MIRACULOS, -OASĂ, miracidoși, -oase, adj. Uimitor, extraordinar, minunat; (în superstiții și basme) supranatural. Aici, la fereastra lui... se întîmplă un lucru miraculos. SEBASTIAN, T. 365. Iar pe ierburile stepei, un palat miraculos îl vei face ca prin farmec, dintr-o dată să răsară. MACEDONSKI, O. I 30. ♦ Care face minuni. Colonelul ridică la lumină paharul cu piciorul înalt, ținîndu-l între degetele grase, cu o luare-aminte și o înduioșare de savant, examinînd un elixir miraculos. C. PETRESCU, Î. I 5. ♦ (Substantivat) Totalitatea elementelor supranaturale din basme și legende. Este cunoscută înclinarea pentru miraculos, pentru neobișnuit, a micului cititor.