ZBUCIUMAT, -Ă, zbuciumați, -te, adj. 1. Frămîntat, tulburat; neliniștit, îngrijorat. Bardac trăgea nebun, își încorda brațele, cu vinele gîtului întinse peste măsură, cu privirile spăriate, cu inima zbuciumată. SADOVEANU, O. VII 362. Cea din Urmă noapte i-a fost lungă, zbuciumată, plină de gînduri și fără o clipă de somn. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Urgisita și zbuciumata lui soție scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea iriai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99. Și m-a lăsat amărît, zbuciumat și necăjit. ȘEZ. III 23. 2. Care este agitat, care se zbate; tumultos. Clara stătea acasă, senină și frumoasă, fără s-o atingă măcar ideea că la trei sute de metri de casa ei se clătina oceanul, se cumpăneau furtunile... în larguri zbuciumate. GALACTION, O. I 100.