VIDRĂ, vidre, s. f. 1. Mamifer carnivor de mărimea unei vulpi, cu degetele picioarelor unite printr-o pieliță; își face vizuini pe malul apelor, hrănindu-se cu pești (Lutra vulgaris). Părintele egumen ne arată cum se uită și cum rîde vidra din fundul rîmnicului. SADOVEANU, O. VII 187. Vidrele colțate de pe malul bălților. ODOBESCU, S. III 185. 2. Blana prelucrată a vidrei (1); lutru. Purta căciulă țuguiată de astrahan și blană cu guler de vidră. SADOVEANU, B. 130. 3. (În basme) Monstru fabulos, hidră. Alt trecut peste nenumărate țări și mări și prin codri... în cari fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fărmăcători, vidre cîte cu douăzeci și patru de capete. CREANGĂ, P. 94. ♦ (În credința pescarilor de pe malul Dunării) Duh care locuiește în fundul apei. Cam înspre soare răsare Vedea pe vidra a mare, Din picioare scăpărînd Din gură văpăi lăsînd. PAMFILE, M. R. I 292. Cam la fundul matiței Găsi pe puiul vidrei. TEODORESCU, P. P. 95.