VIDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., scr. vidra.

A LUXA ~ez tranz. (mâini, picioare, degete etc.) A ieși din articulație; a scrânti; a se disloca; a se dezarticula. /<fr. luxer, lat. luxare

PĂDUCEL² ~i m. pop. Boală de piele la tălpi sau la degetele picioarelor, care se manifestă printr-o mâncărime puternică. /<lat. peducellus

A SCRÂNTI ~esc tranz. (mâini, picioare, degete) A scoate din încheietură; a luxa; a dezarticula; a se disloca. ◊ A o ~ a face o prostie; a greși. /<sl. sukrononti

A SUCI ~esc tranz. 1) (ațe, frânghii, sârme etc.) A învârti în jurul propriei axe. 2) A supune unei mișcări de rotație. 3) (obiecte de rezistență redusă, materiale textile etc.) A înfășura în formă de sul; a rula. ◊ ~ o țigară a înfășura o foiță cu tutun pentru a face o țigară. 4) (obiecte) A întoarce pe toate părțile (cercetând cu privirea); a învârti. ◊ ~ și a răsuci (pe cineva) a) a necăji (pe cineva) cu întrebări pentru a afla ceva; a descoase; b) a examina pe toate fețele. 5) fam. (mâini, picioare, degete) A scoate din încheietură; a scrânti; a luxa. ◊ A-i ~ cuiva capul (sau mințile) a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată. 6) A face să se sucească. /<sl. sucon, sukati

dactil (< gr. δάϰτυλος [daktylos], „deget”), picior (1) metric format dintr-o silabă lungă urmată de două scurte: -UU. Își trage numele de la analogia cu cele trei falange ale degetului (una mai lungă și două mai scurte). În versurile dactilice, unitatea metrică coincide cu piciorul (și nu cu dipodia*, ca în versurile iambice*, trohaice* sau anapestice*).

PALMIPÉDE (< fr.; {s} lat. palma „palmă” + pes, pedis „picior”) s. n. pl. Grup de păsări înotătoare care au degetele picioarelor reunite printr-o membrană (ex. rața, gâsca, pelicanul, pescărușul).

ochiu m. (pl. ochi) 1. organ al vederii; 2. vedere, privire: a-și arunca ochii asupra cuiva; a mânca (sorbi) cu ochii, a privi cu nesațiu; a da ochi, a întâlni pe cineva; a lua ochii, a atrage privirile, a orbi de strălucire; a scoate ochii, fig. a face aspre mustrări; de ochii-lumii, pentru fală; văzând cu ochii, învederat; 3. ochiu de găină, bătătură între degetele picioarelor (după forma-i exterioară); 4. punct colorat pe cărțile de joc: zece ochi de pică. ║ n. (pl. ochiuri), 1. geam de fereastră; ochiul podului, coșul unei case țărănești; 2. încrucișarea firelor într’o țesetură de bumbac, într’o plasă; 3. verigă de lanț, de funie; 4. găurele ce se formează în pâine, brânză; 5. rotocoale de grăsime, pe suprafața supei; 6. ouă prăjite în unt; 7. chilioară de stup; 8. luminiș de crâng, rariște; 9. vârtej de apă; 10. boboc de floare, mugur; 11. Bot. nume de plante: ochiu-boului, floare ce seamănă cu un ochiu de bou, numită obișnuit mărgărită; ochiu-șarpelui, miozotis; ochiu-soarelui, eliotrop; 12. Zool. ochiul-boului, păsărică mică cât un ochiu de bou, numită în genere sfredeluș; ochiu-păunului, fluture cu ochi sclipitori pe aripi. [Lat. OCULUS].

VIDRĂ, vidre, s. f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blană deasă, castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; lutră (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrată a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., sb. vidra.

CIOTUROS, -OASĂ, cioturoși, -oase, adj. 1. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. Arbore cioturos. ♦ Fig. (Despre brațe, mîini, picioare, degete) Grosolan. – Variantă: ciotoros, -oasă (CAMILAR, N. I 251, HOGAȘ, H. 75, NEGRUZZI, S. I 266) adj.

COPITĂ, copite, s. f. Partea cornoasă, rezistentă, care acoperă extremitatea piciorului (degetele) la unele mamifere (la cai, asini, vite cornute etc.). Copitele cailor răsunau în amurgul de toamnă ca într-o pustie. SADOVEANU, O.I 229. Un călăreț trece-n galop. Ascult cum sună copitele calului pe drumul uscat. VLAHUȚĂ, O. AL. I 177. Zărește-o căprioară, Cu steluță albă-n frunte Și cornițe mititele Și copite sprintenele. ALECSANDRI, P. P. 164. ♦ (Depreciativ, pentru picioarele omului) Domnii șef să-mi ziceți și să lipiți copitele! PAS, L. I 168.

PĂDUCEL, păducei, s. m. 1. Arbust spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate și buchețele de flori albe, fructe cu carnea comestibilă roșie și cu sîmbure lemnos; e cultivat și în grădini, ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). Din trei părți, aria popasului era înconjurată cu tufari, cu păducei... țesuți între ei și deși, de n-ar fi putut nici vulpea să răzbească. GALACTION, O. I 267. La umbra unui păducel, la doi pași de dînsa, Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. DELAVRANCEA, S. 28. Auzi, mîndră... Cum te strigă badea-n frunză? În frunză de păducel... Să te-nduri, mîndro, de el! HODOȘ, P. P. 172. ◊ Compus: păducel-negru = specie de arbust din aceeași familie, care crește pe coastele pietroase ale munților (Crataegus nigra ). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul mamiferelor și care atacă animalele toamna, provocîndu-le erupții sau moartea (Leptus autumnalis). 3. (Popular) Boală de piele, caracterizată prin mîncărime pe tălpi sau între degetele picioarelor.

ROADE, rod, vb. III. 1. Tranz. A rupe cu dinții, puțin cîte puțin, mici fărîme dintr-un obiect tare (de obicei dintr-un aliment, pentru a mînca). Să rod pîinea uscată a străinului. DELAVRANCEA, O. II 258. În odaie prin unghere S-a țesut păinjeniș, Și prin cărțile în vravuri Îmblă șoarecii furiș. În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le rod. EMINESCU, O. I 105. De zece zile caii n-au ros decît coaja copacilor. NEGRUZZI, S. I 167. Căprioare, sorioare, sculați în două picioare, Roadeți poala codrului, Să văd matca Oltului. ALECSANDRI, P. P. 291. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. A roade (cuiva) urechile = a plictisi (pe cineva) repetîndu-i mereu același lucru, revenind mereu asupra aceluiași subiect; a-i împuia cuiva capul. Dară muierea tot nu înceta să-i roadă urechile ca să-i prăpădească [pe copii]. SBIERA, P. 169. Aista-i groful cel vestit despre care-mi rodea urechile cucoana Gahița? ALECSANDRI, T. 1036. ◊ Intranz. Cariu-n grindă s-aude-acum rozînd. COȘBUC, P. II 51. Ospătînd la masă... rodeam la un picioruț de rață. SBIERA, P. 80. Tremură popa să moară Cu prescura subsuoară; Ar muri și nu se-ndură, C-ar mai roade la prescură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 468. 2. Tranz. Fig. (Despre gînduri, sentimente, stări sufletești) A preocupa fără încetare, a frămînta, producînd suferințe, chinuind, torturînd. Pe Titu Herdelea îl rodea de mult o întrebare. REBREANU, R. I 80. Își ascundea gelozia care începuse s-o roadă. BART, E. 319. Marcu bea și nu prea bea. Căci amar grija-l rodea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489. ◊ (Impersonal) Îl rodea să întrebe ce s-a mai întîmplat, dar se sfia. REBREANU, I. 36. ◊ (În legătură cu «inimă», «rărunchi» etc.) Trist și mut, își ascundea chinul sufletesc care-i rodea ca un vierme inima rănită. BART, E. 59. Să ne-nfrățim, noroade! La ce al urii vierme în suflet ne-ar mai roade? NECULUȚĂ, Ț. D. 55. Săracă inimă-ntreagă, Cum o roade-o goangă neagră. HODOȘ, P. P. 70. ◊ Intranz. Ca să alunge gîndul care rodea în el, schimbă altăceva: ce voiam să te rog? C. PETRESCU, Î. II 60. ♦ A distruge în ascuns, a submina. Urîtul și întristarea îi rodeau sănătatea. SADOVEANU, O. I 309. 3. Tranz. A morfoli în gură fără a fărîmița sau a mînca. În cele din urmă el începu să-și roadă mustața cu dinții și să zîmbească în el. SLAVICI, O. I 170. Copilul... rodea o bucată de mănușă de piele. DRĂGHICI, R. 26. Din barbă-și rodea Și se necăjea. TEODORESCU, P. P. 494. 4. Tranz. A distruge (un material) pe încetul printr-o acțiune îndelungată de măcinare, de frecare; a toci, a uza printr-o întrebuințare îndelungată. (Fig.) Anii rod arginților zimții, Copiii cărunțesc și mor părinții. BENIUC, V. 83. ◊ Expr. A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. Mă îmbrac repede și pornesc să le rod pragul oamenilor. C. PETRESCU, O. P. I 267. ♦ A freca suprafața pielii de pe un deget, picior etc. (producînd răni, jupuiri). A început a scrîșni și a da dracului o cizmă care-l roade la piciorul stîng. SADOVEANU, O. VI 233. ◊ Refl. I se rosese degetele torcînd la lînă. BOLINTINEANU, O. 377. 5. Refl. Fig. A se șlefui, a se ciopli, a căpăta maniere, a se civiliza. Am hotărît să introduc în provinție obiceiurile din Eș, doar ne-om mai roade puțintel și noi. ALECSANDRI, T. 482. Se vede, a zis bătrînul, că... nu te-ai ros în lume, de nu știi ce grăiești. NEGRUZZI, S. II 235. Îl trimit (pe fiul meu) la domnia-ta, ca să se mai roadă. FILIMON, la TDRG. – Prez. ind. și: roz.

VIDRĂ, vidre, s. f. 1. Mamifer carnivor de mărimea unei vulpi, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; își face vizuini pe malul apelor, hrănindu-se cu pești (Lutra vulgaris). Părintele egumen ne arată cum se uită și cum rîde vidra din fundul rîmnicului. SADOVEANU, O. VII 187. Vidrele colțate de pe malul bălților. ODOBESCU, S. III 185. 2. Blana prelucrată a vidrei (1); lutru. Purta căciulă țuguiată de astrahan și blană cu guler de vidră. SADOVEANU, B. 130. 3. (În basme) Monstru fabulos, hidră. Alt trecut peste nenumărate țări și mări și prin codri... în cari fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fărmăcători, vidre cîte cu douăzeci și patru de capete. CREANGĂ, P. 94. ♦ (În credința pescarilor de pe malul Dunării) Duh care locuiește în fundul apei. Cam înspre soare răsare Vedea pe vidra a mare, Din picioare scăpărînd Din gură văpăi lăsînd. PAMFILE, M. R. I 292. Cam la fundul matiței Găsi pe puiul vidrei. TEODORESCU, P. P. 95.

VÎRF, vîrfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (de obicei ascuțită) a anumitor obiecte înalte (casă, copac) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). Soarele turna din vîrful brazilor bogăția-i de foc. GALACTION, O. I 40. Peste fagi cu vîrfuri sure A căzut amurgul rece. TOPÎRCEANU, P. 144. Se simți pătruns de o melancolie adîncă, privind vîrfurile munților ce păreau a cădea pe mănăstire. ALECSANDRI, O. P. 113. ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vîrf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară. Cîte-ai făcut boacăne de cînd m-ai luat și pînă acuma, toate au fost cum au fost; dar asta le-au făcut vîrf. ȘEZ. IX 53. ◊ (Eliptic) Și, vîrf la toate, criza financiară, stupidă... a zdruncinat tot creditul. REBREANU, R. I. 47. (Plin) cu vîrf sau încărcat vîrf = plin de tot, pînă sus. I-a dat banița de făină cu vîrf. ▭ Vedeau silozuri, hambare, trenuri și vapoare, încărcate vîrf cu mărfuri scumpe. CAMILAR, N. II 179. Cu vîrf și îndesat v. îndesat²; Ore (zile, luni etc.) de vîrf = ore (zile etc.) în care o anumită activitate atinge intensitatea maximă. ♦ Fig. (Mai ales la pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unei clase sociale etc. Să crească neînțelegerile între subterani și vîrfurile administrative. DAVIDOGLU, M. 48. Și el, el vîrful mîndru al celor ce apasă, Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. EMINESCU, O. I 62. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Peste vîrful Oltului Suflă vîntul codrului. HODOȘ, P. P. 127. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vîrf de lance, cine mi te-ascute? BENIUC, V. 49. O comandă aspră răsună în vîrful coloanei militare. REBREANU, R. II 250. Prindea cu mult meșteșug gîtul de pui între vîrful cuțitului și fundul farfuriei. HOGAȘ, M. N. 37. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. ♦ Extremitatea unor părți ale trupului omului sau animalelor. I-a sărit numaidecît în spinare, izbindu-l cu vîrful cotului în ceafă. PREDA, Î. 65. Te-ai roșit pînă-n vîrful urechilor. PAS, Z. I 281. Își așeză pălăria pe vîrful capului. C. PETRESCU, C. V. 288. ◊ Loc. adv. Din vîrful buzelor = fără convingere, fără profunzime; p. ext. de mîntuială, superficial. Începu a gusta din pește mai mult din vîrful buzelor. SADOVEANU, O. VII 156. Dă ziua bună din vîrful buzelor și mă grăbesc s-o salut. id. ib. VIII 185. O luă spre Jidovița, agale, fluierînd din vîrful buzelor. REBREANU, I. 60. ◊ Expr. (În legătură cu verbe de mișcare) În vîrful (sau pe vîrfurile) degetelor (sau picioarelor) = cu corpul sprijinit numai pe degetele picioarelor; p. ext. tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. Se ridică în vîrful degetelor ca să vadă mai bine. SADOVEANU, B. 131. Ocolește în vîrful picioarelor casa... mai sînt cîțiva pași... A ajuns! BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 21. Se scoală bineșor și se duce în vîrful degetelor lîngă căruță. CREANGĂ, P. 132. A i se sui (cuiva) părul în vîrful capului = a i se face (cuiva) părul măciucă, v. măciucă. Lui Ipate i s-a suit tot părul în vîrful capului de frică. CREANGĂ, P. 159. (Rar) A i se sui (cuiva) tot sîngele în vîrful capului, se spune cînd cineva se aprinde la față sub un aflux de sînge (cauzat de furie, de rușine etc.). I se sui tot sîngele în vîrful capului de mînie. MARIAN, T. 202. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui poligon, a muchiilor unui poliedru etc. Piramida este corpul mărginit de un poligon și de plane determinate de laturile acestuia și de un punct... numit vîrful piramidei. GEOMETRIA S. 53. – Variantă: vîrv (SLAVICI, N. II 350, ȘEZ. III 157) s. n.

bătucă² sf [At: ALRM I /I h. 187 / Pl: ~uce / E: ns cf bate] (Reg) 1 Bășică la degetele picioarelor. 2 Bătătură în talpă Si: (reg) bătucătură, bătucel² (2), bătucitură.

cioturos, ~oasă a [At: V. A. URECHE, ap. TDRG / V: ~tor~, ciut~ / E: cioturi + -os] 1 (D. copaci, lemn, obiecte de lemn) Care are multe cioturi (3) Si: noduros. 2 (D. brațe, mâini, picioare, degete) Cu oasele proeminente. 3 (Reg; fig; d. oameni) Ciufulit. 4 (Reg; d. versuri) Neîngrijit.

joludă sf [At: BUGNARIU, N. / Pl: ~de / E: ucr жолудь] (Trs) 1 Umflătură ușoară. 2 Bășică la degetele picioarelor.

nurcă sf [At: (a. 1786) IORGA, S. D. VI, 109 / V: nioar~, niur~, noar~, nor~ / Pl: ~rci / E: pn nurka, ucr нурка] 1 Specie de mamifer patruped carnivor semiacvatic din familia mustelidelor, asemănătoare cu vidra, cu dihorul și jderul, cu botul ascuțit și cu degetele picioarelor unite între ele prin membrane înotătoare, a cărui blană cu părul des, mătăsos, de culoare cenușie-gălbuie sau cafenie cu reflexe albastre este foarte căutată Si: (rar) dihor de apă lutreolă, lutră, noriță (Mustella lutreola). 2 Blană de nurcă (1).

păducel sm [At: DOSOFTEI, PS. 190/1 / V: (îrg) ped~ / E: ml peducellus] 1-2 Păduche (mic). 3 (Îc) ~-de-lemn Specie de furnică albă (Termes bellicosus). 4 Insectă parazită care trăiește pe plante și care, mai ales toamna, atacă și animalele, provocându-le erupții purulente, uneori mortale (Leptus autumnalis). 5 (Șîc ~-mic, ~-alb) Arbust spinos din familia rozaceelor, înalt până la 8 m, cu flori albe mirosind a migdale, dispuse în buchețele, cu frunze ascuțite și crestate și cu fructul globulos, care se cultivă ca plantă ornamentală sau în perdele de protecție Vz (reg) căcădară, gherghin, mărăcine (Crataegus monogyna). 6 Arbust din aceeași familie, cu frunze rotunjite și fructe ovale, cu aceleași utilizări Vz (reg) gherghin, măceș, (înv) ramn (Crataegus oxycanthai). 7 (Îc) ~-negru Specie de păducel care crește pe coastele pietroase ale munților (Crataegus nigra). 8 (Îc) ~-pătat Plantă asemănătoare cu păducelul (1) (Mespilis melanocaspa). 9 Boală de piele care se manifestă prin mâncărime puternică pe tălpi sau între degetele picioarelor și care provoacă îngroșarea pielii în locul respectiv Si: (reg) bătătură, funigel, furnicel, must, păduchelniță (4), trântitură. 10 (Pgn; reg) Bătătură. 11 (Mun; Olt) Umflătură care se face sub pielea de la gâtul unor vite de tracțiune, din cauza jugului. 12 (Olt; lpl) Râie la vite. 13 (Reg) Panarițiu.

poștă¹ sf [At: (a. 1790) IORGA, S. D. VIII, 110 / V: (îrg) postie^[1] (înv) pocită, postă / Pl: ~te, (rar) ~ti / E: rs почта, ger Post, mg posta, fr poste] 1 (Înv) Serviciu de transport pentru călători și corespondență, folosit mai ales înainte de introducerea căilor ferate Si: (îrg) olac. 2 Instituție publică specializată în transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor etc. 3 Clădire, sediu al poștei (2). 4-6 (Îla) De ~ Poștal (1-3). 7 (Înv; îs) Căruță de ~ Poștalion (2), mai ales pentru corespondență. 8 (Înv; spc) Loc special amenajat pe parcursul unui drum, unde se găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb și unde se putea asigura odihna călătorilor. 9 Unitate de măsură de lungime din trecut care a variat în timp și după regiuni între cca 10 și cca 22 de km. 10 (Pgn) Distanță foarte mare. 11-12 (Îlav) (Cale) de-o ~ sau de la o ~ (De) la o distanță relativ mare. 13-14 (Îal) (De sau) până departe. 15 (Înv) Poștalion (2). 16 (Reg; îe) A se duce cu ~ta nemțească A merge pe jos. 17 (Îs) Cal de ~ Cal destinat exclusiv serviciului de transport cu poștalionul sau călare și schimbat la fiecare popas. 18-19 (Înv; îlav) În cai de ~ Cu ajutorul poștalionului sau cu ajutorul cailor schimbați la fiecare popas. 20-21 (D. oameni; îe) A fi (sau a ajunge etc.) cal de ~ (A fi sau) a ajunge să fie extrem de solicitat, de hărțuit cu treburi mărunte. 22 (îae) A fi obligat să alerge mereu într-o parte și în alta pentru treburi mărunte. 23 Transport de corespondență primită sau expediată în aceeași zi sau într-o perioadă dată. 24 Corespondență. 25 (Pex) Veste. 26 (Reg; îe) A tăia ~ta cuiva A împiedica pe cineva de la o acțiune începută ori plănuită. 27 (Îs) ~ta redacției Rubrică în paginile unei reviste sau ziar, în care se publică răspunsurile la întrebările cititorilor ori se fac aprecieri asupra valorii producției literare trimise de aceștia spre publicare. 28 (Înv) Crainic. 29 Ștafetă. 30 (Fig) Persoană care umblă cu minciuni. 31 (Pex; fig) Intrigă. 32 (Pex; fig) Minciună. 33 (Îe) A umbla cu ~ta sau a aduce (ori a purta) ~ta A face public un secret. 34 (Îae) A răspândi zvonuri, știri, păreri de la o persoană la alta. 35 (Îae) A face intrigi. 36 (Îlav) Cu prima ~ sau cu ~ta următoare (sau viitoare) Cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. 37 Poștaș (2). 38 (Pan; îc) ~ta merge Joc de copii în care jucătorii se așează alături și se lovesc succesiv unul pe altul spunând „poșta merge”. 39 Echipă de hamali zilieri folosită la încărcarea vapoarelor acostate la chei. 40 (Mpl) Bucată de hârtie ori frunză unsă cu grăsime sau cu rășină, care se pune pe talpa ori între degetele picioarelor unui om adormit și care se aprinde pentru a-l speria.

trântitură² sf [At: LB / Pl: ~ri / E: trânti² + -tură] (Reg) 1 Umflătură cu puroi în talpa piciorului sau la călcâi, produsă prin înțepare cu spini. 2 Bășică la degetele picioarelor. 3 Bătătură în talpa piciorului. 4 Boală de piele, pe tălpi sau între degete, care se manifestă prin mâncărime Si: (reg) păducel.

vârfor², ~oare [At: ARISTIA, PLUT. 127/18 / V: ~vor / A: vârfor / Pl: ~oare sn, ~i sm / E: vârf + -or] 1 snf (Olt; Mun) Ramură subțire (din partea superioară a unui copac sau a unei tufe). 2 snf (Reg) Inflorescență (la trestie). 3-4 snf (Trs) Vârfar (8-9). 5 sn (Reg) Vârfar (1). 6 smf (Olt) Panglică împletită la capătul cozilor pentru a nu se desface părul. 7 sf (Olt) Bucată de stofă cu care se învelesc iarna degetele picioarelor Vz obială.

vidră¹ sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 68 / V: (reg) ~dără / Pl: ~re / E: vsl видра (<выдра)] 1 Mamifer carnivor semiacvatic din familia mustelidelor, cu corpul acoperit cu blană deasă, de culoare castanie-roșcată, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță, care trăiește pe malurile împădurite ale râurilor, hrănindu-se mai ales cu pește Si: lutră, (reg) dihor-de-apă (Lutra vulgaris). 2 (Fig; pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin pp „de”) Persoană isteață. 3 (Fig) Persoană perfidă. 4 Blană de vidră (1) prelucrată Si: lutru. 5 (Mtp) Ființă fantastică înzestrată cu însușiri supranaturale despre care se crede că trăiește în apele râurilor și ale lacurilor și care poate pricinui pescarilor necazuri sau îi poate ajuta Si: iudă. 6 (Zlg; înv; îc) ~-de-apă Castor (Castor canadensis). 7 (Bot; Trs) Plantă acvatică nedefinită mai îndeaproape. 8 (Reg) Instrument muzical nedefinit mai îndeaproape. 9 (Mol) Fiecare dintre bucățile de plută² prinse de partea superioară a sacului cu scopul ca acesta să stea bine umflat în apă.

MEȘI¹ s. m. pl. 1. Un fel de încălțăminte fără toc, confecționată din piele foarte subțire, purtată in trecut de bărbați, peste ciorapi (și de obicei in papuci sau în cizme). Și-l găsiră că-ș mânca tot: și pașmații, și mestii, și brațele ca de striini. MOXA, 370/7, cf. CUV. D. BĂTR. I, 439. S-au aflat aceste: . . . cămeașe de lînă călugărească, părechi de meși negri depiiale (a. 1 752). IORGA, S. D. XII, 63. Papuci cu mestii bărbătești (a. 1 792). URICARIUL, IV, 134/9. Papuci se zic aceia ce învălesc numai degetele picioarelor, avînd și talpă pă care calcă, și se port împreună cu meși, însă meșii încălțați piste ciorapi, iar papucii piste meși. I. GOLESCU, C. Tot așa e cu încălțămintea: cizme roșii, meși galbeni și cipici negri europeni. CODRU-DRĂGĂȘANU, C. 16. Încălțat cu meși și papuci de saftian galben. FILIMON, O. I, 107, cf. 195. Boeriu. . . își azvîrlea papucii, de rămînea numai în mestii, și giuca parola sau cordeaua. ALECSANDRI, T. 82. Boierii cei mari se îmbrăcau cu ciacșiri roșii, cu meși, papuci sau cizme galbene. GHICA, S. 501. Din Rusia îi venea săftianuri ventru stîrlici și meși. ap. N. A. BOGDAN., C. M. 182. Boierul. . . avea sindrofie și chefuri acasă, numai-n ișlicel și-n meși. CARAGIALE, O. III, 221. Hagi Tudose. . . cu fes în cap, c-o fermenea neagră și cu un anteriu vărgat negru cu galben. Brîu vișinia și cu meși roșii în picioare. DELAVRANCEA, O. II, 298. Papugiii mai lucrau și mestii sau meșii, o altă încălțăminte de piele, care cuprindea piciorul pînă la genunchi. PAMFILE, I. C. 342. Să ajungă cîrpaci și să dreagă meșii și imineii turcilor nevoiași. GALACTION, A. I, 379. Bătu din palme . . . și se înfățișară doi slujitori cu meși galbeni în picioare. SADOVEANU, O. V, 507. Care pe subt pat intra, Cafele Că răsturna, Ciubuce Că-și arunca, Meșii-n urmă câ-și lăsa. TEODORESCU, P. P. 572. Un boier cu barba de un cot, îmbrăcat cu antereu de cutnie în dungi, cu șecșiri roșii, papuci cu mestii. ȘEZ. XII, 45. ◊ E x p r. (Familiar) A nu-i da (cuiva) meșii = a nu-i conveni (cuiva), a nu-i da mîna; a nu îndrăzni, a nu cuteza. Am poftit pe Tell să se bată la duel și nu i-a dat meșii. I-a fost frică. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 418. Pe unde îl știe, Nu-i dă meșii să mai vie. PANN, P. V. II, 22/20. Ce să facă? Să se ducă acolo, nu-i da meșii, căci nu știa ca ce drăcovenie să fie aia. ISPIRESCU, L. 255. Nu le mai dă meșii să se pitească acolo. MUSCEL, 17, cf. PAMFILE, DUȘM. 282. (Familiar) A-l ține (pe cineva) meșii = a fi în stare, a putea. L-a dat gata și p-âsta; doi bărbați în trei ani. . . – Ei, și dumneata ai vrea să te arunci, crezi că te țin meșii? M. I. CARAGIALE, C. 21. 2. (Prin Ban.) Cizme (H XVIII 145, L. COSTIN, GR. BĂN. 136); p. r e s t r. turetci (L. COSTIN, GR. BĂN. 136). 3. (Prin Munt., Dobr.) Pantofi de postav (BIANU, D. S. 373, AN. DOBR. IV, nr. 4, 101, ALR I 1 878/690, 700); tîrlici (AN. DOBR. IV, nr. 4, 101). 4. (Neobișnuit) „Pantofi fără toc, pentru copii”. CHIRIȚESCU, GR. 251. – Și: (rar) mești (ȘIO II₁, 257, DDRF, TDRG), mesti (ȘIO II₁, 257, BARCIANU, ALEXI, W.) s. m. pl., mestii subst. pl. – Din tc. mest.

*ARTICULAȚIUNE, *ARTICULAȚIE sf. 1 🫀 Încheietură a oaselor trupului (🖼 233): articulațiunile piciorului, degetelor ¶ 2 Încheietura părților corpului unei insecte, a părților unei plante ¶ 3 📖 Rostire deslușită a unor sunete, a unor cuvinte: pentru a scoate acest sunet, trebue altă ~ [fr. < lat.].

mare¹ adj. I (indică dimensiunea) 1 (în opoz. cu „mic”; despre întinderi de pământ, teritorii, ținuturi etc.) cuprinzător, extins, imens, întins², larg, vast², <înv. și reg.> mereu, <înv.> desfătat, mult, <fig.; rar> răsfățat². În toate provinciile țării sunt câmpii mari. Are o moșie mare. 2 (în opoz. cu „mic”; despre suprafețe, spații etc.) amplu, întins², larg. Epidemia s-a extins pe un teritoriu mare. 3 (despre spații delimitate sau închise, mai ales despre construcții, părți componente ale lor) cuprinzător, încăpător, întins², larg, spațios. Casa are un salon mare. 4 (în opoz. cu „îngust”, „strâmt”; despre obiecte, corpuri etc.) larg, lat. Patul din dormitor este foarte mare. Pe câmp erau brazde mari. 5 (în opoz. cu „scund”; mai ales despre oameni) înalt, lung, <reg.> cotolenos, <înv.> vladnic. Fratele ei este un bărbat mare. 6 (în opoz. cu „scurt”; despre lucruri, obiecte, păr etc.) lung. Mânecile rochiei trebuie scurtate pentru că sunt prea mari. Fetița are părul mare. 7 (în opoz. cu „subțire”; mai ales despre mâinile, picioarele, degetele oamenilor) butucănos, gros, grosolan, <reg.> butucos. Picioarele mari abia îi intră în pantofi. 8 (despre părți ale corpului oamenilor sau al animalelor) dezvoltat, <înv. și reg.> dezvoltat. Vacile din această rasă au ugerele mari. 9 (despre ochi) bulbucat, exoftalmic, mărit³, umflat, <rar> larg, <pop. și fam.> bleojdit, boldit, căscat², holbat², zgâit², <pop.> belit², bolboșat, <reg.> bălăbănos, boboșat, măduliat, <înv.> zgăurat. Are ochii cam mari și s-a dus la doctor să afle cauza. 10 (tipogr.; în opoz. cu „minuscul”; despre caractere de literă) capital², majuscul, verzal. Titlurile capitolelor lucrării sunt scrise cu litere mari. 11 (despre vase, recipiente etc.) cuprinzător, încăpător, larg, voluminos. Damigeana este destul de mare pentru vinul pe care îl cumpără. 12 (despre obiecte, pachete etc.) gros, voluminos, <pop. și fam.; glum.> borțos. Inculpatul are la judecătorie un dosar mare. 13 (despre boabele cerealelor, granule etc.) bombat, mășcat, plin, <reg.> măzărat. Grâul are boabele mari. 14 (despre ape, cavități, forme de relief etc.) adânc, afund, profund, <rar> adâncos. Vara, apa râului este puțin mare, putând fi trecută cu piciorul. La marginea satului este o râpă mare. 15 (art.; cinemat.) marele ecran = a ecran, ecran cinematografic. Pe marile ecrane se proiectează filme; b cinematografie, ecran. Este o tânără speranță a marelui ecran românesc. 16 (art.; anat.) marele simpatic = nervul mare simpatic (v. nerv), sistem nervos ortosimpatic, sistem nervos simpatic, sistem simpatic, <înv.> simpaticul cel mare (v. simpatic). Marele simpatic este partea sistemului nervos vegetativ care reglează funcțiile glandelor și ale organelor interne. 17 (art.; zool.; precedă subst. determ.) marele-alb = york-mare. Marele-alb este o rasă de porci creată în Anglia; marele-negru = cornwall. Marele-negru este o specie de porci originară din Anglia. 18 (art.; zool.; precedă subst. determ.) marele-panda = Ailurus melanoleucus; panda, panda-mare. II (arată cantitatea) 1 (despre mărimi, cantități, valori etc.) apreciabil, bun, bunicel, bunicică, considerabil, deosebit, estimabil, evaluabil, important, însemnat, notabil, remarcabil, ridicat², semnificativ, serios, substanțial, <înv.> simandicos, <fig.> consistent, frumos, frumușel, frumușică, generos, gras, masiv, respectabil, <fig.; rar> miezos, <arg.> baban, barosan. Are o leafă mare. 2 (despre prețuri, sume de bani etc.) enorm, exagerat, excesiv, exorbitant, extravagant, fabulos, fantastic, imens, inabordabil, neabordabil, ridicat², scump, <înv.> nemăsurat, nesuferit, <fig.> astronomic, colosal, deocheat, încărcat², nebunesc, piperat, sărat², scandalos, umflat, usturător. A plătit o sumă mare pentru un autoturism. 3 (despre recoltă, producție etc.) abundent, bogat, bun, îmbelșugat, îndestulat, mănos, mult, opulent, <livr.> exuberant, profuz, <înv. și reg.> belșugos, spornic, <reg.> biu, <înv.> sățios¹, <fig.> zdravăn. Anul acesta recoltele au fost mari. 4 (despre ape, râuri etc.) crescut², umflat. Apele mari ale râului au inundat localitățile riverane. 5 (în opoz. cu „redus”, „restrâns”; despre colectivități) numeros, <reg.> sabadaș, <fig.> larg, <fig.; înv.> lat. L-a înconjurat un grup mare de copii. 6 (art.) marele public = publicul larg (v. public), <rar> publicul cel mare (v. public). Această scriere a poetului este necunoscută marelui public. III (indică intensitatea) 1 (despre lumină sau despre surse de lumină) eclatant, fervid, intens, puternic, strălucitor, tare, viu, <înv.> lucitor. Lumina lămpii este prea mare pentru această cameră. 2 (despre fenomene atmosferice, intemperii etc.) amarnic, aprig, intens, năprasnic, puternic, strașnic, tare, violent, zdravăn, <fig.> aspru, crud, sălbatic, <fig.; reg.> mașter, trăsnit². Peste oraș bate un vânt mare. Astăzi este un ger mare. 3 (despre dureri, suferințe fizice etc.) chinuitor, intens, năprasnic, puternic, violent, viu, <livr.> terebrant, <înv.> zbuciumător, <fran.> mortifiant, <fig.> arzător, ascuțit², săgetător, sfredelitor, străpungător, subțire. Simte un junghi mare în inimă. 4 (despre dureri, suferințe sufletești etc.) acut, adânc, imens, intens, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu, <livr.> terebrant, <pop. și fam.> iute, <fig.> ascuțit², săgetător, subțire. Decepția i-a provocat o durere mare. 5 (despre stări fiziologice sau psihice, sentimente etc. ale oamenilor) adânc, intens, profund, puternic, viu. Expoziția i-a produs o emoție mare. 6 (despre manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) aprig, dârz, înflăcărat, înverșunat, pasionat, violent <pop. și fam.> strașnic, <fig.> aprins², înfierbântat. Disputa mare dintre cei doi pare fără sfârșit. 7 (despre păcate, greșeli etc.) greu, <înv. și reg.> rău. Are de ispășit un păcat mare. 8 (în opoz. cu „cald”; înv. și pop.; despre vreme, zile, nopți, anotimpuri etc.) v. Friguros. Geros. Rece. IV (indică durata; despre timp sau despre noțiuni temporale) destul, îndelung, îndelungat, lung, mult, <reg.> uitat², <înv.> delungat. A zăbovit pe malul mării o perioadă mare de timp. V (despre ființe, indică stadiul dezvoltării lor) adult, matur, vârstnic. Poate să-și ia responsabilitățile unei familii, întrucât este om mare. VI (indică valoarea, calitatea) 1 (mai ales despre realizări, creații, acțiuni ale oamenilor) deosebit, important, însemnat, notabil, prețios, remarcabil, semnificativ, serios, substanțial, temeinic, valoros, <fig.> consistent, monumental, <fig.; rar> miezos, sâmburos. Poetul a adus o contribuție mare la dezvoltarea literaturii. 2 (despre stări, situații etc.) apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, perceptibil, semnificativ, sensibil, simțitor, vădit, vizibil. Influența mediului asupra pictorului este mare. 3 adânc, capital², cardinal, chintesențial, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, major, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, <rar> temeinic, <fig.> puternic, <fig.; rar> cumpănitor, nodal. În ultimii ani au avut loc prefaceri mari în societate. 4 (despre anumite date) deosebit, important, însemnat. Prima zi de școală este pentru copii o zi mare în viața lor. 5 (despre interioare, ceremonii, întruniri etc.) bogat, fastuos, grandios, luxos, magnific, pompos, somptuos, splendid, <înv.> pohfălos, <fig.> sclipitor, strălucit, strălucitor, <fig.; pop.> strălucios, <fig.; înv.> strălucind. Reședința regală este mare. 6 deosebit. Pentru meritele lui i se dă o mare onoare. 7 (despre intelectul experiența, sentimentele etc. oamenilor sau despre rezultate ale activității lor) <fig.> bogat, întins², vast². Se remarca printr-o memorie mare. Este foarte bun în domeniu, pentru că are o mare experiență. 8 (despre oameni sau despre manifestări, atitudini, creații etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) arhicunoscut, bine-cunoscut, celebru, faimos, ilustru, legendar, renumit, reputat, ultracunoscut, vestit, <astăzi rar> slăvit, <înv. și pop.> mărit³, numit, <reg.> hireș, hiriclit, lumit, revestit¹, <înv.> ilustrie, norocit, <înv.; iron.> apelpisit, <grec.; înv.> perifan, <fig.> strălucit, strălucitor, <fig.; înv.> lucitor, străluminat. Apreciatul actor american este și un mare regizor. Faptele sale de arme au rămas mari. Este autorul unor mari aforisme. 9 (despre oameni sau despre aptitudini manifestări etc. ale lor; de obicei precedă subst. determ.) ales², deosebit, distins, eminent, extraordinar, grozav, ilustru, remarcabil, titanic¹, <rar> eminentisim, <pop.> șoiman, <fam.> senzațional, <reg.> tontoroi, țunțurliu, <înv.> transcendent, zdravăn. Colectivul teatrului i-a omagiat marelui artist întreaga carieră. 10 (despre familie, neam, nume, viță) ales², aristocrat, aristocratic, bun, distins, ilustru, înalt, nobil, <înv. și pop.> mărit³, slăvit, <fam.> simandicos, <înv.> blagorod, blagorodnic, cilibiu, evghenisit, <grec.; înv.> evghenicos, evghenis, <fig.; înv. și pop.> luminos, <fig.; înv.> luminat². Face parte dintr-o familie mare. 11 (despre Dumnezeu) atotputernic. Bun este Dumnezeu și mare! 12 (despre posturi ranguri) important, înalt, însemnat, <înv.> acătării, însemnător. Deține un rang mare în ierarhia militară. Are un post mare în minister. 13 avansat, înaintat. Piesa are un mare grad de uzură. 14 mare proprietar = latifundiar, moșier, <reg.> spahie², spăiluc. Averea sa nu se putea compara cu cea a marilor proprietari. 15 (art.; relig.; precedă subst. determ.) marele-lama = dalai-lama. Marele-lama este șeful suprem al lamaismului din Tibet și Mongolia. VII (indică calitatea, rangul) 1 (în Ev. Med., în Țările rom.; despre boieri) velit. Boierii se împărțeau în boieri mari, adică de rangul întâi, și boieri de rangul al doilea. 2 (în Ev. Med., în Țările rom.) mare-logofăt = logofăt mare, logofătul cel mare (v. logofăt), vel-logofăt. Marele-logofăt era membru al Sfatului Domnesc, conducea cancelaria domnească, far m lipsa domnitorului sau a mitropolitului prezida Divanul; mare-hatman = mare-spătar = spătar mare (v. spătar), spătarul cel mare (v. spătar). Marele-hatman, în Moldova, respectiv marele spătar, în Țara Românească, era comandantul oștilor țării în lipsa domnitorului; mare-paharnic = paharnic mare, paharnicul cel mare (v. paharnic), vel-paharnic. Marelele paharnic era dregătorul cu funcția de șef al paharnicilor, mare pitar = vel-pitar. Marele-pitar, care avea în subordine mai mulți pitari, era însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești, precum și cu îngrijirea cailor și a caleștilor domnești; mare-portar = portar mare, vel-portar. Marele-portar îndeplinea, la curtea domnească, rolul de maestru de ceremonii; mare-postelnic = postelnic, <înv.> stratornic. Marele-postelnic era membru al Sfatului Domnesc, însărcinat cu paza dormitorului domnitorului, cu pregătirea audiențelor la domn și cu organizarea ceremoniilor de la curte; mare-șătrar = șătrar mare, vel-șătrar. Marele-șătrar era șeful boierilor care aveau în grijă corturile domnești și tunurile și care asigurau aprovizionarea armatei în timp de război; mare-vistier = (art.) marele-vistier = vistier¹, vistier mare (v. vistier¹), vistierul cel mare (v. vistier¹), vistiernic, <înv.> haznatar, protovistier, vel-vistier. Marele-vistier era membru al Sfatului Domnesc, însărcinat, în principal, cu administrarea financiară a vistieriei statului; mare-vornic = (art.) marele vornic = vornic, vornicul cel mare (v. vornic), <înv.> vel-vornic. Marele-vomic era membru al Sfatului Domnesc care administra curtea domnească, care avea dreptul de jurisdicție asupra curtenilor și slujitorilor domnești și care, în lipsa domnului, avea calitatea de comandant al armatei în timp de război; (art.) marea-logofeteasă = logofeteasa cea mare (v. logofeteasa), logofeteasă. Marea-logofeteasă era soția marelui-logofăt. 3 (în Ev. Med., în Mold.) mare-vornic de Țara de Jos = (art.) marele-vornic de Țara de Jos = vornic, vornic de Țara de Jos. În sec. al XV-lea, când Moldova a fost împărțită în cele două țări, unul din dregătorii domniei a fost numit mare-vornic al Țării de Jos. Cercetătorii sunt de părere că Moțoc a fost primul mare-vornic de Țara de Jos. 4 (în Ev. Med., în Mold.) mare-vornic de Țara de Sus = (art.) marele-vomic de Țara de Sus = vornic, vornic de Tara de Sus. Marele-vomic de Tara de Sus era dregătorul care își exercita autoritatea asupra jumătății de nord din Principatul Moldovei. Spancioc a fost mare-vornic de Țara de Sus. 5 (polit.; în Țările rom., în timpul Regulamentului Organic) mare-logofăt al dreptății = logofătul cel mare al dreptății (v. logofăt), logofătul dreptății (v. logofăt), <înv.> vel-logofăt al dreptății. Funcțiile marelui-logofăt al dreptății echivalau cu cele ale unui ministru al Justiției; (art.) marele-logofăt al credinței = logofăt al credinței, logofăt al Cultelor, logofăt al pricinilor bisericești, logofătul bisericesc (v. logofăt), logofătul credinței (v. logofăt), logofătul Cultelor (v. logofăt), logofătul pricinilor bisericești (v. logofăt), logofătul trebilor bisericești (v. logofăt). Funcțiile marelui-logofăt al credinței echivalau cu cele ale unui ministru al Cultelor, marele-vornic = vornic, vornicul cel mare (v. vornic), <înv.> marele-vornic al trebilor din lăuntru, marele-vornic din lăuntru, vornicul din lăuntru (v. vornic), vornicul pricinilor din lăuntru (v. vornic). Marele-vornic avea atribuțiile unui actual ministru de Interne; (înv.) marele-vornic al trebilor din lăuntru, marele-vornic din lăuntm v. Marele-vomic. Vornic. Vornicul cel mare (v. vornic); (ieșit din uz) marele-postelnic v. Ministru (de Externe). Secretar de stat (v. secretar²). 6 (în Țările rom.; sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XlX-lea) mare-vornic al cutiei = mare-vornic al obștii = mare-vornic de cutie = mare-vornic de obște= (art.) marele-vornic al cutiei = marele-vornic de cutie = vel-vornic al obștii, vel-vornic al obștirilor, vel-vornic de obște, vel-vornic de obștiri, vornic al obștii, vornic de cutie, vornic de obște. Marele-vornic de obște administra casa sau cutia milelor și avea atribuții edilitare și judecătorești; (art.) marele-vornic de politie = vel-vornic de politie, vornic al politiei, vornic de politie. Marele-vornic de politie avea atribuții administrative, judecătorești și financiare în capitalele celor două țări românești. 7 (art.; în Țările rom., în timpul Regulamentului Organic) marele-vornic = vornic, vornicul cel mare (v. vornic), <înv.> marele-vornic al trebilor din lăuntru, marele-vornic din lăuntru, vornicul din lăuntru (v. vornic), vornicul pricinilor din lăuntru (v. vornic). Marele-vornic avea atribuțiile unui actual ministru de Interne; (înv.) marele-vornic al trebilor din lăuntru = marele-vornic din lăuntru v. Marele-vornic. Vornic. Vornicul cel mare (v. vornic). 8 (în Imperiul Otoman) mare-vizir = vizirul cel mare (v. vizir). Marele-vizir era prim-sfetnic al sultanului, având însărcinări corespunzătoare acelora ale unui prim-ministru. 9 (art.; polit.; în Țările rom., în timpul Regulamentului Organic; ieșit din uz; nm. pr.) Marea Logofeție a Pricinilor Bisericești v. Ministerul Cultelor (v. minister); Marea Logofeție v. Ministerul Justiției (v. minister).

CIOTUROS, -OASĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mîini, picioare, degete, etc.) Grosolan. [Var.: ciotoros, -oasă adj.] – Din ciot + suf. -ur-os.

VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

BONT boantă (bonți, boante) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec.

CANID ~e n. 1) la pl. Familie de mamifere carnivore, de talie medie, având patru degete la picioarele dinainte și cinci la cele din spate (reprezentanți: lupul, vulpea, șacalul etc.). 2) Animal din această familie. /<fr. canidés

PIRUETĂ ~e f. 1) Figură de dans care constă dintr-o rotire completă, pe loc, executată de dansator pe vârful degetelor unui picior. 2) Rotire rapidă a corpului în jurul axei verticale. 3) fig. Trecere bruscă de la o opinie la alta. /<fr. pirouette

BONT, BOANTĂ, bonți, boante, adj. Fără vîrf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mîini, picioare etc.) Scurt și gros.

neg m. bătătură în carne la degete, mâini, picioare. [Lat. NAEVUS].

VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale- afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații, a unor grupuri sau clase sociale etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul pe cap (de frică, de spaimă). A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.

GROS⁵, GROASĂ, groși, groase, adj. (În opoziție cu subțire) I. 1. (Despre corpuri de formă cilindrică) Mare în circumferință sau în diametru. Biserica... e așezată pe un tăpșan între arbori seculari, groși de nu poți să-i cuprinzi nici pe jumătate în brațe. STANCU, U.R.S.S. 166. Strîmbă-Lemne... lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile. NEGRUZZI, S. I 245. Crește mîndru grîuleț, La pai gros, la spic măreț. HODOȘ, P. P. 45. Trandafir ș-un fir supțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Degete groase. Picioare groase. ▭ Era, măre, acest Silen, gras și gros ca un butoi, adecă, cum i-am zice noi astăzi, dop de saca. ISPIRESCU, U. 104. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Se însură cu jupîneasa Mărica, minunată femeie, groasă și frumoasă, dar cam prostană. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Expr. (Rar) (A fi) gros de (sau la) cap = (a fi) greu de cap, v. greu. Unii se feresc De oameni cu minte Și sînt bucuroși De cei la cap cam groși. DONICI, la TDRG. ♦ (Popular; despre femei) Gravidă, însărcinată, grea. La cîtăva vreme, purcede fata groasă. ȘEZ. IX 17. 2. (Despre volumul unui corp) Cu dimensiunile laterale mai mari decît cele obișnuite; mare în volum (în sens lateral), voluminos. Zid gros. Carte groasă. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu punga groasă sau gros la pungă = avut, bogat. ♦ (Despre litere) Cu trăsături mai late decît cele obișnuite. V. gras. Zaharia Duhu deschise o gazetă și citi un titlu cu litere groase. C. PETRESCU, A. 320. ◊ (Adverbial, pe lîngă «a scrie») Penița aceasta scrie prea gros. 3. (Despre materii așezate în straturi sau care se așază ca un strat peste ceva, ori despre corpuri cu suprafață întinsă, în formă de foaie, ca hîrtia, frunzele etc.) Cu dimensiune mare de la suprafață pînă la bază sau între cele două fețe paralele. Strat gros de pămînt. Scîndură groasă. ▭ Ori pe ce se oprea suflarea [lui Gerilă]... se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Gros la (sau de) obraz = lipsit de bun-simț, bădăran. Îmi pare rău că ești gros de obraz! CREANGĂ, A. 106. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțitor. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bogat; (mai rar) bădăran. Unu-i agă și cellalt spătar... groși în ceafă și morocănoși. ALECSANDRI, T. I 133. Din viață liniștită boierii groși la ceafă Trăgeau la fire de-aur nevrînd a ști de leafă. BOLINTINEANU, O. 146. A fi gluma (cam) groasă = a se îngroșa gluma, v. îngroșa. Gluma era cam groasă, căci acum nu era vorba a cheltui numai timpul, era a dezlega și punga. NEGRUZZI, S. I 342. ♦ (Despre materii textile) Țesut din fire groase (I 1). Dănilă leagă strîns, c-un ștergari gros, de cîlți, ochii și urechile dracului. CREANGĂ, P. 55. Femeile lor au cîte o cămașă groasă de pînză albastră și o maramă iarăși de pînză pe cap. BOLINTINEANU, O. 300. 4. (Despre materii lichide sau gazoase) Care curge sau se împrăștie greu, care are fluiditate scăzută; condensat, dens. Nori groși. Ulei gros. ▭ Calul era numai spumă... și aburi groși ieșeau din el. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Lapte gros v. lapte. ◊ (Adverbial) Mierea curge gros. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră etc.) Mare, adînc, compact. Mîndro, mîndrulița mea... De frumoasă, ești frumoasă, Dar alegi umbra de groasă Unde-i iarba mai frumoasă, Că de soare te ferești De teamă că prea negrești. HODOȘ, P. P. 180. II. Fig. 1. (Despre glas) Adînc, grav. Se deschise o ușă și s-auzi un glas gros. SADOVEANU, B. 37. Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos. CREANGĂ, P. 22. ◊ (Adverbial) Oamenii tăcură, dar se plecară ușor înainte. Unul zise gros: Ce vești?... Vești ne trebuie nouă? Dreptate ne trebuie. DUMITRIU, B. F. 19. Mînecuță cel mic dădu drumul unui rîs ascuțit. Rîdeau și ceilalți, gros. SADOVEANU, P. M. 25. Prind cocoșii a cînta Și de ici și de colea, Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. 2. (Învechit, despre oameni) Incult, bădăran, necioplit. Auzisem că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați. ALEXANDRESCU, M. 237.

SOLI- „unic, singular”. ◊ L. solus „singur” > it. soli-, germ. id., engl. id. > rom. soli-. □ ~flor (v. -flor), adj., cu o singură floare; ~ped (v. -ped₂), adj., s. n., (animal) care are un singur deget la picioare; sin. monodactil.

bubă¹ sf [At: CANTEMIR, H R. 347 / Pl: ~be / E: ucr буба] 1 Umflătură a țesutului celular subcutanat (cu caracter purulent) Si: abces, bășică, bolfă, buburuză, coș, furnicel, pustulă, puștea, robie, tumoră, uimă, ulcior, zgaibă, zgrăbunță. 2 (Spc) Vărsat. 3 (Fig) Necaz. 4 (Fig) Hibă. 5 (Îvp; îe) A merge cu ~ba A merge cu mâncarea la o lăuză. 6 (Pop; îe) A umbla cu cineva ca cu o ~ coaptă A menaja pe cineva. 7 (Pfm; îe) A sparge ~ba A da totul pe față. 8 (Fig; fam) Parte dificilă a unei probleme. 9 (Fig; reg) Rouă. 10 (Pop; îs) ~ albastră Umflătură care se face la încheieturile degetelor. 11 (Pop; îc) ~ în-cap Boală a vitelor. 12 (Pop; îc) ~be-de-plecate Umflături care ies la gură în urma ingerării anumitor alimente alterate (sau în cantitate prea mare). 13 (Pop; îs) ~be dulci Bube mici și numeroase care apar la copii în jurul gurii. 14 (Pop; îs) ~ba mânzului Umflătură pe faringele mânjilor. 15 (Pop; îs) ~ neagră (sau ~ rea, sau ~ la inimă) Umflătură (vânătă) la încheieturi. 16 (Pop; îc) ~-păr Boală umană (nedefinită clar). 17 (Pop; îc) ~ putredă-în-gură Scorbut. 18 (Pop; îs) ~ roșie Bubă mică ce iese la febră. 19 (Pop; îc) ~be-spurcate Spurcat. 20 (Pop; îs; lpl) ~bele stricăturii Lepră. 21 (Pop; îs) ~ ba trânjilor Pelagră. 22 (Pop; îs) ~ vânătă Bășică ce apare mai ales la mâini și la picioare, între degete și podul palmei sau talpă. 23 (Reg; îc) Sărbătoarea ~belor Sfânta Varvara. 24 (Reg; spc) Durere de măsele și de dinți (asociată umflăturilor). 25 (Reg) Gușter (Lacerta viridis). 26 (Pex) Rană. 27 (Pan) Nod mic pe coaja fructelor. 28 (Fig; fam) Defecțiune (a unui sistem tehnic).

canid sn [At: DEX² / Pl: ~e / E: fr canides] 1 (Lpl) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile și cu patru degete la picioarele dinainte și cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, șacalul etc. 2 (Lsg) Animal din această familie.

deget sn [At: CORESI, PS. 16/7 / V: (pop) deșt, (îrg) dăgit, dejt, digit, (îvr) deajet / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: ml digitus] 1 Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange cu care se sfârșește mâna. 2 (Pfm; îe) Sunt cinci ~e la o mână și nu seamănă Nici frații nu seamănă perfect între ei. 3 (Îs) ~ul (cel) mare (sau cel gros) Degetul cel mai gros al mâinii, format din două falange, opozabil Si: policar. 4 (Îs) ~ul arătător sau (reg) cel dintâi Degetul al doilea, cu care se arată Si: arătător, index. 5 (Îs) ~ul mijlociu sau (cel) din mijloc, (cel) mai lung Degetul al treilea, situat între degetul arătător și cel inelar. 6 (Îs) ~ul inelar sau (înv) al inelului, de inele Degetul al patrulea, pe care se poartă, de obicei, inelul Si: inelar. 7 (Îs) ~ul (cel) mic (sau mititel, micuț) Ultimul deget, mai scurt și mai subțire, al mâinii. 8 (Pfm; îe) A se ascunde (sau a se da) după (propriul) ~ A căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă. 9 (Îae) A fugi de răspundere. 10 (Pfm; îe) A ști (sau a cunoaște) (ceva) (ca) pe ~e A ști (sau a cunoaște) ceva foarte bine. 11 (Pfm; îe) A purta (sau a duce, a învârti, a juca) (pe cineva) pe ~e A face ce vrea din cineva. 12 (Îae) A păcăli pe cineva. 13 (Fam; îe) A (putea) număra pe ~e (sau pe ~ele mâinilor, ori de la o mână) A fi un număr (foarte) mic de obiecte sau ființe. 14 (Pfm; îe) A aluneca (sau a se strecura) printre ~e A scăpa. 15 (Îae) A dispărea pe neobservate. 16 (Îe) A pune (sau a trece cu, ori, înv, a întări cu) ~ul A aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. 17 (Pop; îe) A se trage în ~e sau a trage ~ul cu cineva A-și măsura puterile cu cineva. 18 (Îae) A se lua la ceartă cu cineva. 19 (Pfm; îae) A arăta cu ~ul A disprețui (fățiș) pe cineva pentru faptele sale. 20 (Pfm; îae) A face de rușine pe cineva. 21 (Înv; îae) A fi evident, dovedit. 22 (Fam; îe) A avea ~e lungi (sau a fi lung în ~e) A avea obiceiul de a fura. 23 (Fam; îe) A nu mișca (măcar) un ~ A rămâne pasiv când trebuie să rezolvi o problemă. 24 (Îae) A nu ajuta pe cineva. 25 (Pfm; îe) A-și da cu ~ul în ochi A nu vedea nimic (din cauza întunericului). 26 (Pfm; îe) A-și linge degetele A mânca o mâncare foarte bună. 27-28 (Îe; rar) A nu ști să-și numere ~ele A fi (prost sau) lipsit de învățătură. 29 (Pop; îe) A fi (sau a rămâne) gol ca ~ul (sau ca ~ul de gol) A ajunge foarte sărac. 30 (Pop; îe) A rămâne (numai) cu ~ul A rămâne foarte sărac. 31 (Pop; îe) A fi cu ~ul în gură A fi foarte sărac. 32 (Îae) A fi foarte naiv. 33 (Pop; îe) A sta (sau a ședea, a fi) cu ~ul (ori cu ~ele) în gură A pierde vremea fără să facă nimic. 34 (Pop; îe) A da cuiva cu ~ele în ochi A spune cuiva lucruri neplăcute. 35 (Îae) A încerca să înșeli pe cineva. 36 (Rar; îe) A da din ~ A fi viu. 37 (Pop; îe) A-și mușca ~ele A fi zgârcit. 38 (Reg; îe) A da cu ~ul A voma. 39 (Pop; îe) A da pe cineva după ~ A înșela pe cineva. 40 (Îae) A întrece pe cineva în privința situației materiale, poziției sociale etc. 41 (Pop; îe) A fluiera din ~e A rămâne păgubaș. 42 (Îrg; îe) A bate (cuiva) cu ~ul A amenința cu degetul. 43-44 (Îe) A atinge (ceva) cu ~ul A fi foarte aproape (în spațiu sau) în timp, de ceva. 45 (Îe) A nu rămâne loc nici să pui ~ul A nu rămâne nici un pic de loc. 46 (Pfm; îe) A nu ajunge cuiva nici la ~ul cel mic A fi cu mult inferior cuiva. 47 (Pop; îe) ~ul lui Dumnezeu Voința divină. 48 (Îe) A încerca marea cu ~ul A încerca ceva evident imposibil 49-50 (Pfm; îe) A pune ~ul pe rană A înțelege (sau a exprima) esențialul într-o problemă sensibilă. 51 (Pfm; îe) A-și mușca ~ele A regreta. 52 (Rar; îe) A strânge ~ele floarea A distruge. 53 (Pfm; îe) A avea (pe cineva) la ~ul (cel) mic A putea face orice cu cineva. 54 (Pfm; îe) A lăsa (pe cineva) la ~ul cel mic A întrece pe cineva. 55 (Pop; îe) A pune (pe cineva) la ~ul cel mic A se dovedi superior cuiva. 56 (Îe) A schimba (pe cineva) cu ~ul cel mic A schimba pe cineva cu ușurință. 57 (Pex) Fiecare dintre prelungirile mănușii care îmbracă degetele (1). 58 (Atm; ~ piciorului)^[1] Fiecare dintre prelungirile cu care se termină piciorul la om sau laba la unele animale. 59 (Îe) A merge (sau a umbla, a păși, a se înălța etc.) în (sau pe) vârful (sau vârfurile) ~elor (sau în ~e) A merge, a umbla etc. cu corpul sprijinit numai pe vârfurile picioarelor. 60 (Pex; îae) A merge, a umbla etc. fără zgomot. 61 Fiecare dintre prelungirile picioarelor, terminate cu gheare, la unele păsări. 62 Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). 63 (Înv) Dactil. 64 (Teh) Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 65 (Bot; rar) Golomoz (Dactilis glomerata). 66 (Reg; îc) Cinci-~e sau iarba-~elor Plantă erbacee târâtoare ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptens). 67 (Reg; îc) ~-roșu Degețel-roșu (11) (Digitalia purpurea). corectat(ă)

mizinic sm [At: ȚIPLEA, P. P. 99 / Pl: ~ici / E: mezin + -ic, cf rs мизинец] 1 (Mar) Deget mic de la picior. 2 (Reg) Deget mic de la mână.

umbla [At: PSALT. HUR. 8^v/3 / V: (îrg) îm~, (reg) im~, imla / Pzi: ~lu, (reg) umblui, ~bu, 2 ~li, (reg) ~beli, 6 ~lă, (reg) ~lu / Im și: (îrg) 2 blemi, 4 blem, blăm, 5 bleți, bleați, blați, blemați, blămați / E: ml ambulare] 1-3 vitr (Predomină ideea de deplasare; d. ființe) A (se) mișca, deplasându-se dintr-un loc în altul Si: a merge. 4 vi (Pop; îe) A ~ ca orbeții A avea un mers nesigur. 5 vi (Pop; îe) ~lă (sau să ~li) sănătos (sau bine, cu bine, cu Dumnezeu) Urare adresată celui care pleacă la drum. 6 vi (Înv; îe) A ~ cu Dumnezeu (sau în slujba lui Dumnezeu, înaintea Domnului, înaintea lui Dumnezeu) A trăi cu frica lui Dumnezeu. 7 vi (Pop; îe) A ~ după cineva (sau, rar, după ceva) A merge în urma cuiva (sau a ceva). 8 vi (Îe) A ~ pe două (sau pe șapte) cărări (sau pe trei drumuri, pe două poteci, pe zece poteci) A fi beat. 9 vi (Îe) A ~ apostolicește A umbla (1) pe jos (ca apostolii). 10 vi (Îe) A ~ ca pe o potecă A umbla (1) cu precauție. 11 vi (Îae) A umbla (1) cu teamă. 12 vi (Îae) A umbla (1) cu sfială. 13 vi (Îae) A umbla (1) cu greutate. 14 vi (Îe) A ~ gură cască A hoinări holbându-și ochii la tot ceea ce vede înjur și uitând de sine. 15 vi (Îae) A pierde vremea în zadar. 16 vi (Îae) A nu avea o ocupație (statornică). 17 vi (Pex; îae) A fi prostănac. 18 vi (Îe) A ~ pe drum, nu pe potecă A fi sincer. 19 vi (Îe) A ~ tot pe calea bătută A folosi un procedeu întrebuințat și de alții într-o acțiune, într-o întreprindere etc. 20 vi (Îe) A ~ cu nasul (sau cu capul) pe (sau în) sus A fi îngâmfat. 21 vi (Îae) A fi obraznic. 22 vi (Pop; îe) A ~ ca câinele surd la vânat A se strădui zadarnic să realizeze ceva. 23 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) gândul (sau gândurile) (la... sau pe la) A se gândi (la ...). 24 vi (Îae) A fi preocupat (de...). 25 vi (Îe) A-i ~ cuiva (ceva) prin (sau în) cap A se gândi la ceva. 26 vi (Reg; d. minciuni; îe) A ~ în picioare A fi bine potrivite (spre a da aparența de adevăr). 27 vi (Mun; îe) A ~ prin sat Se spune despre mireasa cu fetele și ginerele cu băieții, care, în ajunul nunții merg prin sat pentru a invita oamenii la nuntă. 28 vi (Olt; îe) A ~ în Dorohoi A fi beat. 29 vi (Trs; îe) A ~ nimic A nu lucra nimic Si: a trândăvi, a lenevi. 30 vi (Îrg; mai ales la imperativ, îf blem, blemați etc.) A pleca. 31 vi (Cu determinări, nume de ființă, sau cu echivalente ale acestora, introduse, de obicei, prin pp „cu”) A merge împreună cu cineva (pe jos sau cu un vehicul). 32 vi (Pex) A întreține relații cu cineva. 33 vi (Pex) A se întovărăși cu cineva. 34 vi (Îe) A~ cu cineva A întreține relații de dragoste cu cineva Si: a trăi cu cineva, a se ține cu cineva. 35 vi A se plimba. 36 vi A merge (neîntrerupt) încoace și încolo. 37 vi A circula (1). 38 vi (Reg; subiectul indică un drum) A fi foarte circulat. 39 vi A merge (preocupat, agitat și fară astâmpăr). 40 vi A se duce pe la unii și pe la alții (cu diverse scopuri). 41 vi (Îe) A ~ de colo până colo (ori de colo-colo, de ici-colo, încoace și încolo, de-a-n câtele(a), de colo până dincolo) A se mișca din loc înloc, agitându-se foarte mult. 42 vi (Îae) A se frământa (13). 43 vi (Îae) A nu avea astâmpăr. 44 vi (Urmat de determinările „cu colindul”, „cu steaua”, „cu buhaiul”, „cu crucea” etc.) A umbla (1) pentru îndeplinirea unor obiceiuri, a unor ritualuri. 45 vi (Însoțit de determinări) A da târcoale. 46 vi (Urmat de determinări) A fi mereu în apropierea sau în preajma cuiva. 47 vi (Urmat de determinări) A se ocupa de cineva. 48 vi (Îe) A ~ (mort sau morțiș) după cineva A urmări pe cineva cu insistență pentru a-i câștiga bunăvoința, simpatia sau dragostea. 49 vi (Pop; îe) A-i ~ cuiva în (sau pe) cale A ieși mereu în dmmul cuiva. 50 vi (Pop; îae) A se ține peste tot după cineva, urmărindu-l. 51 vi (Pop; îe) A ~ în pâră (sau prin judecăți) A intenta proces. 52 vi (Pop; îae) A se judeca. 53 vi A călători pe apă Si: a naviga. 54 vi (D. pești) A înota. 55 vi A zbura. 56 vi (D. vehicule) A se deplasa (4) (pe un traseu anumit) Si: a circula (4). 57 vi (D. nave sau d. alte obiecte plutitoare) A se deplasa pe apă Si: a naviga, a pluti. 58 vi (D. nori, curenți de aer) A se deplasa (4). 59 vi (D. vânt) A bate (76). 60 vi (D. sânge) A circula (5). 61 vi (Reg; d. vin) A se agita (în timpul fermentației). 62 vt (C. i. spații, distanțe etc.) A străbate pe toată întinderea (în diverse sensuri) de la un capăt la altul Si: a cutreiera (1), a colinda, a parcurge. 63 vt (Pop; îe) A ~ lumea (sau țara, în lume) (și) (în) cruciș și (în) curmeziș A străbate în lung și în lat. 64 vt (Pop; îae) A merge peste tot. 65 vt (Pop; îe) A ~ șapte (sau nouă) hotare A străbate un drum foarte lung. 66 vt (Îae) A umbla (1) mult și fără răgaz. 67 vi A colinda din loc în loc fără nici un scop Si: a cutreiera (1), a pribegi, a hoinări, a rătăci. 68 vi (Înv; îe) ~lă ca un roi fără matcă Se spune despre o persoană cam zăpăcită, care umblă (1) pe drumuri fără nici un scop. 69 vi (Trs; îe) A ~ de-a lorum-florum A hoinări. 70 vi (Trs; îe) A ~ (de-a) lela A hoinări. 71 vi (Reg; îe) A ~ mânz după iapă A bate drumurile fără rost. 72 vi (Trs; îe) A ~ Teleleu și Trifon încolo și încoace A pierde timpul în zadar. 73 vi (Pop; îe) A ~ ca carul neferecat A umbla (67). 74 vi (Pop; îe) A ~ nearat, nesemănat A umbla (67). 75 vi (Pop; îe) A ~ prin odăi A umbla (1) fără vreun rost. 76 vi (Pop; îe) A ~ din câșlă-n câșlă A se muta din loc în loc. 77 vi (Înv) A pleca împreună cu cineva. 78 vi (Înv) A însoți (pe cineva). 79 vi A merge în mod repetat (la cineva sau undeva) Si: a vizita. 80 vi A merge de obicei, cu regularitate (într-un anumit loc) Si: a frecventa (1). 81 vi (Reg; îe) A ~ la fete (sau la neveste) A întreține relații de dragoste cu fete (sau cu neveste). 82-83 vit (Urmat de determinările „la școală”, „la universitate” etc.) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ Si: a urma (17). 84 vi (Udp „cu”, „după” etc.) A se îngriji de cineva. 85 vi (Înv; urmat de determinări ca „învățătură”, „lege”, „sfat”, de obicei introduse prin pp „în”, „pre”, „întru”, „după” etc.) A asculta de ... 86 vi (Reg; d. pânza din război) A se țese ușor. 87 vi (Reg; d. firul gogoșilor de mătase) A se deșira cu ușurință, fără a se rupe. 88 vi (Reg; d. trunchiuri de copaci) A se despica ușor și drept în decursul prelucrării. 89 vi (Urmat de determinări care arată scopul) A se strădui să ... 90 vi (Urmat de determinări care arată scopul) A avea de gând Si: a intenționa. 91 vi (Urmat de determinări care arată scopul) A voi să ... 92 vi (Îe) A ~ să-i ia (cuiva) pielea de viu A pretinde de la cineva mai mult decât poate da. 93 vi (Îe) A ~ să prindă șarpele cu mâna altuia A încerca să iasă dintr-o situație primejdioasă punând pe altul în primejdie. 94 vi (Îe) A ~ să învie (sau să dezgroape) morții A încerca să facă lucruri care nu se mai pot împlini sau care nu mai sunt de actualitate. 95 vi (De obicei dp „după”, care indică ceea ce este căutat) A căuta (4). 96 vi (De obicei udp „după”, care indică ceea ce este căutat) A tinde să realizeze ceva. 97 vi (Spc; mai ales udp „după”) A căuta să dobândească o situație. 98 vi (Spc; mai ales udp „după”) A urmări un interes, un câștig etc. 99 vi (udp „în”, „prin”) A căuta (cu de-amănuntul) Si: a scotoci, a cotrobăi (2), a scormoni. 100-101 vir (Udp „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A se atinge de un lucru. 102-103 vir (Udp „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A apuca un obiect cu scopul de a-l folosi. 104-105 vir (Udp „cu”, „la” sau de adverbe de loc) A pune mâna pe ascuns pe un lucru interzis (cu intenția de a-l fura). 106 vi (Trs; îe) Nu ~! Nu pune mâna! 107 vi (Trs; îae) Stai cuminte! 108 vi (În legătură cu modul de a fi, de a se comporta; urmat de determinări modale) A se purta (îmbrăcat, încălțat etc.) într-un anumit fel. 109 vi (Îe) A ~ cu piele de oaie A fi viclean. 110 vi (Udp „cu”) A purta de obicei cu sine. 111-112 vi (Udp „cu”) A obișnui să aibă asupra sa sau în preajma sa. 113 vi (Îvp) A se comporta într-un anumit fel față de cineva. 114 vi (Îvp; pex) A proceda, a acționa într-un anume fel. 115 vi (Reg; îe) A ~ cu (sau pe lângă) cineva ca cu (sau ca pe lângă) o bubă coaptă A se purta cu cineva cu o grijă deosebită. 116 vi (Reg; îae) A menaja pe cineva. 117 vi (Urmat de determinări) A se afla (într-o situație, într-o stare etc.) 118 vi (Îe) A ~ cu satana în sân A fi necinstit, imoral. 119 vi A se folosi de șmecherii. 120 vi (Rar) A deveni (2). 121 vi (Îvr) A avea un anumit regim. 122 vi (Îvr) A fi folosit într-un anumit fel. 123 vi (Îvp; de obicei urmat de determinări ca „din mână în mână”, „din om în om”) A trece de la unul la altul Si: a se transmite, a circula (1). 124 vi (Îvp; d. bani) A fi în circulație Si: a circula (10). 125 vi (Îvp; d. o boală molipsitoare, un viciu etc.) A se transmite de la unul la altul Si: a circula (1). 126 vi (Îvp; d. o boală molipsitoare, un viciu etc.) A face ravagii Si: a bântui (10). 127 vi (D. vești, zvonuri etc.) A se face cunoscut. 128 vi (D. vești, zvonuri etc.) A se răspândi de la unul la altul Si: a circula (8). 129 vi (D. acțiuni, fenomene, evenimente, afaceri etc.; de obicei cu determinări modale) A se petrece. 130 vi (Îvp; d. timp) A decurge (5). 131 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva) vremea (într-un anumit fel) A avea condiții (bune, rele, prielnice etc.). 132 vi (Înv; d. an) A fi în desfășurare. 133 vi (Îvp) A-i merge cuiva treburile într-un anumit fel. 134 vi (Îvp) A trece prin anumite situații. 135 vi (Îvp) A păți. 136 vi (Înv; îe) A-i ~ (cuiva) norocul (într-un anume fel) A-i merge cuiva treburile (bine, rău etc.). 137 vi (Impersonal; construit cu dativul; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău”) A o duce³ (59). 138 vi (Înv; d. oameni; urmat de determinări; îe) A ~ în ... (sau întru ...) A se apropia de împlinirea vârstei de ... 139 vz (D. aparate, mecanisme, instalații) A fl în funcție. 140 vi (D. aparate, mecanisme, instalații) A putea fi pus în funcțiune. 141 vz (D. aparate, mecanisme, instalații) A se mișca fără întrerupere. 142 vz (Îe) A-i ~ mintea A fl ager la minte. 143 vz (Îvr; îae) A se gândi intens la ceva. 144 vz (Reg; d. organe digestive) A mistui. 145 vz (Mun; îe) A-i ~ (cuiva) burta A avea diaree. 146 vz (Înv; d. târguri) A avea loc. 147 vz (D. limbă, gură, ochi etc.) A se mișca întruna. 148 vz (D. limbă, gură, ochi etc.) A se mișca repede, cu agerime (pentru a vorbi sau pentru a privi). 149 vz (Îe) Nu-ți ~le (sau să nu-ți ~le) gura (sau melița etc.)! Taci! 150 vz (D. degete, mâini, picioare) A se mișca cu mare ușurință și cu agerime, cu pricepere, cu iscusință. 151 vz (Reg; d. salarii, venituri, moșteniri etc.; mai ales construit cu dativul pronumelui personal) A reveni¹ cuiva pe drept (la un anumit termen sau la intervale regulate de timp). 152 vz (Trs; î e) A-i ~ cuiva (ceva) A i se oferi cuiva ceva Si: a primi, a obține, a căpăta (1). 153 vz (Îvr; d. un bun imobil) A aduce un anumit venit Si: a produce. 154 vz (înv; d. bani) A avea valoare de ... Si: a valora. 155 vi (Înv; d. îndatoriri publice, hotărâri, dispoziții, impozite etc.) A fi în vigoare. 156 vi (Înv; d. îndatoriri publice, hotărâri, dispoziții, impozite etc.) A reveni¹ (în mod periodic) ca o obligație sau ca un drept. 157 vz (înv; d. tratate, convenții, obiceiuri etc.) A intra în vigoare Si: a fi valabil, a se menține, a se păstra. 158 vz (Mar; îe) A-i ~ (cuiva) legea A se judeca procesul cuiva. 159 vz (Urmat de determinări care indică nume de obiecte, de unelte, de arme etc. introduse prin pp „cu”) A lucra cu ... Si: a mânui, a manipula. 160 vz (Urmat de determinări care indică nume de obiecte, de unelte, de amie etc. introduse prin pp „cu”) A se folosi de ... Si: a întrebuința. 161 vi (Reg; îe) A ~ cu bumbu A spune minciuni. 162 vz (Reg; îe) A ~ cu cureaua A căuta să înșeli pe cineva. 163 vi (Reg; îe) A ~ cu șurupuri A se folosi de înșelătorii. 164 vz (Fam; îe) A ~ cu bancuri (sau cu minciuni, cu poante, cu scheme, cu tromboane) A spune minciuni pentru a înșela pe cineva. 165 vi (îvp; udp „în” sau „cu”) A se îndeletnici cu ... 166 vz (Înv; d. linii sau semne de hotar) A se întinde (de la ... până la ...). 167 vz (Înv; d. întinderi de pământ) A avea suprafața de Si: a se întinde, a cuprinde (36). 168 vz (Înv; d. drumuri) A duce (44) (de la ... până la ...) Si: a ajunge (1). 169 vz (Înv; în legătură cu vechea organizare a satelor, a moșiilor) A fi împărțit în ...

vârf sn [At: (a. 1526) DERS / V: (îrg) ~rh (Pl și: vârși), ~rv, (reg) fârf, vâr, vârșe s, (îvr) vârn, verh / Pl: ~uri / E: vsl връхъ] 1 Zonă îngustă (și ascuțită), situată în partea superioară a unei forme de relief pozitive (munte, deal, măgură etc) Vz coamă, creastă, creștet, culme, pisc², (rar) obârșie, (reg) piscui, piscan, spic, tigvă, titilă, țiclău. 2 (Îvr; îs) ~ul cerului Înaltul cerului Si: zenit. 3 (Îlav) Cu ~ Foarte mult. 4 (Îal) Mai mult decât este necesar. 5 (Îvr; d. stil; îal) Bombastic (1). 6 (Îlav) Cu ~ și îndesat(e) Din belșug. 7 (Îal) Cu prisosință. 8 (Îlav) Până în ~ Până sus. 9 (Îal) Foarte tare. 10 (Înv; îlv) A pune ~ A termina. 11 (Îe) A pune sau (a face) ~ (sau ~ul) (la ceva) A întrece orice limită. 12 (Îae) A depăși orice așteptare. 13 (Înv; îlav) Din talpă (sau de la bază) până în (sau la) ~ În întregime. 14 Extremitate superioară a unui obiect (înalt) (așezat în poziție verticală sau oblică). 15 (Înv) Limită de sus a unui teren, a unei proprietăți etc. (în pantă). 16 (Reg) Ridicătură de teren izolată. 17 (Pex) Partea cea mai ridicată față de suprafața înconjurătoare. 18 (Îe) A fi cu ~ sau a avea ~ A avea o prelungire (conică). 19 Partea superioară a unei plante sau extremitate a unei ramificații (unde se află mugurele vegetativ și unde se dezvoltă inflorescența) Si: (îrg) vârfare (3), (reg) vârfete (1). 20 (Reg; prc) Inflorescență. 21 (Îs) ~ vegetativ Extremitate a unei tulpini sau a ramificațiilor tulpinii unei plante, formată din țesut tânăr din care se dezvoltă treptat tulpina și ramurile (precum și alte organe ale plantei). 22 (Îvr) Dimensiune apreciată pe direcție verticală Si: înălțime. 23 (Îoc poală) Partea de îmbinare a căpriorilor din lungul marginii superioare a versanților unui acoperiș Si: coamă (23), creastă (35). 24 Partea de sus, de formă conică sau de coamă (ascuțită), a stogului, a clăii sau a șirei, construită pentru a asigura protecția împotriva precipitațiilor. 25 (Spc) Strat protector (din snopi de grâu, fân etc.) așezat deasupra unei grămezi de păioase Si: (reg) măgar. 26 (Reg) Suprafață a unei ape. 27 (Pop; îs) ~ul laptelui Smântână. 28 (Fig) Intensitate maximă de manifestare sau de evoluție a unui fenomen, a unei acțiuni etc. Si: apogeu (3), culme (8). 29 Treaptă supremă într-o ierarhie (socială, profesională etc.). 30 (Îla) De ~ Care reprezintă gradul cel mai înalt (din punct de vedere al valorii, al importanței). 31 (În legătură cu termeni care denumesc unități de timp; îal) Care reprezintă momentul sau intervalul manifestării depline a unei realități, al intensității maxime cu care se desfășoară o acțiune etc. 32 (În legătură cu termeni care denumesc specialiști într-o profesie, artiști etc.; îal) De prim rang. 33 (Îvr; îe) A lua ~ A-și asuma puteri nelimitate. 34 Moment de intensitate maximă a unei activități. 35 (În legătură cu activitatea unor servicii publice; îs) Ore de ~ Ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă. 36 (În legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze; îas) Ore în care consumul este foarte intens. 37 (Îs) ~ de consum Cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore din zi sau în anumite perioade ale anului. 38 (Med; îs) ~ endemic Moment de maximă extindere în evoluția unei epidemii. 39 (Fig) Persoană care are o poziție superioară într-o organizație socială, politică, profesională etc. Si: șef, (îvp) căpetenie¹ (1). 40 (Fig) Persoană reprezentativă pentru un domeniu de activitate sau pentru un grup social. 41 (D. întruniri, convorbiri etc.; îla) La ~ Care presupune participarea șefilor de state. 42 (Îal) La cel mai înalt nivel în stat. 43 (Fig) Personalitate de excepție în domeniul cultural, artistic sau științific. 44 (Fig) Creație sau realizare de mare valoare în domeniul cultural, artistic sau științific. 45 Extremitate a unui obiect, de obicei subțiată sau ascuțită (și opusă părții cu care este fixat de ceva sau de care este apucat sau manevrat). 46 Parte cu care se termină un obiect în sensul lungimii lui Si: capăt (2), extremitate (2). 47 (Îe) A pune ~ în ~ A pune cap la cap. 48 Extremitate alungită în unghi foarte ascuțit cu ajutorul căreia un obiect poate fi folosit la înțepat, la găurit sau la alte operații speciale. 49 (Îlav) (Nici) cât un ~ (sau, rar, ~ul) de ac sau nici cât ~ul acului Foarte puțin. 50 (Îal) Aproape deloc. 51 (Îvr) Început. 52 (Reg) Gurgui la opincă. 53 (Reg) Pisc la luntre. 54 (Reg) Capătul ascuțit și curbat în sus cu care se sfârșește în partea din față fiecare dintre tălpile de la sanie. 55 (Reg) Prâsnel la fus¹ (1). 56 (Olt) Partea de sus, opusă prâsnelului, la fus¹ (1). 57 (Reg) Parte conică tăioasă (cu un canal în formă de spirală) cu ajutorul căreia se fixează și înaintează, prin rotire, sfredelul sau alte instrumente de găurit. 58 Partea mai subțire și ascuțită (destinată să taie, să pătrundă, să antreneze alt obiect etc.) a unui instrument sau a unei unelte. 59 Șfichi² la bici. 60 Partea din față cu care înaintează o mulțime în deplasare. 61 (Spt; îs) ~ de atac Jucător de fotbal care se află în centrul liniei de înaintare, fiind cel mai avansat dintre coechipieri când jocul se desfășoară în terenul echipei adverse. 62 (Fig; îs) ~ de lance Elementul cel mai avansat și mai eficient într-un domeniu. 63 Extremitate a unei părți a corpului sau a unui organ (exterior) al omului sau al animalelor. 64 (Îs) ~ul capului (sau, îvr, părului, de păr) Partea superioară a capului Si: creștet (2). 65 (Reg; îs) ~ul pieptului Furca (13) pieptului. 66 (Reg; îs) ~ul spetei (sau spetelor) Greabăn (1). 67 (Îlav) Până în ~ul capului Peste tot (corpul). 68 (Îal) Peste măsură. 69 (Îe) A i se sui (cuiva) tot sângele în ~ul capului A se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. 70 (Îe) A i se sui (sau a i se face) (cuiva) părul măciucă în ~ul capului A fi cuprins de o spaimă puternică (exteriorizată prin ridicarea părului). 71 (Îlav) Pe ~uri Folosind numai extremitatea degetelor de la picioare (pentru a nu face zgomot sau pentru a înălța corpul). 72 (Îlav) În (sau pe) ~ul (ori ~urile) degetelor (sau picioarelor) Fără zgomot. 73 (Îal) Cu grijă. 74 (Îal) Pe furiș. 75 (Îlav) Din (sau, rar, în) ~ul buzelor (sau limbii) În mod formal. 76 (Îal) Cu afectare. 77 (Îal) Fără convingere. 78 (Îal) Ironic. 79 (Îal) Sfidător. 80 (Îlav) Nici la ~ul degetului Absolut deloc. 81 (Îlav) Până în ~ul degetelor (sau unghiilor) În totalitate. 82 (Îe) A vorbi din (sau în) ~ul limbii (sau buzelor) A rosti sunetele defectuos, peltic. 83 (Îlav) Până în ~ul urechilor Foarte tare. 84 (Îal) De tot. 85 Porțiune dintr-un obiect sau dintr-o figură formată din extremitățile reunite ale laturilor Vz colț, unghi. 86 (Îs) ~ul cuțitului Motiv decorativ al țesăturilor populare românești, caracterizat printr-o succesiune (regulată) de linii frânte. 87 (Gmt) Punct de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui poligon, a muchiilor unei piramide etc.

bont, boantă adj. 1 Care este cu vîrful retezat; fără vîrf, ciuntit. Cu un creion bont mîzgîlise coperta unei cărți. 2 (despre degete, mîini, picioare etc.) Care este scurt și gros. Degetele boante și groase ca niște cîrnăciori ♦ Ciunt, tăiat. 3 (despre cîini) Care are botul turtit. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși (ODOB.). 4 (despre oameni) Care este gras. • pl. bonți, -te. /etimol. nec.

AGĂȚĂTOR, -OARE, agățători, -oare, adj. s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. s. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la fiecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci. [Var.: acățător, -oare adj.] – Agăța + suf. -ător.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

ARTIODACTIL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyles.

PODAGRĂ, podagre, s. f. Gută localizată la membrele inferioare, afectând îndeosebi degetul mare al piciorului. – Din ngr. podághra.

PICIOR ~oare n. 1) (la om și la animale) Membru care susține corpul și servește la deplasare. ~orul stâng. ~oarele anterioare. A se ridica în ~oare. ◊ ~ plat picior cu talpa foarte puțin scobită. Cu ~orul (sau ~oarele) (mergând) pe jos. Din ~oare în poziție verticală. În vârful ~oarelor a) în vârful degetelor (de la picioare); b) fără zgomot. Bun (sau iute) de ~ sprinten. Din cap până-n ~oare în întregime. Fără cap și fără ~oare alogic. A da cu ~orul a) a rata o ocazie favorabilă; b) a trata pe cineva (sau ceva) cu dispreț. A călca (pe cineva sau ceva) în ~oare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. A lega (sau a fi legat) de mâini și de ~oare a lipsi pe cineva (sau a fi lipsit) de posibilitatea de a acționa. A fi pe ~ de egalitate cu cineva a avea aceleași drepturi, aceeași situație, același rang cu cineva. A întinde ~oarele a se stinge din viață; a muri. A nu avea unde pune ~orul a fi mare înghesuială; îngrămădire de lume. A-și bate ~oarele degeaba a umbla degeaba, fără a-și atinge scopul. Un ~ aici și altul acolo foarte repede; fuga. Să nu-ți văd ~oarele pe aici! să nu mai vii pe aici! A i se tăia (sau a i se muia) cuiva (mâinile și) ~oarele a) a fi cuprins de o slăbiciune fizică; b) a fi puternic copleșit de emoții. A bate din ~ (sau din ~oare) a porunci cu asprime; a se răsti. A fi (sau a sta) pe ~ de ducă a fi gata de plecare. Cu coada între ~oare (sau vine) înjosit; umilit. Unde-ți stau ~oarele acolo îți va sta și capul vei fi omorât. A boli (sau a duce boala) pe ~oare a suporta o boală fără a sta la pat. A pune pe ~oare a) a pune lucrurile la punct; b) a însănătoși un bolnav, îngrijindu-l. A gândi cu ~oarele a gândi alogic. A scrie cu ~oarele a scrie necaligrafic. A sta (sau a fi, a rămâne) pe ~oare a) a-și menține poziția, situația; b) a corespunde realității; a fi susținut de argumente trainice. A da din mâini și din ~oare a se strădui din răsputeri pentru a obține sau a soluționa ceva, pentru a salva o situație. A sta cu ~oarele în apă (rece) a medita mult și profund asupra unui lucru. A fi cu un ~ în groapă a ajunge la limita vieții; a fi foarte bătrân. A cădea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva a se ruga cu disperare de cineva. A călca (pe cineva) pe ~ a) a provoca cuiva o neplăcere; b) a da cuiva de înțeles. A cădea de pe (sau din) ~oare sau a nu se (mai) putea ține pe ~oare (sau a nu (mai) putea sta pe ~oare) a fi extrem de obosit. A pune (sau a așterne, a închina) ceva la ~oarele cuiva a dărui ceva în semn de venerație sau de supunere. A pune ~orul în prag a) a-și manifesta voința; b) a se opune categoric. A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare a mobiliza la realizarea unei acțiuni. A sta în ~oarele cuiva a stingheri; a împiedica acțiunile cuiva. A se topi (sau a se usca, a se pierde) pe (sau de pe, din) ~oare a slăbi tare, a se stinge din viață, văzând cu ochii. A trăi pe ~ mare a duce o viață luxoasă. A fi în ~oare a fi pregătit în permanență pentru acțiune. ~orul-caprei plantă erbacee de pădure cu tulpină erectă, ramificată, având frunze mari, alungite, zimțate, și flori albe, grupate într-o inflorescență umbeliformă. ~orul-cocoșului plantă erbacee cu tulpină erectă, având frunze tripartite și flori albe sau galbene. 2) Parte a unor obiecte care servește la susținerea acestora. ~orul scaunului. ~oarele dulapului. 3) Parte inferioară a unui deal sau a unui munte. 4) agr. Grămadă de snopi așezați în cruce. 5) (în trecut) Unitate de măsură a lungimii (egală cu aproximativ o treime dintr-un metru). 6) Unitate de măsură a versului (egală cu un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau lungi și scurte). /<lat. petiolus

SOLIPED ~dă (~zi, ~de) și substantival Care are un singur deget la fiecare picior; monodactil. (Animal) ~. /<fr. solipede

TETRADACTIL ~ă (~i, ~e) (despre animale) Care are câte patru degete la fiecare picior. /<fr. tétradactyle

PALMAT, -Ă adj. 1. (Despre frunze) Care seamănă cu o mînă cu degetele rășchirate. 2. (Despre piciorul unor animale sau păsări) Cu degetele unite printr-o membrană. [Cf. fr. palmé].

TETRADACTIL, -Ă adj. (Despre animale) Care are cîte patru degete la fiecare picior. [< fr. tétradactyle, gr. tetra – cu patru, daktylos – deget].

DORKING DA-KIN/ s. n. rasă de găini originară din Anglia, cu picioare cu cinci degete și o greutate medie. (< engl. dorking)

PALMAT, -Ă adj. 1. (despre frunze) care seamănă cu o mână cu degetele rășchirate. 2. (despre piciorul unor animale sau păsări) cu degetele unite printr-o membrană. 3. (herald.; despre un braț) care își arată palma. (< fr. palmé, lat. palmatus, it. palmato)

PARICOPITATE s. f. pl. ordin de mamifere ungulate, erbivore și omnivore, cu un număr par de degete la fiecare picior: rumegătoarele și porcinele; artiodactile. (după fr. paridigitidés)

PEDIOS, -OASĂ adj. al piciorului. ♦ arteră ~oasă = parte terminală a arterei tibiale anterioare; mușchi ~ = mușchi pe fața dorsală a piciorului, extensor al degetului mare. (< fr. pédieux)

TETRADACTIL, -Ă adj. (despre animale) cu câte patru degete la fiecare picior. (< fr. tétradactyle)

post (posturi) s. n. – Funcție, slujbă. Fr. poste, în sens militar prin intermediul rus. post. Este dubletul lui poștă, s. f. (haltă pentru a schimba caii de voiaj; călătorie cu diligența; casă pentru odihna călătorilor și schimbul cailor și al diligenței; distanța de la o stație la alta, care se socotea cam de 10 km; diligență, poștalion; instituție pentru distribuirea corespondenței; poștaș; Mold., alică; distracție constînd în a pune o hîrtie aprinsă între degetele de la picioare ale unei persoane adormite), cuvînt cu care ar putea proveni din fr. poste sau din it. posta, prin intermediul rus. pocta (Cihac, II, 281; Sanzewitsch 207; Tiktin), din mag. posta (Gáldi, Dict., 152), sau mai probabil din ngr. πόστα, cf. sb., cr., ceh. pošta, pol. poczta. Der. poștal, adj., din fr. postal; poștalion, s. m., din fr. postillon, cf. rus. počtalion; poștalion, s. n. (diligență); poștar (var. poștaș), s. m. (factor poștal); post-restant, s. n., din fr. poste-restante.

AGĂȚĂTOR, -OARE, agățători, -oare, adj. Care se agață. Plante agățătoare. ♦ (Substantivat, f.; la pl.) Ordin de păsări avînd la fiecare picior cîte două degete dispuse înainte și cîte două înapoi, ceea ce le permite să se agațe cu ușurință de copaci; (și la sg.) pasăre care face parte din acest ordin. [Var.: acățător, -oare adj.] – Din agăța + suf. -(ă)tor.

poștă, poște s. f. 1. practică sexuală prin care mai mulți bărbați posedă simultan sau pe rând o femeie. 2. fumarea unei țigări în comun de către doi sau mai mulți fumători. 3. farsă care constă în a introduce chibrituri aprinse între degetele de la picioarele unei persoane adormite.

DACTÍL (< fr., lat., gr. daktylos „deget”) s. m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate (în metrica modernă) sau dintr-o silabă lungă urmată de două scurte (în metrica antică).

PĂDUCÉL (lat. peducellus) s. m. 1. Arbust din familia rozaceelor, înalt de c. 8 m, cu frunze ovale sau rombice și flori albe (Crataegus monogyna). Se cultivă uneori în scopuri ornamentale sau în perdele de protecție. este răspândit în Europa, Africa de Nord, V Asiei. În România crește frecvent, în toate regiunile, de la câmpie până la alt. de 1.400 m. Fructele sunt comestibile și sunt folosite în ind. alimentară la prepararea marmeladelor. Frunzele, florile și fructele au utilizări în medicină ca hipotensive, vasodilatoare și sedative. 2. (Pop.) Boală de piele la tălpile picioarelor și între degetele de la picioare, care se manifestă prin mâncărimi.

PESCĂRÚȘ (< pescar) s. m. Nume dat unor specii de păsări din familia laride, ordinul cadriiforme de talie mijlocie, cu picioare scurte și degete anterioare reunite printr-o membrană. Trăiesc în cârduri în preajma apelor dulci și a mărilor și se hrănesc cu pești. Se cunosc c. 90 de specii. În România sunt frecvente: p. argintiu (Larus argentatus), p. răzător (Larus ridibundus) și p. sur (Larus canus). P. verde = pescărel albastru.

DORKING (cuv. engl.) [dɔ:kín] subst. (ZOOT.) Rasă de găini originară din Anglia, caracterizată prin picioare cu cinci degete și o greutate medie de 3,5-5 kg. Una dintre cele mai bune rase producătoare de carne.

MESOHHÍPUS (< fr. {i}; {s} gr. mesos „mediu” + hippos „cal”) s. m. Gen fosil de mamifere ecvide, strămoșul direct al calului. Avea talia unui câine ciobănesc și trei degete funcționale la picioare; a trăit în turme, în Oligocenul inferior și mediu.

talpă f. 1. partea de desubt la piciorul omului, între degete și călcâiu: din creștet până ’n talpă; a bate la tălpi, a) v. falangă; b) fig. a cheltui: când puneam mâna pe câte o para, o băteam la tălpi pe must, pe cărnați GHICA; 2. bucată obișnuit de piele ce se ține dedesubtul încălțămintelor; 3. grindă mare ce servă de temelie caselor țărănești: talpa casei, fig. țărănimea; talpa iadului, mama necuratului, fam. babă afurisită: tu și ca talpa iadului sunteți potrivită pereche CR.; talpa gâștei, fam. mâzgălitură, semn făcut de cei ce nu știu să scrie: puneți talpa gâștei pe sdelcă AL.; 4. lemnul ce suportă o sanie; 5. pl. suporturile răsboiului de țesut; 6. Bot. nume de plante: talpa gâștei, creasta cocoșului, talpa ursului, acant. [Ung. TALP].

AGĂȚĂTOR, -OARE, agățători, -oare, adj., s. f. I. Adj. Care (se) agață. Plante agățătoare. II. 1. S. f. Șiret sau lănțișor cusut la o haină spre a o putea atârna în cui; atârnătoare. 2. (La pl.) Grup de păsări având la flecare picior câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință de copaci (și la sg., f.); pasăre care face parte din acest grup. [Var.: acățător, -oare adj.] – Agăța + suf. -ător.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ◊ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva, să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile = a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

ARTIODACTIL, -Ă, artiodactili, -e, s. n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de animale mamifere erbivore care au picioarele cu două degete dezvoltate și cu două degete mici; (și la sg.) animal din acest ordin. 2. Adj. Care aparține artiodactilelor (1), specific artiodactilelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. artiodactyle.

PODAGRĂ s. f. Gută localizată la membrele inferioare, afectând îndeosebi degetul mare al piciorului. – Din ngr. podághra.

HĂITAȘ¹, hăitași, s. m. Om care stîrnește vînatul din ascunzători și îl gonește spre vînători; gonaș, bătăiaș. A prăpădit două degete de la piciorul drept dintr-o degerătură, într-un an cînd a fost... purtat ca hăitaș în pădurea Vîrnăvenilor la o vînătoare boierească. GALAN, Z. R. 223. Glasul de corn tăcu, hăitașii trebuiau să pornească. SADOVEANU, O. I 63. – Pronunțat: hăi-.

UNGHIE, unghii, s. f. 1, (La om) Substanță cornoasă, avînd forma unei plăci, care acoperă partea de deasupra a ultimei falange de la degetele mîinilor și picioarelor. Gîngu își ascunde capul în pămînt, cu unghiile înfipte în iarbă. C. PETRESCU, S. 43. Nevasta... zgîria cu unghia florile de gheață și bruma groasă de pe ochiul ferestruicei. BUJOR, S. 56. Cu o mișcare mlădioasă... își lipi repede de buzele mele unghia degetului celui mic de la mîna dreaptă. HOGAȘ, M. N. 23. ◊ Expr. (Nici) cît (e) negru sub unghie v. negru¹ (3). A lua (sau a apuca) pe cineva în unghii = a se lua cu cineva la luptă, a rupe, a sfîșia pe cineva; fig. a ataca pe cineva în mod violent. Și unde se repeziră [zmeii] la dînsul, de pare că să-l ia în unghii. ISPIRESCU, L. 122. A-și mînca de sub unghie v. mînca. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrîna obrăznicia, îndrăzneala cuiva, a pune pe cineva la punct. Numai s-o cam ții din frîu și să-i rătezi unghiile din cînd în cînd, ca nu cumva să-ți pună coarne. CREANGĂ, P. 178. A fi prieten cu cineva unghie și carne v. carne (1). A-și arăta unghiile = a deveni agresiv; a-și arăta colții. A-și mînca unghiile v. mînca. ♦ (La păsări) Substanță cornoasă la vîrful degetelor de la picioare (v. gheară); (la mamifere) copită. Corbule, ia seu în unghiile tale și pune peste mine. ISPIRESCU, L. 87. Veverițile... suflau în unghii și plîngeau în pumni, blăstămîndu-și ceasul în care s-au născut. CREANGĂ, P. 240. Rămîneare-ai fără cioc, Și ți-ar cădea unghiile Să n-acați cu dînsele! ALECSANDRI, P. P. 141. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă din familia leguminoaselor, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchine (Astragalus glycyphyllos). Unghia-găii cu flori pintenate și păișul țesut în orbotă sură împrejurau p-alocurea ciulini, scai și vrejuri de mure. DELAVRANCEA, S. 60; unghia-păsării = plantă erbacee cu două tulpini neramificate, întinse pe pămînt, cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în pinten cu o pată galbenă la bază (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente în formă de pîrghie pentru ridicat și lăsat coșul lesei de pescuit.

SOLIPED, -Ă, solipezi, -de, adj. (Și substantivat, n.) (Animal) care are un singur deget la fiecare picior, terminat printr-o copită. Calul și măgarul fac parte din familia solipedelor.

SECRETÁR¹ (< fr.) s. m. Pasărea s. = pasăre răpitoare de zi din fam. sagitaride, din Africa tropicală și de sud, cu corpul zvelt, cu gâtul, aripile și coada lungi și picioare înalte, cu degete și gheare relativ scurte (Sagittarius serpentarius). Se hranește în special cu șerpi, mamifere mici și insecte.

STROPȘI, stropșesc, vb. IV. 1. Refl. A se răsti la cineva încruntîndu-se; a se burzului, a se oțărî. Se stropșește la cîni, îi suduie și zvîrle în ei cu scurtături de lemn, pe care le caută la întîmplare, aplecîndu-se în juru-i. SADOVEANU, B. 36. Ivan atunci, văzînd că moartea dă chioară peste dînsul, se stropșește la ea, zicînd... CREANGĂ, P. 312. ◊ Tranz. (Rar) După ce a stropșit... pe cînii lui îndîrjiți, a întors spre noi cu toată bunăvoința obrazu-i ars de vuitul pustiei. SADOVEANU, O. L. 79. 2. Tranz. A zdrobi, a sfărîma, a strivi (lovind, călcînd în picioare, apăsînd, presînd). Fugim. Încă o dată mă împiedic. Încă o dată îmi stropșesc degetele de la piciorul stîng. STANCU, D. 311. Direcția generală a brazdelor să fie către par, pentru ca, la treier, caii să le stropșească în curmeziș și nu în lung. PAMFILE, A. R. 209. ♦ A ucide, a distruge, a nimici. Dorobanții au stropșit într-o clipă pe turcii din șanțul înaintat. SADOVEANU, P. S. 136. 3. Tranz. A bate foarte tare, a stîlci în bătaie. Cu pumnii, cu picioarele, pe înfundate, a stropșit-o. STANCU, D. 77. Vă chinuiesc și vă stropșesc în toate zilele, și tot nu puteți deprinde mustrul. SBIERA, P. 147. De-i spune ce-ai văzut, te stropșesc! ALECSANDRI, T. I 81. ♦ Fig. (Cu privire la cuvinte) A poci, a schimonosi, a stîlci. Glasul îi era tremurat. Stropși cuvintele mai cumplit decît în alte dăți. PAS, Z. III 274. Secundul prinsese de la piloți și vameși vreo două cuvinte englezești, pe care le stropșea vorbind cu gura închisă. BART, S. M. 98. Romînii cam au obicei a stropși unele nume străine. ALECSANDRI, P. P. 119. 4. Tranz. (Popular, despre anumite boli) A cuprinde pe cineva pe neașteptate. ◊ (Cu subiectul neexprimat, subînțelegîndu-se «dambla», «epilepsie») Eu o să mînc, bine zici tu, dar ție nu-ți dau să văd că te chiar stropșește, de nu mă lași să-ți scot un ochi. RETEGANUL, P. I 21. Frunză verde dintre vii, Eu, bădiță, aș ieși, Da-s cu mînile în pîne Și cu mutu lîngă mine. – Lasă pînea să dospească Și pe mutul să-l stropșească! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 412.

GAMPSO- „imobilitate, sclerozare”. ◊ gr. gampsos „îndoit, arcuit” > fr. gampso-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. gampso-. □ ~dactilie (v. -dactilie), s. f., imposibilitate de a extinde complet degetele de la picioare.

TETRA- „patru, de patru ori, împătrit”. ◊ gr. tetras „patru” > fr. tétra-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. tetra-. □ ~centru (v. -centru), adj., cu patru pinteni; ~cer (v. -cer₁), adj., cu patru coarne; ~ciclic (v. -ciclic), adj., care este compus din patru cicluri sau verticile de piese florale; ~cite (v. -cit), s. n. pl., cele patru celule haploide rezultate din diviziunea reducțională a unei celule diploide; ~coc (v. -coc), adj., cu patru bace; ~cromatic (v. -cromatic), adj., compus din patru elemente cromatice; ~cromie (v. -cromie), s. f., 1. Ansamblu de patru culori. 2. Tipar în patru culori; ~dactil (v. -dactil), adj., (despre animale) care prezintă cîte patru degete la fiecare picior; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., stare caracterizată prin prezența a patru degete la unul sau la mai multe membre; ~didim (v. -didim), adj., cu patru perechi; ~dinam (v. -dinam), adj., cu patru stamine mai lungi și cu două mai scurte; ~edru (v. -edru), s. n., poliedru cu patru fețe triunghiulare; ~fil (v. -fil₂), adj., cu patru frunze sau foliole; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre hibrizi) derivat din patru specii deosebite; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., tehnică de înregistrare și redare muzicală bazată pe folosirea a patru surse acustice; ~genic (v. -genic), adj., 1. (Despre organisme) Care prezintă patru gene diferite pe un locus specific. 2. (Despre caractere) Care este controlat de patru gene; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) cu patru carpele sau patru pistile; ~gon (v. gon₂), s. n. poligon cu patru unghiuri și cu patru laturi; ~gonocarp (v. gono-, v. -carp), adj., cu fructe tetragonale; ~gramă (v. -gramă), s. f., nume compus din patru litere; ~lofodont (v. lof/o-, v. -odont), adj., care are patru creste pe același dinte molar; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Ansamblu de patru piese dramatice, prezentate în continuare una după alta, la vechii greci. 2. Serie de patru opere literare sau muzicale legate între ele printr-o idee comună; ~mer (v. -mer), adj., 1. Constituit din patru părți. 2. Care se divide în patru; ~metru (v. -metru₁), s. m., vers clasic greco-latin compus din patru unități ritmice; ~mite (v. -mite), s. f. pl., grup de patru cromatide conjugate în cadrul primei profaze meiotice; ~morf (v. morf), adj., cu patru forme diferite; ~pareză (v. -pareză), s. f., diminuare a forței musculare la cele patru membre; ~petal (v. -petal), adj., cu patru petale; ~pil (v. -pil₁), s. n., portic cu patru intrări; ~piren (v. -piren), adj., (despre fructe) cu patru sîmburi osoși; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie afectînd cele patru membre; ~pod (v. -pod), adj., cu patru picioare; ~pode (v. -pod), s. n. pl., supraclasă de vertebrate cu patru membre adaptate pentru deplasarea în mediu acvatic, terestru sau aerian; sin. patrupede; ~podie (v. -podie), s. f., metru ritmic în prozodia greacă, constînd din două dipodii de același fel; ~pter (v. -pter), adj., cu patru aripi; ~silab (v. -silab), adj., s. n., (cuvînt) compus din patru silabe; ~sperm (v. -sperm), adj., (despre fructe) cu patru semințe; ~spor (v. -spor), s. m., grup de patru spori obligatorii formați în sporange; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange care conține tetraspori; ~sporofit (v. sporo-, v. -fit), s. n., sporofit care produce tetraspori; ~stemon (v. -stemon), adj., cu patru stamine; ~stih (v. -stih), adj., 1. (Despre strofe) De patru versuri. 2. (Despre organe vegetale) Dispus pe patru rînduri sau serii; ~stil (v. -stil), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Edificiu) cu patru coloane. 2. adj., (Despre flori) Care are patru stile; ~termă (v. -term), s. f., temperatură medie a celor patru luni mai calde din sezonul de vegetație forestieră; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Ască cu tipuri de spori, două parentale și două recombinate. 2. Tetradă constituită din patru genotipuri diferite; ~valent (v. -valent), adj., 1. Care are valența patru. 2. Prevăzut cu patru cromozomi; ~zom (v. -zom), s. m., formațiune alcătuită din patru cromozomi omologi; ~zomie (v. -zomie), s. f., stare a unui organism diploid care prezintă doi cromozomi omologi supranumerari.

agățător, ~oare [At: DA ms / V: (înv) acă~ / Pl: ~i, ~oare / E: agăța + -tor] 1-2 a Care (se) agață. 3-4 sf Șiret (lănțișor) cusut la o haină spre a o putea atârna în cui Si: atârnătoare. 5 sf (Lpl) Grup de păsări având, la fiecare picior, câte două degete dispuse înainte și câte două înapoi, care le permit să se agațe cu ușurință în copaci.

artiodactil, ~ă [At: DEX² / P: ~ti-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr artiodactyles] 1 snp Ordin de mamifere erbivore cu picioarele cu două degete dezvoltate și două degete mici. 2 sn Animal din ordinul artiodactilelor (1). 3 a Care aparține artiodactilelor (1). 4 a Specific artiodactilelor (1).

jubră sf [At: NOVACOVICIU, C. B. 24 / Pl: ~re / E: mg zsebre] (Ban; Trs) 1 Bubă. 2 Bășică la degetele de la picioare.

julă² sf [At: ALRM. I, h 187 / Pl: ~le / E: ns cf juli] (Reg) 1 Bătătură în talpă. 2 Bășică la degetele de la picioare.

mieriu¹, ~ie a [At: CANTEMIR, IST. 369 / V: ~rău, ~râi, ~râu, mereu, mirâu, miriu / A și: mie~ / Pl: ~ii / E: mier + -iu] 1 (Reg) De culoare albastră, variind între albastru-deschis și albastru-închis, până la violet Si: (reg) mierior, mierui², mieru. 2 (Pop; îs) Bubă ~ie Furuncul care apare mai ales la încheieturile degetelor de la picioare și în podul palmei Si: (reg) bubă-albastră, bubă-vănătă. 3 (Reg) Verde.

șopârlă sf [At: ST. LEX. 174^v/2 / V: (reg) ~rcă (Pl: ~rci) / Pl: ~le / E: ns cf alb shapi] 1 (Șîc ~-de-câmp) Reptilă din ordinul saurienilor, cu corp alungit, cu patm picioare scurte (îndreptate în afară), cu coadă regenerabilă, lungă și subțiată spre vârf, cu capul și cu abdomenul acoperit cu plăci cornoase, de culoare brună, cenușie sau verde pe spate și verde-cenușiu cu pete albe și mici pe părțile laterale, având o dungă dorsală maro {Lacerta agilis). 2 (Zlg; șîc ~-verde, (reg) ~rcă- văcească) Gușter (Lacerta viridis). 3 (Șîc ~-de-ziduri, (reg) ~-verde) Șopârlă (1) deosebit de agilă, cu degetele de la picioare lungi și subțiri, terminate cu unghii mari, care trăiește în locuri uscate și pietroase (Lacerta muralis). 4 (Șîc ~- dobrogeană) Șopârlă (1) de culoare verde-măsliniu pe spate și maro pe părțile laterale, cu două dungi albe sau gălbui în lungul coastelor (Lacerta taurica). 5 (Șîc ~-de-munte) Șopârlă (1) de culoare maro, cu o dungă dorsală subțire și cu două dungi late, cărămizii, pe părțile laterale (Lacerta vivipara). 6 Șopârlă (1) Lacerta praticola pontica. 7 (Șîc ~-de-nisip) Șopârlă (1) de culoare maro-deschis pe spate, cu dungi albe, segmentate și cu partea ventrală albă (Fremias arguta deserti). 8 (Pop; îe) A înghiți ~la (sau o ~) A suporta o neplăcere fără a comenta. 9 (Pop; îe) A strecura (sau a băga) o ~ A face o aluzie tendențioasă. 10 (Mun; îe) A se vârî ca o ~ A se amesteca cu subtilitate în treburile altora. 11 (Zlg; reg; șîc ~-de-apă, ~rcă-de-apă-pestriță) Salamandră (Salamandra maculosa). 12 (Zlg; Mar; îc) ~rcă-oarbă Viperă (Vipera berus).

podagră sf [At: URECHE, L. 111 / V: (îvr) ~rie (A și: podagrie) / Pl: ~re / E: lat podagra, ngr ποδάγρα, ger Podagra, it podagra] 1 Gută localizată la membrele inferioare, afectând îndeosebi degetul mare al piciorului Si: (înv) podalghie (1), (îvr) podagraște (1). 2 (Pgn) Gută. 3 (Îvr) Boală a păsărilor localizată la picioare.

tetradactil, ~ă a [At: CADE / Pl: ~i, ~e / E: fr tétradactyle] (Zlg) Care are câte patru degete la fiecare picior.

tridegetat, ~ă a [At: LINȚIA, P. II, 65 / Pl: ~ați, ~e / E: tri-¹ + deget + -at] (D. unele specii de păsări) Care au picioarele cu trei degete.

vânăt, ~ă [At: BIBLIA (1688), 57²/32 Pl: vineți, vinete, (înv) vineți sf / E: ml venetus, -a, -um] 1 a Care are culoare albastru-închis (cu reflexe violete) Si: (reg) viorint¹ (2), (îvp) pătlăginiu, (reg) vinicios Vz vânăcios (1), vînătoi (1). 2 a De culoarea plumbului bătând în negru (cu reflexe violete). 3 a (D. culoare) Care are o nuanță particulară, obținută prin combinarea albastrului și a cenușiului. 4 a (Înv; îs) Hârtie ~ă Hârtie inferioară calitativ celei veline. 5-6 sfa, a (Reg; șîs strugure ~) (Soi de struguri) cu boabele de culoare vînăt(1)-închis, bun producător de vin. 7 a (Reg; îs) Humă ~ă Varietete de humă care se găsește în coastele dealurilor și ale râpelor, folosită, în loc de var, la spoitul caselor Si: (reg) humoaie. 8 a (Reg; îs) Bubă ~ă Excrescență care apare mai ales la încheietura degetelor de la picioare și în podul palmei Si: (reg) bubă albastră, bubă mierie. 9 a (Reg; îas) Cancer (1). 10 a (D. ochi) Care are irisul albastru-închis, cu reflexe violete. 11 a (D. ochi) Care are sclerotica mov. 12 a (D. ochi) Care are cearcăne. 13 a (D. lumină, foc, fenomene meteorologice) De culoare albastru-intens cu reflexe violete sau roșietice. 14 a (Trs; d. mărfuri; îe) A fi în focul ~ A fi foarte scump. 15 a (D. elemente ale naturii, peisaje, momente ale zilei etc.) Care este întunecat (din cauza ceții, a depărtării etc.). 16 a (D. elemente ale naturii, peisaje, momente ale zilei etc.) Care provoacă tristețe (prin aspectul întunecat, posomorât) Si: deprimant, dezolant. 17 a (D. nori) Cenușiu-închis, care anunță sau aduce vreme urâtă, cu precipitații abundente. 18 a Cenușiu-alburiu cu reflexe albastre sau violete. 19 a Cenușiu (-închis). 20 a Albastru deschis. 21 a (Ban; Trs; d. ochi) Căprui. 22 sn (Îvr) Țesătură de culoare vânătă (3). 23 sf (Îvr) Haină făcută dintr-o țesătură de culoare vânătă (1). 24 a (D. ființe sau părți ale corpului lor) Care a căpătat o culoare vânătă (1) (din cauza frigului, a unei lovituri, a unei boli etc.) Si: vinețiu (14), (reg) vâlced¹ (1). 25 a (Spc; d. oameni) Cu obrazul de culoare vânătă (1) (de frig, de mânie etc.) Si: învinețit, livid, vinețiu (15), (reg) vâlced¹ (2). 26 a (Reg; d. oameni) Cu obrazul fără culoare Si: palid. 27 a (D. pielea, părul, blana unor animale sau d. penele unor păsări) Cenușiu (bătând în albastru). 28 a (D. animale sau păsări) Care are pielea, părul, blana sau penele de culoare cenușie (bătând în albastru). 29 smf Cal sau iapă de culoare cenușie (bătând în albastru). 30 smf (Mun; Trs) Bou sau vacă cu părul de culoare cenușie (bătând în albastru). 31 sf (Reg) Oaie cu lâna de culoare cenușie (bătând în albastru). 32 sf (Mun; Olt) Găină cu penele de culoare cenușie (bătând în albastru). 33 sf Plantă de cultură din familia solanaceelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele mari, ovale sau alungite, cu florile violete și cu fructele comestibile, ovale, mari și cărnoase, de culoare violetă, neagră sau roșiatică Si: pătlăgea vânătă, pătlăgică vânătă, (reg) gadină, tomadele (Solanum melongena). 34 sf (Prc) Fructul vinetei (33). 35 sn Culoare intermediară între albastru și cenușiu-închis (cu reflexe violete). 36 s (Reg) Cearcăn la ochi. 37 sfp (Bot; reg) Dumitrițe (Aster salignus). 38 sfp (Bot; reg) Petunii (Petunia hybrida). 39 sma (Euf) Drac (1).

vârfare sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 129^r/21 / V: ~rie sf, ~rva~ (Pl: ~rvări, ~rvare, ~rveri) sf, ~rvăr sn / Pl: ~fări, (reg) ~fării / E: vârf + -are] 1 (Îrg) Vârf (1) de munte. 2 (Îrg; mpl) Creangă din partea superioară a coroanei unui arbore. 3 (Îrg; pex) Vârf (19) al unei plante. 4 (Îrg; pex) Inflorescență. 5-6 (Îrg; spc) Vârfar (8-9). 7 (Ban; Trs) Vârful degetului (de la picior). 8 (Olt) Panglică sau sfoară cu care se împletește capătul cozilor pentru a nu se desface părul. 9 (Îvr; îf vârvare) Literă mare cu care începe un vers.

scula [At: PSALT. HUR. 97^r/4 / V: (înv) scola / Pzi: scol / E: ml *excubulare] 1 vr A-și schimba poziția corpului de la orizontal la vertical (trezindu-se din somn). 2-3 vtr (Pex) A (se) deștepta din somn Si: a (se) trezi, (pop) a (se) pomeni, (îrg) a (se) scormoni (17-18), a (se) stârni, (înv) a (se) scorni (1-2), (reg) a (se) suminica. 4 vr (Îe) A se ~ pe piciorul stâng (sau cu dosul în sus, cu fața la pernă ori la cearșaf) A fi prost dispus. 5 vr (Îrg) A părăsi patul după o perioadă în care a fost grav bolnav. 6-7 vtr (Îrg; pex) A (se) vindeca de o boală Si: a (se) însănătoși, a (se) înzdrăveni, a (se) ridica, (îrg) a (se) întrema, a (se) lecui, a (se) tămădui (1). 8-9 vtr (Îrg; adesea urmat de determinări ca „din morți”, „din mormânt” etc.) A reveni la viață după ce a murit Si: a învia, (înv) a se deștepta, a se ridica. 10 vr A părăsi poziția orizontală (sau șezândă) și a-și îndrepta corpul (sau jumătatea lui superioară) în poziție (relativ) verticală Si: a se ridica, a se sălta. 11-12 vr A întrerupe (sau a încheia) o activitate, o acțiune etc. prin sculare (5). 13 vr (D. organele genitale masculine ale oamenilor și animalelor) A intra (și a se menține) în erecție. 14-15 vr (Fam; îe) A i se ~ (cuiva) să... (sau de...) A se hotărî (brusc) (sau a dori pe moment) să obțină, să întreprindă etc. ceva. Si: a se năzări. 16 vr (Reg; d. oameni) A se ridica puțin (pe vârful degetelor de la picioare) Si: a se înălța. 17 vr (Îvr; d. păsări) A se ridica în zbor. 18 vt (Reg; c. i. animale de vânat) A face să iasă din ascunzătoare Si: a stârni. 19 vt (Fig) A scoate din starea de liniște, de calm de mai înainte, tulburând, deranjând, enervând etc. 20 vr (Îrg; fig) A-și reveni dintr-o situație (materială sau morală) proastă Si: a se redresa, a se reface, a se îndrepta. 21 vr A ajunge din nou la o situație prosperă. 22 vr (Înv; fig) A se ivi. 23 vr (Înv; fig) A se naște. 24 vrp (Îvr; d. impozite) A se percepe. 25-26 vt (Reg; c. i. ființe) A crește (1, 35). 27 vr (Înv) A se ridica (sau a se pregăti) să plece undeva, la cineva. 28 vr A pleca de undeva pentru a merge în altă parte. 29-30 vr A începe (sau a se hotărî să înceapă) o acțiune Si: a se ridica. 31 vr (Pop; îe) A i se ~ (cuiva) (ceva) A-i veni (cuiva) o idee (ciudată). 32 vr (Îvp; fig; udp „pe”, „spre”, „asupra” etc.) A se ridica împotriva cuiva sau a ceva. 33 vr A avea o atitudine ostilă față de cineva sau de ceva. 34 vr A porni o revoltă, o răscoală, o rebeliune Si: a se revolta (1), a se răscula (1). 35 vr (Înv) A porni la război. 36 vt (C. i. oameni, oaste) A mobiliza cu sopul de a participa la război. 37 vr (D. război) A izbucni.

soliped, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ezi, ~e / E: fr solipède] 1 snp Grup de mamifere ale căror membre au câte un singur deget terminat printr-o copită. 2 sn (Șls) Mamifer care face parte din grupul solipezilor (1) Si: monodactil. 3 a (D. animale) Care are la fiecare picior un singur deget terminat print-o copită.