipsa plăcerii, a dorinței sau a voinței de a munci, refuzul de a face un efort psihic sau intelectual etc. Si: leneveală (1), (reg) lenevoșie (1), (înv) lenie (1). 2 Stare de inactivitate Si: apatie, indolență, lâncezeală, lenevie (2), nepăsare, (reg) lenevoșie (2), (înv) lenie (2). 3 (Îlav) Cu ~ Fără vigoare și fără tragere de inimă Si: alene, încet. 4 (Îe) A-i fi ~ A se complace în inactivitate. 5 (Reg; îe) A-i pica ~ A-și pierde vigoarea. 6 (Fam; îe) Nu ți-e ~? Nu ți-e rușine. 7 (Reg; îlav) La ~ goală Alene. 8 (Reg) Mușchi al brațului. 9 (Țes; Mol; șîs ~a femeii) Alergătoare la războiul de țesut. 10 (Ent; reg) Cosaș (Lacusta viridissima). 11 (Trs) Insecta Pompilus viaticus.

leni [At: COD. VOR. 41/8 / Pzi: ~nesc / E: slv лѣнити] 1-2 vri (Mol; înv) A (se) lenevi (5-6). 3 vi (Mol) A sta degeaba Si: a trândăvi. 4 vi (Îvr) A lucra fără tragere de inimă.

zălâng, ~ă [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~ngi, ~nge / E: ns cf zoală²] (Reg) 1 a (D. oameni) Murdar (1). 2 sf Murdărie. 3 sf Lucru făcut de mântuială și fără tragere de inimă Si: zălângeală (1). 4 smf Om vorbăreț și leneș.

zălângi vi [At: UDRESCU, GL. / Pzi: ~ngesc / E: zălâng] (Reg) 1 A lucra de mântuială și fără tragere de inimă. 2 (îe) A o ~ A tărăgăna. 3 A pălăvrăgi.

năcârcăli vi [At: COMAN, GL. / V: ~cârli / Pzi: ~lesc / E: cf câscăli] (Reg) A lucra fără tragere de inimă.

ANGARA (pl. -rale) sf. 1 Altădată orice dare, muncă la cîmp, la șosele, etc. pe care o cerea de la țărani proprietarul ori administrația; astăzi cuvîntul are înțeles pejorativ, însemnînd ori-ce sarcină grea, ori-ce apăsare, ori-ce cerere nedreaptă: numai biruri și angarale, n’a mai rămas bieților creștini nici cenușă în vatră (I.-GH.) ¶ 2 Fig.: eram copil și spunea multe taica de angaralele de Turci (GR.-N.) ¶ 3 A lucra ca de ~, a lucra fără tragere de inimă, de pomană [ngr. άγγαρεία].

NĂCÎRCĂLI vb. IV. Intranz. (Regional) A lucra fără tragere de inimă (Păușești Otăsău-Băile Govora). coman, gl. – prez. ind.: nâcîrcălesc. – Și: năcîrli vb. IV. coman, gl. – cf. cîrcăli.

CLACĂ¹ (pl. -ăci) sf. 1 Zile de muncă gratuite ce era dator țăranul sau șerbul să facă pentru stăpînul pe moșia căruia ședea, pentru Domn sau pentru mănăstiri (Mold. „boieresc”, Trans. „robotă”): clăcașul, bez claca de 12 zile, să are stăpînului moșiei încă o zi primăvara sau toamna, să-i dea și un car de lemne la Crăciun (LEG.-CAR.) ¶ 2 Muncă fără paltă ce fac sătenii în zilele de sărbători mici proprietarului moșiei sau unuia de-ai lor, ca să-i vie în ajutor: într’una din zile ... scoate vornicul din sat pe oameni la o ~ de dres drumul (CRG.); și sătenii ... puseră mîna cu toții ... să-i dea cite vr’un ajutor, să-i facă cîte vr’o ~ (ISP.); Lucru de ~, muncă zadarnică, fără folos, lucru făcut fără tragere de inimă, rău făcut; vorbe (sau vorbă de ~, vorbe fără rost, deșarte [srb. tlaka].

* CORVADĂ (pl. -vede, -vezi) sf. 1 Muncă pe care o fac pe rînd soldații unei companii ¶ 2 pr. ext. Muncă plicticoasă, lucrare făcută de cineva fără tragere de inimă [fr. corvée].

CLACĂ, clăci, s. f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constînd din munca gratuită pe care țăranul era obligat să o presteze în folosul stăpînului moșiei. ♦ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de Inimă, de mîntuală, prost. 2. (Pop.) Muncă colectivă benevolă pe care o fac țăranii pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită de o mică petrecere, glume, povestiri etc. ♦ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă; flecăreală. 3. Prestație ocazională la diverse lucrări de interes public. – Bg., sb. tlaka.

CONVINGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ♦ Loc. adv. Cu convingere = ferm, hotărît, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărît; fără entuziasm, fără tragere de inimă.

inimă f. 1. organ principal al circulațiunii sângelui; 2. fig. sediul pasiunilor, organul sensibilității morale: mi se rupe inima, când te văz suferind; inimă albastră, melancolie, întristare, jale: doinele sunt cântece de inimă albastră; 3. putere sufletească care face capabil de iubire, de curaj: om de inimă, om fără inimă; inimă rea, mâhnire adâncă: nu-ți face inimă rea; tragere de inimă, bunăvoință; 4. curaj: a prinde inimă, a lucra cu inimă; a-și călca pe inimă (pop. a-și lua inima în dinți), a lua o hotărîre energică după o lungă șovăire; 5. cugetare intimă: ție îmi deschid inima; 6. parte interioară sau centrală: inima arborelui; inima carului, partea-i de mijloc ce leagă osia dinainte cu cea dinapoi; fig. inima târgului, inima pământului; 7. cel mai mare grad de intensitate: în inima iernii; 8. pântece, stomac: a-l durea inima, a avea tăieturi la stomac și (fig), a-i părea foarte rău. [Vechiu-rom. înemă = lat. ANIMA, suflet (în latinitatea ecleziastică: inimă)].

PUTEA, pot, vb. II. Tranz. (Urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea puterea (fizică sau morală) de a face ceva, a fi capabil, a se simți în stare să înfăptuiască un lucru. Pesemne inima le spunea că spinul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc; Dacă numai asupră-mi tu poți s-aduci vrun bine, Eu rîd d-a mea durere și o disprețuiesc. ALEXANDRESCU, P. 79. De-aici pînă-n satul meu, Ard două lumini de seu; Ziua plouă, noaptea ninge Și tot nu le poate stinge. Făr’ inima mea cînd plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 194. ◊ (Al doilea verb e subînțeles) Ce nu poate un tînăr la douăzeci de ani, cînd s-așterne cu dragoste și cu entuziasm să facă ceva? VLAHUȚĂ, O. AL. II 21. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Și ce pot sfaturile mele, cînd lacrimile d-tale nu folosesc? NEGRUZZI, S. I 51. ◊ Absol. Străinul parcă se gătea Să plece, și-ar fi vrut Să fugă dac-ar fi putut. COȘBUC, P. I 228. Nu putem, măria-ta, că sîntem morți de foame. ALECSANDRI, T. I 397. Alelei! murguleț mic, Alei! dragul meu voinic! De-ai putea la bătrînețe Cum puteai la tinerețe! id. P. P. 73. Ce e mic ca oul și poate ca boul? (Cîntarul). ♦ (Precedînd un verb reflexiv, se intercalează uneori între pronume și verb) Ilie însă nu se putu răbda să nu-i strige. REBREANU, I. 33. ◊ Expr. Cît îi poate cuiva capul (sau mîna, osul, pielea, cojocul) sau ce-i poate cuiva capul (mîna etc.) = de cît e capabil cineva, ce e în stare să facă cineva. Luați seama: jandarmii! Ne-au ajuns din urmă. Acuma să vedem ce ne poate pielea, DAVIDOGLU, O. 128. Numai Chirică băietul știa ce zace în inima lor și cît le poate capul. CREANGĂ, P. 167. A nu mai putea (de...) = a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică. Împăratul, carele știa că umblă niște zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie cînd îi văzu măcelăriți. ISPIRESCU, L. 256. Cînd mama nu mai putea de obosită și se lăsa cîte oleacă ziua să se odihnească, noi băieții tocmai atunci ridicam casa în slavă. CREANGĂ, A. 37. Ia-mă, bădiță, călare, Că nu mai pot de picioare. ALECSANDRI, P. P. 17. A nu (mai) putea fără... = a avea absolută nevoie de..., a nu se putea lipsi de... Era mai mult decît duhovnicul, că fără de dînsul nu puteau mănăstirile. CREANGĂ, P. 112. A nu mai putea după... = a ține foarte mult la, a se da în vînt după... Nu mai poți după povești și basme, copiii se joacă și tu pîndești vorba cu urechile ciulite. DELAVRANCEA, S. 264. (Familiar) A nu mai putea = a nu-i păsa, a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva). 2. A avea posibilitatea, mijloacele necesare pentru a realiza un lucru, a fi în situația de a înfăptui ceva, a-i fi cuiva cu putință să realizeze ceva. Știu bine că n-am să pot scăpa ușor de d-ta. CREANGĂ, P. 203. Dar mă rog... pe duduca Luluța nu știți unde-aș putea-o găsi? ALECSANDRI, T. I 223. ◊ Absol. De-am avut, de n-am avut, Am trăit cum am putut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil să i se întîmple cuiva ceva. Apa era bîhlită și ne-am fi putut bolnăvi. CREANGĂ, P. 204. Ca să fiu drept și să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină dupe urma cuvintelor mele... ODOBESCU, S. III 11. Pînă, maică, ți-oi veni, Grîul tot o putrezi; Pînă ți-oi veni la poartă, Poți, măicuță, să fii moartă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. ◊ Expr. Ce (sau cînd, unde) poate să fie? = ce (sau cînd, unde) să fie asta? Și cum s-a sculat, a și început a căuta cu de-amăruntul prin așternut, să vadă ce poate să fie? CREANGĂ, P. 264. ◊ Refl. impers. Cum se poate, le zise el, să stea omul trei zile la poarta mea și să nu meargă nimeni să-l cerceteze? ISPIRESCU, L. 44. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. Cu burete nu se poate bate cui în perete. (Cu pron. refl. postpus, mai ales în întrebări retorice) Da bine, cucoană. poate-se ca broaștele să mănînce mălaiul? ISPIRESCU, L. 180. O cheamă Adalgița... Poate-se mai frumos nume? NEGRUZZI, S. I. 76. (Expr.) Se prea poate = e foarte posibil. De nu se mai poate (sau cît se poate, cum nu se poate mai mult) = din cale-afară, foarte, la culme, la maximum. Un băiet ochios, sprîncenat și frumușel, de nu se mai poate! CREANGĂ, P. 75. Era în Iași un tînăr boierinaș, frumos și bun la inimă, dar desfrînat cît se poate, pentru că-i erau dragi cărțile, vinul și femeile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu valoare adverbială) E posibil, probabil; e cu putință. Ia, poate să am vreo treisprezece ani. CREANGĂ, P. 148. ◊ (Urmat de o subordonată subiectivă introdusă prin conj. «că») Iar dac-a fi adevărat, ce zice lumea: că pentru feți-frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c-or fi trăind și astăzi. EMINESCU, N. 30. Poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. NEGRUZZI, S. I 139. N-ai văzut pe dragul meu? – Poate că l-oi fi văzut, Dară nu l-am cunoscut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ Loc. adv. Peste poate = peste putință, cu neputință. Fără doar și poate = sigur, precis, indiscutabil. 4. A avea voia, permisiunea, dreptul de a face ceva. Copilită cu părinți, Nu sili să te măriți, Măritatu-i lucru mare, Nime nu-l poate stricare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. ◊ (Exprimă o nuanță concesivă-condițională) N-aibi grijă, stăpîne, poți să te duci și pe la nuntă că am făcut ce știu eu și nime n-are să te cunoască. CREANGĂ, P. 171. Om ca badea nu se vede... Așa mîndru și frumos; Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 19. ◊ Expr. Poți să nu mă (mai) întrebi = e mai bine să nu mă (mai) întrebi. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi. EMINESCU, O. I 141. ◊ Refl. impers. A fi permis, îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive să facă, să spună, să creadă ceva. Cine să fiu mătușă? Ia. o fată săracă, fără mamă și fără tată, pot zice. CREANGĂ, P. 288. Eu mă duc, mîndră, ca mîne, Inima la tin’ rămîne... De-i vedea că înverzește, Poți să tragi a mea nădejde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. 6. A se cădea, a fi potrivit, convenabil. Nu mă pot duce în sat ori la tîrg în zdrențele pe care le port. SADOVEANU, P. M. 44. 7. (Mold., în expr.) De-a putere-a fi = cum s-ar zice, se poate spune; într-adevăr, de fapt, cum se cade, în toată puterea cuvîntului; doar. Cum de el, om bătrîn și moșneag de-a putere-a fi, și să-l cuprindă așa focul cînd aude o turluitură de fluier! SBIERA, P. 9. Birze Ivane, du-te; nu ți-i oprită calea. De-a putere-a fi, acum ești de casa noastră. CREANGĂ, P. 312. Toți sătenii, d-a putere-a fi, o cunoșteau. CONTEMPORANUL, V_I 97.- Prez. ind. și: (popular) pers. 1 sg. poci (DUMITRIU, B. F. 29, TEODORESCU, P. P. 312, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29), pers. 2 sg. (rar) poci (PAS, L. I 140).

ínimă f., pl. ĭ (lat. ánima și ánimus, suflare, suflet, vgr. ánemos, vînt; it. ánima și álma, suflet, sic. arma, pv. cat. sp. pg. alma, vfr. alme, nfr. âme. V. animal, unanim, anemonă). Organ care împinge sîngele’n vine și-l face să circule. (Inima e situată în pept, puțin la stînga, e împărțită în patru cavitățĭ [V. auriculă și ventricul], se mișcă perpetuŭ, și cînd se oprește, animalu moare). Fig. Parte centrală saŭ principală: Bucureștiĭ îs inima Româniĭ. Mijloc, parte interioară importantă: inima unuĭ arbore, inima unuĭ car (bîrna care unește osiile între ele), inima pămîntuluĭ, inima ĭerniĭ (timpu din mijloc, timpu mareluĭ ger). Inimoșie, dispozițiune a sufletuluĭ, avînt, brio, foc, curaj: a lucra, a cînta, a lupta cu inimă. Afecțiune, ĭubire: inimă de tată. Pop. Stomah: mă doare inima. Durere de stomah (saŭ chear diareĭe): l-a apucat inima. Inimă rea saŭ neagră, caracter veninos, fără milă. Inimă rea, întristare, supărare: a murit de inimă rea, nu-țĭ face inimă rea (nu te întrista!). Inimă albastră, melancolie: un cîntec de inimă albastră. Om de inimă, inimos, entusiast, generos. Tragere de inimă, bună-voință, dispozițiune de a face ceva. Inimă de aur, inimă bună, miloasă. Inimă de peatră, de fer saŭ de gheață, fără sentiment. A prinde inimă, a prinde curaj. A ți se rupe inima de milă, a-țĭ fi foarte milă. A-țĭ deschide inima, 1. a spune cuĭva secretele tăle, 2. a arăta cuĭva toată simpatia. A te durea inima, 1. a fi întristat, 2. (pop.) a te durea stomahu. A fi bun (saŭ răŭ) la inimă, 1. a nu avea sentiment, 2. a nu avea curaj. A avea ceva pe inimă, a avea o supărare, o întristare. A pune la inimă, a te întrista, a te supăra. Din (saŭ cu) toată inima, cu dragă inimă, cu toată dispozițiunea (dorința). Din inimă, din adîncu inimiĭ, cu tot sentimentu, cu toată durerea orĭ doru. Nu mă lasă inima să-l părăsesc, n’am curaj, nu mă îndur să-l părăsesc. A-țĭ sări inima din loc, a tresări. A fi cu inima sărită, a fi plin de neliniște, a fi foarte îngrijorat. A fi cu inima friptă, a fi întristat. Fam. A-țĭ da inima brîncĭ, a te îndemna inima. A-țĭ merge ceva la inimă, a te unge ceva la inimă, a-țĭ plăcea mult. A ți se pune un lucru, o vorbă pe inimă, a-țĭ fi foarte greață (scîrbă) de ĭa. A-țĭ sfîrîi inima după ceva, a dori foarte mult. A-țĭ cădea cineva tronc (saŭ maĭ urît cu tronc), a-țĭ plăcea dintr’o dată foarte mult. A nu-țĭ fi inima la loc, a fi neliniștit, îngrijat. A-țĭ veni inima la loc, a te liniști, a nu maĭ fi îngrijorat. A-țĭ răcori inima, a-țĭ lua satisfacțiune (răzbunîndu-te, mărturisind un păcat ș. a.). A-țĭ rîde (saŭ a-țĭ crește) inima (de bucurie), a te bucura foarte mult. A-țĭ plînge inima (de întristare), a te întrista foarte mult. A-țĭ lua inima’n dințĭ, a îndrăzni în fine, a te hotărî în fine să înfrunțĭ periculu. (Pop.) A ți se pune soarele drept inimă, a ți se face foame, a flămînzi.

SUGE, sug, vb. III. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Despre copii și despre puii mamiferelor) A trage cu gura sau cu botul laptele din sîn, din țîță. Mulgeți numai cît ne trebuie... și lăsați mieii să sugă. GALACTION, O. I 66. Radă, fă, s-alergi degrabă Că-n șopron vițelul suge. COȘBUC, P. I 95. N-am perit cînd am supt țiță, Dar acum că am drăguță. HODOȘ, P. P. 110. ◊ Fig. Ș-are frați de cruce șapte, Care-au supt sînge cu lapte, Și nu-i pasă de nimic, Andrii-Popa cel voinic! ALECSANDRI, P. A. 47. ◊ Expr. A suge (ceva) împreună (sau o dată cu) laptele mamei = a dobîndi (o deprindere) din cea mai fragedă copilărie. A suge la două oi v. oaie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgîrcit. 2. A sorbi, a absorbi (un lichid, un suc, o esență). Albina dacă suge nectarul din potire Și dacă sparg sobolii sub scoarță drumuri oarbe, E pentru a răspunde îndemnului... DEȘLIU, G. 51. Împărăteasa... atinse cu buza ei seacă lacrima cea răce și o supse în adîncul sufletului său. EMINESCU, N. 4. ◊ Fig. Motorul supsese cu lăcomie pînă și ultima picătură de motorină. MIHALE, O. 93. Îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă Și sucul cel mai dulce pămîntului i-l sug. EMINESCU, O. I 59. ◊ (Complementul indică obiectul care conține sucul) O bătu gîndurile să sugă acel os, ca să știe și ea gustul bucatelor. ISPIRESCU, L. 381. (Fig.) Suge cu sete o țigară. STANCU, D. 246. (Intranz.) Prezidentul supse zdravăn din țigară și-i răspunse plictisit. VORNIC, P. 142. Buzele late ale lui Ahile începură să tremure nervos pe cînd sugeau cu lăcomie dintr-o țigară turcească. BART, E. 342. ♦ A frămînta în gură (amestecînd cu salivă) pentru a dizolva și a mînca. După aceea se așeză să aștepte, sugînd bucata de zahăr, fără grabă. C. PETRESCU, C. V. 130. ♦ (Despre lichide) A absorbi, a trage la adînc. Apoi [valul] te suge în adîncuri de ți se urcă inima în gît. DUMITRIU, P. F. 21. ♦ A aspira. [Scorpia] tot sugea văzduhul, ca să tragă într-însa și pe bietul George. ISPIRESCU, L. 138. 3. A goli conținutul unui vas, a bea (în special o băutură alcoolică). Era un bețiv fără pereche, în stare să sugă o vadră de spirt fără măcar să clipească. REBREANU, I. 34. Setilă dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. Apostolul sugînd un pahar, strigă că încă de la nunta din Cana nu băuse așa vin minunat. NEGRUZZI, S. I 82. ♦ A avea obiceiul să bea, a fi bețiv. Finul nu s-a dat în laturi, căci să sugă-i cam plăcea. La TDRG. 4. (Subiectul este un corp poros) A absorbi lichide. Buretele suge apa. ◊ (Subiectul devine instrumentul acțiunii) S-a încovoiat înspăimîntat... fără nevoia de a mai suge cu tamponul semnătura. SAHIA, N. 72. 5. Fig. A stoarce (de avere, de putere, de vlagă); a slei. Domnii Fanarului sugeau poporul, ca să se îmbogățească în scurtă vreme. La CADE. ◊ Expr. A suge (pe cineva) pînă la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sîngele cuiva (sau din cineva) = a chinui, a oprima, a asupri; a exploata. Uite că ciocoiu moare! – Las’ să moară ca un cîine, C-a supt sîngele din mine. ANT. LIT. POP. I 70. A suge mîzga din cineva v. mîzgă. ♦ Refl. (Despre ființe) A slăbi foarte mult, a fi tras la față. – Forme gramaticale: perf. s. supsei, part. supt.

nevoință sf [At: CORESI, EV. 5 / Pl: ~țe / E: nevoi + -ință] (Înv) 1 Dificultate. 2 (Îlav) Cu (multă) ~ Cu greu. 3 Suferință. 4 Tortură. 5 (Îlav) Cu ~ Fără milă. 6 (Îal) Aspru. 7 (Îlav) În ~ Chinuit. 8 (Îal) Torturat. 9 Efort. 10 Zel. 11 (Îla) Cu ~ Zelos. 12 (Îal) Stăruitor. 13 (Îlav) Cu (multă sau mare, bună) ~ sau cu toată ~ Cu tragere de inimă. 14 (Îal) În mod insistent. 15 (Îlav) Cu ( sau prin) ~ța cuiva Prin munca asiduă a cuiva. 16 (Îal) Datorită eforturilor depuse de cineva. 17 (Îe) A pune (sau, rar, a face, a avea) (multă) ~ (sau toată ~ța) A depune eforturi deosebite. 18 (Îe) A pune ~ la... A insista pe lângă cineva. 19 Necesitate (1).

mână¹ sf [At: PSALT. HUR. 51^v/21 / V: (reg) mân sn / Pl: mâini, (îrg) ~ne, ~ni, ~uri, (îvr) ~nule, (reg) ~nâle / E: ml manus] 1 Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor Si: braț, (îrg) brâncă. 2 Extremitate a antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. 3 Palmă. 4 (D. o unealtă, un instrument; îla) De ~ Acționat manual. 5 (Îal) Făcut cu mâna. 6 (Îrg; îlav) A ~ La îndemână. 7 (Cmr; înv) De-a ~ Cu amănuntul. 8-9 (Îlav) Pe (sau rar, în, la, înv de-a) ~na dreaptă (sau stângă) În partea dreaptă (sau stângă). 10 (Reg; îlav) Pe ~ Pe dibuite. 11 (Reg; îlav) Sub ~ Subsuoară. 12 (Îav) Pe sub ~ Pe ascuns. 13 (Îal) În mod clandestin. 14 (Îe) A fi peste ~ A fi dificil de realizat, de obținut. 15 (Îe) Cu ~na lui (ori mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) În mod direct Si: personal. 16 (Îe) Cu ~na cuiva Cu ajutorul cuiva. 17 (Îe) A scoate castanele (sau cărbunii) din foc ori a stinge cărbunii (reg a prinde șarpele) cu ~ altuia A se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă sau riscantă. 18 (Reg; îe) A fi ~ singură A fi lipsit de ajutor. 19 (Îlav) Cu ~na goală Fără a aduce sau fără a lua nimic. 20 (Pex; îae) Fără a-și fi atins scopul. 21 (Îe) Cu amândouă mâinile (sau, pop, cu ~ bună, cu o ~ ca c-o mie) În cantitate mare. 22 (Îae) Cu toată bunăvoința. 23 (Reg; îlav) Cu ~ (sau ~na) de sare Fără noroc. 24 (Îal) Fără putere morală sau materială. 25 (Fam; îe) A avea (sau a fi cu) ~ (sau ~na) lungă sau a fi bun de ~ A fi hoț. 26 (Îe) A avea (sau a fi cu) ~ largă (sau deschisă) ori (înv) a fi slobod la ~ A fi darnic. 27 (Îvr; îls) ~ slobodă (sau întinsă, îndurată) Dărnicie. 28-29 (Pfm; îljv) Cu ~ (sau ~na) spartă sau spart la ~ Risipitor. 30 (Pfm; îe) A lua cu o ~ și a da cu alta (sau cu zece) A cheltui mult Si: a fi risipitor. 31 (Pfm; îe) A avea ~ bună sau a fi bun de (ori la) ~ A fi îndemânatic. 32 (Îae) A purta cuiva noroc. 33 (Îe) A-și face ~ bună (pe) la cineva A obține simpatia sau încrederea cuiva. 34 (Îe) A fi ușor (sau ager) de ~ sau a avea ~ ușoară A lucra cu finețe și cu abilitate. 35 (Îe) A fi greu de ~ A fi neîndemânatic. 36 (Îe) A avea ~na strânsă (sau scurtă) sau a fi strâns la ~ A fi zgârcit. 37 (Pfm; îe) A fi (om) cu dare de ~ A fi om înstărit. 38 (În legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”; îls) ~ de ajutor Sprijin. 39 (Îe) A fi ~na (cea) dreaptă a cuiva A fi principalul ajutor, omul de încredere al cuiva. 40 (Înv; îe) A scăpa cu capul a ~ A scăpa nevătămat dintr-o mare primejdie. 41 (Reg; îlav) Cu capul a ~ Nechibzuit. 42 (Îal) Foarte îndrăzneț. 43 (Îlav) Cu zilele a (sau în) ~ Amenințat de o mare primejdie. 44 (Pop; îe) A muri cu zilele în ~ A muri înainte de vreme. 45 (Îe) A da din mâini și din picioare A depune eforturi pentru a învinge o dificultate Si: a se strădui. 46 (Îe) A lega (sau a-i tăia) cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega de mâini și de picioare A împiedica sau a pune în imposibilitate să acționeze într-o anumită direcție. 47 (Îae) A-i lua, a-i reduce cuiva posibilitatea de a se manifesta. 48-49 (Îe) A avea (sau a lăsa, a da cuiva) ~ (sau ~na) liberă (A acționa sau) a lăsa pe cineva să acționeze după bunul său plac. 50 (Înv; îe) A-și lărgi mâinile spre (sau pre) lăcomie A deveni foarte lacom. 51 (Înv; îe) A-și ține mâinile de (la)... A se abține de la ceva. 52 (Udp „de”; îe) A se spăla pe mâini sau a-și spăla mâinile A pierde ceva. 53 (Îae) A refuza să-și ia răspunderea unei probleme dificile sau a unei fapte reprobabile. 54 (Pop; îe) A avea ~na curată (sau mâinile curate) A fi cinstit. 55 (Fam; îe) A prinde (pe cineva) cu ~na în sac (sau în traistă, în sân) A surprinde pe cineva furând sau înșelând. 56 (Reg; îe) A se prinde cu mâinile de vatră A-și înjgheba o gospodărie, un cămin. 57 (Îe) A lua boala (sau durerea etc.) cu ~na A face să treacă boala sau să înceteze durerea etc. repede. 58 (Reg; îe) A da cu ~na în foc (sau prin spuză, prin șperlă) A se păcăli. 59 (Îae) A se îmbogăți deodată, fără muncă. 60 (Îe) A pune (sau a băga) ~na în foc pentru cineva (sau pentru ceva) A garanta pentru cineva sau pentru ceva. 61 (Îe) A pus Dumnezeu ~na în cap A dat norocul peste el. 62 (În legătură cu sume de bani; îe) A primi în (sau a lua în, reg, a lua la) ~ A obține ca venit net. 63 (Îe) A nu da (sau lăsa) hățurile din ~ A păstra pentru sine puterea, conducerea. 64 (Îe) A duce de ~ (pe cineva) A călăuzi, a conduce pe cineva. 65 (Fig; îae) A sprijini, a proteja pe un nepriceput. 66 (Îe) A pune ~na A face, a întreprinde ceva. 67 (Îae) A acționa. 68 (Îae) A fura. 69 (Îe) De la ~ până la gură În timp scurt. 70 (Reg; îae) Foarte puțin. 71 (Fam; îe) Una la ~ Se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. 72 (Reg; îe) Cu mâinile la piept sau cu căciula în ~ Umil. 73 (Îe) A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept A muri. 74 (Îe) A pune ~na pe cineva A prinde. 75 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~na în piept (sau în gât) A înșfăca. 76 (Îae) A trage la răspundere pe cineva. 77 (Îe) Cu mâinile (sau mâini) în șolduri (sau încrucișate) Impasibil. 78 (Îae) Fără nici o grijă. 79 (Îae) În voie. 80 (Îe) A-și pune ~na pe inimă (sau pe cuget) A se angaja să spună adevărul. 81 (În legătură cu declarații; îe) Cu ~na pe inimă Cu conștiința curată. 82 (Îe) A ridica ~na asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 83 (Îae) A fi agresiv. 84 (Pex) A bate. 85 (Art; șîs de-a ~na, hora de ~, jocul de ~ ) Dansuri populare în care jucătorii se țin de mână (1). 86 (Art; îas) Melodie după care se execută dansurile „de-a mâna” (85). 87 (Pop; îs) Pe sub ~ Dans popular Si: învârtită. 88 (Pop; îas) Melodie după care se execută acest dans. 89 (Pop; îcs) ~ moartă (sau ciungă) Joc de copii, în care unul apucă mâna altuia, care și-o lasă moale, și începe să i-o legene într-o parte și în alta, apoi îl lovește pe neașteptate cu ea peste cep. 90 (Îae) ~ masă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 91 (Pop; îs) Năframă de ~ Batistă. 92 (Îc) ~na-Maicii (sau ~-Maica)-Domnului Plantă erbacee mică din familia cruciferelor, cu tulpina foarte ramificată și higroscopică, cu flori albe și fructele mici (Anastatica hierochuntica). 93 (Iht; reg; îc) ~na-diavolului Regina-peștilor (Eupomotis gibbosus). 94 (Îe) A lăsa (ori a da, a încredința etc.) pe ~na (cuiva) A lăsa ceva sau pe cineva în grija sau paza cuiva. 95 (Îe) A întinde cuiva ~na (sau, înv, ~ bună) A ajuta pe cineva. 96 (Îe) A-i fi (cuiva) la mâini bune A-i fi cuiva prieten credincios, ajutor de nădejde. 97 (Îe) A ajunge pe mâini bune A avea parte de o îngrijire atentă. 98 (Îe) A-și lua ~na de pe cineva A înceta de a mai ajuta, de a mai ocroti pe cineva. 99 (Îe) A purta (sau a ține) pe cineva pe mâini A avea o grijă deosebită față de cineva. 100 Autoritate. 101 Stăpânire. 102 Putere. 103 (Îs) ~ de fier sau ~ forte Om energic, autoritar. 104 (La jocul de cărți; îe) A avea (sau a fi la cineva) ~na A-i veni rândul să împartă cărțile. 105 (La jocul de cărți; îe) A trece (sau a ceda) ~ A ceda rândul jucătorului sau jucătorilor următori. 106 (Îe) A-și trage ~na A-și retrage stăpânirea, autoritatea. 107 (Îe) A-i da ~na A putea, a-i permite situația sau împrejurările să facă ceva. 108 (Îae) A-i conveni să... 109 (În locuțiuni și expresii sugerând însoțirea, legătura intimă, colaborarea sau potrivirea; îlav) De-a ~ Apropiat. 110 (În legătură cu lupte; îal) Corp la corp. 111 (Reg; îe) De-a ~na Necurmat, în lanț. 112 (Îlav) ~ în ~ În perfect acord. 113 (Îe) Dintr-o ~în alta sau din ~ în ~ De la unul la altul. 114 (Îe) A pune ~ de la ~ (sau de la ~ la ~) A aduna bani, obiecte etc. prin contribuție benevolă. 115 (Îe) A bate (sau a da) ~na A face un târg, pecetluind înțelegerea printr-o strângere de mână. 116 (Îae) A se înțelege în privința unei tranzacții. 117 (Îae) A se lega cu jurământ. 118 (Îe) A-și da ~na (cu cineva) A strânge mâna cuiva în semn de salut sau în semn de împăcare. 119 (Îae) A se uni prin căsătorie. 120 (Îae) A colabora. 121 (Reg; îe) A da ~na cu moartea A trece printr-o mare primejdie. 122 (Înv; îe) A da ~na la ceva A sprijini ceva. 123 (Fam; îe) A se ține de mână A fi nedespărțiți. 124 (Fam; îe) Ia-te (sau poți să te iei) de ~nă cu... sau puteți să vă luați de ~nă Vă potriviți la fapte rele sau la caracter urât. 125 (Îe) A cere ~na cuiva A cere în căsătorie pe cineva. 126 (D. doi sau mai mulți bărbați; îe) A-și disputa ~na cuiva A concura pentru a se putea căsători cu o anumită fată. 127 (Îe) A da pe ~na justiției (sau, înv, județului) A înainta pe un infractor organelor judiciare, pentru a fi cercetat, judecat etc. 128 (Înv) Persoană privită ca autor al unei acțiuni. 129 (Îs) ~ de lucru Muncitori. 130 (Iuz; csnp; îs) ~ curentă Carte de atu cea mai mare. 131 (Jur; îs) ~ moartă Situație a acelor bunuri care aparțineau orașelor, spitalelor, mănăstirilor și nu puteau fi înstrăinate. 132 (La unele jocuri de cărți; îas) Situație în care se distribuie cărțile unui jucător fictiv sau unul din cei prezenți nu joacă, partenerul de echipă mânuind și cărțile lui. 133 (Reg; îs) Frate de ~ Cavaler de onoare la nuntă. 134 (Reg; îs) Cumnat de ~ Vornicel la nuntă. 135 (Rar) Creație a cuiva. 136 (Precedat de anh „o”, „niște”; udp „de”) Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. 137 (Pop; udp „de”) Indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel strânse la un loc Si: mănunchi (1). 138 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Categorie. 139 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Calitate. 140 (Reg; îs) Copii de două mâini Copii rezultați din căsătorii anterioare ale soților. 141 (Îla) De toată ~na sau de multe mâini De toate felurile. 142 (Reg) Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se aseamănă, ca formă și utilizare, cu mâna (1). 143 Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se apucă și se manevrează manual. 144 Fiecare dintre cele două lemne laterale ale codârlei la car. 145 Întinzătoare la car. 146 Leucă la car. 147 Picior la sanie. 148 Țepușă la sanie. 149 Spetează dintre coarnele plugului. 150 Schimbătoare la plug. 151 Spetează la războiul de țesut. 152 Stâlp între picioarele sulului la războiul de țesut. 153 Muierușcă (8) la războiul de țesut. 154 Fofează la vârtelniță. 155 Lemn care ține jugul între corfe, la joagăr. 156 Cioacă la joagăr. 157 Lemn care transmite jugului mișcarea crivalului, la joagăr. 158 Japă la joagăr. 159 Măsea la coasă. 160 Chingă a căpriorilor la casă. 161 Titirez la moară. 162 (Reg) Mâner al ferăstrăului. 163 (Reg) Mâner al coarbei. 164 (Reg) Mâner al sfredelului. 165 (Reg) Sul sau scripete al fântânii. 166 (Reg) Prăjină prevăzută la unul din capete cu un coșuleț cu care se culeg fructele din pomi, pentru a nu se zdrobi. 167 (Pes; lpl, îs) Mâinile sacului Fiecare dintre cele două brațe laterale, făcute din nuiele, pe care se întinde plasa sacoviștei Si: aripi. 168 (Pes; îs) Mâinile cutiței Fiecare dintre cei doisprezece pari, lungi de 3-4 m, care susțin pereții cutiței Si: prefuste. 169 (Pes; îs) Mâinile jugurilor Lemne lungi cu ajutorul cărora se țin și se mânuiesc jugurile lesei. 170 (Îs) ~ curentă Balustradă. corectat(ă)

ZBUCIUMAT, -Ă, zbuciumați, -te, adj. 1. Frămîntat, tulburat; neliniștit, îngrijorat. Bardac trăgea nebun, își încorda brațele, cu vinele gîtului întinse peste măsură, cu privirile spăriate, cu inima zbuciumată. SADOVEANU, O. VII 362. Cea din Urmă noapte i-a fost lungă, zbuciumată, plină de gînduri și fără o clipă de somn. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea iriai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99. Și m-a lăsat amărît, zbuciumat și necăjit. ȘEZ. III 23. 2. Care este agitat, care se zbate; tumultos. Clara stătea acasă, senină și frumoasă, fără s-o atingă măcar ideea că la trei sute de metri de casa ei se clătina oceanul, se cumpăneau furtunile... în larguri zbuciumate. GALACTION, O. I 100.

MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ adj., subst. Diminutiv al lui m i c; micuț, (popular) micșorel, micuțel, (regional) michiț. I. (Indică dimensiunea) 1. Adj. Cf. m i c (I 1). Limba mitiutelu mădulariu iaste și foarrte se laudă. COD. VOR. 124/8. Avea și psăltire mititea la sine. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 99^v/24, cf. ANON. CAR. În toți anii, primăvara, iese un feliu de muscă mitiutică ca-n feliul mușiții pestrițe. IST. Ț. R. 63. Acista cărticică mitiutică, ce să chiiamă Esopiia (a. 1 798). CAT. MAN. I, 149, cf. 340, LB. Știa să facă niște hapuri mitiutele. GORJAN, H. IV, 43/12, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Tînărul gonea, cu o săgețea Pintr-un făgețel, sobol mititel. BUDAI-DELEANU, Ț. 306. Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos și mititel? CREANGĂ, P. 51. Mititel, mititel, mai lungă-i coada decît el (Acul), PASCU, C. ,48. Mîțîțăl și colorat țîțiește nencetat (Sticletele). id. ib. 180. Tudorică mititel, Cu buricu după el (Acul cu ața). SADOVEANU, P. C. 7. Mititel și strîmb, aleargă pe cîmp (Secera). SBIERA, P. 320. ◊ (Glumeț) A luat un ciocănaș mult mititel, de 12 ocă de fier, și-a dat cioc ! boc! POP., ap. GCR II, 334. ◊ (În poezia populară, reluînd pe „mic” sau determinînd un diminutiv, sugerează ideea de superlativ) Numai atunci-am lunecat Cînd pe-o mreană am călcat, Mreanâ mică, mitutea. ȘEZ. IV, 220. Șapte fete pe-un purcel Și purcelu-i mîțîțăl. ib. VIII, 119, cf.III, 71, PAMFILE, J. I, 127, PĂCALĂ, M. R. 127. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 59. Dunărea că mi-o trecea Pe-o luntriță mitutea. RETEGANUL, TR. 36. Păserică mititea, Dacă vii din țara mea, Vreau să scriu o cărticea. HODOȘ. P. P. 145. Periuțî di seli mîțîțăli. ALR II/I MN 149, 3 932/386. Expr. ◊ A se face mititel = a se strînge, a se chirci (pentru a nu fi văzut), a se piti, a se tupila; p. e x t. a lua o atitudine modestă, umilă. Ciobanul se făcuse mititel lîngă un mărăcine înflori., ISPIRESCU, L. 247. Todiriță . . . s-a făcut mititel într-un ungher, cu ochii măriți de spaimă. SADOVEANU, O. VIII, 257. ◊ (Substantivat) Mititica, vai de ie, Șede pre un vîrf de nuie (Aluna), GCR II, 369. Mititeaua umple argeaua (Albina). GOROVEI, C. 9, cf. 207. 2. Adj. Cf. m i c (I 2). Satul-părea mititel, să-l cuprinzi tot într-un pumn. REBREANU, I. 50. Un sat mai mitutel MAT. FOLK. 444, cf. ȘEZ. XII, ,36. 3. Adj. Cf. m i c (I 3). O mititea cășuță făcîndu-și, cît numai ce-ncăpea cu trupul. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 99^v/16, cf. 173^v/1. Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică, în valea mea natală ce unduia în flori. EMINESCU, O. I, 6. Un fel de covățea mititică de piatră. ISPIRESCU, L. 280. Jos pe coasta dealului, în marginea satului, Este-o casă mititea, F (1884), 8. Ei bea și chiotea, Dintr-o ploscă mitutea. POMPILIU, B. 68. Du-te dor cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-ncapi, dorule-n ele! JARNIK-BÎRSEANU, D. 90. în cia vali vălicicî Esti-o casî mititicî. MAT. FOLK. 1436. Am o casă mititică Fără nici o borticică (Oul), GOROVEI, C. 267. ◊ (Glumeț) Șî di-o ploscî sî gătești: O plosk'ițî mititea, Di ŝinŝ vedri ș-o oca S-o atîrn la șaua mea. DIACONU, VR. 166. Dară Ghiță ce-mi făcea? . . . Mîna-n disagi c-o băga, O ploschiță că scotea, O ploschiță mitutea De-o vadră și cinci oca. MAT. FOLK. I72,, cf. ANT. LIT. POP., I, 476. ♦ (Substantivat, f., argotic, în forma mititică) Carceră; închisoare. Vrei să-mi plătești după ce abia ai ieșit de la mititică? BARBU, Ș. N. 9. 4. S. m. Cîrnăcior fără piele făcut din carne de vacă tocată, condimentată, care se frige pe grătar; mic (I 4). Stînd în ușa birtului, la grătar, și bătînd din clește, ca să tragă luarea aminte a trecătorilor asupra mirosului de fleică și de mititei, el privea mereu înainte. SLAVICI, N. I, 250. Mititeii – celălalt fel de bucate – îi merg drept la inimă, Îl minunează gustul și făptura lor de cîrnați fără piele. SP. POPESCU, M. G. 86. Bem o halbă de bere și mîncăm o pereche de mititei. REBREANU, N. 7. Ne plăcea să mîncăm mititei la birt. BRĂESCU, A. 178. Fum de mititei, de mirodenii, KLOPȘTOCK, F. 223. Pe la răspîntiile podurilor celor întortocheate au răsărit umbrare mari de frunze și de trestie, cu butoaie cu must. . ., cu gustări, cu mititei și pastramă. CAMIL PETRESCU, O. I, 401. Ai mîncat pe talere de lemn mititei. PAS, Z. I, 311. Ărș. . ., ărș. .. ărș . . ., striga un ins cu halat alb, izbind cu cleștele în grătarul pe care sfîrîiau mititeii. PREDA, R. 88. 5. Adj. Cf. m i c (I 5). Daniel Scavinschi cel mititel la statură, Pre care-a plăcut naturii a-l lucra-n miniatură. SCAVINSKI, ap. NEGRUZZI, S. I, 206. Nu te supăra. . . credeam că fiind mititică. . . – Mititică? (Se înalță pe vîrful picioarelor) Te poftesc. . . ALECSANDRI, T. I, 152. Un mititel gnom se furișează sub coatele maestrului. CARAGIALE, O. III, 69. Mititel, cu părul gălbui. . . se uită cînd la unul cînd la altul. REBREANU, I. 14. Era o femeie mititică și iute. SADOVEANU, O. III, 442. Mititică ești de stat Și dulce la sărutat. TEODORESCU, P. P. 312. Lelea mică, mititică, Deac-o pui la sac, ridică. JARNIK-BÎRSEANU, D. 435. O ceată mare de tătari. . . călări pe niște cai mititei, sprinteni, vînjoși. MARIAN, T. 262, cf. BUD, P. P. 61. Lelea-naltă sprincenatâ Dă gurița peste poartă; Da lelița mitite Se-ntinde și n-ajunge. ȘEZ. VIII, 58. Acela mai mîțîțel Îi îmbrăcat în cojocel Din ciricizăci de piei de miel. ib. xx, 8, cf. ALRM I/I h 95, ALR II/I h 79, 81, ALR SN I h 113. Am un om mititel, Face gardul frumușel (Acul). ȘEZ. I, 23. ◊ (Întărit prin repetiție) Voinicul . . . s-a dat peste cap și s-a făcut un moșuc mititel, mititel, dară bătrîn, bătrîn. SBIERA, P. 78. ◊ (Substantivat; peiorativ, sugerînd dimensiunea morală, intelectuală) Deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine. . . lustruindu-se pe el. EMINESCU, O. I, 134. 6. Adj. Cf. m i c (I 6). Pînă și mitutelul Gialeș, un pîrîuț aproape indivizibil, exista deja sub actualul său nume Sălaș. HASDEU, I. c. i, 288. Pe o stîncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un rîu mititel, Plînge și suspină tînăra domniță. BOLINTINEANU, O. 33. Sâbărelul mititel S-a-ncuibat dragostea-n el. ZANNE, P.VIi, 294. 7. Adj. Cf. m i c (I 7) Potecea mitutea. MAT. FOLK. 162. II. Adj. Cf. m i c (I 7). Mihail. . . era cocon mitiutel, deci era Teodora de tocmia toate în împărățiia fiiu-său. MOXA, 386/33. Vădzu în vis pre H[risto]s stînd pre preastol ca un prunc mitiutel. VARLAAM, C. 134. Selim. . . atunci era mititel, VĂCĂRESCU, IST. 285. Fiind încă mititei la vîrstă (a. 1 794). BV II, 363. La mari, mici, bătrîni, fămei, Și la prunci mititei Mii de greșeli le găsesc. MUMULEANU, ap. GCR II, 250/30, cf. NEGRUZZI, S. I, 88. Maică, măiculița mea. . . De cînd am fost mititea Nu m-a mai durut așa. MARIAN, SA. 121, cf. id. S. R. I, 16. Mîna sluga cea mai mare Să dea la boi de mîncare . .. Mîna sluga mititea, Boilor fîn să le dea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 515. Cînd eram eu mitutel, Nu mă-n- vățai plugărel. RETEGANUL, TR. 32. Tudor din gură grăia: . . . Proastă minte d-am avut, Mititel m-am însurat. ȘEZ. III, 213. Eu, maică, te-aș mărita, Dar ești, maică, mitutea Și mă vait că te-i strica. MAT. FOLK. 492. Acela-i mîțîțăl în leagăn. ALR II 3 229/369, cf. A IX 4. Doi în car, Doi sub car, Doi pe chinga carului, Iar Marița și Gahița Și Matei Și Doroftei Stau la foc că-s mititei, se zice, în glumă, despre cei care au copii mulți. ZANNE, P. II, 72. Am un băiat mîțițel; Cîte mai face Și gura nu-i mai tace (Ceasul), GOROVEI, C. 70. ◊ (Despre plante) Vie mititică și nu-i dată pe rod. ALR II 6 120/605. ♦ (Substantivat) Copil. Tînăra mamă copilașu-și ține-n poală. . . Mititelul încetase să mai țipe. VLAHUȚĂ, P. 61. Toma . . . desfăcu în fața ochilor celui mititel jucăriile aduse de la oraș. V. ROM. februarie 1 952, 106. ◊ E x p r. De mititel =de copil, din fragedă vîrstă; de mic, de micuț. De mitiutel arătă cum va fi. VARLAAM, C. 386. De mititea era dată la mănăstire. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 114^v/9. Toți de mititei iubesc Lucruri care nu-i cinstesc. MUMULEANU, ap. GCR II, 247/28. Ce treabă are el Cu banii mei pentru care m-am trudit de mititel? PANN, P. V. III, 85/22. L-am slujit de mititel Și sămbria m[i]-i la el. POMPiLIU, ap. GCR II, 292; b) de tînăr. N-avea Tudor ce lucra Dă mititel să-nsura. ȘEZ. III, 212. ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil sau, p. e x t. (adesea ironic), despre o ființă tînără, naivă. Ah!l sînt lepădați de nemilostiva lor mamă, mititeii. KOTZEBUE, IU. 24^r/15. Fata mamii Șchiopetează mititica! Că a călcat-o pisica ! PANN, P. V. I, 103/6. Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! Astfel zise mititica. EMINESCU, O. I, 54. A găsit iezii singuri, i-a ucis . . . Ei, mititeii, s-au dus cătră Domnul și datoria ne face să le căutăm de suflet, CREANGĂ, P. 30, cf. id. a. 99, DELAVRANCEA, O. II, 53. Nu cumva, mititica.mea, cuconiță Floricico, vei fi crezînd dumneata că tare-mi ești dragă? HOGAȘ, M. N. 22, cf. PRECUP, P. 25. Mititelu mamii. . . Tu nu mai ai măicuță. REBREANU, N. 247, cf. IORDAN, STIL. 180. Dar de Ioana ce spuneți? Ce fată serioasă, mititica, BARANGA, I. 157. Băiatul se înveselea, mititelul, că merge cu tata la tîrg, neștiind ce i se pregătește. POPESCU, B. IV, 31. III. Adj. (Arată cantitatea) Cf. m i c (IV 1). Ai venituri mititele? Mai oprește din măsele. PANN, P. V. I, 130/10. IV. Adj. (Indică intensitatea) Cf. m i c (V). a) (Despre lumină, foc etc.) Zări. . , abia licărind o mititică vîlvotaie. ISPIRESCU, L. 347. Su poală de codru verde Mititel foc mi să vede. GRAIUL, I, 24. b) (Despre glas, voce etc.) Mireasa. . ., rosti un „da” atît de mititel și de timid, parcă i-ar fi fost rușine să n-o audă lumea. REBREANU, I. 251. V. Adj. (Arată calitatea, valoarea) 1. Cf. m i c (VII). Eu sînt. . . pîrgariu a unui oraș nu mitiutel al Chilichiei. N. TEST. (1 648), 164^r/30. Din greșele mititele în greșeli nemăsurate. CONACHI, P. 281. Istoria păstra numele multor comandanți mari, mijlocii și mitutei. BARIȚIU, P. A. I, 241. 2. Cf. m i c (VI 4). Adevăr grăiesc voao că nu făceți unuia de acești mitutei, nece mie făceți. TETRAEV. (1 574), 246, cf. CORESI, TETR. 60, GCR I, 4/13. VI. S. m. sg. (Popular, mai ales art.) Unul dintre numele dracului. Ț-a slujit, sărace, ție mititelu. . . Dar îți coc eu turta, nu te las în pace. PANN, P. V. III, 136/29. Nu cumva să vă împingă mititelu să intrați înaintea mea . . . că nu mai ajungeți să vedeți ziua de mîne. CREANGĂ, P. 250. Dracului i se mai zice: diavolu, necuratu . . . cel mititel. ȘEZ. IV, 179, cf. CANDREA, F. 115, I. CR. III, 286.- Pl.: mititei, -ele. – Și: mititică adj,; (regional) mitiutél, -eá,-ícă, mitutél, -eá, -ică, mîțițél, -eá, -ícă, mîțîțél, -eá, -ică adj. – De la mic.@

2) *líber, -ă adj. (lat. liber). Slobod, care are puterea de a lucra, de a se odihni saŭ de a se mișca după plac: omu e născut liber. Care are libertate politică, nesupus străinilor saŭ tiranilor: țară liberă. Neîmpedecat, fără restricțiunĭ: comerciŭ liber. Independent, fără obligațiunĭ: a fi liber ca aeru. Lipsit de: aer liber de colb, om liber de grijĭ. Neînchis, necaptiv: acest deținut va fi liber mîne. Neîncurcat, nejenat: mă simt liber în casa mea. Care nu e ocupat saŭ n’are ocupațiune: loc liber, trăsură liberă, birjar liber. Care vorbește saŭ se poartă fără sfiĭală, fără cuviință: om prea liber. Licențios, care e a unuĭ om prea liber: vorbe, cîntece prea libere; caracter prea liber. Liber cugetător, acela care cugetă cum îĭ place în materie de religiune. Liberă cugetare, opiniunea liberuluĭ cugetător. Liber-schimb, libertatea de a schimba, de a face comerciŭ fără vamă saŭ alte proibițiunĭ: Anglia a tras mare folos din liberu schimb. (V. protecționizm). Liber-schimbist, partizan al liberuluĭ schimb (V. protecționist). Traducere liberă, nu cuvînt cu cuvînt, ci maĭ depărtată de original. Versurĭ libere, de diferite măsurĭ. A avea cîmp liber, a avea libertatea de a face un lucru. A avea inima liberă, a nu fi înamorat de nimenĭ. A avea stomahu liber, a nu fi constipat. Adv. În mod liber: a te mișca liber.

ATRIBUT s. n. (< lat. attributum, cf. fr. attribut): parte secundară de propoziție care determină un substantiv, un pronume sau un numeral („Spună lumii large steaguri tricoloare, / Spună ce-i poporul mare, românesc” – M. Eminescu; „De-o bucată de vreme, în fiecare zi și-n fiecare noapte se întâmplă ceva nou” – M. Sadoveanu; „Dă-mi-l pe acesta mai albastru”; „...erau trei monitori generali: doi de învățătură și unul de ordine” – B. Șt. Delavrancea; „A primit trei roșii și două albe”. ◊ ~ substantival: a. exprimat prin substantiv (indiferent de originea acestuia) în cazurile N., G. (genitival), D. sau Ac. (prepozițional) sau printr-o locuțiune substantivală. Astfel: „în zilele calde... noi copiii ne duceam la scăldat” (M. Sadoveanu): „În văzduh mocnea răsuflarea pământului reavăn”(Camil Petrescu); „Acesta-i vestitul Ochilă... nepot de soră lui Pândită” (Ion Creangă); „S-a vorbit despre importanța acordării de credite avantajoase țărilor în curs de dezvoltare”; „Familia ne dă primele lecții de întrajutorare, de solidaritate”; „La ce statornicia părerilor de rău, / Când prin această lume să trecem ne e scris...?” (M. Eminescu). ◊ ~ adjectival: a. exprimat prin adjectiv (indiferent de originea acestuia) sau priritr-o locuțiune adjectivală. Astfel: „Un găligan de școlar... tăbărâse pe un băiat slab și pirpiriu” (Ion Ghica); „Glucoza se găsește în fructele dulci”; „Cunosc ce răutăți v-au făcut frații mei” (Gr. Alexandrescu); „acești viteji n-au făcut decât datoria lor” (C. Negruzzi); „În Valea Prahovei..., de departe se zăresc... coșurile fumegânde ale rafinăriilor” (Geo Bogza); „Copitele potcovite ale tuspatru picioarelor sale... scăpărau în toate părțile” (C. Hogaș); „Ei! de așa paseri... mi-i drag și mie” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Măria-ta, e un străin afară, / Cam trențăros – dar pare-un om de seamă” (A. Vlahuță). ◊ ~ numeral: a. exprimat prin numeral, ca în exemplele „Se auziră deodată râsetele zgomotoase ale celor doi” (G. Călinescu); „Paraclisierul... îi arătă jos, înaintea noastră, o firfirică de paisprezece” (B. Șt. Delavrancea); „El puse la o parte trei hârtii de câte o mie, numără la altă parte șaizeci și opt de hârtii de câte o sută” (I. Slavici); „...și legându-i frumușel cu căpăstrul, pe cel de-al doilea de coada celui dintâi, pe cel de-al treilea de coada celui de-al doilea, pe cel de-al patrulea de coada celui de-al treilea..., a zis” (Ion Creangă); „Cu o putere îndoită... o zmuci pe babă de mijloc” (M. Eminescu); „Părerile amândurora coincid”; „Cititul de două ori prinde bine”. ◊ ~ pronominal: a. exprimat prin pronume (personal, reflexiv, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ, nehotărât sau negativ) în cazurile nominativ (apozițional), genitiv (genitival), dativ sau acuzativ „...sus, între crengi, o mierlă, alta, își fluieră neastâmpărul” (Cezar Petrescu); „Fiecare perioadă istorică își are generațiile ei”; „...apele-și ridicau valurile mai sus, izvoarele își turburau adâncul” (M. Eminescu); „O persoană ca dumneavoastră se oprește unde are gust” (M. Sadoveanu); „Măi oameni buni, eu sunt om de-ai voștri” (Z. Stancu); „Se așeză încet,... parcă i-ar fi fost teamă să nu tulbure somnul celorlalți” (L. Rebreanu); „Al cui copil dintre aceștia este mai pregătit?”; „Eu n-am uitat nici pe, iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea” (Al. Odobescu); „...datoriile fiecăruia erau crestate pe răboj” (E. Camilar); „...și tot ați venit trei inși fără de veste și fără știrea nimănui” (I. Slavici). ◊ ~ verbal: a. exprimat prin verb la modurile infinitiv, gerunziu, participiu și supin sau prin locuțiune verbală la unul din aceste moduri. Astfel: „...mintea e însetată de priceperea lucrurilor... și osânda de a înfrânge această sete, de a trăi fără potolirea ei, înseamnă osânda de a te întoarce la una din formele trecute, de care natura n-a fost mulțumită” (I. Al. Brătescu-Voinești); „...departe, linia orizontului aducea cu un șarpe înaintând în ondulări largi, leneșe” (T. Popovici); „...canale neînchipuit de subțiri îngăduie bărcilor să ajungă... în surprinzătoare ochiuri de apă, cu suprafața acoperită de nuferi” (Geo Bogza); „Cei buni n-au vreme de gândit / La moarte și la tânguit” (G. Coșbuc); „ideea de a le da ajutor n-a fost rea.” ◊ ~ adverbial: a. exprimat prin adverb (indiferent de originea acestuia) sau prin locuțiune adverbială. Astfel: „Din mesteacănul de-afară / Flori îngălbenite curg” (O. Goga); „Numai așa vom prețui victoria zilei de mâine asupra zilei de azi” (Cezar Petrescu); „Prin frunze aiurează șoptirile-i alene” (M. Eminescu); „Creangă rămase trist... cu singura mângâiere a întoarcerilor din când în când ale lui Eminescu” (G. Călinescu). ◊ ĭnterjecțional: a. exprimat printr-o interjecție, ca în exemplele „Uraa! Bravo patriot” I. L. Caragiate); „Se auziră strigătele de astă dată răzlețite, hăp! Hăp!” (M. Preda). ◊ ~ circumstanțial: a. cu nuanță circumstanțială (cauzală, temporală, condițională și concesivă), cu dublă referire (la subiect și la predicat), exprimat printr-un adjectiv sau printr-un participiu cu sens pasiv (rar printr-un substantiv), așezat înaintea subiectului și a predicatului (rar între ele) și izolat de acestea prin virgulă. Astfel: „...prudent, Busuioc trăgea mereu cu coada ochiului într-acolo” (L. Rebreanu); „...copil chiar, era să fiu sfâșiat de un buldog” (Camil Petrescu); „...dacă-i pierit, cată să-l găsesc; viu, se poate întoarce și singur” (M. Sadoveanu); „ticălos cu trupul, Jap rămase neînvins cu inima” (G. Galaction); „Ei, îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă” (M. Eminescu). ◊ ~ necircumstanțial (descriptiv): a. fără nuanță circumstanțială, cu referire unică (numai la substantivul determinat). În această categorie intră toate tipurile de a. discutate, înaintea celui circumstanțial (v. exemplele). ◊ ~ izolat: a. caracterizat prin intonație deosebită, așezat după elementul regent sau la începutul propoziției și despărțit de elementul regent prin pauză marcată cu virgulă. Sunt izolate, de obicei, a. apoziționale și circumstanțiale (v. apoziție și exemplele de la a. circumstanțial). ◊ ~ neizolat: a. necaracterizat prin intonație deosebită, nedespărțit de elementul regent prin pauză marcată cu virgulă. Sunt neizolate aproape toate tipurile de a. discutate (cu excepția a. apoziționale și circumstanțiale). ◊ ~ de identificare: a. neizolat, care definește sau individualizează obiectul prin însușirile sale fundamentale, specifice. Apare imediat după un substantiv articulat hotărât enclitic, este exprimat obișnuit prin substantiv, pronume, adjectiv pronominal sau numeral ordinal și răspunde la întrebarea care? (v. exemplele de la a. substantival, pronominal, adjectival și numeral). ◊ ~ de calificare: a. neizolat, care arată felul obiectului, pe baza unor însușiri nespecifîce, obișnuite, comune. Apare după un substantiv nearticulat sau precedat de un articol nehotărât, este exprimat obișnuit prin adjectiv calificativ și prin numeral cardinal și răspunde la întrebările ce fel de?, câți?, câte? (v. exemplele de la a. adjectival și numeral). ◊ ~ simplu: a. exprimat printr-un singur cuvânt, reprezentant al unei părți de vorbire cu autonomie semantică, ca în exemplele „De tropotele jucătorilor se hurduca pământul” (L. Rebreanu); „O pace desăvârșită se coboară din înălțimile albastre ale cerului” (D. Zamfirescu). ◊ ~ complex: a. alcătuit dintr-o parte de vorbire cu sens lexical suficient, precedată de un adverb de mod de precizare, de întărire, de exclusivitate sau de aproximație, ca în exemplele „Sosirea ei chiar azi ar rezolva problema”; „Avea un bici tot de curele”; „Am ales strugurii exclusiv copți”; „Drumul cam cotit ne obosea” etc. ◊ ~ multiplu: a. exprimat prin două sau mai multe cuvinte, reprezentante ale uneia sau mai multor părți de vorbire cu autonomie semantică. Astfel: „Cele trei bărci, lungi, negre și înguste, au început a pluti pe fața tulbure a apei” (Z. Stancu); „Alte umbre mici, tremurătoare, efemere, arătau existența omului și a dramei lui” (Geo Bogza). ◊ ~ dezvoltat: a. alcătuit dintr-un substantiv și un adjectiv pronominal posesiv, legate prin cratimă; dintr-un numeral cardinal și un substantiv precedate de prepoziția de; din adverbul de timp acum urmat de un numeral cardinal și de un substantiv, precedate de prepoziția în; din nume și prenume sau din apelative și nume proprii de persoană. Astfel: „Dorul de frate-său l-a dus la Cluj”; „Distanța de opt kilometri ni s-a părut mare”; „Vântul de-acum trei zile a rupt copacii”; „Pregătirea de azi încolo are loc aici”; „Deplasarea de mâine în trei zile ne privește pe toți”; „Costumul lui Badea Guță este gri”; „Căruța lui nenea Stan este nouă” etc. ◊ ~ prepozițional: a. exprimat printr-o parte de vorbire cu autonomie semantică, precedată de o prepoziție, ca în exemplele „Lupta împotriva poluării este un obiectiv major al contemporaneității”; „iar pe brâiele de piatră se aștern dungi de flori...” (I. Simionescu). ◊ ~ subînțeles: a. a cărui prezență este dedusă, în cadrul unei propoziții date, din raportarea acesteia la propoziția anterioară, ca în exemplul „Erau acolo și hainele de tergal?” – „Erau” („acolo și hainele de tergal”). Pentru clasificarea a. v. criteriu.

MARAFET, marafeturi, s. n. 1. (Mai ales Ia pl.) Fasoane, nazuri, mofturi, fandoseli. Cît vrei, domnule? Fără marafeturi, cît vrei? PAS, Z. II 115. Vin-încoace, Guguleo, ce atîtea marafeturi? ALECSANDRI, T. I 162. Lasă marafeturile, deschide-ți inima. NEGRUZZI, S. III 11. ♦ Gesturi, mișcări ostentative (pentru a-și arăta anumite însușiri); strîmbături. Vizitiul, după ce plesni de cîteva ori din bici și mai făcu și cîteva marafeturi prin care voia să arate abilitatea ce avea în meseria sa, trase butca la scară, FILIMON, C. 44. 2. (Mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă) întrebuințată ca garnitură la haine. Nu-mi plac marafeturile de fir ale popilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 231. ♦ Lucruri mărunte, fleacuri, nimicuri. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I 79. 3. Meșteșug, dibăcie, abilitate, măiestrie. Aici e curechiul Gătit cu marafeturi. SEVASTOS, N. 287. Adică-i greu marafet de a să-mprieteni cu copiii! ALECSANDRI, T. 1233. ♦ Mijloc, procedeu; p. ext. truc, artificiu. Mă smulgi de lîngă el printr-un marafet uzat. CARAGIALE, N. F. 56.

orb², oarbă [At: PSALT. HUR. 123^r/15 / Pl: ~i, ~oarbe / E: ml orbus] 1-2 smf, a (Ființă) lipsit(ă) de simțul văzului Si: nevăzător. 3 a (Îcs) De-a baba-oarba (sau mâța-oarbă, de-a oarba, de-a -ul) Joc de copii, în care unul dintre participanți, legat la ochi, încearcă să-i prindă sau să-i lovească pe ceilalți, iar cel prins sau lovit trece în locul lui. 4 a (Reg; îs) Calea ~ilor sau ~ul cerului Calea lactee. 5 a (În superstiții; îs) Oarbele-șchioapele Ziua de luni dinaintea Rusaliilor. 6 a (Pop; îe) A se ține ca ~ul de gard A susține ceva cu încăpățânare. 7 a (Pop; îe) A se lega (de cineva) ca ~ul de gard A se ține scai. 8 a (Pop; îe) A se bate ca ~ii (la târguri) A se bate foarte tare. 9 a (Pop; îe) A umbla de-a oarba A umbla fără rost. 10 a (Îae) A o lua razna. 11 a (Reg; îla) ~ de foame Foarte flămând. 12 a (Olt; îla) ~ de gras Obez. 13 a (Fig) Lipsit de spirit de observație, de perspicacitate. 14 a (Reg; îe) A fi ~ de minte A fi prost. 15 a (Reg; îe) A fi ~ de inimă A fi nesimțit. 16 a Lipsit de lumină Si: întunecat, întunecos. 17 a(Rar; fig) Ascuns. 18 a (Pex) Fals. 19 a (Fig) Lipsit de voință și de personalitate. 20 a (Fig) Care se manifestă irațional. 21 a (Fig) De temut Si: fioros. 22 a Total. 23 a (Îs) Cartuș ~ Cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. 24 a (Îs) Foc ~ Foc de armă tras cu cartuș fără proiectil. 25 a (Îs) Țeavă oarbă Sul de fire textile în formă de țeavă, fără suport. 26 a (Reg; îs) Coș ~ Coș de nuiele fără fund, care servește la pescuit. 27 a (Îs) Puț ~ Puț de mină, care nu are ieșire directă la suprafață și care servește pentru a face legătura între orizonturi. 28 a (Îs) Dușumea oarbă Dușumea de scânduri brute, așezate distanțat, pe care se montează parchetul. 29 a (Îs) Cameră oarbă Cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale în fizică, în medicină etc. 30 a (Îs) Fereastră oarbă sau geam ~ Firidă. 31 a (Îs) Sobă oarbă Motiv ornamental de forma unei sobe. 32 a (Îas) Sobă de cărămidă, construită în perete, având deschiderea în altă cameră. 33 a (Îs) Zid ~ Zid fără ferestre. 34-35 a (Îs) Lanternă oarbă (sau felinar ~) (Lanternă sau) felinar care luminează numai în față, lăsând purtătorul în întuneric. 36 a (Reg; îs) Drum ~ Drum înfundat. 37 a (Reg; îs) Pădure oarbă Pădure mare, din care nu s-a tăiat nici un copac. 38 a (Reg) Brazdă oarbă Fâșie îngustă de pământ rămasă nearată. 39 a (Reg; îs) Mănușă oarbă Mănușă cu un singur deget. 40 smf (Reg) Cârtiță. 41 a (Pop; îc) Șopârlă (sau șopârcă)-oarbă sau șarpe-~ Vierme negru, lung de cca 5 cm, fără picioare.

BAI A avea bai (cu cineva) = A avea o afacere cu cineva: El avea un bai cu fratele său și nu găseau timp să se întâlnească. A avea bai cu... = A avea greutăți cu...: Aoleo, măi hoț de dor, / N-am topor să te omor, / Nici secure să te tai, / Să nu mai am nici un bai. (JARNÍK-BÎRSEANU) A da bai (cuiva) = A face vinovat (pe cineva de ceva): De frumoasă, nu-i dau bai, / Că-i cu dinții ca la cai, / De-o sută cinzeci de ai, / Nu poate roade mălai. (SIMION FLOREA MARIAN) A nu-i da bai = A nu învinovăți: Bărbatului nu-i dau niciun bai; mai degrabă ea a stricat totul. A zice baiu (reg.) = A zice nu; a se împotrivi: Dară pe cea mijlocie – mi-o căzut dragă de foc. / Și nici eu nu zice baiu, bat-o hâtrul de noroc! (MIHAI EMINESCU) Am bai cu… = Mă doare (ceva): Ea avea bai cu stomacul și cu inima. Ce bai ai? = Ce-ți lipsește?: – Ce bai mai ai acum? N-are bai (de) = Este indiferent: N-are bai de cei de acasă și toată ziua e vesel. Nu-i (niciun) bai (că…) de asta nu (mi-i) bai = Nu face nimic: Lasă, nu-i bai, mândrior, / Că m-ai lăsat să trag dor. (T. PAPAHAGI) Ai început anul fără a avea o persoană specială în viața ta? Nu-i niciun bai, la fel s-a întâmplat și cu alte sute și mii de femei din lumea întreagă. (http://www.mayra.ro/)

MAGNÉT s. m. (Uneori, învechit, în sintagma piatră magnet) Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice (v. m a g n e t i t); corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier și de oțel. Întoarce-se pururea magnitul câtră polus (a. 1703). BV I, 448, cf. II, 209. Nu știa. . . nici măsura cea adevărată a globului, nici apropierile magnetului. AMFILOHIE, G. VII/19. Pusula este un ac de magnet așăzat întru o cutioară mică. DRĂGHICI, R. 208/14, cf. BĂRAC, A. 22/11. ◊ (În legătură cu verbe, îndeosebi cu „a trage” și "a atrage¹¹) Pre toți trăgea ca magnitul fierul. DOSOFTEi, V. S. decembrie 235 ^r/31. Ca niște oameni blíndzi și fără de răutate au mers după dînsul, ca hierul dupe piatra magnetului. ANTIM, P. 3. Că toate acestea curgea... ca fierul la magnit. VĂCĂRESCUL, IST. 270. Au aflat chipul de a fabrica magneturi meșteșugite ce trag cu o putere preste fire și sînt mult mai puternice decît cele ce se găsesc astăzi. CR (1829), 220²/21, cf. AR (1829), 137²/21. [Trage] ca și magnitul pe fier. PISCUPESCU, O. 159/4. Întocmai și mai mult încă decît fierul la magnit Trag pe inimi cu plăcere și le supui la iubit. CONACHI, P. 67. Subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet. EMiNESCU, N. 36, cf. 70. Vezi că, măre, sîngele apă nu se face, și rubedenia la rubedenie trage ca acul la magnet. ISPIRESCU, l. 391. Ochii... fură atrași ca de un magnet în direcția acestuia. CĂLINESCU, E. O. I, 91. Atunci se produse un foșnet și, ca atrase de un magnet, toate privirile se întoarseră spre ușă. T. POPOVICI, S. 316. ◊ F i g. Stăpîna acei capele era. . . magnetul ce mă trăgea. NEGRUZZI, S. I, 38. Ajungînd în floarea juneței, ea devenise un magnet care trăgea spre sine toate privirile. FILIMON, O. I, 117. Un magnet tainic mă trăgea fără voie spre teatru, cînd știam că era să cînte Cecilia. ALECSANDRI, O. P. 17, cf. MAIORESCU, D. I, 29. ♦ (Învechit) Magnet de trăsnet = paratrăsnet. Și cînd să va isprăvi [palatul], Spun că-l vor împodobi.. . Cu statui pă case, sus, Cu magnet de trăsnet pus. MUMULEANU, C. 143/16. - Pl.: magneți și (învechit, n.) magneturi. – Și: (învechit) magnit s. m. – Din m. gr. μαγνήτης [λίτος]. – Cf. germ. M a g n e t, rus. м а г н и т.

ZI (pl. zile) sf. 1 Spațiul de timp de cînd răsare soarele pînă apune (în opoziție cu „noaptea”): și zise Dumnezeu: fie făpturi luminoase în tăria ceriului, și desparță dzua și noaptea (PAL.); Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.); zilele de vară sînt mai lungi decît cele de iarnă; a ținut veselia trei zile și trei nopți și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s’a fi sfîrșit (CRG.); ~ și noapte nu înceta tunurile Turcului cum și a Neamțului din cetate (MUST.); a face noaptea ~ și ziua noapte 👉 NOAPTE1; toată ziua, cît ține ziua, de dimineață pînă seara; 👉 TOT¹ I. 2; în toate zilele; în fie-care ~; nu era ~ de la Dumnezeu, nu trecea o zi: nu era zi de la Dumnezeu fără d’a înregistra evenimente de acelea care emoționau (I.-GH.); (haină) de toate zilele, care se poartă în fiecare zi; cît toate zilele (de mare), foarte mare: biata femeie făcu niște ochi mari cît toate zilele (DLVR.); minciună cît toate zilele de mare (PANN) ¶ 2 Acest spațiu de timp cu privire la starea atmosferei, la temperatură: ~ senină, noroasă, ploioasă, frumoasă, urîtă, caldă, rece ¶ 3 Spațiul de timp cît ține ziua și noaptea și în care interval pămîntul își îndeplinește rotațiunea în jurul său: anul are 365 de zile; unele luni au cîte 31 de zile; cheile acestea sînt de la palatele noastre care sînt atît de multe, cîte zile-s într’un an (RET.); un an de zile, un an deplin, încheiat, întreg, zi cu zi, fără întrerupere: drumeața, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice și necunoscute (CRG.); ani de zile, ani mulți: au trecut ani de zile pe cari i-am trăit căutîndu-mi prin Moldova de treburi (SLV.) ¶ 4 💫 Zi solară, spațiul de timp între două treceri consecutive ale soarelui la meridian, variabilă în cursul anului; zi astronomică, zi solară mijlocie, măsurată cu începere de la amiazi; zi civilă, zi solară mijlocie, măsurată de la miezul nopții; ~ siderală 👉 SIDERAL ¶ 5 Însoțit de un adjectiv calificativ: zile amare, negre, fripte, traiu nesuferit, plin de necazuri, viață amară; (P): a strînge bani albi pentru zile negre 👉 BAN¹7; ~ albă, bună, zi fericită, liniștită: copiii... nu mai aveau ~ albă, căci ea se ținea mereu de cîra lor (ISP.); pl. tot zile albe duc (DLVR.); De cînd maica m’a făcut, Zile bune n’am avut (IK.-BRS.); 👉 DIMINEAȚĂ I.; bună ziua! formulă de salutare, întrebuințată de cel ce vine într’un loc sau se întîlnește cu cineva; ziua bună! formulă de salutare la plecare; a-și lua ziua bună, a-și lua rămas bun: își luară ziua bună unul de la altul cu lacrimile în ochi și se despărțiră (ISP.); ~ mare, zi însemnată, memorabilă: niște zile mari ca aceste le așteaptă și ei cu mare bucurie tot anul (CRG.) ¶ 6 Însoțit de un alt determinativ care precizează mai de aproape situația, destinația sau însemnătatea zilei; ziua de astăzi, a) azi, ziua în care ne aflăm, ziua de față; b) timpul de față, vremea în care trăim: într’această ~ de astăzi, fiind supărați și usteniți de truda postului, aflăm sfînta și cinstita cruce la mijlocul sfîntului post (VARL.); au rămas izbînda la Turci, luînd Țarigradul... de-l stăpînesc Turcii pînă în zioa de astăzi (GR.-UR.); n’am să uit ziua de ieri; F: a căuta ziua de ieri 👉 IERI; cine știe ce ne mai aduce ziua de mîine; nu mai ajungeți să vedeți ziua de mine (CRG.); ziua de apoi 👉 APOI I. 3; – ~ de tîrg; ~ de judecată; ~ de lucru; ~ de sărbătoare; – ~ de post; ~ de sec; ~ de dulce; în spec. la designarea unor zile din calendar sau de sărbătoare: ziua de 24 Ianuarie e o zi însemnată în istoria noastră; zilele Babei 👉 BABĂ8; l-au îmbrăcat cu căftan de domnie în ziua de Crăciun (MUST.); dacă ninge ori e moleșiniță în ziua de sf. Vasile, va fi îmbelșugat tot anul (GOR.); cum va fi în ziua de Florii, așa va fi în ziua de Paști (GOR.); 👉 CRUCE5, LUP2, URS2; – zi aniversară: a-și serba ziua nașterii, nunții; ziua numelui, mai adesea, fără atribut, ziua: m’a felicitat de ziua mea ¶ 7 În legătură cu un numeral: Căci Dumnezeu poruncește șase zile să muncești Ș’a șaptea zi, Dumineca, din lucru să contenești (PANN); în spec. pentru a indica o dată: Constantin Beizadea... au intrat în Iași în anul 7248, Septemvrie în două zile, într’o Duminecă (NEC.); zi ’ntîiu, †zi întîiu, ‡zi deutîiu, prima zi a lunii: la zi ’ntîiu de Aprilie este un fel de datorie, pentru cine ține la tradițiuni, să mință și să mistifice (CAR.); Constantin-Vodă... purces-au în zi întîiu a lui August și au mers la Țarigrad cu cinste (NEC.); apărînd cetatea de năvala Turcului din 5 zile a lui Iulie pînă în zi întîiu a lui Septemvrie (MUST.); în zi dentîiu al zece luniei iviră-se vîrhurele munților (PAL.) ¶ 8 După prepoziții. Zi cu zi, o zi după alta, în fie-care zi: văzînd-o ~ cu ~, a ajuns s’o placă... și a cerut-o în căsătorie (CAR.); Turcul, dibaciu, putea ști... ~ cu ~ starea în care se aflau negocierile dintre trimisul rus și ministrul Porții (I.-GH.); ‡cu ~ cu noapte, zi și noapte: zis-au Domnul Tătarilor... să stee cu ~ cu noapte cu ai săi slujitori să iee mănăstirea (LET.); (lucrător) cu ziua, plătit pentru fie-care zi de lucru, pentru zilele în care lucrează; cu zilele, trec multe zile la mijloc: începu a săgeta la căprioare și... de multe ori nu venea cu zilele p’acasă (ISP.); nu vine pe la noi cu zilele (PAMF.); – ‡de ~ de noapte, zi și noapte: un patriarh... venise cu Grigorie-Vodă aice în Iași și au stătut de ~ de noapte cu rugăminte (NEC.); – din ~ în zi, cu timpul, din ce în ce mai mult: așa și cinstea, den ~ în zi micșurîndu-i-se, de inimă rea puțin de n’au murit (GR.-UR.); din ~ în ~ ieșeau tot mai învederat la iveală deosebirile de temperament dintre noi (SLV.); – într’ o ~, într’una din zile, într’o bună zi, odată, la un moment dat; i-am tras într’ o ~ o bleandă, pentru că nu-mi da pace să prind muște (CRG.); într’una din zile... toți zeii... fură poftiți la nunta unui zeu mai mic (ISP.); – la ~, la curent: fără dînsul, lucrările cancelariei n’ar fi putut fi la ~ (BR.-VN.); – pe ~, pentru o zi; în cursul unei zile: e plătit cu două sute de lei pe ~; au pus Domn pre un om prost, anume Antoni, și-i da nafaca pe ~ cîte zece costande (MUST.); fac drumul acesta de patru ori pe ~; pe ~ ce merge, cu cît trec zilele, cu cît trece vremea, din ce în ce: pe ~ ce merge se face mai voinic; – peste ~, în timpul zilei ¶ 9 Sumă ce se plătește pentru o zi (de lucru, ca leafă, ca dobîndă, etc.): îmi datorește încă 15 zile ¶ 10 Drumul cît se poate face într’o zi cu picioarele: răcni leul, nenișorule, de se cutremurară toate prejmetele... și de se auzi cale de nu știu cîte zile (ISP.) ¶ 11 Dată: scrisoarea e fără ~ ¶ 12 Termen, soroc: a fixa o ~; îți dau banii, dar să mi-i plătești la ~ ¶ 13 Moda zilei, moda de acum, moda curentă; oamenii zilei, oamenii de care se ocupă, de care vorbește, pe care-i cinstește lumea în timpul de față; ordinea zilei 👉 ORDINE8 ¶ 14 A ținea zile, a-și impune anumite zile de post: Măicuță... Să ții zile pentru mine, Ca să fiu în sat cu tine (IK.-BRS.) ¶ 15 A vedea ziua (după fr. voir le jour), a se naște: iacă epoca în care Ioan Cîmpineanu a văzut ziua (I.-GH.) ¶ 16 Lumina zilei (după fr. le jour): Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare (EMIN.) ¶ 17 pl. Viață: merg eu să cerc a face pace cu el, că, de ne spune la înălțatul împărat, e vai și amar de zilele noastre (RET.); cine dă acul cu ața într’însul își dă zilele (GOR.); cît de frumoasă e lumea, și ce bine e să-ți trâești zilele în mijlocul ei! (SLV.); el nu-și primejduește zilele, pînă cînd nu vede cîtuși de puțină nădejde de izbîndă (ODOB.); acești oameni, mulțămiți că și-au scăpat zilele, se deprinseseră cu ideea că n’o să mai găsească în urmă decît cenușă (NEGR.); a avea zile, a-i fi scris să mai trăească, a nu-i fi dat să moară: leatopisețul întreg să aștepți de la noi, de vom avea zile (M.-COST.); am avut zile și am scăpat (GN.); n’am omorît eu pe tata și pe mama, ci au murit că n’au avut zile (PANN); a-și ținea zilele, a-și întreține viața, a se hrăni: munca lui d’abia aducea cu ce bruma să-și ție zilele (ISP.); numai cu aceste alunele și bubuiețe și-a ținut ea zilele (SB.); a-și urî zilele, a nu mai vrea să trăească, a i se urî cu viața, a se sătura de viață: multă minte îți mai trebue, zise un străjeriu bătrîn; se vede că ți-ai urît zilele! (CRG.); – Ⓟ n’ar mai ajunge cu zile! întrebuințat ca blestem: mai anțărț mi-au venit, n’ar mai ajunge cu zile, niște tîlhari de Lipoveni (GRIG.); a muri cu zile, a muri din vina celor ce l-au îngrijit la boală, a muri înainte de vreme; a scăpa cu zile, a scăpa cu viață: de bună samă că dacă s’a duce acolo, nu scapă cu zile (VAS.); ‡a se ținea cu zile, a socoti că va mai trăi: toți se spăimîntară, că-i duc să-i omoare, și nici unul nu se mai ținea cu zile, ce toți aștepta din ceas în ceas ce urgie le-ar veni asupră (MUST.); a i se urî cu zilele, a se sătura de viață, a nu mai vrea să trăească: lasă-ne în pace, dacă nu ți s’a urît cu zilele (VLAH.); ‡cu zilele amînă 👉 AMÎNĂ1 ¶ 18 pl. Vremuri: Duca-Vodă... slujind și în zilele altor Domni la curte, l-au boierit (MUST.); le au spart de atunce cuibul lor de la praguri, unde le era lăcașul lor din zile bătîtne (N.-COST.) ¶ 19 pl. Ani: Iară noi? noi epigonii? Simțiri reci, bârfe sdrobite. Mici de zile, mari de patimi... (EMIN.); și fură zilele lu Adam deacă născu Sit 8 sute de ani (PAL.), moșul, încărcat de zile cum era, ...îmi arătă drumul pe unde să ies acasă (ISP.) ¶ 20 ZIUĂ, timpul cît luminează soarele: și despărți Domnedzeu lumina de la întunerec, și chemă lumina dzio și întunerecul noapte (PAL.); a se face, a se lumina de ziuă, a începe să se lumineze, a se ivi zorile: nu se luminase bine de ziuă și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite (ISP.); cum se făcu ziuă, culese cîteva mere, le puse pe o tipsie de aur și le duse de le înfățișă tatălui său (ISP.); 👉 ORB l. 1; a se crăpa de ziuă 👉 CRĂPA3; a se omizi de ziuă 👉 OMIZI; în faptul zilei 👉 FAPT² I. 6; zori de ziuă 👉 ZORI³1; despre ziuă, spre ziuă, aproape de a se lumina de zi; șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin atunci tot eu să te ieu (CRG.); despre ziuă cînd somnul e mai dulce auzi un fîlfîit ca un stol de păsări că se apropia (ISP.): fata Împăratului... s’a sculat peste noapte, cam spre ziuă, cînd somnul este mai dulce (ISP.); pînă în ziuă, a) pînă a se lumina de zi; era încă mult pînă în ziuă, cînd ajunseră la curtea împăratului (RET.); b) dis-de-dimineață: cînd au ieșit din Botoșeni, pînă în ziuă, fiind negură, s’au rătăcit un cămăraș a lui (MUST.); pînă la ziuă, pînă a se lumina de zi: a dormit tun pînă la ziuă, parcă ar fi făcut un ziafet (CAR.); au dat în trîmbiță și în dobe sămn oștilor sale, cînd era trei ceasuri pînă la ziuă (MUST.); e ziua albă, s’a luminat bine de zi: era ziua albă, cînd ajunse la ei, dar ei dormeau încă, că vara-s nopțile scurte (RET.); e ziua mare, e în plină zi, e lumină de-a binele: și cum n’aveau să vadă, dacă era ziua mare și vreme de primăvară (VAS.) ¶ 21 De ună zi(le) 👉 DEUNĂZI. II. ZIUA adv. În timpul zilei: petrece cu porțile și cu ușile deschise ziua și noaptea fără zăvoare la uși și la ferestre (I.-GH.); ziua ca ziua, mă mai iau cu caprele, dar noaptea toate stihiile năpădesc pe mine (ALECS.); ziua mare, ziua nămiaza mare, ❍ziua miază mare, ‡ziua amiazăzi mare, în toiul zilei, în plină zi: începuse ziua mare pe uliță a prăda (LET.); da bine, boierule, în cuprinsul dumitale se poate ca ziua nămiaza mare să ne calce hoții (ISP.); mă furișez din casă și mă duc, ziua miaza mare, la moș Vasile (CRG.); o trimetea cu careta domnească... ziua amiazăzi mare pe uliță, Ia feredeu (NEC.) [lat. dīes].

STRÎNGERE, strîngeri, s. f. Faptul de a (se) strînge. I. 1. Legare strînsă; înnodare, fixare. Strîngerea nodului. ♦ Fig. Întărire, consolidare. În strîngerea legăturilor partidului cu masele, un rol important sînt chemate să joace organizațiile de masă – sindicatele, U.T.M., sfaturile populare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 30. Cluburile constituie unul din cele mai importante mijloace de strîngere a legăturilor organizațiilor de partid și sindicale cu masa largă a muncitorilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2698. 2. Apăsare (în mînă, în brațe). Strîngere de mînă = faptul de a strînge cuiva mîna,în semn de salut prietenesc. Te anunț la vreme. Pînă atunci, o strîngere de mînă. CARAGIALE, O. VII 7. Cîteva vorbe, o strîngere de mînă și dispărea iar în parfumatul ei ietac, împlînd nopțile cu dulci și neuitate visuri. EMINESCU, N. 59. Strîngere în brațe = îmbrățișare. Cu geana ta m-atinge pe pleoape, Să simt fiorii strîngerii în brațe. EMINESCU, O. I 120. 3. Ghemuire, zgîrcire; contractare. ◊ Expr. (Cu) strîngere de inimă = (cu un) puternic sentiment de durere, de teamă, de spaimă. Cu strîngere de inimă, Constantin a aflat, după Crăciun, ziua sorocită de Badea pentru nunta-i cu Frusina. GALACTION, O. I 128. Îmi veni atunci o grozavă strîngere de inimă, dar mă stăpînii. GANE, N. III 49. Dar aste două zile cum am trăit eu?... Ce strîngere continuă de inimă! ce frică! ce tortură! CARAGIALE, O. I 162. II. 1. Adunare la un loc a unor lucruri (pentru a face provizii); îngrămădire. ♦ Adunarea grînelor, a fructelor etc.; cules. Experiența din anii trecuți ne arată că fără o muncă politică de masă temeinic pregătită nu poate fi asigurată strîngerea la timp a recoltei. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 2/5. 2. Economisire, acumulare (de bani, de bunuri materiale). ♦ Percepere, încasare. Strîngerea dijmei. 3. Adunare (I 1), colectare. Membri ai comisiunii însărcinate cu strîngerea voturilor și tragerea scrutinului. GHICA, A. 782. 4. (Învechit) Recrutare. Atuncea au fost la noi în țară... dese strîngeri de oști. SADOVEANU, O. I 559.

fura [At: COD. VOR. 12/10 / Pzi: fur / E: ml furare] 1 vt A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva, păgubindu-l Si: a hoți, a jefui, a prăda Cf (fam) a șterpeli, (reg) a ciujbi, (arg) a hăli. 2 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu ochiul A privi pe cineva pe furiș (cu dragoste). 3 vt (Îe) A ~ (cuiva) o sărutare (sau un sărut) A săruta pe furiș sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. 4 vt (Îe) A~ meseria (cuiva) A-și însuși pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face și imitându-l). 5 vt (Îe) A ~ inima (sau mintea) (cuiva) A fermeca pe cineva. 6 vt (Îe) A ~ (cuiva) ochii (sau vederile) A orbi pe cineva. 7 vt (Îae) A fascina pe cineva. 8 vt (Fig; îae) A fi îndrăgostit. 9 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu zâmbetul A captiva pe cineva zâmbind. 10 vt (Îrg; îe) A ~ cu urechea A trage cu urechea. 11 vt (Îe) A ~ ziua lui Dumnezeu A lenevi. 12 vt (Îe) A ~ ouăle de sub cloșcă (sau cloșca de pe ouă) A fi priceput la furat. 13 vt (Îae) A fi foarte abil. 14 vt (Pop; îe) Să nu vă ~re șarpele de inimă! Să nu vă împingă păcatul! 15 vt A răpi pe cineva. 16 vt (Fig) A lua pe neașteptate, pe nesimțite Si: a cuprinde. 17 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) somnul (gmț aghiuță) A adormi. 18 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) gândurile A se gândi intens la ceva. 19 vt (Îae) A medita îndelung. 20 vt (În superstiții; îe) A ~ (cuiva) somnul A face pe cineva să nu mai poată dormi. 21 vta (Îe) A ~ (cuiva) din urmă Expresie cu sens neprecizat. 22 vr (Îvp) A se furișa. 23 vr (Îvp; nob) A fugi. 24 vt (Fig) A fermeca.

MERÉU, -ÉIE adj.,adv., s.n. I. Adj.1. (Învechit și regional, determinînd pe „pod”; în opoziție cu u m b l ă t o r, m i ș c ă t o r, p l u t i t o r) Care se întinde de la un mal la altul, (al unei ape). Turcii fac podur[i] mereae pre Dunăre (a. 1 617). IORGA, D. B. I, 33. Îndată au făcut pod mereu pre coșuri peste Nistru. M. COSTIN, LET. I, 324/31. Dumitrașco-vodă. . . au făcut pod mereu peste Nistru. N. COSTIN, LET. II, 14/28. Așișdere și lemnu căra den țară la Dunăre, de făce pod mereu la Carturi. NECULCE, L. 206, cf. 144. Nefăcind zăbavă, au trecut pe pod mereu peste Dunărea. MUSTE, LET. III, 12/9. Dorul mîndrei și cu-al mieu, De s-ar face-un pod mereu, De-aici pînă la Brașeu, Să treacă mîndra și eu. RETEGANUL, TR. 96. 2. (Învechit și regional) Care are o alcătuire sau o structură unitară ; nediferențiat, omogen. Iaste intru această biserică o biserică mai mică făcută, a lui Litus, numai dintru o peatră. Și în lung și în lat iaste di 40 coți, însă di o peatră meriaia. HERODOT (1645), 139. Atîta cîmpul cu otava înverzia, cît ochilor, preste tot, tot o tablă de zmaragd meree a fi se părea. CANTEMIR, IST. 125. Lemn mereu, rotund, nedespicat. ȘEZ. XIX, 12, cf. VAIDA. Un lemn retezat, nedespicat și rotund se zice mereu. I. CR. XIII, 50. Lemnele necioplite se numesc mereie. CHEST. II 78/224. Trage-n dinți să vie mereie (pe o formă). ALR I 1271/229, cf. ALR II/250. 3. (Învechit și regional) Care se întinde unul după altul, fără întrerupere (formînd un tot); care este continuu, neîntrerupt; p. ext. care se întinde pînă departe, mare¹, întins, vast. Codrii și pădurile meree sînt slobode și are voie fieștecine a tăia și a lua orice fel de lemne (a. 1 782). URICARIUL, XI, 264, cf. I, 346. Desimi a codrilor merei. DRĂGHICI, R. 154/23. Au lăsat-o de au căzut, În codrii cei mai merei. STAMATI, P. 252. Amîndoi se pierd de vii În codri merei, pustii! ALECSANDRI, P. II, 90, cf. I, 29. Cîtu-i satul de mereu Nu-i frumos ca mîndrul meu. f (1885), 440, cf. ȘEZ. XX, 36. Umblau pe plaiuri și costișe, în poieni de codri merei, turmele păstorilor. SADOVEANU, O. XII, 231, cf. XIII, 733. Trebuie să-ți spun, prietene, că pe-atunci erau pe la noi codri merei. CAMILAR, C. P. 95. Radu-n scări se ridica, Ca vulturul se uita. . . peste cîmpi merei, pustii. ALECSANDRI, P. P. 198, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 29. Bade, dorul tău ș-al meu, Io l-ași face-on loc mereu. . . și frumos l-aș sămăna. MÎNDRESCU, L. P. 42. 4. (Regional; la pl., despre ființe) Care se află în număr mare ; mulți, numeroși. Jos în vale, pe cîmpie, Baș-buzuci de căsâpie Și cercheji merei cumpliți Rup cu dinții din răniți. ALECSANDRI, POEZII, 458, cf. ALR I, 1746/343. II. Adv. 1. (Cu sens temporal) Fără încetare, fără întrerupere, necontenit, într-una ; la intervale foarte scurte. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ochii facă-se izvoare și curgă de-acum mereu. CONACHI P. 98. Ești chior sau nătărău De dai în gropi mereu? ALECSANDRI, T. 952. Focul pîlpîie mereu, Roș ca limba unui zmeu. id. P. II, 106, cf. 16, 83. Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. EMINESCU, O. I, 129, cf. 104. Mereu îmi spunea mama, că pentru folosul meu este aceasta. CREANGĂ, A. 116, cf. 15. Capul cerbului are să te strige. . . mereu pe nume. id. P. 225, cf. ISPIRESCU L. 51. Cîrdurile de gîște sălbatice. . . trec mereu cu grămada d-a lungul Buzăului. ODOBESCU, S. III, 23, cf. 17. Dincă. . . mereu își scoate ceasornicul, mereu privește pe fereastră. VLAHUȚĂ, O. A. 208. El tăcea, răbdînd mereu. COȘBUC, F. 126, cf. 131. Fulgere, voinice, Ce-mi tresari din greu? Ce-mi arăți cărarea Ca s-o pierd mereu? CERNA, P. 117. Chervane vechi. . . Se duc spre munți și curg mereu din zare. IOSIF, P. 26. Chinurile sufletești ale lui Litvinov, Turgheniev le analizează pe larg și mereu. IBRĂILEANU, S. L. 23. Pe drum bâtrînul se uita mereu la afișele și la pancartele fără număr. REBREANU, R. I, 255, cf. 247. Alergînd mereu în lume după tine, după ea, Risipit-am fără milă tinerețea, viața mea. EFTIMIU, Î. 105. Zamfir, cu pătura ridicată, surîde meru, absent și bun. CAMIL PETRESCU, U. N. 425, cf. 282. Și mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. BENIUC, V. 20, cf. 13. Dima vorbea mereu, trecînd de la o trăsătură la alta. GALAN, Z. R. 94. Andrei, ne-ai fost mereu înainte ca un steag de care ne mîndrim. DAVIDOGLU, M. 88. Și se duc în treaba lor Opt mineri cu-n compresor, Iar în față la mai greu, Acolo-i Toader mereu. DEȘLIU, M. 46. De giur împregiurul tău Năvălesc dușmani mereu! ALECSANDRI, P. P. 172, cf. 327. N-are omul ce gîndi, Făr-mereu a socoti. JARNIK-BÎRSEANU, D. 148, cf. 414, 432. Sasu mă câta mereu, Eu cu mîndra-n făgădău. MARIAN, SA. 190. Sîngele pica-nchegat, Cu măsele-amestecat, Așa de mereu i-a dat. BIBICESCU, P. P. 303. Dă mireu cu săcuria-n ușă. ALRT II 25. ◊ (Întărit prin „tot”) Le legară mînile la spate și, tot înjurîndu-i mereu, îi porniră ca să-i ducă spre Alba-Iulia. BĂLCESCU, M. V. 393. Dar tot mereu gîndesc cum ne iubirăm, Minune cu ochi mari și mînă rece. EMINESCU, O. I, 120. Afurisita de țigancă tot mereu le zicea. ISPIRESCU, L. 70. Trage, mîndră, la dor greu, Că eu am tras tot mereu. JARNIK-BÎRSEANU, D, 161, cf. 217, 218. Am catat calu tot mereu și nu l-am găst. ALR I 344/144, cf. ALR II 3 109/260. ♦ Din ce în ce mai mult. O pajură mare Se-nalță mereu. ALECSANDRI, P. I, 197, cf. II, 13. Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește. EMINESCU, O. I, 142. Mereu se depărta de sat Bătrínul, slab, cu ochii plini De lacrimi. COȘBUC, F. 78. 2. (Regional ; cu sens modal) Fără grabă, domol ; alene, liniștit, potolit. Cf. LB, HEM 1 527. Luai un hÎrleț de-a umăru și plecai mereu la vale, pînă-n locul unde murise Ioan. EMINESCU, G. P. 161. Or fost mńeii mńici cruzi șî nu put’ea să meargă tare pe drum, or mers mereu. DENSUSIANU, T. H. 213. I lieńos, mpuțît, lucră, numa lucră mereu. ALR I 323/28. Măi miereu cu pașu. ALR II/I MN 46, 2 243/2. Ion se suie mereu pră deal. ALR II 3113/36, cf. 3113/29, 53, 76, ALRM I/I h 141, A II 5, III 2. ◊ E x p r. A sta mereu = a sta liniștit ; (cu verbul la imperativ) stai binișor, lasă-mă în pace, astîmpără-te! Starăți mereu ! STERESCU, N. 1052. Stați, băieți, mereu ! PAMFILE, D. 61, cf. CIAUȘANU, V. 179. Iă nebun, nu stă mereu. ALR I 1 517 /815, cf. 1 568/825, A II 6, III 8, 18. ♦ S p e c. Cu glas liniștit, potolit, domol; pe șoptite. Mai mereu, mai mereu. . ., prea mă bagi în groază cu vorbele tale. CĂTANĂ,, ap. TDRG. Vorbește mai mereu. ALR II/I MN 10, 6875/47, cf. ib. MN 11, 6880/2, 36. III. 1. Adj. (Prin Munt. ; despre oameni) Paralizat ; țeapăn ; degerat. Cf. DDRF, RĂDULESCU-CODIN, 49, DR. X, 318. ♦ Epitet dat unui om lipsit de vigoare, de energie, de inițiativă. Da nu ciufuliți, mîlcitori, papă-lapte, pierde-vară, merii și tîríie-brîu cum e alde Mogîldeciu. JIPESCU, o. 71. 2. S. n. (Regional) Durere pătrunzătoare localizată în mușchi și care împiedică mișcările. V. j u n g h i. (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. Mi s-a pus un mereu în spate id. ib. Pl.: merei, -eie. – Și: (învechit, I) mereáe, (regional, III 1) meríu, -íe adj., (II) miréu adv. – Etimologia necunoscută. Cf. magh. m e r ö „rigid, fix”.

MIJLOCAȘ, -Ă subst., adj. I. Subst. Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale acestora, care, într-un ansamblu, ocupă locul din centru sau care sînt situate între obiecte de același fel. Cf. m i j l o c (I 1). 1. Subst. (Regional) Fiecare dintre cele două lemne care se fixează perpendicular pe loitrele carului, pentru a-i lărgi capacitatea, cînd se cară grîu, fîn etc.; (regional) curmeziș (Căzănești-Slobozia). Cf. ALR SN I h 62/723. 2. Subst. (Regional) Căprior (din mijloc) al casei care „e mai lung și se unește cu culmea casei” (Frîncești-Tîrgu Jiu). CHEST. II 228/44. 3. S. m. Fiecare dintre cei patru dinți incisivi ai calului, situați între clești și lăturași sau mărginași; (regional) mijlociu (I 1). Incisivii, după locul ce-l ocupă, se împart în trei grupuri; . . . incisivul din dreapta și cel din stînga cleștilor poartă numele de mijlocași. ENC. VET. 141. ♦ (Regional, mai ales la pl.) Fiecare dintre cei patru dinți din față ai calului; (regional) clești. Cf. DR. V, 289. 4. S. m. (Regional; adesea adjectival) (Calul) din mijloc (I 1) dintre trei cai înhămați la o căruță sau la un plug; (regional) mijlocar (I 14). Cf. DM, com. din CRIĂEȘTI-BÎRLAD. 5. S. m. (Regional; la pl.) Perechea de boi sau de cai de la mijloc dintre trei perechi înhămate la un car, la o căruță etc. Cf. com. MARIAN, com. din SARAIU-HÎRȘOVA, ALR II 5 101/537, 551, 728, 899. 6. S. m. (La unele jocuri sportive cu mingea; adesea adjectival) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. Jocul prea ofensiv al mijlocașilor. SP. POP. 1961, nr. 3 916,5/5, cf. nr. 3 915, 3/1, ALR II 4 349/727. II. Subst. (Regional) Furcă cu coada mai lungă cu care se face mijlocul stogului; (regional) mijlocar (III), mijlociu (II 3) (Hangu-Piatra Neamț). Cf. GLOSAR REG. III. S. m., adj. 1. S. m. (În orînduirea feudală și capitalistă) țăran care posedă o avere mijlocie (I 3). Mijlocașul. . . [fînaț] pentru 12 vite (a. 1 805). URICARIUL, II, 139. Băutură pe datorii: fruntașului pîră la doaîzăci lei, mijlocașului zăci lei (a. 1831). IORGA, S. D. XXI, 216. Pentru pămîntul mărit cu poienile și dat sătenilor. . . au venit ca fruntașul să plătească 103 lei în loc de 133, mijlocașul 78 în loc de 100. I. IONESCU, P. 472. El era fecior de mijlocaș și cam sărac. GANE, N. I, 94. Fiecare român fruntaș, mijlocaș sau codaș dă fiicei sale atîta cît poate și-l trage inima. MARIAN, NU. 141, cf. id. Î. 287, DDRF. Claca era dă trei mîini: fruntașii, cu obzeci și ob [= opt] dă lei vechi, mijlocașii cu șaizeci și pălmașii cu douăzeci și patru dă lei. GRAIUL, i, 146. 2. Adj., s. m. (În orînduirea capitalistă și în perioada de trecere, pînă la încheierea procesului de cooperativizare a agriculturii; mai ales în sintagmele țăran mijlocaș sau țărănime mijlocașă) (țăran sau țărănime) care poseda pămînt și alte mijloace de producțieîn cantitate suficientă pentru a-și asigura existența fără a exploata munca altora. Romanul povestește viața unui țăran mijlocaș, CONTEMP. 1948, nr. 108, 4/4. Încheind o alianță trainică cu mijlocașul. . . proletariatul. . . a pornit la opera grandioasă de transformare socialistă a agriculturii, ib. 1951, nr. 224, 1/2. Țărănimea mijlocașă. LEG. EC. PL. 418, cf. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 379. Bădîrcea spuneți că e mijlocaș. PREDA, D. 137, cf. V. ROM. februarie 1 954, 311, A III 3, IV 1. - Pl.: mijlocași, -e. – Și: (regional) miljocáș, -ă adj. A II 6. – Mijloc + suf. -aș.

pune [At: PSALT. HUR. ap. PSALT. 29 / Pzi: pun, (pop) pui / E: ml ponere] 1 vt (C. i. obiecte) A lua și a așeza într-un anumit loc, pe ceva, sub ceva etc. 2 vt (C. i. obiecte, ființe, (pex) diverse noțiuni abstracte) A face să ocupe locul dinainte stabilit ca fiindu-i propriu sau cel mai potrivit Si: a plasa². 3 vt (Îe) A ~ mâna A lua ceva în mână Si: a apuca (1), a prinde. 4 vt (Pex; îae) A se apuca de lucru Si: a acționa (2). 5 vt (Îae) A-și însuși ceva prin abuz Si: a fura (1), a jefui, a prăda, a sustrage. 6 vt (Îae) A captura (1). 7 vt (Pex; îae) A lua prizonier. 8 vt (Îae) A dobândi un lucru interesant. 9 vt (Pex; îae) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit. 10 vt (Îae; prt șîe a ~ laba) A aresta (1). 11 vt (Îae; îcn) A se atinge de ceva ce nu-i aparține. 12 vt (Înv; îe) A ~ mâna pe pâine și pe cuțit A obține putere deplină. 13 vt (Înv; îe) A ~ mâna asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 14 vt (Pex; înv; îae) A bate. 15 vt (Înv; îe) A ~ la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreția cuiva. 16 vt (Îe) A ~ piciorul (undeva, la cineva) A pătrunde undeva. 17 vt (Îae) A păși undeva. 18 vt (Îae) A se duce la cineva. 19 vt (Rar; îe) A ~ piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. 20 vt (Înv; îe) A ~ în ajutor sau a ~ mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva. 21 vt (Îe) A ~ umărul sau (reg) a ~ piept (pentru cineva) A împinge cu umărul. 22 vt (Îae) A veni cuiva în ajutor. 23 vt (Îae) A contribui cu munca sa. 24 vt (Fam; îe) A ~ osul A participa la o muncă grea. 25 vt (Îe) A ~ gura (pe ceva) A mânca (1). 26 vt (Îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să și-l apropie, să-l obțină. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ degetul pe rană (sau pe bubă, pe rană deschisă, rar, unde trebuie ori unde ar trebui) A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată. 29 vt (Îe) A ~ ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, rușinoasă, vinovată etc., plecându-și privirea. 30 vt (Îe) A ~ problema... A aduce în discuție o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare Si: a ridica problema. 31 vt (Îe) A ~ probleme A crea o situație dificilă care trebuie rezolvată. 32 vt (Îe) A ~ (mâncare) înainte(a) (cuiva) sau a ~ (cuiva) dinainte A pune masa pentru cineva și a servi. 33 vt (Îae) A prezenta. 34 vt (Înv; îae) A propune¹ (1). 35 vt (Îvr; îae) A aduce sau a invoca drept argument. 36 vt (Îe) A ~ (ceva) în evidență A sublinia ceva. 37 vt (Îe) A ~ în lumină (ceva) A da la iveală. 38 vt (Pex; îae) A pune în evidență. 39 vt (Spc) A lăsa o vreme undeva, cu un anumit scop. 40 vt (C. i. alimente; îe) A ~ la foc A expune acțiunii focului pentru a pregăti o mâncare. 41 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) la dispoziție (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva din proprie inițiativă sau la cerere. 42-43 vtr (Îvp) A (se) stabili într-o localitate, într-un loc etc. 44-45 vtr (C. i. corpuri de pază) A (se) instala în anumite locuri pentru a supraveghea etc. 46-47 vtr (Îvr) A (se) adăposti. 48 vt (Înv) A introduce în... 49 vt (Reg) A lăsa pe cineva sau ceva undeva, după ce l-a transportat. 50 vt A lăsa jos sau în altă parte ceva. 51 (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 52 vt (Înv; îe) A ~ armele jos A se da bătut. 53 vt (Reg; îe) A ~ buza A lăsa colțul buzelor în jos, fiind gata de plâns. 54 vr (Înv; îe) A-și ~ sufletul (sau avuția, capul, sănătatea, viața) (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu pentru cineva. 55 vr (Înv; îe) A-și ~ capul A-și risca viața. 56 vt (Pex; îae) A fi absolut sigur de ceva, garantând cu viața pentru cele susținute. 57 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) capul (sau sufletul) A zăpăci. 58 vt (Pex; îae) A nenoroci pe cineva. 59 vt (Reg; îe) A ~ zilele (cuiva) A omorî. 60 vt (Îvr) A da deoparte. 61 vt (Îrg) A pierde. 62-63 vtr (Urmat de determinări modale) A (se) așeza într-un anumit fel, după un anumit tipic Si: a (se) aranja. 64 (Îe) A ~ în ordine (sau în bună orânduială, sau, îvp, la orânduială ori, reg, în rost) A așeza ordonat. 65 (Îe) A ~ la un loc (sau, reg, laolaltă, înv, depreună) A așeza diverse elemente de același fel sau eterogene la un loc. 66 vt (Îe) A ~ deoparte A sorta. 67 vt (Îae) A păstra pentru sine sau pentru altcineva. 68 vt (Îae; șîe a ~ la o parte) A agonisi bunuri. 69 vt (Îe) A ~ bine sau la păstrare A așeza ceva într-un loc ferit sau special amenajat pentru menținere în bună stare, pentru a nu putea fi găsit de alții etc. 70 vt (Îae; c. i. sume de bani) A economisi. 71 vt (Îe) A ~ pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentra țesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război. 72 vt (Pop; îe) A ~ fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc., pentru a obține un fir mai trainic. 73 vt(a) (Îe) A ~ (pe) sul A înfășura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de țesut manual. 74 vt(a) (Îe) A ~ (pe) ghem (sau pe rășchitor) A depăna firele toarse de pe fus pe ghem, pentru a obține gheme, sau de pe fus ori ghem pe rășchitor pentru a face jirebii. 75 vt A așeza sau a acoperi, total ori parțial capul, corpul, membrele cu obiecte de îmbrăcăminte. 76 vr (Îrg; îe) A-și ~ marama A se mărita. 77-78 vtr A (se) îmbrăca. 79 vr (Arg; d. bărbați; îe) A se ~ în fustă (sau în fuste) A plânge cu ușurință. 80-81 vtr (D. zăpadă, praf, nisip etc.) A (se) așterne în strat mai mult sau mai puțin dens și gros peste ceva Si: a (se) depune. 82-83 vtr (D. gheață, promoroacă) A (se) forma. 84 vr (Fig) A începe să se producă. 85 vt (C. i. substanțe pulverulente) A presăra pe... 86 vr (Îe) A-și ~ cenușă în cap A se pocăi¹. 87 vr (Pex; îae) A-și recunoaște vina sau greșeala în mod public. 88-89 vtrp (C. i. furaje, paie, plante recoltate etc.) A așeza jos, în strat uniform. 90 vt (C. i. cuvinte, propoziții, idei etc.) A așterne pe hârtie. 91 vt (Spc) A preciza în scris. 92 vt (Pex) A introduce într-o lucrare sau într-un înscris Si: înscrie. 93 vt (Spc) A transpune prin pictură. 94 vt (Îlv) A ~ iscălitură (sau semnătură) A iscăli. 95 vt (Îe) A ~ pe note (sau, rar, pe muzică) A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. 96 vt (Îe) A ~ pe curat A transcrie. 97 vt (Îe) A ~ aprobarea A aproba cererea, propunerea, soluția dintr-un document scris, prin semnătură proprie. 98 vt (Îe) A ~ accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidență un anumit lucru. 99 vt (Îe) A ~ lipsă pe cineva sau (pop) a ~ lipsă cuiva A nota absența cuiva de la cursuri, de la o ședință etc. 100 vt (Jur; c. i. o avere imobiliară; îe) A ~ pe numele cuiva A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva. 101 vt (Jur; c. i. un proces; îe) A ~ pe rol A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată. 102 vt (Înv) A publica printre alte materiale. 103 vt A fixa lângă ori pe un punct de sprijin ca să se mențină în poziția dorită Si: a propti, a rezema, a sprijini. 104 vt A aplica pe sau peste ceva, făcând să adere sau să se întipărească. 105-106 vtr A (se) agăța pe, la sau de ceva. 107 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de ori în brâu, reg, la gușă) A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 108 vt (Reg; îae) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva. 109 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura de brâu A termina de mâncat. 110 vt (Reg; îe) A ~ cuiva ștreangul de gât A forța pe cineva să facă un lucru neplăcut și nedorit de acesta. 111 vt (Reg; îe) A ~ cuiva funia-n coarne A înșela pe cineva. 112 vt (Reg; îae) A dispune de cineva după bunul plac. 113 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) ghiocei la ureche A înșela pe cineva. 114 vt (Reg; îe) A(-l) ~ (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva. 115 vt A monta¹ (1), în cadrul unui ansamblu, la locul destinat. 116 vt (Pex) A fixa. 117 vt (Reg; îe) A ~ coadă la oală A găsi un motiv pentru a-și justifica refuzul. 118 vt (Îe) A ~ în scenă A regiza un spectacol. 119 vt (Îae) A înscena. 120 vt (Spc) A aplica și a fixa prin coasere sau prin batere în cuie, lipire etc. 121 vt (Înv; îe) A ~ cuiva iacana A ruga cu stăruință pe cineva. 122 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva. 123 vt (Arg; îe) A ~ guler A nu plăti datoria. 124 vt (C. i. animale de tracțiune) A înhăma. 125 vt (Îlv) A ~ șaua (pe cal) A înșeua. 126 vt (C. i. copii; îe) A ~ șaua (pe cineva) A face să devină ascultător. 127 vt (Pex; c. i. oameni maturi; îae) A constrânge să muncească foarte mult. 128 vt (Îlv) A ~ frâul (unui cal) A înfrâna. 129 vt (C. i. sentimente, pasiuni; îe) A ~ frâu (la ceva) A reuși să domine. 130 vt (Îae; c. i. o acțiune în desfășurare) A face să înceteze brusc. 131 vr (Îe) A-și ~ frâu limbii (sau gurii) ori a-și ~ frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudență. 132 vt (C. i. un dispozitiv de închidere, de încuiere) A manevra astfel încât să închidă ori să încuie o ușă, un capac, o cutie etc. 133 vr (Pop; îe) A-și ~ lacăt la gură A-și impune tăcere, discreție. 134-135 vtr A introduce într-un spațiu mărginit. 136 vt (Îlv) A ~ în groapă (sau în mormânt) A îngropa. 137 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 138 vt (Rar; îe) A ~ în mormânt A omorî. 139 vr (Îe) A-și ~ ceva în gând (sau în cap) A lua hotărârea să... 140 vt (Îae; înv) A ține minte; 141 vt (Îae) A se gândi la un lucru dorit, cu speranța că el se va îndeplini. 142 vt (Îe) A nu avea nici ce ~ în gură (sau reg, în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existență. 143 vt (Îe) A nu ~ țigară în gură A nu fuma. 144 vt (C. i. expresii, cuvinte; îe) A ~ în gura cuiva A introduce în vorbirea cuiva ca element specific. 145 vt (C. i. țări, popoare; îe) A ~ pe cineva sub călcâi(e) A supune. 146 vt (Rar;i. oameni, îae) A desconsidera. 147 vt (Îe) A ~ pe toți într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc. 148 vt (Îe) A ~ cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 149 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, istețime. 150 vr (Gmț; îe) A-și ~ capul sub comânac A se călugări. 151 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sub sabie sau a ~ capul cuiva sub picior A ucide. 152 vt (Îe) A ~ (ceva) sub picior A neglija. 153 vt (Reg; îe) A ~ lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie. 154 vt (Spc) A trece prin... 155 vt (Spc; c. i. un inel, o verighetă etc.) A vârî în deget. 156-157 vt (Spc) (A face sau) a lăsa să intre complet într-un lichid. 158 vt (Pop; c. i. plante) A planta. 159 vt (C. i. lichide) A face să intre într-un recipient. 160 vt (Pex) A vărsa. 161 vt (Îe) A ~ benzină (sau gaz ori, reg, oleu) pe foc A agrava o situație deja neplăcută. 162 vt (Reg; îe) A ~ plumb topit în capul cuiva A domoli pe cineva. 163 vt A adăuga. 164 vt (C. i. oameni; îe) A ~ la (sau în) închisoare, a ~ la (sau în) pușcărie A închide. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lanțuri (sau în ori la lanț sau în fiare, în obezi, în butuc) sau a ~ (cuiva) cătușe A imobiliza pe cineva prin legare în lanțuri, în cătușe, în butuci, în obezi. 166 vt (Pop; c. i. obiecte ascuțite) A înfige. 167 vt (Îe) A ~ un glonț în piept A împușca pe cineva. 168 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul (sau cuțitele) A omorî. 169 vt (Îe) A ~ (cuiva) sula în coastă (sau cuțitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu pentru el. 170 vt (Îe) A ~ (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentra a se frige la jăratic. 171 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în țeapă A trage pe cineva în țeapă. 172-173 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) un ghimpe (sau un cuțit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăți sau de supărare. 174 vr (Îe) A-și ~ gheara-n gât A se încăiera. 175 vt (Reg; îe; d. albine, viespi etc.) A ~ acul A înțepa. 176 vr (Pop; d. oameni) A se așeza pe ceva. 177 vr (Îe) A se ~ pe capul cuiva sau a se ~ cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fără încetare pe lângă cineva, pentru realizarea unor dorințe, pentru obținerea a ceva etc. 178 vt (Îe; c. i. copii) A ~ la colț A obliga să stea în genunchi într-un colț al camerei, cu fața la perete, drept pedeapsă. 179 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la zid A împușca, în urma unei sentințe de condamnare. 180 vt (Îae) A blama. 181 vt (C. i. bolnavi; îe) A ~ pe (sau în) picoare A reda sănătatea cuiva, prin îngrijire medicală adecvată. 182 vt (Reg; îae; c. i. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 183 vt (C. i. lucrări, acțiuni, construcții; îae) A crea condiții necesare pentru a începe, a se desfășura, a exista etc. 184 vt (Îae) A realiza. 185 vr (Îe) A se ~ pe (sau în) picioare A se însănătoși. 186 vr (Îae) A se reface din punct de vedere material. 187 vr (Îe) A se ~ (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (astfel încât cineva să se poată sui sau înălța pe, ori sări peste spinarea lui). 188 vr (Îae; rar) A sprijini pe cineva într-o acțiune. 189 vr (Îe) A se ~ luntre (sau, rar, cruce) și punte ori (pop) a se ~ în ruptul capului, și(-n) cruciș și(-n) curmeziș A se strădui din răsputeri pentru a obține, a realiza ceva. 190 vr (Îe) A (i) se pune în curmeziș (sau de-a curmezișul) A împiedica pe cineva în acțiunile sale. 191 vt (Îe) A ~ jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ. 192-193 vtr (Pop) A (se) urca pe sau într-un mijloc de locomoție pentru a se deplasa undeva. 194-195 vtr A (se) culca pe ceva. 196 vr (Reg) A sta postat înaintea cuiva sau a ceva, cu un anumit scop. 197 (Îe) A i se ~ (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se ~ în calea cuiva (sau a ceva) A bara drumul cuiva sau a ceva. 198 vr (Îe) A se ~ împotrivă (sau împotriva...) sau (înv) a se ~ înainte (sau tare) A se împotrivi. 199 vr (Rar; îe) A se ~ cu capul A se opune din răsputeri, cu prețul vieții. 200 vr (D. oameni; îe) A (i) se ~ soarele drept inimă A-i fi foame. 201 vr (Pop) A se repezi la cineva. 202 vrr (Pop); udp „cu”) A se lua la întrecere. 203 vr (Îrg; îe) A se ~ de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price, înv, în ori cu price) A fi în conflict cu cineva. 204 vr (Îae) A se împotrivi. 205 vt A fixa o dată, o limită etc., în urma unei înțelegeri prealabile. 206 vt A determina în urma observării atente. 207 vt (C. i. impozite, taxe) A stabili un anumit cuantum drept obligație. 208 vt(a) A da cuiva ordin să... 209 vr A începe să. 210 vt A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. 211 vr (Îe) A se ~ în situația (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-și imagina că se află în împrejurările în care se găsește cineva, pentru a-și da seama de modul acestuia de a gândi sau de a reacționa în asemenea împrejurări. 212 vr (Îe) A se ~ în postura... A se manifesta ca... 213-214 vtr A (se) situa într-o ierarhie. 215 vr A-și asuma un rol de conducere. 216 vt (Îlv) A ~ (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba. 217 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp, la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva. 218 vt (Înv) A socoti. 219 vt (Înv; îe) A ~ în socoteală că... A băga de seamă că... 220 vt (Îe) A ~ (ceva) la socoteală A avea în vedere ceva. 221 vt (Scn; îe) A ~ temei A avea încredere. 222 vt (Îvr; urmat de determinări introduse prin c „că”) A presupune că... 223 vt (Îlv) A(-i) ~ nume (sau poreclă, rar.corecliri) A numi¹. 224 vt (Îal) A porecli. 225 vt (Îlv) A ~ întrebări (sau o întrebare) A întreba. 226 vt (Reg; îe) A ~ pace A încheia pace. 227 vt (Reg; îe) A ~ tăcere A impune tăcere. 228 vt (Îe) A(-și) ~ pomană A face pomană.

MOÁLE¹ adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare (modificîndu-și forma); p. e x t. afînat, pufos. Ca nește ceară să ne plecăm cătră dragostea lu Dumnezeu, sau ca nește lut moale cîndu-l pleci în voia ta. CORESI, EV. 198. Fîn uscat perină moale (a. 1600-1650). GCR I, 136/34. În loc de pat moale, culcare grea (a. 1689). id. ib. 285/31. Un om nu poate suferi să stea pre un așternut moale și frumos totdeauna (a. 1700). id. ib. 338/24. Ceara cînd iaste moale să închipuiaște și să tipăreaște în fealiu de fealiu. MOLNAR, RET. 53/6. Ca să-i fie mai moale culcușul, au așternut niște iarbă uscată. DRĂGHICI, R. 54/5. Este o ceară moale pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I, 77. S-a tologit. . . pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, P. 302. Mă lungii într-un cot pe iarba moale. HOGAȘ, M. N. 183. Era trudită după două zile de umblet călare și se gîndea c-o simțire de plăcere la un culcuș moale. SADOVEANU, B. 120. Se așezase peste toate o zăpadă moale și nouă care lumina ușor în noaptea fără lună. id. M. C. 58. Felix, suie-te să vezi ce fîn moale ! CĂLINESCU, E. O. I, 117. Asfaltul e proaspăt întins și-l simțim moale. . . sub călcîie. STANCU, U.R.S.S. 185. Bădiță cu șase boi Vinde doi Pe perini moi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 421. Omul se culcă unde-i moale (= fiecare umblă după ceea ce este bun, avantajos). Cf. ZANNE, P. II, 529. (F i g.) În loc luminat, în loc moale, în loc de răpaos (a. 1669). GCR i, .186/6. ◊ Carne moale = carne fără oase; (regional) carne fragedă. Tăie o bucată de carne moale din coapsa piciorului. ISPIRESCU, L. 90. Bine alege și bine culege . . . – din carne moale – și din oase vărtoase. POP., ap. GCR II, 340, ALR II 4 069/2, 76,105, 848, 872. Cine poate oase roade; cine nu nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Ou moale = a) ou fiert sau copt astfel ca să nu fie complet coagulat. Cîte oauo moi coapte au putut mînca uriiașul Goliat pre nemîncate ? BĂRAC, T. 26/22; b) ou ouat fără găoace sau cu găoacea incomplet calcificată. Cf. ALR II 5 712. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. Lipirea moale se execută cu o compoziție de cositor și plumb. IOANOVICI, TEHN. 181. ◊ E x p r. A-i fi (cuiva) moale sau (substantivat) a trăi (sau a se așeza) pe moale (și la cald sau și la căldură) =a duce o viață liniștită, fără griji; a se simți bine. Văzînd că . . . nu mai are putere nici cît un țintar, îl bușiiu o dată cît putui de niște pietri, și temîndu-mă că îi va fi moale, mai luai ș-un pui de piatră. GORJAN, H. II, 63/10. Da să știi d-ta, că babei mele n-are să-i fie moale, cînd m-oi întoarce acasă. CREANGĂ, P. 126, cf. id. A. 156. Eu trăiesc bine, pe moale și la cald. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Mireasa gătită de nuntă se pune să șadă pe o perină, crezîndu-se că apoi în viața ei conjugală va duce-o bine, îi va fi moale. GOROVEI, CR. 240. Să fie până-n ziuă la lucrurile ei, că de nu, n-are să-i fie moale. MERA, L. B. 190, cf. ZANNE, P. III, 230. ♦ (Substantivat) Parte moale (I 1) a unui lucru. Ș-afunda capul din ce în ce în moalele pernei. DELAVRANCEA, S. 108. Mi-am luat de-o grijă, zise m-me Sandopol. . ., scufundîndu-se în moalele unui fotoliu de piele fină. MIRONESCU, S. A. 105. Moalele capului = fontanelă; p. e x t. creștetul capului. Beliră o curea [de piele] din moalele capului pînă gios la unghe la picior. DOSOFTEI, V. S. octombrie 73^v/18. O muchie dă topor să ne hi dat în moalili capului și ne prăpădea și pă noi poate. JIPESCU, O. 138. înc-o lovitură strașnică în moalele capului l-a prăvălit pe pîntece. SANDU-ALDEA, U. P. 28. Gîndul îl duru atît de rău parcă l-ar fi izbit cu parul în moalele capului. REBREANU, I. 280. Cînd Zbranca dădu să iasă din închisoare, badea Isac îl șterse în moalele capului. SADOVEANU, O. VII, 360, cf. MIRONESCU, S. A. 104. A primit din senin o măciucă în moalele capului și caută amețit un sprijin. I. BOTEZ, B. I, 113. Învățătorul înalt, osos. . ., ciocănea copiii în moalele capului. CAMILAR, N. I, 19. Miai s-a învîrtit și l-a lovit pe Lisandru drept în moalele capului. PREDA, Î. 122. Începu a-l netezi cu mîna pe cap. Netezindu-l așa, dădu de moalele capului. ȘEZ. V, 131. Cum îi căuta așa în cap, îi vîră cele două ace în moalele capului și pe loc a murit biata fată. I. CR. III, 202; b) (regional) tîmplă. PAMFILE, B. 81, cf. ALR I/I h 14. (Regional) Moalele urechii = „groapa de după urechi”. ALR I 51/87, cf. 51/98, 337. (Regional) Moalele frunții (sau obrazului) = tîmplă. ALR I/I h 14. (Neobișnuit) Moalele spetelor = șezut. Am făcut. . . un buboi la moalele spetelor. ap. TDRG. ♦ (Substantivat, m. sg. art.; regional) Penis. PASCU, C. 180. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos; fraged. Era leită Safta. . . Tot așa voinică, obrajii la fel de mari, ochii căprui trași spre tîmple și neastîmpărați. . . Gura cu buze groase și moi. CAMIL PETRESCU, O. III, 12. Of ! două buze dulci și moi, Săruta-m-aș eu cu voi. BIBICESCU, P. P. 33. ♦ Moleșit, flasc; puhav. Mici și moi, coapsele arată slâbăciune, cilibiu și fricos om (a. 1785). GCR II, 145/20. Se apropie de canapeaua ei o femeie încă tînără . . . puțin cam subțire în talie și cu un gît lung și moale, care-i dădea un aer bătrînicios. CAMIL PETRESCU, O. III, 70. I-am văzut pe toți, deslușit. . . Pe miliardarii cu burțile moi. DEȘLIU, G. 44. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. Fă mămăligă mare, măi Ioane; fie crudă, fie moale, numai mare. ZANNE, P. III, 607. La baliga moale, puțină apă trebuie, se zice despre cei lipsiți de rezistență, pe care cea mai mică dificultate îi doboară. Cf. id. ib. I, 322. ♦ Care poate fi ușor străpuns, tăiat, despicat. La mintea spre înțeleagere gătată mai tare pătrunde cuvîntul adevărului, decît prin moale grosimea trupului ascuțita simceaua fierului. CANTEMIR, IST. 63. ◊ Sămînță moale = (cu înțeles neprecizat, probabil) sămînță cu înveliș subțire, puțin rezistent. Cînd iaste creașterea lunei, sămînța vîrtoasă să samine. . . iară cînd scade luna, sămî[n]ța cea moale cum iaste inul, cînepă (a. 1733). GCR II, 26/32. ♦ (Despre pîine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. Să pun la ciochine niște plăcinte moi anume pregătite, care ne fac nouă trebuință pe cale. SADOVEANU, F. J. 520. Pită proaspătă sau pită moale. ALR II 4 013/235. Mulțimea de boale, la dohtor pîine moale. ZANNE, P. V, 272, cf. III, 532, IV, 48. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. Oarecare meșteraș A trimis un băiețaș. . . Ca să ia de la băcan Icre roșii de un ban. li mai dete și alți doi Să ia icre negre moi. PANN, P. V. III, 64¹/8. In comerț i[crele] se găsesc sub două forme: . . . moi sau proaspete și tescuite. ENC. AGR. III, 135. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț (1). Pepenii galbeni. . . se numesc. . . mâlăieți cînd sînt moi. PAMFILE, A. R. 175. Mută-ți casa lîngă noi, C-am un păr cu pere moi, Și le-om mînca amîndoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ Flexibil, elastic. Un registru cu scoarțele moi. PREDA, M. 155. Dacă un mort va fi moale, este semn că va muri vreo rudă a sa după el. ȘEZ. III, 122. 2. (Despre pămînt) Umed, reavăn, jilav. Sămînța vîrtoasă să samine la pămînt uscat,. . . sămî[n]ța . . . cum iaste inul, cînepă iproci să o samine în pămînt moale (a. 1733). GCR II, 26/33, cf. ALR II 5 060/64, 310, 705, 723, 762, 791. ◊ (Substantivat) Prășitul se face pe moale. PAMFILE, A. R. 74. Trag, iar, în mocirlă, după noi. Nădăjduim că acolo cel puțin, obuzele lovind în moale, nu vor mai exploada toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. ♦ (Mai ales prin Munt.) Care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a făcut desțelenirea. Cf. H II 244, VII 210, 245, 337. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgîriat etc. Cînd oțelul este prea moale, coasa se îndoaie; cînd este prea iute, coasa se rupe. PAMFILE, A. R. 125. Prin procesele de înnobilare sau curățire se obține din fontă fier moale cu 0,05-0,5 %C. MACAROVICI, CH. 412. Materialul din care se confecționează aceste organe este oțelul moale laminat. IOANOVICI, TEHN. 154. În limbajul curent spunem că oțelul este casant, iar plumbul este moale. CIȘMAN, FIZ. i, 240, cf. I. CR. III, 226. ◊ (Regional, substantivat, în sintagma) Moalele securii = muchia securii. Pe moalele (muchia) securei se pisează usturoiu. ȘEZ. XII, 194. 4. (Despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpînd; gingaș, delicat. Nu-i putință să să poată povesti truda și ruga ei și nevoința cu carea au adevăsît ș-au topit acel trup moale și gingaș. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/25, cf. CHEST. VI 22/26. Moale în trup. ALRM II/I h 142/260. ◊ Moale în gură sau cu gura moale = (despre cai) cu gura sensibilă, care suportă greu zăbala; p. e x t. care poate fi condus ușor cu ajutorul hățurilor. Cf. ZANNE, P. I, 461. Moale de gură = (despre oameni) cu dinți nerezistenți, slab de gură. Cf LM. ◊ E x p r. A avea picioare moi = a umbla, a se mișca încet. Cf. COSTINESCU. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. Maria rămase moale, gînditoare, fără să zică o vorbă. DUNĂREANU, CH. 194. Nevastă-mea. . . a căzut moale într-un fotoliu. CAMIL PETRESCU, U. N. 132. Cîteva vecine o urcară pe femeia care era moale, topită de durere și nu-și dădea seama de nimic. id. O. II, 492. Atunci [fata]. . . a căzut moale. . . peste masa de lucru. PAS, Z. I, 310. Călcîndu-și pe inimă, Cristescu i-a întins peste birou o mînă moale, gata parcă să se desfacă din toate încheieturile. GALAN, B. I, 8. * (Adverbial) Și arcul să-și tragă moale. DOSOFTEI, PS. 189/11. ♦ (Regional) Paralizat. ALR II/I h 123/727, cf. MAT. DIALECT, I, 231. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nebotărîtă, influențabilă. Mihai Vodă nu este, cum s-arăta, blînd, șigaci cu toțîi și moale, ce într-alt chip, că are multe hiri, nu numai o hire. NECULCE, L. 185. Învățătorul. . . , mai moale ca toți, se și îmblânzise puțin. REBREANU, I. 246. Mi s-a părut un băiat de treabă, deși cam moale. CĂLINESCU, E. O. I, 61. Deocamdată Soleiman Pașa va fi dezavuat de Poartă fiindcă a fost prea moale, asta fiind prima etapă, apoi va fi înlocuit cu Fuad Effendi, cunoscut ca mai energic. CAMIL PETRESCU, O. III, 108. Fusese un bărbat înalt, voinic, Radu Ochian, moale, trîndav. STANCU, D. 5, cf. PAS, Z. I, 145. Te cunosc, lele, pe poale, Că ești o femeie moale; Că de-ai fi femeie iute, Poalele ți-ar fi lăute. BUD. P. P. 62. Dacă ți-i bărbatul moale, Du-l în tîrg și-l dă pe oale. ZANNE, P. IV, 253, cf. ii,4 Moale de gură sau moale la vorbă = care vorbește puțin, care nu e bun de gură. Nu e bun Argeșiu, fiind bătrîn și cu patimă de boală și moale la vorbă și. . . prefăcut. ZILOT, CRON. 73. Unde s-a văzut advocat moale de gură ? F (1883), 15. ◊ E x p r. A (o) (sau a se) lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. Nu te lăsa, rumâne, moale. JIPESCU, O. 37, cf. SCRIBAN, D. Lăsați gluma, măi. . . Vorba e, acum ce facem ? Mergem așa cum am mers, oblu, ori o lăsăm mai moale. CAMIL PETRESCU, O. III, 490. Te lași moale, Te bagă-n foaie. ZANNE, P. V, 295. Cine să lasă moale, cel mai tare ăl dăspoaie. id. ib. VIII, 290. ♦ (adverbial) Lipsit de convingere, de curaj; în silă. De ce să n-ascult ? se apără moale colonelul. C. PETRESCU, Î. I, 11. Asta n-aș crede-o, se împotrivi moale Mînecuță. SADOVEANU, P. M. 136. Oamenii s-au privit, te-au privit, și unul ți-a spus moale, nedumerit: – Apoi pe nici unul nu ne cheamă Dumitru. PAS, Z. I, 140. ♦ Blînd, îngăduitor. Nu-i moale ea-n treburi de-acestea ! COȘBUC, AE. 27. Moale ești, Antoane, cînd e vorba de fiu-tu! DEMETRIUS, C. 40. ♦ (Rar, despre activitatea sau despre viața oamenilor) Ușuratic. Carol al Vll-lea. . . înconjurat de curteni desfrînați. . . petrecea, chiar dinaintea ochilor soției sale, o viață moale și nepăsătoare în brațele unei țiitori. ODOBESCU, S. I, 4. 6. F i g. (Învechit, neobișnuit) Slab, șubred; îndoielnic; prost. Tomșa văzînd moale lucrul de dobăndit cetatea cu ai sei, s-au sfătuit cu boierii de au trimis sol la Jicmond craiul unguresc. N. COSTIN, LET. I A, 70/28. Venit-au ponoslu lui Pâtru Vodă de la împărăție, pentru moi lucrurile lui. id. ib. 97/29. II 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. Morunul are sgîrciuri în loc de oase și pielea aspră, pe cînd a somnului e moale. C. ANTONESCU, P. 89. Pre lîngă tine, multe cer: Ceru-m boi cu coarne moi; Ceru-m junci cu coarne lungi. POP., ap. GCR II, 330. Moale ca geamu. ARL II/I MN 31, 2 182/848. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. Aceia ce poartă veșminte moi, în casele împărătești sînt. CORESI, EV. 522, cf. N. TEST. (1648), 14^r/26, GCR I, 276/9. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 170, cf. 82. Niște mușchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Mîinile cele albe ca o coală de hîrtie, cu pelea moale ca puful. ISPIRESCU, l. 234, cf. 58. Părul ei, mătasă moale, Ca și inul cînd înfloare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 35, cf. 60. ◊ F i g. E așa de dulce să chemi somnul în murmurul apelor, în răcoarea verde a luncilor, sub mîngîierile moi ale vînturilor ! HOGAȘ, DR. I, 195. ♦ (Regional, despre făină, mălai) Măcinat mărunt. ALR I 1 372. Făină mai aspră, nu moale rău, că nu se coace nici turla. ib. 1372/800. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. e x t. armonios; delicat. Oricît de genial tăiate ar fi formele unei statui, ea niciodată nu ne va putea reda acele linii moi, pătimașe, calde, cari caracterizează un trup frumos, viu. GHEREA, ST. CR. II, 50. Ileana Cosînzeana, cu ochi limpezi, cu trăsături moi și blonde, cu cosița de aur sclipitoare. PETICĂ, O. 277. ◊ (Prin lărgirea sensului, despre ochi, privire) Ochii lui cei moi. . . se pierdură iar în . . . visătorie. EMINESCU, N. 35, cf. id. O. IV, 85. El se uită . . . la expresia caldă a ochilor ei moi, lungi, cu gene mari și clipiri dese. VLAHUȚĂ, O. A. III, 90. Doar ca prin vis vedea privirile moi ale femeii, buzele ei roșii și umede. REBREANU, I. 158. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută ; domol, potolit; blînd. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Luna plină de o lumină moale. ALECSANDRI, POEZII, 275. Printre grații luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I, 76. O jună fală. . . acompaniind sunetele ușoare a unor note . . . cu glasul ei dulce și moale. id. N. 47. Umbre moi întinde ceața, Pe cînd raze scad in zare. CERNA, P. 57. Minți ! strigă Ițic întărîtat de glasul moale al căprarului. REBREANU, NUV. 291. Eu nu înțeleg nimic, vorbi cu glas moale domnul țudic. PETRESCU, R. DR. 159. Un vindireu . . . slobozi cîteva fluierături moi. SADOVEANU, O. IX, 132. A răspuns cu mișcări cumpănite și cu vorbe moi la manifestațiile zgomotoase ale lui Temistocle. id. ib. XI, 572. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CAMIL PETRESCU, O. III, 83. Vorbește cu glas moale judecătorul, cu glas dulce, stancu, d. 257, cf. preda, m. 171.4 (Adverbial) Oameni timizi și modești care surîd ușor și vorbesc moale, teodoreanu, m. ii, 169. Albinele bîzîiau moale în prisaca de-aproape. sadoveanu, o. v, 618. Ce învățătură pot să-ți dau eu ție, măi băiete? grăia moale pădurarul. id. ib. XII, 470. Mitropolitul întrebă moale: Asta-i tot ? CAMIL PETRESCU, O. III, 40. Un zurgălău. . . Se auzea de undeva, din vale, Și vîntu-l îneca în răbufniri. Parcă plîngea încet metalul, moale, În palmele-nghețate și subțiri. LABIȘ, p. 15. 4. (Fon.; în opoziție cu d u r, în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată, v. p a l a t a l i z a t. Limba română cunoaște, la finală, consoane moi, notate în ortografia obișnuită printr-un i care întovărășește consoana. ROSETTI, S. L. 59. În multe limbi sînt cunoscute serii duble de consoane, dure și moi. GRAUR, I. L. 61. Poziție moale = poziția unui sunet urmat, în cadrul unui cuvînt, de o silabă care conține o vocală palatală. O deosebită importanță are în dialectul dacoromân poziția „dură” sau „moale”, deci caracterul nepalatal sau palatal al vocalei din silaba următoare. PUȘCARIU, R. I, 76. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. e x t. plăcut, blînd. Iarna, care în alte locuri a fost moale, în Rusia a stătut foarte aspră și iute. CR (1834), 354²/16. Stelele. . . tremură voluptos în aerul moale și clar al serei. EMINESCU, N. 50. [Cînd cocoșul] va cînta seara, înspre amurg. . . de va fi frig, se va muia vremea, iar de va fi moale, se va lăsa frig aspru. PAMFILE, VĂZD. 3. Se crede că dacă în ziua anului nou. . . va fi afară moale și pîclă, apoi. . . vor urma boale. GOROVEI, CR. 293. Duminică, pe-o vreme destul de moale, fără să fie însă dezgheț, m-am înfățișat la curtea de la Comana. SADOVEANU, O. IX, 440. O verificare și mai simplă o facem iarna, pe vreme moale, cînd se apropie dezghețul. CIȘMAN, FIZ. I, 399. Toamna, cîndu-i vremea moale, să mîrlescu oile ǵine. GR. S. V, 332. Dacă e iarna moale . . . umblă [oile] și la pășune. CHEST. V 14/87. ♦ (Regional, despre apă) Care are o temperatură potrivită; călduț (Dobra-Deva). ALR II 4146/105. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blînd; umil, smerit. Grăiesc din gură cuvinte moale, De-ț par ca untul de unsuroase. DOSOFTEI, PS. 182/14. Și grăi-va ție cu rugă, rugăciune moale? Și pune-va cu tine făgăduință? BIBLIA (1688), 381¹/18. Venia cu mare trufă. . . iar când s-au întors înapoi, mai moale au fost. N. COSTIN, LET. II, 49/6. Dojănii pe amurezați cu cuvinte potrivite, adică nici atîta strașnice, căci destul le erea ocara. . . dar nici atîta de moi, căci fapta le erea prea mare. GORJAN, H. IV, 79/22. ◊ E x p r. A fi moale la inimă = a fi bun, milos, îngăduitor. Maica era tare moale la inimă, duioasă. SBIERA, F. S. 97, cf. id. P. 145. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I, 119. Tudor își duse în buiestru calul o vreme, apoi îl lăsă în pas moale, SADOVEANU, O. VII, 163. Bălcescu făcu un semn moale cu mîna, a dezgust. CAMIL PETRESCU, O. III, 153. ◊ (În context figurat) Cu moale zbor de catifea, își lasă umbra dulce peste ochii mei. CAZIMIR, P. 47. ◊ (Adverbial) Calcă mai încet și moale. Tot în vîrful deagetelor. BĂRAC, A. 24/2. Da tu de ce mergi așa de moale ? întrebă el... Așa-i că te doare ? Te-a trîntit și te-a pălit răul cela. SADOVEANU, O. VIII, 124. Munteanca . . . înaintă sprintenă . . . pășind moale pe covor cu opincile. id. ib. X, 547. Scăpă clanța din mînă și ușa se izbi moale de un dulap cu vase. V. ROM. septembrie 1 960, 60. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. Era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab. RUSSO, S. 28. Boul moale se împerechează cu cel iute. DAMÉ, T. 29, cf. TDRG. Dintr-un cal moale, slab și pîntecos. . . ovăzul și îngrijirile lui Vasile au făcut un căluț întinerit, rotund ca un pepene, cu capu-ncordat, cu gusturi de zburdăciune. SADOVEANU, O. VII, 300. Tudor mormăi și le făcu semn cu mîna moale să cînte. CAMIL PETRESCU, O. II, 81. Cură mai binișor, e apa moale. ALR SN III h 828/886. ♦ (Despre fenomene naturale) Puțin intens, lin, domol, potolit. Măceșul s-a desfoiat ca o ninsoare moale. ARGHEZI, C. J. 99. Ploaie moale. ALR I 1 978/846. Foc moale. ALR II/I h 282/520. III. (Despre lichide, în sintagmele) Vin moale = a) vin plăcut la gust. Vădzăndu . . . [vinul] limpede și frumos la față, și moale și dulce la gustare, de-are fi și înțelept neștine, tot să amăgiaște, părăndu-i că nu să va îmbăta. PRAV. 263; b) vin care conține alcool în cantitate mică, vin slab, fără tărie. După tărie poate fi vin tare sau moale. H II 58, cf. XI 326. Apă moale = a) apă care conține săruri în cantitate mică. Prin Bucovina se culege droghița și se fierbe în apă de pîrău neîncepută, care este mai moale decît apa de fîntînă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 20, cf. MACAROVICI, CH. 359; b) (Transilv. și prin Ban.) apă sălcie. Cf. ALR I 798/30, 61, 65, 90, 98, 109, 125, 131, 140, 150, ALR II 4148/102, 141, 334, 349. – Pl.: moi și (învechit, rar, f.) moale. – Lat. mollis, -e.

VIA², viez, vb. I. Intranz. 1. (Astăzi rar; despre ființe) A avea viață, a fi viu, a exista, a trăi, a viețui. Foamea îi dete în știre că el viază încă. ISPIRESCU, L. 147. Inima ei, ce se hrănea de dragoste, nu putea via fără amor. NEGRUZZI, S. I 25 Gînganie fără suflare, Umblă făr-astîmpărare; N-are duh, nici nu viază, Toată lumea îndreptează (Ceasornicul). GOROVEI, C. 68. 2. (Despre sentimente, gesturi, atitudini) A trăi (în continuare), a continua să existe; a dăinui. Sînt alte lumi de care nu-mi dau samă, Viază-n noi, trăiesc în altă parte? Ah, nu-s iluzii, nu-s păreri deșarte! E doina ta cea dulce, dulce mamă! IOSIF, P. 42. În poporul romînesc de rînd viază un simțimînt al datorințelor sale către țeară. ODOBESCU, S. III 559. [Lăpușneanu] ca să tragă inimile norodului, în care via încă pomenirea lui Rareș, se însura și luă... pre fiica lui. NEGRUZZI, S. I 144.

BATE (bat) I. vb. tr. 1 A lovi de mai multe ori pe cineva, a-i da lovituri cu mîna, cu un băț, etc. pentru a-l pedepsi, pentru a-i face rău: ~ cu pumnii, cu mîna, cu picioarele, cu bățul; ~ măr pe cineva, a-l bate rău, a-l stîlci în bătăi; ~ la tălpi pe cineva, a pedepsi pe cineva lovindu-l peste tălpi cu o nuia, cu un băț; Fig. ~ la tălpi (sau la pingea), a prăpădi, a cheltui în jocuri și în petreceri: cînd puneau mîna pe cîte o para, o băteau la tălpi pe must (I.-GH.); proverb ~ șeaua să priceapă iapa 👉 IAPĂ; ~ pe umăr pe cineva, a-l lovi ușurel cu mîna peste umăr în chip prietenos ¶ 2 A lovi cu putere de ceva, a izbi: muierea rea singură-și dă palme și-și bate capul de pereți (PANN) ¶ 3 A pedepsi (vorb. de urgia dumnezeească, mai ales în blesteme): Dumnezeu nu bate cu bățul, se zice cînd vine peste cineva o nenorocire; bată-te varga lui Dumnezeu! bată-te mînia lui Dumnezeu!; de asemenea, în jurăminte și blesteme: să mă bată Dumnezeu dacă mint; bată-l Dumnezeu! Alte expresiuni ca: bată-l norocul! bată-l fericea! bată-l cucul! bată-l crucea! bată-l pîrdalnicul! bată-l pustia! etc. se întrebuințează adesea ca exclamațiuni de uimire sau de admirare: sare ca o maimuță pe armăsar, parcă-l văz, bată-l Dumnezeu! (I.-GH.) ¶ 4 🎖️ A învinge, a birui (în războiu, în luptă): Ștefan cel Mare a bătut pe Turci în mai multe rînduri ¶ 5 🎖️A lovi, a ataca o cetate cu tunuri, cu puști, cu mașini de războiu, pentru a o cuprinde: Vineri de dimineață au început a batere cetatea (GR.-UR.); de aci (vorb. de puști sau de tunuri) a trage, a lovi, a ținti, a împușca: număram tunurile care băteau Silistria (I.-GH.); ~ războiu, a purta războiu, a se lupta, a se război ¶ 6 Fig. A învinge, a întrece, a se arăta mai tare (într’o discuție, într’o polemică, la joc): l-am bătut de două ori la biliard ¶ 7 A da lovituri cu o unealtă pentru a prelucra ceva, pentru a scoate ceva dintr’un lucru: 🚜 ~ pămîntul (aria, etc.), a întări pămîntul prin lovituri cu maiul, cu picioarele, etc.; 🔧 ~ fierul, a-l lucra cu ciocanul, a-l ciocăni: proverb: bate fierul cît e cald, nu scăpa prilejul din mînă, nu pierde vremea, zorește o afacere cînd vezi că e bine îndrumată; 🚜 ~ coasa, a ciocăni coasa cu ciocanul pentru a o ascuți; 🪙 ~ monetă, a face bani: 🚜 ~ grîul, porumbul, etc. a desface prin lovituri cu îmblăciul, etc, grăunțele de grîu, boabele de porumb, etc., a îmblăti; ⛓ ~ pînza, a lovi cu vătalele firele de bătătură pentru a face țesătura mai deasă; ~ un pom, a-l scutura, a-i lovi crengile cu o prăjină, cu o nuia, ca să pice fructele; proverb: bate nucile pînă nu pică frunza, să facem ori-ce lucru Ia vreme; ~ hainele, covoarele, a le lovi cu un băț ca să iasă praful din ele ¶ 8 A amesteca bine prin lovituri date cu o unealtă: ~ ouăle; ~ laptele; ~ apa să aleagă unt, a face o muncă zadarnică, a lucra fără rost; 🍽 ~ mazărea, fasolea, lintea, a reduce boabele fierte de mazăre, etc. în stare aproape lichidă, frecîndu-le și amestecîndu-le bine; ♠️ ~ cărțile (de joc), a le amesteca ¶ 9 A înfige, a vîrî, a băga în ceva. a înțepeni prin lovituri repetate: ~ un cuiu, un piron în perete; ~ un par, un țăruș în pămînt; ~ broasca la ușă; ~ potcoava; ~ cercuri la o bute ¶ 10 🎼 A face să răsune prin lovituri (vorb. de unele instrumente muzicale): ~ toba, toaca; proverb: bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte; ~ tactul, măsura, a măsura tactul, timpul, lovind ușor cu ceva; – a juca lovind tare cu picioarele în pămînt: ~ brîul, chindia ¶ 11 ⛹ A asvîrli, a arunca departe, a repezi, lovind cu ceva: ~ mingea, țurca, poarca, etc. ¶ 12 A umbla des într’un loc, a străbate, a cutreiera: se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele (I.-GH.); toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani (CRG.); ordonă... să bată codrii, ca să prinză pe fugari (NEG.); de aci proverb: ~ drumurile, ~ ulițele, ~ podurile, ~ cîmpurile, a umbla haimana, a umbla încoace și încolo pe drumuri fără nici un rost; ~ cîmpii, a vorbi într’aiurea; ~ ușile (L.-M.), a umbla din casă în casă fără căpătîiu ¶ 13 🐑 A mîna: ~ oile ¶ 14 A da lovituri, a lovi (vorb, de unele părți ale corpului): a-și ~ pieptul cu pumnii; pr. ext.: a-și ~ picioarele, a se osteni de geaba; de geabă vă mai bateți picioarele ducîndu-vă (CRG.); a-și ~ gura, a-și ~ limba (ZNN.). a vorbi de geaba, fără nici un folos ¶ 15 A vătăma, a răni prin frecare, prin apăsare: ghetele m’au bătut rău la picioare; l-a bătut jugul la ceafă ¶ 16 familiar A munci, a chinui, a nu da pace: ~ capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu o cerere; a-și ~ capul, mintea, gîndul, firea, a-și frămînta mintea, a se osteni cercetînd ceva; a-l ~ la cap, a-l ameți, a-i produce amețeli (vorb. de băuturi spirtoase, de cărbuni aprinși): l-au bătut cărbunii la cap; și ’n mod absolut (fără obiect direct): aceasta-i altă băutură: bate mai tare la cap (SB.); a-l ~ gîndurile (sau gîndul), cugetul, mintea, a-l îndemna cugetul, a-l împinge să facă ceva ¶ 17 🌦 A vătăma, a aduce stricăciuni, a bîntui (vorb. de ploaie, grindină, brumă, etc.): Româncele serbează toate Joile de după Paști... ca grindina să nu le bată holdele (MAR.) ¶ 18 🌦 A sufla tare (vorb. de vînt): cînd vînturile îl bat, frunzele-i cad la pămînt (GOL.) ¶ 19 A izbi, a lovi cu putere (vorb. de apă. de valuri): corabia mare și valuri mari o bat (PANN) ¶ 20 🌦 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale (vorb. de soare, de lună): luna-l bătea în față (VLAH.) ¶ 21 A atinge: părul i se făcuse cu totul de aur și-i crescuse de bătea pulpele (ISP.) ¶ 22 ⛪ ~ mătănii, a face mătănii; a bătut mătănii pentru mîntuirea țării, milostiva Domnița Elena (VLAH.) ¶ 23 🐑 ~ un berbec, ~ un țap, a-l întoarce, a-l castra ¶ 24 🐒 ~ o iapă, a o încăleca (armăsarul) pentru fecundațiune ¶ 25 A-și ~ joc de cineva, a-l lua în rîs, a-l batjocori, a-l lua în bătaie de joc. II. vb. intr. 1 A lovi, a da una sau mai multe lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de în): bătea cu pumnii în ușă și-mi striga de zor să-i deschid (VLAH.); ~ cu piciorul în pămînt; de aci, în mod absolut: bate și ți se va deschide, cere și ți se va da; ~ în palme, a lovi de mai multe ori cu o palmă în cealaltă, a plesni din mîini: a) în semn de aprobare, de mulțumire, de bucurie; b) pentru a chema o slugă: bătu în palme și porunci feciorului să-mi aștearnă în odaia copiilor (I.-GH.); proverb: cît ai bate în palme, într’o clipă, îndată, numai decît ¶ 2 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de la): ~ la ușă, la poartă; Fig.: în sfîrșit succesele au început să bată și la ușa mea (VLAH.); Fig.: (Crăciunul) bate la ușă, se apropie, nu e departe; proverb: cine bate la poarta altuia, o să bată și altul la poarta lui, cine cere un serviciu de la altul, va veni vremea să i se ceară și lui ¶ 3 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de din): ~ din picior, a) a lovi cu piciorul în pămînt; b) Fig. a porunci, a se răsti; Fig.: ~ din pinteni, a fi foarte bucuros, a nu mai putea de bucurie ¶ 4 A izbi, a lovi cu putere (cu obiectul indirect precedat de în): zidul de afară în care bat valurile Oltului (VLAH.) ¶ 5 A mișca: ~ din aripi sau cu aripile; proverb: ~ din (sau în) buze, a duce lipsă de un lucru de mare trebuință, a rămînea înșelat în așteptările sale, a nu se alege cu nimic ¶ 6 🫀 A se mișca în mod ritmic, a svîcni: a-i ~ inima, pieptul, vîna, pulsul, tîmpla; Fig.: a cărui inimă bate la ori-ce faptă nobilă (I.-GH.) ¶ 7 🌦 A sufla (vorb. de vînt); îi bate vîntul în traistă, e sărac lipit; proverb: cîinii latră, vîntul bate, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 8 🌦 A cădea cu putere, cu sgomot (vorb. de ploaie, de grindină, etc.): cînd bate piatra, înfige toporul în pămînt, că-i bine (ȘEZ.): într’o seară lungă de iarnă, pe cînd ninsoarea bătea în geamuri (I.-GH.) ¶ 9 🎼 A răsuna, a suna (vorb. de tobă, clopot, etc,): băteau dobele, de gîndeai că bubue (RET.); clopotele bisericii domnești... băteau cu glas jalnic (ODOB.); de asemenea vorb. de un ceasornic: ceasornicul ce bătea de se auzea peste tot tîrgul (LET.); de aci, familiar: ~ la auz ori la urechi, a atrage luarea aminte, a face vîlvă; înființase o societate secretă, cu numele de eterie, nume modest, care nu bătea la auz (I.-GH.); Fig.: ~ bine (sau rău la urechi), a suna frumos (urît), a plăcea (a nu plăcea) auzului ¶ 10 A lătra: cîinii... au început a ~ strașnic (SEV.); proverb: cîinele bate, vîntul duce, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 11 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale, a lumina (vorb. de soare, lună, stele, de lumina focului, etc.): cînd am deschis ochii, soarele bătea în geam (VLAH.) ¶ 12 ⚔️ A împușca, a ținti: Turcii băteau cu tunurile în Muscali de-i prăpădeau (I.-GH.); cît bate pușca, cît de departe poate să ajungă, să străbată glonțul puștii; de aci, Fig.: cît bate ochiul, cît vezi cu ochii, cît poți cuprinde cu vederea, cît vezi de departe ¶ 13 ~ la ochi, a atrage prea mult luarea aminte (trezind interes sau bănuială) ¶ 14 vorb. de colori: ~ în roșu, în galben, etc., a da în roșu, în galben, a se apropia întru cîtva de una din aceste colori ¶ 15 Mold. ~ (cu...), a avea tragere de inimă, a avea simpatie: Luluța nu bate nicidecum cu Guliță (ALECS.). III. vb. refl. 1 A se lovi unul pe altul, a-și da lovituri unul altuia: băieții se bat între ei; s’au bătut cu pietre, cu pumnii, cu picioarele, cu ciomagul, cu sabia, etc.; (construit cu în): s’a bătut în duel; berbecii se bat în capete; ~ cap în cap sau în capete ¶ 2 🎖️ A se lupta pe cîmpul de bătaie, a se război: Românii s’au bătut totdeauna, n’a fost războiu fără ca ei să nu fi sărit asupra păgînilor (I.-GH.) ¶ 3 Fig. ~ cu moartea, a trage de moarte, a fi în agonie; ~ cu morile de vînt, a se lupta cu primejdii sau greutăți închipuite; ~ cu gîndurile, a se frămînta cu mintea ¶ 4 A se certa, a se lupta, a căuta să se întreacă unii pe alții pentru a căpăta ceva: liftele streine... cari se băteau mereu pe biata țară se retrăseseră peste Dunăre (I.-GH.); de aci, Fig. Mold. Bucov. a căuta cu drag pe cineva sau ceva, a-i plăcea din cale afară; (băiatul) se bate tare după femei (VOR.); o vită care se bate foarte tare după sare se numește în unele părți ale Bucovinei mîrsită (MAR.) ¶ 5 A se lovi pe sine, a-și da lovituri: începe a plînge și a se ~ cu pumnii în cap (I.-GH.); proverb: ~ cu mîna (sau cu palma) peste gură 👉 GURĂ ¶ 6 A se lovi cu putere de ceva, a se izbi: s’a bătut cu capul de toți pereții; proverb: omul pînă cînd nu se bate cu capul de pragul de sus, nu-l vede pe cel de jos 👉 PRAG ¶ 7 🫀 A se mișca în mod ritmic, a se clăti, a svîcni: i se bate inima, vîna, pulsul, tîmpla, pieptul, ochiul, sprînceana ¶ 8 A se svîrcoli, a se sbate: nu te-a frămîntat dorul ca să te bați pe iarbă noaptea întreagă fără să adormi (DLVR.); proverb: ~ ca peștele pe uscat, a duce o viață plină de necazuri [lat. batt(u)ĕre].

CARNE, (2, rar 1) cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. Doctorul în carnea mea Adîncă brazdă taie. COȘBUC, P. I Îi sărise inima de frică și-i tremura toate cărnurile. ISPIRESCU, L. 133. Cînd ți-oi spune pînă la sfîrșit, cred că ți s-a încrîncina și ție carnea pe tine. CREANGĂ, P. 77. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea prin lovire, rănire etc. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia, a lovi în plin. Cînd aducea fata paloșul... da în carne vie. ISPIRESCU, L. 27. Băieții, cam zglobii, Trag la naiba prin pustii, Nu ca mine-n cărnuri vii. TEODORESCU, P. P. 291; b) fig. a curma fără cruțare un rău. (în legătură cu verbele ◊ a transforma», «a folosi», «a trimite» etc.) Carne de tun = masă de militari trimiși de clasele exploatatoare spre a fi masacrați într-un război nejust de pe urma căruia ele să poată beneficia. Urzind planurile sale de război, imperialismul american contează pe folosirea unor teritorii străine, pe folosirea altor popoare, destinate să servească drept carne de tun în vederea cuceririi dominației Mondiale de către imperialiștii americani. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 114. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) de o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sînge de cineva. Carne sînt din carnea voastră ruptă. BENIUC, V. 10. A crește carnea pe cineva sau a prinde, a pune carne = a) a se îngrășa. Sultănica... nu era d-alea tărtănețele ce pune carnea pe coaste cu lopata, și trece prin toate. DELAVRANCEA, S. 23; b) a simți o satisfacție, o mulțumire. Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire. ISPIRESCU, L. 108. A tremura carnea pe cineva = a tremura (de frică, de supărare etc.). Îl iubea mult pe Dinu și o apuca o groază care o făcea să-i tremure toată carnea pe ea cînd se gîndea că Dinu al ei poate să nu mai fie om de ispravă și să n-o mai iubească. BUJOR, S. 41. A fi prieten unghie și carne (cu cineva) = a fi prieten bun (cu cineva). Pavel făcu o păreche de ciubote de iuft vărului meu Ioan, cu care era prietin unghie și carne. CREANGĂ, A. 1 03. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face mari sforțări, a-și expune viața, a face tot posibilul; a se face luntre și punte. Cînd îi fi la vreun aman, să ne dai de știre, că ne-om băga carnea în saramură și nu te-om lăsa. SANDU-ALDEA, U. P. 231. 2. Bucată din mușchiul animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. Porunci de tăie un bou și alese toate cărnurile la un loc. ISPIRESCU, U. 86. El scoase o torbă plină de cărnuri fripte. ALECSANDRI, la TDRG. Am mîncat carne de miel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. Carne albă v. alb. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care înconjură semințele. V. miez. Poame cu carnea bogată.

șarpe sm [At: PSALT. HUR. 124^v/1 / V: (reg) sa~, ser~, șer~, (îrg) șea~ / Pl: șerpi / E: ml serpens] 1 (Lpl) Ordin de reptile (veninoase) cu corpul cilindric și lung, fără picioare, care se târăsc printr-o mișcare ondulată a corpului. 2 Reptilă din ordinul șerpilor (1). 3 (Pop; îc) ~-de-casă (sau de-apă, reg, gheuș) sau ~le-casei Șarpe (2) neveninos, de culoare cenușie pe spate, cu două pete gălbui pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, adesea pe lângă așezările omenești (Natrix natrix). 4 (Îc) ~-de-apă (sau de-baltă) Șarpe (2) neveninos, cu capul lung și îngust, de culoare galbenă-cenușie pe spate, care trăiește mai ales în apă (Natrix tessellata). 5 (Reg; îc) -cu clopoței (sau, rar, sunător) Șarpe (2) veninos din America de Nord, lung până la 2 m, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un sunet caracteristic Si: crotal (Crotalus horridus). 6 (Zlg; reg; îc) ~-cu-ochelari Cobră (Naja tripudians). 7 (Îc) ~-de-alun (sau neted) Șarpe (2) neveninos, de culoare brună-roșcată, cu o dungă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). 8 (îc) ~le-lui-Esculap Șarpe (2) neveninos, cu capul mic și îngust, cu coada lungă și subțire, având spatele de culoare brună și abdomenul alb-gălbui (Elaphe longissima). 9 (Îc) ~-de-nisip (sau de-mare) Șarpe neveninos, cu botul rotunjit, cu coada lungă și subțire, având spatele de culoare cafenie, brună-gălbuie sau brună-cenușie (Coluber jugularis caspius). 10 (Îc) ~-roșu Șarpe (2) neveninos, cu spatele de culoare cafenie sau bmnă-roșcată (Elaphe quatuorlineata sauromates). 11 (Zlg; reg; îc) ~-ciung (sau cionc, ciont, curt, gheoș, pestrăv, pistriț, roș, scurt, veninat, cu creastă, cu țânte, de sadină) Viperă (Vipera berus). 12 (Zlg; îvr; îc) ~-auriu (sau uriaș) Boa¹ (Boa constrictor). 13 (Iht; reg; îc) ~-de-apă Anghilă (Anguilla anguilla). 14 (Iht; Mol) Țipar (Misgurnus fossilis). 15 (Mol; șîc ~-chior) Pește cu corpul cilindric, alungit, fără înotătoare (Petromyzon fluviatilis). 16 (Zlg; reg; îc) ~-orb Șopârlă (1). 17 (Zlg; reg; îc) ~-sfărâmăcios, șerpele-lui-Noe Șopârlă (1) fără membre, de culoare cenușie sau ruginiu-închis( {Anguis fragilis colchicus). 18 (Zlg; reg; îae) Șopârlă (1) lungă, de culoarea nisipului (Ophisaurus apus). 19 (Zlg; reg; îae; șîc ~-chior) Șopârlă (1) oarbă, de culoare albă. 20 (Zlg; reg; îc) ~-orb Miriapod lung de câțiva centimetri, cu corpul cilindric (Julus sabulorus). 21 (Zlg; reg; îc) ~-chior Melc fără carapace. 22 (Îrg; îc) ~-de-Verghinia Plantă medicinală nedefinită mai îndeaproape. 23 (Reg) Plantă ornamentală cu ramurile lungi și mlădioase și cu florile în formă de pâlnie (Cereus flagelliformis). 24 (Bot; reg; șîc modila~-lui) Ferigă-de-brădet (Polystichum lonchitis). 25 (Înv; îs) ~-le lui Faraon Mic cilindru de sulfocianură de mercur care, aprins, se desfășoară ca un șarpe (2). 26 (Pfm; îe) A striga (sau a țipa, sau a se zvârcoli) ca din (sau în) gură de ~ A striga (sau a țipa, sau a se zvârcoli) foarte tare. 27 (Pop; îlav) În (sau din) gaură de ~ sau (reg) în borta ~lui Într-un (sau dintr-un) loc ascuns, care poate fî aflat cu multă greutate. 28 (Pfm; îe) A sări ca mușcat de ~ A reacționa brusc. 29 (Pfm; îae) A se înfuria. 30 (Pop; îe) A-i trece (cuiva) un ~ rece prin sân (sau prin inimă) A se înfiora (de spaimă, de dezgust etc.). 31 (Pfm; îe) A încălzi (sau a crește) ~le la (sau în) sân A arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. 32 (Pop; îe) A strivi (pe cineva) ca pe un (pui de) ~ A distruge (pe cineva) cu ușurință și fără remușcări. 33 (Pfm; îe) A călca ~le pe coadă A atinge un punct nevralgic. 34 (Pfm; îae) A insulta un om iute la mânie. 35 (Pop; îe) A fi gol ca ~le (care și-a lepădat pielea) A fi dezbrăcat. 36 (Pop; îae) A fi sărac. 37 (Pfm; îe) A fuma ca un ~ A fuma mult, trăgând tare din țigară. 38 (Pop; îe) A umbla ca ~le după vitejii A se expune singur primejdiei. 39 (Pop; îae) A căuta ceartă. 40 (Pop; îe) A-i frige (cuiva) șerpi pe burtă A(-i) face (cuiva) rău. 41 (Pop; îe) A pune mâna pe ~ A se îmbogăți dintr-o dată. 42 (Pop; îe) A-i intra (cuiva) ~le în pungă A nu avea bani. 43 (Mun; îe) A-i băga (cuiva) un ~ în sân A înfricoșa (pe cineva). 44 (Mun; îe) A-i frige (dracul) șerpi pe inimă (cuiva) A fi nervos. 45 (Mun; îae) A fi foarte zgârcit. 46 (Pfm; îe) A mușca (sau, rar, a fura) (pe cineva) ~le de inimă (sau de limbă) A se simți ispitit să facă sau să spună ceea ce nu ar trebui. 47 (Fam; îe) A mușca (pe cineva) ~le invidiei (sau vanității, îndoielii etc.) A fi cuprins de invidie (sau de vanitate, de îndoială etc.). 48 (Ast; pop; lsg; mai ales art.) Constelație ecuatorială din emisfera boreală Si: (pop) calea rătăciților. 49 (Trs; Ban; pan) Serpentină (la alambic). 50 (Mun) Motiv decorativ cu care se încondeiază ouăle. 51 (Reg; îs) ~le biciului Partea biciului formată din împletitura de curele sau de cânepă. 52 (Pfm; fig; șîs pui de ~) Persoană perfidă. 53 (Înv; fig; îs) Limbă de ~ Persoană bârfitoare. 54 (Pop; șîc ~-balaur, ~ bălăurel) Balaur (2). 55 (Pop) Diavol (întrupat în șarpe). 56 (Arg) Penis.