NĂSILNICIE s. f. 1. (Învechit și regional) Împietrire a inimii, neîndurare, îndărătnicie; asprime, violență, sălbăticie; ticăloșie. Dragostea lui D[u]mn[e]zău spre pocăință te trage iară după nesălnici[a] ta și după neîntoarsă inimă cruț[ă] fi[e] mînie (a. 1618). gcr i, 51/3. Și cu năsă[l]niciia lor adaog (ca și priatinii cei răi ai lui Iov patriarhul) nevoile nevolnicilor (a. 1683). ccr 124/23. Și veți tăia nesilnicia inimii voastre și cerbicea voastră să nu o mai nesilniciți. biblia (1688), 133²/47. Multa răutate și nesilnicie a vizirului (sfîrșitul sec. XVII). mag. ist. ii, 219/7, cf. rînd. jud. 405/10. Nu i-au fost cu putință a rămînea acolo pentru cursele cele ascunse și pentru nesălnicia ce o văzuse. șincai, hr. iii, 211/26, cf. lb. Atunci se deschide vorba despre apriga purtare și chiar năsălnicia bărbaților. marian, na. 138, cf. ddrf, tdrg. ♦ (La pl.; în forma năsîlnicii) Fapte, acțiuni violente, brutale; împilare, silnicie. Abia acuma putem zice că am scăpat fără nici o grijă de năsîlniciile Silișteanului. v. rom. februarie 1954, 14. 2. (Învechit, rar) Forță, putere; constrîngere. cf. budai-deleanu, lex. 3. (Învechit, rar) Nepăsare, apatie; inactivitate, lene. cf. pontbriant, d. – pl.: năsilnicii. – Și: (învechit și regional) năsălnicie, năsîlnicie, (învechit) nesălnicie, nesilnicie, nesîlnicie (lb) s. f. – Năsilnic + suf. -ie.