beilic sn [At: NECULCE, ap. LET. II 461/30 / V: -lâc, (pop) beilei / Pl: ~uri / E: tc beylik] 1 Casă în care erau găzduiți beii sau alți demnitari turci, trimiși ai Porții în Țările Române. 2 Vânzare forțată de oi în țările românești, făcută în favoarea sultanului, la prețuri fixate de turci. 3 Dijmă (în oi). 4 Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al stăpânirii Cf angara, podvadă, havalea, robotă, clacă. 5 (Pex) Lucru gratuit (făcut fără tragere de inimă). 6 (Îe) A fi de~, a lua de ~ A lua pe nedrept. 7 (Îs) Vită de ~ Vită supusă la munci grele. 8 (Fig, îas) Om exploatat de toți.