doáre, durút, a te durea v. impers. (lat. dǒlére, it. dolére, vfr. douloir, sp. doler. V. dor 1, duroare. Cp. cu mă furnică). Simt durere: mă doare capu, mă dor mînile. A lovi pe cineva unde-l doare, a-l ataca unde e vulnerabil.

*migrénă f., pl. e (fr. migraine, d. lat. hemicránia, îld. hemicranéum, d. vgr. emikrania, d. ῾emi, jumătate, semi, și kranion, krânon, craniŭ, cap). Durere care cuprinde numaĭ jumătate de cap și care constitue o chinuitoare boală cronică.

buigat, -ă, (buigăt), adj. – Zăpăcit, amețit, tulburat, hăbăuc: „Să nu dormi când asfințește soarele, că rămâi buigat, te doare capul” (Calendar 1980: 95). – Cf. bâiguit „amețit”.

1) zdrúncin n., pl. urĭ (d. a zdruncina). Acțiunea de a zdruncina: mă doare capu de atîta zdruncin în căruța asta. Fig. Deranjament, zbucĭum, turburare: e mare zdruncin să te muțĭ din casă. – În Mold. și struncin.

dureà v. a simți durere (numai unipersonal): mă doare capul. [Lat. DOLERE (v. durere)].

BALAUR, balauri, s. m. (În basme; uneori determinat prin «de șarpe») Monstru fantastic cu înfățișare fioroasă, imaginat în formă de șarpe, adesea înaripat, cu unul sau mai multe capete. V. bală, zmeu. Mă doare capul de horăitul moșnegilor; parc-ar fi balauri. SADOVEANU, N. F. 75. D-ta nu știi că aici în fîntînă este un balaur mare de șarpe, care bîntuie omenirea? ISPIRESCU, L. 341. Ograda se umpluse și pădurea fojgăia de-o mulțime de balauri și de tot soiul de jivine. CREANGĂ, P. 289. ◊ (Uneori, în literatura populară, în legătură cu «laur») Laur-balaur, Cu solzii de aur. ȘEZ. IV 196. ◊ Fig. Vîntul sporea și fața pustiei se posomora de vîrtejuri. Din asfințit veni cu hărnicie balaurul nourilor, învălmășind negreață și scăpărînd fulgere. SADOVEANU, O. A. II 231. ♦ Denumire populară a constelației dragonului. – Pronunțat: -la-ur. – Variantă: bălaur (BENIUC, V. 72) s. m.^[1] modificată

FĂCUT², -Ă, făcuți, -te, adj. 1. (Peiorativ, despre băuturi) Falsificat, dres. De vinul făcut te doare capul. 2. (În superstiții, în expr.) Lucru făcut sau boscoană făcută = farmec, vrajă. Parcă-i (un) lucru făcut = parcă-i făcătură, lucru vrăjit. Pare că era un lucru făcut: Acel cineva care lua merele își bătea joc și de împăratul și de toți paznicii lui. ISPIRESCU, L. 73. 3. (Familiar) Beat, afumat, cherchelit.

CALMANT, -Ă, calmanți, -te, adj. (Mai ales despre medicamente și tratamente medicale) Care calmează, care liniștește, care face să înceteze durerile. ◊ (Substantivat, n.) Medicament care potolește durerea. Mă doare capul, trebuie să iau un calmant.

DEOCHI s. n. 1. (Și în forma regională diochi) Putere magică, pe care superstițioșii o atribuie unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu mirare, cu admirație sau cu intenția de a face rău). Mă doare capul. Băiatul cu prăjitura... Ce ochi!... Oare să fi existînd deochiul? CARAGIALE, O. II 13. Abie zis-au, și pe loc, Ca un fulger viu de foc, Crunt diochiul au ajuns Pe copii și i-au străpuns! ALECSANDRI, P. II 184. 2. Efectul privirii care deoache, boala, răul pricinuit de ea. Tușa Uța o scuipă, ca s-o apere de deochi. SADOVEANU, M. C. 78. Să depărteze descînticul sau diochiul. ODOBESCU, S. I 198. De diochi, de soarte rele Și de șerpi te-oi descînta. ALECSANDRI, P. A. 38. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. Eu nu știu de ce privea... Pătru așa de-a deochiul la ea. SLAVICI, la TDRG. (Azi mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă pe care o rostește cel superstițios pentru a feri de efectul rău al privirii sale pe cel pe care îl admiră. Ia uitați-vă la dînsa ce ochi are, să nu fie de deochi! IBRĂILEANU, A. 148. Dulci-s ochii umbrei tale – nu le fie de diochi! EMINESCU, O. I 80. – Variantă: diochi s. n.

ÎNAINTEA prep. (Urmat de un substantiv ori pronume în genitiv, de un pronume posesiv, de un pronume personal neaccentuat în cazul dativ sau de un numeral construit cu prep. «a») 1. (Local) În fața, dinaintea (cuiva sau a ceva). Înaintea noastră drumul se așterne alb, neted pe sub colnice. VLAHUȚĂ, O. A. 410. El se opri înaintea unei case. EMINESCU, N. 51. ◊ Înaintea ochilor = în fața ochilor. Vedea așa verde înaintea ochilor și-l durea capul. SADOVEANU, V. F. 37. Se făcu foc și pară de mînie, se turbură de necaz și nu mai vedea înaintea ochilor. ISPIRESCU, L. 27. Cînd dă iar de Ivan, i se întunecă lumea înaintea ochilor. CREANGĂ, P. 317. ◊ (În construcții cu verbe care exprimă ideea de prezentare) Împăratul îi cheamă înaintea sa. CREANGĂ, P. 83. ♦ Față de; de față cu. Tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. ISPIRESCU, L. 36. Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo! EMINESCU, O. I 149. 2. (Temporal) Anterior unui anumit timp, unui anumit moment; mai devreme decît... Eu voi fi înaintea lor la București. REBREANU, R. I 173. Tată-său, care se întorsese înaintea ei, ieși s-o întîmpine. ISPIRESCU, L. 14.

ÎNGROZITOR, -OARE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozește, care inspiră groază; înspăimîntător, înfiorător, grozav. Se auziră niște pocnete și tunete, bubuituri și duduituri îngrozitoare. ISPIRESCU, L. 99. Au trecut... prin codri și pustietăți așa de îngrozitoare. CREANGĂ, P. 94. Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Adverbial) a) Foarte tare, foarte mult. Mă doare capul îngrozitor. ▭ Fasciștii germani au incendiat totul... Populația, cîtă nu s-a putut retrage, a suferit îngrozitor. STANCU, U.R.S.S. 84. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leagă prin prep. «de», le intensifică sensul) Erau îngrozitor de urîte. DUMITRIU, N. 86.

NĂUCEALĂ s. f. (Rar) Stare de zăpăceală, buimăceală. Te doare capul cumplit, simți o greutate în tot corpul, o năuceală și te toropește somnul. ȘEZ. I 56.

USTURA, pers. 3. ustură, vb. I. Tranz. (Folosit și factitiv sau absolut; complementul indică o ființă sau o parte a corpului și este în același timp subiect logic; subiectul gramatical indică locul dureros sau agentul care cauzează durerea) 1. A face pe cineva să simtă o senzație ascuțită de înțepătură sau de arsură, de obicei dureroasă. Învîrtea cu o lingură de lemn Prin cratița în care sfîrîia rîntașul Și mormăia că o ustură, de ceapă, ochii. BENIUC, V. 37. Sara, mă ustura pielea feții și mă durea capul. SADOVEANU, O. VII 49. Zăpada sfărmicioasă stăpînea tot cuprinsul, atît de albă, că, privind-o mai mult, ustura ochii. REBREANU, N. 68. Ochii roșii îi ardeau în cap și-l usturau ca de fum. VLAHUȚĂ, O. AL. 104. ◊ Expr. A-l ustura (pe cineva) inima (sau la inimă), se spune cînd cineva simte o durere puternică, fizică sau morală. Mă ustură inima-n mine, cumătră! mă rog, scoate-mă. CREANGĂ, P. 33. (Glumeț) A-l ustura pe cineva spatele, se spune cînd cineva merită bătaie. 2. Fig. A trata rău pe cineva, asuprindu-l, chinuindu-l, făcîndu-l să sufere. Ne-am dat robi unuia Calistrat vel-vornic. Ne-a ucis și ne-a usturat acesta; ne-au ucis și ne-au usturat alții după dînsul. SADOVEANU, N. F. 28. Are să se mînie și are să ne usture rău mînia lui. id. O. VI 68. Îl ustura sufletul de amărăciune. REBREANU, R. I 129. ♦ A înțepa pe cineva cu vorba. Povestea e extrem de pitorească și ustură în toate cuvintele ei. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 15/7. Mătrăguna A-nvățat un brusture Să le spuie-n față una Care să le usture! TOPÎRCEANU, B. 50.

buigat, -ă, buigați, -te, (buigăt), adj. – (reg.) Zăpăcit, amețit, tulburat, hăbăuc: „Să nu dormi când asfințește soarele, că rămâi buigat, te doare capul” (Calendar, 1980: 95). – Cf. bâiguit „amețit” (Scriban, MDA).

STRICĂCIUNE, stricăciuni, s. f. 1. Faptul de a (se) strica (v. defectare, deteriorare); ceea ce este deteriorat; pagubă cauzată de o deteriorare. Comandantul stătuse la îndoială dacă să-și urmeze drumul sau să vie după noi, bănuind că avem vreo stricăciune la mașină. BART, S. M. 20. Dar pînă atunci a venit și veste de la Broșteni despre stricăciunea ce făcusem, și bunicul, fără vorbă, a mulțumit pe Irinuca cu patru galbeni. CREANGĂ, A. 32. Domnitorul a trămis acolo ca ispravnic, spre a drege și a întări stricăciunea, împreună cu meșteri, pe... Dona Pepano. ODOBESCU, S. II 511. ♦ Vătămare. Mirele... s-a întors la gazda lui fără nici o stricăciune. SADOVEANU, Z. C. 344. Îl doare capul! La cap e stricăciunea. DELAVRANCEA, O. II 57. 2. Depravare, corupție. Dar, domnule (se scandaliză el), ce stricăciune, ce lipsă de creștere. CĂLINESCU, E. O. II 77. Simțea că se duce cu ele tot întunericul de pe mintea lui, toată stricăciunea ce se depusese în anii din urmă peste inima lui bună, peste iubirea și castitatea copilăriei lui. VLAHUȚĂ, O. AL. II 22.

avea [At: COD. VOR. 120/5 / Pzi: 1: am, (înv) aib, 2: ai, 3: are, 4: avem, 5: aveți, 6: au; cj: 3,6 să aibă, (înv) să aivă, (reg) să aibe; (înv) se avure; par: avut; grz: având, (înv) aibând / E: ml habere] 1 vt A poseda ceva. 2 vt A deține ceva. 3 vt A fi stăpân pe cineva sau ceva. 4 vt (Îe) Ce-am avut și ce-am pierdut N-am ce pierde. 5 vt (Îae) Sărac am fost, sărac am rămas. 6 vt (Îae) Puțin îmi pasă. 7 vt (Îe) A ~ ac de cojocul cuiva A ști cu ce arme să învingi pe cineva. 8 vt (Îae) A ști să înveți minte pe cineva. 9 vt (Îe) A nu ~ după ce bea apă A fi foarte sărac. 10 vt (Înv; îe) A nu ~ nici un sfânt A fi necredincios. 11 vt (Îae; fig) A nu avea nici o protecție. 12 vt (Îe) A nu ~ nici un chichirez A nu avea nici o logică. 13 vt (Îae) A nu avea nici un haz. 14 vt (Îe) A nu ~ ochi decât pentru... A fi îndrăgostit de... 15 vt (Îe) A (nu) ~ rost să... A (nu) fi potrivit să... 16 vt A purta cu sine. 17 vt A fi îmbrăcat cu... 18 vt A se folosi de serviciile cuiva. 19 vt A ține. 20 vt (D. femei; înv; îe) A ~ pre sine A avea menstruație. 21 vt (D. femei; înv; îe) A ~ în pântece A fi însărcinată. 22 vt (Îe) A ~ seu la rărunchi (sau a ~ cheag) A fi bogat. 23 vt (Îe) A nu ~ nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) A nu cunoaște pe cineva. 24 vt (Îae) A nu avea nici o legătură cu... 25 vt A ~ ceva în gând (sau în cuget, în minte) A avea o anumită intenție. 26 vt (Îe) A ~ pe (sau, înv, la) capul său A avea o responsabilitate (nedorită). 27 vt (Îe) A ~ pe cineva la (sau în) inima sa A iubi pe cineva. 28 vt (Îe) A (nu) ~ pe cineva la stomac A (nu) putea suporta pe cineva. 29 vt (Îe) A ~ (ceva) pe suflet (sau pe conștiință, ori, înv, la sufletul său) A suferi mustrări de conștiință pentru ceva. 30 vt (Îe) A ~ (ceva) la îndemână (sau, înv, a ~ mână) A avea (ceva) în imediata sa apropiere. 31 vt (Îae) A se putea ușor folosi (de ceva). 32 vt (Îe) A ~ (ceva) pe mână A dispune de... 33 vt (Îe) A ~ la (sau în) degetul (cel) mic A domina clar. 34 vt (Îae) A cunoaște foarte bine. 35 vt (Îe) A ~ gărgăuni în cap A fi înfumurat. 36 vt (Îae) A avea pretenții nejustificate. 37 vt (Îae) A avea idei extravagante. 38 vt (Înv; îe) A ~ pe cineva în tașcă A avea pe cineva în puterea sa. 39 vt (Îe) Nici acasă n-am de coasă Nu mă grăbesc. 40 vt (Îae) Nu am nici o treabă. 41 vt A fi în relație de rudenie cu cineva. 42 vt A fi în relație de subordonare cu cineva. 43 vt A fi într-o relație afectivă cu cineva. 44 vt (Îe) A ~ pe cineva de aproape A avea simpatie sau dragoste pentru cineva. 45 vt (Îe) A ~ pe cineva drag A iubi pe cineva. 46 vr (Îe) A se ~ dragi A se iubi. 47 vr (Îe) A se ~ bine (cu cineva) A se înțelege bine. 48 vr (Îe) A se ~ rău (cu cineva) A se certa. 49 vi (Îae) A fi dușmani. 50 vr (Eliptic) A avea o anumită relație cu cineva. 51 vr (Eliptic) A fi îndrăgostiți. 52 vt (Îe) A ~ pe cineva cu bine (sau cu drag) A iubi pe cineva. 53 vt (Înv) A considera pe cineva drept... 54 vr (Înv; eliptic) A fi egoist. 55 vr (Înv; eliptic) A fi înfumurat. 56 vt A dispune de un interval de timp sau spațiu. 57 vt (Îe) A ~ vreme (sau timp) A dispune de timp pentru a face ceva. 58 vt (Îae) A fi liber. 59 vt (Îae) A dispune de timp pentru a se ocupa de cineva. 60 vt (Înv; îe) A-și ~ un loc A ocupa un loc. 61 vt (Îlv) A ~ loc A găsi un loc. 62 vt (Îae) A se întâmpla. 63 vt (Îe) A nu ~ margini A fi foarte întins. 64 vt (D. o însușire; îae) A fi într-un grad peste măsură de mare. 65 vt (Înv; îe) A ~ cale A se pregăti să parcurgă un drum lung. 66 vt A deține o capacitate abstractă. 67 vt (Îe) A ~ dreptate A fi îndreptățit. 68 vt (Îe) A ~ (de) gând să... A intenționa să... 69 vt (Îe) A ~ grijă A fi neliniștit pentru ceva. 70 vt (Îae) A nu uita să... 71 vt A se simți responsabil. 72 vt (Îe) A (nu) ~ greș (sau greșeală) A (nu) greși. 73 vt (Îe) A (nu) ~ habar A (nu) ști. 74 vt (Îe) A ~ treabă A fi ocupat. 75 vt (Îe) A ~ o (sau de) vorbă cu cineva A trebui să discute cu cineva. 76 vt (Îlv) A (nu) ~ asemănare A (nu) se asemăna. 77 vt (Îal; neg) A fi neasemuit. 78 vt (Îlv) A (nu) ~ deosebire A (nu) se deosebi. 79 vt A (nu) ~ ființă A (nu) exista. 80 vt (Îal) A (nu) se naște. 81 vt (Înv; îlv) A (nu) ~ întâmplare A (nu) i se întâmpla. 82 vt (Îlv) A (nu) ~ bănuială (sau, înv, prepus) A (nu) bănui. 83 vt (Îlv) A (nu) ~ spor A (nu) spori. 84 vt (Îlv) A (nu) ~ trai (sau viață) A nu trăi. 85 vt (Îal) A (nu mai) putea trăi (cu cineva). 86 vt (Îe) A (nu) ~ zile (sau zilișoare) A (nu) mai trăi. 87 vt (Îae) A (nu) se mai bucura de viață. 88 vt (Îe) A (nu) (mai) ~ zile bune (cu cineva) A (nu) (mai) trăi în pace (cu cineva). 89 vt (Îlv) A ~ (un) vis A visa. 90 vt (Fig; îal) A năzui spre ceva. 91 vt (Îlv) A nu ~ moarte A fi nemuritor. 92 vt (Îlv) A nu ~ număr A fi nenumărat. 93 vt (Îlv) A (nu) ~ nădejde A (nu mai) spera. 94 vt (Îlv) A ~ mare laudă A fi lăudat. 95 vt (Îlv) A ~ iertare A fi iertat. 96 vt (Îlv) A (nu) ~ scăpare A (nu) scăpa. 97 vt A primi (ceva) de la cineva. 98 vt A câștiga ceva. 99 vt A obține ceva. 100 vt A fi părtaș la ceva. 101 vt A se folosi de serviciile cuiva. 102 vt A dispune de ceva. 103 vt A fi alcătuit din... 104 vt A fi înzestrat cu... 105 vt A fi prevăzut cu... 106 vt A conține. 107 vt A cuprinde. 108 vt (Urmat de o unitate de măsură de lungime, greutate etc.) A fi de o anumită dimensiune. 109 vt (Îe) A ~... ani A fi în vârstă de... ani. 110 vt (Îe) A ~ ocazia (sau, înv, prilejul) A i se da posibilitatea. 111 vt (Îe) A ~ milă A stârni mila cuiva. 112 vt (Îae) A simți milă pentru cineva. 113 vt (Îe) A (nu) ~ odihnă A fi mereu activ. 114 vt (Îae; fig) A fi neliniștit. 115 vt (Îe) A ~ semne (sau presimțiri) A presimți ceva. 116 vt (D. o marfa; îe) A ~ căutare A fi cerut de clienți. 117 vt (Îe) A ~ trecere A fi cunoscut și respectat. 118 vt (Îae) A fi apreciat de superiorii săi. 119 vt (Îe) A ~ folos (sau câștig ori, înv, dobândă) A profita. 120 vt (Îe) Atâta bine (sau folos ori câștig) să am! Formulă prin care se garantează adevărul celor exprimate. 121 vt (Fam) A înșela pe cineva. 122 vt (Fam) A profita de cineva. 123 vt (Îe) A nu ~ chip să... A nu reuși să... 124 vt (Îe) A ~ parte (de ceva) A fi predestinat să... 125 vt (Îe) A ~ voie (sau permisiunea) să... A-i fi permis să... 126 vt A fi înzestrat cu o anumită însușire sau capacitate de a îndeplini ceva. 127 vt (Îe) A ~ gură rea A prevesti evenimente rele care se împlinesc. 128 vt (Îe) A ~ nas A avea miros fin. 129 vt (Îae) A fi (prea) îndrăzneț. 130 vt (Îe) A (nu) ~ obraz A fi nerușinat. 131 vt (Îe) A ~ ochi A vedea bine. 132 vt (Îae) A distinge esențialul. 133 vt (Îe) A ~ inimă A fi curajos. 134 vt (Îae) A fi milos. 135 vt (Îe) A ~ curaj (sau îndrăzneală) A fi curajos. 136 vt (Îe) A ~ putere A fi puternic. 137 vt (Îe) A ~ bunătate A fi bun. 138 vt (Îe) A ~ răutate A fi rău. 139 vt (Îe) A ~ darul să... A fi înzestrat cu puterea de a... 140 vt (Îe) A ~ dar (sau talent) A fi talentat. 141 vt A ~ haz A provoca râsul. 142 vt (Îe) A ~ cap (sau minte) A fi deștept. 143 vt (Îe) A ~ ținere-de-minte (sau memorie) A putea să-și amintească multe lucruri. 144 vt (Îe) A ~ noroc (sau șansă) A fi favorizat de întâmplări. 145 vt (Îe) A ~ socoteală (sau, înv, rânduială) A se desfășura potrivit unei ordini și rațiuni. 146 vt (Îe) A ~ gură (mare) A fi certăreț. 147 vt (Îe) A ~ (h)arțag A fi certăreț. 148 vt (Îe) A ~ (a)plecare (sau plecăciune) A avea înclinație spre... 149 vt (Îe) A ~ obicei (sau deprindere) A obișnui să... 150 vt (D. cai; îe) A ~ nărav A fi nărăvaș. 151 vt (D. oameni; îe) A avea un viciu. 152 vt (D. oameni; îe) A ~ beteșug A fi infirm. 153 vt (Îe) A ~ aerul A părea. 154 vt (Îe) A ~ pe vino-ncoace A fi atractiv. 155 vt A fi cuprins de o senzație. 156 vt A fi cuprins de un sentiment. 157 vt (Îe) A~ bucurie A se bucura. 158 vt (Îe) A ~ dor A-i fi dor. 159 vt (Îe) A ~ teamă (sau groază) A se înspăimânta. 160 vt (Îe) A ~ nevoie (sau, înv, lipsă ori trebuință) de... A-i fi necesar ceva. 161 vt A suferi de o boală. 162 vt (Îvp; îe) A ~ peri răi A avea o boală de ochi provocată de genele prea lungi, care irită globul ocular. 163 vt (Îe) A ~ un of A fi necăjit. 164 vt (Îe) A ~ pe dracul A avea un rău inexplicabil. 165 vt (Îae) A nu avea nimic. 166 vt (Îae) A fi foarte rău. 167 vt (Îe) A nu ~ nici pe dracul A fi sănătos. 168 vt (Îae) A nu avea nimic. 169 vt (Îe) N-are nimic! Nu are nici o importanță. 170 vt (Îae) Nu s-a întâmplat nici un rău. 171 vt (Îe) A nu ~ somn A nu putea dormi. 172 vt (Îe) A ~ orbul-găinilor A nu vedea lucruri evidente. 173 vt (Îe) A ~ dureri de cap A-l durea capul. 174 vt (Fig; îae) A fi îngrijorat pentru ceva. 175 vt (Îe) A ~ friguri A suferi de malarie. 176 vt (Fig; îae) A fi foarte nerăbdător și emoționat. 177 vt (Îe) A ~ iubire A iubi. 178 vt (Îe) A ~ ciudă (sau, înv, mânie) (pe cineva) A urî pe cineva. 179 vt (Jur; înv; îe) A ~ pâră (cu cineva) A fi în proces cu cineva. 180 vt (Îe) A ~ ceva (de împărțit) cu cineva A antipatiza pe cineva. 181 vi (Îe) A ~ de furcă cu cineva A avea dificultăți. 182 vt (Îae) A avea mult de luptat împotriva cuiva. 183 vi (Îe) A ~ de gând A se gândi. 184 vi A ~ de grijă A fi atent la ceva. 185 vi (Îe) A ~ de fală A se mândri cu ceva. 186 vi (Îe) A ~ în dragoste A iubi. 187 vi (Îe) A ~ de știre A ști. 188 vr (Înv; fig) A fi propriul său stăpân. 189 vr (Înv) A fi astfel. 190 vr (Înv) A se simți. 191 vt (Înv; urmat de un infinitiv) A fi menit să... 192 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A voi să... 193 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A trebui să... 194 vt (Înv; urmat de un infinitiv) Exprimă o acțiune desfășurată în viitor. 195 vt (Înv; urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin) A putea. 196 vi (Îe) A ~ de-a face cu... A avea ceva comun cu... 197 vt (Îae) A intra în relații cu... 198 vt (Îe) N-are a face Nu se potrivește. 199 vt (Îae) Nu are nimic comun cu... 200 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) A fi destinat să... 201 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) A avea scopul de a... 202 vt (Înv; urmat de un verb la conjunctiv prezent) Exprimă imperativul. 203 vt (Urmat de un verb la supin) A-i rămâne să îndeplinească. 204 vt (Urmat de un verb la supin) A ști. 205 vt (Urmat de un verb la supin) A găsi o soluție pentru a... 206 vt (Îe) A nu (mai) ~ ce zice A nu (mai) ști. 207 vt (Îae) A rămâne fără replică. 208 vt (Îe) A nu (mai) ~ ce face A nu (mai) putea... 209 vt (Îe) A nu ~ pentru ce (sau de ce) A nu avea nici un motiv. 210 vt (Îe) A nu ~ când A nu mai avea timpul necesar să... 211 vt (Îe) Ce ai? Ce simți? 212 vt (Îae) De ce te împotrivești? 213 vt (Îae) Ce-ți pasă? 214 vt (Îe; impersonal) N-are cum Nu este posibil. 215 vt (Îae) Nu există modalitatea de a... 216 vt (Îe) N-are cine să... Nu există cineva care să... 217 vt (Îe) A nu ~ unde A nu exista spațiu disponibil. 218 vi (Îe) N-are decât să... și... E suficient să... pentru a... 219 vi (Îe) N-ai ~ decât! Ești liber să... 220 vt (Îae) Încearcă numai, dacă îndrăznești! 221 vt (Îae) Nu-mi pasă. 222 va Servește la formarea indicativului perfect compus. 223 va Servește la formarea modului condițional optativ. 224 va (Reg) Servește la formarea unui indicativ mai mult ca perfect compus. 225 va Intră în componența imperfectului perifrastic indicativ. 226 va Intră în componența mai mult ca perfectului perifrastic indicativ. 227 va Servește, împreună cu prezentul conjunctivului, la formarea viitorului popular.

AGENTIV 1. Într-o gramatică a cazului* (vezi CAZ_II), sin. cu agent (vezi AGENT). 2. Verb ~ Clasă semantico-sintactică de verbe a căror caracteristică este prezența, în configurația* lor de cazuri (de roluri*), a cazului agent, exprimat sau neexprimat în structura de suprafață*; se opune verbelor non-agentive, a căror configurație de cazuri exclude agentul. Vezi distincția dintre: a deschide, a merge, a sparge, verbe agentive, admițând construcții în care se actualizează agentul: El deschide ușa, El merge pe jos, El sparge ușa vs. a durea, a plăcea, a sta, verbe non-agentive, căci nu admit agentul în actualizările lor sintactice. Există o corelație între clasa verbelor agentive și clasa verbelor «de acțiune» (vezi ACȚIUNE). Distincția verb agentiv vs. verb non-agentiv este de tip semantic, dar are importante implicații sintactice: toate verbele tranzitive agentive acceptă pasivizarea*, în timp ce cele tranzitive non-agentive nu pot apărea în construcții pasive (vezi durea: mă doare capul; avea: el are o casă; conține: cartea conține greșeli; entuziasma: mă entuziasmează discuția, care, deși tranzitive, nu admit pasivizarea); toate verbele agentive admit adjuncți* prepoziționali instrumentali și adjuncți adverbiali cu trăsătura lexicală [ + Intenție, + Control ] (ex. lucrează cu atenție, merge cu grijă, scrie cu stiloul), în timp ce verbele non-agentive nu admit aceste determinări (*mă doare cu grijă, *locuiește cu atenție). Vezi AGENT. G.P.D.

motor, ~oare [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~oare / E: fr moteur, ger Motor] 1 sn Mașină de forță care transformă o formă oarecare de energie în energie mecanică pentru a pune în mișcare altă mașină, un vehicul etc. 2 sn (Arg; îe) Îmi vâjâie ~ul Mă doare capul. 3 sn (Pop) Automobil. 4 a (D. sisteme tehnice sau piese, d. organe anatomice) Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare Si: motoriu. 5 a (Fig) Care declanșează, care stimulează o acțiune Si: stimulator. 6 sns Factor, agent etc. care dă impuls unei acțiuni Si: imbold, stimul. 7 sn (Îs) ~ cu plasmă Motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. 8 sn (Îs) ~ fotonic Motor cu reacție în care agentul motor îl constituie fotonii. 9 sn (Îs) ~ ionic Motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. 10 sn (Îs) ~ nuclear Motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. 11 sn (Îc) ~-rachetă Sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant.

tuna [At: ANON. CAR. / Pzi: tun, 3 -nă, (reg) ~nează; Cj 3 (reg) să tuie; Imt (reg) tui / E: ml tonare] 1 viim A se produce un tunet (1) Si: a trăsni¹ (1). 2 viim (Pfm; îe) A ~t și i-a adunat Se spune despre oamenii care se întovărășesc fiindcă au aceleași defecte. 3 viim (Pop; îe) Unde dai și unde ~nă Se spune despre cineva care gândește într-un fel și vorbește altfel. 4 viim (Reg; îe) Unde ~nă și unde fulgeră Se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. 5 viu (Îvp; subiectul este „cerul”, „norii”, „Dumnezeu” etc.) A face să se producă tunetul (3) Si: a trăsni¹ 6 vt (Reg) A trăsni¹ (3). 7 vt (Reg; mai ales în imprecații sau cu subiectul „Dumnezeu”, „Sfântul Petru”) A trăsni¹ (6). 8 vt (Mar) A trăsni¹ (9). 9 vt (Mar) A atinge ceva ușor. 10 vi (D. diferite surse de zgomot) A trăsni¹ (13). 11 vi (Fam; d. glas, cuvinte, etc.) A răsuna puternic. 12 vi (Fam; d. oameni) A vorbi cu glas ridicat Si: a striga. 13 vi (Fam; îe) A ~ (și a fulgera) împotriva (sau contra) cuiva (sau a ceva) A vorbi cu multă vehemență împotriva cuiva (sau a ceva). 14 vi (Fam; îe) A ~ și a fulgera A fi furios. 15 vi (Fam; îae) A face scandal. 16 vt (Înv; c. i. ceea ce se rostește) A pronunța cu glas ridicat. 17 vt (Înv; c. i. ceea ce se rostește) A spune răspicat. 18 vi (Ban) A lătra. 19 vi (Înv) A trage cu tunul¹ (8) sau (mai rar) cu alte arme de foc Si: (îvr) a tunări. 20-21 vt (Reg) A omorî (sau a răni) cu tunul¹ (8). 22 vz (Îvp) A pătrunde undeva cu forța, pe neașteptate și cu mult zgomot Si: a năvăli. 23 vz (Pfm;îe) A-i ~ cuiva (ceva) în minte (sau în cap) A-i veni (cuiva) o idee neașteptată, ciudată, nesăbuită. 24 vi (Reg; îe) A-(i) – cuiva soarele în cap A-l durea capul pe cineva. 25 vz (Reg;îe) A ~ în gălbenare A se îmbolnăvi de gălbenare. 26 vz (Reg;îe) A ~ în groapă A muri. 27 vt (Îvr; c. i. bani) A investi. 28-29 vti (Reg) A aduce ceva (sau a veni) la vale Si: a coborî. 30 vz (Reg) A pleca.

MĂMUCĂ¹ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a m ă. 1. (Popular) Cf. m a m ă (I 1). Cf. KLEIN, D. 375, BUDAI-DELEANU, LEX. Cînd tătuca cu mămuca Se juca și șuguia. NEGRUZZI, S. III, 25. Tu lîng-a ta mămucă Lesne vei reînflori. ALECSANDRI, POEZII, 168. Ai înțeles ce ți-am spus? – Da, mămucă. CREANGĂ, P. 6, cf. 80, 176, id. A. 45. Ce-ar fi putut să fie s-a isprăvit, mămucă. GALACTION, O. 72. Numa mămuca știe ce trage cu mine, pînă mă culcă. CAZIMIR, GR. 146, cf. 75. De cînd mămuca ta s-a dus ca o gîzulice pe o rază de soare, pătimim. SADOVEANU, N. F. 6, cf. id. O. VI, 599, IX, 377. Vin îndată, mămucă. Mă doare capul și-s turburat de spaimă. CAMILAR, N. iI, 202. Pe toate mămucile din lume le chinuia gîndul morții fiilor lor plecați. STANCU, R. A. V, 97. Vai! mămucă iubitoare, Inimioara rău mă doare. ALECSANDRI, P. P. 303, cf. 295. Frunzuleană lemn uscat, Cînd mămuca m-a scăldat, Of! că rău m-a mai scăldat. MARIAN, NA. 107, cf. id. Î, 127. Mă duc pe drum în jos, La mămuca, la tătuca. ȘEZ. I, 110, cf. V, 89. Spune mămuchii așa. BÎRLEA, B. 36. 2. (Regional) Cf. m a m ă (I 2) (Pătrăuți- Suceava). Dragu mămuchii. . . ai pe laiță o bucată de mămăligă. I. CR. III, 55. 3. (Regional) Cf. m a m ă (I 3) (Berința- Baia Mare). ALRM I/II H 238/357. 4. (Regional) Cf. m a m ă (I 4). Mămucă, dar ce să-ți dăm, vezi bine că și noi sîntem săraci. RETEGANUL, P. II, 37. – Pl.: (rar) mămuci. – Mamă + suf. -ucâ.

!soră² (infirmieră) s. f., g.-d. art. sorei/surorii, voc. soră; pl. sore/surori (Dacă ai nevoie de un antinevralgic, cere-i sorei!; Soră, mă doare capul!; surori medicale)

MELEÁN s. m., adj. 1. S. m., adj. (Mold.) (Om) înalt și robust; voinic, vlăjgan. Plasele s-a înspumat Milianii trag mereu, Că a prins nu-șce prea greu. ASACHI, S. L. I, 178. Bogdan era în adevăr un barbat milian la stat. id. ib II 87. Au înarmat un stol de una sută miliani pe carii i-au condus pe a sa cheltuială spre a-i oaste. CALENDAR (1854), 103/8. Nică Oșlobanu, ca de obicei, se scoală în picioare cît mi ți-i milianul și se roagă de iertare, spuind că-l doare capul. CREANGĂ, A. 77, cf. id. GL., SĂGHINESCU, V 96. Ți-a trimis maică-ta oarecari plăcinte. . . socotindu-te pe dric, nu un haidău și-un melean cît ți-i muntele, cum te-am găsit. V. ROM. februarie 1 954, 106. Peste vro doi ani el era cogemite milian, flăcăii cu care se lua la trîntă. ȘEZ. II, 201. Lăsați milienilor și hojmalăilor ticâloșIi, ce dați prin băț la mămăliga gata. FURTUNĂ V. 13. Trei oameni, cogemite milieni, apucaseră cîte o oboroacă în mînă și cărau lumina de afară în casa cea nouă. id. C. 104, cf. I. CR. VI, 218. Ești coșcogemite melean, și-ți pui mintea cu copiii. Com. din PIATRA NEAMȚ. ♦ (Rar) Ștrengar, pierde-vară, secătură. Cf. ALEXI, W. 2. Adj. Fig. (Rar) Impunător, măreț. Viețuitau și alți eroi, care-umpleau în timpul lor, Prin virtute. . . și prin fapte miliane, Lumea toată de esemple, de mirare, de lucor. ASACHI S. L. I 163. Tufail înfățoșa. . . aerul cel milian și portul cel pitoresc al sătenilor, id. ib. II, 87. 3. S. m. (Transilv.) Băiat între 14 și fecior, flăcău. Să trăiești, melene, da cu măciucoaia aceea mare? – întrebă vătaful hoților. RETEGANUL, P. P. 2, cf. 43, VICIU GL., PAȘCA, în DR. VI, 457. – Pl.: meleni. - – Și: (1,2) milian, milan (SCRIBAN, D.) s. m., adj. – Etimologia necunoscută. Cf. m e d e l e a n.

buigat, -ă, buigați, -te, (buigăt), adj. (reg.) Zăpăcit, amețit, tulburat, hăbăuc: „Să nu dormi când asfințește soarele, că rămâi buigat, te doare capul” (Calendar, 1980: 95). – Cf. bâiguit „amețit” (Scriban, MDA).

MIGRÉNĂ s. f. Durere de cap intensă, care afectează de obicei o singură parte a capului și care este însoțită de tulburări digestive; durere de cap. Băile de mare se mai întrebuințează . . . la migrenă, la dureri nervoase și artritice. FĂTU, D. 182/18. Am o migrenă grozavă. NEGRUZZI, S. III, 57, cf. PR. DRAM. 478. Mă cam doare capul; am un început de migrenă. I. NEGRUZZI, S. IV, 61. Se ferea și se sustrăgea de la judecare . . . sub pretextul unei subite migrene. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. Cu capul dogorit de un început de migrenă, mi-am auzit numele pronunțat. GALACTION, O. 58, cf. 59. Annie are migrenă, C. PETRESCU, C. V. 84. Oftă. . . ridicîndu-se cu capul aplecat pe spate din pricina migrenei. TEODOREANU, M. II, 37, cf. 165. Dar ce-i cu d-ta, Ioano?. . . ți-e râu? – O migrenă teribilă. BARANGA, I. 204. Bărbatu-meu mi-a dat migrenă cu încăpățînarea lui. STANCU, R. A. III, 49. Mirosul de parfum îi dădu,o migrenă fulgerătoare. T. POPOVICI, S. 302. – Pl.: migrene. – Din fr. migraine.

MIJI¹ vb. IV. I. 1. T r a n z. și i n t r a n z. (Cu complementul „ochii” sau „din ochi”) A închide pe jumătate strîngînd pleoapele (pentru a vedea mai bine sau pentru a se deprinde cu lumina. ori cu întunericul); p. e x t. a deschide puțin pleoapele, a le ține ușor întredeschise. Cf. ANON. CAR., LB, PONTBRIANT, D. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrînă mea prietenă apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, M. 100. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț; mijește ochii, și-l și vede aci-aci. id. O. II, 245. Adormitul strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. id. ib. 262, cf. BARCIANU, PUȘCARIU, L. R. I, 398, ARH. FOLK. VI, 175, ALR II/I I 11, A IV 26. ♦ Fig. (Învechit) A deschide mintea, a lumina la minte, (învechit) a înmîndri; a călăuzi, a îndruma. Mărturiia lui D[u]mnedzău . . . mijeaște tinrerii. PSALT. JUR. 14^v/18. Domnul mijeaște orbii. ib. 123^r/15. Domnul înmăndreaște (mijeaște H) orbii. PSALT. 302, cf. 31. ◊ Intranz. (Despre ochi) A se face mici sau a se închide (de somn); p. ext. (rar, despre oameni) a ațipi, a adormi. Cf. POLIZU. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi. VLAHUȚĂ, N. 30. Îl durea capul din ce în ce mai rău, ochii mijeau somnoroși, și abia ciuguleau cîte o vorbă, două din rînd. id. O. A. I , 100. ♦ I n t r a n z. (Regional, despre ochi) A se împăienjeni. Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. 2. Intranz. (La jocul mija) A închide sau a-și acoperi ochii pentru a nu vedea unde se ascund ceilalți jucători. Cf. MARDARIE, L. 348, LB, II IV 259. II. I n t r a n z. (La pers. 3, mai ales despre obiecte sau fenomene luminoase) A începe să fie vizibil, să se zărească; a apărea, a se ivi, a se arăta. Pămîntu-n depărtare în umbră și în raze se mai vedea mijind. BOLINTINEANU, O. 241. Vezi încă mijind printre ierburi licurici. ODOBESCU, S. II, 539. Satul e așezat pe vale, străbătut de apa Slănicului, în care se preling izvorașele ce mijesc de pe sub dealuri. VLAHUȚĂ, R. P. 159. Umbra care mijește. CONV. LIT. XLIII, 1147, cf. AGÎRBICEANU, A. 495. Dimprejurul alb al brațului ei mijeau, cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. Acolo în fund mijește o geană fosforică. C. PETRESCU, C. V. 7, cf. KLOPȘTOCK, F. 22, 43. Se strîng alăturați Nouă frați cu umeri lați, Să privească într-olaltă Creasta muntelui înaltă, Creastă ciungă, peste care Mijește soare răsare. DEȘLIU, M. 62. ◊ Fi g. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă. REBREANU, P. S. 78. În mintea mea aburită, miji frica să nu mă fi lovit damblaua. M. I. CARAGIALE, C. 8. Întreg spectacolul părea de înmormântare. . . dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. Simțea clipă cu clipă mijindu-i în adîncul sufletului o bucurie plină de răutate. GALAN, Z. R. Întotdeauna îi mijea în colțul gurii un zîmbet. V. ROM. februarie 1 953, 82. ◊ S p e c. (Despre plante) A încolți, a răsări. O cîmpie prin pielea căreia mijește finul primăvăratic. DELAVRANCEA, T. 56. Mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. l. 123, cf. ALR I 969/592, 1212/690. ◊ Expr. A miji (sau, refl. impers., a se miji) de ziuă sau a miji zorile (sau, rar, zorii, ziua etc.) = a începe să se lumineze de ziuă, a se face ziuă. De cum se miji de ziuă, norodul se grămădi în biserică. NEGRUZZI, S. I, 226, cf. 116. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. Și ajungînd el în pădure, pe cînd se amijea de ziuă, a tâiet lemne, a încărcat carul zdravăn și l-a cetluit bine. CREANGĂ, P. 143, cf. CARAGIALE, O. II, 252. Se porni. . . cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III, 186, cf. DELAVRANCEA, S. 100, MARIAN, S. R. I, 108. Afară abia mijea de ziuă. AGÎRBICEANU, L. T. 305. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Mijea de ziuă și adia vîntișor răcoros dinspre ape. SADOVEANU, O. I, 563. Cum mijea de ziuă, ochii pîndeau harbujii dintre linii. CAMILAR, N. I, 408, cf. 118. Se mijea de ziuă. CĂTANĂ, P. B. II, 98, cf. ALR I 194/96, 255, 265, 350, ALR II 2377/76, 362, 2 378/362, A IV 26. (Rar) Mijește a primăvară, se zice cînd se arată primele semne de desprimăvărare. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară, La fîntîna cu cel nuc Se-ntîlnește cuc cu cuc. ȘEZ. VII, 44. A miji a rîs (sau a rîde) = a schița un zîmbet, a surîde. Kira, mijind a rîs, răspunde. DELAVRANCEA, S. 167, cf. PAȘCA, GL. A miji (sau a-i miji cuiva) mustața (sau mustăcioara, tuleiele) = a începe să-i crească unui tînăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. Un tmar, caruia îi mijea mustața pe buze. GHICA, ap. DDRF. Mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus. ISPIRESCU, L. 229. D-abia îi mijea mustața. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 63, cf. BART, S. M. 24. Înaintea noastră se află un soldat cu mustața abia mijind pe buză. STANCU, U.R.S.S. 37. Mustăcioara li mijește. TEODORESCU, P. P. 306. La chimniță mi-l băga, Dar pe el cînd mi-l băga Musteța că nu-i mijea. REV. CRIT. III, 60, cf. CIAUȘANU, V. 179, ALR II/I h 44. ♦ (Despre foc) A mocni. Cf. ALRM II h 395. - Prez. ind.: mijesc. – Și: (regional) amiji vb. IV; mijá (PONTBRIANT, D.) vb. I. – Din bg. мижа.

MOTOR, -OÁRE s. n., adj. I. S. n. (Adesea urmat de determinări care arată felul funcționării, al combustibilului sau scopul la care servește) Mașină care transformă o formă oarecare de energie în energie mecanică (pentru a pune în mișcare altă mașină, un vehicul etc.). Cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. Zgomotul motorului era însă mai puternic decît huiduielile oamenilor. REBREANU, R. II, 45. Motoarele au fost oprite. SAHIA, N. 36, cf. 29. Taximetrul opri motorul. TEODOREANU, M. II, 128. Acum își clădise și o moară cu motor de benzină. C. PETRESCU, Î. II, 141. Motoare cu ardere internă. SOARE, MAȘ. 208. Turla e montată, motoarele puse la punct. BOGZA, A. Î. 49. Avionul înainta ca un vas greu pe o apă liniștită, moartă, și-i simțeam înaintarea numai din duduitul motoarelor. STANCU, U.R.S.S. 180. În subsol duduia motorul. PAS, Z. I, 290. Atît de proaspăt sună pămîntul și răsună In freamăt de motoare și vuiet de mulțimi. DEȘLIU, G. 22. Motorul înghite multă benzină, ulei, întreținere. V. ROM. iulie 1954, 306. Progresul tehnicii a deschis posibilitatea de a se crea noi motoare cu.reacție. LUPTĂ DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 136. Proiectul unui motor cu ardere internă. SCÎNTEIA, 1966, nr. 6 908. ◊ E x p r. (Argotic) îmi vîjîie motorul = mă doare capul. GR. S. VII, 131. ♦ (Popular) Automobil. Cf. T. PAPAHAGI, M. 16, ALR SN III h 862. II. Adj. 1. (Despre sisteme tehnice sau piese, despre organe anatomice, despre forțe ale naturii etc.) Care mișcă, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; (rar) motoriu. Una din șaibe se montează pe arborele motor și se numește șaibă motoare sau roată motoare. SOARE, MAȘ. 157, cf. 64, 135, 151. Situarea pe aceste grade ale conștiinței se efectuează cu ajutorul unor sforțări de ordin motor, RALEA, O. 96. Nucleul dorsal al pneumogastricului este un centru motor. PARHON, O. A. I, 140, cf. 80. Acțiunea motoare a vîntului. CIȘMAN, FIZ. I, 206, cf. 451. 2. F i g. Care declanșează o acțiune, care stimulează, agită. Agenții motori ai persecuției. MAIORESCU, CR. III, 175. ♦ (Substantivat, n. sg.) Factor, agent etc. care dă impuls unei acțiuni, care stimulează. Cel mai nesmintit motor al voinței. SBIERA, F. S. 308. Andrei a fost motorul activității lor, sufletul luptei din întreaga campanie. MIHALE, O. 481. Organizațiile de partid trebuie să fie . . . motorul întregii vieți obștești din mină, uzină și întreprindere. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 389. – Pl.: motori, -oare. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

limbuție s.f. 1 flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, locvacitate, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit¹, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală¹, trăncănit¹, vorbărie, <livr.> bavardaj, facondă, logomahie, <rar> trăncănitură, <pop. și fam.> bleotocăreală, dodie, <pop.> tândăleală, vorbăraie, <fam.> gălăgie, papotaj, <reg.> lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălavrăgitură, pălăvrit, procovanță, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreție, vorbitorie, vorbitură, <fran.> comeraj, gasconerie, <fig.> clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănțăneală, frazeologie, incontinență, incontinență verbală, <fig.; pop. și fam.> ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, <fig.; pop. și fam.; deprec.> lătrare, <fig.; fam.> dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, <arg.> vrajă, vrăjeală. O doare capul de limbuția celor din jur. 2 (înv.) v. Elocvență. Oratorie. Oratorism. Retorică.

postátă, postate, postăți, s.f. Bucată dintr-o suprafață de teren cultivat, pe care o sapă, o seceră, o cosește unul sau mai mulți oameni, într-un interval de timp (de regulă, o zi): „Când se termină săpatul ultimei postate, săpătorii își aruncau peste cap, cu sapa, pământ, pentru a nu-i durea capul tot anul” (Faiciuc, 2008: 254). – Din sl. postatĭ „parte” (Scriban, DEX).

locvacitate s.f. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, logoree, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit¹, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală¹, trăncănit¹, vorbărie, <livr.> bavardaj, facondă, logomahie, <rar> trăncănitură, <pop. și fam.> bleotocăreală, dodie, <pop.> tândăleală, vorbăraie, <fam.> gălăgie, papotaj, <reg.> lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanță, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv. > trăncănire, vorbăreție, vorbitorie, vorbitură, <fran.> comeraj, gasconerie, <fig.> clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănțăneală, frazeologie, incontinență, incontinență verbală, <fig.; pop. și fam.> ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, <fig.; pop. și fam.; deprec.> lătrare, <fig.; fam.> dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, <arg.> vrajă, vrăjeală. O doare capul de locvacitatea celor din jur.

logoree s.f. 1 (psih.) logomanie. Logoreea se manifestă prin vorbire continuă și incoerentă, întâlnindu-se la unii maniaci și în unele forme de schizofrenie. 2 flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, locvacitate, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit¹, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală¹, trăncănit¹, vorbărie, <livr.> bavardaj, facondă, logomahie, <rar> trăncănitură, <pop. și fam.> bleotocăreală, dodie, <pop.> tândăleală, vorbăraie, <fam.> gălăgie, papotaj, <reg.> lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanță, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreție, vorbitorie, vorbitură, <fran.> comeraj, gasconerie, <fig.> clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănțăneală, frazeologie, incontinență, incontinență verbală, <fig.; pop. și fam.> ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, <fig.; pop. și fam.; deprec. lătrare, <fig.; fam.> dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, <arg.> vrajă, vrăjeală. O doare capul de logoreea celor din jur.

MURSECA vb. I. T r a n z. 1. (Popular; mai ales despre animale sălbatice și despre cîini; complementul indică ființe vii) A rupe, a sfîșia cu dinții. Altă vită . . . fu morsicată di cînele cel turbat. ÎNVĂȚĂTURĂ, 116/7, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LM. Într-o zi un cîine turbat s-a năpustit în curtea popii . . . mursecînd pe Joian, un taur frumos. SANDU-ALDEA, U. P. 26. Mi-a mursecat lupul un mînz. AN. DOBR. IV, nr. 4, 102. Se coborîseră și urșii din munți și dădeau târcoale pe la tîrle, luînd oi cu duiumu și mursecînd . . . vaci și cai. LUNGIANU, CL. 116, cf. 229. [Pogoanele] erau subt puterea lui Ghiță Lungu, care sta asupra lor ca ursul cînd mursecă juninca. SADOVEANU, M. C. 154. Ursul, întârîtat, te prinde în brațe, te mursecă, te strînge pînă te sugrumă. STANCU, R. A. III, 53. O să fiu îndată De șoimei pișcată D-ogari mursicată. TEODORESCU, P. P. 59. Togan, cîne bărbat, La nevoie încercat Și de fiare mursicat. ȘEZ. V, 515. L-a luat scorpia de talpa piciorului, de l-a mursicat și i-a rupt o bucată. RĂDULESCU-CODIN, Î. 324, cf. VICIU, GL., COM. SAT. V, 9, ALR I 1 162/675, 677, 679, 690, 695, 704, 720, 735, 764, 768, 770, 776, 786, 980, 986. Cine e mursicat de șarpe se păzește și de șopîrlă. PANN, P. V. II, 133/23, cf. ROMANUL GLUMEȚ, 41, ZANNE, P. I, 654. ◊ A b s o l. „Nevisca” (nevăstuica . . . ) care . . . morsoacă ori mursecă (mușcă). DR. IV, 1 040. ♦ (Rar; despre oameni) A mînca lacom, a devora ca o fiară. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 294. ♦ (Regional; despre cîini și pisici) A apuca cu gura fără să muște; (r e f l. r e c i p r.) a se mușca în joacă; p. e x t. (despre oameni) a se lua la trîntă, a se zbengui. Cf. REV. CRIT. III, 161. ♦ (Regional; despre oamenii fără dinți) A molfăi (1). Com. din LIPOVA și din STRAJA-RĂDĂUȚI. 2. (Regional; complementul indică oasele, carnea unei ființe vii sau, p. e x t. ființe) A strivi, a zdrobi, a sfărîma; (în descîntece; mai ales cu complementul „carnea”) a învineți; (regional) a morsocăi. Carnea morsocitu-i-o. MARIAN, D. 112, cf. 113, GRAIUL, I, 329. Carnea mi-o mîncat Ciolane mi-o morsocat. ȘEZ. XXIII, 95, cf. I, 58. Carnea mi-o morsocit. I. CR. III, 280. Oasele zdrobitu-mi-a, Carnea mursăcatu-mi-a. PAMFILE, DUȘM. 231. Cu gura te-am descînțat Cu mîna te-am morsîcat. CONV. LIT. LIV, 367, cf. PLOPȘOR, V. O. 11, PAȘCA, GL., GR. S. VI, 81. ♦ A masa¹; a fricționa (Crișcior-Brad). PAȘCA, GL. Morsoacă-mă pe la ceafă că mă cam doare capul. id. ib. ♦ (Despre aluat) A frămînta; (despre caș) a jintui. Morsoacă aluatu, că ești mai tare ca mine. PAȘCA, GL., cf. ALR I 1 815/194. -** (Cu subiectul „friguri”) A scutura (Crișcior-Brad). PAȘCA, GL. Mă morsoacă frigurile de cîteva zile. id. ib. 3. (Regional) A ghionti, a buși, a bate. Cu baba și cu fata, de ! merge să le mursici mai zdravăn. CARAGIALE, M. 32. La început îmi plăcea ca să-l mursice nițel pe Miai. PREDA, Î. 87. ♦ A obosi, a istovi (BUDAI-DELEANU, LEX., CR. II, 248); a sîcîi, a nu da pace, a face zile fripte (I. CR. III, 187, com. din BANAT). ♦ A ocări, a mustra. Com. din BANAT. – Prez. ind.: múrsec. - Și: (regional) mursica, mursuca (PLOPȘOR, V. O. 11), murisica (ALR I 1 162/790), mulseca (ALR I 1 162/792), morseca (COM. SAT. V, 9), morsica, morsoca, morțoca (DDRF) vb. I, morsoci vb. IV. – Lat. morsicare.

CEFALEE s. f. Durere de cap difuză sau localizată, continuă sau intermitentă. – Din fr. céphalée.

INSOLAȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând duce la moarte). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

PENTRU prep. I. (Exprimă un raport cauzal) 1. Din cauza..., din pricina..., datorită... Pentru asta a plecat. ◊ Expr. Nu pentru alta, ci... = nu din altă cauză, dar... 2. (Introduce un complement indirect) Mulțumește pentru buna găzduire. ◊ Expr. Pentru puțin (sau nimic), se spune ca răspuns celui care mulțumește când i s-a făcut un serviciu. Pentru nimic în lume = cu nici un preț, în nici un caz. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație care însoțește o cerere sau o rugăminte sau care exprimă uimirea, indignarea cuiva. II. (Exprimă un raport final) 1. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Cu scopul de..., în scopul..., în vederea... Scrie pentru bani. 2. (Introduce un complement indirect) În interesul..., în (sau spre) folosul..., în favoarea...; în apărarea... Pledează pentru el. ◊ (În construcții eliptice) Cincizeci de voturi pentru și două contra. ♦ Potrivit cu...; în măsură să... Serviciul nu era pentru el. ♦ După. Plânge pentru cel plecat. ♦ (Față) de... Are o grijă deosebită pentru mama lui. 3. (Introduce un atribut) Hârtie și plic pentru o scrisoare. ♦ Cu direcția..., cu destinația... Autobuzul pentru Ploiești. 4. (Intră în compunerea numelor predicative) Acest cadou e pentru tine. 5. (Introduce un complement sau un atribut) Contra, împotriva. Medicament pentru diabet. Ia ceva pentru durerile de cap. III. (Exprimă un raport de relație) Cu privire la..., referitor la..., în legătură cu... S-au schimbat lucrurile pentru el. ♦ Față de..., în raport cu... Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. IV. (Exprimă un raport temporal, introducând un complement circumstanțial de timp) Pleacă pentru o clipă. ◊ Expr. Pentru moment = deocamdată. V. (Exprimă un raport de compensație, de echivalență sau de schimb) În schimbul...; în locul..., în loc de... Pentru un palton a dat o rochie. VI. 1. (Urmat de un infinitiv, are valoare de conjuncție, construcția fiind echivalentă, cu o propoziție consecutivă negativă, când regenta e afirmativă, și invers) Subiectul e prea vast pentru a putea fi expus într-o oră. 2. (Formează conjuncții compuse) Pentru ca sau pentru că = fiindcă, deoarece, din cauză că; de vreme ce, întrucât. Pentru ce (sau aceasta, aceea) = deci, așadar, de aceea, drept care, din care cauză. – Din printru.

NEURASTENIE, neurastenii, s. f. Boală caracterizată prin tulburări funcționale ale scoarței cerebrale, care se manifestă prin dureri de cap, insomnie, oboseală, depresiune psihică, anxietate, palpitații, sufocări etc. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurasthénie.

CRĂPA, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (în mod brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau (e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare.

BRUCELOZĂ f. Boală contagioasă a vitelor, transmisibilă prin alimente și omului, caracterizată la om prin febră, dureri de cap, iar la animale prin avort și sterilitate. /<fr. brucellose

CEFALEE f. Durere de cap, difuză sau localizată, care însoțește unele boli. [G.-D. cefaleei] /<fr. céphalée

ECLAMPSIE ~i f. Sindrom caracterizat prin accese convulsive (leșinuri, dureri de cap etc.), survenite la unele femei înainte sau după naștere. ◊ ~ puerilă boală a copiilor, cauzată de funcționarea anormală a glandei tiroide. /<fr. éclampsie

INDIGESTIE ~i f. Indispoziție cauzată de tulburarea digestiei (și manifestată mai ales prin dureri de cap, greață, vomă). /<fr. indigestion, lat. indigestio, ~onis

INSOLAȚIE ~i f. Stare de tulburare a organismului, provocată de expunerea îndelungată la soare și caracterizată prin dureri de cap, vome, amețeli. [G.-D. insolației] /<fr. insolation, lat. insolatio, ~onis

MIGRENĂ ~e f. 1) Durere intensă care afectează o singură parte a capului și care se manifestă sub formă de crize, însoțite de greață și vărsături. 2) Durere de cap. /<fr. migraine

NEURASTENIE f. Stare patologică constând într-o afecțiune funcțională a sistemului nervos, care se manifestă prin oboseală, dureri de cap, insomnie etc. [Sil. ne-u-] /

INDIGESTIE s.f. (Med.) Indispoziție provocată de o digestie grea și manifestată prin dureri de cap, greață etc. [Gen. -iei, var. indigestiune s.f. / cf. fr. indigestion, lat. indigestio].

PAPATACI s.n. 1. (Med.) Febră papataci = boală contagioasă benignă, manifestată prin febră, dureri de cap și oboseală și transmisă prin intermediul unei insecte. 2. (Fig.) Persoană care tolerează lucruri dezonorante sau insultătoare pentru propriul său interes. [< it. pappataci].

BRUCELOZĂ s.f. (Med.) Boală contagioasă transmisă omului de la unele animale domestice, care se manifestă prin temperatură ridicată, prin dureri de cap etc. [< fr. brucellose].

CEFALALGIE s.f. (Med.) Durere de cap; cefalee. [Gen. -iei. / < fr. céphalalgie, cf. gr. kephale – cap, algos – durere].

ceatlău, ceatlaie, s.n. (reg.) 1. (înv.) instrument de tortură circular, care se punea pe cap. 2. bucată de lemn, băț cu care se răsucește funia sau lanțul trecut peste o sarcină de fân sau lemne. 3. prăjină adăugată la inima căruței, spre a înhăma încă un cal. 4. bucată de lemn sau cârpă cu care se înnădește ceva; înnăditură. 5. apărătoarea saniei; gănjul cu care se leagă de sanie proțapul sau tânjala. 6. șervet pus în jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele coșului în partea dinainte, sus, pe care se poate ședea. 8. băț gros, bâtă, ciomag. 9. lemn gros, stâlp.

INSOLAȚIE s.f. 1. Afecțiune provocată de radiațiile solare asupra organismului și manifestată prin dureri de cap, febră etc. ♦ Vătămare produsă pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de către razele solare. ♦ Tratament prin expunere la soare. [Gen. -iei. / cf. fr. insolation, lat. insolatio].

MIGRENĂ s.f. Durere de cap (localizată într-o anumită regiune a capului și însoțită de tulburări digestive). [< fr. migraine].

NEURASTENIE s.f. Boală caracterizată prin tulburări funcționale ale sistemului nervos, care se manifestă prin dureri de cap, insomnie, oboseală etc. [Gen. -iei. / < fr. neurasthénie, cf. gr. neuron – nerv, astheneia – slăbiciune].

BRUCELOZĂ s. f. boală infecțioasă transmisibilă omului, prin alimente, de la unele animale domestice, care se manifestă prin temperatură ridicată, dureri de cap etc.; febră de Malta. (< fr. brucellose)

CEFALALGIC, -Ă I. adj. referitor la cefalalgie. II. adj., s. n. (medicament) contra durerilor de cap. (< fr. céphalalgique)

CEFALALGIE s. f. durere de cap; cefalee. (< fr. céphalalgie)

ENCEFALALGIE s. f. durere de cap intensă și profundă. (< fr. encéphalalgie)

INDIGESTIE s. f. indispoziție provocată de o digestie grea și manifestată prin dureri de cap, greață etc. (< fr. indigestion, lat. indigestio)

INSOLAȚIE s. f. 1. afecțiune provocată de radiațiile solare asupra organismului și manifestată prin dureri de cap, febră etc. 2. stare patologică a plantelor datorită excesului de lumină sau de căldură solară. 3. iluminare a unei suprafețe de către razele solare. ◊ tratament prin expunere la soare. (< fr. insolation, lat. insolatio)

NEURASTENIE s. f. boală caracterizată prin tulburări funcționale ale sistemului nervos, care se manifestă prin dureri de cap, insomnie, oboseală. (< fr. neurasthénie)

NEVRALGIE s. f. neurodinie; (spec.) durere de cap. (< fr. névralgie)

NICTALGIE s. f. durere de cap numai noaptea, în timpul somnului. (< fr. nyctalgie)

PAPATACI s. n. 1. febră ~ = boală infecțioasă și contagioasă produsă de un virus, manifestată prin febră, dureri de cap și oboseală. 2. (fig.) persoană care tolerează lucruri dezonorante sau insultătoare pentru propriul său interes; om laș, comod. (< it. pappataci)

BRUCELOZĂ, bruceloze, s. f. Boală contagioasă a vitelor (și a oamenilor), care se manifestă prin febră mare (și dureri de cap). – Fr. brucelose.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale bot) și legată de trunchi prin gît. ◊ Loc. adv. Din cap pînă-n picioare = în întregime, cu desăvîrșire. (Pînă) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineață. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trînti (pe cineva) la pămînt; fig. a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o înghițitură. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni îngîmfat, îndrăzneț, obraznic; b) a fi amețit de băutură. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se întîmplă. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; fig. a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins. Cu capul plecat = rușinat, umilit; învins. Pe după cap = pe după gît, la ceafă. Bătut (sau căzut) în cap = tîmpit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calități. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui să suporte o serie de dificultăți. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creîndu-i neplăceri). A sta (sau a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lîngă cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a se afla într-o împrejurare grea și a nu mai ști ce să facă. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. ◊ Expr. A-și pune mîinile în cap sau a se lua cu mîinile de cap = a se lua cu mîinile de păr (de necaz, de ciudă sau de deznădejde); p. ext. a-i fi necaz, ciudă, a fi deznădăjduit. 2. Căpătîi; căpătîiul patului. 3. Individ, ins, om. Cîte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute. ♦ (La pl.) Capital. Am vîndut cirezile Și mi-am scos capetele (TEODORESCU). 4. Minte, gîndire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vîrî cuiva ceva) în cap = a face pe cineva să creadă ceva. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe; a ține minte. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gîndul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpîni mereu (același gînd). A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gîndi la... A-și bate (sau a-și frămînta, a-și sparge) capul = a se gîndi intens (spre a soluționa o problemă). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva. A fi (sau a rămîne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămîne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A avea cap să... = a avea posibilitatea să..., a putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. (Astăzi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc; a garanta cu viața pentru cineva. O dată cu capul = cu nici un preț. În ruptul capului = cu primejdia vieții; cu nici un preț. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor¹; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. 1. Vîrf (al unui obiect). ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfîrșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. (Reg.) Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic, n-are importanță. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stînd în pat, stînd așezat, șezînd. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămînă, de iarnă etc.) = începutul unui an (al unei săptămîni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rîndului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfîrșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfîrși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă sau rămasă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Pînă la un cap de ață = tot. – Lat. caput.

modist s. m. Creator care dă linia în modă ◊ „Câțiva modiști [...] au inventat moda africană cu turbane înalte și înflorate.” Săpt. 16 VI 72 p. 16. ◊ „Dar modiștii nu-s de ieri, de alaltăieri pe lumea asta și miile de modele de taioare pe care ei le-au confecționat ne vor da și nouă destule dureri de cap [...]” Săpt. 27 IV 79 p. 8; v. și cola (din modă + -ist)

policitemie s. f. (med.) Boală caracterizată prin creșterea numărului de globule roșii ◊ „Potrivit unui studiu publicat într-o revistă americană, tutunul este, fără îndoială, principala cauză a unei maladii a sângelui, policitemia, ce se manifestă prin puternice dureri de cap, oboseală și chiar leșinuri.” R.l. 7 I 78 p. 6 (din fr. polycythémie; L; DM, DZ; DEX)

iárbă sf [ At: COD. VOR. 144/15 / Pl: (înv) ierbi, ĕ, (5, 12, 13 colectiv) ierburi / E: ml. herba ] 1 Plante erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. 2 (Îe) Paște murgule, iarbă verde Va trebui să aștepți mult și bine până ți se va întâmpla ceea ce îți dorești. 3 (Îe) Din pământ, din iarbă verde Cu orice preț Si: neapărat. 4 Nutreț verde, proaspăt cosit. 5 (Lpl) Buruieni de tot felul. 6 Pajiște. 7 (Îs) ~bă rea Plantă otrăvitoare nedefinită mai îndeaproape. 8 (Pfm; îas) Om rău, primejdios. 9 (Reg; Îe) A fi de-o iarbă cu cineva A fi de aceeași vârstă sau de același neam cu cineva. 10 (Îe) Când mi-o crește iarba-n barbă Niciodată. 11 (Îe) A crește iarba pe sub cineva A fi leneș. 12 (Îs) Ierburi de leac Plante medicinale. 13 Plante cu care se condimentează mâncărurile. 14 (Arg) Nume dat marihuanei sau hașișului. 15 (Îe) A merge la iarbă verde A merge la picnic. 16 (Îc; șîc iarba-boierului, iarba-canarașului, iarba-cănărașului, iarba-canarului, iarba lui Timofte, iarba-mâței, iarba-popilor, iarba-preoților, iarba-șarpelui, iarba-șerpii, iarba-șiertească, iarbă-bălaie, iarbă-boierească, iarbă-crestată, iarbă-dalbă, iarbă-de-mătase, iarbă-ghilană, iarbă-neagră și mare, iarbă-sură, iarbă-șierțească, iarbă-șerpească, iarbă-tărcată, iarbă-tărcățică, iarbă-vărgată) iarbă-albă Plantă ierboasă din familia gramineelor, cu frunze vărgate cu linii albe – roșiatice, cultivată mai ales prin grădini Si: ierbăluță, panglicuță (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; îc) iarba-albinei, iarba-albinelor, iarba-ciutei Dumbravnic (Melittis melisophyllum) 18 (Bot; îc) iarbă -alunecoasă, iarbă-aspră, iarbă-țeapănă Țăpoșică (Nardus stricta). 19 (Mtp; Îc) iarba-apelor Un anumit fel de iarbă (1) care răsare în locurile unde apar la suprafață izvoarele și pe care nu o recunoaște decât cel inițiat. 20 (Bot; îc) iarba-asinului Luminiță (Oenothera biennis). 21 (Îc) iarba-aerului, iarba-fiarelor, iarba-cerii, iarba-ferii, iarba-fierului, iarba-rândunelei Plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynachum vincetoxicum). 22 (În basme; îc) iarba-fiarelor Iarbă (1) cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă. 23 (Pex; fig; îac) Putere supranaturală care poate ajuta la ceva greu de obținut. 24 (Bot; îc) iarba-bolnavului, iarba-balaurului, iarba-roșie, iarba-șarpelui Răculeț (Polygonum bistorta). 25 (Bot; îc) iarba-bălții Coada-vulpii (Alopecurus pratensis). 26 (Bot; îac; șîc iarba-băteață) Păiuș (Descampsia caespitosa). 27 (Bot; îc) iarba-boierilor, iarba-boierului, iarba-boilor Ricin (Ricinus communis). 28 (Bot; îc) iarba-boierului, iarbă-broștească Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 29 (Bot; îc) iarba-boierului Brusture (Arctium lappa). 30 (Îc) iarba-broaștelor Mică plantă, din familia hidrocharitaceelor, cu frunze lucioase, rotunde care plutesc la suprafața apei și cu flori albe Si: limba-broaștei, mușcatul-broaștelor (Hydrocharis morus-ranae). 31 (Bot; îc) iarba-bubei, iarba-bubelor Omag (Aconitum callibotryon). 32 (Bot; îc) iarba-cailor, iarbă-dulce Flocoșică (Holcus lanatus). 33 (Bot; îc) iarba-calului Părul-porcului (Festuca sulcata). 34 (Îc) iarba-carelor Plantă medicinală pusă în apa de baie pentru copiii care nu pot să meargă (Senecio erraticus). 35 (Îc) iarba-căprioarei Planta Donoricum hungaricum. 36 (Îc) iarba-cărtițelor, iarba-mătrililor Plantă folosită în medicina populară în tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hedaraceum). 37 (Bot; îc) iarba-cășunatului, iarba-cășunăturii Stupiniță (Platanthera bifolia). 38 (Bot; îc) iarba-cătanelor, iarba-porcului, iarba-sărăciei, iarbă-cătunească Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 39 (Bot; îc) iarba-cerbilor, iarba-câinelui Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 40 (Bot; îc) iarba-ciobanului, iarbă-voinicească Varga-ciobanului (Dipsacus silvestris). 41 (Bot; îc) iarba-ciumei Ciumărea (Galega officinalis). 42 (Îc) iarba-ciutei Plantă compozită cu flori galbene dispuse în capitule Si: cujdă (Doronicum austriacum). 43 (Bot; îac; șîc iarba-lupului) Turtă (Carlina acaulis). 44 (Îc) iarba-câmpului, iarba-vântului Plantă cu tulpini noduroase și cu flori verzui-alburii sau violete Si: păiuș (Agrostis stolonifera). 45 (Bot; îc) iarba-cocoșului Cocoșei de câmp (Adonis aestivalis). 46 (Bot; îac) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 47 (Îc) iarba-codrului, iarba-lupului Plantă care induce stări de somnolență, amețeală și dureri de cap Si: mătrăgună (Atropa belladona). 48 (Îc) iarba-coifului, iarba-fierului, iarba-jermilor, iarba-viermilor Plantă otrăvitoare care crește pe piatră de cremene (Aconitum napellus). 49 (Îc) iarba-cristoforului, iarba-fiarelor, iarba lui Hristofor, iarba-orbalțului, iarba Sf. Cristofor, iarbă-de-orbanț Plantă folosită în trecut ca leac împotriva ciumei, a bolilor de piele, a rănilor sau care se dădea vitelor. Si: orbalț (Actaea spicata). 50 (Bot; îc) iarba-crucii Smântânică (Galium cruciata). 51 (Bot; îac; șîc iarba-tăieturii) Gențiană (Gentiana cruciata). 52 (Îac; șîc iarba lui Sf. Ion, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcății, iarbă-sunătoare) Plantă care se folosește împreună cu florile sale atât în farmacie, cât și în medicina populară contra durerilor de stomac, bolilor de ficat, bolilor de rinichi, eczemelor, pojarului Si: sunătoare, pojarniță (Hypericum perforatum). 53 (Bot; îac; șîc iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare) Amăreală (Polygala comosa). 54 (Bot; îc) iarba-cucului, iarba-iepurelui, iarbă-tremurătoare Tremurătoare (Briza media). 55 (Îac) Planta Orobache alba. 56 (Bot; îac; șîc iarbă-de-lămâioară) Cimbru (Thymus vulgaris). 57 (Îc) iarba-cuforilor, iarbă-neagră Plantă care se folosește ca leac împotriva eczemelor (Filipendula vulgaris). 58 (Îc) iarba-curelei Plantă amintită în cântecele populare Si: năgară (Stipa capillata). 59 (Îc) iarba-datului, iarba-faptului, iarba-fecioarei, iarba-feciorilor, iarba-surpăturii, iarbă-de-surpătură Plantă care se folosește în medicina populară Si: fecioară (Herniaria glabra). 60 (Bot; îc) iarba-degetelor, iarbă-cu-cinci-foi Cinci-degete (Potentilla reptans). 61 (Îc) iarba-degetului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl Plantă care se folosește ca leac pentru bolile de plămâni Si: degetar (Digitalis grandiflora). 62 (Bot; îc) iarba-dintelui Dințură (Odontites rubra). 63 (Bot; îc) iarba-dracului Ciumăfaie (Datura stramonium). 64 (Bot; îc) iarba-dragostei Limba-cucului (Botrychium lunaria). 65 (Îc) iarba-drumurilor Planta Chenopodium murale. 66 (Bot; îc) iarba-eretei, iarba-găinilor Vulturică (Hieracium pilosella). 67 (Îc) iarba-faptului Mică plantă ierboasă din familia crassulaceelor, cu tulpină șerpuitoare, frunze cilindrice și flori albe care crește pe stâncile de calcar (Sedum album). 68 (Bot; îc) iarba-fânului, iarbă-mirositoare Vițelar (Anthoxanthum odoratum). 69 (Îc) iarba-fecioarelor Plantă folosită în medicina populară ca aperitiv și digestiv pentru bolile de ficat și pentru dureri de stomac Si: pelin, pelin-alb (Artemisia absinthum). 70 (Îc) iarba-fetei, iarbă-moale Plantă cu frunze liniare, lanceolate cu flori în corimb (Stellaria holostea). 71 (Îc) iarba-frântului, iarba-sasului Plantă folosită în medicina populară pentru tratarea herniei, durerilor de mijloc și de stomac Si: sănișoară (Sanicula europaea). 72 (Îc) iarba-frigurilor Plantă ale cărei flori se folosesc în medicina populară și în farmacie Si: albăstriță (Centaurea cysnus). 73 (Îac; șîc iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoare-de-sânge) Plantă care se folosește în medicina populară pentru tratarea frigurilor, ca tonic, stomahic și febrifug (Centaurium umbellatum). 74 (Îc) iarba-fumului, iarbă-de-curcă Plantă întrebuințată în medicina populară contra bolilor de piele, stomac și splină Si: fumăriță (Fumaria officinalis). 75 (Îc) iarba-găii, iarba-găii-amară Plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri asprii, cu flori galbene Si: amăruță (Picris hieracioides). 76 (Bot; îc) iarba-găinii, iarba-găinilor Gălbenuși (Crepis setosa). 77 (Bot; îc) iarba-gâștei, iarba-sclintiturii Plantă folosită în medicina populară împotriva frigurilor și a scrântiturii (Potentilla anserina). 78 (Îc) iarba-gâtului Mică plantă ierboasă din familia scrofulaceelor, cu tulpină păroasă, frunze moi, flori galbene și care crește pe locurile umede de pe coastele munților (Tozzia alpina). 79 (Îc) iarba-gușteriței, iarbă-creață Veche plantă medicinală cultivată în stațiuni de plante medicinale și în grădini țărănești, folosită în farmacie ca dezinfectant și în medicina populară sub formă de ceai contra durerilor de stomac, diaree și pentru poftă de mâncare Si: izmă (Mentha longifolia). 80 (Îc) iarba-iepurelui, iarba-iepurilor Plantă amintită în cântecele populare Si: susai (Sonchus oleracesus). 81 (Îc) iarba-întruielelor Plantă folosită ca leac împotriva reumatismului Si: grozamă (Genista sagittalis). 82 (Îc) iarba-junghiului Plantă folosită în medicina populară, care se pune în scăldătoarea copiilor Si: (Centaurea phrygia). 83 (Îac; șîc iarba-tăieturii) Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și la scăldături Si: ochiul-boului (Chrysanthemum leucanthemum). 84 (Îc) iarba-junghiurilor, iarbă-de-holbură, iarbă-de-junghiuri Plantă folosită în medicina populară contra junghiurilor (Geranium pratense). 85 (Bot; îc) iarba-limbii, iarbă-de-durerea-gâtului Oușor (Sreptopus amplexifolius). 86 (Bot; îc) iarba-limbricilor Unghia-găii (Astragalus glycyphyllus). 87 (Îc) iarba-lingurii, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra rănilor și hepatitei (Inula britannica). 88 (Bot; îc) iarba-lui-Antonie, iarba-lupăriei, iarba-șopârlei, iarbă-neagră Busoioc-sălbatic (Prunella vulgaris). 89 (Bot; îc) iarba-lui-ceas-rău Cervană (Lycopus europaeus). 90 (Îc) iarba-lui-cel-slab, iarba-năpârcii Plantă folosită în medicina populară împotriva surmenajului, anemiei, durerilor de dinți și a brâncii la porci Si: iarba-șarpelui (Echium vulgare). 91 (Bot; îc) iarba-lui-Daraboiv, iarbă-dulce, iarbă-tare Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 92 (Îc) iarba-lui-Dumnezeu Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de stomac Si: lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 93 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Gheorghe, iarba-mărgăritarului Plantă ale cărei flori sunt folosite în medicina populară la prepararea unui ceai contra durerilor de piept Si: lăcrămioare (Convallaria majalis). 94 (Bot; îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Sburătoare (Chamaenerion angustifolium). 95 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: măselariță (Hyosciamus niger). 96 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Plantă care se fierbe împreună cu alte plante folosită contra durerilor de încheieturi și de picioare și în medicina populară veterinară Si: cinsteț (Salvia glutinosa). 97 (Îac) Plantă folosită în medicina populară Si: jale (Salvia pratensis). 98 (Îc) iarba-lui-Tat, iarba-lui-Tate, iarba-lui-Taten, iarba-lui-Tatic, iarba-lui-Tatie, iarba-lui-Tatin, iarba-lui-Tatol, iarba-lutatinului, iarba-tatii, iarbă-băloasă, iarbă-întăritoare, iarbă-neagră Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de piept, astm, gâlci, dureri de mijloc, de dinți, diaree, hernie și ca unguent Si: tătăneasă (Symphytum officinale). 99 (Bot; îc) iarba-lui-Timofte Iarba-iepurelui (Phleum alpinum). 100 (Bot; îac; șîc iarba-lui-Timofteu, iarba-lui-Timoftei, iarba-lui-Timofti Timoftică (Phleum pratense). 101 (Bot; îc) iarba-lupului, iarba-ciutei, iarba-tunului Borșișor (Sempervivum schlechani). 102 (Îac; șîc iarba-urechii, iarbă-de-tun, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă) Plantă cultivată adesea pe case, șuri, grajduri cu credința că apară împotriva trăsnetului, folosită în medicina populară împotriva durerilor de urechi Si: urechelniță (Sempervivum tectorum). 103 (Îc) iarba-măgarului Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: scaiul-dracului (Eryngium campestre). 104 (Bot; îc) iarba-mălcedului, iarbă-potcă Trei-frați-pătați (Viola arvensis). 105 (Îc) iarba-mării, iarbă-de-mare Plantă ierboasă acvatică, din familia potamogetonaceelor, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formând adesea întinse livezi submarine (Zostera marina). 106 (Îc) iarba-mărinului, iarba-cerii, iarbă-băloasă Planta Centaurea austriaca. 107 (Bot; îc) iarba-mărinului, iarba-cerii Albăstriță (Centaurea jacea). 108 (Bot; îc) iarba-mărinului Corobatică (Centaurea nigrescens). 109 (Îc) iarba-mătricilor, iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară la tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hederaceum). 110 (Bot; îc) iarba-mătrișii Râjnică (Cardamine impatiens). 111 (Îc) iarba-mâței, iarbă-vântului, iarbă-flocoasă Plantă folosită în medicina populară contra tusei, frisoanelor, durerilor de cap, ale cărei frunze se așază pe burta copiilor bolnavi de dizenterie și care este mâncată cu plăcere de pisici Si: cătușnică (Nepeta cataria). 112 (Bot; îac) Poala Sfintei Marii (Nepeta pannonica). 113 (Bot; îc) iarba-mâțului, iarba-pisicii, iarba-pisicilor Valeriană (Valeriana officinalis). 114 (Bot; îc) iarba-metricii Floare-de-perină-broștească (Anthemis macrantha). 115 (Îc) iarba-minciunii Plantă folosită în medicina populară contra tusei și ale cărei frunze se pun pe răni și pe tăieturi pentru a opri sângerarea (Plantago cornuti). 116 (Bot; îc) iarba-mlaștinei Pipirig (Juncus conglomeratus). 117 (Bot; îac) Rugină (Juncus effusus). 118 (Bot; îac) Pipirig (Juncus inflexus). 119 (Bot; îac) Mălaiul-cucului (Luzula piosa). 120 (Bot; îc) iarba-muncilor Trifoi-alb (Trifolium repens). 121 (Îc) iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară veterinară care se pune în urechea porcilor bolnavi de brâncă sau contra dalacului la cai Si: spânz (Helleborus niger, Helleborus purpurascens). 122 (Îc) iarba-negeilor Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor (Teucrium montanum). 123 (Bot; îc) iarba-nigeilor Juslen (Sedum hispanicum). 124 (Îc) iarba-nisipului Planta Corynephorus canescens. 125 (Îc) iarba-o-mie-bună Plantă folosită în medicina populară la prepararea diverselor leacuri Si: frăsinel (Dictamnus albus). 126 (Îc) iarba-oilor, iarba-șoarecelui, iarbă-strănutătoare Plantă folosită în medicina populară la prepararea ceaiului contra durerilor de stomac, a febrei, a tuturor bolilor care implică aparatul genital feminin, și contra tăieturilor, a rănilor Si: coada-șoricelului (Achillea millefolium). 127 (Bot; îc) iarba-orbalțului Rotungioare (Homogyne alpia). 128 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-faptului, iarba-rănii, iarbă-de-răni, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 129 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus sterilis). 130 (Mar; îc) iarba-osului Arbust mic cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene, folosit în medicina populară contra diareei și care se dă la vitele care se umflă Si: mălăoaie (Helianthemum alpestre). 131 (Îc) iarba-osului, iarba-ursului Plantă folosită în medicina populară pentru febră și vătămări (Helianthemum nummularium). 132 (Bot; îc) iarba-osului Mălăoaia-stâncilor (Helianthemum rupifragum). 133 (Bot; îc) iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus japonicus). 134 (Bot; îac) Secărea (Bromus secalinus). 135 (Bot; îc) iarba-păduchelui, iarba-păduchilor Pintenel (Pedicularis paustris). 136 (Bot; îc) iarba-păduchilor, iarbă-de-strănutat Roțoțele-albe (Achillea ptarmica). 137 (Bot; îac) Clocotici (Rhinanthus minor). 138 (Bot; îac) Bălbisă (Stachys silvatica). 139 (Îc) iarba-pălăriei, iarba-părului Plantă folosită în medicina populară, a cărei rădăcină pisată se folosește la dureri de cap, iar ceaiul din frunzele sale, împreună cu alte plante, se folosește contra răcelii Si: brusture (Petasites hybrudus). 140 (Îc) iarba-pământului, iarba-plămânilor, iarba-plumânei, iarba-plumănului Planată folosită în medicina populară pentru tratarea bolilor pulmonare Si: mierea-ursului (Pulmonaria officinalis). 141 (Bot; îc) iarba-părului Perișor (Elymus asper). 142 (Îc) iarba-pârciului, iarba-sângelui, iarbă-de-pârci Plantă folosită în medicina populară contra reumatismului și a rănilor la vite Si: năpraznică (Geranium robertianum). 143 (Bot; îc) iarba-piciorul-găinii Floare-de-leac (Ranunculus repens). 144 (Îc) iarba-porcilor, (reg) iarba-jermilor, iarba-puricelului, iarba-purecilor, iarba-țânțarilor, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-amară, iarbă-creață Plantă folosită în medicina populară care se pune în încălțăminte contra bătăturilor sau pe rănile vitelor ca să nu facă viermi Si: Iarbă-roșie (Polygonum persicaria). 145 (Îc) iarba-porcilor, iarba-tunului, iarbă-de-grădină, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea). 146 (Îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Plantă folosită în medicina populară contra umflăturilor de la mâini și contra afecțiunilor pulmonare Si: brâncă (Lobaria pulmonaria). 147 (Îc) iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-ghiol, iarbă-sărată Brâncă (Salicornia europaea). 148 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Săricică (Salsola kali). 149 (Îac; șîc iarbă-de-trânji, iarbă-neagră) Plantă folosită în medicina populară contra scrofulozei, contra crupului difteric la porci Si: buberic (Scrophularia nodosa). 150 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Brâncă (Stereum hirsutum). 151 (Bot; îc) iarba-porcului Plevaiță (Xeranthemum annuum). 152 (Bot; îc) iarba-porumbilor Găinuși (Isopyrum thalictroides). 153 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puriceilor, iarba-puricelui, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară veterinară în tratamentul rănilor de la picioarele vițeilor și pentru colorarea lânei în galben Si: dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 154 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puricelui, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-de-făcut-copii, iarbă-roșie Planta Polygonum lapathifolium). 155 (Bot; îc) iarba-puricelui Puricică (Pulicaria vulgaris). 156 (Îc) iarba-raiului Plantă folosită în medicina populară la crampe stomacale și diaree Si: vetrice (Chrysanthemum macrophyllum). 157 (Bot; îc) iarba-rațelor, (reg) iarbă-rea Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 158 (Îc) iarba-rândunelei, iarba-rândunicii, iarbă-de-negei, iarbă-de-negi Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor și a bubelor de piele Si: rostopască (Chelidonium majus). 159 (Bot; Îc) iarba-rândunelei-mici Roșuță (Anagalis caerulea). 160 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bolilor de piele, a scorbutului și a hemoroizilor Si: untișor (Ficaria verna). 161 (Îc) iarba-roilor, iarba-albinelor, iarba-stupilor, iarba-stupului Plantă folosită pentru frecatul coșnițelor cu care se prind stupii roiți sau, în medicina populară, sub formă de ceai contra durerilor de dinți, de urechi și de piept și ca expectorant sau cardiac Si: roiniță (Melissa officinalis). 162 (Bot; îc) iarba-sasului Coada-calului (Hippuris vulgaris). 163 (Bot; îc) iarba-săgeții Săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia). 164 (Îc) iarba-sângelui, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare Plantă folosită în medicina populară contra febrei tifoide, sifilisului, frigurilor, decoctul dându-se la vitele bolnave de sânge Si: gălbinele (Lysimachia vulgaris). 165 (Îc) iarba-Sfintei-Marii Planta Hierochloë australis. 166 (Îc) iarba-Sfintei-Sofia Plantă întrebuințată pentru confecționarea măturilor Si: peliniță (Artemisia pontica). 167 (Îc) iarba-smeului, iarba-urechii, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-urechi, iarbă-groasă Plantă folosită în medicina populară contra urâțeniei și în unele credințe populare (Sedum maximum). 168 (Îc) iarba-smizii, iarbă-smidă, iarbă-smiză Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap, a lipsei poftei de mâncare Si: dumbăț (Teucrium chamaedrys). 169 (Îc) iarba-soarelui Plantă ai cărei rizomi, frunze și flori se folosesc în medicina populară la vindecarea rănilor Si: arnică (Arnica montana). 170 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra dalacului Si: vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 171 (Bot; îac; șîc iarbă-dulce) Barba-caprei (Tragopogon orientalis). 172 (Bot; îc) iarba-somnului Urechea-porcului (Salvia verticillata). 173 (Bot; îac) Papanași (Trifolium arvense). 174 (Bot; îc) iarba-spurcului, iarbă-întăritoare Vineriță (Ajuga reptans). 175 (Bot; îac; șîc iarbă-înfărinată, iarbă-piciorul-gâștei) Spanacul-ciobanilor (Chenopodium bonus-henricus). 176 (Bot; îc) iarba-stupului Apărătoare (Calamintha clinopodium). 177 (Bot; îc) iarba-surpăturii Feciorică (Herniaria incana). 178 (Îc) iarba-surzilor Mică plantă ierboasă din familia saxifragaceelor, cu tulpina dreaptă și flori albe-gălbui care crește prin regiuni stâncoase (Saxifraga aizoon). 179 (Bot; îc) iarba-șarpelui Coada-zmeului (Calla palustris). 180 (Îac; șîc iarba-șerpilor) Plantă al cărei rizom se folosește ca vermifug Si: ferigă (Dryopteris filix-mas). 181 (Îc) iarba-șarpelui, iarba-vătămăturii Plantă folosită în medicina populară sau care se usucă și se dă la vite pentru a da mai mult lapte Si: muma-pădurii (Lathraea squamaria). 182 (Îc) iarba-șarpelui Plantă care se folosește în medicina populară la spălatul rănilor provocate de mușcătura șerpilor Si: mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 183 (Bot; îac) Șopârliță (Veronica chamaedrys, Veronica latifolia, Veronica teucrium). 184 (Bot; îc) iarba-șerii Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 185 (Bot; îc) iarba-șoarecului Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 186 (Îc) iarba-șopârlei, iarba-șopârlelor, iarbă-roșie Plantă cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum). 187 (Bot; îc) iarba-tainei Lăcrămiță (Catabrosa aquatica). 188 (Bot; îc) iarba-tăieturii, iarba-bubii, iarba-tâlharului, iarba-vântului, iarbă-de-rană, iarbă-de-răni Vindecea (Betonica officinalis). 189 (Îc) iarba-tăieturii Plantă care se folosește în medicina populară ca stimulent (în rachiu), contra durerilor de cap, hepatită, astmului, iar minerii din Munții Apuseni folosesc tulpinile ca fitil pentru explozii Si: lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 190 (Bot; îac; șîc iarba-fierului, iarbă-de-târtil) Încheietoare (Sideritis montana). 191 (Îc) iarba-tâlharului Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și răni Si: tâlhărea (Mycelis muralis). 192 (Îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii, iarbă-de-șoldină, iarbă-de-șoaldină, iarbă-de-trânji, iarbă-grasă Plantă cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb (Sedum acre). 193 (Bot; îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii Rujă (Sedum rosea). 194 (Bot; îc) iarba-untului, iarba-vântului Verigel (Orobanche caryophzllacea). 195 (Bot; îc) iarba-untului Crăielici (Orobanche lutea). 196 (Bot; îc) iarba-urâciunii Garofiță (Dianthus carthusianorum). 197 (Bot; îac) Garofițe-de-munte (Dianthus compactus). 197 (Îc) iarba-ursului Plantă care se fierbe pentru colorarea lânii în verde Si: pedicuță (Lycopodium clavatum). 198 (Bot; îac) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape (Ramaria aurea). 199 (Bot; îc) iarba-vătămăturii, iarbă-ghimpoasă Ghimpariță (Crypsis aculeata). 200 (Bot; îc) iarba-vătămăturii Scrintitoare (Potentilla argentea). 201 (Îc) iarba-vântului Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară contra diareei Si: neghină (Agrostemma githago). 202 (Îac) Plantă cu frunze liniare, cu flori violacee sau verzi în spicule (Apera spica-venti). 203 (Bot; Trs; îac) Steliță (Aster amellus). 204 (Bot; îac) Coamă-de-aur (Aster linosyris). 205 (Bot; îac; șîc iarba-câinelui, iarbă-câinească) Pir-gros (Cynodon dactylon). 206 (Bot; îc) iarba-vântului Opaiță (Melandryum album). 207 (Îac) Plantă folosită la vopsitul ouălor Si: dediței (Pulsatilla vulgaris). 208 (Îc) iarba-voinicului Planta care atunci când este tânără se folosește ca salată de primăvară și în medicina populară Si: năsturel (Nasturtium officinale). 209 (Bot; îac) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 210 (Bot; îc) iarba-vrăjitoarei Tilișcă (Circaea lutetiana). 211 (Îc) iarba-vulturului Plantă din familia compozitelor cu frunze lanceolate sau liniare, cu flori galbene în capitule (Hieracium umbellatum). 212 (Îc) iarba-zgăibii Plantă utilizată în medicina populară Si: spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 213 (Îac; șîc iarbă de zgăibi, iarbă de zgaibă) Planta Lapsana communis. 214 (Reg; îc) iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară contra zgăibii Si: căldărușa-popii (Nicandra physaloides). 215 (Îc) iarbă-albastră Plantă din familia gramineelor, cu frunze plane, îngrămădite la baza tulpinii, care crește prin locuri umede (Molinia coerulea). 216 (Îc) iarbă-albă de slatină, iarbă-de-gălbează, iarbă-de-sare, iarbă-de-sărătură Planta Puccinelia distans. 217 (Îc) iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap și a durerilor de urechi Si: granat (Chrysanthemum parthenium). 218 (Bot; îc) iarbă-amară, iarbă-creață Schinel (Cnicus bedictus). 219 (Bot; îc) iarbă-băloasă Colacul-babei (Alchemilla acutiloba). 220 (Bot; îc) iarbă-bărboasă Pelin negru (Artemisia vulgaris). 221 (Bot; îac; șîc iarbă-ghimpoasă) Costrei (Echinochloa crus-gali). 222 (Bot; îc) iarbă-căiasă, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare Urda-vacii (Cardaria draba). 223 (Bot; îc) iarbă-ce-moaie-vinele, iarbă-întăritoare-a-vinelor Canale (Impatiens balsamina). 224 (Bot; îc) iarbă-costrei Mohor (Setaria verticillata). 225 (Bot; îc) iarbă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoasă Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 226 (Bot; îc) iarbă-de-bahnă Ierboi-de-bahnă (Beckmannia erucaeformis). 227 (Bot; îc) iarbă-de-boale, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare, iarbă-de-rană, iarbă-de-toate-boalele Usturoiță (Alliaria officinalis). 228 (Îc) iarbă-de-bou-sălbatică Planta Anchusa ochroleuca. 229 (Bot; îac) Limba-boului ( Anchusa officinalis). 230 (Îc) iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu numeroase întrebuințări în medicina populară: frunzele se aplică pe răni și se folosesc la boli de ochi, sucul se folosește contra limbricilor și rădăcina este folosită la prepararea unui ceai contra afecțiunilor pulmonare și gastrice Si: pătlagină (Plantago major). 231 (Îac) Plantă folosită în medicina populară în afecțiunile pulmonare Si: patlagină (Plantago media). 232 (Îc) iarbă-de-cositor Plantă folosită frecvent în medicina populară Si: coada-calului (Equisetum arvense). 233 (Bot; îac) Pipirig (Equisetum hiemale). 234 (Bot; îc) iarbă-de-crescut-părul Torțel (Cuscuta epithymum). 235 (Bot; îc) iarbă-de-dat, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă Talpa-gâștii (Leonurus cardiaca). 236 (îc) iarbă-de-dureri Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 237 (Îac; șîc iarbă-de-durori) Plantă al cărei rizom se folosește în medicina populară contra podagrei (Polygonatum odoratum). 238 (Bot; îc) iarbă-de-friguri Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 239 (Îc) iarbă-de-ghiață Plantă ornamentală, suculentă cu flori viu și variat colorate Si: gheață (Mesembrianthemum crystallinum). 240 (Bot; îc) iarbă-de-greutate Suliman (Ajuga genevensis). 241 (Bot; îc) iarbă-de-inimă-rea, iarba-roșie Punga-babei (Pulicaria dysenterica). 242 (Bot; îc) iarbă-de-întruiele Cânepioară (Eupatorium cannabinum). 243 (Îc) iarbă-de-margină, iarbă-văpsătoare Plantă care se folosește la vopsirea lânii în roșu Si: roibă (Rubita tinctorum). 244 (Bot; îc) iarbă-de-munte Păiuș (Festuca ovina). 245 (Bot; îc) iarbă-de-negei Aior (Euphorbia esula). 246 (Bot; îac; șîc iarbă-de-râie) Alior (Euphorbia helioscopia). 247 (Îc) iarbă-de-om-sărac Plantă folosită în medicina populară Si: avrămească (Gratiola officinalis). 248 (Bot; reg; îc) iarbă-de-păr Buruiană-de-păr (Chara). 249 (Îc) iarbă-de-păsări Plantă folosită în medicina populară veterinară Si: scânteuță (Anagallis arvensis). 250 (Îac) Plantă folosită în medicina populară la scrântituri, cangrene etc Si: rocoină (Stellaria media). 251 (Îc) iarbă-de-perină Plantă folosită la vopsitul în galben Si: floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 251 (Îc) iarbă-de-piatră Plantă aromată, meliferă și furajeră folosită în medicina populară contra frisoanelor și leucoreei sau pentru aromatizarea tutunului, iar planta uscată se așază în haine contra moliilor Si: sulfină (Melilotus officinale). 252 (Îc) iarbă-de-plămâni Plantă medicinală folosită contra durerilor de piept (Centaurea micranthos). 253 (Bot; îc) iarbă-de-rovină Bumbăcariță (Eriophorum vaginatum). 254 (Îc) iarbă-de-sărătură Planta Suaeda maritima. 255 (Îc) iarbă-de-slatină Planta Poa bulbosa vivipara. 256 (Bot; îc) iarbă-de-smidă Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 257 (Îc) iarbă-de-soponit, iarbă-de-tăietură Plantă al cărei rizom se folosește la prepararea săpunului Si: săpunariță (Saponaria officinalis). 258 (Bot; îc) iarbă-de-Susan Costrei (Sorghum halepense). 259 (Îc) iarbă-de-șoaldină Planta Sedum hillebrandii. 260 (Bot; îc) iarbă-de-talan Ruscuță-primăvăratică (Adonis vernalis). 261 (Îc) iarbă-de-țelină, iarbă-englezească Plantă folosită în medicina populară la băi contra reumatismului Si: zizanie (Lolium perene). 262 (Îc) iarbă-de-urechi Ciupercă din familia pezizaceelor Si: urechea-babei (Peziza aurantia). 263 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra tusei, rănilor și a febrei Si: năvalnic (Phyllitis scolopendrium). 264 (Bot; îac; șîc ~ă-grasă) Gheață (Sedum spectabile). 265 (Îc) iarbă-de-vătăm Plantă folosită în medicina populară contra trânjii și contra unor boli care apar la vite Si: linăriță (Linaria vulgaris). 266 (Îc) iarbă-de-zugrăvit, iarbă-văpsătoare Plantă folosită în medicina populară la dropică și contra gălbezei la oi Si: drobușor (Isatis tinctoria). 267 (Bot; îc) iarbă-deasă, iarbă-dulce-de-baltă Hirușor (Poa annua). 268 (Bot; îc) iarbă-deasă Firișca-șopârlelor (Poa alpina). 269 (Bot; îac) Firicea (Poa bulbosa). 270 (Îac) Plantă cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis). 271 (Îac) Firuță (Poa pratensis). 272 (Bot; îac) Șuvar-de-munte (Poa trivialis). 273 (Bot; îc) iarbă-dulce, iarbă-dulce-de-baltă Rourică (Glyceria fluitans). 274 (Bot; îc) iarbă-dulce Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). 275 (Îac) Planta Nonnea atrata. 276 (Îac) Plantă folosită în credințe populare Si: barba-caprei (Tragopogon pratensis). 278 (Îac; șîc iarbă-dulce-de-munte, iarbă-dulce-de-pădure) Plantă cu frunze lanceolate, cu sporangii pe ambele părți ale nervurii mediane (Polypodium vulgare). 279 (Îc) iarbă-flocoasă Plantă amintită în cântecele populare Si: siminoc (Helichrysum arenarium). 280 (Bot; îac; șîc, reg, iarbă-neagră) Talpa-lupului (Leonurus marrubiastrum). 281 (Îac; șîc iarbă-mambie) Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de mijloc Si: voronic (Marrubium vulgare). 282 (Bot; îc) iarbă-frumoasă Bănuți (Bellis perenis). 283 (Îc) iarbă-grasă, iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară contra afecțiunilor pulmonare sau, fiartă în lapte, se folosește pentru cicatrizarea urmelor lăsate de vărsatul de vânt pe față Si: amăreală (Polygala vulgaris). 284 (Bot; îc) iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 285 (Îc) iarbă-grasă Planta Sedum purpureum. 286 (Îc) iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-nodoroasă, iarbă-roșie Plantă care se folosește în medicina populară sub formă de ceai contra diareei și în medicina populară veterinară Si: troscot (Polygonum aviculare). 287 (Îc) iarbă-împușcată, iarba-stârpitului Plantă care se folosește în medicina populară amestecată cu rachiu contra durerilor de stomac (Hypochoeris maculata). 288 (Bot; îc) iarbă-înfă(r)inata Fragă-tătărască Chenopodium foliosum). 289 (Îc) iarbă-lată Planta Carex digita. 290 (Bot; îac) Stânjenei (Iris germanica). 291 (Îc) iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară ca purgativ drastic contra afecțiunilor biliare Si: buruiană-de-venin (Euphorbia lathyris). 292 (Îac) Planta Polygala major. 293 (Bot; îc) iarbă-lipitoare Lipicioasă (Galium aparine). 294 (Bot; îc) iarbă-macriș Măcriș (Rumex acetosa). 295 (Îc) iarbă-mare, iarbă-mare-frumoasă, (Mun) iarbă-neagră Plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene, folosită în medicina populară contra tusei, febrei tifoide, râiei, durerilor de cap și căderii părului Si: oman (Inula helenium). 296 (Îc) iarbă-mare Planta Inula oculus-christi. 297 (Bot; îac) Limba-oii (Leuzea salina). 298 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bubelor și uneori la vopsitul în negru Si: zârnă (Solanum nigrum). 299 (Bot; îc) iarbă-mucedă Flocoșele (Filago arvernsis). 300 (Îc) iarbă-neagră Plantă din familia ericaceelor cu frunze mici liniare și flori albe sau trandafirii folosită în medicina populară contra tăieturilor (Calluna vulgaris). 301 (Bot; îac) Orăștică (Lathyrus niger). 302 (Bot; îac) Izmă-creață (Mentha crispa). 303 (Bot; Olt; îac) Izmă-bună (Mentha piperita). 304 (Îac) Planta Prunella grandiflora. 305 (Bot; îac) Busuioc-sălbatic (Prunella laciniata). 306 (Îac) Plantă cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii la exterior și galbene-verzui la interior folosită în medicina populară pentru vindecarea rănilor și a sifilisului (Scrophularia alata). 307 (Bot; îc) iarbă-noduroasă Golomăț (Dactylis glomerata). 308 (Bot; îc) iarbă-puturoasă Puciognă (Bifora radians). 309 (Bot; îac) Coriandru (Coriandrum sativum). 310 (Bot; îc) iarbă-rădăcină Angelină-sălbatică (Angelica sylvestris). 311 (Îc) iarbă-rea Planta Aconitum tauricum. 312 (Bot; îc) iarbă-roșie Cârligioare (Bidens cernuus). 313 (Îac) Plantă ale cărei inflorescențe sunt folosite în medicina populară pentru proprietățile lor diuretice și diaforetice Si: dentiță (Bidens tripartitus). 314 (Bot; îac; șîc iarbă-sălbatică) Trestie-de-câmp (Calamagrotis epigeios). 315 (Îc) iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice Si: slăbănog (Impatiens noli-tangere). 316 (Bot; îac) Hrișcă-deasă (Polygonum dumetorum). 317 (Bot; îac) Punguliță (Thlaspi arvense). 318 (Bot; îc) iarbă-roșie-broștească Sălcuță (Polygonum amphibitum). 319 (Bot; îc) iarbă-roșie-tătărească Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 320 (Îc) iarbă-roșioară Planta Silene acaulis. 321 (Îc) iarbă-săracă Planta Onobrychis viciaefolia. 322 (Îc) iarbă-scăioasă Plantă cu tulpini difuze, ramificate, cu frunze plane, rigide, cu cili si cu flori verzui sau violacee în spicule (Tragus racemosus). 323 (Îc) iarbă-sfântă Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 324 (Îc) iarbă-spornică, iarba-fiarelor,iarba-fierului Plantă folosită în medicina populară la răni, abcese, dureri de cap, de ficat splină și rinichi Si: sporici (Verbena officinalis). 325 (Bot; îc) iarbă-stricătoare Cruciuliță (Senecio vulgaris). 326 (Bot; îc) iarbă-șerpească Steregoaie (Veratrum nigrum). 327 (Bot; îc) iarbă-treirăi Trei-răi (Hepatica nobilis). 328 (Bot; îc) iarbă-untoasă Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 329 (Îc) iarbă-usturoasă Plantă păroasă, cu frunze oblongii, dințate adânc pe margine, cu flori roșii-purpurii în verticile, mirosind slab a usturoi (Teucrium scordium). 330 (Îc) iarbă-vântoasă Planta Kochia prostrata.^[1] corectat(ă)

1) bat, bătut, a bate v. tr. (lat. battúere, pop. battére, it. báttere, pv. batre, fr. battre, sp. batir, pg. bater). Lovesc, daŭ loviturĭ: a bate calu cu biciŭ. Fac să intre lovind: a bate cuĭe, parĭ. Formez lovind: a bate feru, monetă. Dansez: a bate hora, brîu. Bătăturesc, umblu mult, străbat: a bate drumurile, văile. Înving: a-ĭ bate pe dușmanĭ. Atac, asediez (vechĭ): a bate o cetate. Luminez, arunc lumină: mă bate soarele în față. Sun: ceasornicu bate treĭ ore. Amestec: a bate oŭă. Suflu: mă bate vîntu. Stric, vatăm: bruma bate viile. Pedepsesc: bate-ĭ, Doamne, pe ceĭ răĭ. (Adeseori în blesteme serioase: bată-te Dumnezeŭ; saŭ în glumă: bată-te norocu; bată-l să-l bată, blestem maĭ mult glumeț). V. intr. Ciocănesc, izbesc: a bate la ușă (saŭ în) ușă. Arunc lumina: bate luna pintre ramurĭ. Suflu: bate vîntu. Latru: bat cîniĭ la om. Palpit: îmi bate inima. Ud, izbesc: bate ploaĭa, grindina; rîu bate’n mal. Ajung, străbat: pușca bate departe. Am reflexe, mă apropiĭ de: un alb care bate în galben. Am înclinațiune saŭ afecțiune: cel căruĭa-ĭ plac lucrurile dulcĭ nu prea bate cu vinu. V. refl. Mă lupt: Romaniĭ S’au bătut cu Cartaginejiĭ. Mă clatin, mă agit: mi se bate inima de frică. Mă ating, mă izbesc: ramurile se bat unele de altele de vînt. A se bate (despre caĭ), a se împreuna p. reproducere. Bat podurile (stradele. V. pod), drumu, pavaju, umblu haimana. Bat măsura (în muzică), o însemn. Bat toba (fig.), divulg. Bat cărțile, joc în cărțĭ (Mold.). Bat șaŭa ca să priceapă ĭapa, fac aluziune. Bat cîmpiĭ, aberez, aiurez. Bat cuĭva capul, importunez, plictisesc cu vorba. Soba bate la cap, emite acid carbonic, care produce durere de cap. Bate la ochĭ, atrage atențiunea (propriŭ și fig.). Bat putineĭu, fac unt. Bat mingea, joc mingea. Bat berbeciĭ, îi jugănesc. Bat în coarda cuiva, vorbesc cum îĭ place luĭ. Mă bate gîndu saŭ mă bat cu gîndu, mă gîndesc să fac. Bat din buze, rămîn fără cele necesare și simt lipsa lor. Dă-țĭ, popă, pinteniĭ și bate ĭapa cu călcîĭele, ajută-l pe altu că să n’ai tu la nevoie cele necesare. Îmĭ bat capu cu ceva, mă gîndesc la ceva, mă ocup adînc de ceva. Îmĭ bat joc. V. joc. A bate în tobă (Trans.), a vinde la mezat, la licitațiune, a vinde cu toba.

*cefalalgíe f. (vgr. kephalalgía). Med. Durere de cap.

ENCEFALÍTĂ (< fr. {i}; {s} gr. egkephalites „al creierului”) s. f. Inflamație acută sau cronică a țesutului nervos cerebral. Este însoțită de febră, dureri de cap, paralizii, tulburări de cunoaștere etc. Se cunosc mai multe forme de encefalite, diferite ca patogenie, etiologie și evoluție (e. bacteriană, e. letargică, e. tuberculoasă etc.).

1) dor n., pl. urĭ (lat. dǒlus, durere, d. dolére, a te durea; it. duolo, întristare; pv. dol, fr. deuil, durere, doliŭ; sp. duelo, pg. dó. V. doare). Olt. Durere: dor de cap (GrS. 1937, 246). Restu țăriĭ. Dorința de a revedea o persoană orĭ un loc: mĭ-e dor de țară (V. nostalgie), de părințĭ, duc dor de cineva, de ceva; duc doru cuĭva. Iron. În doru leliĭ: la noroc, fără scop: a pleca în doru leliĭ.

MENINGÍTĂ (< fr. {i}) s. f. Inflamație a meningelui. Se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, fotofobie, febră. Poate fi de natură microbiană (m. meningococică sau epidemică, m. pneumococică, m. tuberculoasă, m. sifilitică etc.), virotică, toxică sau alergică.

pótcă f., pl. e și ĭ (vsl. potŭka, întîlnire, ceartă, luptă, d. potŭknonti, a împinge; pol. ceh. potka, întîlnire, luptă, înfrîngere. V. pocesc, poticnesc). Vest. O boală despre care poporu crede că vine din deochĭ orĭ chear din senin și se manifestă pin durere de cap, curgere de sînge din nas orĭ vre-o unflătură (gîlcă). Pocitanie, om urît. Belea, neplăcere: a da de-o potcă. Frișcă, fată de vre-o 10-15 anĭ: o potcă de fată îĭ șterpeli pachetu. Frunză de potcă (adică „de vindecat potca”), o buruĭană chenopodiacee cu frunzele ramificate spre cotor și cu florile așezate ca un strugure (chenopodium murale). – În Trans. = „par, țăruș”.

deochi, -uri, s.n. – (mag.) „Boală ce se capătă prin vrăjire cu ochii” (Țiplea 1906): „Dacă cutare om rău la ochi se uită pătrunzător la altul și nu-și aduce aminte de sine, atunci acela la care se uită e deochiat. Fiindcă suferința aceasta e crezută ca efect al privirii ochilor, ea se numește deochi, adecă boala provocată de ochii răi. Cel deochiat are dureri de cap, puțină fierbânțeală, aprinderea feții și n-are poftă de mâncare și de regulă cade într-o stare de moleșeală, de nu poate lucra nemica. Ca preservative în contra deochiului, mai ales la copii, se pun la mână nasturi albi legați cu ață sau panglică roșie, ca privitorii să-și aducă aminte că-l pot deochea” (Ioana Ofrin, 60 ani, Oncești, cf. Bârlea 1924 II: 334). – De + ochi.

dumbravnic, s.n. – (bot.) Plantă ierboasă aromată, perenă, care crește în păduri de fag și stejar (Melittis melissophillum). În Maramureș se mai numește și cânepa-codrului (Bârlea 1924). Utilizată (în medicina populară) în caz de insomnii, paralizii, dureri de cap, astm bronșic etc. – Din sl. donbravǐnǔ.

granat², (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (MDA).

potbal, -i, s.m. – (bot.) Brustur (Tussilago farfara L.). Folosit în medicina populară la afecțiunile pulmonare, tuse, dureri de cap, febră tifoidă (Borza 1968: 173). – Din sl.

runc, -uri, s.n. – 1. Loc despădurit, folosit ca pășune sau cultură agricolă. Loc de buturugi, unde pădurea a fost tăiată (runcuită). 2. (bot.) Poame de runc = zmeură. Arbust fructifer (Rubus idaeus). Frunzele și fructele se folosesc în scopuri medicinale (astrigent, dezinfectant, ceai contra tusei, răcelii, a durerilor de cap, de stomac și de inimă). 3. Runcu, top. în Maramureș: „M-am dus la Runc într-o duminică, să-i năpustesc pe feciori să zie în sat” (Calendar 1980: 105; Desești). – Lat. runcus.

dor n. dorință amestecată cu durere: dor de țară, de părinți. [Vechiu-rom. dor, durere («are dor la cap», Zilot) = lat. DOLOR].

deochiu n. vrăjire cu ochiul, după superstiția populară (având de rezultat o indispozițiune cu durere de cap, însoțită de căldură ușoară, amețeală și căscături): să nu fie de deochiu!; a se întrece cu deochiul, a-și lua prea multă libertate: vă prea întreceți cu deochiul Cr. [Compus din de ochiu: formațiune analogă cu de dânsele, de vânt etc., indicând origina, cauza boalelor corespunzătoare].

soare-sec n. durere de cap provenită prin insolațiune: descântec de soare-sec.

CEFALEE, cefalee, s. f. Durere de cap difuză sau localizată, continuă sau intermitentă. – Din fr. céphalée.

CRĂPA, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau (e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare.

PENTRU prep. I. (Exprimă un raport cauzal) 1. Din cauza..., din pricina..., datorită... Pentru asta a plecat. ◊ Expr. Nu pentru alta, ci... = nu din altă cauză, dar... 2. (Introduce un complement indirect) Mulțumește pentru buna găzduire. ◊ Expr. Pentru puțin (sau nimic), se spune ca răspuns celui care mulțumește când i s-a făcut un serviciu. Pentru nimic în lume = cu niciun preț, în niciun caz. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație care însoțește o cerere sau o rugăminte sau care exprimă uimirea, indignarea cuiva. II. (Exprimă un raport final) 1. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Cu scopul de..., în scopul..., în vederea... Scrie pentru bani. 2. (Introduce un complement indirect) În interesul..., în (sau spre) folosul..., în favoarea...; în apărarea... Pledează pentru el. ◊ (În construcții eliptice) Cincizeci de voturi pentru și două contra. ♦ Potrivit cu...; în măsură să... Serviciul nu era pentru el. ♦ După. Plânge pentru cel plecat. ♦ (Față) de... Are o grijă deosebită pentru mama lui. 3. (Introduce un atribut) Hârtie și plic pentru o scrisoare. ♦ Cu direcția..., cu destinația... Autobuzul pentru Ploiești. 4. (Intră în compunerea numelor predicative) Acest cadou e pentru tine. 5. (Introduce un complement sau un atribut) Contra, împotriva. Medicament pentru diabet. Ia ceva pentru durerile de cap. III. (Exprimă un raport de relație) Cu privire la..., referitor la..., în legătură cu... S-au schimbat lucrurile pentru el. ♦ Față de..., în raport cu... Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. IV. (Exprimă un raport temporal, introducând un complement circumstanțial de timp) Pleacă pentru o clipă. ◊ Expr. Pentru moment = deocamdată. V. (Exprimă un raport de compensație, de echivalență sau de schimb) În schimbul...; în locul..., în loc de... Pentru un palton a dat o rochie. VI. 1. (Urmat de un infinitiv, are valoare de conjuncție, construcția fiind echivalentă cu o propoziție consecutivă negativă, când regenta e afirmativă, și invers) Subiectul e prea vast pentru a putea fi expus într-o oră. 2. (Formează conjuncții compuse) Pentru ca sau pentru că = fiindcă, deoarece, din cauză că; de vreme ce, întrucât. Pentru ce (sau aceasta, aceea) = deci, așadar, de aceea, drept care, din care cauză. – Din printru.

INSOLAȚIE, insolații, s. f. 1. Stare patologică provocată de expunerea îndelungată a corpului la acțiunea razelor solare și care se manifestă prin febră, dureri de cap, amețeli, greață, delir etc. (putând provoca moartea). ♦ Vătămare provocată pomilor tineri prin excesul de căldură. 2. Iluminare a unei suprafețe de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.

NEURASTENIE, neurastenii, s. f. Formă clinică de nevroză manifestată prin dureri de cap, insomnie, oboseală, depresie psihică, anxietate, palpitații, sufocări etc. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurasthénie.

BARABULĂ, barabule, s. f. (Transilv.) Cartof. Să semănăm ceapă, morcovi, fasole, barabule și curechi. SLAVICI, O. I 64. Barabulele tăiete felii încă-s bune de durerea de cap. ȘEZ. III 14.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

FIERBINȚEALĂ, (2) fierbințeli, s. f. 1. Temperatură ridicată (a aerului), căldură dogoritoare (răspîndită de razele soarelui, de aerul înfierbîntat etc.); arșiță. ♦ Fig. Înflăcărare, însuflețire, aprindere. În fierbințeala bătăliei, ciungul a scos din haină și mîna cealaltă. PAS, Z. I 53. (Cu pronunțare regională) În fierbințeala tinereții și a începutului lor de prietenie, tătarul trase jungherul de la coapsă și se crestă la braț. SADOVEANU, O. VII 19. 2. Stare de febră, însoțită adesea de frisoane, de îmbujorarea obrajilor etc. Simțind o fierbințeală mare, își lepădă șalul. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ (La pl. cu aceeași valoare ca la sg.) Valuri de fierbințeli îi dogoreau trupul, ca-ntr-o baie de aburi. VLAHUȚĂ, O. A. 127. Într-o noapte avuse fierbințeli mari, dureri de cap și bătaie de inimă. RETEGANUL, P. IV 4. – Variantă: (regional) fierbinteală s. f.

BRUCELOZĂ, bruceloze, s. f. Boală contagioasă a vitelor și, rar, a oamenilor, caracterizată prin febră mare și dureri de cap; febră de Malta.

CALMA, calmez, vb. I. Refl. A se liniști, a se potoli, a se astîmpăra. ◊ Tranz. Compresele cu apă rece i-au calmat durerea de cap.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale, partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale, bot), legată de trunchi prin gît. V. căpățînă, țeastă. Sub cap o mînă pui. Dorm colea, pe pămînt. COȘBUC, P. I 230. Ai să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci de nu, unde-ți stau talpele, îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Dintr-o fereastră deschisă se zărea, printre oale de flori, un cap de fată oacheș și visător, ca o noapte de vară. EMINESCU, N. 14. La așa cap, așa căciulă v. căciulă. ◊ Fig. Norul negru din capul nopții începu a se mișca domol, luînd felurite forme nedeslușite, pînă ce se prefăcu într-un fel de harmăsar aripat, avîntat în salt năprasnic. SADOVEANU, M. C. 94. Marți dimineața soarele scoase capul de după perdeaua de nouri plumburii. REBREANU, R. II 26. ◊ Loc. adv. Din cap pînă-n picioare = în întregime, cu desăvîrșire; din creștet pînă-n tălpi. Căpitanul de port, ras proaspăt, îmbrăcat în alb din cap pînă în picioare, șterse ușor cu batista praful de pe scaun. BART, E. 35. Dinu îi măsură pe toți cu privirea din cap pînă-n picioare. BUJOR, S. 22. Lăpușneanu mergea alăturea cu vornicul Bogdan... înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 138. (Pînă) peste cap = prea mult, prea destul. Ori (cu) capul de piatră, ori (cu) piatra de cap = într-un fel sau într-altul, fie ce-o fi! Stăpîne, zise atunci calul: de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii o dată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, P. 212. Cu noaptea-n cap sau (rar) cu ziua-n cap = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. Cu noaptea în cap, unele căruțe răsăreau pe creasta șoselei. PREDA, Î. 135. Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap. ALECSANDRI, T. 259. Cu un cap mai sus = cu mult mai sus. Ceea ce-l ridică pe Bălcescu cu un cap mai sus de orice ideolog al burgheziei este convingerea sa nestrămutată în rolul hotărîtor al maselor în istorie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 100. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă. ISPIRESCU, L. 35. A da (pe cineva) peste cap = a trînti la pămînt, a răsturna (pe cineva sau ceva); fig. a învinge. În caic sărea Și pe cel arap îl da pesta cap. ALECSANDRI, P. P. 117. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o singură înghițitură. A scoate Capul în lume = a ieși din casă, a se arăta printre oameni. N-avea să scoată capul în lume Sultănica... că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S.14. A i se urca (cuiva) la cap = a-și lua îndrăzneală prea mare, a depăși limita normală, a deveni înfumurat, îngîmfat. A i se urca (cuiva) în cap = a se obrăznici față de cineva. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = anu ști ce să mai facă, a fi copleșit de..., a nu mai prididi. Nu-mi văd capul de trebi. CREANGĂ, A. 62. A-și pierde capul = a se. zăpăci. A nu avea unde să-și pună capul = a fi fără adăpost, a fi pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu fi îngrijorat, a nu-i păsa de ceea ce se poate întîmplă. Trecea prin pădure fără să-l doară măcar capul. ISPIRESCU, L. 8. A da din cap = a mișca capul în semn de aprobare, de refuz, de îndoială etc. Dă din cap, zîmbind, clipește Și îngînă veteranul: «Le-oi mai apuca eu oare [stolurile de cucoare] Și la anul?» IOSIF, PATR. 26. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (cu vorba sau cu scrisul), a doborî. A umbla cu capul între urechi (sau în traistă) = a umbla gură-cască, a nu fi cu luare-aminte. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți, de vatră) = a fi cuprins de desperare sau de ciudă. Vii acasă supărată, Te dai cu capul de vatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. A (sau a-și) lua lumea-n cap = a lăsa totul în voia soartei și a pleca, rătăcind în lume. Dacă nu se ține de datorie și îl supără pe boier, boierul nu-l mai primește în primăvară la învoială, așa că țăranul nu mai are alta de făcut decît ori să moară de foame, ori să-și ia lumea în cap. PAS, Z. II 26. [Dorul de soră-sa] îl făcu să părăsească și casa și tot și să-și ia lumea în cap, spre a se duce oriunde va vedea cu ochii. POPESCU, B. III 120. Desperat, era să ieie lumea în cap. EMINESCU, N. 20. A-și aprinde paie în cap v. aprinde. A-și pleca capul = a se da învins, a se supune; a simți o rușine, o umilință. Oamenii plecară capetele și ieșiră în drum cu umerii puțin încovoiați. DUMITRIU, N. 26. Cu capul plecat = învins, supus; umilit, rușinat. Odată, mîhnit, dus pe gînduri, cu capul plecat, a intrat în odaia mă-sii. CARAGIALE, P. 121. A se bate în cap v. bate. (A lua sau a prinde pe cineva) pe după cap = (a lua) pe după gît. Bate-mă, doamne, să zac... Cu mîndră pe după cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. Bătut (sau căzut) în cap = (despre oameni) prost. A-și vîrî (sau a-și băgă, a-și pune) capul sănătos sub evanghelie = a se vîrî de bunăvoie într-o belea. Nu știu la cît mi-a sta capul cu... = nu știu cum o voi scoate la cale cu... Cu omul roș, nu știu, zău, la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. (învechit) A ridica cap = a se răscula. Hotărîrea... d-a ridica cap și sabie împotriva domnului. BĂLCESCU, O. II 309. ♦ Fig. (Luîndu-se partea pentru întreg) Îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Am tare multe trebi pe capul meu. CREANGĂ, P. 169. Decît cu urît în casă, Mai bine cu boală-n casă; De boală bolesc și scap, Dar urîtu-i tot pe cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Expr. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. Bolnavă ca vai de capul ei. CREANGĂ, P. 286. Har am de capul vostru; de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău. CREANGĂ, P. 310. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de merite, de calități; a fi fără căpătîi. A cădea (sau a veni, a se sparge, a se întoarce) pe (sau în) capul cuiva = a-l ajunge pe cineva o nenorocire. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. Bucurie peste bucurie venea pe capul meu. CREANGĂ, O. A. 49. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva, a trage la cineva; (care n-are unde să te găzduiască). Nu trebuie să le cădem pe cap bieților creștini. DUMITRIU, B. F. 148. A sta (sau a se ține, a se lega, a se apuca) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a se ține scai de cineva, a nu lăsa în pace pe cineva, a insista, a stărui pe lîngă cineva. Ce te legi de capul meu? CONTEMPORANUL, I 852. Toată ziua am stat de capul tatii, să-mi facă... un buhai. CREANGĂ, A. 41. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. Duceți-vă de pe capul meu, că mi-ați scos peri albi. CREANGĂ, P. 270. A-i da cuiva de cap, se zice cînd cade pe capul cuiva o belea care le întrece pe celelalte, care pune vîrf la toate. Asta a fost și-a trecut; dar acum mi-a dat alta de cap. RETEGANUL, P. II 53. A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să faci, a nu avea încotro. Nici nu mai știau ce să-și facă capului cu atîtea avuții. DELAVRANCEA, S. 241. Pe fiul cel mai mic... nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci lată-său îl trimetea într-una să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. Cap ori pajură? ♦ Părul capului. Cap nepieptănat. ◊ Expr. A-și pune mîinile în cap sau a se lua cu mîinile de cap = a se apuca cu mîinile de păr, a turba de necaz, de ciudă sau de deznădejde. Auzind vuiet tocmai din casă, iese afară și, cînd vede aceste, își pune mîinile în cap de necaz. CREANGĂ, P. 261. 2. Căpătîi. Puse, seara la capul fiecărui din ei cîte un mănunchi de flori. ISPIRESCU, L. 20. Ipolit o privea stînd la capul ei. NEGRUZZI, S. I 60. ♦ Căpătîiul patului. Punîndu-l [mănunchiul de flori] la capul patului său, se culcă și dormi dusă. ISPIRESCU, L. 20. 3. Individ, ins, om, persoană. V. căciulă, suflet, rumîn, creștin. Cîte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute, de zor. Se luptară pe capete. ISPIRESCU, L. 254. ♦ (La pl.; reminiscență a timpului cînd averea consta mai ales în vite) Capital. Oamenii... erau chemați acum la bancă să plătească dobîndă și să dea și ceva din capete. STANCU, D. 230. Au hotărît amîndoi dobînda și două soroace pentru capete. GALACTION, O. I 177. Am vîndut cirezile Și mi-am scos capetele. TEODORESCU, P. P. 546. ◊ Expr. (Regional) A-și scoate din capete = a nu rămîne în pagubă, a fi răsplătit pentru osteneală, a se răzbuna cu prisosință asupra cuiva. Tu ți-ai bătut joc de mine. Fie, că și eu mi-am scos din capete. ISPIRESCU, L. 283. 4. Minte, gîndire, judecată; memorie. Capul i se limpezea ca de răcoarea unei dimineți, după un somn îndestulător, și se simțea ușor... ușor ca un fir de iarbă. VLAHUȚĂ, O. AL. 95. Capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. 1 64. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. Unde nu e cap, vai de picioare. PANN, P. V. II 4. Capul face, capul trage = fiecare om suportă consecințele faptelor sale). ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = cu multă minte, cu judecată, deștept. Bărbatul meu e bun la suflet, dar se socoate prea cu cap. ALECSANDRI, T. 313. Fără cap = necugetat. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă, logic, cuminte. Cei cu scaun la cap se desprindeau din prăvălie și porneau la casele lor. PAS, Z. I 34. Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept, a pricepe ușor. A îi greu (sau tare). a (sau de) cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vîrî cuiva) în cap (ceva) = a face (pe cineva) să creadă (ceva). Cine ți-a vărît în cap și una ca aceasta? CREANGĂ, P. 194. A nu(-i) intra (cuiva ceva) în cap = a nu putea pricepe. A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe, a ține minte. Făt-Frumos lua în cap tot ce-l învăța grădinarul. ISPIRESCU, la TDRG. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gîndul la..., a uita, a renunța. Dar de cînd m-am măritat, Mi-au ieșit toate din cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a nu putea uita ceva, a-l stăpîni mereu același gînd. A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe la ceva. E bun de astea... îl taie capul. BASSARABESCU, V. 9. Au început a vorbi, care ce știa și cum îi ducea capul. CREANGĂ, P. 232. A-l duce capul la... = a-i sta mintea la..., a se ține de..., a-i trece prin minte,a-i da în gînd să... Mai bine că al nostru nu poate vorbi și nu-l duce capul, cape alții... la atîtea iznoave. CREANGĂ, P. 78. A-i sta capul la... = a-i sta mintea (sau gîndul) la..., a se gîndi la... Capu-i stă la sărutat. COȘBUC, P. I 89. A-și bate (sau a-și frămînta, a-și sparge) capul = ase gîndi mult, intens la ceva. A-i deschide (cuiva) capul = a-l face să înțeleagă (sau să vadă) ceva. Îi deschise capul și-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin orașe. ISPIRESCU, la TDRG. A fi cu (sau a face cuiva) capul călindar v. calendar. A fi (sau a rămîne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămîne etc.) liber, independent, necontrolat. Mama... ne lasă... de capul nostru. SAHIA, N. 48. Am rămas liberă, de capul meu. ALECSANDRI, T. I 312. A face (ceva) de (sau din) capul său = a face (ceva) fără a consulta pe altul, cum se pricepe el singur. Femeie nepricepută! Ce-ai făcut? De te-a învățat cineva, rău ți-a priit; iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut! CREANGĂ, P. 88. Las’ să fie rău, nu bine, Că n-am ascultat de nime, Ci-am făcut de capul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. A întoarce capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată, a-l zăpăci. A avea cap să... = a se gîndi să..., a-i trece prin minte să...; (în construcții negative) a nu fi în stare să... Mult mă mir de tine ce cap ai să vii aici. RETEGANUL, P. V. 40. ♦ (În construcții cu verbul «a avea») Posibilitate, mod. N-am cap și chip pe toți să-i spui. COȘBUC, P. I 151. N-ai cap să trăiești, de răul lor! ALECSANDRI, T. I 171. Avea cineva cap să treacă pe-aici, fără să fie jăfuit, bătut și omorît? CREANGĂ, P. 119. ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Învechit) Viață. Se poate să le ierte capetele... murmurau cei care judecau împrejurarea. SADOVEANU, Z. C. 169. ◊ Primejdie de cap = primejdia vieții. ◊ (Azi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc sau în primejdie; a garanta cu viața sa pentru cineva. Să-mi pun capul pentru-o Lină, Să mă fac un om pribag! COȘBUC, P. I 50. Parcă despre asta mi-aș pune capul la mijloc. CREANGĂ, P. 170. O dată cu capul = cu nici un preț, nici mort. Nu deschide o dată cu capul! CARAGIALE, O. I 99. Să mă las de București!... O dată cu capul! de-oi ști că m-oi duce pe jos val-vîrtej pînîn capitală. ALECSANDRI, T. I 278. În (sau de-a) ruptul capului = cu primejdia vieții, chiar dacă și-ar pierde viața; (cu sens atenuat) cu nici un preț, de loc. Nu se astîmpără, nici în ruptul capului. CREANGĂ, P. 217. A face cuiva de cap sau a pune capul cuiva = a-i face cuiva de petrecanie, a-l pierde, a-l omorî. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața sau să-l nenorocească; (cu sens atenuat) a face blestemății, nebunii. Ești un netot, ți-e capul prost Și-ți faci de cap, Ioane! COȘBUC, P. I 148. Poate să mai doarmă cineva, de răul nebunelor istor de privighetori? Parcă-și fac de cap, nu altăceva. CREANGĂ, P. 131. La alți le-ai făcut pe plac, Ție ți-ai făcut de cap! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223. Singur de cap ți-ai făcut, După vina ce-ai avut! TEODORESCU, P. P. 516. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-morților sau capul-lui-Adam = strigă. Cel mai mare în privința grosimii corpului dintre toți fluturii... e striga, numită... încă și... capul-lui-Adam... cap-de-mort... capul-morților. MARIAN, INS. 268; b) (Bot.) Cap-de-cocoș = dulcișor; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui= plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); c) (Astron.) Capul- balaurului = o parte a constelației numite balaurul. II. Căpetenie, șef, conducător. Capii mișcării, cu Heliade în frunte, fugiră. SADOVEANU, O. I 420. Să lovim azi numai capul; ceata, fără capul său, Se va-mprăștia, și-n urmă i-om lovi pe toți de-a rîndul. DAVILA, V. V. 72. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. Cap de familie sau capul familiei = tatăl, soțul sau alt membru al familiei care are răspunderea ei și îi susține interesele. În zori, capul familiei pornește iarăși să caute [de lucru]. SAHIA, N. 94. Capul răutăților = inițiatorul răutăților. Capul răscoalei = inițiatorul sau conducătorul răscoalei. III. 1. (Uneori în opoziție cu coadă) Partea de sus a unui obiect, vîrf. Ajunseseră în capul dealului. DUMITRIU, N. 228. Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă: încremenit în capul scării. CAZIMIR, L. U. 90. Aduc apă vie și apă moartă de la munții ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Toate lemnele se pleacă Cu capul cătră pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv sau a unui corp tehnic. Capul șurubului. Capul burghiului. Capul oiștii. ♦ Umflătura unei bube unde, s-a strîns puroiul. Buba cap nu face Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. Capul pieptului = partea de sus a toracelui. Măicuța călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ♦ Măciulia macului. 2. (Uneori în opoziție cu mijloc) Partea extremă (cu care începe sau sfîrșește un lucru); capăt. Drăgan stătea în capul viei. DUMITRIU, N. 249. Munceau mai departe, ștergîndu-și repede, pe furiș cîte o lacrimă, între două brazde de coasă sau la întorsul plugului la capul locului. SANDU-ALDEA, D. N. 286. Nu uita să te îndreptezi... în capul stradei San Gregorio. ODOBESCU, S. III 70. Ș-o luăm noi... tocmai din capul satului din sus, cu gînd să umblăm tot satul. CREANGĂ, A. 42. Cap de pod = bază militară, în apropierea unui obstacol (curs de apă, zonă muntoasă), făcută cu scopul de a asigura trecerea grosului forțelor și a mijloacelor de luptă. (Fig.) Rolul pe care S.U.A. și Anglia l-au destinat Germaniei occidentale... este acela al unei colonii cu o industrie dezvoltată... bază industrială-militară și cap de pod strategic în inima continentului european. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 2/1. ◊ Loc. adv. (Despre două obiecte alăturate) Cap la (sau, rar, în) cap =cu părțile extreme alăturate. Sudură cap la cap. De la un cap la altul (sau la celălalt) sau din cap în cap = de la o extremitate pînă la cealaltă. Porni din nou... de la un cap la celălalt Cutreierînd tot Bucureștii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10. De la un cap la altul mulțimea e mișcată... MACEDONSKI, O. I 251. ◊ Expr. Cap de țară =margine de țară, hotar; fig. (în construcții negative, în legătură cu verbul «a fi») nu-i nimic, n-are importanță, nu-i grav. Ei, n-o să fie cap de țară! DUMITRIU, V. L. 129. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a sta în pat (sau a se ridica stînd) pe șezut. Daniil sta acum cu ochii mari deschiși, în capul oaselor, și se gîndea. SADOVEANU, M. 104. Se ridică repede în capul oaselor. BUJOR, S. 79. Făcea multe nopți albe, chinuit, în capul oaselor, ca să n-adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. 126. 3. Partea de dinainte, început, frunte. O sută... de muncitori se încolonează pe șosea, cu mortul în cap. SAHIA, N. 43. Venea în frunte batalionul I al regimentului al 10-lea de dorobanți, care trebuia să formeze capul coloanei. D. ZAMFIRESCU, R. 253. Și mă cată, mamă, cată... La capul șireaguliu, Chiar la poala steagului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Fig. Iașul a fost în capul culturii în cele trei sferturi dinții ale veacului al XIX-lea. IBRĂILEANU, SP. CR. 11. Cap de an = începutul unui an. Capul săptămînii = întîia zi a săptămînii. Cap de iarnă, de primăvară etc. = începutul iernii, al primăverii etc. A venit la Păuna Mică... în cap de primăvară. SADOVEANU, P. M. 233. Capul primăverii este sosit. I. IONESCU, M. 202. Cap de coloană = cel care stă în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane care sînt afișate în ordinea valorii lor. Actorul X este cap de afiș. Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Cum vrei d-ta, finule, să pleci acum, în cap de noapte, pe aci încolo? RETEGANUL, P. I 76. Din (sau de la) cap = a) de la început. Începu mai lung, cu vorbe, un fluierat plin, pe care îl luă de la cap pînă ce ochii începură să i se umfle. PREDA, Î. 148; b) de la,începutul rîndului, din capăt. Scrieți de la cap. Din capul locului = de la început, înainte de a începe ceva, înainte de a face primul pas, în prealabil. De ce n-ai venit cu scrisoarea la mine, din capul locului, deschis, cinstit? BARANGA, I. 189. Ar fi voit să-și dea cingătoarea... din capul locului. ISPIRESCU, U. 53. Fie acestea zise din capul locului. ODOBESCU, S. III 11 ♦ Partea principală, de frunte, mai aleasă (a unui lucru). (Mai ales în expr.) Capul mesei = locul de onoare la masă, fruntea mesei. Tata și-a reluat lacul său obișnuit, din capuI mesei. SAHIA, N. 56. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, O. I 85. Dar pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mînă fruntea lui se lasă; Stă în capul mesei între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. BOLINTINEANU, O. 31. 4. (Adesea în opoziție cu mijloc, vîrf) Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfîrșit. (Mai ales în expr.) A ajunge în cap sau a o scoate la cap = a sfîrși, a termina. A-i da cuiva de cap = a-i veni cuiva de hac, a-l răzbi. Paloșenii găsiră foarte mulți Soreni morți în metereze și înaintară bucurați că în fine le-a dat de cap. VISSARION, B. 340. A (o) scoate la cap sau a ieși la un cap = a termina cu bine, a o scoate la capăt, la socoteală, la cale; a reuși. Ei! dragă, cu rușinea astăzi n-o scoți la capăt. ALECSANDRI, T. 1111. În cap = (după numerale) exact, întocmai. Așa este... că sînt douăsprezece în cap? ISPIRESCU, U. 68. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect sau rămasă după întrebuințarea lui; lucru de mică valoare. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Nu mai dau pe datorie nici un cap de ață. STANCU, D. 121. Pînă la un (sau într-un) cap de ață = tot, pînă la cel din urmă lucru.